Luca 11

1 Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”

Se ruga. [Învăţătură despre rugăciune, Luca 11,1-13]. Luca nu relatează nimic definit cu privire la timpul sau locul acestui incident. Dacă Luca urmează aici o succesiune cronologică, incidentul se poate să fi avut loc la scurt timp după vizita la Betania (cap. 10,38-42). În cazul acesta, timpul s-ar fi putut să fie în apropiere de acela al vizitei lui Isus la Ierusalim pentru a lua parte la sărbătoarea înnoirii, când a avut loc o încercare de a-L omorî cu pietre (DA 470; vezi la Luca 17,1; Ioan 10,22.31.33). Incidentul s-ar fi putut să aibă loc la Ierusalim sau, dacă nu la Ierusalim, probabil că a avut loc undeva în Perea. Pentru informaţii în plus cu privire la evenimentele care au avut loc cam pe vremea aceea vezi la Matei 19,1. Timpul din zi s-ar fi putut să fie în zorii dimineţii, timpul obişnuit al lui Isus de rugăciune de felul acesta (COL 139). Cu ocazia aceasta ucenicii fuseseră absenţi pentru un scurt timp (COL 140), poate într-o misiune (vezi Luca 10,1), sau poate pentru o scurtă vizită pe la casele lor (vezi DA 259). Cu privire la viaţa personală de rugăciune a lui Isus vezi la Marcu 1,35; 3,13.

Învaţă-ne să ne rugăm. Ucenicii erau foarte mult impresionaţi când ascultau modul în care Se ruga Isus, comunicând intim cu Părintele Său ceresc aşa cum face un prieten cu altul. Rugăciunile Lui erau deosebite de acelea ale conducătorilor religioşi ai timpului, de fapt, de orice altceva auziseră ei. Rugăciunea formalistă, exprimată în fraze pregătite mai dinainte şi părând adresate unui Dumnezeu impersonal aflat la mare depărtare, este lipsită de realitatea şi vitalitatea care ar trebui să distingă rugăciunea. Ucenicii credeau că, dacă ar fi putut să se roage aşa cum Se ruga Isus, propria lor eficacitate ca ucenici ar fi fost mult sporită. Având în vedere faptul că Isus îi învăţase prin cuvânt (Matei 6,7-15) şi exemplu (Luca 9,29) cum să se roage, se pare că de data aceasta cererea a venit de la unii ucenici care nu fuseseră cu Isus în ocazii asemănătoare în trecut. Termenul ucenici nu este nevoie să fie restrâns la cei doisprezece. Ucenicii aceştia se poate să fi făcut parte din cei şaptezeci. În armonie cu cererea: Învaţă-ne să ne rugăm, Isus a răspuns dând un model de rugăciune, o parabolă pentru a ilustra spiritul de rugăciune şi unele îndemnuri încurajând credincioşia şi sârguinţa în rugăciune (cap. 11,2-13).

Cum a învăţat şi Ioan. Nu se spune nimic altceva în Scriptură cu privire la învăţătura lui Ioan adresată ucenicilor săi. Ar părea natural ca, după ce ucenicii lui s-au unit cu Isus (vezi la Marcu 6,29), ei să povestească ceea ce învăţaseră de la fostul lor învăţător.

2 El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Zis. Această rugăciune ar putea să fie numită mai potrivit rugăciunea ucenicilor, pentru că diferă cu totul de tipul de rugăciune pe care l-ar fi înfăţişat Isus în rugăciune. Ea pare mai potrivită pentru muritorii supuşi greşelii. De pildă, Isus nu avea nevoie să Se roage pentru iertarea de păcate. Pentru un comentariu la rugăciune aşa cum a dat-o Isus cu o ocazie anterioară vezi la Matei 6,9-13 (vezi COL 140).

Tatăl nostru. Un nume nou prin care Isus i-a învăţat pe oameni să se adreseze lui Dumnezeu pentru a le întări credinţa şi pentru a-i face să fie impresionaţi de legătura intimă de care sunt privilegiaţi să se bucure în comunicarea cu El (COL 141, 142).

