1 Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.

Împărăţia cerurilor. [Cele zece fecioare, Matei 25,1-13. Vezi la parabole p.203-207.] Vezi la Matei 4;17; 5,2; cf. la Luca 4,19. Cu privire la împrejurările în care a fost dată această parabolă, vezi la Matei 24,1-3.42. Isus şi cel puţin patru dintre ucenicii Săi se găseau pe panta apuseană a Muntelui Măslinilor. Soarele apusese şi umbrele amurgului se adânceau (COL 40 ). Aşa cum era adesea cazul cu parabolele povestite de Isus, scena se desfăşura înaintea ochilor acelora care ascultau istorisirea (vezi COL 405).

Se va asemăna. [Este asemănată, KJV]. Sau, este comparată (vezi p.203). Parabola aceasta pune accentul pe importanţa pregătirii pentru venirea lui Hristos şi subliniază importanţa faptului de a fi gata (vezi la cap. 24,44).

Fecioare. Sau, fete ( RSV ). Pe cât se pare nu trebuie să se dea nici o însemnătate numărului zece, un număr pe care Isus pare să-l fi folosit în altă parte ca un număr rotund (vezi la Luca 15,8). În parabola aceasta, cele zece tinere reprezintă pe toţi aceia care mărturisesc credinţa curată a lui Isus (COL 406). Ei cred în apropiata venire a lui Isus. Comparaţi Apocalipsa 14,4.

Candelele. Lămpi. Din gr. lampades, desemnând atât torţe, cât şi lămpi; aici se refera la ultimele. Lămpile erau mici vase de ceramică fixate pe un dispozitiv. Vasele conţineau ulei şi aveau un fitil care plutea în ulei, cu un capăt ţinut drept, intr-o parte a vasului. Alaiul de nuntă înainta la lumina torţelor (COL 405). Lămpile reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu (COL 406; vezi Psalmii 119,105).

Au ieşit. Cele zece tinere aşteptau în apropiere de casa miresei sosirea mirelui şi a grupului său, având intenţia de a însoţi grupa nupţială la casa mirelui, pentru ca acolo să participe la festivităţile nunţii (vezi COL 405). Faptul că tinerele, fiind trezite, au văzut procesiunea înaintând fără ele (COL 406) sugerează ca ele nu erau prietene intime ale miresei, ci cunoştinţe care, potrivit cu obiceiul oriental, ar fi bine primite pentru a se alătura procesiunii şi a lua parte la festivităţi din propria lor iniţiativă.

În întimpinarea mirelui. Când venea de la căminul sau la cel al miresei, pentru a o lua şi a o însoţi la locuinţa lui.


2 Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci înțelepte.

Cinci. Pe cât se pare nu este dată nici o însemnătate numărului cinci, cum nu este dată nici numărului zece (vezi la v.1). Erau doar două categorii de tinere în grup. Deosebirea dintre cele două grupe devine aparentă pe măsură ce naraţiunea înaintează şi, de fapt, constituie punctul distinctiv al parabolei.

Nechibzuite. [Nebune, G. Gal.]. Cele cinci fecioare nechibzuite nu sunt făţarnice (COL 411). Ele sunt nechibzuite datorită faptului că nu s-au predat lucrării Duhului Sfânt. În privinţa aceasta ele seamănă cu ascultătorii reprezentaţi prin terenul cu piatra (COL 411; vezi la cap. 13,5) şi cu omul fără haină de nuntă (vezi la cap. 22,11-14). Ele sunt atrase de Evanghelie, dar egoismul împiedică adevărul să prindă rădăcini adânci în viaţa lor şi să aducă roada unui caracter creştin (vezi la Ezechiel 33,32; Matei 7,21-27. Ei vor fi printre cei care răspund la strigatul de pace şi siguranţă�

(vezi EW 282; PP 104; vezi la 1 Tesaloniceni 5,3; cf. Ieremia 6,14; 8,11; 28,9; Ezechiel 13,10.16).


3 Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

Untdelemn. Acesta simbolizează Duhul Sfânt (COL 408; vezi Zaharia 4,1-14), de care membrii bisericii reprezentaţi aici sunt lipsiţi. Ei cunosc teoria adevărului, dar Evanghelia n-a săvârşit nici o schimbare în viaţa lor.


4 dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase.

Înţelepte. Fecioarele înţelepte din parabola reprezintă pe acei creştini care înţeleg, apreciază şi se folosesc de lucrarea Duhului Sfânt. Înţelepţi cu adevărat sunt creştinii de astăzi care zic bun venit Duhului Sfânt şi conlucrează cu El în însărcinarea încredinţată Lui (vezi Ioan 14,16.17; 16,7-15).

