Romani 11

1 Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.

Întreb dar. [Spun deci, KJV]. Cuvintele acestea marchează începutul unui nou stadiu în argumentaţia lui Pavel cu privire la istoria iudeilor. Dar, sau (oun) se poate referi în trecut la descrierea din partea lui Isaia a neascultării lui Israel. (cap. 10,21) sau poate la întreaga discutare anterioară a lepădării lui Israel. Până aici, în cap. 9 şi 10, Pavel a explicat că Dumnezeu, ca Suveran Creator, e liber să lepede pe Israel din poziţia lui ca popor ales şi că, întrucât iudeii refuzaseră să urmeze calea lui Dumnezeu pentru neprihănire, meritau să fie lepădaţi în felul acesta. Lepădarea, însă este a naţiunii lui Israel din poziţia ei privilegiată (vezi vol. IV, p. 30-35), nu a rămăşiţei credincioase.

A lepădat. Gr. apotheo, literal, a respinge, a împinge departe de la sine (cf. Fapte 7,27), forma întrebării în versiunea greacă implică un răspuns negativ. Nu S-a lepădat Dumnezeu de poporul Său? Nu-i aşa? Întrebarea e una care în mod natural ar putea să apară din ceea ce deja sa spus cu privire la lipsa de credinţă şi la neascultarea lui Israel. Dar Pavel pune întrebarea pentru a răspunde la ea în chip emfatic în formă negativă.

Poporul Său. S-ar putea ca Pavel să fi avut în minte pasajul VT: Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea (Ps. 94,14; cf. 1 Sam. 12,22) şi în felul acesta să fi anticipat tăgăduirea emfatică pe care el era pe punctul de a o face.

Nicidecum. [ferească Domnul, KJV]. Vezi cap. 3,4.

Căci şi eu. Pavel prezintă dovezi că nu toţi iudeii fuseseră lepădaţi, el însuşi este un israelit, şi fusese primit de Dumnezeu. El cunoaşte din experienţă că binecuvântările îi aparţin şi că prin urmare, chiar dacă el este iudeu, nu a fost lepădat. Mulţi alţi creştini iudei puteau mărturisi despre aceeaşi experienţă despre care vorbeşte Pavel aici.

Sămânţa lui Avraam. Vezi Mat. 3,9.

Seminţia lui Beniamin. Prin referirea aceasta, Pavel afirmă că el descindea din însuşi miezul naţiunii iudaice. Seminţiile lui Beniamin a şi lui Iuda erau strâns legate între ele la data revoltei celor zece seminţii nordice (1 Regi 12,21) şi au păstrat continuitatea teocratică a neamului iudeu după exilul babilonian (Ezra 4,1; 10,9). În felul acesta, un descendent al seminţiei lui Beaniamin era într-adevăr un evreu dintre evrei (Fil. 3,5; cf. 2 Cor. 11,22).

2 Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:

N-a lepădat. Chiar dacă Israel ca naţiune, respinsese profet după profet şi în cele din urmă sigilase lepădarea din partea lor a Evangheliei prin răstignirea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, totuşi Dumnezeu nu i-a lepădat ca indivizi (vezi AA 375). E adevărat că Dumnezeu lepădase pe Israel, ca naţiune (EW 213; GC 615). Prin necredinţă şi prin respingerea scopului Cerului pentru el, Israel ca naţiune pierduse legătura sa cu Dumnezeu(AA 377). Totuşi, aceasta nu însemna că Dumnezeu retrăsese posibilitatea mântuirii de la acei iudei care ar fi dorit să accepte pe Hristos. Solia cap. 11 e

o solie de nădejde pentru iudei. Dumnezeu încă îi cheamă ca şi pe neamuri. Vezi vol. IV, p. 30-34; Vezi cap. 9,6. Cunoscut mai dinainte. Vezi cap. 8,9.

Despre Ilie. Literal, în Ilie vrând probabil să zică: în pasajul din Scriptură care cuprinde istorisirea despre Ilie. Sau, expresia poate fi redată de Ilie, adică Ilie era cel care vorbea în pasajul citat. Această ultimă folosire poate fi demonstrată din literatura rabinică (vezi Strack, şi Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. 3, p. 288).

Se plânge. [Mijloceşte, KJV]. Gr. entugchano, a se întâlni cu, a conversa cu de unde a stărui pe lângă, a apela la (vezi cap. 8,26). Intervenţia poate să fie pentru cineva (cap. 8,27.34) sau împotriva cuiva, ca în cazul acesta.

3 „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa”?

Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât. Citatul e din 2 Regi 19,10.14. Cuvintele acestea au fost rostite de Ilie când fugise de Izabela la peştera din Muntele Carmel (vezi 1 Regi 19). Pe vremea aceea, profetul credea că întreaga naţiune a lui Israel apostaziase şi că numai el rămăsese credincios. Dar Dumnezeu a răspuns că, deşi era adevărat că naţiunea ca un tot Îl părăsise, mai era totuşi o rămăşiţă credincioasă de închinători.

4 Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”

Răspunde Dumnezeu. [Răspunsul lui Dumnezeu, KJV]. Gr. chrematismos, răspunsul divin, unica apariţie a acestui cuvânt în NT. Derivă de la verbul chrematizo, folosit în NT pentru a descrie o comunicare sau avertizare divină (vezi Mat. 2,12.22; Luca 2,26; fapte 10,22; Evrei 8,5; 11,7).

Mi-am păstrat. Sau am lăsat pentru Mine. Citatul e din 1 Regi 19,18.

Lui Baal. [La chipul lui Baal, KJV]. Gr. te Baal, literal, lui Baal. Uneori în LXX (vezi Osea 2,8; Ţef. 1,4), numele Baal în greceşte e precedat de articolul definit feminin (te), deşi Baal era considerat ca masculin. O explicaţie e că deşi Baal era o divinitate masculină, chipurile păgâne ale zeilor erau adesea denumite prin feminin, de unde traducerea icoana lui Baal. O altă explicaţie cu putinţă a folosirii de către Pavel a articolului feminin e că iudeii, care ajunseseră să aibă o puternică aversiune faţă de rostirea numelui lui Baal, îşi formaseră obiceiul de a citi în locul lui cuvântul feminin pentru ruşine. Ebr. Bosheth, gr. Aischune (vezi LXX la 1 Regi 18,19.25). O atare substituţie se poate să fi fost în mintea lui Pavel când a ales să folosească articolul feminin.

5 Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har.

Tot aşa. Aşa cum pe vremea lui Ilie apostazia lui Israel nu era atât de universală cum părea să fie, şi aşa cum profetul în deznădejdea lui o credea să fie, tot aşa acum lepădarea lui Hristos nu era atât de deplină în extindere cum ar fi putut unii să presupună. Era acum, aşa cum fusese şi atunci, o rămăşiţă credincioasă. Dumnezeu încă se ocupa de poporul Său folosindu-se de acelaşi principiu.

Rămăşiţă. Gr. leimma, de la verbul leipo, a lăsa. Leimma, nu mai apare nicăieri în altă parte în NT şi numai aici în LXX-a (2 Regi 19,4). În altă parte, în NT rămăşiţă este de la kataleimma (Rom. 9,27), şi de la loipos (Apoc. 11,13; 12,17; 19,21). Totuşi, înţelesul nu este substanţial diferit.