3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;

Verset ce nu a fost comentat.

4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,

Dacă unul din voi. [Care din voi, KJV]. Pentru învăţăturile pe care Isus le-a scos din parabola aceasta vezi la v. 8. Pentru împrejurările în care Isus a spus parabola vezi la v. 1. Cu privire la învăţătura în parabole a lui Isus şi pentru principiile de interpretare a parabolelor vezi p. 203-207.

La miezul nopţii. În ţările orientale, în timpul sezonului cald călătoria se făcea uneori noaptea. Pe de altă parte, s-ar putea ca acest prieten vizitator (v. 6) să fi fost făcut să întârzie în călătoria sa fără să se fi aşteptat şi fără să fi putut să evite aceasta.

6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune înainte”;

Un prieten al meu. Este un lucru important în naraţiune că omul nu a cerut pentru sine, ci pentru un prieten în nevoie (vezi la v. 8).

N-am ce-i pune înainte. [Nu am nimic, KJV]. Faptul că omul nu avea nimic al său explică de ce a venit la miezul nopţii după ajutor. Conştienţa că noi înşine nu avem nimic (Ioan 15,5) ar trebui, la fel, să ne mâne la Marele Izvor al hranei spirituale (vezi Ioan 6,27-58). Aceia care vor să se împrietenească cu oamenii pentru a le face cunoştinţă cu marele Prieten al tuturor oamenilor simt adesea lipsa lor de pâine cerească pe care doresc cu atâta râvnă să o dea altora.

7 şi dacă, dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini” –

Nu mă tulbura. Evident nu zgârcenia, ci repulsia de a fi tulburat e ceea ce a dat naştere la cuvintele: Nu mă tulbura. Odată ce omul a depăşit neplăcerea de a ieşi din pat, a dat vizitatorului său nocturn toată pâinea care i-a trebuit (v. 8).

Uneori oamenii poate şi-L închipuie pe Dumnezeu ca pe Cineva care ar prefera ca oamenii să nu-L tulbure, dar adevăratul Lui caracter ca un Părinte preocupat, iubitor şi generos este clar arătat în v. 9-13. Neplăcerea prietenului de a se scula şi de a da ceea ce era necesar nu-L reprezintă în nici un caz pe Dumnezeu (vezi v. 13). Aici, învăţătura parabolei nu este o învăţătură prin comparaţie, ci prin contrast.

Încuiată. Ca şi cum ar fi zis: închisă ca să stea închisă. El intenţiona ca ea să fie aşa. Încuierea unei uşi în vremurile vechi nu era o sarcină atât de uşoară ca acum.

Copiii mei sunt cu mine în pat. În multe părţi ale Orientului chiar astăzi familia doarme laolaltă într-o singură cameră, adesea pe saltele de paie întinse pe podea sau, poate, pe paturi în formă de platforme joase, puţin ridicate de la pământ. Dacă un membru al familiei s-ar fi sculat ar fi însemnat să-i scoale pe toţi.

Nu pot. De fapt era numai lipsă de bunăvoinţă din partea lui, nu neputinţă de a împlini cererea prietenului său.

8 vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.

Stăruinţa lui supărătoare. [Stăruinţă plictisitoare, KJV; cutezanţă G. Gal.]. Gr. anaideia, literal neruşinarea sau necuviinţa. De repetate ori capul gospodăriei a respins apelurile stăruitoare ale vizitatorului său din miez de noapte (vezi COL 143), dar solicitantul nu lua pe Nu ca răspuns. În adevărata credinţă este un optimism, o statornicie de principiu şi o clarviziune a scopului, pe care nici timpul nici munca grea nu le poate slăbi (COL 147). Aici parabola învaţă din nou prin contrast şi nu prin comparaţie (vezi la v. 7). Dumnezeu nu este lipsit de bunăvoinţă să acorde ceea ce este bun pentru copiii Săi muritori. El nu are nevoie să fie convins sau determinat prin linguşiri să facă ceva bun pe care altfel El n-ar fi dispus sau i-ar fi neplăcut să-l facă. Dumnezeu cunoaşte nevoile noastre. El este cu totul dispus să le satisfacă. El este dispus să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi (Efeseni 3,20).