Vase. Sau recipiente, în cazul acesta căni sau bidoane de ulei. Aceste recipiente erau pentru cantităţi de rezervă.


5 Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit.

Zăbovit. [Întârziind, KJV]. Gr. chronizo, a amina, a întârzia. Parabola era o avertizare pentru aceia care credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată (Luca 19,11; cf. Matei 24,3; Fapte 1,6). Isus nu urma să vină atât de curând cum anticipaseră ei. Dar dacă li s-ar fi spus ucenicilor despre aceasta în mod clar şi precis, aceasta i-ar fi descurajat (vezi la Matei 24,3).

Creştinii de astăzi ar face bine dacă şi-ar aduce aminte că zăbovirea Mirelui ceresc nu este datorată nici unei lipse de pregătire din partea Sa. El ar fi venit demult dacă poporul Său ar fi fost gata să-L primească şi dacă ar fi fost credincioşi în îndeplinirea însărcinării încredinţate lor de a pregăti lumea pentru venirea Lui (vezi DA 633, 634).

Au aţipit toate şi au adormit. Adică, au devenit somnoroase şi au mers să se culce.


6 La miezul nopții, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!”

La miezul nopţii. Când fecioarele obosite, aşteptătoare, ar fi fost cât se poate de somnoroase. Miezul nopţii reprezintă întunericul spiritual. Un mare întuneric spiritual va acoperi pământul în zilele de pe urmă (vezi COL 414).


7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.

S-au sculat. Toate cele zece fecioare au răspuns la chemarea de a se ataşa la procesiunea nupţială. Pregătit. Candelele se pare că nu mai fuseseră îngrijite de multă vreme. Ele aveau nevoie sa fie pregătite pentru ca să poată arde strălucitor.


8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: „Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”

Au zis celor înţelepte. Fecioarele nechibzuite nu învăţaseră lecţia importantă de a accepta răspunderea personală. Ele căzuseră în obiceiul de a se sprijini pe alţii pentru a face faţă lipsei lor de prevedere.

Din untdelemnul vostru. Adică, ceva din untdelemnul vostru. Pregătirea fecioarelor nechibzuite nu fusese deplină şi plină de râvna, ci superficială.

Se sting. [S-au stins, KJV]. Literal, se sting. Timpul punerii la încercare venise, dar pregătirea lor se dovedise superficială şi necorespunzătoare. Ele nu aveau rezerve din care să scoată pentru a face faţă cazurilor de forţă majoră neaşteptate. Ele făcuseră un început promiţător dar nu erau pregătite să reziste până la sfârşit (vezi la cap. 24,13).


9 Cele înțelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă.”

Cumpăraţi-vă. Dacă s-ar fi dat fecioarelor nechibzuite untdelemn îndestulător pentru ocazia aceea, ar fi însemnat că fecioarele înţelepte să rămână fără nimic. Cele din urmă nu erau egoiste. Caracterul nu este transferabil. Un creştin nu poate face pentru un altul ceea ce el trebuie să facă pentru sine ca pregătire pentru criza care-i stă înainte.


10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.

Se duceau ele să cumpere. După încheierea timpului de probă va fi prea târziu să achiziţionăm acele trăsături de caracter necesare pentru a-L însoţi pe Mirele ceresc la casa Tatălui Său, nu pentru că este o lipsă de bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu, ci deoarece caracterul fusese deja fixat.

S-a închis uşa. Comparaţi sentimentele lui Esau când a descoperit că pierduse dreptul de întâi născut (vezi la Evrei 12,17). Excluderea lor de la ospăţul de nuntă era rezultatul propriei lor alegeri deliberate (vezi GC 542, 543).


11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”

Deschide-ne. Cele cinci fecioare nechibzuite au căutat răsplătirile serviciului credincios fără să fi făcut felul acela de serviciu (vezi la v. 10).


12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”

Adevărat. Vezi la cap. 5,18.

Nu vă cunosc. Se pare că cele cinci fecioare nu erau prietene deosebite ale miresei, iar mirele nu era în nici un fel obligat faţă de ele (vezi la v. 1). Reiese că ele încercau să intre când nu aveau nici un drept să facă aşa ceva şi chiar aşa era.

