Proverbe 25

1 Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. –

Strânse. [Copiate, KJV]. Literal, "mutate" sau potrivit cu sensul tehnic ulterior al cuvântului "transcrise". Proverbele acestea au fost evident copiate fie din alte scrieri şi din colecţii, fie din surse orale, de la oameni care învăţaseră aceste ziceri ale lui Solomon. Printre cei care au contribuit la lucrarea aceasta poate că au fost proorocul Isaia, logofătul Şebna şi cronicarul Ioah (2 Regi 18,18; cf. 2 Cronici 26,22).

2 Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. –

Slava. E una dintre prerogativele lui Dumnezeu aceea de a fi nemărginit şi deci de a ascunde multe lucruri de mintea întunecată de păcat a oamenilor (Deuteronom 29,29). Tainele Bibliei, pe care nu le putem pricepe acum, sunt dovezi că ea este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

Slava împăraţilor. [onoare, KJV]. Ebr. kabod. Tradus mai bine "glorie", ca în prima propoziţie.

Cercetarea lucrurilor. Un conducător trebuie să-i mulţumească pe supuşii săi asigurându-i că se preocupă ca şi cei mai umili să primească dreptatea care li se cuvine. E meritul lui de a-i convinge că a cercetat toate amănunte ale cazurilor binecunoscute şi că le-a rezolvat în mod nepărtinitor.

3 Înălţimea cerurilor, adâncimea pământului şi inima împăraţilor sunt nepătrunse. –

Înălţimea cerurilor. Înălţimea cerului atmosferic poate fi precizat destul de bine. Înălţimea cerului stelar e necunoscută. Telescoape mari şi tot mai mari, care parcurg distanţe vaste, nu scot la iveală vreo limită a cerurilor. În felul acesta cerul e de nepătruns în ce priveşte înălţimea. Fiecare nouă descoperire scot la iveală înălţimi tot mai mari pentru a fi cercetate.

Pământul. Aşa cum oamenii nu au fost în stare să atingă limitele spaţiului cosmic, tot aşa ei nu pot să sondeze pământului decât prin tuneluri de suprafaţă. Testele cu unde sonore şi studierea şocurilor cutremurelor au oferit informaţii valoroase, dar cunoaşterea concretă a masei miezului pământului este, în mare parte, aceeaşi, ca pe vremea lui Solomon.

Nepătrunse. [De nepătruns, KJV]. Aşa cum cerurile sunt de nepătruns în ce priveşte înălţimea şi pământul în ce priveşte adâncimea, tot aşa inima împăraţilor e de nepătruns pentru semenii lor. Chiar şi cel care trăieşte foarte aproape de un semen al lui nu ştie ce se petrece de fapt în mintea lui; cu atât mai puţin un supus nu poate să cuprindă mintea împăratului. Chiar şi un curtean care gândeşte că poate să rămână în graţiile împăratului flatându-l, nu ştie niciodată când un altul i-a poate lua locul.

4 Scoate zgura din argint, şi argintarul va face din el un vas ales.

Argintarul. "Topitorul", "curăţitorul" sau "argintarul". Despre îndepărtarea componentelor străine, vezi Psalm 12,6; Ezechiel 22,20; Maleahi 3,3.

5 Scoate şi pe cel rău dinaintea împăratului, şi scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. –

Scoate şi pe cel rău. După cum îndepărtarea zgurii din argint dă frumuseţe şi duritate metalului, tot aşa îndepărtarea oamenilor nelegiuiţi, care ademenesc pe împărat prin linguşiri pe căi rele, contribuie la înnobilarea şi trăinicia împărăţiei. Conducătorul însuşi ar trebui să-şi asume răspunderea de a-i descoperi şi de a-i îndepărta din slujbă pe cei necorespunzători. Astfel de acţiuni sunt de bun augur pentru prosperitatea domniei împăratului şi pentru fericirea poporului.

6 Nu te făli înaintea împăratului şi nu lua locul celor mari;

Nu te făli. Compară cu Luca 14,7-11.