Alegeri prin har. Dumnezeu alege pe aceia care constituie rămăşiţa Sa care acceptă prevederile Sale de har. Ei nu au câştigat situaţia lor ca membri prin faptele lor, ci au acceptat fără plată harul oferit lor (vers. 6). Motivul pentru care rămăsese numai o rămăşiţă de credincioşi în Israel e că majoritatea iudeilor se încredeau cu încăpăţânare în propriile lor fapte în loc să se sprijine pe harul lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu Şi-a retras Duhului harului Său respins şi a lăsat pe cei ce nu voiau să se pocăiască pe seama inimii lor împietrite (vers. 7-10). Rămăşiţa credincioasă de pe vremea lui Pavel era alcătuită din ce care primeau pe Isus ca Mesia şi care deveniseră membrii ai bisericii creştine (vezi AA 376, 377).

6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.

Dacă este prin har. Adică, dacă alegerea rămăşiţei este prin har. În versetul acesta, Pavel caută să explice, contra oricărei posibilităţi de greşită înţelegere, doctrina îndreptăţirii prin credinţă prin harul lui Dumnezeu. Dacă mântuirea este prin har, atunci nu mai e pe temeiul a ceea ce au făcut oamenii. Altminteri, harul nu ar mai fi har. Dacă rămăşiţa ar fi meritat ca să fie aleasă, atunci n-ar mai fi fost har în procedeul lui Dumnezeu cu ei. Ideea harului nemeritat şi dat fără plată e absolut contrară cu aceea a salariului câştigat sau a răsplătirii meritate. Dacă darul harului lui Dumnezeu putea să fie câştigat sau meritat, atunci harul îşi pierde caracterul şi înţelesul lui specific. Totuşi toţi în afară de rămăşiţa lui Israel dăduseră greş în a înţelege lucrul acesta.

N-ar mai fi har. Literal ajunge să nu mai fie har- adică, harul încetează de a fi ceea ce fusese cândva.

[Dacă prin fapte, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea restului de cuvinte din versetul acesta [KJV]. Totuşi, înţelesul lor a fost deja implicat în prima jumătate a acestui verset.

7 Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,

Deci, ce urmează? Ce concluzie e de tras din adevărurile deja afirmate? Întrucât Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său Israel, care este poziţia lor exactă? Pavel acum arată că afirmaţia din cap. 9,31 trebuie să fie înţeleasă că, în timp ce este adevărat că Israel ca naţiune dăduse greş în a atinge ţinta, totuşi eşecul nu era total. O parte a lui Israel, cei aleşi, izbutiseră.

Căpătat. Gr. epitugchano, a atinge ţinta, de unde a ajunge la, a obţine.

Căuta. Timpul prezent arată că această căutate este încă în curs. Israel, ca popor, a urmărit şi încă mai urmăreşte neprihănirea, exact lucrul pe care nu au izbutit să-l capete. Obiectul căutării lui Israel împreună cu faptul că ei o căutau pe o cale greşită, fusese deja explicat în cap. 9,31.32; 10,2.3). Principiul fundamental afirmat în aceste pasaje fusese repetat emfatic în cap. 11,6.

Rămăşiţa aleasă. [Alegerii, KJV[. Adică cei care fuseseră aleşi. Comparaţi expresia tăierea împrejur, însemnând cei care fuseseră tăiaţi împrejur (cap. 3,30; 4,9). Pavel subliniază faptul că cei mântuiţi îşi datorează poziţia numai harului şi alegerii lui Dumnezeu.

Au fost împietriţi. [Au fost orbiţi, KJV]. Gr. poroo, , a împietri, a se îngroşa, a deveni nesimţitor (cf. 2 Cor. 3,14), citatul din VT din Rom. 11,8 vorbeşte despre Dumnezeu ca despre cineva care poartă răspunderea împietririi. În limbajul netehnic al Bibliei, se spune adesea despre Dumnezeu că face ceea ce nu împiedică de a se face (vezi 2 Cron. 18,18).

În felul acesta, s-a lămurit că iudeii credincioşi ca şi cei credincioşi dintre neamuri, sunt mântuiţi numai prin har (Rom. 11,6; cf. Ef. 2,8). Cât despre restul lui Israel, au fost împietriţi, nu pentru că Dumnezeu i-a lepădat, deoarece El n-a făcut lucrul acesta (Rom. 11,1.2), ci pentru că au căutat să-şi statornicească propria lor neprihănire prin propriile lor fapte şi nu s-au supus neprihănirii lui Dumnezeu (cap. 10,3).

8 după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”

După cum este scris. Citatul constă dintre combinaţie de expresii din Deut. 29,4; Is. 6,9.10; 29,10. Starea de amorţire spirituală a lui Israel nu era nimic nou în istoria naţiunii.

Duh. Aici, o stare a minţii. Comparaţi duhul întristării (Is. 61,3), duh al smereniei (1 Cor. 4,21), duh al robiei (Rom. 8,15).

Adormire. Gr. katanuxis, derivat de la un verb însemnând literal a înţepa violent (vezi Fapte 2,37) şi prin urmare a ameţi ca printr-o lovitură sau o emoţie copleşitoare (vezi Gen. 34,7 şi Dan. 10,15 în LXX-a). Însă, cuvântul ebraic din Isa. 29,10 înseamnă un somn adânc, aşa cum a venit peste Adam (Gen. 2,21), Avraam (cap. 15,12) şi asupra slujitorilor lui Saul (1 Sam. 26,12). Că Dumnezeu e Cel care dă acest duh de adormire trebuie să fie înţeles în acelaşi fel ca împietrirea de către Dumnezeu a inimii oamenilor (vezi Rom. 9,18; cf. cele de la cap. 11,7). De la căderea lui Adam starea naturală a omului a fost o stare de insensibilitate spirituală (1 Cor. 2,14). Prin harul Său, Dumnezeu caută să schimbe starea aceasta şi să trezească din nou puterile percepţiei spirituale, în timp ce totodată El prezintă omului adevărurile care ţin de mântuirea lui. Dar când omul se împotriveşte stăruitor harului acestuia Dumnezeu care nu va constrânge pe nimeni contra voiei lui, retrage harul Său respins şi lasă pe om pe seama consecinţelor naturale ale rezistenţei lui încăpăţânate.

Să nu vadă. Un refuz de a accepta harul divin are ca rezultat lipsa de capacitate spirituală de a discerne cele spirituale (1 Cor. 2,14). Până în ziua de astăzi. Comparaţi relatarea detaliată a lui Ştefan despre istoria lui Israel pentru a dovedi acelaşi punct (Fapte 7,2-53).

9 Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.

David zice. Citatul este din Ps. 69,22.23, nefiind asemenea nici cu textul ebraic nici cu LXX. În contextul original, psalmistul invocă mânia lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor săi, pe care îi priveşte şi ca pe vrăjmaşii lui Dumnezeu (la Psalmii de incantaţie, vol. III, p. 624). Mai multe pasaje din Psalmul acesta sunt folosite de scriitorii NT ca referire profetică la Mesia, la Suferindul fără de păcat (vezi Ps. 69) şi aceste cuvinte citate de Pavel sunt corespunzător aplicate la cei care leapădă pe Hristos.

