Psalmii 32

1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!

INTRODUCERE - Psalmul 32 este un psalm de căinţă (vezi p. 624). El leagă pocăinţa personală cu învăţătura pentru alţii. Psalmul are scopul profund de a arăta fericirea iertării păcatului. El a fost compus după ce David săvârşise păcatul grav cu Bat-Şeba (vezi PP 724). El este un raport al mărturisirii şi iertării pe care a obţinut-o David (vezi 2 Samuel 11; 12). Versetele 1-5 trec în revistă experienţa personală a lui David; versetele 6-11 conţin sfaturi. Psalmul acesta se spune că a fost psalmul preferat al lui Augustin până în clipa morţii. Teologul scrisese psalmul pe perete, ca să-l poată vedea de pe patul de boală.

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 627.

1. Ferice. Ebr. 'ashre (vezi la Psalm 1,1). Versetele 1 şi 2 descriu păcatul sub trei nume: fărădelegea, păcatul, nelegiuirea (vezi Exod 34,7) şi tratează aprofundat principiul îndreptăţirii prin credinţă.

Fărădelegea. Ebr. pesha?, care înseamnă "răzvrătire", depărtare de Dumnezeu şi prin urmare păcat cu voia.

Iertată. Ebr. naśa'; pentru comentariu, vezi la Psalm 25,18.

Păcatul. Ebr. chaţa'ah. Păcat din punctul de vedere al neatingerii ţintei, insuccesul cuiva în a-şi face datoria.

Acoperit. Prin urmare ascuns, care nu mai este adus împotriva păcătosului (Psalm 85,2). Păcatul nu este acoperit în sensul că e trecut cu vederea. Există un singur temei pentru iertarea păcatului, şi anume pocăinţa. Mărturisirea (1 Ioan 1,9) are valoare numai când e însoţită de pocăinţă. Unii creştini fac confuzie între cele două lucrări şi pretind iertare doar pe temeiul recunoaşterii vinovăţiei. Dar Dumnezeu e interesat de aspectele practice ale cazului. Pe lângă întristarea pentru păcat, pocăinţa mai cuprinde înlăturarea păcatului din viaţă. O asemenea lucrare este acţiunea celui în cauză (DA 466) învigorat de o putere de sus. Iertarea urmează automat unei asemenea experienţe. Dumnezeu poate să ierte toate păcatele care sunt îndepărtate din viaţă. Mulţi creştini par să fie mai mult preocupaţi de obţinerea iertării de păcatele lor decât de curăţirea sufletului de orice păcat cunoscut. Ei se străduiesc să ţină păcatele lor "mărturisite la zi", o ţintă nobilă, dar care are merit doar dacă mărturisirea a fost însoţită în fiecare caz de o îndepărtare a păcatului.

"Neprihănirea lui Hristos nu va acoperi un păcat cultivat cu drag" (COL 316). Înainte de a se atribui acest dar preţios, trebuie să fie lăsate la o parte veşmintele vechi şi zdrenţuroase ale răului moştenit şi cultivat. Aceasta a fost experienţa lui David. Pocăinţa lui a fost adevărată. A urât păcatul de care se făcuse vinovat (vezi SC 28, 29).

2 Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!

Nu-i ţine în seamă. [Nu-i pune în socoteală, KJV]. Adică Dumnezeu nu pune păcatul în socoteala păcătosului. Dumnezeu nu numai că iartă păcatul, dar şi primeşte pe cel care se pocăieşte sincer, ca şi cum nu ar fi păcătuit. (SC 67). Păcatul este pus asupra lui Isus, Înlocuitorul nostru, cu rezultatul că "noi nu trebuie să ne mai frământăm cu privire la ceea ce gândesc Hristos şi Dumnezeu cu privire la noi, ci cu privire la ceea ce gândeşte Dumnezeu despre Hristos, Înlocuitorul nostru" (EGW, GCB 23 aprilie 1901, p. 420).

Nelegiuirea. [Nedreptatea, KJV]. Ebr. 'awon, "defect moral", "mijloace necinstite", "vină".

