Numeri 19

1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:

Lui Moise şi lui Aaron. Amândoi bărbaţii erau interesaţi de porunca următoare. Moise ca mijlocitor pentru transmiterea poruncii şi Aaron ca unealtă de aducere la îndeplinire a ei.

2 „Iată ce porunceşte legea pe care a dat-o Domnul zicând: „Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug.

Porunceşte Legea. Copiii lui Israel se temeau că-şi pierd viaţa din cauza pângăririi ceremoniale (cap. 16,49; 17,12.13). Legea aceasta este dată pentru a arăta cum pot să fie curăţiţi de pângărire.

O vacă roşie. În mod simbolic, culoarea roşie sugerează sângele ca instrument de curăţire, de asemenea sugerează focul.

Fără pată. Literal, nepătat, teafără, sănătoasă.

Fără... cusur. Nici un defect fizic (vezi Levitic 22,20-22).

Să nu fi fost pusă la jug. Deoarece acest animal era ales pentru un scop special, trebuia să

fie unul care nu fusese folosit pentru lucrări obişnuite (Deutronom 21,31; 1 Samuel 6,7).

3 S-o daţi preotului Eleazar; el s-o scoată din tabără şi să fie înjunghiată înaintea lui.

Preotului Eleazar. Având în vedere că sacrificarea vacii era pentru chestiuni foarte importante, nici un preot obişnuit nu avea s-o înjunghie. Eleazar era primul în rang după Aaron şi urma să-i succeadă în slujbă. Nu era potrivit ca Aaron, în calitate de mare preot, să se pângărească şi astfel să devină vremelnic nepotrivit pentru slujbele sale sfinte (v.7).

S-o scoată din tabără. Compară cu Exod 29,14, Leviticul 4,12.21; 16,27; Evrei 13,11.12. Ca jertfă pentru necurăţie, animalul trebuia să fie înjunghiat la o oarecare distanţă de sanctuar.

Să fie junghiată. Eleazar supraveghea sacrificarea, dar, în realitate, un altul junghia animalul. Prezenţa lui Eleazar sublinia faptul că aceasta era o jertfă pentru slujirea lui Dumnezeu, deşi era jertfită la distanţă de altarul sanctuarului.

4 Preotul Eleazar să ia cu degetul din sângele vacii şi să stropească de şapte ori înaintea Cortului întâlnirii.

Să stropească. Eleazar lua din sânge ca la o jertfă de ispăşire (Levitic 4,6) şi-l stropea apoi spre Cortul Întâlnirii, spre prezenţa lui Dumnezeu.

De şapte ori. Numărul desăvârşirii (vezi Levitic 4,17) şi astfel simbolic, ceea ce indică desăvârşirea ispăşirii. Faptele moarte din Evrei 9,13.14 pot să fie o referire la folosirea frecventă a cenuşii vacii moarte pentru a curăţi pângărirea. Faptele moarte sunt o greutate îndepărtată prin pocăinţă adevărată. Nu există viaţă spirituală în ele şi cineva nu poate sluji unui Dumnezeu viu cu fapte moarte, roade ale unei morţi spirituale. Faptele moarte trebuie să fie curăţite prin sângele lui Hristos şi viaţa Lui să fie primită ca un agent reînnoitor.

5 Vaca să fie arsă sub ochii lui; să-i ardă pielea, carnea şi sângele, împreună cu balega.

Vaca să fie arsă. După stropirea sângelui, totul era ars până la cenuşă (vezi Exod 29,14). Aceasta este singura jertfă când sângele este consumat cu restul jertfei în loc să fie vărsat la altar. Unii au sugerat că motivul era lipsa unui loc consacrat departe de altar, unde pământul putea primi sângele.

