Numeri 20

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustiul Ţin în luna întâi. Şi poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.

În pustia Ţin. Adică regiunea pustie aşezată la hotarele Edomului (v.14, 15).

În luna întâi. Aceasta ar fi Abib, numită mai târziu Nisan, când iarba era încă verde (vezi Ioan 6,10). Aceasta ar fi mai sau iunie. Probabil că acesta a fost al patruzecilea an de peregrinaj prin pustie (vezi Numeri 27,14; 33,36-38) peste care aici se trece fără comentarii.

La Cades. După cât se pare, poporul a rămas la Cades mai multe luni cu ocazia aceasta, pe de o parte pentru păşunea bună şi pe de alta pentru moartea Mariei.

Acolo a murit... Maria. Nu sunt date amănunte cu privire la moartea ei, nici cu privire la cauză sau dată. probabil că ea era în vârstă de 132 de ani (Exod 2,4.7). Aaron, care a murit câteva luni mai târziu, era de 123 de ani (Numeri 33,38.39) şi Moise la 120 (Deutronom 34,8).

Şi a fost îngropată. Nu există un raport despre o anumită perioadă de jale ca mai târziu pentru Aaron (v.29). Aceasta era aproximativ cu patru luni înainte de moartea lui Aaron (cp. 33,38) şi cu 11 luni înainte de moartea lui Moise. Maria era cea mai mare dintre fraţi.

2 Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.

N-avea apă. Astfel începe raportul despre evenimentele care au dus la excluderea lui Moise şi Aaron din Ţara Făgăduinţei. Evident că apa oferită pentru ei cu ocazia minunii de la Horeb (Exod 17,1-7) cu 40 de ani în urmă era acum încetată. Aceasta a fost făptuită de Dumnezeu cu scopul de a încerca credinţa generaţiei noi ce crescuse în pustie (vezi PP 411).

Împotriva lui Moise. Compară cu Exod 17,2.3, unde părinţii lor au dat pe faţă acelaşi spirit.

3 Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri înaintea Domnului!

Poporul a căutat ceartă. Cuvântul ceartă înseamnă adesea a se opune gălăgios, uneori chiar cu violenţă corporală. Au murit fraţii noştri. Aluzia este la diferitele pedepse date de Dumnezeu (cap 11,1.33;

14,37), în mod special la răzvrătirea lui Core (cap. 16,32.35.46). După cât se pare, ei se gândeau că moartea subită este preferabilă chinului tot mai intens al setei.

4 Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustiul acesta, ca să murim în el noi şi vitele noastre?

Pentru ce aţi adus. Cuvinte care reflectă spiritul părinţilor lor (Exod 17,3).

5 Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?”

Scos din Egipt. Ei au uitat suferinţele şi plânsul părinţilor lor din Egipt (Exod 2,23.24; 3,17).

6 Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa Cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat slava Domnului.

De la adunare. Atitudinea poporului pare să fi devenit ameninţătoare. Moise şi Aaron s-au dus la sanctuar pentru sfat şi ocrotire. Au căzut cu faţa la pământ. Pentru a cere ca păcatul nemulţumirii şi răzvrătirii lor să fie iertat şi ca nevoile lor fizice să fie îndestulate.

S-a arătat slava Domnului. Fără îndoială că aceasta a fost vizibilă pentru toată adunarea şi ar fi trebuit să fie o avertizare pentru ei şi o mustrare pentru lipsa lor de încredere în Dumnezeu (vezi cap. 14,10; 16,19.42).

7 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Domnul a vorbit. Adică din mijlocul slavei care a apărut ca un semn al prezenţei Sale.

8 „Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”

Să vorbiţi stâncii. Nu este spus nimic în Scriptură despre ce trebuia să se facă cu toiagul. Probabil că Dumnezeu a intenţionat ca Moise să-l ridice spre direcţia stâncii în timp ce vorbea.

9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.

A luat toiagul dinaintea Domnului. Cuvintele acestea par să însemne că toiagul lui Aaron era acela pe care l-a luat Moise. Dar versetul 11 vorbeşte despre toiag ca aparţinând lui Moise, iar toiagul lui Moise era toiagul lui Dumnezeu (Exod 4,20; 17,9). Cu toate că nu aveau un raport despre o poruncă expresă ca Moise să pună toiagul său în sanctuar, se poate ca acesta să fi fost păstrat acolo.

10 Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”

Au chemat adunarea. În armonie cu instrucţiunea lui Dumnezeu (v.8).

Răzvrătiţilor. Exact limbajul folosit de Dumnezeu privind pe părinţii lor (cap. 17,10). Dar la Moise aceasta a fost mai degrabă o manifestare a mâniei decât un zel pentru Dumnezeu şi în aceasta constat păcatul lui.

