1 Într-una din acele zile, când învăța Isus norodul în Templu și propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoții cei mai de seamă și cărturarii cu bătrânii

Într-una din acele zile. [Conducătorii pun la îndoială autoritatea lui Isus, Luca 20,1-8 = Matei 21,23-27 = Marcu 11,27-33. Comentariu major: Matei].


2 și I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri sau cine Ți-a dat puterea aceasta?”
3 Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun și Eu o întrebare. Spuneți-Mi:
4 Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”
5 Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Atunci de ce nu l-ați crezut?”
6 Și dacă răspundem: „De la oameni”, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredințat că Ioan era un proroc.”

Ne va ucide cu pietre. [Ne va lovi cu pietre, KJV]. Adică, ne va ucide cu pietre.


7 Atunci au răspuns că nu știu de unde venea botezul lui Ioan.

Nu ştiu. [Nu puteau să spună, KJV]. Literal, nu ştiau.


8 Și Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”
9 Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri și a plecat într-o altă țară, pentru o vreme îndelungată.

Un om. [Vierii nelegiuiţi, Luca 20,9-19 = Matei 21,33-46 = Marcu 12,1-12. Comentariu major: Matei]. Pentru multă vreme. Un amănunt notat numai de Luca.


10 La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
11 A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut și pe acela, l-au batjocorit și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

A mai trimis un rob. Literal, el a adăugat de a trimite încă unul, un idiom strict ebraic transferat în textul grec (vezi la cap. 19,11).


12 A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit și pe acela și l-au scos afară.

L-au rănit. Gr. traumatizo, de la substantivul trauma (vezi la cap. 10,34).


13 Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.”

Ce să fac? Un alt amănunt păstrat numai de Luca.


14 Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei și au zis: „Iată moștenitorul; veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.”
15 Și l-au scos afară din vie și l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei?
16 Va veni, va pierde pe vierii aceia, și via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”

Nicidecum. [Dumnezeu să ferească, KJV], Literal, să nu fie, însemnând, ca să zicem aşa, departe gândul acesta. Cuvântul Dumnezeu [KJV] nu apare în textul grec. Această puternică exclamaţie a fost rostită când Fariseii au recunoscut în parabolă un tablou al propriei lor soarte (vezi COL 295).


17 Dar Isus i-a privit drept în față și a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”?
18 Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea: și pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera”.

Îl va spulbera. Sau, îl va zdrobi în fărâmături.


19 Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

Preoţii cei mai de seamă. Pentru comentariu vezi la Matei 21,23. Chiar în ceasul acela. Ei erau hotărâţi să forţeze rezolvarea problemei cu Isus (vezi Matei 21,46). Pricepuseră. Acesta era motivul mâniei lor imediate.


20 Au început să pândească pe Isus; și au trimis niște iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniți ca să-L prindă cu vorba și să-L dea pe mâna stăpânirii și pe mâna puterii dregătorului.

Pândească. [Plătirea birului către Cezar, Luca 20,20-26 = Matei 22,15-22 = Marcu 12,13-17. Comentariu major: Matei]

Iscoditori. Probabil aceştia erau, în cazul de faţă, studenţi în teologie de la seminarul din Ierusalim (vezi DA 601). Pentru întâlniri anterioare între Isus şi spioni trimişi de Sinedriu vezi la cap. 11,54.

Se prefăceau. [Simulau, KJV]. Sau pretindeau.

Să-L prindă cu vorba. [Să apuce din cuvintele Lui, KJV]. Ei pândeau după ceva care să stea la judecată, aşa că Isus să nu poată fi în stare să scape din uneltirile lor sinistre împotriva vieţii Lui.


21 Iscoditorii aceștia L-au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și înveți pe oameni drept și că nu cauți la fața oamenilor, ci-i înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22 Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?”

Bir. [Tribut, KJV]. Gr. phoros, impozitul anual fixat, strâns fie pe proprietate, fie asupra persoanei.


23 Isus le-a priceput viclenia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți?
24 Arătați-Mi un ban. Al cui chip și ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei.

Un ban. Un dinar roman (vezi p. 49; vezi la Matei 20,2).


25 Atunci El le-a zis: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
26 Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, mirați de răspunsul Lui, au tăcut.

Nu L-au putut prinde. Ei n-au fost în stare să găsească un cuvânt ca dovadă împotriva lui Isus (vezi la v. 20). El le-a scăpat printre degete şi când a făcut lucrul acesta a rostit principiul fundamental care guvernează răspunderile creştinismului faţă de autorităţile civile.


27 Unii din saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat și au întrebat pe Isus:

Unii din Saduchei. [Căsătoria şi învierea, Luca 20,27-38 = Matei 22,23-33 = Marcu 12,18-27. Comentariu major: Matei].


28 „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui și să ridice urmaș fratelui său.”
29 Au fost, dar, șapte frați. Cel dintâi s-a însurat, și a murit fără copii.
30 Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; și a murit și el fără copii.
31 A luat-o și al treilea și tot așa toți șapte; și au murit fără să lase copii.
32 La urma tuturor, a murit și femeia.
33 Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toți șapte au avut-o de nevastă.”
34 Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită;
35 dar cei ce vor fi găsiți vrednici să aibă parte de veacul viitor și de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

Să aibă parte. [Să obţină, KJV]. Adică, să ajungă la sau să aibă parte de.


36 Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Și vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

Fii ai învierii. O expresie idiomatică ebraică transferată în textul grec şi aici paralelă cu expresia fii ai lui Dumnezeu. Fii ai învierii înseamnă, pur şi simplu, aceia care sunt înviaţi dintre morţi. Lor le-a fost dată viaţă din nou de către aceeaşi putere care le-a dat viaţă la origine. Întreaga lor fiinţă a fost reconstituită pentru viaţă într-o lume nouă.


37 Dar că morții învie, a arătat însuși Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numește pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.”
38 Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.”
39 Unii din cărturari au luat cuvântul și au zis: „Învățătorule, bine ai zis.”

Unii dintre cărturari. [Porunca cea mare, Luca 20,39.40 = Matei 22,34-40 = Marcu 12,28-34. Comentariu major: Marcu].


40 Și nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare.
41 Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?

Isus le-a zis. [Isus aduce la tăcere pe criticii Săi, Luca 20,41-44 = Matei 22,41-46 = Marcu 12,35-37. Comentariu major: Matei]


42 Căci însuși David zice în cartea Psalmilor: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea,

În cartea Psalmilor. Numai Luca face observaţia că citatul este din cartea Psalmilor.


43 până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”
44 Deci David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?”
45 Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

În auzul întregului norod. [În audienţă, KJV]. [Vaiuri aspra cărturarilor şi Fariseilor, Luca 20,45-47 = Matei 23,1-39 = Marcu 12,38-40. Comentariu major: Matei]. Adică, în cursul; cu alte cuvinte, în timp ce cărturarii şi Fariseii ascultau de El. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–19 DA 593–600 20–22 DA 601

20–47 DA 601–609

21 DA 602

22–25 DA 725

23–25 DA 602

35, 36 GC 482; MM 101

40 1T 57

45–47 DA 610–620


46 „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe;
47 și casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă.”