1 Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –

De om. Versetul acesta ar trebui să fie tradus în aşa fel încât să arate contrastul care este evident în ebraică: "Sfaturile inimii sunt ale omului, dar răspunsul limbii este al Domnului". Adevărul acestui proverb este ilustrat în experienţa lui Balaam. Acest prooroc lacom plănuia să blesteme pe Israel şi să obţină recompensa bogată oferită de Balac, dar Domnul, în al cărui nume pretindea că vorbeşte, a dirijat cuvintele care i-au ieşit din gură (Numeri 22-24). În mod special atunci când un om vorbeşte din partea lui Dumnezeu, cuvintele îi sunt date (Exod 4,12; Ieremia 1,7; Matei 10,19).


2 Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –

Sunt curate. Cu toate că cei mai mulţi oameni îşi dau seama de defecte din viaţa lor, rareori păcătuiesc deliberat fără ca să se îndreptăţească într-o măsură oarecare. Ei poate se compară cu alţii şi decid că, având în vedere mediul şi greutăţile lor, sunt cel puţin la fel de buni ca şi alţii. Sau poate îşi fac socoteala că au anumite slăbiciuni şi astfel Domnul va ierta abateri ocazionale de la calea cea dreaptă şi bună. Ei acceptă standardele pe care le-a pus Dumnezeu, dar nu sunt dispuşi să le respecte în totalitate.

Omul care este încă lege pentru sine însuşi e sigur că drumurile lui sunt curate. Cum pot fi concluziile lui altele, când singurul lui etalon de judecată pe care îl au este al lui personal? Numai lucrarea Duhului Sfânt poate să facă o breşă în acest simţământ de automulţumire şi să producă acea convingere că există un etalon absolut, extrem de clar exprimat în Cuvântul lui Dumnezeu şi cât se poate de efectiv ilustrat şi exemplificat în viaţa lui Hristos. Numai Creatorul omenirii cunoaşte motivele fundamentale din inima care se înşeală singură a omului şi foloseşte toate mijloacele existente ale cerului pentru a naşte convingerea despre nevoia unui Mântuitor şi a despre faptul că puterea divină e suficientă pentru naştere din nou (vezi Proverbe 21,2; 24,12; Ieremia 17,9.10; Ioan 16,8; Iacov 2,12; COL 159).


3 Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și îți vor izbuti planurile. –

Încredinţează-ţi. Ebr. galal, "a rostogoli". Suntem îndemnaţi în mod literal să rostogolim calea noastră asupra Domnului (Psalm 37,5).

Vor izbuti. Când un om îşi recunoaşte nevoia şi merge la Domnul pentru călăuzire şi ajutor în orice acţiune şi hotărâre, atunci puterile Cerului vin în sprijinul lui şi îl fac în stare să aducă la îndeplinire hotărârile luate sub influenţa Duhului Sfânt. Când el este astfel inspirat, chiar şi demonii se miră de schimbarea săvârşită în inima odată slabă şi nestatornică şi totuşi mândră şi încăpăţânată a omului (vezi TM 18).


4 Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –

Pentru o ţintă. [Pentru sine, KJV]. Vrea să spună pasajul acesta că în planul Său, Dumnezeu i-a creat pe oamenii nelegiuiţi cu scopul de a-i pedepsi şi a-i nimici? Textul acesta a fost folosit pentru a susţine cumplita doctrină a predestinaţiei, care susţine că Dumnezeu în mod intenţionat i-a creat pe anumiţi oameni ca să sufere pedeapsa veşnică. Cea dintâi propoziţie zice tradusă literal: "Dumnezeu a făcut totul cu privire la sfârşitul lui [sau răspuns]". Cuvântul tradus aici "sine" [KJV] este tradus "răspuns" în cap. 15,1 şi 16,1. Traducerea aceasta sugerează că scriitorul vorbeşte nu despre doctrina predestinaţiei, ci doar despre ordinea eternă şi neschimbătoare a lucrurilor, prin care păcatul aduce suferinţă şi moarte.

