Proverbe 5

1 Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea şi pleacă urechea la învăţătura mea,

Fiule. Vezi la cap. 2,1.

2 ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

Verset ce nu a fost comentat.

3 Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul;

Femei străine. Vezi la cap. 2,16.

Strecoară miere. [Sunt ca fagurele de miere, KJV]. Cuvintele ispitei sunt linguşitoare şi dulci pentru ureche, deoarece ele sunt calculate cu grijă ca facă apel la slăbiciunile moştenite şi cultivate ale rasei umane. Un exemplu cu astfel cuvinte e dat în cap. 7,14-20.

4 dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

La urmă este amară. [Sfârşitul ei este amar, KJV]. Amărăciunea remuşcării e curând simţită de acela care se lasă în voia ispitei. Dacă se stăruie în această alternanţă între plăcere şi întristare, plăcerea dispare şi amărăciunea se amplifică, până când sclavul neajutorat al păcatului alunecă spre locaşul celor morţi.

Pelinul. O plantă din specia Artemisia, cu gust amar (vezi Deuteronom 29,18; Ieremia 9,15; 23,15).

5 Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa morţilor.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge.

Ea nu poate găsi calea vieţii. [Ca nu cumva să cumpăneşti calea vieţii, KJV]. E dificil de tradus ebraica acestui verset. Forma negativă face pasajul mai clar. Versetul ar putea fi atunci tradus astfel: "Calea vieţii ea nu o face netedă, căile ei se clatină, ea nu o cunoaşte." Ieşit de sub controlul poruncilor raţiunii şi ale conştiinţei, păcătosul orb şi încăpăţânat trece cu nestatornicie de la un lucru la altul (cap. 7,12), dar niciodată nu alege calea vieţii, singura pe care se poate găsi fericirea prezentă şi mântuirea viitoare.

7 Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele:

Ascultaţi-mă. Înainte de a prezenta tabloul nenorocirii care va urma pentru aceia care nu iau aminte la avertizarea lui, Solomon solicită atenţie specială la cuvintele sale.

8 depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei,

Nu te apropia. Este accentuată nevoia ca omul să se ţină departe de ispită şi să nu se încreadă în capacitatea sa de a rezista provocărilor de a păcătui şi care au distrus atâţia oameni, mari şi mici (Proverbe 4,14; 7,24-27; 1 Corinteni 6,18; 2 Timotei 2,22).

9 ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

Unui om fără milă. Unii au considerat că această expresie se referă la vinderea ca sclav a soţiei de către soţul înşelat, dar nu aceasta era pedeapsa pentru adulter (Deuteronom 22,22; Ioan 8,5). Pierderea frumuseţii vieţii în schimbul sclaviei urâte şi înjositoare a păcatului este o pedeapsă mai mare decât ar putea să fie sclavia fizică.

10 ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

Casa altuia. Odată proprietatea şi banii pierduţi, un om din acele timpuri trebuia să caute o slujbă de servitor, câştigul muncii sale trecând în folosul stăpânului său şi nu al său personal.

11 ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi,

Să gemi. În cap. 6 este descrisă urgia spirituală care vine în urma unei asemenea purtări. Accentul este pus aici asupra ruinei totale a vieţii. Speranţele înalte şi posibilităţile nenumărate ale vieţii se evaporă când omul ajunge sclav.

12 şi să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

Cum am putut eu să urăsc mustrarea? În decursul lungilor ani de remuşcare, păcătosul deplânge faptul că nu a luat seama la învăţătura celor mai vârstnici, lucru care l-ar fi scutit de multă întristare şi i-ar fi asigurat plăcerea adevărată, descrisă în versetele următore.

13 Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau?

Verset ce nu a fost comentat.

14 Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!”

Cât pe ce să mă nenorocesc. În mijlocul poporului lui Dumnezeu, tânărul acesta şi-a permis să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu şi a omului. Cei care fac paradă de păcătoşenia lor în faţa bisericii sunt obiectul unei împietriri deosebite a conştiinţei. Spre deosebire de tinerii crescuţi în familii fără Hristos, aceştia au păcătuit având lumina adevărului şi au întors spatele în mod deliberat braţelor întinse ale Mântuitorului şi chemării Duhului. Dumnezeu nu are alte mijloace de a ajunge la ei. Ei au renunţat de bună voie la mântuire (Evrei 10,26; PP 405). Aceste consideraţii ar trebui să-i îndemne pe părinţi şi pe profesori, dar şi pe tineri, la cugetare serioasă şi la efort sârguincios.

