Proverbe 13

1 Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. –

Un fiu înţelept. Solomon văzuse învăţăturile acestui verset în mod clar şi tragic demonstrate în familia tatălui său. Mai mulţi fraţi de ai săi au dispreţuit mustrarea lui David şi au mers mai departe pe calea lor rea până când au fost biruiţi de consecinţe (2 Samuel 13-19; 1 Regi 1; 2), dar Solomon a ascultat şi a învăţat, ajungând omul cel mai înţelept din toate timpurile.

2 Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. –

Verset ce nu a fost comentat.

3 Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. –

Îşi păzeşte sufletul. [Îşi păzeşte viaţa, KJV]. Solomon repetă de multe ori cât de importantă este să ne păzim gura (vezi cap. 12,13.14,22.23; etc.). Cu toate că un astfel de sfat a fost de repetate ori proclamat şi clar demonstrat în decursul istoriei neamului omenesc, doar puţini sunt aceia care au izbutit să pună o strajă permanentă buzelor lor. Multă nenorocire s-ar fi putut evita dacă oamenii ar fi învăţat adevărul la care a ajuns Solomon printr-o experienţă amară. Din nefericire, mulţi nu par dispuşi să-l înveţe niciodată.

4 Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. –

Cei. [Sufletul, KJV]. Aici "sufletul" e folosit pentru individ în sine. În felul acesta se vorbeşte despre "sufletul" [KJV] ca fiind gras sau slab. Alergarea după bogăţiile materiale sau intelectuale, până la excluderea aproape completă a hranei spirituale, lasă puncte slabe în suflet (vezi Psalm 106,13-15; Matei 6,2; Luca 10,38-42).

5 Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. –

Urăşte cuvintele mincinoase. Minciuna doboară încrederea şi nimiceşte prietenia. Cu toate acestea mulţi oameni folosesc un neadevăr când li se pare necesar ca să-i scoată din vreo încurcătură sau ca să scape din vreun necaz mai serios. Omul îşi construieşte o fortăreaţă împotriva acestui rău doar când cultivă o puternică scârbă faţă de păcatul de orice fel. O astfel de scârbă se dezvoltă prin prezenţa Duhului Sfânt în inimă. Omul care se dedă la minciună se identifică cu păcatul şi, în felul acesta, ajunge respingător şi un obiect al ocării (vezi Psalm 101,7.8; Ioan 8,44; Apocalipsa 21,27).

6 Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. –

Răutatea. Vezi la cap. 1,31; 5,22; 11,3.

7 Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. –

Face pe bogatul. [Se face bogat, KJV]. Unii socotesc că expresiei acesteia trebuie să i se dea înţelesul de "a face pe bogatul" şi celei de a doua "a face pe săracul". Interpretarea aceasta face pe ambii oameni făţarnici - unul pretinzând că e bogat, când e sărac, celălalt că e sărac, când e bogat. Totuşi pare să nu existe o antiteză reală şi nici o învăţătură într-o astfel de expresie. Traducerea, aşa cum se află [în KJV], e la fel de acceptabilă şi sugerează o învăţătură similară celei a Mântuitorului nostru privitoare la cei care câştigă lumea, dar îşi pierd sufletul, şi la cei mai înţelepţi care-şi folosesc mijloacele ca să-şi adune o comoară veşnică în cer (vezi Marcu 8,36; Luca 12,15-21.33).

8 Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. –

Răscumpără. Partea întâi poate fi înţeleasă ca afirmând că bogatul poate să-şi folosească averea pentru ca să iasă din necaz, îndeosebi din acel fel de necaz produs de acuzaţiile false ale conducători asupritori făcute cu speranţa unui câştig. Prin contrast, săracul nu ajunge în astfel de dificultăţi şi nici nu aude aceste învinuiri mincinoase, deoarece e aşa de sărac că nu se poate obţine nici un folos din necăjirea lui.

O altă interpretare a versetului este că, deşi bogăţiile sunt atât de valoroase pentru a scăpa pe un om de diferitele feluri de dificultăţi, săracul refuză să ia în seamă îndrumarea şi sfatul care l-ar ajuta să câştige astfel de bogăţii.