6 Preotul să ia lemn de cedru, isop şi cârmâz şi să le arunce în mijlocul flăcărilor care vor mistui vaca.

Lemn de cedru, isop şi cârmâz. Chiar aceste lucruri erau folosite la curăţirea leprosului (Levitic 14,4.6.59.51). Aruncate asupra vacii care încă mai ardea, ele erau astfel amestecate cu cenuşa acesteia pentru a forma elementele curăţirii. Atât isopul, cât şi cedrul erau creditate de cei din vechime cu diferite proprietăţi medicale. Firul de cârmâz se asorta cu culoarea vacii. Lemnul de cedru era privit ca emblemă a aromei şi neputrezirii, isopul ca simbol al curăţirii, cârmâzul ca simbol al păcatului (Isaia 1,18). În toate trei exista o referire la vărsarea sângelui lui Hristos (vezi Evrei 9,13.14).

7 Preotul să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăşi în tabără şi să fie necurat până seara.

Preotul să-şi spele. Având în vedere că Eleazar venea în contact cu cadavrul vacii roşii şi se atingea de sângele ei, el devenea necurat din punct de vedere ceremonial. De aceea era obligat să treacă prin aceeaşi curăţire ceremonială înainte de a se întoarce în tabără (vezi Levitic 16,24).

Necurat până seara. Fiecare detaliu prescris aici era dat pentru a lămuri efectul virulent şi fatal al necurăţiei spirituale. Astfel de amănunte pot fi apreciate cum trebuie numai ca o umbră a lucrării de ispăşire a lui Isus Hristos pe cruce (vezi Levitic 11,24-27.31.39; 14,46; 15; 17,15).

8 Cel ce va arde vaca să-şi spele hainele în apă şi să-şi scalde trupul în apă; şi să fie necurat până seara.

Cel ce va arde vaca. Persoana aceasta trebuia să facă exact ca omul care conducea ţapul de trimis în pustie (Levitic 16,26), dar trebuia să rămână necurat până seara.

9 Un om curat să strângă cenuşa vacii şi s-o pună într-un loc curat afară din tabără; s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţare. Aceasta este o apă de ispăşire.

Un om curat. Adică liber de necurăţie ceremonială. El trebuia să fie un alt om decât acela care a ars vaca.

Să strângă cenuşa. Adică a vacii, a cedrului, a isopului şi a cârmâzului amestecate.

S-o pună. Pentru a o amesteca cu apă curgătoare, după nevoie, pentru a face apă pentru curăţirea necurăţiei ceremoniale (v.17). Compară cu cenuşa viţelului de aur (Exod 32,30).

S-o păstreze. Adică cenuşa. Cuvântul ebraic este la singular.

Apa de curăţire. Adică pentru curăţirea oamenilor, care devenind necuraţi erau despărţiţi sau separaţi de adunare. Cuvântul ebraic tradus separare înseamnă orice lucru scârbos, ca idolatrie sau imoralitate. El mai este redat şi necurăţie (2 Cronici 29,5) şi întinare (Ezra 9,11; Zaharia 13,1).

10 Cel ce va strânge cenuşa vacii să-şi spele hainele şi să fie necurat până seara. Aceasta să fie o lege veşnică atât pentru copiii lui Israel, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor.

Cel ce va strânge cenuşa. Cenuşa era un mijloc de curăţire pentru cel pocăit, care o folosea, dar şi un agent de murdărire pentru cel care o strângea. Pentru străinul. Legea curăţiei se aplica şi neisraelitului. Tot aşa şi iertarea păcatelor prin Isus Hristos era şi pentru străinul care era departe (Fapte 2,39).

11 Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile.

Trup omenesc mort. Atingerea de un cadavru de animal necurat dădea naştere la necurăţie până seara (Levitic 11,24). Acelaşi lucru era adevărat şi despre cineva care se atingea de patul unei persoane care avea o scurgere (Levitic 15,5). În cazul contactului cu un om mort se cerea o perioadă lungă de şapte zile (vezi Levitic 21,1; Numeri 5,2; 6,6; 9,6).