Dacă ele ar fi fost gata să intre când uşa era deschisă, ar fi fost binevenite, dar acum era închisă. Lipsa lor de prevedere era nu avea scuză şi pierderea lor era ireparabilă. În ceea ce priveşte dezamăgirea sfâşietoare a celor care intenţionează să fie printre cei mântuiţi, dar nu au făcut pregătirea necesară, vezi la cap. 7,23; 22,1-14. Dintre toate cuvintele triste rostite cu gura sau scrise cu pana, cele mai triste sunt acestea: ‘Ar fi putut fi!’


13 Vegheați, dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Vegheaţi dar. Învăţătura parabolei (vezi la cap. 24,42.44).


14 Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa.

Împăraţii cerurilor. [Talanţii, Matei 25,14-30. Cf. la Luca 19,11-28. Despre parabole, vezi p.203-207]. Cuvintele Împărăţia cerurilor se aseamănă au fost adăugate de către traducători. Despre împrejurările în care a fost spusă parabola aceasta, vezi la cap. 24,1-3; 25,1. În ceea ce priveşte adevărul pentru ilustrarea căruia fusese data, vezi la cap. 24,45-51.

În timp ce parabola celor zece fecioare (cap. 25,1-13) pune accentul pe pregătirea personală pentru făgăduita revenire a lui Hristos, cea a talanţilor accentuează răspunderea lucrării salvatoare de suflete pentru alţii. Astfel, a veghea (cap. 24,42) include atât pregătirea personală, cât şi lucrarea misionară personală.

Parabola aceasta şi aceea a talanţilor sunt asemănătoare în multe privinţe, dar sunt şi mari deosebiri. Un om, care, când era sa plece. [Un om călătorind, KJV]. Vezi la Luca 19,12. Isus Se referă astfel la Sine. O alta tara. [O ţară depărtată, KJV]. Isus S-a reîntors în cer. Omul de neam mare din parabola cu talanţii s-a dus ca să-şi ia o împărăţie (Luca 19,12).

Robii săi. [Slujitorii săi personali, KJV]. Isus desemnează în felul acesta pe ucenicii Săi cărora le-a încredinţat conducerea treburilor Sale pe pământ (vezi la cap. 28,19.20). Noi aparţinem lui Dumnezeu în temeiul puterii Lui creatoare şi a harului Său răscumpărător. Noi înşine şi tot ce avem Îi aparţinem Lui.

Le-a încredinţat. [Le-a predat, KJV; Le-a dat pe mina, G. Gal.]. Stăpânul avea doua obiective: 1) sa-şi sporească veniturile şi 2) să pună la încercare pe slujitorii săi încredinţându-le anticipat răspunderi mai mari. La fel, Hristos, a încredinţat lucrarea Evangheliei oamenilor pentru a face să propăşească interesele împărăţiei Sale pe pământ şi pentru a educa pe slujitorii Săi pentru răspunderi mai mari. Vezi la Matei 25,21; Luca 19,13.


15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și a plecat.

Talanţii. Argintul dintr-un talant ar valora acum cam 622,19 dolari (vezi p.49), dar puterea lui de cumpărare pe vremea lui Isus era mult mai mare decât astăzi (vezi la Luca 19,13). Talanţii reprezintă daruri speciale ale Duhului, împreuna cu toate înzestrările naturale.

Fiecăruia. Fiecare din noi are o lucrare de făcut pentru Dumnezeu. Deşi sunt diferite grade de răspundere, nimeni nu este scutit cu totul de răspundere.

După puterea lui. [După capacitatea lui, KJV]. Cantitatea încredinţată fiecărui slujitor nu era mai mult decât - după aprecierea stăpânului său - ar fi putut el administra cu înţelepciune; în acelaşi timp era îndestulător pentru a solicita ingeniozitatea şi iscusinţa lui şi în felul acesta de a-i da un prilej sa câştige experienţă. Stăpânul a exercitat discriminare în cantitatea încredinţată fiecărui slujitor şi apoi a cerut credincioşie în îndeplinirea răspunderii cuprinse în administrarea ei.


16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți.

S-a dus, i-a pus în negoţ. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p.146) cu privire la faptul dacă cuvântul îndată aparţine v. 15 – şi a plecat îndată – sau versetului 16 – îndată... s-a dus, i-a pus în negoţ. Potrivit cu exprimarea ulterioara. Slujitorul n-a pierdut timp pentru a porni la îndeplinirea însărcinării dată lui. El s-a dovedit sârguincios.


17 Tot așa, cel ce primise cei doi talanți a câștigat și el alți doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său.