7 căci este mai bine să ţi se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ţi-l văd ochii. –

Suie-te mai sus. Haman a căutat să devină puternic la curtea persană. El s-a grăbit să ceară onoruri împărăteşti când a crezut că el urma să fie cel onorat (Estera 6,6-11). Cu toate acestea, a avut parte doar umilirea de a i se cere să onoreze pe cel pe care-l ura, care se abţinuse să ceară onoare pentru sine, dar care a fost chemat mai sus de către împărat ca rezultat al serviciului său credincios. O adâncă amărăciune îi cuprinde pe aceia care s-au autopropulsat în poziţii înalte şi care sunt retrogradaţi în mod public în favoarea altuia (vezi Luca 17,7-11).

8 Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. –

Nu te grăbi să te iei la ceartă. O avertizare de a nu apela la judecată fără o studiere atentă a tuturor detaliilor, pentru dreptatea nu garantează neapărat succes într-un tribunal şi totodată pentru că nici un om nu este un judecătorul perfect al propriului său caz.

9 Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia,

Împotriva aproapelui tău. Compară cu Matei 18,15. Primul pas în orice ceartă sau neînţelegere e de a merge liniştit la cealaltă persoană şi de a discuta împreună chestiunea în cauză. Chiar dacă pare sigur că celălalt are mai multă vină, totdeauna există o vină şi la tine. Mărturisirea acestei greşeli mai mici va aduce cu sine adesea mărturisirea vinei mai mari şi în consecinţă o împăcare. A adopta calea mai folosită de a relata oricărui altul întâmplarea înainte de a încerca să vorbeşti cu cel implicat în litigiu înseamnă a anula aproape de tot reinstalarea păcii.

10 ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă.

Să te umple de ruşine. Alţii îţi vor reproşa când vor descoperi felul tău urât de a proceda. LXX are câteva cuvinte interesante în plus la versetul acesta: "Harul şi prieteşugul mântuieşte, pe care ţine-le tare la tine, ca să nu fii de ocară, ci păzeşte căile tale în bună prietenie".

11 Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. –

Spus la vremea potrivită. Un cuvânt spus cum trebuie şi când trebuie este esenţa purtării cu tact şi are o frumuseţe care se aseamănă cu nişte fructe de aur într-o montură de argint.

12 Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. –

O verigă de aur. [Un cercel, KJV]. Ebr. nezem, un inel fie de nas (vezi Isaia 3,21; vezi la Genesa 24,22), fie de ureche (Exod 32,2.3). Podoabele descrise aici s-ar putea să fi reprezentat cercei pentru urechi asortaţi cu un lanţ de aur. În casa măreaţă şi costisitoare a lui Solomon, giuvaerurile erau multe şi de mare valoare. Urechea care ascultă primeşte sfatul unui înţelept care mustră şi, într-un fel a spune, poartă sfatul ca pe o podoabă preţioasă pentru a scoate în relief frumuseţea unui caracter bun.

13 Ca răcoarea zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.

Răcoreala zăpezii. Aici se face desigur referire nu la căderea zăpezii în vremea secerişului, care ar fi fost foarte nepotrivită (cap. 26,1) şi probabil dezastruoasă pentru recoltă. "Răcoreala zăpezii" e băutura răcită cu ajutorul zăpezii, o băutură răcoritoare foarte apreciat în arşiţa zilelor de seceriş. Înainte de a se descoperi tehnica frigului, folosirea zăpezii sau a gheţii pentru răcire şi conserve era privilegiul de care se bucurau bogaţii din toate ţările unde se putea obţine zăpada.

Sol credincios. Compară cu cap. 10,26; 13,17. Astăzi, când mijloacele de comunicare rapidă sunt la îndemână, e dificil să înţelegem cât de legaţi erau chiar şi împăraţii puternici de ambasadorii şi solii lor. Odată trimis, solul avea împuternicirea deplină de a aduce la îndeplinire misiunea care putea dureze zile.

