Psalmii 7

1 Doamne Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,

INTRODUCERE -S-a spus că un moto potrivit pentru Psalmul 7 ar putea fi: "Nu va face ce e bine Judecătorul a tot pământul?" Psalmistul se roagă să fie ocrotit de atacul vrăjmaşilor săi, deplin încredinţat că legea de neschimbat a lui Dumnezeu îi mântuieşte pe cei drept şi îi pedepseşte pe cei nelegiuiţi. El nu-şi recunoaşte păcatul - dacă a păcătuit, el a făcut-o din neştiinţă - în timp ce vrăjmaşii săi au păcătuit complotând împotriva lui. El se roagă să fie eliberat, iar vrăjmaşii lui să fie nimiciţi. Încheie cu o speranţă plină de încredere în răspunsul la rugăciunea sa ca apărare a guvernării morale a lui Dumnezeu. Psalmul este cântat la sărbătoare iudaică Purim, deoarece celebrează răzbunarea asupra unui adversar (vezi Estera 9,13-32).

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 628. Se pare, din conţinutul şi din tonul psalmului, că el fusese cântat având în vedere ceva ce fusese spus sau făcut pentru a răni cu cruzime sentimentele psalmistului şi pentru a nimici pacea sufletului său. Nu se ştie cine era Cuş. Talmudul spune că Beniamitul Cuş este Saul, evocând astfel vrăjmăşia dintre David şi Saul. Totuşi, pare puţin probabil ca David, cel cu inima largă, care a compus distinsele rânduri din 2 Samuel 1,17-27, să fi folosit limbajul din Psalmul 7,14-16 cu referire la Saul. Poate că beniamitul acesta aparţinea seminţiei lui Saul şi era unul din cei care au luat parte activă împotriva lui David.

1. Îmi caut scăparea. [Îmi pun încrederea, KJV]. Literal, "îmi caut scăparea". Psalmul începe cu o mărturisire a încrederii (vezi Psalm 11,1; 16,1; 31,1; 71,1). În acest adăpost, mai sigur decât o peşteră din munte, psalmistul se odihneşte în braţele lui Dumnezeu, rugându-se să scape de următorii săi.

2 ca să nu mă sfâşie ca un leu care înghite, fără să sară cineva în ajutor.

Ca să nu mă sfâşie. "El" [subînţeles în română] este probabil Cuş Beniamitul (vezi introducerea la Psalmul 7).

Ca un leu. Furia oarbă, fără motiv, a urmăritorilor psalmistului este comparată cu sălbăticia instinctivă a unui leu. Păstorii şi agricultorii din Israel erau obişnuiţi cu atacurile fiarelor sălbatice (vezi 1 Samuel 17,34-37).

3 Doamne Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mâinile mele,

Dacă am făcut un astfel de rău. Compară cu v. 3-5 cu jurământul cuprins din Iov 31. Psalmistul îşi apără cu pasiune nevinovăţia. Cuvintele lui sunt întrerupte de intensitatea emoţiilor sale. Vrăjmaşul s-ar putea să fi acuzat pe psalmist că a luat în mod nedrept ceva de valoare ce nu-i aparţinea (vezi v. 4). Se pare că era vorba de acuzaţie de vorbire de rău grosolană, defăimătoare (vezi 1 Samuel 24,12; 26,18).

4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n-am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,

Izbăvit. Ebr. chalaş, care după unii autori, în forma folosită aici, poate să însemne şi "a jefui", "a despuia". Dacă acesta este înţelesul lui urmărit, atunci aici este o referire la acuzaţia vrăjmaşului (vezi 2 Samuel 22,20; Iov 36,15; Psalm 34,7; etc.) şi prin urmare redarea din KJV (şi trad. Cornilescu) este de preferat. Potrivit cu această traducere, psalmistul obiectează că în loc să tragă foloase de pe urma celui cu care "era în pace", făcuse tocmai invers: salvase pe omul care era în luptă cu el (vezi 1 Samuel 24,4-7).