Masa. Gr. trapeza, care poate să reprezinte şi ceea ce este pe masă, de unde traducerea praznicul (RSV). Targumurile interpretează masa aceasta ca una întinsă înaintea Domnului, ca de pildă un praznic al jertfelor. Binecuvântările de care s-au bucurat iudeii au devenit o cursă pentru ei. La fel, Scripturile, legile şi instituţiile religioase date de Dumnezeu, în care se încredeau în ce priveşte viaţa şi mântuirea (Ioan 5,39.40; Rom. 2,17; AA 99, 100; DA 212), au devenit un laţ şi o cursă. Darurile lui Dumnezeu date lor, fiind greşit înţelese şi greşit folosite, au devenit cauza eşecului lor şi persistenţei lor în necredinţă. Darurile cele mai alese ale Cerului, când sunt rău folosite, aduc numai vătămare primitorului.

10 Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”

Să li se întunece ochii. În ce priveşte întunecarea ochilor ca o figură a orbirii spirituale care să vină asupra lui Israel vezi Is. 6,9.10. În felul acesta, iudeii, deşi posedau clare revelaţii ale voiei lui Dumnezeu, au rămas necunoscători al adevăratul înţeles şi adevăratul scop al acestor revelaţii, în timp ce neamurile mai puţin favorizate dar ascultătoare au fost în stare să înţeleagă.

Gârbovită. [Plecată în jos, KJV]. Gr. sugkampto, literal, a încovoia, ca robi a căror spinare a fost încovoiată sub povară. În VT psalmul acesta zice: clatină-le mereu coapsele. Afirmaţia lui Pavel e în acord cu LXX. Tabloul sugerat este acela el unei temeri şi deprimări servile. Versetul acesta descrie bine starea iudeilor necredincioşi. Atât de multă vreme devotaseră ei atenţia formelor externe şi amănuntelor lipsite de însemnătate ale ritualului şi ale ceremoniei încât erau lipsiţi de orice discernământ spiritual şi de capacitatea de a aprecia adevărurile esenţiale morale şi spirituale (vezi Mat. 23,23-25; Marcu 7,2-9). În încercările lor continue de a-şi statornici propria lor neprihănire în felul acesta, ei sporiseră continuu povara cerinţelor legale (vezi ;at. 23,4).

Folosind aceste citate din VT Pavel arătase că tabloul serios pe care fusese constrâns să-l facă despre starea concetăţenilor săi iudei e clar susţinut de Scripturile pe care ei le cred. În plus, starea lor păcătoasă nu e o nouă dezvoltare, ci i-a caracterizat de pe vremea lui Moise şi a profeţilor.

11 Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;

S-au poticnit ei? Construcţia textului grec implică un răspuns negativ (cf. vers. 1) ca şi cum ar fi zis: Ei nu s-au poticnit ca să cadă. Nu e aşa? iudeii cu adevărat s-au poticnit, deoarece s-au lovit de piatra de poticnire (cap. 9,32,33). Mulţi s-au smintit din cauza lui Hristos. Dar poticnirea lor a avut ca rezultat ducerea Evangheliei la neamuri. Lucrul acesta, la rândul lui, urma să reacţioneze ca un stimulent asupra iudeilor.

Ca să cadă. Sau în aşa fel ca să cadă. Construcţia textului grecesc poate fi interpretată ca exprimând fie scop, fie rezultat. Ultimul este sensul corespunzător în contextul acesta.

Nicidecum. [ferească Domnul, KJV].

Alunecarea. [Căderea, KJV]. Gr. paraitoma, literal, o alunecare [sau cădere] într-o parte, un pas greşit. În cap 5,15-20 paraptoma e tradus greşeală.

Neamurilor. [La neamuri, KJV]. Lepădarea Evangheliei de către iudei, şi violenţa sporită a opoziţiei lor, promovase mult predicarea Evangheliei la neamuri şi acceptarea ei în consecinţă (vezi Fapte 8,4; 11,19-21). Acesta era cazul în propria experienţă a lui Pavel la Antiohia din Pisidia (Fapte 13,45-49).

Să facă pe Israel gelos. [Să-i provoace, KJV]. Adică pe iudei. Privilegiile lor îi făcuseră neglijenţi şi apatici. Acum priveliştea altora care intrau în privilegiile lor trebuia să-i trezească din apatia lor şi să deştepte o dorinţă de a participa la binecuvântările de care se bucurau acum neamurile.

12 dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

Alunecarea lor. [Căderea lor, KJV]. Vezi vers. 11.

Bogăţia pentru lume. [Bogăţiile lumii, KJV]. Iudei fuseseră chemaţi să fie misionarii lui Dumnezeu în lume (vezi vol. IV, p. 26-29). Dar ei dăduseră greş în însărcinarea lor. Lumea fusese lăsată în ignoranţă. Lepădarea naţiunii lui Israel ca ambasadori aleşi pentru lume şi chemarea bisericii creştine la evanghelizarea lumii (Mat. 28,18-20) avusese ca rezultat o puternică mişcare misionară. Lumea neamurilor auzise de bogăţiile de nepătruns (Ef. 3,8) şi mulţi acceptaseră pe Hristos.

Împuţinarea. Gr. lettema, paguba, înfrângerea, eşecul. Cuvântul apare în altă parte în NT numai în 1 Cor. 6,7, unde e tradus cusur [defect] (KJV) sau înfrângere (RSV). De asemenea, apare o dată în LXX, la Is. 31,8 în care caz înseamnă lămurit, înfrângere. Acesta ar putea să fie înţelesul lui Pavel aici. Necredinţa iudeilor nu a fost numai un pas greşit şi o abatere; ea a fost şi o înfrângere. De aceea din cauza ei, ei au fost lepădaţi ca naţiune aleasă; nu au izbutit să obţină ceea ce căutau. Totuşi, un număr de comentatori preferă să înţeleagă hettema ca referinduse la împuţinarea lui Israel. Ei argumentează că interpretarea aceasta păstrează o mai exactă antiteză faţă de plinătatea de la sfârşitul versetului.

Bogăţie pentru neamuri. [Bogăţii ale neamurilor, KJV]. Evident de înţeles ca o variantă literală la bogăţie pentru lume.

Plinătatea. Gr. pleroma. Cuvântul acesta poate fi înţeles în sensul pasiv ceea ce a fost umplut, totalitatea, sau în sensul activ ceea ce umple, împlinire (cf. Ioan 1,1; Rom. 13,10; 1 Cor. 10,26; Ef. 1,23; 3,19; Col. 1,19). Comentatorii sunt în dezacord în ce priveşte înţelesul exact al acestui verset, dar subiectul principal al lui Pavel pare să fie clar. Dacă Dumnezeu a îndreptat împuţinarea şi înfrângerea iudeilor pentru a produce bogăţie pentru neamuri cu cât mai mult repararea acestei pierderi va însemna bogăţii pentru toţi.

