Luca 8

1 Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;

După aceea. [A doua călătorie galileană, Luca 8,1-3 = Matei 9,35. Comentariu major: Luca. Vezi harta p. 219; diagrama p. 231). Gr. kathexes, unul după altul, sau consecutiv (vezi la cap. 1,3). Aici Luca se referă evident nu la naraţiunea din cap. 7,36-50 ca precedând ceea ce el este pe punctul de a relata, ci la raportul său despre lucrarea galileană, începând cu cap. 4,14. Versetele 13 din cap. 8 descriu probabil în întregime a doua călătorie din Galileea, un incident care deja s-a relatat (cap. 7,11-17) şi se ocupă de el într-un mod general. Pentru un rezumat al evenimentelor în legătură cu a doua călătorie galileană vezi la Matei 5,1; Luca 7,11. A doua călătorie galileană a ocupat cea mai mare parte, dacă nu toată toamna anului 29 d.Hr.

Umbla. [Trecea prin, KJV]. Gr. diodeuo a clălător prin.

Din cetate în cetate şi din sat în sat. [Fiecare cetate şi sat, KJV]. Înţelesul textului grec de aici este că Isus a mers prin Galileea din cetate în cetate şi din sat în sat. Nu există cuvânt pentru fiecare în textul grec. Erau peste 200 de cetăţi, oraşe şi sate în Galileea şi ar fi fost greu, dacă nu imposibil ca să le viziteze măcar pe scurt pe toate în cursul celor câteva săptămâni devotate acestui itinerariu misionar.

Vestea Evanghelia. [Arătând vestea cea bună, KJV]. Vezi la Marcu 1,1; Luca 1,19.

Împărăţiei lui Dumnezeu. Vezi la Matei 3,2; 4,17. În cursul primei părţi a lucrării Sale galileene Isus a proclamat: Împărăţia cerului este aproape (vezi Matei 4,17; Marcu 1,15). Dar între prima şi a doua călătorie El înfiinţase oficial împărăţia Sa (vezi la Matei 5,1; Marcu 3,13). Acum El a mers pentru a proclama întemeierea împărăţiei şi pentru a demonstra foloasele ei pentru om (vezi la Luca 7,11).

Cei doisprezece. În prima călătorie galileană Isus nu a avut probabil cu Sine pe toţi cei doisprezece (vezi la Marcu 1,39); în a treia călătorie El i-a trimis doi câte doi şi El Însuşi a mers cu alţi ucenici (vezi la Matei 9,36).

2 şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci,

Nişte femei. Una din caracteristicile Evangheliei lui Luca este frecventa ei referire la lucrarea lui Hristos pentru femeile din Palestina şi lucrarea unora dintre ele pentru El. Aceasta era ceva nou, deoarece rolul femeilor iudaice în viaţa publică fusese relativ minor, deşi în cazuri izolate, profeţi ca Elisei ajutaseră femeile şi fuseseră ajutaţi de ele.

Luca este unicul scriitor de evanghelie care raportează multe din detaliile vieţii timpurii ale lui Isus şi face lucrul acesta adesea din punctul de vedere al femeilor cel mai mult interesate – Maria, Elisabeta şi Ana. În alte relatări el aminteşte şi pe văduva din Nain, femeia de la ospăţul lui Simon, femeile numite aici, Marta şi o anumită femeie schiloadă, ca şi fiica lui Iair şi femeia bolnavă vindecată cu aceeaşi ocazie. În Fapte el aminteşte de Safira, Priscila, Drusila, Berenice, Tabita, Roda, Lidia şi un număr de alte femei. Este ca şi cum Luca ar fi zis că Evanghelia Împărăţiei cerului era tot atât de mult pentru femei, ca şi pentru bărbaţi şi că partea lor în proclamarea ei era la fel de importantă ca aceea a bărbaţilor lor. În mişcările iudaice cu un caracter strict religios, ca aceea a Fariseilor, a Saducheilor şi a altora, femeile par să nu fi avut nici un rol. Ele nici nu au primit folos direct, nici nu l-au dat altora.