Viclenie. Ebr. remiyyah, "înşelăciune". Nici o urmă falsitate în el însuşi despre care să ştie şi nici una faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu. Mărturisirea lui este sinceră. Compară Apocalipsa 14,5.

3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Am tăcut. David a refuzat să mărturisească păcatul lui chiar şi faţă de sine însuşi. Timp de un an de la păcatul lui faţă de Urie şi Bat-Şeba, David a trăit în aparentă siguranţă (vezi PP 723). Dar el nu a fost lipsit de grele frământări sufleteşti şi mintale şi de suferinţe fizice venite ca o urmare firească (vezi Psalm 6,2.3; 31,9).

Gemetele. [Mugetele, KJV]. Ebr. she'agah (vezi la Psalm 22,1).

4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)

Mâna Ta apăsa. David se referă la chinurile unei conştiinţe vinovate. Vlaga. [Umezeala, KJV]. Puteri vitale. Ebraica acestei expresii este obscură. LXX prezintă o redare foarte diferită: "Am ajuns foarte nenorocit în timp ce un ghimpe era înfipt în mine". Oprire. [Selah, KJV]. Vezi p. 629.

5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)

Am mărturisit păcatul meu. Odată cu recunoaşterea şi mărturisirea a venit iertarea. Despre cele trei cuvinte pentru păcat folosite în versetul acesta, vezi la v. 1 şi 2. Am zis. Pentru o mai bună înţelegere a pasajului acestuia, vezi 2 Samuel 12,1-14; cf. Luca 15,18. Tu. Emfatic, în ebraică. Se spune despre Augustin că a zis: "Cuvântul nu este atât de mult pe buzele noastre, când rana este vindecată."

6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.

De aceea. Iertarea acordă celui iertat impulsul divin de a spune altora (vezi Fapte 5,42).

La vremea potrivită. [Când poţi fi găsit, KJV]. Afirmaţia psalmistului lasă să se înţeleagă faptul că va fi un timp când oamenii vor căuta iertare şi nu o vor găsi. Cum poate fi lucrul acesta adevărat dacă Dumnezeu este "plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie" (Exod 34,6) şi "nu oboseşte iertând" (Isaia 55,7)? Desigur, la sfârşitul timpul de probă al omenirii va exista o astfel de situaţie (vezi Amos 8,11.12; Apocalipsa 22,11). Dar se poate ca experienţa aceasta să aibă loc mai devreme în viaţa păcătoşilor, ca indivizi. Mulţi au impresia că se pot complăcea la păcat, cel puţin pentru un timp, fără urmări serioase pentru ei, şi apoi la momentul potrivit să se pocăiască şi să obţină iertare. Dar tragedia păcatului e că el se fixează atât de bine de suflet şi devine atât de mult o parte a modului de viaţă, în deosebi când e săvârşit în lumina cunoştinţei depline, încât adesea nu mai există dorinţa de a-l părăsi. Fără o astfel de dorinţă fundamentală, nu poate exista iertare. În multe cazuri de felul acesta s-ar putea să se nască o dorinţă superficială după mântuire şi o căutare aparent sinceră de înlăturare a păcatului, dar dacă, în mod fundamental, nu există nici un fel de dorinţă de părăsire a păcatelor dragi inimii, căutarea mântuirii este zadarnică.

Uneori, teama de consecinţe îl îndeamnă pe păcătos să caute iertare, aşa cum a fost cazul lui Iuda (Matei 27,3-5) sau câştigarea de foloase materiale îl ademeneşte, aşa cum a fost cazul lui Esau (Evrei 12,16.17). Dar dacă consecinţele cu care a fost ameninţat ar fi fost înlăturate de la Iuda sau dreptul de întâi născut ar fi fost redat lui Esau, fiecare din oamenii aceştia şi-ar fi reluat vechiul traseu păcătos. Dumnezeu nu poate să onoreze o astfel de căutare (vezi Psalm 32,1).