13 V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea

[Căci, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 10) între exprimarea aceasta şi exprimarea şi sau dar. Pavel a ajuns la un loc la care argumentul lui cu privire la starea iudeilor atinge şi poziţia neamurilor (vers. 11, 12). De aceea el se opreşte să explice parantetic că iubirea lui pentru proprii săi concetăţeni şi râvna lui pentru a aduce la împlinire însărcinarea sa pentru neamuri lucrează împreună spre acelaşi scop. Dorinţa lui de a salva pe conaţionalii săi iudei îl face cu atât mai zelos să lucreze pentru mântuirea neamurilor, deoarece aceasta va aduce un bine concetăţenilor săi. Şi aceasta la rândul ei va aduce un şi mai mare bine neamurilor.

Neamurilor. Pavel se referise la iudei la persoana a treia ei (vezi vers. 11 etc.), dar se adresează neamurilor la persoana a doua voi (vers. 13-31), versetul acesta procură un plus de dovezi că biserica din Roma se poate să fi fost alcătuită mai ales din neamuri (vezi cap. 1,13).

Întrucât. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru adăugarea cuvântului deci după întrucât. Includerea acestui cuvânt separă propoziţia aceasta de propoziţia precedentă: Căci vă spun vouă, neamurilor şi leagă a doua propoziţie mai strâns cu următoarea. Îmi slăvesc slujba mea. În consecinţă, un număr de versiuni pun un punct după vouă, neamurilor (RSV; RV; ASV, etc.).

Slăvesc. [Preamăresc, KJV]. Gr. dexazo, a proslăvi, a înălţa.

Slujba. Gr. diakonia, lucrarea aşa cum e tradus în cap. 12,7 [KJV]. Pavel a proslăvit lucrarea sa pentru neamuri făcând totul cu putinţă pentru a le duce Evanghelia. El exprimă nădejdea că succesul lucrării sale printre neamuri va avea ca rezultat o influenţă favorabilă asupra iudeilor (vezi cap. 11,11). El şi-a proslăvit lucrarea pentru a face pe conaţionalii Săi iudei geloşi şi în felul acesta să salveze pe unii din ei (vers. 14).

14 şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei.

Să stârnesc gelozia. [Să provoc emulaţia, KJV]. Gr. parazeloo, cuvântul tradus să stârnesc gelozia în vers. 11 şi în cap. 10,19, e mai bine să se păstreze aceeaşi traducere în toate cazurile, pentru a nu întuneca legătura cu profeţia originară din Deut. 32,16.21 citat în Rom. 10,19.

Neamul meu. [Carnea mea, KJV]. Adică, rude de sânge,concetăţenii (cf. cap. 9,3). Scopul e de a stârni în fraţii săi o dorinţă de a participa la binecuvântările care mai întâi le fuseseră oferite lor, dar de care se bucură acum neamurile în aşa mare măsură.

Să mântuiesc pe unii. Compară 1 Cor. 9,22).

15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?

Lepădarea. Gr. apobole. Cuvântul apare în NT numai aici şi în Fapte 27,22 unde e tradus pierdere. Pavel tăgăduise mai înainte că Dumnezeu lepădase pe poporul său (Rom. 11,1.2), dar aici o afirmă. Însă, ambele afirmaţii sunt adevărate. Naţiunea lui Israel ca unealtă aleasă pentru evanghelizarea lumii fusese cu adevărat lepădată, dar o rămăşiţă credincioasă a primit pe Mesia, şi eforturile misionare ale bisericii primare mereu adăugau la numărul lor. Vezi vol. IV, p. 35.

În versetul acesta, argumentaţia din vers. 12 e repetată într-o vorbire diferită. Deşi lepădarea cea mai mare a vechiului său popor din cauza lipsei lor de credincioşie, Dumnezeu a folosit aceasta pentru a împăca cu Sine pe aceia care nu-L căutau (cap. 10,29).

Împăcarea lumii. Pavel privea lucrarea sa ca o lucrare de împăcare (2 Cor. 5,18.19; cf. Col. 1,120). Venind după lepădarea naţiunii lui Israel (vezi Rom. 11,2.12), Evanghelia lui Hristos s-a răspândit la naţiunile lumii, şi credincioşii de pretutindeni fuseseră împăcaţi cu Dumnezeu.

Primirea. Gr. prostepsis, acceptare, primire. Cuvântul nu mai apare în altă parte în NT, dar înţelesul lui este arătat de folosirea verbului de la care derivă (vezi cap. 14,3; 15,7). Pavel vorbeşte aici fără îndoială de venirea în biserica creştină a unor iudei primiţi de Hristos.

Viaţă din morţi? Unii comentatori au luat aceasta literal ca însemnând că îndată ce scopul lui Dumnezeu a fost împlinit prin primirea lui Israel (vezi mai sus la primirea) va fi împlinit şi scopul Lui pentru mântuirea lumi şi împărăţia lui Hristos va fi introdusă la înviere.

Totuşi, comentariul acesta adoptă poziţia că vorbirea lui Pavel este figurată (cf. Luca 15,24.32). Expresia viaţă din morţi? nu e folosită în altă parte în NT cu privire la înviere. Fără îndoială Pavel se referea la uriaşa înviere spirituală care urma să aibă loc în lume ca rezultat al predicării Evangheliei. Mulţi iudei care erau morţi spiritual urma să accepte pe Isus Hristos şi să se unească în proclamarea Evangheliei. Comparaţi AA 381.

Primirea lor nu trebuie să fie interpretată ca însemnând că privilegiile şi binecuvântările acordate în vechime naţiunii Israel le vor fi redate şi că naţiunea literală a iudeilor va fi din nou naţiune aleasă. Lepădarea lor ca naţiune era finală. Isus a făcut lucrul acesta deplin de clar în parabola Lui cu vierii (vezi Mat. 21,33-43). Împărăţia lui Dumnezeua fost luată de la ei şi dată neamului care va aduce roadele cuvenite (Mat. 21,43). Totuşi, ca persoane ei pot fi salvaţi unindu-se cu biserica creştină (vezi Rom. 11,23.24).

16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.

Iar. [Pentru că, JKV]. Gr. de. Mai degrabă, şi, acum.

Cele dintâi roade. Aici din plămădeală. Pavel face aici aluzie la ceremonia, descrisă în Num. 15,19-21, de dedicare a unei părţi din plămădeală lui Dumnezeu. Jertfirea primelor roade sfinţea toată frământătura de aluat. Primele roade reprezintă prima parte a recoltei Evangheliei printre iudei (vezi AA 377).

Plămădeala. [Frământătura, KJV]. Adică întreaga frământătură – aceia care ulterior urma să devină membri ai bisericii creştine.

Rădăcina. Pavel foloseşte o a doua metaforă pentru a exprima aceeaşi idee. Dacă rădăcina este sfântă, aşa este întregul pom (vezi este sfântă). El zugrăveşte pe Israel ca pe un pom.

17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,

Dacă unele din ramuri. Ieremia reprezentase pe Israel ca pe un măslin (vezi Ier. 11,16; cf. Osea 14,6). Comparaţia şi ilustraţia VT a viţei (Ps. 80,8; Is. 5,7). Isus Se asemăna cu o viţă şi pe ucenici Săi cu mlădiţele (Ioan 15,1-6).