Odată cu a doua călătorie galileană cuprinsul lucrării lui Hristos s-a extins repede şi grupul de bărbaţi care-L însoţeau acum sporise foarte mult în comparaţie cu grupul care fusese în prima călătorie. Aceasta în mod inevitabil cerea o considerabilă cheltuială şi muncă pentru procurarea hranei, păstrarea îmbrăcămintei în bună stare şi curăţenie, etc. Hristos nu a săvârşit niciodată minuni în propriul Său folos (vezi la Matei 4,6); ar fi fost contrar cu principiile Sale să facă aşa ceva. Cât privea nevoile lor materiale, El şi ucenicii Săi erau întreţinuţi pe temeiul principiului vrednic este lucrătorul de hrana lui (Matei 10,10). În plus, mulţimile care se îngrămădeau în jurul lui Isus şi a ucenicilor Săi, în cursul acestor luni de mare promisiune, aproape că nu le lăsa timp nici măcar să mănânce sau să doarmă (vezi Marcu 3,7-12.20). Uneori Mântuitorul găsea că este necesar să Se ascundă de mulţime (vezi Marcu 1,45; 4,36; 6,31) pentru a găsi câteva ore de odihnă. Aceste împrejurări diferite cereau un prilej pentru femeile care ajunseseră să creadă în Hristos, ca să-L ajute în lucrarea Lui.

Fuseseră tămăduite. Adică, înainte de a doua călătorie galileană.

Duhuri rele. Cel puţin Maria Magdalena şi poate şi altele, fuseseră eliberate de demoni.

Boli. [Slăbiciuni, KJV]. Gr. astheneiai, slăbiciuni, beteşuguri, boli.

Maria, zisă Magdalena. Vezi nota adiţională la capitolul 7. Naraţiunile sinoptice pomenesc întotdeauna pe Maria Magdalena mai întâi când numele ei este trecut împreună cu numele altor femei (vezi Matei 27,56.61; 28,1; Marcu 15,40.47; 16,1; Luca 24,10). Aceasta mărturiseşte despre devoţiunea ei arzătoare faţă de Isus. Recunoştinţa ei era nu numai emoţională (vezi la Luca 7,38.44), dar şi foarte practică. Maria aceasta este numită Magdalena pentru a o distinge de alte Marii, dintre care erau mai multe. Numele Maria apare adesea în NT. Este derivat de la numele ebraic tradus Miriam în VT (vezi la Matei 1,16). Denumirea Magdalena arată probabil că Maria locuia în oraşul Magdala (vezi la Matei 15,39) la data când Hristos a găsit-o şi a eliberat-o de sub puterea demonilor.

3 Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele care-L ajutau cu ce aveau.

Ioana. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta, în afară de ceea ce este amintit aici şi în cap. 24,10, unde numele ei apare din nou împreună cu acela al Mariei Magdalena. Fiind soţia ispravnicului lui Irod, ea trebuie să fi fost o femeie cu avere şi influenţă.

Cuza. Nu se ştie nimic mai mult despre acest om. Un ispravnic deţinea o poziţie nu de mică importanţă în gospodăria pe care o servea (vezi la Matei 20,8). Susana. Numele înseamnă crin. Nu se ştie nimic mai mult despre femeia aceasta. Evreii îşi numeau uneori fiicele cu nume de flori şi de pomi. Îl ajutau. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea Îi ajutau în felul acesta cuprinzând pe ucenici, mai ales pe cei doisprezece (v. 1) ca şi pe Isus.

Cu ce aveau. [Din averile lor, KJV; G. Gal.]. Adică, lucrurile care le aparţineau. Isus şi ucenicii Săi recurgeau la o pungă comună (vezi la Ioan 13,29; cf. cap. 12,6) şi s-ar părea că uceniţele acestea aveau grijă ca punga să nu ajungă goală. S-ar putea spune pe bună dreptate că grupul acesta de femei evlavioase au constituit cel dintâi cerc misionar de femei din biserica creştină.