Să scoatem. Folosirea pronumelui personal aplicat de Moise lui însuşi şi lui Aaron dădea pe faţă o desconsiderare a lui Dumnezeu, ca şi când aceşti doi oameni urmau să-l facă pe popor să creadă că ei ar putea face o minune prin propria lor putere.

11 Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.

A lovit stânca de două ori. O parte a păcatului lui Moise constă în lovirea de două ori a stâncii, pentru că Dumnezeu nu-i spusese s-o lovească. În plus, Moise a pierdut din vedere răbdarea lui Dumnezeu în relaţia cu poporul, care ar fi trebui să se reflecte în propria atitudine şi comportare. El a vorbit şi a lucrat ca şi când cârtirile ar fi fost împotriva lui.

A ieşit apă din belşug. Dumnezeu a venit în întâmpinarea situaţiei cu apă din belşug, în ciuda atitudinii lui Moise şi Aaron.

12 Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”

Pentru că n-aţi crezut. Aceasta a fost greşeala lui Moise. Ca să mă sfinţiţi. Lipsa de credinţă a împiedicat prezentarea sfinţeniei lui Dumnezeu prin Moise şi Aaron. Nu voi veţi duce. Urmarea a fost că Moise şi Aaron aveau să-şi piardă poziţia înaltă, murind înainte ca poporul să intre în ţara sfântă.

13 Acestea sunt apele Meriba unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei.

Meriba. O folosire asemănătoare a cuvântului se află în Exod 17,7 şi Deutronom 32,51. Rădăcina ebraică din care este format cuvântul înseamnă a se împotrivi, a discuta în contradictoriu, a agita, a se certa gălăgios, adesea cu violenţă fizică.

A fost sfinţit între ei. Cum s-ar spune, Dumnezeu a demonstrat sfinţenia şi puterea Sa în fapte de îndurare, prin care a făcut să iasă apă în prezenţa poporului. Mai mult, Dumnezeu le-a dat

o pedeapsă chiar şi conducătorilor favorizaţi de El, când s-au abătut de la porunca Lui.

14 De la Cades, Moise a trimis nişte soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: „Aşa vorbeşte fratele tău, Israel: Tu ştii toate suferinţele prin care am trecut.

La împăratului Edomului. Moise n-a considerat înţelept că caute intrarea în Canaan dinspre sud, cunoscând bine atitudinea armatei evreieşti pe care o conducea. Edomiţii de care se apropiau ocupau un teritoriu care era aşezat la sud de Marea Moartă, spre vest până la Cades şi spre sud până la braţul răsăritean al Mării Roşii.

Fratele tău Israel. După cum este astăzi obiceiul în Orient, celor care sunt rude de sânge pot fi numiţi fraţi. Edomiţii erau urmaşii lui Esau (Geneza 25,30).

Toate suferinţele. Moise sugerează astfel edomiţilor că, rude fiind, ar trebui să manifeste simpatie faţă de urmaşii lui Iacov. Cuvântul tradus aici suferinţe este din rădăcina ebraică a fi obosit, a fi istovit. Aici el se referă la greutăţile lungii, periculoasei şi obositoarei lor călătorii, când nu au avut un cămin propriu stabil.

15 Părinţii noştri s-au coborât în Egipt şi am locuit acolo multă vreme. Dar egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri.

Egipt. Experienţele copiilor lui Israel erau binecunoscute de naţiunile înconjurătoare.

16 Am strigat către Domnul, şi El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.

Am strigat. Vezi Exod 2,23-25; 3,7.8. A trimis un înger. Vezi Geneza 24,7; Exod 3,2; 23,20; 33,2. În acest caz, Îngerul a fost

Hristos Însuşi, Prinţul cel veşnic al poporului lui Dumnezeu (PP 366). Ne-a scos. Vezi Exod 13,21; 14,19.

17 Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii şi nici nu vom bea apă din fântâni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, până vom trece de ţinutul tău.”

Prin ţara ta. Ca să intre în ţara Canaanului dinspre est, izraeliţii trebuiau fie să intre prin Edom, fie să facă un ocol lung spre sud şi apoi să se întoarcă spre nord.

Pe drumul împăratului. Aceasta era artera principală de călătorie la est de Iordan, de la Damasc din nord la Ezion-Gebea din golful Acaba. Hărţile moderne ale vremurilor biblice indică acest drum comercial. Acesta a fost drumul de-a lungul căruia cei patru împăraţi care au venit din Siria au atacat Sodoma pe vremea lui Avraam. Reparat de romani câteva secole mai târziu, drumul împăratului se mai foloseşte şi astăzi. O fotografie aeriană a acestei şosele apare la pagina 40 din Westminster Historical Atlas to the Bible.

18 Edom i-a răspuns: „Să nu cumva să treci pe la mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.”

Cu sabia. Vezi Geneza 27,40. Fără îndoială că poporul Edomului se temea că ţara lor va fi ocupată sau cel puţin devastată.

