1 Nu strigă înțelepciunea și nu-și înalță priceperea glasul?

Nu strigă înţelepciunea? Înţelepciunea ia înfăţişarea unei femei care vorbeşte cu glas tare tuturor oamenilor (vezi cap. 1,20-23). Dumnezeu a pus la îndemâna tuturor motivaţii care să-i conducă pe oameni să cugete asupra căilor neprihănirii şi să caute priceperea (Proverbe 8,2; cf. 2 Petru 3,9).


2 Ea se așază sus pe înălțimi, afară pe drum, la răspântii,
3 și strigă lângă porți, la intrarea cetății, la intrarea porților:
4 „Oamenilor, către voi strig, și spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.

Oamenilor. În acest verset sunt folosite două cuvinte diferite pentru "om": primul, 'ish, se referă la bărbat şi implică însuşiri masculine precum forţă şi individualitate; al doilea, 'adam, este folosit pentru omenire în general, fiii lui Adam, şi, adesea, şi pentru fiice. Înţelepciunea face apel atât la bărbaţii care au căpătat deja un grad de înţelepciune şi experienţă şi care şi-au dezvoltat o individualitate proprie, cât şi la cei care îşi îngăduie încă să fie purtaţi de masa de oameni, fără să le pese încotro merg.


5 Învățați-vă minte, proștilor, și înțelepțiți-vă, nebunilor!

Proştilor. Ebr. petha'im, un termen care include pe cei care nu şi-au dedicat încă inima cunoaşterii înţelepciunii, care însă nu sunt supuşi răului. Se află încă în valea deciziei, pregătiţi să fie influenţaţi de bine sau de rău. El include totodată pe cei care sunt uşor de ademenit. Prin contrast, "nebunii" sunt cei care se opun în mod activ chemării înţelepciunii şi de aceea sunt mai greu de câştigat de partea căii vieţii (vezi cap. 1,7).


6 Ascultați, căci am lucruri mari de spus, și buzele mi se deschid ca să învețe pe alții ce este drept.

Lucruri mari. Ebr. negidim, literal "lucruri măreţe". În altă parte, nagid este redat "conducător", "şef", "prinţ" etc. Înţelepciunea va vorbi lucruri care sunt adecvate unui conducător. Unul dintre punctele slabe ale timpurilor noastre este că domnitorii şi conducători rostesc adesea cuvinte care nu slujesc adevărului nici pe departe (Ezechiel 22,25-28). Când cei care ar trebui să fie un exemplu de nobleţe decad şi se alătură masei de oameni în ocupaţii dezonorante, nivelul general al naţiunii scade.


7 Căci gura mea vestește adevărul, și buzele mele urăsc minciuna!
8 Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.

Nimic neadevărat. Cuvintele înţelepciunii nu conţin nimic falsificat. În aceste zile, când ştiinţa deţine un loc mult mai onorat decât bunătatea, când se caută mai cunoştinţe decât înţelepciune, cei care sunt apreciaţi ca oameni înţelepţi adesea rostesc cuvinte care sunt departe de adevăr. Şi aceasta din cauza faptului că filosofia lor de bază, concepţia lor de viaţă sunt determinate de teorii false despre bine şi rău. "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii", iar cei care nu doresc să creadă într-un Dumnezeu personal şi într-un standard absolut de vieţuire nu sunt înţelepţi (Psalm 14,1; 1 Timotei 6,20.21; 2 Petru 3,3-5).


9 Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știința.

Toate... lămurite. Cel mai umil creştin, care acceptă relevaţia lui Dumnezeu în Cuvântul Său, are un fundament pentru credinţă care este la fel de stabil ca şi tronul lui Dumnezeu. Se poate considera pe bună dreptate că el a acumulat o înţelegere mai bună a naturii reale a universului decât cel mai înţelept dintre necredincioşi (vezi Psalm 25,14; 1 Corinteni 2,14; PK 31).


10 Primiți mai degrabă învățăturile mele decât argintul, și mai degrabă știința decât aurul scump.
11 Căci înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele, și niciun lucru de preț nu se poate asemui cu ea.