Au fost tăiate. [Au fost rupte, KJV]. Referirea este la iudeii necredincioşi care, lepădând pe Hristos, şi-au sigilat nu numai soarta lor proprie, dar şi pe aceea a naţiunii. Împărăţia lui Dumnezeu a fost luată de la ei şi dată neamului, care va aduce roadele cuvenite (vezi Mat. 21,43).

Măslin sălbatic. Aceasta poate fi interpretată ca o mlădiţă sălbatică (vezi RSV). Figura reprezintă corespunzător starea neamurilor, care nu fuseseră favorizate cu privilegiile religioase ale iudeilor.

Ai fost altoit. Mai degrabă ai fost altoit în. Pavel nu vorbeşte despre o posibilitate viitoare, ci de ceva care deja a avut loc în experienţa multor persoane dintre neamuri. Altoirea unei ramuri dintr-un pom sălbatic în tulpina unui pom nobil e un proces care normal nu se face. Procedeul obişnuit este de a altoi o ramură cultivată într-o tulpină sălbatică, ca de pildă nuc persan sau englez într-un nuc sălbatic din California. Pavel afirmă precis în vers. 24 că altoirea neamurilor în tulpina lui Israel este împotriva firii. Chemarea şi convertirea neamurilor era contrarie aşteptărilor iudaice.

În locul lor. [Printre ele, KJV]. Aceasta este redarea cea mai simplă, însemnând printre ramurile bune. Unii însă redau expresia în locul lor (vezi RSV) ca însemnând în locul ramurilor tăiate.

Părtaş. [Te împărtăşeşti, KJV]. Literal, te-ai făcut părtaş (cf. Ef. 3,6). Creştinii dintre neamuri au devenit părtaşi la planul veşnic de mântuire al lui Dumnezeu.

Rădăcinii şi grăsimii. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea cuvintelor rădăcinii şi. Înţelesul nu este schimbat în mod esenţial prin omiterea acestor cuvinte. Se pot cita de asemenea dovezi pentru exprimarea rădăcinii dătătoare de grăsime.

18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

Nu te făli. E cu totul ne la locul lui ca creştinii dintre neamuri care datorează totul binecuvântărilor mântuirii pentru care Israel fusese chemat să fie crainic, să se fălească faţă de iudeii care căzuseră.

19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”

Vei zice. Pavel explicase mai înainte că lepădarea iudeilor adusese ca rezultat îmbogăţirea neamurilor (vezi vers. 11-15). Dar ar fi ceva egoist şi arogant de a afirma că în această presupusă replică Dumnezeu lepădase pe unii din poporul Său pentru scopul unic şi direct de a aduce binecuvântările mântuirii neamurilor, ca şi cum ar fi fost de mai mare valoare decât iudeii. Egoismul este indicat în limba greacă de pronumele personal emfatic ego, lui în expresia ca să fiu altoit eu.

Ramurile. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) omiterea articolului. Nu toate ramurile au fost rupte.

20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!

Adevărat. [Bine, KJV]. Gr. kalos, e adevărat, aşa e (cf. Marcu 12,32). Pavel admite adevărul afirmaţiei că ramurile au fost tăiate, cu rezultatul că altele au fost altoite. Necredinţa. Gr. apistia. lipsă de credinţă. Comparaţia cuvântul pistis, tradus credinţă în propoziţia următoare. Strânsa legătură dintre aceste două cuvinte este clar văzută în textul grecesc.

Stai în picioare prin credinţă. Pavel merge mai departe pentru a corecta deducţia greşit exprimată în versetul precedent reamintind creştinilor dintre neamuri despre felul cum ei au devenit membri ai Israelului spiritual. Iudeii fuseseră lepădaţi din cauza necredinţei lor. Neamurile fuseseră primite din cauza credinţei lor. Când e recunoscută adevărata cauză a lepădării lui Israel, ea nu lasă nici un prilej creştinului dintre neamuri să se laude. Ea e, mai curând, o avertizare ca omul să se ţină tare de credinţa sa ca singură condiţie pe temeiul căreia rămâne în siguranţă ca o ramură în pom. De aceea nu trebuie să se îngâmfe din cauza noilor sale privilegii şi noii sale poziţii, ci mai degrabă să se ferească de a nu cădea cum au căzut alţii. Vezi cap. 3,3; 10,17.

Nu te îngâmfa. [Nu fii îngâmfat, KJV]. Sau opreşte-te de a mai crede lucruri mari, adică nu fii încrezut. Creştinul dintre neamuri nu are mai mult merit personal de cum aveau iudeii care fuseseră tăiaţi. De aceea nu are motiv să fie îngâmfat. În plus, credinţa nu poate să trăiască în omul a cărui inimă se măreşte (Hab. 2,4).

Ci teme-te. Încrederea peste măsură de mare şi un fals simţ al siguranţei va duce la acelaşi rezultat dezastruos pe care le-au încercat iudeii. Comparaţi Evr. 4,1.

21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.

N-a cruţat. Versetul acesta explică de ce convertiţii dintre neamuri ar trebui să se teamă. În ciuda privilegiului lor mai mare, Dumnezeu n-a cruţat ramurile când au păcătuit. E mult mai mult motiv ca altoiurile sălbatice să se teamă că Dumnezeu nu le va cruţa dacă săvârşesc acelaşi păcat.

[Ia seama; KJV]. Se pot cita dovezi textuale (cf. p. 10) pentru exprimarea nu vă va cruţa nici pe noi, în loc de ia seama, El nu te va cruţa nici pe tine.

22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

Bunătatea. Gr. chrestotes, bunătate, amabilitate (vezi cap. 3,12). Î

Asprimea. Gr. apotomia, ceea ce taie, de unde ceea ce este imposibil în asprimea sa. Cuvântul acesta nu apare în altă parte în NT. E derivat de la verbul apotemno, a tăia. Adverbul înrudit, apotemos, aspru e folosit în 2 Cor. 13,10; Tit 1,13. Purtarea lui Dumnezeu cu neamurile arată că El e plin de bunătate şi îndelungă răbdare faţă de oameni (vezi Rom. 2,4). Bunătatea Lui va fi totdeauna arătată faţă Dumnezeu de aceia care se încred în El şi nu în propriile lor merite sau în poziţia privilegiată de care se bucură. Dar, pe de altă arte, tratamentul lui Dumnezeu aplicat iudeilor dă la iveală asprimea pe care El trebuie să o exercite faţă de aceia care se încred în sine.

Cei ce au căzut. Adică, iudeii neascultători.

Faţă de tine. Adică, faţă de neamuri.

Dacă nu încetezi să rămâi. [Dacă continui, KJV]. Felul de a rămâne în bunătate, sau în har

(fapte 13,4) e de a continua în credinţă (Col. 1,23), de a nu se abate în necredinţă de la îndurarea acordată. Versetul acesta învaţă lămurit posibilitatea de a cădea din har. Oamenii pot să dispreţuiască şi să respingă bunătatea lui Dumnezeu şi astfel să fie lepădaţi.

23 Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.

Şi chiar ei. Dumnezeu are nu numai voinţa dar şi puterea să restatornicească pe aceia pe care i-a lepădat. Că Dumnezeu are putere să refacă e ilustrat de puterea pe care El a dat-o pe faţă în convertirea neamurilor, aşa cum e descris în versetul următor.