Dumnezeu i-a făcut pe oameni fără prihană, dar când omul a născocit multe şiretenii şi a păcătuit (Eclesiast 7,29), el s-a făcut potrivit doar pentru nimicirea din ziua încheierii tuturor lucrurilor. Aceia care îşi folosesc libertatea de voinţă şi aleg să fie născuţi din nou (Ioan 3,3.7), devin potriviţi pentru viaţă veşnică şi cândva vor moşteni o lume purificată (2 Petru 3,13). Dumnezeu a făcut ca totul să corespundă finalului pentru care au devenit potrivite - în cazul omului, prin propria lui alegere, iar pentru restul creaţiei pământeşti, prin nevinovata ei includere în distrugerea pe care a adus-o omul. În felul acesta, Domnul ne asigură că a prevăzut şi S-a pregătit pentru oricare situaţie. Nu va exista niciodată un păcătos nemuritor, care să întristeze Cerul prin suferinţa lui de-a lungul veşniciei (vezi la Exod 4,21).


5 Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –

Inimă trufaşă. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru inima îngâmfată, care nu simte deloc nevoie de ajutorul Lui. Îngâmfarea spirituală este cea mai primejdioasă formă de mândrie, deoarece invadează sufletul cu un simţământ de încredere în sine, care Îl împiedică pe Duhul Sfânt să aducă convingerea privind nevoia respectivă.

Hotărât. [Mână uneşte cu mână, KJV]. Există incertitudini cu privire la semnificaţia exactă al acestei expresii. Unii sugerează că imaginea se referă la acte violente; alţii, că se referă la adăugarea puterii unei mâini la cealaltă mână în împotrivirea faţă de Dumnezeu; iar alţii cred că este o formă de afirmaţie, ca şi cum ar zice: "Iată mâna mea pe ea". Ultima sugestie este probabil cea mai puţin corespunzătoare, întrucât darea mâinii nu era folosită în felul acesta pe vremea lui Solomon. Un lucru e sigur, inima îngâmfată nu poate fi socotită nevinovată (vezi Proverbe 29,23; Isaia 25,11; Matei 23,12; Filipeni 2,8; COL 154, 161; MB 19).


6 Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău. –

Dragoste şi credincioşie. [Îndurare şi adevăr, KJV]. A iubi pe Dumnezeu şi pe om cu toată inima, a fi credincios în împlinirea făgăduinţelor şi a datoriilor şi a ţine cu tărie la adevărul lui Dumnezeu înseamnă a înceta să fi un păcătos şi a deveni un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Depărtarea de rău, nu aducerea de daruri sau oferirea multor jertfe, îl aduce pe om în graţiile Cerului. Învăţătura aceasta era extrem de diferită de atitudinea multora de pe vremea aceea, care aduceau tot mai multe jertfe, cu speranţa să cumpere bunăvoinţa lui Dumnezeu, fără necesara curăţire a vieţii şi a faptelor (vezi Proverbe 3,3; 14,22; 20,28; Matei 22,37).


7 Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui. –

Îi face prieteni. [Îi face să fie paşnici, KJV]. Când un om trăieşte aşa cum ar vrea Dumnezeu, atitudinea ostilă a duşmanilor săi este potolită de bunătatea lui, cu totul separat de intervenţia specială a lui Dumnezeu, cu toate că El e gata să intervină dacă e necesar, ca în cazul lui Iacov şi al lui Esau (Genesa 32,6-11; cf. PP 198).


8 Mai bine puțin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –

Dreptate. Expresia aceasta se poate referi fie la o viaţă sfântă, fie la un comportament cinstit; "strâmbătate" se poate referi la opusul ambelor. Bogăţia fără dreptate nu aduce pace minţii şi nu poate garanta sănătate trupului. De asemenea nu există mulţumire în câştigarea unui bun prin mijloace necinstite. Dar puţinul pe care omul drept l-a obţinut pe căi cinstite aduce un profit suficient de fericire şi nu trezeşte nici invidie, nici lăcomie (vezi cap. 13,7.25; 15,16).


9 Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii. –

Domnul îi îndreaptă. Tot ceea ce realizăm este prin intermediul vieţii pe care ne-o împrumută Dumnezeu şi de aceea, cu permisiunea Lui, omul face planuri, dar nu ştie dacă va trăi să le realizeze. Evident, ca recunoaştere a acestui adevăr, unii creştini obişnuiau să spună: "dacă va vrea Domnul", când aduceau la cunoştinţă planurile lor (vezi Iacov 4,13-15).