Decât mărgăritarele. Compară cu cap. 3,14.15.


12 Eu, Înțelepciunea, am ca locuință mintea și pot născoci cele mai chibzuite planuri.

Cele mai chibzuite planuri. [Născociri pline de duh, KJV]. Ebr. mezimmoth. În toate apariţiile anterioare (cap. 1,4; 2,11; 3,21; 5,2), acest cuvânt a fost tradus prin "chibzuinţă". Nu există nici un motiv valabil ca să nu se adopte şi aici aceeaşi definiţie. Mezimmah vine din rădăcina zamam, care înseamnă "a analiza, "a intenţiona", "a proiecta". Versetul acesta începe cu o porţiune lungă în care înţelepciunea scoate în relief valoarea sa înaltă.


13 Frica de Domnul este urârea răului; trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.

Trufia. Atunci când este înţeleasă relaţia adevărată dintre veşnicul, prea-înaltul şi sfântul Dumnezeu şi inima muritoare păcătoasă, nu există loc pentru trufie.


14 De la mine vine sfatul și izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
15 Prin mine împărățesc împărații și dau voievozii porunci drepte.

Împărăţesc împăraţii. Traducătorii timpurii au luat aceste cuvinte ca aplicându-se la Hristos. Pare să existe o tranziţie undeva, în acest capitol, de la personificarea înţelepciunii, ca însuşire abstractă, la Hristos, personificat fiind prin simbolul înţelepciunii. Nu există nici o confirmare a unei astfel de tranziţii printr-o citare directă din acest capitol în NT, deşi în Apocalipsa 3,13 este o aluzie la traducerea LXX a textului din Proverbe 8,22, care ar tinde să-i facă deopotrivă pe vorbitorii din aceste pasaje. Este adevărat că multe din atributele pe care vorbitorul din Proverbe 8 şi le pune sieşi în socoteală descriu totodată lucrarea şi natura lui Hristos. Totuşi, Inspiraţia trebuie să fie călăuza care precizează ce porţiuni ale pasajului pot fi considerate în mod hotărât că se aplică şi lui Hristos sau în mod exclusiv Lui (vezi TM 200, 1T 396, Ed 142; PP 34, DA 764; vezi la Deuteronom. 18,15). Afirmaţia "prin mine cârmuiesc dregătorii" este adevărată cu privire şi la Hristos şi la înţelepciune. Biblia arată clar că nimeni decât Dumnezeu are puterea şi că timpul cât un conducător deţine autoritatea este determinat de o providenţă care guvernează totul (Daniel 2,20.21; 4.17; Romani 13,1; PK 535).


16 Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai marii, toți judecătorii pământului.
17 Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.

Cei ce mă iubesc. Hristos a spus că El şi Tatăl Său îi vor iubi pe aceia care Îl iubesc pe El (Ioan 14,21). Problema transformării aparente a iubirii unui Dumnezeu neschimbător în ură faţă de aceia care Îl leapădă sau care Îl urăsc e tratată în capitolele anterioare (Proverbe 1,26-31; 6,16-19).

Mă caută cu tot dinadinsul. [Mă caută de la început, KJV]. Aceasta înseamnă a căuta atât de sârguincios încât omul se trezeşte devreme dimineaţa pentru a cerceta cu stăruinţă. Din cauza că treburile lumii acesteia distrag atenţia şi inima omului este înşelătoare, i se cere acestuia să fie deosebit de perseverent pentru a menţine legătura mântuitoare cu înţelepciunea adevărată şi cu Dumnezeu.


18 Cu mine este bogăția și slava, avuțiile trainice și dreptatea.

Bogăţia şi slava. Înţelepciunea susţine că are trei răsplătiri bogate de împărtăşit cu aceia care o caută. Bogăţiile pe care le oferă înţelepciunea sunt bogăţii care durează. Ele includ comorile nepieritoare care sunt strânse numai în cer (Matei 6,19-21). Viaţa multora dintre oamenii generoşi cu renume mondial a demonstrat că bogăţia acumulată şi folosită bine poate fi trainică şi satisfăcătoare chiar aici, pe pământ, dar pentru mulţi prosperitatea materială devine o cursă (vezi 1 Timotei 6,9.17.18).

