Psalmii 107

1 „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”

INTRODUCERE. - Psalmul 107 constituie începutul Cărţii a cincea a Psalmilor (vezi p. 626). Din punct de vedere al frumuseţii poetice, poemul acesta ocupă un loc alături de cele mai notabile producţii ale oricărei literaturi. El are o construcţie unică şi este evident că a fost scris ca să fie cântat în răspunsuri. Fiecare strofă e simetrică în compoziţie. Întâi e o descriere a nenorocirii, apoi un strigăt după ajutor, urmat de un răspuns neîntârziat. Apoi vine un apel pentru aducerea de mulţumire însoţită de motivul apelului. Refrenele duble cu variaţiile lor sunt deosebit de clare (vezi v.6-9.13-16.19-22.28-32). După introducere (v. 1-3), în care cei răscumpăraţi sunt invitaţi să-L laude pe Dumnezeu, psalmistul prezintă patru interesante succesiuni de idei în patru strofe.

Prima strofă (v. 4-9) vorbeşte despre grija atentă a lui Dumnezeu pentru călătorii prin pustie. A doua (v. 10-16) Îl descrie pe Dumnezeu ca Eliberator al prizonierilor. A treia strofă (v. 17-22) Îl prezintă pe Dumnezeu ca mare Vindecător. A patra (v. 23-32) Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca Suveran al mării. La punctul acesta structura literară a poemului se schimbă. Versetele 32-42 vorbesc despre binecuvântarea care vine asupra celui drept şi blestemul care este soarta celui rău. Psalmul se încheie cu un apel adresat celor înţelepţi de a judeca lucrurile prezentate, astfel încât să poată înţelege mai bine bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu (v. 43).

1. Lăudaţi. [Mulţumiţi, KJV]. O chemare generală care îi îndeamnă pe oameni să-şi înalţe glasurile într-o cântare de mulţumire la adresa lui Iehova. Acesta e lucrul cel mai mic pe care oamenii îl pot face în schimbul a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Lauda e plăcută lui Dumnezeu, iar glasurile noastre ar trebui să se înalţe deseori în cântări de recunoştinţă.

Bun. Ebr. ţob. Bunătatea este unul din marile atribute ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai bun în Sine Însuşi, ci este şi izvorul din care se revarsă toată bunătatea.

Îndurarea. Ebr. chesed, "iubire divină" (vezi Nota suplimentară de la Psalm 36). Psalmistul era conştient că bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu îl însoţeau fără încetare (vezi la Psalm 23,6). În toate împrejurările grele ale vieţii este mângâietor de ştiut că marea inimă a lui Dumnezeu este plină de bunătate iubitoare şi îndurare duioasă faţă de fiii oamenilor.

2 Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,

Cei răscumpăraţi. Prin păcat oamenii s-au vândut vrăjmaşului; dar cerul a plătit un preţ nemărginit de mare pentru a-i răscumpăra (vezi GC 416). Cei răscumpăraţi din toate popoarele au cele mai multe motive pentru a spune că Dumnezeu este bun şi că îndurarea Lui e veşnică. Mult mai mult decât o facem, noi ar trebui să povestim ce a făcut Hristos pentru noi; iar iubirea noastră pentru El se va adânci pe măsură ce o exprimăm (vezi COL 298).

3 şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.

I-a strâns. Solia mântuirii va ajunge în toate locurile întunecate ale pământului, iar oameni din oricare naţiune, neam, limbă şi popor vor răspunde cu inimi recunoscătoare (vezi Matei 24,14; Apocalipsa 14,6-12).

4 Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.

Ei pribegeau. Aceasta are o referire în primul rând la copiii lui Israel. Şi noi suntem peregrini şi nu avem o cetate statornică aici, ci suntem sub călăuzirea unui Dumnezeu atotştiutor, care ne va conduce pe calea cea bună şi, în cele din urmă, ne va lua în cetatea cerească.

5 Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.

Le tânjea sufletul. O imagine plastică al stării lor. Îi apucase disperarea din cauza împrejurărilor nefericite în care se aflau. O atare stare nu corespunde celor răscumpăraţi. Dumnezeu doreşte ca poporul Său să fie vesel. Pentru aceia care pretind că se încred în El, "deznădejdea este păcătoasă şi neraţională" (PK 164).