9 Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –

Voioasă. S-ar putea ca aici să se fi intenţionat un contrast între "lumină" şi "candelă". Omul bun străluceşte de lumina divina a Izvorului a toată lumina şi viaţa, în timp ce omul rău e constrâns să inventeze o candelă, prin a cărei lumină plăpândă şi fumegândă nădăjduieşte să găsească o cale de ieşire, cu un sfârşit bun, în ciuda lepădării adevăratei Luminii. Lumina e veşnică, dar candela se prăpădeşte (vezi Iov 18,5; Ioan 1,8).

10 Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. –

Mândrie. Ebr. zadon, "încumetare". Aici contrastul este între cel prea mândru să primească sfat şi care se simte insultat dacă cineva îi sugerează ca ar avea nevoie de aşa ceva şi omul înţelept, care ascultă de sfatul oamenilor cu experienţă. Omul mândru nu doar se ceartă cu cei ar putea să-l înveţe, dar şi intră în conflicte de tot felul ca rezultat al pornirii pe căi proprii, imprudente (vezi cap. 11,2; 12,15).

11 Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte. –

Fără trudă. Bogăţia câştigată fără un efort real este risipită de grabă. Ceea ce omul a trudit ca să obţină este de obicei cheltuit cu grijă, şi îşi adună treptat şi o rezervă (vezi cap. 20,21; 21,5).

12 O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. –

Nădejdea amânată. Aici e subînţeles un contrast puternic. Inima bolnavă a pierdut orice speranţă. Resursele de energie şi ambiţie s-au epuizat, lăsând pe om cu adevărat nenorocit. Dar când o speranţă bună este realizată, viaţa renaşte, puterea şi fericirea sporesc, aşa cum se va întâmpla cu ajutorul fructelor pomului vieţii (vezi cap. 11,30).

S-ar putea ca pentru mulţi întârzierea prelungită a venirii Domnului să pară ca o nădejde amânată. Dar cel care e gata pentru venirea aceea şi se roagă ca ea să fie grăbită umblă atât de aproape de Dumnezeu, încât trăieşte fără încetare împlinirea dorinţelor şi reînnoirea încrederii sale (vezi Genesa 5,22).

13 Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. –

Cuvântul. Paralelismul versetului sugerează un lucru: "cuvânt" ţine locul aici de "poruncă" (vezi Deuteronom 30,14-16).

14 Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. –

Învăţătura. [Legea, KJV]. Ebr. torah, care înseamnă "învăţătură" (vezi la cap. 3,1). Învăţătura înţelepţilor îi călăuzeşte pe cei care iau seama la ea pe calea cu asperităţi a vieţii, ferindu-i de capcanele păcatului şi ale morţii care blochează calea vieţii la orice pas.

15 O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă. –

Pietroasă. Ebr. ethan, literal "durabilă", aici probabil cu sensul de "tare", "aspră", "pietroasă". În timp ce un copil al lui Dumnezeu merge pe calea vieţii cu foarte puţine divergenţe, păcătosul consideră că înaintarea este grea, deoarece propria sa neîndurare se întoarce asupra lui din partea celor pe care îi întâlneşte (Matei 7,2). LXX redă partea a doua astfel: "iar cel fără minte în laţ va muri".

16 Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia. –

Lucrează cu cunoştinţă. Adică "acţionează cu pricepere". Nebunul se făleşte cu nebunia lui în public, fie pentru că nu realizează că e nebunie, fie poate pentru că nu îi pasă (vezi cap. 15,2).

17 Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire. –

Nenorocire. Cu privire la semnificaţia expresiei, vezi la cap. 12,21. Unii iau verbul ca tranzitiv şi cauzativ - "vâră pe oameni în necaz" (RSV). Traducerea aceasta cere o modificare a vocalele masoretice.

18 Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste. –

Pus în cinste. Solomon revine la afirmaţia des repetată că singura cale spre succes e aceea de a asculta de învăţătura celui înţelept (vezi cap. 1-5).