5 atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m-ajungă, să-mi calce viaţa la pământ, şi slava mea în pulbere să mi-o arunce! (Oprire)

Să mă urmărească vrăjmaşul. Limbajul prin care psalmistul invocă blestemul asupra propriei persoane este limbajul unui om nevinovat tratat în modul cel mai crud. Acuzatul ar prefera să fie anihilat decât să trăiască sub povara unei condamnări atât de grele. Accentul este puternic: "să mă urmărească", "să mă ajungă", "să-mi calce viaţa la pământ" şi "slava mea în pulbere să mi-o arunce".

Oprire. [Selah, KJV]. vezi p. 629. Cuvântul ar putea să fie deosebit de potrivit aici. O pauză de un fel oarecare ar putea să apară aici între abjurarea de mai sus şi rugăciunea următoare.

6 Scoală-Te, Doamne, cu mânia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi şi rânduieşte o judecată!

Scoală-Te. Domnul este chemat să-Şi facă apariţia ca Judecător, gata să pedepsească pe aceia care îl asupresc pe psalmist (vezi Psalm 3,7). El este invitat să ocupe în mod public locul de judecător.

Protivnicilor. Ideea unui singur potrivnic este lărgită ca să-i includă pe cei întovărăşiţi cu el sau poate pe toţi vrăjmaşii lui David.

Judecată. David Îl roagă pe Dumnezeu să aducă asupra acestor vrăjmaşi pedeapsa pe care legea Lui veşnică cere să fie adusă asupra tuturor celor care o încalcă. Vorbind, ca să zicem aşa, ca de la om la om, David Îi cere lui Dumnezeu să apere principiile cârmuirii Lui morale (vezi Daniel 18,25). Cât de dispus este omul să încerce să-L zorească pe Cel Atotputernic să-Şi aducă la îndeplinire planurile! Compară cu experienţa lui Habacuc (cap. 1,1-2,4).

7 Să Te înconjoare adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decât ea, la înălţime!

Decât ei. [de dragul lor, KJV]. Aici KJV zice: "Astfel adunarea poporului Te va înconjura: de dragul lor, deci, întoarce-te în înălţime." Îndreptăţirea de către Dumnezeu a legii Lui ar inspira încredere în El şi poporul Lui s-ar aduna în jurul Lui pentru a-şi exprima recunoştinţa şi lauda.

8 Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate, Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!

După neprihănirea mea. [După dreptatea mea, KJV]. Lucrul acesta ar putea fi înţeles ca referindu-se la cazul special în discuţie. Cu toate că întotdeauna ne-am putea simţi nevrednici de mântuire, e potrivit ca atunci când suntem acuzaţi pe nedrept să ne rugăm ca, potrivit cu voia lui Dumnezeu, să fim dovediţi nevinovaţi într-un anumit caz şi să fim declaraţi nevinovaţi de învinuiri nedrepte. Cuvântul "nevinovăţie" (ebr., tom, de la rădăcina tamam, "a fi deplin") este echivalent cu "neprihănirea" şi de asemenea poate fi înţeles ca referindu-se la acest caz particular.

9 Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drept!

Răutăţii. Când un om vede cât de grav este păcatul într-un caz anume, el doreşte ca să se sfârşească cu toate păcatele. E potrivit să ne rugăm să se sfârşească cu răul. Inimile. Pe vremuri, expresia "inimă" era folosită pentru a desemna sediul gândurilor.

Rărunchii. Ebr. kelayoth, "rinichi", pe vremuri folosit pentru a desemna sediul emoţiilor, sugerând sentimentele, intenţiile, scopurile cele mai ascunse ale sufletului. Expresia folosită aici cercetarea inimii şi a rărunchilor - este adesea folosită pentru a descrie atotştiinţa lui Dumnezeu (vezi Ieremia 11,20; Psalm 26,2; Apocalipsa 2,23).

10 Scutul meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată.

Scutul. Ebr. magen, literal, "scut". Scutul psalmistului este încrederea lui în Dumnezeu ca Unul care îl îndreptăţeşte pe cel nevinovat.

În ugaritică (vezi p. 618, 619) rădăcina mgn este folosită în sensul de "a implora" sau "a ruga". Prin urmare, maginni, "scutul meu", ar trebui tradus "cererea mea stăruitoare", astfel încât propoziţia să sune astfel: "cererea mea stăruitoare e la Dumnezeu".