14 Ca norii şi vântul fără ploaie, aşa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. –

Fără ploaie. Norii şi vântul prevestesc adesea ploaia (vezi 1 Regi 18,45). Când norii nu aduc ploaia într-o vreme când umezeala este dureros de necesară, oamenii se simt înşelaţi. Oamenii reacţionează la fel când le fusese făgăduit un dar şi făgăduinţa nu este respectată. Sunt unii care par să dea de înţeles mereu că vor face lucruri mari pentru prietenii şi cunoscuţii lor şi care totuşi doar câteodată îşi aduc la îndeplinire făgăduinţele sugerate, dacă o fac vreodată. Consecinţele unor astfel de acţiuni s-ar putea să fie mai grave decât simpla pierdere a darului făgăduit. Când slăbeşte încrederea în oameni, este posibil ca tot caracter să fie afectat în sens negativ şi chiar să scadă credinţa în Dumnezeu.

15 Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase.

Prin răbdare. [Prin îndelungă răbdare, KJV]. Stăruinţa calmă, răbdătoare, care continuă să prezinte fapte şi argumente în ciuda opoziţiei, ar putea prea bine să schimbe părerea unui prinţ sau a unui judecător. Este foarte mult dezavantajat cel care se aprinde de mânie atunci când expunerea sa despre un caz anume nu este acceptată. Unii avocaţi urmăresc cu asiduitate să-i facă pe adversarii lor să-şi piardă cumpătul, în timp ce ei înşişi sunt cât se poate de calmi, deoarece ştiu că judecătorul va fi foarte mult influenţat de aceste atitudini contrastante.

Poate zdrobi oase. Maniera delicată, convingătoare prin care se exprimă o limbă blândă va realiza tot ce poate realiza forţa, dacă nu chiar şi mai mult. Opoziţia încăpăţânată care devine şi mai încăpăţânată sub atacul direct se va topi adesea, precum gheaţa sub acţiunea soarelui, când va fi confruntată cu cuvinte blânde, împăciuitoare rostite pe un ton liniştit, atrăgător.

16 Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îţi ajunge, ca să nu ţi se scârbească şi s-o verşi din gură. –

Dacă dai peste miere. Compară cu cap. 24,13; 25,27. Versetul acesta nu e în primul rând un sfat legat de dietă, ci un principiu de comportament care ilustrează maxima din Proverbe 25,17. A avea prea mult, chiar din ceea ce e bun, înseamnă a transforma ceva bun în ceva rău. Chiar şi învăţătura spirituală poate să producă indigestie, dacă aceia care caută să primească continuu nu dau în măsura în care primesc.

17 Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască. –

Calcă rar. [Retrageţi piciorul, KJV]. Prima propoziţie zice literal: "Fă piciorul tău preţios [adică rar] în casa prietenului tău". Pe scara valorilor oamenilor supuşi greşelii, ce e rar e preţios şi ce e din belşug e mai puţin valoros. Este uşor ca cel care face vizite prea dese să epuizeze dispoziţia celui pe care îl vizitează de a-l mai primi. Adesea, apropierea prea mare dă naştere la dispreţ, cu excepţia cazului când legăturile de familie unesc inimile tot mai mult. Fără o astfel de iubire strânsă, reciprocă, asocierea permanentă pe o bază socială tinde, după epuizarea elementului noutăţii, să descopere slăbiciuni şi să dea naştere la plictiseală, care se transformă uşor în antipatie.

18 Ca un buzdugan, ca o sabie şi ca o săgeată ascuţită, aşa este un om care face o mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui său. –

Buzdugan. Cele trei tipuri de arme reprezintă efectele martorului mincinos asupra prietenului defăimat în felul acesta. Buzduganul era un ciomag de război care zdrobea capetele sau rupea oasele şi sfârteca carnea victimelor lui. Unele atacuri date reputaţiei unui om sunt deosebit de nemiloase, provocând pur şi simplu prăbuşirea celui în cauză. Alţii pricinuiesc răni adânci prin cuvintele lor tăioase, care scot victima din circuit şi chiar o distrug, acţionând asemenea unei săbii.

Dar una din armele favorite ale batjocoritorului semenilor săi este săgeata. Aruncată de la o oarecare distanţă, străpunge inima şi slăbeşte voinţa de a lupta împotriva vrăjmăşiei mascate a arcaşului, care se preface adesea în prieten. Astfel de atacuri încalcă poruncile a şasea şi a noua (Exod 20,13.16; vezi PP 308).

