1 Fetele lui Țelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, și ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca și Tirța,

Fetele lui Ţelofhad. Amintite întâi în cap. 26,33 şi aici în legătură cu legile de moştenire (vezi Iosua 17,3). Fiul lui Iosif. Fiicele lui Ţelofhad aveau originea înapoi până la Iosif şi căutau o moştenire în

ţara pe care strămoşul lor a iubit-o şi a cerut-o ca loc final de odihnă (Geneza 59,25).

Mahla. Fiica lui Hamolechet (1 Cronici 7,18).

Noa. Compară cu Nea, un nume de loc (Iosua 19,13).

Hogla. O cetate numtiă Bet-Hogla este amintită în Iosua 15,6.

Milca. O altă persoană cu acelaşi nume a fost Milca, fiica lui Haran şi soţia lui Nahor (Geneza 11,27.28).

Tirţa. De asemenea un nume de localitate, capitala lui Israel în timpul domniei lui Baeşa şi a urmaşilor lui (1 Regi 15,21). În cazuri ca acestea, unde un oraş sau o cetate poartă numele unei persoane, ar fi numai firesc să se aştepte ca persoana care poartă numele sau descendenţii ei să aibă o legătură cu locul, fie că l-au găsit, fie au avut proprietăţi acolo.


2 s-au apropiat și s-au înfățișat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor și înaintea întregii adunări, la ușa Cortului întâlnirii. Ele au zis:

La uşa cortului întâlnirii. Evident că era un obicei pentru Moise, Eleazar şi pentru mai marii adunaţi ca juriu (Exod 18,25) să se întâlnească la uşa Cortului Întâlnirii. Aceasta însemna că, dacă se va ivi ocazia, Moise se putea apropia uşor să se consulte cu Dumnezeu.


3 „Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui și n-a avut fii.

Tatăl nostru a murit. Poate că surorile au înaintat o cerere pentru a fi citită juriului adunat. Ele au început atrăgând atenţia asupra faptului că tatăl lor a fost inclus printre cei despre care se vorbeşte în cap. 26,64.65 şi care ajunseseră deja al douăzecilea an când au ieşit din ţara Egiptului.

Nu era în mijlocul. Tatăl lor, Ţelofhad, era un manasit. Faptul acesta pare să arate că la revolta lui Core au participat membri din seminţii diferite. Având în vedere că tatăl lor nu provocase mânia divină cu acea ocazie (cap. 16,11), fiicele lui considerau că ar trebui să primească o moştenire.

A murit pentru păcatul lui. Adică un păcat personal de care toţi erau vinovaţi şi nu un păcat de sfidare pe faţă, sau de neglijenţă premeditată. În nici un caz, copiii nu puteau fi traşi la răspundere pentru greşelile părinţilor (Numeri 16,27-30; Ezechiel 18,20).

N-a avut fii. Fetele erau urmaşe legitime şi de aceea considerau că trebuia să li se acorde o parte de moştenire. Compară cu experienţa lui Absalom care nu avusese urmaşi de parte bărbătească (2 Samuel 18,18). Dacă nu se luau măsuri, numele şi genealogia lor ar fi dispărut. Chiar dacă s-ar fi măritat şi ar fi avut fii ca să perpetueze numele familiei lor, ele n-ar fi avut o moştenire pe care să o treacă asupra fiilor lor.


4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne și nouă deci o moștenire între frații tatălui nostru.”

O moştenire. Ele pledau pentru o parte de teritoriu alături de ceilalţi descendenţi din Manase. Apoi, numele tatălui lor putea să fie perpetuat, fiul uneia dintre ele luând numele bunicului mamei lui, Hefer (v.1). După aceea, a fost adoptată o lege generală cu acest efect (Deutronom 25,6).


5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.

Moise a adus pricina lor. Hotărârea celor adunaţi nu era considerată ca fiind în măsură să rezolve problema. Deoarece Moise nu dorea ca el însuşi să ia o hotărâre, a prezentat chestiunea în faţa lui Dumnezeu, după cum i se poruncise în diferite ocazii (Exod 25,22; Numeri 7,89).