A făcut o groapă în pământ. [A săpat în pământ, KJV]. În vechime, aceasta era socotit mijlocul cel mai sigur de a păstra o comoară (cf. cap.13,44). Monedele vechi din muzeele de astăzi provin adesea din asemenea îngrămădiri de comori.


19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors și le-a cerut socoteala.

Cerut socoteală. Vezi la cap. 18,27.


20 Cel ce primise cei cinci talanți a venit, a adus alți cinci talanți și a zis: „Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.”

Alţi cinci. Vezi la Luca 19,16, unde profitul era mult mai mare.


21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Bine. Aprobarea stăpânului nu era proporţională cu măsura profitului în fiecare caz, ci mai degrabă cu credincioşia manifestată (vezi la cap. 20,8-16).

Te voi pune. [Te voi pune cârmuitor, KJV]. Slujitorul manifestase judecată sănătoasă şi urmase principii drepte în puţin şi exista un motiv de a crede că va face acelaşi lucru când i se va încredinţa mai mult. Răsplata pentru serviciu credincios urma să fie o ocazie sporită pentru a sluji. Folosirea ocaziei mai mici era măsura capacitaţii de a se folosi de ocazii mai mari. În parte, o răsplătire pentru serviciu credincios, vine în viaţa aceasta, dar Isus Se refera aici în primul rând la răsplătirile lumii viitoare (COL 361).

Bucuria stăpânului tău. Aceasta constituie partea a doua şi nu mai puţin reala a răsplătirii pentru o slujire credincioasă.


22 Cel ce primise cei doi talanți a venit și el și a zis: „Doamne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am câștigat cu ei alți doi talanți.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit și el și a zis: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat:

Doamne, am ştiut. [Doamne, te-am cunoscut, KJV]. Vezi la Luca 19,21. Slujitorul admite candid că felul sau de purtare nu era datorat ignoranţei sau lipsei de capacitate. El era deliberat.

Aspru. Gr. skleros, aspru, sever. Slujitorul neglijent din parabola cu polii, acuză pe stăpânul său că este austeros, auster, strict, neprietenos. În ambele cazuri, acuzaţia era cu totul nedreaptă.

N-ai semănat. Slujitorul neglijent se gândea numai la profitul material şi trecea cu vederea răsplătirile mai puţin tangibile, dar nu mai puţin reale care i-ar fi revenit ca rezultat al serviciului credincios (vezi la v. 2 ). Pentru comentariu mai amănunţit, vezi la Luca 19,21.

Vânturat. [Împrăştiat, KJV]. Gr. diaskorpizo, a împrăştia.


25 mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!”

Mi-a fost teama. Slujitorul neglijent acceptase talantul şi făcând astfel făgăduise în mod tacit să facă ceva cu el. El se temea ca o acţiune de afaceri lipsită de succes nu numai că nu ar fi adus câştig, dar ar fi putut avea ca rezultat pierderea capitalului investit în ea. El presupunea că orice profit ar merge la stăpânul sau şi orice pierdere va fi pusa în socoteala sa personală. El nu era dispus să accepte răspunderea implicată şi ar fi făcut la fel dacă i s-ar fi oferit ocazii mai mari.

Ţi-am ascuns talantul. Vezi la Luca 19,20.


26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat;

Viclean şi leneş. [Nelegiuit şi leneş, KJV]. Mulţi oameni cu mari capacităţi realizează puţin deoarece încearcă puţin (vezi COL 331).

Ai ştiut. Scuza slujitorului neglijent se dovedeşte a fi osândirea lui. Propria lui gură a admis vinovăţia lui.


27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!

Se cădea. [Ar fi trebuit, KJV]. Cunoştinţa servului îi impunea o răspundere din care nu era cale de scăpare. El ar fi putut să facă ceva în situaţia dată, dacă ar fi ales să facă aşa. Era fără de scuză. El avea capacitatea să dubleze acel singur talant. Dumnezeu primeşte pe un om potrivit cu ceea ce poate face şi nu aşteaptă niciodată de la el mai mult decât atât ( 2 Corinteni 8,12 ). El nu cere de la un om nici mai mult – nici mai puţin – decât ce poate el mai bine.

Zarafi. [Schimbători, KJV]. Adică, bancherii timpului (vezi la Luca 19,23). Slujitorul ar fi putut să investească bani, dacă se temea (vezi la Matei 25,25) să nu fie prins într-o acţiune de afaceri mai complicată. Măsura profitului ar fi putut sa fie mai mica, dar chiar şi aceasta ar fi putut să fie mai bine decât absolut nimic.