12 Să se cureţe cu apa aceasta a treia zi şi a şaptea zi şi va fi curat; dar dacă nu se curăţă a treia zi şi a şaptea zi, nu va fi curat.

Să se cureţe. Literal, să se elibereze de păcat.

Cu apa. Adică cu apa de (v.9) curăţire.

A treia zi. Compară cu cap. 31,19.

13 Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţa, pângăreşte Cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţare, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el.

Pângăreşte cortul Domnului. Dacă persoana pângărită se apropia de Cortul Întâlnirii fără să fi folosit apa de curăţire, ea pângărea sanctuarul (vezi Exod 25,8; Levitic 15,31). Dacă totuşi păcatul era făcut din neştiinţă, era primită o jertfă de ispăşire (Levitic 5,3.6.17.18).

14 Iată legea când va muri un om într-un cort: oricine va intra în cort şi oricine se va afla în cort va fi necurat şapte zile.

Iată legea. Regula statornicită cu privire la o astfel de pângărire avea loc la atingerea de un om mort. Cuvântul ebraic tradus aici lege este Tora. Este clar că Tora nu se aplică numai celor Zece Porunci. De fapt, termenul are multe aplicaţii. Este folosit pentru poveţele unei mame (Proverbe 1,8; 6,20), sau ale unui tată (Proverbe 13,14; 28,4.7.9; 29,18), ale unui poet (Psalmi 78,1) şi ale unei soţii înţelepte (Proverbe 31,26). El este dintr-un verb care înseamnă a arunca, a azvârli şi de aceea înseamnă a da cuiva directive sau instrucţiuni.

În cort. Aplicabil mai ales la vremea peregrinării lor prin pustie. Cu toate acestea, Septuaginta zice: în casă, sugerând în felul acesta că trebuia să rămână în vigoare după ce poporul se aşeza în Ţara sfântă.

15 De asemenea, orice vas descoperit, care nu va avea un capac bine strâns pe el, va fi necurat.

Orice vas descoperit. Lipsa capacului era considerată ca expunere a conţinutului vasului la pângărirea care rezulta din moarte (Levitic 11,32.33).

16 Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile.

Ucis de sabie. Unul care moare de moarte violentă.

De oase. Adică luate dintr-un mormânt sau dezgropat de o fiară.

Sau de vreun mormânt. De aici obiceiul de a vărui în alb exteriorul mormintelor pentru a le face vizibile (vezi Matei 23,27; Luca 11,44).

Şapte zile. Aceeaşi perioadă care este prescrisă şi în cazul atingerii de un om mort.

17 Pentru cel necurat să se ia cenuşă de la jertfa de ispăşire care a fost arsă şi să toarne peste ea apă de izvor într-un vas.

Cenuşa de la jertfă. Literal, cenuşa de la arderea păcatului. Aceasta arată că cenuşa de la vaca arsă era considerată că are, în unele privinţe, însuşirile unei jertfe pentru păcat. Nu se spune nimic despre cantitatea cenuşii cerute. Probabil că era considerată suficientă o cantitate foarte mică.

Cât priveşte natura şi scopul curăţirii (v.9, 17) care se îndeplinea prin stropirea apei de curăţire (v.9, 21), se pot pune două întrebări: (1) Care era natura păcatului (v.9, 17) sau a necurăţiei (v.13) curăţite astfel? (2) Care era natura actului de curăţire?