6 Și Domnul a zis lui Moise:
7 „Fetele lui Țelofhad au dreptate. Să le dai de moștenire o moșie între frații tatălui lor și să treci asupra lor moștenirea tatălui lor.

Au dreptate. Iehova a aprobat cauza fetelor lui Ţelofhad. Cazul s-a repetat după intrarea în Canaan (Iosua 17,3-6). Să le dai. În ebraică, cuvântul le este masculin, referindu-se la urmaşii în perspectivă. Fetele erau considerate ca reprezentanţi ai propriilor fii în aşteptare.

Moştenirea tatălui lor. Fetele ţineau locul tatălui lor decedat şi de aceea au fost moştenitoare ale părţii lui. Ele au prezentat pretenţiile şi, când a fost împărţit Canaanul, au primit partea tatălui lor (Iosua 17,2.3).


8 Iar copiilor lui Israel să le vorbești și să le spui: „Când un om va muri fără să lase fii, să treceți moștenirea lui asupra fetei lui.

Când un om. Cazul acesta a fost constituit un precedent, o regulă oficială fiind stabilită să rezolve cazuri similare în viitor.


9 Dacă n-are nicio fată, moștenirea lui s-o dați fraților lui.

Dacă n-are nici o fată. În v.9-11 aflăm declaraţia oficială a amendamentului la legea de moştenire, întemeiată pe cazul precedent al fiicelor lui Ţelofhad. Discuţiile între fraţi cu privire la proprietăţi comune pot provoca o mare amărăciune (Luca 12,13).


10 Dacă n-are nici frați, moștenirea lui s-o dați fraților tatălui său.
11 Și dacă nici tatăl lui n-are frați, moștenirea lui s-o dați rudei cele mai apropiate din familia lui, și ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege și un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise, Domnul.
12 Domnul a zis lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim și privește țara pe care am dat-o copiilor lui Israel.

Abarim. Cuvântul ’Abarim este la plural şi probabil că se referă la lanţul de munţi care formează frontiera apuseană a câmpiei moabite. Pisga este un alt nume pentru Abarim sau se referă la secţiunea nordică a lanţului de munţi (Deutronom 3,127; 34,1). Muntele Nebo este un pisc în secţiunea de nord (Deutronom 32,49; 34,1). De la verbul a trece peste, substantivul înseamnă vad, un loc potrivit pentru a trece un râu. În felul acesta, munţii erau numiţi ’Abarim, literal vaduri, pentru că erau aşezaţi lângă vadurile de trecere ale râului Iordan, faţă în faţă cu Ierihonul (Numeri 21,11).

Priveşte ţara. De pe înălţimea lui Nebo el putea vedea panorama ţării Canaan, care se întindea jos, la picioarele sale (Deutronom 3,17; 34,1-4). Moise ştia deja că nu avea să intre în ţara făgăduită (Numeri 20,12). Privilegiul de a vedea Canaanul era un răspuns la rugăciunea lui (Deutronom 3,24-27).


13 S-o privești, dar și tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău Aaron;

Adăugat la poporul său. Vezi cele spuse despre Geneza 15,15; 25,8. Locul lui temporar de înmormântare avea să fie în apropierea lui Nebo.

Cum a fost... Aaron. Dumnezeu vorbise lui Moise şi lui Aaron pe muntele Hor (cap. 3,23.24).


14 pentru că v-ați împotrivit poruncii Mele, în pustiul Țin, când cu cearta adunării, și nu M-ați sfințit înaintea lor cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele de ceartă, la Cades, în pustiul Țin.)

V-aţi împotrivit. Compară cu cap. 20,1.12.24. Păcatul lui Moise şi Aaron raportat în cap. 20,8-13 este numit aici împotrivire.


15 Moise a vorbit Domnului și a zis:

Moise a vorbit. Statutul de conducător al lui Moise se vede din faptul că s-a pierdut pe sine din vedere şi a început să facă planuri pentru poporul lui Dumnezeu.