Dobândă . [Camătă, KJV]. Dobândă (vezi la Exod 22,25).


28 Luați-i, dar, talantul și dați-l celui ce are zece talanți.

Luaţi-i dar. Răsplata pentru serviciu credincios era un prilej de a face un serviciu şi mai mare ( vezi la v. 21 ). Pedeapsa pentru că nu servise era pierderea oricărui alt prilej de a servi. Ocaziile neglijate sunt curând pierdute. Pentru comentarii mai amănunţite, vezi la Luca 19,24, cf. COL 364.

Daţi-i. Prilejurile şi însărcinările pe care cineva le refuză sunt date altuia care se va folosi de ele. În privinţa principiului cuprins aici, vezi la Luca 19,24.25.


29 Pentru că celui ce are i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are!

Ce are. Acest mare adevăr a fost enunţat de către Isus în diferite ocazii (cf. la cap. 13,12).

Se va lua. Talanţii sunt acordaţi pentru ca să fie folosiţi, iar dacă nu sunt folosiţi, este numai natural ca ei să fie luaţi. Invers, folosirea în modul cel mai bun a ocaziilor restrânse, are adesea ca rezultat ocazii tot mai mari.


30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”

Aruncaţi-l. Robul netrebnic fusese neglijent în însărcinarea lui, un lucru pe care el îl admitea făţiş. Nereuşita lui era deliberată şi premeditată, iar el trebuia să poarte răspunderea pentru nereuşita aceea. În marea zi a judecăţii finale, aceia care s-au lăsat împinşi fără rost într-o parte şi alta, lăsând să le scape ocaziile şi fugind de răspunderi, vor fi puşi de către marele judecător la un loc cu făcătorii de rele (COL 365).

Netrebnic. [Nefolositor, KJV]. Sau “netrebuincios, fără valoare. Întunericul de afară. Vezi la cap. 8,12; 22,13. Plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Comparaţi cap. 8,12; 22,13; 24,51. Isus a repetat cuvântul acesta în numeroase ocazii, ca o descriere plastică a remuşcării celor pierduţi.


31 Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Va veni... în slava Sa. La întâia venire, Isus Şi-a acoperit cu un voal slava Sa divină şi a trăit ca un om printre oameni (vezi la Luca 2,48). Împărăţia pe care a întemeiat-o El atunci a fost împăraţii harului Sau (vezi la Matei 5,3). Totuşi, El va veni iarăşi, în slava Sa, pentru a inaugura împărăţia Sa veşnica (Daniel 7,14.27; Apocalipsa 11,15; vezi la Matei 4,17; 5,2). A doua venire a lui Isus este tema din Matei 24 şi 25.

Fiul Omului. [Oile şi caprele, Matei 25,31-46. Despre parabole vezi p. 207-213.]

Pentru un comentariu asupra împrejurărilor în care a fost dată parabola aceasta vezi la cap. 24,1-3; cf. la cap. 25,1.14. Ca şi parabola cu cele zece fecioare (v. 1-13) şi a talanţilor (v. 14-30), parabola cu oile şi caprele a fost spusă pentru a ilustra adevărurile expuse în cap. 24, relativ la revenirea făgăduită a lui Isus. În privinţa legăturii celor două parabole anterioare cu discursul din cap. 24, vezi la cap. 25,14. Aceasta, cea din urmă dintre parabolele lui Isus, prezintă în mod corespunzător marea judecata finală şi reduce la termenii cei mai simpli şi mai practici baza pe care urmează să se aplice judecata. Cu privire la expresia “Fiul Omului vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10.

Sfinţii îngeri. Deşi sunt puţine dovezi textuale (cf. p.146) pentru includerea cuvântului sfinţi, nu este nici o îndoială că este vorba despre îngeri sfinţi. În privinţa asocierii îngerilor la lucrarea de judecata, vezi la Daniel 7,10; Apocalipsa 5,11. În privinţa lucrării lor în favoarea oamenilor, vezi la Evrei 1,14. Cu privire la prezenţa îngerilor la a doua venire a lui Hristos, vezi la Matei 24,30,31; Fapte 1,9-11; 1 Tesaloniceni 4,15-17.

Va şedea. Şi anume, ca Împărat ( v. 34) şi Judecător (v. 32, 34, 41).