19 Ca un dinte stricat şi ca un picior care şchioapătă, aşa este încrederea într-un stricat la ziua necazului.

Dinte stricat. [Dinte rupt, KJV]. Două ilustraţii plastice care indică primejdia de a te sprijini pe un prieten neloial în vreme de necaz. Un om nu poate mereu să repare imediat un picior slăbit sau scrântit sau un dinte rupt, dar poate uşor să nu se mai încreadă într-un prieten despre care există motive întemeiate că nu este vrednic de încredere (vezi Isaia 36,6).

20 Ca unul care îşi scoate haina pe o zi rece, sau varsă oţet pe silitră, aşa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire. –

Îşi scoate. Scoaterea la care se face referire aici nu este aceea a hainei altuia, ci la scoaterea propriei haine. E o nebunie să scoţi o haină călduroasă într-o zi friguroasă şi să atragi boala în felul acesta.

Silitră. Aici nu e vorba de salpetru (nitratul de potasiu sau de sodiu), ci de o substanţă alcalină cunoscută sub numele de sodă, care e compus în cea mai mare parte din carbonat de sodiu şi care era folosit la spălat (Ieremia 2,22). Nu este nici înţelept şi nici de folos să torni oţet în sodă, deoarece ambele substanţe chimice se combină, transformându-se într-o sare care nu mai poate fi folosită nici ca oţet, nici ca sodă. În loc de "silitră" LXX spune "rană". Pentru a obţine această variantă în limba ebraică se cere schimbarea unei singure consoane, aşa încât se citeşte neteq în loc de neter.

Aşa după cum scoaterea hainelor este un gest nebunesc şi capabil să producă efecte rele şi amestecarea oţetului cu soda este o manevră la fel de păguboasă şi de capabilă să producă o explozie de mânie, tot aşa e şi cântarea de cântece vesele celui a cărui inimă e îndurerată. Cei înţelepţi şi plini de tact au ştiut întotdeauna din instinct că nu e înţelept să facă glume cu cei îngrijoraţi şi să-i îndemne să nu mai fie îngrijoraţi şi trişti fără să facă ceva pentru schimbarea condiţiilor care au provocat necazul.

21 Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea.

Dacă este flămând vrăjmaşul tău. Compară 2 Regi 6,19-23; Proverbe 24,17.18; Matei 5,44.

22 Căci, făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti. –

Aduni cărbuni aprinşi pe capul lui. Au existat multe păreri divergente cu privire la semnificaţia acestei metafore. Unii au fost de părere că aceşti cărbuni aprinşi reprezintă ruşinea şi remuşcarea de care e cuprins vrăjmaşul şi că acesta era un fel de răzbunare obţinută de nevinovată. Dar nimeni nu poate că concepe ideea că Dumnezeu ofere omului ocazia răzbunării. El a spus că răzbunarea e a Lui (Evrei 10,30) şi ne-a îndemnat să ne iubim vrăjmaşii şi să îndurăm orice ne-ar face ei (Matei 5,44; Iacov 5,6-8). Indiferent care ar fi sensul precis, metafora pare cel mai probabil să reprezinte încercarea de a face bine vrăjmaşului, chiar dacă o asemenea faptă i-ar da în continuare prilejul să păcătuiască împotriva noastră.

Manifestarea bunătăţii faţă de un vrăjmaş, prin faptul că mergem noi la el când el ar trebui să vină la noi pentru împăcare, poate să aducă asupra capului lui focul pocăinţei şi al întristării pentru păcat, care va arde toată răutatea lui şi ne va face buni prieteni şi împreună slujitori ai Domnului.

23 Vântul de miazănoapte aduce ploaia, şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită. –

Aduce. [Alungă, KJV]. Ebr. chil, "a învârteji", "a dansa", "a suci". În forma folosită aici chil poate să însemne "a produce". El este folosit în Isaia 51,2 pentru aducerea pe lume a lui Israel de către Sara şi în Psalm 90,2 pentru crearea pământului de către Dumnezeu. Prin urmare, primei propoziţii i se poate da un sens cu totul opus [decât în KJV], "vântul de miazănoapte produce ploaia". Deşi în Palestina vremea frumoasă venea dinspre nord (Iov 37,22), este la fel de adevărat că vântul dinspre nord-vest aducea ploaia.