E necesar ca omul să facă planuri cu înţelepciune în ce priveşte acţiunile lui viitoare, dar toate aceste planuri trebuie să fie confruntate cu voia şi legea lui Dumnezeu descoperite pentru ca să fie sigur că ele sunt în armonie cu standardele divine. Discutarea lor ar trebui să fie condusă cu rugăciune în vederea călăuzirii şi cu dispoziţia ca planurile propuse să fie schimbate sau oprite de Domnul (vezi Luca 12,17-20; MB 150).


10 Hotărâri dumnezeiești sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greșeli când judecă. –

Hotărâri dumnezeieşti. Ebr. gesem, folosit în general proorocii false (Deuteronom 18,10; Ieremia 14,14; Ezechiel 13,6). Aici cuvântul pare să fie folosit într-un sens bun. Sensul pare să fie acela că un împărat rosteşte cuvinte care sunt inspirate de ceva care e mai mult decât o înţelepciune omenească. În cazul lui Solomon lucrul acesta este adevărat, şi atât Saul cât şi David şi-au început domnia având dovada că Dumnezeu era cu ei (vezi 1 Samuel 10,6.7; 16,13; 1 Regi 4,29.30). Poate că versetul înseamnă: "întrucât împăraţii sunt priviţi ca vorbind cu o înţelepciune mai multă decât cea omenească, ei ar trebui să fie deosebit de atenţi să nu păcătuiască atunci când iau hotărâri".


11 Cântarul și cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutățile de cântărit sunt lucrarea Lui. –

Lucrarea Lui. Cinstea în afaceri e guvernată de principiile veşnice ale guvernării lui Dumnezeu (vezi cap. 11,1).


12 Împăraților le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întărește un scaun de domnie. –

Le este scârbă. Întrucât împăraţii sunt slujitorii lui Dumnezeu şi fac lucrarea Lui, stând în locul lui Dumnezeu pentru a conduce poporul, nelegiuirea unui împărat este mai rea decât a oamenilor de rând. Pentru motivele acestea, împăraţii răi rămân fără tron, în timp ce conducătorii drepţi au o viaţă lungă (vezi Daniel 4,17; Romani 13,1-6; PK 535).


13 Buzele neprihănite sunt plăcute împăraților, și ei iubesc pe cel ce vorbește cu neprihănire. –

Buzele neprihănite. El însuşi fiind un om drept, un împărat bun are plăcere de curtenii şi supuşii oneşti şi drepţi şi îi onorează (vezi cap. 8,6.7).


14 Mânia împăratului este un vestitor al morții, dar un om înțelept trebuie s-o potolească. –

Mânia. Despotul exercită o putere arbitrară. Nemulţumirea lui înseamnă moarte, de aceea oamenii înţelepţi caută să rămână în graţiile împăratului (vezi cap. 19,12; 20,2). Aici nu există intenţia de a apăra un astfel de despotism, dar oamenii sunt sfătuiţi cum să trăiască într-o astfel de societate (vezi Eclesiast 8,2-4).


15 Seninătatea feței împăratului este viața, și bunăvoința lui este ca o ploaie de primăvară.

Ploaie de primăvară. [Ploaie târzie, KJV]. Afirmaţia aceasta este în contrast cu v. 14. Norii care aduc ploaia târzie fac să crească cerealele care au fost semănate în timpul ploii timpurii, în toamna anului precedent (vezi Iov 29,23; Ieremia 5,24). Tot astfel, ocrotirea acordată de bunăvoinţa împăratului asigură un mediu care încurajează progresul (vezi Psalm 72,6).


16 Cu cât mai mult face câștigarea înțelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câștigarea priceperii decât a argintului! –

Cu cât mai mult face. Bunăvoinţa împăraţilor tinde să aducă mai multă prosperitate materială decât progres intelectual. Când oamenii îşi subordonează propriile idei acelora ale unui conducător şi merg împotriva propriilor convingeri pentru a-l asculta pe el, cu siguranţă că înţelepciunea şi priceperea au de suferit. Este puţin probabil ca Solomon să fi intenţionat să spună că înţelepciunea era mai bună decât priceperea, ca aurul în comparaţie cu argintul, ci că ambele trăsături sunt mai valoroase decât metalele după care oamenii aleargă atât de zeloşi (vezi cap. 3,14; 8,10.11).