16 „Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om

Domnul... să rânduiască. Compară cu cap. 16,21. Dumnezeu cunoaşte pe deplin spiritul sau dispoziţia tuturor oamenilor şi este întru totul în măsură să aprecieze dacă o persoană este potrivită pentru slujire.

Peste adunare. Pentru a-şi asuma slujba şi autoritatea pe care Moise era pe punctul să le predea.


17 care să iasă înaintea lor și să intre înaintea lor, care să-i scoată afară și să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca niște oi care n-au păstor.”

Să iasă. Expresiile a ieşi şi a intra sunt folosite pentru a arăta experienţele obişnuite ale vieţii (Deutronom 28,6, 31,2). A face să iasă şi să intre sugerează legătura păstorului cu turma sa (Ioan 10,3-9). Pentru ideea de turmă fără păstor, vezi 1 Regi 22,17; Ezechiel 34,5; Zaharia 10,2; 13,7; Matei 9,36 şi Marcu 6,34.


18 Domnul a zis lui Moise: „Ia-ți pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, și să-ți pui mâna peste el.

Ia-ţi pe Iosua. Iosua a fost în strânsă legătură cu Moise (Exod 24,13) şi de aceea era obişnuit cu administraţia.

În care este Duhul. Literal, în care este duh (vezi v.16). Se referă aici la bogăţia spirituală necesară, păstrată în frica de Dumnezeu şi sub controlul Duhului Sfânt, singurul care îl poate face pe om potrivit pentru o răspundere în lucrarea Domnului.

Să-ţi pui mâna. O ceremonie de binecuvântare (Geneza 48,14) şi de consacrare (Numeri 8,10), însoţită şi urmată de călăuzirea şi înţelepciunea Duhului Sfânt (Deutronom 34,9). În biserica creştină, punerea mâinilor în ritualul hirotonirii combină cele trei aspecte: binecuvântare, succesiune în slujbă şi autoritate de a învăţa (Fapte 6,6; 13,3; 2 Timotei 1,6).


19 Să-l așezi înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări și să-i dai porunci sub ochii lor.

Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar. Eleazar avea o contribuţie mică la această ceremonie, doar aceea de a fi martor.

Înaintea întregii adunări. Ceremonia trebuia să fie publică, aşa încât să nu fie nici o îndoială sau incertitudine în ce priveşte autoritatea lui Iosua.

Să-i dai porunci. Literal, porunceşte-i (vezi Deutronom 31,7.8.14.15.23).


20 Să-l faci părtaș la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte.

Părtaş la dregătoria ta. Cuvântul tradus dregătorie este folosit adesea cu privire la autoritatea şi maiestatea regală. Moise trebuia să înceapă de îndată să transfere o parte din răspunderea şi autoritatea sa asupra lui Iosua, pentru ca el să poată începe să le exercite concomitent cu Moise.

Să-l asculte. Pentru ca poporul să poată începe a recunoaşte şi a asculta de autoritatea lui Iosua.


21 Să se înfățișeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; și Iosua, toți copiii lui Israel împreună cu el, și toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar și să intre după porunca lui.”

Înaintea preotului Eleazar. Se pare că autoritatea lui Iosua era în unele privinţe mai mică decât a lui Moise. Moise primise sfat direct de la Dumnezeu, dar Iosua trebuia să meargă înaintea marelui preot ca mijlocitor între el şi Dumnezeu. La rândul lui, marele preot trebuia să-L consulte pe Dumnezeu prin Urim (Exod 28,39; Levitic 8,8).

După porunca lui. Adică porunca marelui preot. Iosua avea să conducă poporul, dar sub îndrumarea marelui preot.


22 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua și l-a pus înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări.
23 Și-a pus mâinile peste el și i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.

Şi-a pus mâinile. Moise dorea ca Iosua să aibă o măsură deplină de înţelepciune şi călăuzire, aşa cum avusese el. Iosua avea să fie păstorul turmei pentru a duce poporului odihnă şi pace.Comentariile lui Ellen G. White

16-20 PP 462

21 SR 183

21-23 PP 463