11 Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.

Dumnezeu este un Judecător drept. Versetele 11-16 descriu în mod plastic purtarea lui Dumnezeu cu cei nelegiuiţi.

Orice vreme. [În fiecare zi, KJV]. Ca şi cum ar dori să corecteze impresia falsă că Dumnezeu fusese indiferent faţă de soarta lui şi că el Îl chemase să-l dezvinovăţească după ce Dumnezeu nu făcuse lucrul acesta. Psalmistul afirmă acum clar că indignarea lui Dumnezeu faţă de cei nelegiuiţi e constantă. El vede dreptatea constantă a lui Dumnezeu în orice vreme, în ciuda unor aparenţe contrarii trecătoare. Creştinul ar trebui să fie atent ca nu cumva un caz singular de nedreptate aparentă să creeze o părere generală, care pune la îndoială scopurile întemeiate ale lui Dumnezeu.

12 Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l ocheşte,

Nu se întoarce. Legea că pedeapsa vine inevitabil asupra păcătosului care nu se pocăieşte este clarificată prin reprezentarea lui Dumnezeu ca un războinic puternic care-şi pregăteşte armele pentru pedepsirea celor nelegiuiţi (vezi Deuteronom 32,41-43).

13 îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!

Săgeţi omorâtoare. [Unelte ale morţii, KJV]. Mijloace de pedepsire.

Săgeţi arzătoare. Ebr. doleqim, din rădăcina dalaq, "a se aprinde". De unde poate o aluzie la obiceiul de străvechi de a trimite săgeţi de foc asupra duşmanului pentru a le incendia tabăra şi a produce răni corporale mai mari. Nimicirea preconizată e sigură.

14 Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea şi naşte înşelăciunea:

Pregăteşte. Adică omul nelegiuit poartă o povară de nedreptate. Verbul cuprinde în sine cele două acte indicate de următoarele verbe: "zămisleşte" şi "naşte". Săvârşirea răului e descrisă prin metafora naşterii de copii (vezi Isaia 33,1; Iacov 1,15).

15 face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.

Face o groapă. Putem să ne închipuim cum un om sapă o groapă, iar pământul nisipos se prăbuşeşte peste el, prinzându-l astfel în cursă pe animalului sălbatic pe care spera să-l prindă.

Păcatul năuceşte pe păcătos. Răul e asemenea un bumerang. Un exemplu impresionant din Vechiul Testament de aplicare a acestui principiu se găseşte în viaţa lui Haman (vezi Estera 5,7; Proverbe 26,27; Eclesiastul 10,8).

16 Fărădelegea pe care a urzit-o se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut-o se coboară înapoi pe ţeasta capului lui.

Fărădelegea. Adică răul pe care intenţiona să-l facă altora. Această declaraţie este o repetare în altă formă a ideii exprimate în v. 14.15 (vezi Psalm 9,15; 35,8; 37,15).

Ţeasta. Capul în sine sau creştetul capului. Ideea este că ce a planificat omul nelegiuit pentru alţii va veni asupra lui. Cele două părţi ale acestui verset sunt un exemplu de paralelism sinonimic. Cuvintele pentru "cap" şi "ţeastă" apar de repetate ori ca paralele în literatura ugaritică (vezi p. 618.619).

17 Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt.

Dreptatea Lui. Dreptatea divină se arată în reabilitarea şi eliberarea de către Dumnezeu a celui nevinovat. Numele. Aici, aşa cum se întâmplă de obicei în Vechiul Testament, "numele" reprezintă persoana, uneori cu accent asupra naturii sau caracteristicii esenţiale a persoanei. Prea înalt. Ebr. ?Elyon, "înălţat" (vezi vol. I, p. 173). David Îl preamăreşte pe Iehova care, datorită dreptăţii Lui aplicate, S-a arătat a fi mai presus de toate celelalte fiinţe. O doxologie finală de acest fel este tipică pentru mulţi psalmi. E bine ca meditaţia să se încheie cu laudă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 9 �

GC 605; 3T 191