19 Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău. –

Le este urât. [Este o urâciune, KJV]. Adevărata dorinţă a sufletului este salvarea din starea de păcat şi de urmările ei îngrozitoare; dar nebunul, pentru că este nebun, nu doreşte părăsirea căilor lui rele, chiar cu preţul pierderii vieţii veşnice.

20 Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. –

O duce rău. [Va fi nimicit, KJV]. Literal, "va fi făcut [sau va deveni] rău". Un om poate fi cunoscut după anturajul pe care şi-l face. Cel căruia "îi place să se însoţească cu nebunii" devine tot mai asemenea lor. Alegerea anturajului are o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării tinerilor. Un vechi proverb zice: "Cine trăieşte cu un olog se deprinde să şchiopăteze". Un om care ajunge la fel de rău ca tovarăşii săi, trebuie să fie dispus la fel de să se împărtăşească de soarta lor (vezi 4T 589).

21 Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. –

Vor fi răsplătiţi. Sau "El [Dumnezeu] va răsplăti pe cel bun". În timp ce omul rău e lăsat să culeagă rezultatele propriilor sale alegeri greşite, omului bun i se dă o răsplătire tot atât de sigură (vezi Psalm 11,5-7; Eclesiast 2,26; Apocalipsa 2,23; 22,12).

22 Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit. –

Moştenitori. Omul bun se gândeşte la alţii şi adună o moştenire bună, pe care să o transmită copiilor săi, dar păcătosul cheltuieşte pentru sine ceea ce ar trebui să păstreze. Omul rău poate că la jefuit pe cel bun de averea şi bunurile lui, dar aceasta, mai devreme sau mai târziu, se reîntoarce la familia omului bun (vezi Eclesiast 12,35.36; Iov 27,16.17; Proverbe 28,8).

23 Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. –

Desţeleneşte. Ca în Ieremia. 4,3 şi Osea 10,12. Pier. Săracii, din cauza lipsei de judecată, îşi irosesc câştigul obţinut cu greu (vezi MH 195).

24 Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. –

Nuiaua. Compară cu cap. 19,18; 22,15; 23,13.14; 29,15.17. Nuiaua ar putea fi considerată un simbol al acţiunii de disciplinară de diferite tipuri. Pedeapsa corporală corespunzătoare poate fi de o real folos, când un copil e mic. Mai târziu ea tinde să producă reacţii nedorite, fiind preferabile alte tipuri de pedeapsă.

Urăşte. Termenul ar trebui să fie înţeles prin comparaţie, cu sensul de a iubi pe altcineva sau altceva mai mult. Compară cu acest fel de "ură" din Luca 14,26. Acela care neglijează să-şi disciplineze copiii pentru că fie e indolent, fie are aversiune pentru o astfel de sarcină, se pune pe sine înaintea copiilor săi, şi astfel se poate spune că îi "urăşte".

Îndată. Aceasta e traducerea unui idiom ebraic care se referă la hărnicie în termenii deşteptării dimineaţa devreme. Unii au interpretat idiomul ca însemnând că un copil ar trebui să fie disciplinat la începutul vieţii lui. Fără îndoială că ar trebui, dar ideea nu prea poate fi dedusă din varianta ebraică.

25 Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă. –

Se satură. Trebuinţele omului bun sunt moderate, şi el are făgăduinţa lui Dumnezeu că aceste trebuinţe elementare vor fi satisfăcute (vezi Iov 33,16). Dorinţele omului păcătos sunt adesea necumpătate. Oricât de mult ar obţine, el doreşte tot mai mult. Pentru el nu există făgăduinţe de satisfacere supranaturală a nevoilor lui. Stăpânul lui e unul nemilos. Doar datorită bunătăţii lui Dumnezeu primăvara şi secerişul, soarele şi ploaia, îi dau o parte din darurile pământului (vezi Genesa 8,22; Proverbe 10,3; Matei 5,45).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4AH 391; Ed 135

11�

AH 391; Ed 136

15�

MB 201

20�

Ed 136; FE 294; 4T 589

23�

MH 195