6 Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;

Au strigat. Refrenul acesta se regăseşte în tot psalmul (v. 13.19.28). În necazul lui, poporul a strigat către Acela care putea să le dea ajutor. Când ajungeau la limită, începeau să se roage (vezi la Judecători 3,9).

7 i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.

Drumul cel drept. Literal, "calea dreaptă" sau "calea netedă". Calea adevărată este calea cea dreaptă. Cărările păcatului sunt întortocheate. Calea cea dreaptă este ruta cea mai rapidă şi cea mai uşoară către căminul nostru veşnic.

8 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

O, de ar lăuda oamenii. Aici psalmistul izbucneşte într-un apel înflăcărat către toţi de a se unii cu el aducând laude Răscumpărătorului. Când ne aducem aminte ce a făcut Dumnezeu pentru noi salvându-ne din robia păcatului, cu siguranţă am fi nerecunoscători dacă nu am contopi glasurile noastre aducând laude şi mulţumiri Aceluia care a lucrat atât de minunat pentru noi.

9 Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.

A potolit. Chiar şi în pustiu nevoile lui Israel au fost satisfăcute. Dumnezeu le-a dat apă din stâncă şi pâine din cer. Acelaşi Dumnezeu încă mai trăieşte. El are grijă de toţi aceia care mai flămânzesc şi însetează după dreptate (Matei 5,6). El nu expediază niciodată pe nimeni cu mâna goală.

10 Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,

Şedeau în întuneric. Vezi la Psalm 23.4. Închisorile vechi erau de obicei galerii întunecoase, iar mâinile şi picioarele deţinuţilor erau fixate în lanţuri de fier. În această celulă tristă şi întunecoasă acuzatul îşi aştepta sentinţa. Acesta este tabloul fiecărui copil al lui Adam înainte ca Marele Eliberator să vină să deschidă uşile închisorii şi să-l pună în libertate. Lucrarea Răscumpărătorului era de a-i elibera pe cei ce sunt legaţi şi de a proclama libertatea pentru robi (vezi Isaia 61,1; Luca 4,17.18).

Umbra morţii. Vezi la Psalm 23,4.

11 pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.

Nesocotiseră sfatul. Nu numai că au fost neascultători, dar au şi dispreţuit sfatul lui Dumnezeu. Când oameni şi naţiuni nu respectă planul lui Dumnezeu şi îi sunt necredincioşi, aduc asupra lor confuzie şi necaz.

12 El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.

Atunci... au strigat. Când epuizăm toate mijloacelor noastre pământeşti şi apelăm la El, Dumnezeu nu pregetă să ne ajute. Iarăşi şi iarăşi copiii lui Israel au fost înfrânţi în luptă şi supuşi de către vrăjmaşi, dar îndată ce ei strigau către Domnul după ajutor, El le ridica un izbăvitor pentru a-i scăpa (vezi Judecători 3,7-9.12-15; 4,1-4; 6,1-14).

14 I-a scos din întuneric şi de umbra morţii şi le-a rupt legăturile.

Umbra morţii. Vezi la Psalm 23,4.

15 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

O, de ar lăuda oamenii. Vezi la v. 8.21.

16 Căci El a sfărâmat porţi din aramă şi a rupt zăvoare din fier.

Porţi de aramă. Adică "porţi de aramă sau bronz" (vezi la Exod 25,3). În vremurile străvechi, pentru a face sigure porţile cetăţilor, oamenii obişnuiau să le acopere cu plăci de bronz şi de fier. Aceasta era protecţie în faţa vrăjmaşului. Dar porţile de bronz sau zăvoarele de fier nu pot împiedica

o cetate să cadă în mâinile instrumentului ales de Dumnezeu pentru a elibera pe poporul Său (vezi Isaia 45,2).

17 Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.

Prin purtarea lor vinovată. Literal, "prin calea abaterii lor", subînţelegând stăruirea pe un drum rău.