24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?

Cu cât mai mult. Convertirea de la păgânismul cel mai negru în care trăiau neamurile este un argument în favoarea convigerii că Dumnezeu este cu mult mai mult în stare să refacă indivizi israeliţi lepădaţi.

25 Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.

Să nu ştiţi. [Să nu fiţi neştiutori, KJV]. Comparaţi Rom. 1,13; 1 Cor. 10,1; 12,1; 2 Cor. 1,8; 1 Tes. 4,13).

Taina. [Misterul, KJV]. Gr. musterion, însemnând în greaca clasică, ceva ascuns, un secret înrudit cu mustes, un iniţiat. Forma verbală muelo înseamnă a iniţia, şi e înrudită cu muo, a închide [ochii sau gura].

La păgâni musterion, de obicei la plural musteria, era folosit cu privire la secrete sau doctrine secrete, care să fie făcute cunoscut numai celor care fuseseră în mod deosebit iniţiaţi. Era termenul tehnic pentru ritualurile şi celebrările lor secrete şi de asemenea, pentru uneltele şi ornamentele mistice pe care le foloseau la ceremoniile lor. În ce priveşte folosirea termenului taină în literatura de la Qumram vezi vol. IV, p. 92.

În NT musterion se referă la ceva ce Dumnezeu vrea să facă cunoscut celor care sunt gata să primească descoperirea Lui, şi nu la ceva ce El doreşte să păstreze secret. În scrierile lui Pavel cuvântul poartă înţelesul de ceva care, deşi incapabil de a fi pe deplin înţeles de raţiunea omenească neajutorată, a fost făcut acum cunoscut prin descoperire dumnezeiască (vezi cap. 16,26; etc.). În Apoc. 1,20; 17,5.7 musterion se referă la un simbol care cere interpretarea înţelesului său.

Pavel socotea drept misiune a sa de a face cunoscut taina care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri (Rom. 16,25; cf. 1 Cor. 2,7; Ef. 3,3.4). Scopul veşnic al lui Dumnezeu de a răscumpăra pe om în Hristos fusese făcut acum cunoscut în creştinism. În felul acesta, Pavel descrie întreaga descoperire creştină ca o taină (Rom. 16,25; 1 Cor. 2,7-10; Ef. 1,9; 6,19; Col. 1,26; 2,2; 1 Tim. 3,9). El aplică termenul la întruparea lui Hristos (1 Tim. 3,16), la unirea lui Hristos şi a bisericii Sale ca preînchipuită prin căsătorie (Ef. 5,32), la transformarea sfinţilor la a doua venire (1 Cor. 15,51), la opoziţia lui antihrist (2 Tes. 2,7) şi în deosebi la admiterea neamurilor în împărăţia lui Hristos (Rom. 16,25.26; Ef. 3,1-6; Col. 1,26.27).

Taina pe care o face acum cunoscut Pavel e scopul lui Dumnezeu de a mântui atât pe iudei, cât şi pe neamuri în împărăţi Sa. Împietrirea lui Israel e ceva care depăşeşte priceperea oamenilor (Rom. 11,33) când este vorba de realizarea acestui plan divin.

Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Literal, înţelepţi în voi înşivă sau înţelepţi după voi înşivă. Pavel e preocupat cu privire la faptul că nu cumva neamurile să se îngâmfe presupunând că acceptarea a ceea ce iudeii refuzaseră se datora cumva meritelor lor. Nu era nici un motiv pentru neamurile credincioase să dispreţuiască pe iudeii necredincioşi. Expresia aceasta arată că fraţii cărora li se adresează aici Pavel sunt în deosebi creştini dintre neamuri. El se adresase unor astfel de creştini cu începere de la vers. 13.

Împietrire. [Orbire, KJV]. Gr. porosis, împietrire (cf. Rom. 11,7; Marcu 3,5; Ef. 4,18). Aici arată o întunecare mintală, insensibilitate spirituală.

O parte. Împietrirea nu venise asupra întregului Israel, ci numai la o parte. Rămăşiţa datorită unei alegeri prin har nu fusese afectată în felul acesta (vers. 5) Unele ramuri, nu toate fuseseră tăiate (vers. 17).

Până. Chiar până la sfârşitul timpului împietrirea pentru o parte va fi starea spirituală a iudeilor. Cele două expresii-cheie din acest pasaj, sunt numărul deplin al neamurilor [plinătatea neamurilor] şi tot Israelul (vers. 26). Dacă, aşa cum susţin unii, Pavel în aceste expresii cuprinde literal populaţia totală a neamurilor şi totalitatea neamului iudaic, după trup, el învaţă mântuirea universală. Dar, indiferent ce învaţă Pavel în acest pasaj dificil, el lucru cert că el nu învaţă mântuirea universală, deoarece scrierile lui conţin numeroase afirmaţii neechivoce în opoziţie cu o asemenea doctrină (vezi Rom. 1,18.32; 2,1-11; 2 Tes. 1,7-10 etc.)

Dumnezeu nu impune nimănui mântuirea. Dacă oamenii aleg să-şi înăsprească inima împotriva Evangheliei, El nu se amestecă în alegerea lor. Împietrirea lor este astfel din propria lor alegere şi răspunderea pentru ea nu trebuie să fie pusă pe seama lui Dumnezeu (vezi Rom. 9,18). E cu putinţă pentru Dumnezeu să mântuiască dintr-o naţiune numai atâţia câţi se supun prevederilor harului.

Va intra. Adică, în împărăţia lui Hristos, comunitatea poporului lui Dumnezeu care e reprezentat de măslinul cel bun şi în care unele persoane din rândul neamurilor au fost deja altoite.

26 Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.

Şi atunci. [Şi aşa, KJV]. Gr. kai hocitos, şi astfel, şi în felul acesta.

Tot Israelul. Că Pavel nu învaţă mântuirea universală nici pentru neamuri, nici pentru iudei, a fost deja arătat (vezi vers. 25). În plus, pentru ce numai generaţia iudeilor care trăiesc în timpul sfârşitului să fie asiguraţi de mântuire prin vreun fel de decret divin? Pavel exprimase nădejdea sa că unii din ei (vers. 14) ar putea fi mântuiţi. Pare evident din aceasta că el credea că mulţi urmau să respingă toate eforturile de a-i mântui, şi că în acord cu aceasta, el niciodată nu şi-a imaginat convertirea întregii naţiuni.

Unii comentatori susţin că rămăşiţa credincioasă (vezi vers. 5) la care sunt adăugaţi acei iudei care primesc pe Hristos în cursul erei creştine constituie tot Israelul care va fi mântuit. Vederea aceasta este bazată pe observaţia că povara lui Pavel în cap. 11 este mântuirea semenilor săi israeliţi. El tratează mântuirea lor cu ceea a neamurilor. Cele două grupe sunt diferenţiate în decursul capitolului prin faptul că la iudei se face referire la persoana a treia şi la neamuri la persoana a doua. Mântuirea celor dintâi e descrisă prin expresia tot Israelul va fi mântuit; aceea a celor din urmă prin va intra numărul deplin al neamurilor.