19 Copiii lui Israel i-au zis: „Vom merge pe drumul cel mare; şi dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decât să trec cu picioarele!”

Nu-ţi cer altceva. Moise repetă intenţia paşnică a izraeliţilor faţă de Edom şi spune că vor trece fără să-i ceară nimic altceva, literal, nu este un lucru, adică nu vor face altceva decât să traverseze teritoriul cât mai repede posibil.

20 El a răspuns: „Să nu cumva să treci!” Şi Edom i-a ieşit înainte cu multă gloată şi cu mână tare.

Să nu cumva. Edomul se temea să lase pe Israel să treacă pe teritoriul lui. Totuşi, i-a vândut proviziile necesare (vezi Deutronom 2,28.29).

Cu mână tare. Regele şi-a adunat trupele şi a făcut o demonstraţie, dând pe faţă intenţia de a rezista prin forţa armelor oricărei încercări de trecere prin ţara sa.

21 Astfel Edom n-a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s-a abătut de la el.

Israel s-a abătut de la el. Dumnezeu Însuşi i-a poruncit lui Israel să se întoarcă, dar să cumpere de la edomiţi proviziile necesare (Deutronom 2,5.6).

22 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat de la Cades şi a ajuns la muntele Hor.

Muntele Hor. Această poziţie n-a fost încă definitiv determinată. Patru munţi diferiţi sunt consideraţi de diferiţi savanţi ca fiind muntele Hor, unde a murit Aaron.

Iebel Nebi Harun, adică muntele profetului Aaron, are o moschee pe locul presupus a fi mormântul profetului şi este vizitată de pelerini devotaţi. Această aşezare vine în contrazicere cu raportul biblic care reclamă un munte în afara hotarelor Edomului (v.23; cap. 33,37), în timp ce Iebel Nebi Harun se află mult în interiorul hotarelor ţării, nu departe de ruinele cetăţii Petra.

23 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron, lângă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom:

Lângă muntele Hor. Probabil că Israel era aşezat la picioarele muntelui.

24 „Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.

Adăugat la poporul lui. Aceeaşi expresie despre moarte este folosită la Avraam (vezi comentariul pentru Geneza 25,8), despre Ismael (Geneza 25,17), despre Isaac (Geneza 35,29), despre Iacov (Geneza 49,33) şi despre Moise (Numeri 27,13; 31,2).

25 Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar şi suie-i pe muntele Hor.

Pe muntele Hor. După Deutronom 10,6, muntele Hor mai era cunoscut şi sub numele de Mosera, sau poate câmpia de la poalele muntelui era cunoscută sub acest nume.

26 Dezbracă pe Aaron de veşmintele lui şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.”

Dezbracă. O descriere a hainelor marelui preot este făcută în Leviticul 8,7-9. Va muri. O dată cu transferul de îmbrăcăminte şi moartea lui Aaron a fost evidenţiată succesiunea preoţească.

27 Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S-au suit pe muntele Hor, în faţa întregii adunări.

În faţa întregii adunări. Nu mai putea fi nici o îndoială în ce priveşte legalitatea succesiunii lui Eleazar la slujba sfântă, după moartea tatălui său.

28 Moise a dezbrăcat pe Aaron de veşmintele lui şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. Moise şi Eleazar s-au coborât de pe munte.

Moise a dezbrăcat pe Aaron. Moise a făcut acest lucru acţionând pentru Dumnezeu, conform poruncii Sale şi ca semn al transferării slujbei preoţeşti, care a continuat în ciuda morţii posesorului.

Aaron a murit acolo. Data morţii lui Aaron şi vârsta de 123 de ani sunt date în cap. 33,38.39. Moartea lui Aaron a scos în evidenţă nedesăvârşirea preoţiei levitice cu privire la posibilitatea schimbării ei. Pavel vorbeşte în această privinţă despre contrastul dintre ea şi preoţia lui Hristos (Evrei 7,24). Conform cu Deutronom 10,6, Aaron a fost înmormântat la Mosera (vezi comentariul pentru v.25).

29 Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.

Treizeci de zile. Tot atâtea zile a durat şi jalea (doliul) după moartea lui Moise, care a intervenit câteva luni mai târziu (Deutronom 3,48).Comentariile lui Ellen G. White

1-29 PP 414-427; SR 164-169

1 PP 410

2 FE 509

2-5 SR 164

3-5 PP 414

4.5 FE 509 6-8 PP 416; SR 165

10 PK 163; PP 417, 4187; 426; 472; 3T 304; 4T 369

10,12 DW 509

10-12 Te 14

11 PP 417, 426, 472

12 PP 419, 426, 469; SR 166

14-20 PP 422

22-24 PP 424

25-27 PP 425

28 PP 426, 3T 293

29 PP 427