Onoarea este aproape la fel mult preţuită de omenire cum este bogăţia. Dar onoarea omenească este o răsplătire intangibilă şi aparentă pentru individ. Înţelepciunea oferă onoare cu Dumnezeu (vezi 1 Samuel 2,30).

Dreptatea. Un premiu nepreţuit, ceresc. Puterea Mântuitorului este făgăduită tuturor acelora care caută bunătatea. Puterea aceasta face posibil ca o fiinţă omenească păcătoasă să urmeze sfatul cel bun al înţelepciunii. Dreptatea este o răsplată lăuntrică manifestată printr-o conduită pe măsură (1 Corinteni 1,30).


19 Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, și venitul meu întrece argintul cel mai ales.

Rodul meu. Legea naturală că cine se aseamănă se adună se aplică şi în domeniul spiritual. Dacă un om seamănă înţelepciune, va culege consecinţele bune ale înţelepciunii (Proverbe 8,8; Galateni 6,7.8). Ori de câte ori sufletul e consacrat, viaţa emană bunătate.


20 Eu umblu pe calea nevinovăției, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

În mijlocul cărărilor. Înţelepciunea îl conduce pe om pe mijlocul drumului vieţii, evitând extremele. Omul nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga fără ca glasul acesteia să nu spună: "Iată drumul" (Proverbe 4,27; Isaia 30,21). Când glasul acela este ascultat, comoara care aşteaptă în cer devine mai palpabilă şi moştenirea ei mai sigură cu fiecare zi care trece.

Pasajul acesta este la fel de clar când e aplicat la Hristos. Hristos a mers înaintea noastră şi a marcat pentru noi calea neprihănirii şi a judecăţii. În zilele dinainte de cruce, El a vorbit prin patriarhi şi profeţi (1 Petru 1,11). Tot simbolismul legii rituale mozaice arăta către venirea Acelui care avea să-l cureţe pe păcătos de păcătoşenia lui.

Chiar dacă n-ar fi de câştigat viaţa veşnică, tot ar fi partea înţelepciunii de a umbla pe calea dreptăţii. Nu toţi oamenii au multă bogăţie din cele lumeşti, dar toţi oamenii buni pot să aibă adevărate comori de pace şi mulţumire, care în fond sunt câştigul cel mai mare (1 Timotei 6,6).


21 ca să dau o adevărată moștenire celor ce mă iubesc și să le umplu vistieriile.
22 Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.

Domnul m-a făcut. [Domnul m-a posedat, KJV]. Semnificaţia v. 22 la 31 a fost cauza multor discuţii în decursul veacurilor. LXX are următoarea introducere la subiect: "De vă voi spune vouă cele ce se fac în toate zilele, voi pomeni cele din veac să le numeri" [lucrurile din vechime].

În pasajul acesta este o paralelă evidentă la lucrarea celei de a doua Persoane a Dumnezeirii (vezi PP 34). Totuşi, pasajul este alegoric şi trebuie să manifeste o deosebită atenţie pentru a nu forţa nota, punând în seama ei mai mult decât a avut scriitorul în minte. Traducerile derivate trebuie să fie întotdeauna în armonie cu analogia Scripturii.