Scaunul de domnie al slavei Sale. Sau, tronul Sau glorios. Hristos şedea pe tronul universului înainte de întruparea Sa (DA 22, 23). La înălţarea Sa, El a fost din nou aşezat pe tron (AA 38), ca Preot şi ca Împărat (Zaharia 6,13; AA 39), şi S-a împărtăşit de tronul Tatălui Sau (DA 832; Apocalipsa 3,21). La terminarea lucrării judecaţii de cercetare, începută în 1844 (vezi la Apocalipsa 14,6.7), Isus va primi Împărăţia Sa (GC 426, 613; EW 55, 280). Încoronarea şi întronarea finală a lui Hristos ca Împărat al universului are loc la sfârşitul mileniului, înaintea tuturor oamenilor – aceia care sunt supuşi ai glorioasei Sale împărăţii şi a acelora care au refuzat ascultarea de El.


32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre;

Toate Neamurile. Vezi Apocalipsa 20,11-15; GC 665, 666.

Îi va despărţi. Vezi la cap. 13,24-30, 47-50.

Păstorul. [Ca un păstor , KJV]. Direct sau indirect, Isus S-a comparat adesea pe Sine cu un păstor, iar pe poporul Sau cu oile (vezi Ezechiel 34,11-17; Zaharia 13,7; Matei 15,24; 18,11-14; Luca 15,1-7; Ioan 10,1-16 ).

Oile. Oile palestiniene erau de obicei albe, iar caprele negre (Psalmii 147,16; Isaia 1,18; Ezechiel 27,18; cf. Cântarea Cântărilor 4,1.2). Ele erau păzite de obicei împreuna, de către acelaşi păstor (Geneza 30,32.33).


33 și va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

Dreapta. Preînchipuind onoare şi fericire (vezi Geneza 48,13.14; Marcu 14,62; 16,19; Coloseni 3,1; etc.). Stânga. Stânga putea să reprezinte sau favoare mai puţină sau reală dizgraţie. Aici este intenţionată evident cea din urma (vezi v. 41).


34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

Împăratul. Aici clar, Fiul Omului din v. 31. Vezi la v. 31.

Binecuvântaţii. A fi binecuvântat înseamnă a fi fericit (vezi la cap. 5,3). Aceia pe care Dumnezeu îi face fericiţi sunt cu adevărat fericiţi! Sunt desfătări veşnice la dreapta Ta (Psalmii 16,11).

Tatălui Meu. Vezi la cap. 6,9.

Moşteniţi. A moşteni înseamnă a intra în posesia proprietăţii. Omul fusese numit la origine împărat al acestei lumi (Geneza 1,28), dar şi-a pierdut domnia ca rezultat al păcatului. Daniel privea înainte către timpul când sfinţii vor moşteni din nou împărăţia veşnică, plănuita la origine pentru ei (Daniel 7,27).

Împărăţia. Adică, împărăţia slavei (vezi la v. 31).

V-a fost pregătită. Planul originar al lui Dumnezeu pentru lumea aceasta, temporar întrerupt de intrarea păcatului, va izbuti în cele din urma, şi voia Lui va fi supremă pe acest pământ aşa cum este în cer (vezi cap. 6,10). Comparaţi Luca 12,32.


35 Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit;

De mâncat. [Hrană, KJV]. Vezi la cap. 3, 4. Marea punere la proba finala se ocupă cu măsura în care principiile religiei adevărate (vezi Iacov 1,27) au fost aplicate la viaţa de toate zilele, mai ales în legătură cu interesele şi nevoile altora.

M-aţi primit. Adică, M-aţi primit cu ospitalitate sau M-aţi îngrijit.


36 am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.”

Aţi venit pe la Mine. Vezi la Luca 1,68.


37 Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut?

Când Te-am văzut? Spiritul şi practica serviciului altruist a devenit atât de mult un obicei la cei drepţi încât ei răspundeau automat la nevoile semenilor lor.


38 Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat?
39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?”
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

Împăratul. Adică, Hristos (vezi v. 31,34).

Adevărat. Vezi la cap. 5,18.