Ajunseseră nenorociţi. Păcatul aduce nenorocire asupra acelora care se complac în el. S-ar putea ca el să ofere o plăcere înşelătoare pentru o clipă trecătoare, dar până la urmă aduce suferinţă şi durere.

18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii.

Sufletul lor se dezgustase. Compară cu Iov 33,20-22. Nebunii (v. 17) şi-au pierdut apetitul; ei se apropie de porţile îngrozitoare ale mormântului.

19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;

Atunci... au strigat. Marele Vindecător răspunde şi celei mai slabe şoapte şi trimite ajutor

imediat.

20 a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.

A trimis cuvântul Său. Prin cuvântul Său, Dumnezeu a făcut cerurile şi toată oştirea lor (vezi la Psalm 33,6). Cuvântul acesta este mană pentru sufletul flămând şi izvorul hranei spirituale (vezi Ieremia 15,16; Matei 4,4). Descoperirea deplină a acelui cuvânt este văzută în Hristos, Cuvântul viu, care S-a făcut trup şi a locuit în mijlocul nostru (Ioan 1,14).

21 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

O, de ar lăuda oamenii. Vezi la v. 8. De ce nu ar lăuda oamenii pe un asemenea Vindecător, pe un asemenea Dătător de viaţă, pe un asemenea Dumnezeu! E greu de ce oamenii, pentru care Dumnezeu a făcut atât de mult, ar uita îndurarea Lui! Pe când Domnul a umblat pe câmpiile Palestinei, şi a mers încoace şi încolo vindecând tot felul de boli, a fost totdeauna întâmpinat de nerecunoştinţă. "Oare nu au fost curăţiţi toţi cei zece?" a întrebat El, "dar ceilalţi nouă unde sunt?" Un singur lepros a venit înapoi să mulţumească şi acela era samaritean (vezi Luca 17,15-18).

22 Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.

Mulţumiri. Ebr. todah, "cântare de mulţumire". Când e însoţită de o retractare a păcatului ea reprezintă mărturisire. Jertfirea unui animal trebuia să fie însoţită de o sinceră consacrare pentru a fi preţ în ochii lui Dumnezeu (vezi Isaia 1,11; Ieremia 6,19.20).

23 Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari,

Pe mare. În v. 23-30 psalmistul descrie o furtună pe mare. Deodată izbucneşte furtuna şi micul vas este aruncat în sus şi în jos pe valuri. Marinarii sunt apucaţi de o spaimă îngrozitoare şi se tem că nu vor scăpa cu viaţă.

24 aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.

Minunile Lui în mijlocul adâncului. Marinarii au minunata ocazie de a cerceta puterea şi maiestatea lui Dumnezeu. Acela care stăpâneşte oceanul cel puternic şi vorbeşte valurilor furioase ne va călăuzi cu bine spre celălalt ţărm.

25 El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.

El a zis. [El comandă, KJV]. Dumnezeu este Creatorul, iar toate elementele şi legile naturii sunt supuse poruncii Lui. Totuşi, El nu poartă răspunderea pentru toate calamităţile naturale (vezi GC 589, 590).

26 Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.

Sufletul le era pierdut. [Sufletul le e topit, KJV]. Marinarii se tem că îi aşteaptă moartea. Orice nădejde de a ajunge la ţărm a pierit.

27 Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusinţa.

Zadarnică le era toată iscusinţa. Literal, "toată înţelepciunea lor s-a dovedit incoerentă". Iscusinţa lor ca navigatori nu le foloseşte la nimic, iar unica lor speranţă este să apeleze la Stăpânul valurilor.

28 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.

Atunci... au strigat. În ciuda mugetului sălbatic al bătrânului ocean, strigătul marinarilor către Dumnezeu e auzit, iar furtuna se domoleşte tot atât de brusc cum a pornit.

29 A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.

Liniştea. Dumnezeu are controlul asupra întregii naturi. Aşa cum aduce linişte mării agitate, tot aşa El va insufla pace marinarului bătut de furtună pe valurile vieţii astăzi. Deasupra larmei şi mugetului apelor agitate ale vieţii, copilul lui Dumnezeu poate auzi vocea Lui zicând cu glas blând: "Vă dau pacea Mea... să nu vi se tulbure inima" (Ioan 14,27).