Alţi comentatori susţin că tot Israelul reprezintă Israelul spiritual. Vederea aceasta este bazată pe credinţa că Pavel completează aici ilustraţia sa cu măslinul. El arătase cum ramurile care reprezentau pe iudeii necredincioşi fuseseră tăiate şi ramurile de măslin sălbatic, reprezentând neamurile, fuseseră altoite în tulpină. El arătase, de asemenea, cum ramurile tăiate puteau fi reunite cu tulpina părintească. Prin altoirea acestor ramuri, pomul reprezentând Israelul spiritual care urma să fie din nou întregit. Tot Israelul ar fi urmat să reprezinte în felul acesta totalitatea celor mântuiţi. Iudeii şi neamuri, care împreună constituie tot Israelul adevărat (Rom. 2,28.29; Gal. 6,15.16).

Cum este scris. Citatul este din Is. 59,20.21; 27,9, fiind mai în acord cu textul ebraic. În locul de dragul Sionului din LXX, citatul lui Pavel zice: din Sion. Modificarea se poate să fi fost sugerată de pasaje ca Ps. 14,7; 50.2; 53,6; Is. 2,3; Mica 4,2.

Izbăvitorul. [Eliberatorul, KJV]. Textul ebraic la Is. 59,20 zice go’el, răscumpărător (vezi Iov 19,25; cf. Deut. 25,5-10; Rut 3,12.13; 4,7-10).

Sion. Adică, Ierusalim (vezi ps. 48,2).

Nelegiuirile. Gr. arebeia, nelegiuirea în gând şi faptă, fără evlavie. Prezicerea lui Isaia exprima nădejdea că o redeşteptare va trece printre rândurile Israelului apostaziat şi că naţiunea în cele din urmă îşi va fi împlinit destinul ei divin. Pavel arată că profeţia îşi va găsi împlinirea nu cu naţiunea iudeilor, ci cu iudeii individuali care acceptă pe Isus ca Mesia şi sunt altoiţi în tulpina adevăratului Israel (vezi vers. 23).

Iacov. Adică Israel (vezi Num. 23,21; Ps. 78,5; Mica 3,8).

27 Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”

[Căci, KJV]. Gr. kai, mai degrabă şi.

Legământul. [Legământul Meu, KJV]. Literal, legământul de la Mine. Baza noului legământ al lui Dumnezeu cu Israel era iertarea păcatelor lor din partea Lui (vezi Ier. 31,31-34). Când Răscumpărătorul va conduce rămăşiţa (Rom. 9,27) descendenţilor apostaziaţi ai lui Avraam pentru a se abate de la călcarea lor de lege, atunci legământul rupt cu ei va fi reînnoit şi Dumnezeu nu îşi va mai reaminti păcatul lor. Comparaţi Evrei 8,6-13.

28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

Vrăjmaşii. Poate o referire la ostilitatea iudeilor faţă de Evanghelie sau la faptul că lepădarea lui Hristos din partea lor a făcut din ei adevăraţi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Acest ultim înţeles e reflectat în traducerea vrăjmaşi ai lui Dumnezeu (RSV).

Spre binele vostru. Rezultatul excluderii lor fusese chemarea neamurilor aşa după cum Pavel deja explicase (vers. 11, 12, 12, 15, 19).

În ce priveşte alegerea. Literal, potrivit cu alegerea, aici probabil referindu-se la principiul alegerii, adică la faptul că Dumnezeu alesese pe Israel să fie poporul Lui, şi că va mântui rămăşiţa credincioasă din mijlocul lor.

Iubiţi. Compară cap. 9,25. Chiar şi în starea lor de lepădare, iudeii sunt totuşi iubiţi de Dumnezeu. Din pricina părinţilor. Compară Fapte 3,25; Rom. 9,4.5).

29 Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.

Nu-I pare rău. [Fără părere de rău, KJV]. Gr. ametameleta, neregretat. Unica altă apariţie NT a acestui cuvânt este în 2 Cor. 7,10. Dumnezeu nu Şi-a schimbat părerea cu privire la Israel. Naţiunea a dat greş şi a fost lepădată (vezi Mat. 21,33-46), dar o rămăşiţă urma să fie mântuită. Lui Dumnezeu nu-I pare rău că a chemat sămânţa lui Avraam şi i-a dat daruri (vezi Num. 23,19; 1 Sam. 15,29; Ps. 89,34-36; Ez. 24,14; Tit 1,2; Evrei 6,18; Iac. 1,17). Pavel exprimă adevărul său ca un motiv pentru a crede că Dumnezeu încă oferă iertare şi mântuire poporului pe care l-a chemat şi ales şi asupra căruia a revărsat atât de multe binecuvântări (Rom. 9,4.5).

Darurile. Gr. charismata, daruri ale harului fără plată (vezi cap. 5,15; 6,23).

Chemarea. În ce priveşte natura chemării vezi cap. 8,30.

30 După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum, prin neascultarea lor, aţi căpătat îndurare acum,

Odinioară. [În trecut, KJV]. Adică înainte de predicarea Evangheliei la neamuri. Iudeii pe care Dumnezeu îi alesese să fie ambasadorii Săi în lume, dăduseră în chip mizerabil greş în sarcina lor de evanghelizare a lumii, din care cauză de abia în timpul bisericii creştine s-a făcut neamurilor invitaţia mântuirii.

N-aţi ascultat. [N-aţi crezut, KJV]. Gr. apeitheo, a nu asculta. Neascultarea de odinioară ar trebui să reprime orice sentimente lipsite de iubire pe care neamurile ar putea fi ispitite să le cultive cu privire la neascultarea prezentă a iudeilor (vers. 18-20).

Neascultarea. [Necredinţa, KJV]. Gr. apeitheia, neascultare. Comparaţi pe apeitheo de mai sus. Neascultarea iudeilor a avut ca rezultat ducerea Evangheliei la neamuri (Fapte 13,46).

31 tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.

Tot aşa şi ei. Pavel vorbeşte acum despre iudei. Prin neascultarea lor ei s-au aşezat pe aceeaşi treaptă cu neamurile.

Prin îndurarea arătată vouă. [Prin îndurarea voastră, KJV]. Iudeii au pierdut toate privilegiile legăturii de legământ şi pot fi reprimiţi în această legătură numai în acelaşi fel cum au fost primite neamurile. Unii comentatori privesc aceasta ca o referire adiţională la provocarea lui Israel la o gelozie sfântă prin priveliştea faptului că neamurile se bucură de îndurarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu (vers. 11). În felul acesta, Dumnezeu foloseşte neascultarea iudeilor ca o ocazie de a duce îndurarea la neamuri (Fapte 13,46). Apoi din nou, El foloseşte descoperirea îndurări Sale faţă de neamuri pentru a aduce din nou îndurare la iudei.

32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

A închis. [Închise împreună, Nitz.]. Gr. sugkleio, literal, a închide împreună ca o plasă care cuprinde o mulţime de peşti (Luca 5,6). Sugkleio e tradus a închis în Gal. 3,22 şi închişi în Gal. 3,23. Înţelesul expresiei Dumnezeu i-a închis în neascultare e clarificat de exprimarea LXX la Ps. 78,62: A dat pradă săbiei pe poporul Lui, literal El i-a închis pentru sabie. Pavel descrisese cu puţin mai înainte cum Dumnezeu predase pe oameni păcatelor lor (vezi Rom. 1,24; cf. la cap. 1,18).