17 Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela își păzește sufletul, care veghează asupra căii sale. –

Calea. Calea celor drepţi este aşezată mai presus de lume, cu ispitele ei, care ademeneşte pe cărări păcătoase şi care sfârşeşte în ruină. Acela care e preocupat să ajungă în armonie cu planul lui Dumnezeu va studia cu grijă calea pe care merge, pentru a fi sigur că picioarele sale nu au rătăcit (vezi Proverbe 4,26; 15,19; 2 Timotei 2,19).


18 Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înaintea căderii. –

Mândrie. În ciuda des repetatelor avertismente împotriva mândriei, fiecare generaţie vede cum oamenii devin mândri şi aroganţi, doar ca să devină pradă necazului şi ruşinii (vezi vers. 19; cap. 11,2; 17,19; 18,12). Aceia care îşi păstrează mândria şi poziţia pe tot parcursul acestei vieţi, vor fi constrânşi la o smerită recunoaştere a lui Dumnezeu, la judecată (vezi GC 670, 671).


19 Mai bine să fii smerit cu cei smeriți, decât să împarți prada cu cei mândri. –

Smerit. Sărăcia e de preferat bogăţiei, care va dispărea şi îl va lăsa pe om fără apărare în ziua mâniei (vezi cap. 15,17; 16,8).


20 Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea, și cine se încrede în Domnul este fericit. –

Cine cugetă. Prima propoziţie poate fi tradusă şi "cel care ia seama la cuvânt va da de bine". Astfel tradus, versetul acesta exprimă un adevăr vital şi bine cunoscut. Dacă cineva dă atenţia cuvenită Cuvântului lui Dumnezeu, va reuşi să prospere din punct de vedere mintal, spiritual şi va afla fericire în tot ce face (vezi Ioan 13,17; Iacov 1,25; DA 314).


21 Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput, dar dulceața buzelor mărește știința. –

Priceput. Înţelepciunea va fi recunoscută chiar şi de oamenii proşti, care nu o folosesc.

Dulceaţa buzelor. Adică vorbirea plăcută, atrăgătoare. Adevărul celei de a doua propoziţii a fost recunoscut din totdeauna, dar propagarea vocii omeneşti pe o mare suprafaţă a lumii, cu ajutorul echipamentelor electronice moderne, a făcut ca glasul plăcut să aibă o influenţă şi mai mare nu doar în chestiuni comerciale, ci şi în răspândirea Evangheliei (vezi v. 23.24.27; cap. 27,9).


22 Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –

Pedeapsa. [Instruirea, KJV]. Ebr. musar, care poate să însemne şi "mustrare" sau "pedepsire", uneori fiind tradus astfel (vezi Deuteronom 11,2; Proverbe 3,11; Isaia 26,16; 53,5). Priceperea dă posesorului ei o continuă măsură de înviorare şi putere, dar nebunia nu aduce nimic altceva nebunului decât mustrare (vezi Proverbe 1,7; 7,22; 15,5).


23 Cine are o inimă înțeleaptă își arată înțelepciunea când vorbește și mereu se văd învățături noi pe buzele lui. –

Îşi arată înţelepciunea când vorbeşte. [Îi învaţă gura, KJV]. Probabil că înseamnă "face vorbirea lui înţeleaptă". Cuvintele chibzuite ale unui om înţelept atrag pe ascultători şi fac adevărul mai agreabil (vezi 6T 400).


24 Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase. –

Sănătoase. S-a ştiut din totdeauna că vorbele plăcute sunt dulci, dar relaţia mai precisă dintre cuvinte, stare sufletească şi sănătate a rămas să fie demonstrată în epoca noastră, a experimentelor. Vorbirea pe un ton arţăgos, de ceartă aduce daune sănătăţii, atât celui care vorbeşte, cât şi celui care ascultă; dar cuvintele blânde, alinătoare aduc vindecare întregului corp (vezi PP 556).