Mie. Ce mângâiere este în faptul ca Hristos Se identifică cu aleşii Săi în aşa măsură că tot ceea ce îi preocupă pe ei Îl preocupă şi pe El personal. Noi nu avem de simţit vreo durere sau dezamăgire, nu avem de trecut prin nici o lipsă, ca Hristos sî nu simpatizeze cu noi. Făcând din nevoile altora răspunderea noastră, reflectăm acelaşi aspect al caracterului divin. Când reflectăm în mod desăvârşit caracterul lui Isus, vom simţi aşa cum simte El faţă de cei în lipsă şi prin noi El va putea să consoleze şi să ajute pe alţii. Cea mai bună dovadă a iubirii faţă de Dumnezeu este iubirea care ne îndeamnă să purtăm sarcinile unii altora şi sa împlinim astfel legea lui Hristos (Galateni 6,2; cf. 1 Ioan 3,14-19; vezi la Matei 5,43-48). Principiul implicat în enunţarea din cap. 25,40 este bine ilustrat în parabola Samariteanului milos (vezi la Luca 10,25-37). Cea mai bună dovadă că cineva a devenit copil al lui Dumnezeu este că împlineşte cuvintele lui Dumnezeu (cf. Ioan 8,44).


41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!

Focul cel veşnic. Descris în altă parte ca foc care nu se stinge (vezi la cap. 3,12) şi focul iadului (vezi la cap. 5,22). Toate trei se referă la focul zilei de pe urmă care va mistui pe nelegiuiţi şi toate lucrările lor (2 Petru 3,10-12; Apocalipsa 20,10.14.15). Cuvântul aionios, tradus dăinuind veşnic, sau etern, odată, pururea, înseamnă literal dăinuind un veac, în sensul de a fi continuu şi nesupus schimbării capricioase. Vechile papirusuri greceşti conţin numeroase exemple când împăraţi romani erau descrişi ca aionios. Referirea este la natura continuă a perioadei lor de funcţionare oficială – ei deţineau slujba pe viaţă. Este astfel clar că cuvintele dăinuind veşnic şi etern nu reflectă precis înţelesul lui aionios. Aionios, literal vârsta dăinuitoare, exprimă permanenţă sau perpetuitate în cuprinsul unor limite; dăinuind veşnic şi etern implică durată nelimitată. Durata semnificată prin aionios trebuie, în fiecare caz, să fie determinată de natura persoanei sau lucrului pe care il descrie. În cazul lui Tiberiu Cezar, de pildă, aionios descrie o perioadă de 23 de ani, adică, timpul de la urcarea lui pe tron până la moartea lui.

În NT aionios este folosit pentru a descrie atât soarta nelegiuiţilor, cât şi starea viitoare a celor drepţi. Urmând principiul enunţat mai sus, ca însuşirea de durată a lui aionios trebuie să fie determinată de persoana sau lucrul cu privire la care este folosit, găsim că răsplătirea celor drepţi este viaţa care nu are sfârşit; răsplătirea celor nelegiuiţi este moartea care nu are sfârşit (Ioan 3,16; Romani. 6,23; etc.). În Ioan 3,16, viaţa veşnica este în contrast cu piară. În 2 Tesaloniceni 1,9 se spune că nelegiuiţii vor avea ca pedeapsă o pierzanie veşnică. Expresia nu înseamnă un proces care se desfăşoară veşnic, ci un act ale cărui rezultate sunt permanente. Focul este mijlocul prin care se aplică pedeapsa pentru păcat (Matei 18,8; 25,41). Că focul era veşnic, aionios, nu înseamnă că este de durată veşnică. Lucrul acesta reiese clar din Iuda 7. Evident focul veşnic care a distrus Sodoma şi Gomora a ars pentru un timp şi apoi s-a stins. În alta parte, Scripturile se referă la focul zilei de pe urmă ca nestins (Matei 3,12), însemnând că el nu va fi stins până nu va fi ars ultimele vestigii ale păcatului şi ale păcătoşilor vezi la v. 12.). Cu privire la ‘olam, echivalentul VT al lui aionios , vezi la Exod 21,6. Diavolului. [Pentru diavolul, KJV ]. Vezi 2 Petru 2,4; Iuda 6,7. Soarta diavolului şi a îngerilor lui este deja hotărâtă. Aceste fiinţe “care nu şi-au păstrat vrednicia [starea lor de la început] sunt destinate să piară în focul zilei de pe urmă. Toţi cei care urmează pilda lor de rebeliune vor suferi aceeaşi soartă.


42 Căci am fost flămând, și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete, și nu Mi-ați dat să beau;
43 am fost străin, și nu M-ați primit; am fost gol, și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță, și n-ați venit pe la Mine.”
44 Atunci Îi vor răspunde și ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ți sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță, și nu Ți-am slujit?”

Când Te-am văzut noi ? Ei au dat greş şi n-au învăţat marele adevăr ca adevărata iubire pentru Dumnezeu se da pe faţă prin iubirea pentru copii în suferinţă ai lui Dumnezeu. Adevărata religie include mai mult decât o admitere pasivă de dogme.