4 Când s-a strâns o gloată mare şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:

S-a strâns gloată mare. [Predica de la lac, Luca 8,4-18 = Matei 13,1-53 = Marcu 4,1-34. Comentariu major: Matei].

5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.

Verset ce nu a fost comentat.

6 O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.

Verset ce nu a fost comentat.

7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.

Verset ce nu a fost comentat.

8 O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.

Verset ce nu a fost comentat.

10 El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu. Adică, cuvântul care vine de la Dumnezeu sau cuvântul vorbit de Dumnezeu.

12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

A aprins o lumină. Vezi la Matei 5,14-16. Numai Marcu şi Luca relatează această parabolă ca parte din predica de pe lac (Luca 8,4-18; vezi Marcu 1-34). Poate că motivul pentru care Matei nu a inclus-o este că el deja se referise la folosirea de către Hristos a aceleaşi teme ca parte din Predica de pe Munte (vezi Matei 5,14-16), deşi aplicaţia era diferită acolo. Mai târziu Luca repetă o parabolă a lui Hristos, esenţial aceeaşi (vezi cap. 11,33), cu o aplicaţie diferită de fiecare din cele două prezentări anterioare a temei. Anumite învăţături relatate aici de Luca au fost de asemenea repetate de Hristos cu alte ocazii (vezi cap. 8,17.18).

17 Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.

Nu este nimic acoperit. Comparaţi Matei 10,26; Marcu 4,22; Luca 12,2. Învăţătura pe care Hristos o trage aici din parabola cu lampa şi cu sfeşnicul diferă de aceea dată cu privire la aceeaşi temă în Predica de pe Munte. Aici, Hristos vine ca purtător al luminii adevărului pentru a împrăştia întunericul din mintea oamenilor cu privire la Dumnezeu şi Împărăţia cerului (vezi la Matei 13,11). Nu este nimic acoperit sau secret de importanţă pentru mântuire care să fie ascuns de aceia care iau aminte cum ascultă (Luca 8,18).

18 Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.”

Luaţi seama. Vezi la Matei 11,15; 13,13.

Celui ce are. Vezi la Matei 13,12; vezi şi Matei 25,29; Marcu 4,25; Luca 6,38; 19,26. Adevărul enunţat aici a fost spus şi în alte ocazii, mai timpuriu şi mai târziu în timpul lucrării Sale pământeşti.

19 Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului.

Au venit la El. [Vizita mamei şi fraţilor lui Isus, Luca 8,19-21 = Matei 12,46-50 = Marcu 3,31-

35. Comentariu major: Matei].

20 Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”

Verset ce nu a fost comentat.

22 Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Şi au plecat.

Într-una din zile. [Furtuna de pe lac, Luca 8,22-25 = Matei 8,18.23-27 = Marcu 4,35-41. Comentariu major: Matei].

23 Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un aşa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie.

S-a stârnit un vârtej de vânt. Comparaţi s-a stârnit o mare furtună de vânt (Marcu 4,37).

24 Au venit la El, L-au deşteptat şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte.

Învăţătorule. [Doamne, KJV] Gr. epistates (vezi la cap. 5,5).

25 Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?”

Verset ce nu a fost comentat.

26 Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii.

Gherghesenilor. [Gadarenilor KJV]. [Demonizaţii din Gadara, Luca 8,26-39 = Matei 8,28 la 9,1 = Marcu 5,1-20. Comentariu major: Marcu].

27 Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte.

Verset ce nu a fost comentat.

28 Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.”

Verset ce nu a fost comentat.

29 Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustiuri.

Verset ce nu a fost comentat.

30 Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el.

Verset ce nu a fost comentat.

31 Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.

Adânc. Gr. abussos, un abis (vezi la Marcu 5,10).

32 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat.

Verset ce nu a fost comentat.

34 Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.

Verset ce nu a fost comentat.

35 Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.

Verset ce nu a fost comentat.