Dacă e acceptată traducerea din KJV, a doua propoziţie indică faptul că o privire mânioasă comunică suficient de bine o ameninţare cu represaliile care să aducă la tăcere pe batjocoritor. Traducerea mai probabilă sugerează că o faţă mânioasă poate împinge pe cineva să înceapă să vorbească cu o "limbă ascunsă". Sau există posibilitatea ca elementele celei de a doua propoziţii să fie inversate, aşa ca să-l facă pe batjocoritor să producă mânie.

24 Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare. –

O nevastă gâlcevitoare. Compară cu 21,9.

25 Ca apa proaspătă pentru un om obosit, aşa este o veste bună venită dintr-o ţară depărtată. –

Veste bună. În acele zile mijloacele de comunicare erau atât de modeste, nu se putea afla nimic despre cel care părăsise căminul şi plecase într-o ţară depărtată. Veştile aduse de vreun călător era singura modalitate de a afla că cel plecat mai era în viaţă şi că prospera.

Aşa cum o veste bună dintr-o ţară îndepărtată bucura inima celui care o primea, tot aşa întrun sens spiritual veştile bune din cer care ne-au fost aduse de profeţi ne înviorează în periplul nostru printr-o lume tristă. Prin ei "am auzit de ţara luminoasă şi sfântă;/ Am auzit şi veselă ni-i inima."

26 Ca o fântână tulbure şi ca un izvor stricat, aşa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău. –

O fântână turbure. Dreptul ar trebui să fie un izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică (Proverbe 10,11; Ioan 4,14). Dar când nu stă de partea dreptăţii şi a adevărului înaintea necredincioşilor şi împotrivitorilor, el devine un izvor călcat de picioarele corupătoare, până când apa devine nămoloasă şi nefolositoare. Nimeni nu va fi dornic să bea dintr-o astfel de fântână şi chiar dacă ar fi dornic, nu ar găsi odihnă. Având mereu făgăduinţa că Dumnezeu este prezent cu el ca să-l sprijine (Isaia 51,12; Matei 28,20), e un gest dezonorant acela ca un credincios să depună armele manifestând laşitate morală.

27 Nu este bine să mănânci multă miere: tot aşa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuţi. –

Să alergi după slava ta însuţi. E dificil de tradus ebraica acestui verset, astfel încât să se păstreze antiteza caracteristică a majorităţii proverbelor. Traducătorii şi comentatorii au sugerat diferite alte traduceri într-un efort de a afla un sens apropiat de cel ebraic, care arată contrastul obişnuit dintre cele două părţi ale versetului. Limbajul părţii întâi este destul de clar şi ar fi de aşteptat că pregăteşte scena pentru partea a doua. Întrucât cuvântul ebraic pentru "slavă", kabod, înseamnă şi "onoare", mulţi au redat propoziţia: "dispreţ pentru onoarea lor este onoare"; dar aceasta nu se potriveşte cu avertizarea din prima propoziţie privind excesul. Alţii preferă "umblarea după onoare aduce probleme" sau "căutarea onoarei proprii e împovărătoare" de la un alt înţeles al lui kabod, şi anume "povară".

O traducere care se potriveşte contextului avertizării privind excesul este: "Căutarea lucrurilor grele e o greutate". Aceasta ar fi o avertizare privind studiul excesiv. Mierea este bună, studiul este bun, dar lăsarea în voia oricăruia dintre ele ar însemna transformarea unei binecuvântări într-o povară (vezi Eclesiast 12,12). Totuşi, nu putem fi siguri că acesta este sensul intenţionat.

28 Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.

Nu este stăpân. O cetate fără ziduri este expusă atacului oricărui adversar (vezi Neemia 2,13); tot astfel un om care nu poate să-şi stăpânească emoţiile şi dorinţele va ceda cu siguranţă ispitelor. Ademenirile spre rău vin din afară; cuvintele şi fapte de mânie izbucnesc din interior.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8.9GW 498; 7T 250

11�

AH 434; CG 562; CSW 76; CT 443; Ev 477; FE 133; ML 190; SL 9; 1T 470; 3T 109, 247; 4T 69, 310; WM 288

21.22�

MB 109

25�

7T 50

28�

Ed 236; MYP 135; 4T 368