45 Și El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut.”

Ori de câte ori [Întrucât, KJV]. Vezi la v. 40


46 Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.”

Pedeapsa veşnică. Vezi la v. 41.

Viata veşnică. Comparaţi Ioan 3,16; Romani. 6,23.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 SR 367 1-6 GC 393 1-13 COL 405-421 ; GC 393.394, 426, 427. 3 TM 86, 149, 443; 5T 21, 105, 220 4 CH 422; GC 427; ML 217 ; TM 233; 5T 276 5 SR 367 5-7 GC 398; SR 369 6 COL 408, 412, 414; EW 238, 242, 248, 249; GC 402, 426, 427; LS 59; MM 331, 333; TM 233; 1T 53; 8T 212; 9T 48, 155 6-12 COL 406 7 AH 96; GW 104; ML 109; 5T 485; 9T 61,106 10 GC 426, 427, 428 11 8T 75 12 CG 483; COL 413; DA 640; 9T 252 13-15 COL 325 13-30 COL 325-365 14-30 CS 114-122, 301; Ev 653; ML 116; 1T 197-200 15 CH 284, 529; COL 328; CS 118; ML 113; MYP 301; TM 379, 399; 2T 244, 282, 656, 659; 4T 619; WM 101, 120, 269 16,17 COL 329 18 COL 355; CS 118 19 COL 360; TM 399 20 TM 166 21 AA 591; AH 510; CH 285; CLS 180, 269; COL 361; CS 112, 123, 165, 213, 288, 343, 348; CT 48, 280, 513, 553; FE 48, 213, 473; GC 549, 647; ML 54, 95, 113, 349; MYP 17,46, 145; Te 118, 221; TM 167, 184; 1T 453, 513; 2T 179, 229, 235, 236, 285, 312, 366, 491; 3T 145, 387, 525; 4T 46, 48, 54, 76, 413, 442, 537; 5T 267; 6T 143, 303, 309, 441; 7T 297; 8T 327; 9T 59; WM 211, 307 23 CG 569; CLS 275; CS 120, 129; CSW 55, 75; DA 523; FE 51,91; ML 158; MYP 17, 125, 301; PK 142; 1T 538; 2T 466, 696, 709; 3T 247, 327, 402; 6T 304; 8T 51, 171; 9T 252; WM 17 24 5T 271 24,25 CT 234; MYP 308; 1T 530, 539; 2T 665 24-26 COL 362; 6T 297

24-27 3T 386

24-30 5T 282

25 CS 304; GW 223; 1T 198; 2T 233; 3T 57; 4T 47, 51, 412, 479, 618;

5T 116, 155, 465; 8T 55

26 AH 207; CL 536; CS 123; 3T 117, 145; 4T 408

26-30 2T 666

27 CS; LS 363; ML 118; MYP 319; TM 166; 1T 179; 2T 59, 167, 250,

659, 674; 3T 122; 4T 105, 118, 481; 8T 33

28 COL 364; 1T 530

29 FE 215

30 COL 365; 1T 530; 2T 242; 3T 147, 387; 4T 412, 481

31 DA 832; EW 110

31,32 GC 301, 347

31-34 GC 322

31-36 DA 637

31-46 DA 637-641; 1T 679

34 AA 34, 591, 601; GC 567; COL 374; CS 129, 348, 350; EW 53;

MB 100; ML 351; MM 135; SC 126; Te 114; 2T 445; 3T 525; WM 314

34, 35 MYP 145

34-36 CN 34

34-40 2T 24

34-45 MM 134

34-46 1T 637; 3T 174

35-36 MT 241; 3T 186; 6T 275

40 AN 296; CS 164; DA 638; Ed 139; GC 77, 668; MN 370;

ML 11, 165, 243; MM 60, 139; MYP 145; SL 56; SR 425; Te 79;

1T 674, 693; 2T 31, 157; 3T 512; 4T 195, 225, 326, 511, 620; 5T 420;

6T 281, 303, 348; 7T 50; 9T 226; WM 23,24,85,97,239, 313

40-46 3T 518

41 CS 123; GC 549; PP 469; 2T 27, 237; 3T 84; 9T 252

41-43 ChS 216; CS 166

41-46 2T 2-5

42 3T 391; 4T 63

42, 43 DA 639; MH 288; MM 146

45 CS 27; MM 146; PK 545, 652; Te 272; 1T 693; 2T 30, 33, 330;

3T 390, 525; 4T 423, 620; 5T 612; WM 23, 210