15 Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău.

Din fântâna ei. [Rezervoarele tale, KJV]. Un elogiu adus fericirii vieţii de căsătorie. Aşa cum un om însetat este înviorat de apa unei fântâni, tot aşa un bărbat trebuie să afle bucurie în compania soţiei lui (vezi 1 Corinteni 7,1-5; 1 Timotei 5,14; cf. Psalm 127,4.5).

16 Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte?

Să ţi se verse izvoarele. [Să se verse izvoarele tale, KJV]. Versetul acesta ar trebuit să fie probabil tradus sub forma unei întrebări: "să ţi se verse izvoarele?" [ca în traducerea rom., n. tr.]. Izvorul şi rezervorul (v. 15) sunt legate de o casă. Râurile şi puţurile se află, în general, departe de casă. Toate aceste rezerve de apă reprezintă surse de bucurie.

17 Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

Bucură-te. În cazul în care căsătoria rămâne o legătură de părtăşie, dacă există mereu dorinţa reciprocă de a face plăcere celuilalt, anii care trec nu vor face altceva decât să adâncească şi să întărească bucuriile cuplului. Doar atunci când micile atenţii din perioada de curtenie se pierd în truda de uzură a vieţii zilnice, iar partenerul e privit ca o persoană obişnuită, fiecare e înclinat să se schimbe şi să caute satisfacţii nelegitime (vezi MH 360-362). Cu precădere soţul ar trebui să nu uite să-şi exprime mândria cu privire la soţia sa şi iubirea lui permanentă pentru ea în anii când vârsta îşi spune cuvântul. O astfel de atitudine va face mai profund propriul lui ataşament faţă de soţia lui şi o va ajuta pe aceasta să se adapteze perioadelor diferite ale vieţii, depăşind cu bine orice schimbare (vezi Proverbe 2,17; Maleahi 2,15.16).

19 Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

De dragostea ei. Iubirea unui bărbat pentru soţia sa ar trebui să fie un sentiment puternic ce acoperă orice latură a vieţii. Ea ar trebui să fie o obsesie, în sensul bun al cuvântului, astfel încât să nu se gândească şi să nu se facă nimic care să nu fie influenţat de modul de gândire al celui cu care se împarte viaţa. În sensul acesta, iubirea este o îmbătare. Cuvântul pentru "îndrăgostit" poate însemna literal "îmbătat".

20 Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?

O străină. Cât de mult se deosebeşte această pasiune nebună de adevărata dragoste. Iubirea devine tot mai profundă şi tot mai bogată odată cu trecerea anilor, dar pasiunea păcătoasă devine curând o legătură nedorită, care aduce întristările descrise în versetele anterioare. De ce să se lase un bărbat atras într-un astfel de laţ?

21 Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui.

Ochilor Domnului. Credincioşia faţă de legământul căsătoriei este un lucru înţelept, iar necredincioşia este o nebunie, chiar dacă n-ar fi luată în considerare viaţă viitoare. Dar există viaţă viitore, şi intrarea în ea depinde de dispoziţia de a fi curăţit de orice stricăciune. Adulterul are parte de o îndoită osândire. El pierde adevăratele bucurii ale vieţii acesteia şi nu se poate bucura de binecuvântările nespus de mari şi de statornice ale vieţii veşnice (Proverbe 15,3; Maleahi 3,5; Evrei 13,4).

22 Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.

Legăturile. Din cauză că nu primeşte învăţătura, păcătosul e lăsat în mod firesc să se prindă din ce în ce mai mult în laţurile păcatului. Există putere pentru a rupe cele mai puternice legături (MH 175, 176), dar satisfacerea prelungită a înclinaţiilor păcătoase îl face adesea pe păcătos nici să nu mai dorească defel mântuirea şi nici să nu-şi aşeze voinţa de partea Mântuitorului. Cazul este fără speranţă atâta timp cât omul nu caută ajutor la Acela care poate mântui în chip desăvârşit (Evrei 7,25).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3.4PP 461

3-5�

AH 59; 5T 398

8-11�

PP 461

21�

MH 433; PP 217

22�

COL 200; Ed 291; MH 429; SC 39

23 El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

Verset ce nu a fost comentat.