36 Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors.

Verset ce nu a fost comentat.

38 Omul din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

39 „Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

Verset ce nu a fost comentat.

40 La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.

La întoarcere Isus. [Când Isus S-a înapoiat, KJV] [Femeia bolnavă; Fiica lui Iair, Luca 8,40-56 = Matei 9,18-26 = Marcu 5,21-43. Comentariu major: Marcu].

41 Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă;

Verset ce nu a fost comentat.

42 pentru că avea o singură copilă, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.

O singură. Gr. monogenes, unică (vezi la Ioan 1,14; cf. la Luca 1,35). Este demn de observat că două din cele trei cazuri de folosire de către Luca a lui monogenes au de-a face cu cazuri de înviere din morţi – aceea a fiului văduvei din Nain (vezi la Luca 7,12) şi aceea a fiicei lui Iair relatată aici. Al treilea caz al folosirii lui monogenes în Luca este în legătură cu vindecarea fiului lunatic (vezi cap. 9,38). În mintea unui oriental un fiu unic sau o fiică unică este acela sau aceea care trebuie să păstreze numele familiei şi este astfel purtătorul unei răspunderi importante. Moartea unui astfel de fiu sau a unei astfel de fiice era privită ca deosebit de tragică. Israeliţii considerau o tragedie ca o familie ca să se stingă (vezi la Deuteronom 25,6).

43 Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.

Cheltuise toată averea. Se pot cita dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propoziţii. Unii au tras concluzia că etica profesională a lui Luca în calitate de medic l-a determinat să evite să spună aici ce relata Marcu şi anume că medicii o aduseseră la o stare mai rea decât una mai bună (vezi cap. 5,26).

44 Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.

Verset ce nu a fost comentat.

45 Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”?

Mai întrebi: Cine s-a atins de Mine? Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Ele apar în Vulgata latină şi au fost transferate probabil de acolo.

46 Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”

Verset ce nu a fost comentat.

47 Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât.

Verset ce nu a fost comentat.

48 Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.”

Verset ce nu a fost comentat.

49 Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.”

Verset ce nu a fost comentat.

50 Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.”

Verset ce nu a fost comentat.

51 Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.

Verset ce nu a fost comentat.

52 Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.”

Verset ce nu a fost comentat.

53 Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.

Verset ce nu a fost comentat.

54 Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!”

A scos pe toţi afară. Dovezile textuale atestă (cf. p. 146) omiterea acestor cuvinte. Totuşi autenticitatea lor în Marcu 5,40 este nedisputată.

55 Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.

Duhul. Gr. pneuma, vânt, suflare sau duh de la pneo, a sufla sau a respira. Orice extensie a cuvântului pentru a desemna fiinţe posesoare de inteligenţă este o figură de vorbire cunoscută ca sinecdocă, prin care la un lucru se face referire prin numirea uneia din părţile lui, de obicei acea parte care îi este cea mai caracteristică. Nu este nimic inerent în cuvântul penuma prin care el poate fi considerat că înseamnă o oarecare presupusă entitate conştientă a omului capabilă de a exista, separat de trup şi nici folosirea cuvântului cu privire la om în NT nu implică în nici un caz o astfel de concepţie. Concepţia aceasta este bazată exclusiv pe opinii preconcepute ale acelora care, a priori, cred că o entitate conştientă supravieţuieşte trupului la moarte şi care citesc o astfel de opinie preconcepută în cuvinte ca spirit şi suflet. Pentru echivalentul VT al lui pneuma, ebr. ruach, vezi la Numeri 5,14.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 Ev 52 4–15 COL 33–61

5 COL 43

11 COL 41; Ed 104, 253

14 COL 51, 53; 3T 384; 4T 286, 391

15 COL 58, 60

18 ChS 91; 5T 694

22–39 DA 333–341

24 DA 334

28, 35 DA 338

40–56 DA 342–348

45, 46 DA 344; MH 60

48 DA 347; MH 61, 122

50 DA 343

56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.

Verset ce nu a fost comentat.