25 Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –

Se par bune. Vezi la cap. 14,12.


26 Cine muncește, pentru el muncește, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –

Pentru el munceşte. Nevoia de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost este cea care îl împinge, în general, pe om să lucreze. Din cele trei, apetitul este imboldul principal. În sudoarea feţei îşi câştigă omul cele necesare (vezi Genesa 3,19; Eclesiast 6,7; 2 Tesaloniceni 3,10).


27 Omul stricat pregătește nenorocirea, și pe buzele lui este ca un foc aprins.

Omul stricat. [Un om nevolnic, KJV]. Literal, "un om al lui Belial", însemnând "un om de nimic".

Pregăteşte nenorocirea. [Sapă răul, KJV]. Probabil în sensul că cel nelegiuit sapă o groapă pentru a face să cadă în ea pe semenul lui şi pune la cale planuri rele împotriva lui. Sau poate că propoziţia vrea să spună că el sapă în căutarea răului, aşa cum un om ar săpa să dea de un izvor de apă. Faptul că vorbele lui se spune că pârjolesc ca focul sugerează că prima parte arată că el pune la cale planuri rele împotriva aproapelui şi nu că are plăcere să afle lucruri rele (vezi Iacov 3,6).


28 Omul neastâmpărat stârnește certuri, și pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –

Pârâtorul. Vorbirea de rău dă naştere la ceartă şi dezbină pe prieteni, răspândind zvonuri care adesea sunt false şi aproape totdeauna exagerate (vezi cap. 17,19; 18,8).


29 Omul asupritor amăgește pe aproapele său și-l duce pe o cale care nu este bună. –
30 Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-și mușcă buzele, a și săvârșit răul. –

Cine-şi mişcă buzele. [Mişcându-şi buzele, KJV]. Literal, "ciupindu-şi buzele", "muşcându-şi buzele" sau "strângându-şi buzele". Atât de hotărât şi de plin de răutate este omul viclean, încât atunci când îşi mijeşte ochii ca să plănuiască o ticăloşie şi îşi strânge buzele ca să ascundă un zâmbet lipsit de milă, răul e ca şi făcut (vezi cap. 6,14; 10,10).


31 Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii. –

Perii albi. Când cei vârstnici sunt găsiţi pe calea dreptăţii, ei îşi încoronează realizările vieţii prin sfatul lor înţelept şi prin influenţa lor bună, dar e absurd şi trist când un om încărunţit continuă să aleagă o cale rea (vezi cap. 20,29; MH 204, 205).


32 Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți. –

Un viteaz. [Cel tare, KJV]. Conducătorilor militari care au avut succes în acţiunile lor au fost mereu lăudaţi şi priviţi ca oameni puternici; dar stăpânirea de sine este un titlu mai bun pentru a primi onoare (vezi Iacov 3,2; DA 301).


33 Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.

Sorţul. Nu e dorinţa Domnului ca omul să decidă în orice chestiune prin tragere la sorţi. Când există o dovadă bună sau un principiu corespunzător pentru a călăuzi mintea să ia o hotărâre, folosirea sorţilor slăbeşte atât mintea cât şi caracterul. Sorţul ar trebui folosit doar dacă Dumnezeu dă o indicaţie precisă; altminteri nu poate exista siguranţa unui răspuns inspirat.

Metoda după care evreii trăgeau la sorţi e pusă oarecum sub semnul întrebării. Cuvântul tradus prin "sorţ" înseamnă literal "pietricică", sugerând că erau folosite pietre, probabil de diferite culori sau de diferite forme. Versetul acesta pare să arate că pietrele, cel puţin uneori, erau aruncate într-o cută făcută poala unei haine, scuturate şi apoi extrase (vezi Iosua 18,10; Proverbe 18,18; Fapte 1,23-26; PP 494, 495).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2TM 438

7�

7T 243

12�

Ed 175; GC 277, 415; PK 502

17�

4T 502

18�

ML 332; 4T 377

22�

AH 266; ML 154

24�

Ed 197; ML 152

25�

GC 597

31�

CG 144; Ed 244

32�

AH 443; CG 95; ML 70; MYP 134; 2T 164, 426; 3T 183; 4T 501