1. 1. Apa era apă de ispăşire (v.9, 17) a păcatului contractat prin atingerea de un om mort, de un animal necurat, sau de orice parte a acestora (v.11-13), sau prin intrarea într-o casă unde se produsese o moarte, sau prin atingerea de un mormânt (v.14-16) fie în mod intenţionat, fie accidental. Contactul cu moartea evident că nu era o călcare a codului moral, ci a celui ceremonial. Totuşi la el se face referire ca la un păcat. În ce sens este folosit cuvântul păcat astfel? Cuvântul tradus aici păcat este chatta’th, care înseamnă, literal, pas greşit, alunecare a piciorului. Astfel, conform cu Proverbe 13,6, păcatul nimiceşte pe cel rău (RSV), adică îi pune piedică. În KJV, Proverbe 19,2 sună astfel: acela care se grăbeşte cu picioarele lui păcătuieşte, dar RSV spune: acela care se grăbeşte cu picioarele lui greşeşte calea, se abate de la ea. Catta’th mai înseamnă şi vină. În Geneza 43,9, Iuda este oferă să fie vinovat... pentru totdeauna, literal, să fie păcătos pentru totdeauna, dacă se va întoarce fără Beniamin. El şi-a propus să facă tot ce poate, dar dacă nu va reuşi, el va purta vina, literal, păcatul pentru aceasta.

2. 2. Natura ceremonială a curăţirii, efectuată prin apa de curăţire, este evidentă din folosirea ei pentru a curăţi obiecte materiale (Numeri 31,22.23). În caz de moarte, cortul însuşi în care murea omul şi conţinutul lui deveneau necurate şi trebuiau să fie curăţate (cap. 19,14-17). Aceasta, desigur, nu era din cauza vreunei întinări morale care să i se atribuie, ci era numai o pângărire ceremonială. O altă dovadă despre natura ceremonială a curăţirii efectuate este faptul că, după stropirea apei, persoana rămânea necurată până seara, sau chiar timp de mai multe zile după aceea (v.10-12, 19). Chestiunea necurăţiei şi a curăţirii efectuate prin intermediul vacii roşii lua un aspect moral numai când o persoană nu asculta de prescripţiile poruncite de Dumnezeu în legătură cu aceasta. Astfel a nu folosi apa de curăţire acolo unde folosirea ei era prescrisă constituia un păcat grav, care îl lipsea pe om de îndurarea lui Dumnezeu (v.13, 20).

Apă de izvor. Literal, apă care este vie (vezi Levitic 14,5; Ioan 4,10).

18 Un om curat să ia isop şi să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omeneşti, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormânt.

Isop. În versetul 6, isopul era ars împreună cu vaca roşie. Aici el este folosit ca mijloc de stropire (vezi Exod 12,22; Psalmi 51,7).

19 Cel curat să stropească pe cel necurat, a treia zi şi a şaptea zi, şi să-l cureţe în ziua a şaptea. Să-şi spele hainele şi să se scalde în apă; şi seara, va fi curat.

Cel curat să stropească. O clarificare a versetului 12. Să-l cureţe. Chiar după ceremonie, persoana pângărită continua să fie necurată până seara.

20 Un om care va fi necurat şi nu se va curăţa, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat Sfântul Locaş al Domnului; fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţare, este necurat.

Un om care. Versetul 20 este o repetare pentru accentuare (vezi v.13).

21 Aceasta să fie o lege veşnică pentru ei. Cel ce va stropi pe altul cu apa de curăţare să-şi spele hainele, şi cel ce se va atinge de apa de curăţare să fie necurat până seara.

Cel ce se va atinge de apă. Ca atunci când a pus cenuşa împreună cu apa curgătoare. Mintea orientală chiar şi astăzi consideră că există o legătură strânsă între spălările ceremoniale şi sfinţenia personală.

22 Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi cine se va atinge de el să fie necurat până seara.”

Orice lucru de care se va atinge cel necurat. Orice lucru atins de o persoană pângărită prin contactul cu un om mort devenea necurat şi oricine atingea acel lucru devenea necurat până seara. Este clar că obiectele neînsufleţite puteau deveni ceremonial necurate. Mare grijă se dădea pe faţă cu privire la pângărirea lucrurilor exterioare, ca să imprime poporului nevoia, valoarea şi cerinţa curăţiei lăuntrice.

Comentariile lui Ellen G. White

1-22 4T 120-122

2 4T 120

3.4 4T 121 13 4T 123

16-19 PP 277

17.18 4T 121 19 4T 122

20 TM 97