30 Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit.

Limanul dorit. La cârmă e un căpitan care ne va duce cu bine la limanul ceresc, limanul încântării noastre. "Ah, gândiţi-vă: să coborâţi pe ţărm şi ţărmul acela să fie cerul; să prindeţi o mână întinsă, şi mâna aceea să fie a lui Dumnezeu."

31 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!

O, de ar lăuda oamenii. A patra chemare de a-L lăuda pe Dumnezeu (vezi la v. 8.15.21).

32 Să-L înalţe în adunarea poporului şi să-L laude în adunarea bătrânilor!

În adunarea poporului. Laudă la adresa lui Dumnezeu ar trebui să se audă adesea în biserică.

Stilul psalmului se schimbă aici. Refrenul, care era caracteristic strofelor precedente, nu apare în restul psalmului. Psalmistul pune în antiteză procedeele lui Dumnezeu cu cei drepţi şi cu cei nelegiuiţi.

33 El preface râurile în pustiu, şi izvoarele de apă, în pământ uscat,

În pustiu. Din cauza nelegiuirii locuitorilor ei, ţara bine udată şi fertilă devine uscată şi neroditoare.

34 ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.

Ţară sărată. Ebr. melechah, "sărătură", "ţară sărată". Când un vrăjmaş dorea să blesteme un loc şi să-l facă neroditor, îl presăra cu sare (vezi Judecători 9,45; cf. Genesa 19,24-28).

35 Tot El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de ape.

Verset ce nu a fost comentat.

36 Aşază acolo pe cei flămânzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;

Aşează acolo pe cei flămânzi. La Domnul nu este sărăcie, iar cei care se încred în El nu vor avea lipsuri neîmplinite.

37 însămânţează ogoare, sădesc vii şi-i culeg roadele.

Roadele. Dumnezeu conlucrează cu aceia care cultivă pământul.

38 El îi binecuvântă, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.

Verset ce nu a fost comentat.

39 Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,

Împuţinaţi. Când Dumnezeu nu e recunoscut ca Cel care dă belşugul, oamenii ajung să se mândrească cu succesul lor material. Dumnezeu îi smereşte cu sărăcie pentru a le salva sufletele.

40 El varsă dispreţul peste cei mari şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,

Varsă dispreţul. Soarta schimbătoare a celor mari de pe pământ ne ajută să recunoaştem că "Cel prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place" (Daniel 4,17).

41 dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.

Ridică. Pune în contrast experienţa domnilor (v. 40) cu înălţarea celor săraci şi umili. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu, cei care nu erau preţuiţi devin prosperi.

42 „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!”

Oamenii fără prihană văd lucrul acesta. Multele dovezi ale providenţei conducătoare a lui Dumnezeu atrag luarea aminte a celor drepţi, iar perspectiva lor asupra lucrurilor este luminată prin credinţă, în timp ce nelegiuiţii rămân în îndoială şi descumpănire.

43 Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.

Cine este înţelept. Omul neînţelept vede adesea numai circumstanţele imediate şi poate că zice "în inima lui: ‚nu este Dumnezeu!'" (Psalm 14,1), dar cel înţelept, care ia aminte la purtarea lui Dumnezeu cu cei drepţi şi cei nelegiuiţi, aşa cum este descrisă în acest psalm remarcabil, vede în acele procedee descoperirea iubirii lui Dumnezeu. Totuşi, o astfel de înţelepciune nu e un rod al pământului, ci vine din cer asupra acelora care îl cer cu credinţă (vezi Iacov 1,5).

Să fie cu luare aminte. [Vor înţelege, KJV]. Unii ca aceştia vor fi mai întâi dureros de conştienţi de slăbiciunea şi stricăciunea omului şi apoi vor începe să priceapă ceva despre bunătatea cea mare a lui Dumnezeu.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-438T 112, 113

1.2�

MH 255; PK 566

8�

PP 289; SC 108; 5T 318

9�

PK 566

9-15�

MH 255

10�

4T 80; 8T 306

10.13.14�

PK 273

17-20�

MH 225

19�

4T 328

20�

PK 273

29.30�

DA 336

30�

TM 516

43�

SC 92