Unii au căutat să găsească aici suport pentru părerea că a fost cândva un timp când Hristos nu a existat şi că El a fost creat sau născut de către Tatăl ca început al lucrării Lui de aducere la fiinţă a unui univers organizat şi locuit. Nu sunt îndreptăţite concluzii dogmatice din pasaje simbolice, parabolice. Rezultatele unui astfel de procedeu care duc pe o cale greşită pot fi demonstrate în interpretarea populară a parabolei cu omul bogat şi săracul Lazăr (Luca 16,19-31). Confirmarea crezurilor doctrinare ar trebui să fie căutată totdeauna în afirmaţiile literale ale Bibliei. În ce priveşte afirmaţiile literale asupra subiectului în discuţie, vezi Mica 5,2; Ioan 1,1; 8,54; cf. DA

24. Compară şi cu următoarele: "În Hristos este viaţă, originală, neîmprumutată, nederivată"(DA 530). "Domnul Isus Hristos, divinul Fiu al lui Dumnezeu, a existat din veşnicie, ca Persoană distinctă şi totuşi una cu Tatăl" (E. G. White, RH 5 aprilie 1906). "Hristos este Fiul pre-existent, de sine existent al lui Dumnezeu... El ne asigură că n-a existat nici un moment când să nu fi fost în strânsă comuniune cu Dumnezeul cel Veşnic" (Ev 615; vezi şi DA 19, 24, 25).

În lumina acestor afirmaţii, varianta traducerilor moderne care se abat de la ebraică pentru a urma LXX şi zic "creat" în loc de "posedat" (de pildă RSV), pot duce la concluzii neîntemeiate.

Deşi este indubitabil o referire la Hristos, El este prezentat în simbolul înţelepciunii. În ce priveşte o altă ilustrare a unei astfel de aplicaţii duble, vezi Ezechiel 28, unde "împăratul Tirului" este prezentat şi ca simbol pentru Satana.


23 Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.

Aşezată. Ebr. nasak, un cuvânt care are mai multe înţelesuri: (1) "a vărsa", ca jertfele de băutură (1 Cronici 11,18); (2) "a înlătura" [a flutura, KJV] (Isaia 25,7); (3) "a aşeza", "a instala", cum este evident aici.


24 Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;

Născută. Ebr. chil "a se zvârcoli" şi "a tremura"; în câteva cazuri, "a naşte [ca pe un copil]". Chil este folosit în Psalm 90,2 pentru formarea pământului (Genesa 1,6-8). Aici este folosit cu sens metaforic cu referire la înţelepciune.


25 am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile,
26 când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.
27 Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului,

Eram de faţă. Indiferent dacă întocmirea cerurilor este privită ca referindu-se fie la separarea apelor de deasupra de cele dedesubt pentru a forma firmamentul (Genesa 1,6-8), fie la crearea cerului înstelat (Ioan 1,3; Coloseni 1,16.17), înţelepciunea a fost de faţă.

Zare. Literal "cerc".


28 când a pironit norii sus și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului,

Norii. Iov a fost provocat să explice echilibrarea norilor (Iov 37,16). Prin informaţiile acumulate de ştiinţă, oamenii înţeleg acum parţial cum sunt menţinute sus număratele milioane de tone de ploaie şi ce anume face să cadă ploaia. Înţelepciunea divină a fost aceea care a stabilit condiţiile care guvernează succesiunea ploii şi a zăpezii.


29 când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,
30 eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

La lucru lângă El. Ebr. 'amon. Există multă nesiguranţă cu privire la semnificaţia exactă a acestui cuvânt. Tradiţia iudaică îi atribuie definiţia de "martor", "supraveghetor". Alţii propun sensul de "copil răsfăţat", "preferat", "copil [de ţâţă]".


31 jucând pe rotocolul pământului Său și găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

Fiii oamenilor. Omul a fost opera supremă a Creatorului (PP 44). Deşi Dumnezeu iubeşte animalele şi are grijă de ele, ea a fost doar o parte a mediului înconjurător al lui Adam şi al Evei. Animalele pot fi inteligente, dar nu pot cunoaşte înţelepciunea, care este temerea de Domnul. Dumnezeu nu-Şi putea găsi chipul reflectat decât în om. De aceea, Dumnezeu Şi-a manifestat desfătarea şi interesul în mod special faţă de el (vezi Evrei 2,7.8).