Oricum, păcătosul poate să fie sigur că Dumnezeu nu va rămâne insensibil la nici o rugăciune sinceră de iertare. În acelaşi timp să fie conştient că dacă păcatul cu voia zămisleşte în el, poate aduce cu sine o stare de fapt în care nu mai există nici o dorinţă de a fi curăţit de nelegiuire. Acest fel de stare e descrisă în Evrei 10,26, unde timpul verbului permite traducerea: "dacă stăruim în păcatul cu voia... nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate".

Ape mari. Sufletul iertat va rămâne sigur pe stânca mântuirii lui Dumnezeu. Această figură de stil era impresionantă pentru evreu care era obişnuit cu creşterea bruscă a apei în văile erodate după o ploaie puternică şi cu groaza care punea stăpânire pe locuitori odată cu ea.

7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)

Ocrotire. Vezi la Psalm 9,9; 27,5.

Cântări de izbăvire. Un om iertat nu poate să tacă. "Cum să nu cânt?" Compară cu cântarea lui Moise şi a Mariei (Exod 15). Când creştinul cântă, cei ce îi sunt în preajmă se alătură bucuriei lui.

Oprire. [Selah, KJV]. Vezi la p. 629.

8 „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Te voi învăţa. Ebr. śakal, rădăcina cuvântului maschil, care apare în preambulul acestui psalm. Despre "maschil", vezi p. 628.

Unii privesc v. 8 şi 9 ca o afirmare a angajamentului psalmistului de a împlini promisiunea "să înveţe [căile lui Dumnezeu] pe cei ce le calcă" (Psalm 51,13). Totuşi, pare mai normal să considerăm că aceste versete sunt răspunsul lui Dumnezeu la experienţa psalmistului descrisă în v. 1-8. David apucase pe căi greşite din cauză că se abătuse de la calea lui Dumnezeu şi renunţase la călăuzirea divină. Pentru a preveni o eventuală repetare a experienţei lui tragice sau oricărei alte căderi morale, el avea cel mai mult nevoie să-şi consacre din nou viaţa, permiţându-I lui Dumnezeu ca de aici să-l călăuzească. Promisiunea plină de milă a lui Dumnezeu i-a dat asigurarea necesară biruinţei viitoare şi i-a insuflat astfel speranţă.

Siguranţa împotriva căderilor morale se găseşte în traseul marcat aici. Creştinul trebuie să fie mereu învăţat căile lui Dumnezeu, astfel încât să poată discerne corect între bine şi rău. El trebuie să cunoască voia lui Dumnezeu în toate privinţele, căci altfel nu va fi în stare să recunoască pe ispititorul deghizat. Din cauza complexităţii vieţii şi a nenumăratelor căi prin care vrăjmaşul poate aduce argumente plăcute, care seamănă a adevăr, e nevoie să primeşti zilnic învăţături proaspete. Lucrul acesta se obţine printr-un studiu eficient, cu rugăciune. Un creştin astfel instruit, care se decide în inima lui să nu facă nimic în nici o direcţie ce ar displăcea lui Dumnezeu, va şti ce drum să apuce în orice situaţie (vezi DA 668; cf. Ed 282; CT 17, 18).

9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.

Ca un cal. Psalmistul pune în contrast dobitocul care, neavând pricepere, trebuie să fie oprit cu forţa, cu omul, căruia Dumnezeu i-a dat inteligenţă (vezi Isaia 1,3; Ieremia 8,6).

10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.

Dureri. [Întristări, KJV]. Sau, "chinuri". Versetul acesta este un exemplu frumos de paralelism antitetic (vezi p. 24).

11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Scoateţi strigăte de bucurie. Psalmistul se bucură să atragă şi pe alţii în corul de laudă (vezi Psalm 64,10).

Psalmul este istoria inimii cuiva care a păcătuit, care un timp a refuzat să-şi mărturisească greşeala, care a îndurat tortura vinovăţiei şi care, în cele din urmă, a recunoscut, a mărturisit şi a căpătat iertare. Poate fi numit psalmul îndreptăţirii prin credinţă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1.2 CS 28 1-4 �

PP 724

5-7 �

PP 725

8 �

Ed 282; 7T 94; 9T 202

9 �

FE 207