În versetul acesta, Pavel declară că toate procedeele lui Dumnezeu cu omenirea deşi uneori greu de înţeles, sunt în acord cu marele Lui efort de a salva omenirea. Chiar opoziţia omului faţă de Dumnezeu e transformată de El într-o ocazie de a împlini planul Lui. Nu înseamnă că păcatul de necredinţă şi neascultarea omului sunt voite de Dumnezeu. Dar când păcatul e de faţă, Dumnezeu ştie cum să aranjeze schema Sa de cârmuire a lumii aşa fel încât să îndrepte răul spre bine.

În felul acesta, îngăduind omului să fie cuprins în consecinţele naturale ale propriei sale înclinaţii de rebeliune, Dumnezeu a căutat să-l înveţe grozăvia păcatului şi să-i descopere propria lui lipsă de putere când e separat de puterea divină. Îngăduind acelora care au încercat să-şi făurească propria neprihănire prin propriile lor fapte să culeagă rezultatele inevitabile ale unei asemenea neînţelepciuni, Dumnezeu a căutat să clarifice tuturor faptul că mântuirea poate fi obţinută numai prin credinţă în El şi prin supunerea faţă de iubirea, îndurarea şi puterea transformatoare descoperite în Hristos.

Pe toţi. Literal, toţii, însemnând toţi oamenii, incluzând pe iudei şi pe neamuri.

Neascultare. [Necredinţă, KJV]. Gr. apeitheia, neascultare, ca la vers. 31.

Milă de toţi. [Îndurare faţă de toţi, KJV]. Nu toţi vor accepta îndurarea lui Dumnezeu şi i se vor supune. Oamenii sunt încă liberi să se împotrivească şi să respingă. Dar Dumnezeu e gata şi dispus să aibă milă de oricine (2 Petru 3,9). Toate procedeele Sale înţelepte şi pline de răbdare faţă de oamenii căzuţi au lucrat împreună spre realizarea acestui scop unic: descoperirea iubirii divine în mântuirea păcătoşilor.

33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!

Adâncul. Adică, plinătatea de nemăsurat şi de neistovit. Comparaţi judecăţile Tale sunt ca adâncul cel mare (Ps. 36,6). Pavel a ajuns la culminarea argumentaţiei sale. Ea a început cu condamnarea tuturor (Rom. 1,2), dar s-a încheiat cu îndurarea faţă de toţi. Mânia descoperită din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri (cap. 1,18) a făcut loc îndurării care cuprinde pe toţi oamenii de pe pământ. Acest mare adevăr, pe care Pavel l-a rezumat în cap. 11,31, îl face să izbucnească în recunoaşterea înţelepciunii şi bunătăţii fără de margini a lui Dumnezeu.

Bogăţiei. [Bogăţiilor, KJV]. Comparaţi Rom. 2,4; 9,23; 10,12; Ef. 1,7.18; 2,7; 3,16; Fil. 4,19. cu ajutorul acestor resurse de nepătruns de slavă şi de har, Dumnezeu a putut să scoată bine din rău.

Înţelepciunii. Prima parte a acestui verset poate fi tradusă: O adânc al bogăţiilor, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Înţelepciunea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu a fost desfăşurată în minunata predominare a evenimentelor pentru împlinirea scopurilor Sale mântuitoare (vezi 1 Cor. 1,21-26Y; Ef. 3,9-11).

Judecăţile. Sau, deciziile ca de pildă cele prin care iudeii au fost lepădaţi şi neamurile primite. Pentru raţiunea neajutorată omenească, judecăţile acestea sunt tot pe atât de nepătruns ca şi Adâncul cel mare (Ps. 36,6).

Neînţelese. [Dincolo de cercetare, KJV]. Gr. anexichniastoi, literal, care nu poate fi urmărit. Singura altă apariţie a acestui cuvânt în Ef. 3,8. cartea lui Iov e un comentariu la taina de necuprins a căilor lui Dumnezeu (vezi Iov 5,9; 9,10). Parte din înţelepciunea lui Dumnezeu poate fi cunoscută (Rom. 1,20), dar nu toată (cf. Ecl. 8,17). Chiar şi Pavel, cu puternicul lui intelect şi cu via lui pătrundere în cele ale lui Dumnezeu, e constrâns să recunoască faptul că hotărârile şi căile lui Dumnezeu sunt dincolo de priceperea mărginită a omului. Dumnezeu ne descoperă atât de mult din înţelepciunea şi scopurile Lui cât e spre cel mai mare bine al nostru. Dincolo de aceasta trebuie să ne sprijinim pe dovezile ample ale iubirii, îndurării şi puterii Sale.

34 Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?

Cine a cunoscut? Citatul din Is. 40,13, în acord cu exprimarea LXX (cf. 1 Cor. 2,16). Textul ebraic zice: Cine a îndrumat Duhul Domnului, sau fiind sfetnicul Lui, L-a învăţat? Pavel îndreptaţeşte acum exclamaţiile din Rom. 11,33 din pasaje din VT care vorbesc despre cunoaşterea, înţelepciunea şi bogăţiile lui Dumnezeu. Cele două părţi ale acestui verset vorbesc despre cunoştinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu; vers. 35, despre bogăţiile Lui.

35 Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”

Cine I-a dat ceva întâi? Citatul e din Iov 41,11. Nici unul din darurile cerului nu poate fi primit ca o rambursare a unei favori sau a unui dar făcut mai înainte lui Dumnezeu. Toate binecuvântările Lui sunt pornite din propriul Său har liber. Încă o dată, Pavel se ocupă de eroarea fundamentală a iudeilor plini de îndreptăţire de sine, ideea greşită că oamenii pot să câştige favoarea lui Dumnezeu prin faptele lor meritorii.

36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Din El. Versetul acesta dă motivul pentru care nimeni nu poate face pe Dumnezeu debitorul său. Deoarece toate lucrurile au fost create de El (vezi Fapte 17,24.25; 1 Cor. 8,6), toate lucrurile create îşi datorează existenţa şi activitatea în continuare Lui, care încă lucrează totul în toţi (1] Cor. 12,6; cf. Fapte 17,28; Evrei 2,10). Şi toate lucrurile sunt îndrumate spre realizarea scopurilor sale şi slavei numelui Său.

A Lui să fie slava. Comparaţi Rom. 16,27; Gal. 1,5; Fil. 4,20; 2 Tim. 4,18; Evrei 13,21. Cu această scurtă, dar sublimă doxologie, Pavel ajunge la finele părţii celei mai doctrinale şi mai argumentative a epistolei.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1-5, 11-15 AA 375

16 7T 249

16-22 AA 377; 6T 239

17-21 COL 306

23-36 AA 378

33 CT 426; DA 48; Ed. 172; FE 172, 179; GC 527; MH 424, 438; ML 22, 26, 182, 290; SC 106; TM 376; 5T 266, 301, 699; 6T 238; 8T 262, 285, 287 34-36 MH 438; 8T 282