Desfătările înţelepciunii aparţin şi fiilor oamenilor. Omul este privilegiat să pătrundă gândurile lui Dumnezeu. El poate găsi slava Creatorului scrisă pe fiecare frunză şi lucind în fiecare stea. Prin asocierea cu Făcătorul său şi prin învăţătura dată de îngerii sfinţi în Eden (vezi PP 50), Adam a crescut ca să înţeleagă tot mai mult din înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu. Chiar şi astăzi, când minţile sunt întunecate de păcat şi puterile de înţelegere sunt slăbite, se poate obţină multă satisfacţie din studierea cu respect a gândurilor lui Dumnezeu, aşa cum sunt exprimate în natură şi în revelaţie. Plăcerile pământeşti nu pot aduce sub nici o formă pacea lăuntrică oferită de înţelepciunea cerească (vezi Ed 21, 27).


32 Și acum, fiilor, ascultați-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!

Fiilor. LXX zice "fiul [meu]". Versiunea aceasta nu are restul versetului acestuia, nici v. 33.

Având în vedere binecuvântările înţelepciunii, ar fi o nebunie ca omul să-şi astupă urechile la chemarea înţelepciunii. Compară cu afirmaţia lui Hristos în care a respins încercarea de a preamări pe mama Sa şi a afirmat că binecuvântarea sau fericirea vine din ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 11,28).


33 Ascultați învățătura, ca să vă faceți înțelepți, și nu lepădați sfatul meu.

Ascultaţi învăţătura. Biblia este plină de învăţături. Toate legile, poruncile şi cerinţele reprezintă o adaptare a înţelepciunii divine la nevoile oamenilor. Ascultarea de o astfel de învăţătură asigură viaţa aici şi în veacul viitor. Prin urmare, aceia care privesc legea divină ca o îngrădire a libertăţii de acţiune a omului se învinuiesc singuri de nebunie.


34 Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porțile mele și păzește pragul ușii mele.

Veghează zilnic. Multe imagini sunt sugerate de acest verset. Unii îi văd elevi sârguincioşi care aşteaptă ca profesorul lor stimat să reia instruirea lor, alţii îi văd pe leviţi păzind porţile Templului, iar altora le vine în minte un îndrăgostit care aşteaptă ore îndelungate cu speranţa că va prinde o privire a iubitei lui. Toţi accentuează necesitatea unui efort cumpănit de a începe fiecare zi sub îndrumarea înţelepciunii divine. Omul are nevoie stringentă de această înţelepciune (Iacov 1,5).


35 Căci cel ce mă găsește, găsește viața și capătă bunăvoința Domnului.

Viaţă. Viaţa veşnică este răsplata celui care studiază sârguincios înţelepciunea, iar moartea veşnică este pedeapsa pentru neizbândă (vezi 1 Ioan 5,11.12). Căutarea încununată de succes a înţelepciunii înseamnă supunerea eului pentru locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt (vezi Ioan 16,13). O asemenea supunere face posibil ca Dumnezeu să lucreze asupra noastră şi pentru noi minunile harului Său. A da aceste aceleaşi binecuvântări celui nesupus ar fi tot atât de primejdios cu a da un brici ascuţit unui copil.


36 Dar cel ce păcătuiește împotriva mea își vatămă sufletul său; toți cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.”

Iubesc moartea. Deoarece rezultatul vieţii este consecinţa atitudinii luate faţă de cunoştinţa mântuitoare, lepădarea înţelepciunii este condamnarea sufletului la moarte veşnică. Chemarea înţelepciunii este auzită de fiecare om de mai multe ori în cursul vieţii, şi o mare parte din suferinţa celor vor rămâne nepocăiţi până la sfârşit va fi remuşcarea când îşi vor da seama că ei înşişi au ales nimicirea care urmează să vină curând asupra lor (vezi DA 764; GC 668).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7ML 331

8�

Ed 69

13�

PK 34

14�

TM 200

17�

CG 491; CT 330; 1T 397

18�

Ed 142; 3T 540; 6T 258

22.23.29.30�

PP 34

31�

CH 455; PK 211; 5T 195

36�

DA 764