9 De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.

Cereţi. Pentru comentariul la v. 9-13 vezi la Matei 7,7.11. Rugăciunea nu este atât de mult o chestiune de a-L convinge pe Dumnezeu să accepte voia noastră cu privire la o problemă, cât a descoperi voia Lui cu privire la ea. El cunoaşte nevoile înainte ca noi să cerem; mai mult, El ştie ce este cel mai bine pentru noi. În contrast, noi suntem adesea numai puţin conştienţi de propria noastră nevoie. Adesea gândim că avem nevoie de lucruri de care nu avem nevoie şi care ar fi poate chiar dăunătoare pentru noi; invers, poate că nici nu ne dăm seama de cele mai mari nevoi ale noastre (cf. COL 145). Rugăciunea va aduce voinţa noastră şi în felul acesta viaţa noastră în armonie cu voia lui Dumnezeu (vezi COL 143). Ea este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a ne educa dorinţele. Scopul adevăratei rugăciuni nu este de a săvârşi o schimbare în Dumnezeu, ci de a săvârşi o schimbare în noi aşa încât noi să dorim atât să voim, cât şi să facem potrivit cu buna Lui plăcere (Filipeni 2,13 KJV).

Dumnezeu îi va trimite un răspuns solicitantului sincer la oricare cerere rostită în umilinţă şi credinţă. El poate zice: Da. El poate zice Nu sau El poate zice simplu: Aşteaptă. Uneori răspunsul la rugăciune poate fi amânat deoarece trebuie să intervină o schimbare în propriile noastre inimi înainte ca Dumnezeu să poată răspunde la ea (vezi DA 200). Sunt condiţii precise pentru rugăciunea la care se răspunde şi, dacă pare să fie întârziere, noi ar trebui să întrebăm dacă nu cumva dificultatea este de partea noastră. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu să fim nerăbdători faţă de El când noi nu ne-am conformat condiţiilor pe terenul cărora este cu putinţă ca El să răspundă la rugăciune.

Învăţătura centrală a parabolei este, natural, stăruinţa în rugăciune. De asemenea, parabola defineşte felul de cereri pentru care Domnul sfătuieşte să fie dată pe faţă stăruinţa – rugăciune al căror obiect este fericirea semenilor noştri şi extinderea împărăţiei Sale. Tot ce Hristos a primit de la Dumnezeu, putem avea şi noi (COL 149). Nestatornicia în rugăciune nu-I este plăcută lui Dumnezeu, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare (Iacov 1,17). Cel care este nestatornic în rugăciune nu aşteaptă de fapt nimic de la Dumnezeu. Cine se îndoieşte [cine este ca valul] să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul (Iacov 1,6.7).

10 Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

Verset ce nu a fost comentat.

12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?

Verset ce nu a fost comentat.

13 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Verset ce nu a fost comentat.

14 Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.

A scos dintr-un om un drac. [Un demonizat orb şi mut; păcatul de neiertat, Luca 11,14-32 = Matei 12,22-45 = Marcu 3,20-30. Comentariu major: Matei]. Dacă incidentul narat aici de Luca, împreună cu conversaţia care a urmat, trebuie să fie considerat echivalent cu pasajul paralele din Matei, aşa cum pare probabil, devine evident că Luca nu urmează strict ordinea cronologică. Incidentul relatat de Matei a avut loc cu aproape un an şi jumătate înainte de timpul indicat de contextul în care evenimentul este relatat de Luca (vezi la Matei 12,22; Luca 11,1). Marea asemănare dintre cele două relatări, care, cu excepţia celor din Luca 11,16.27.28, sunt aproape identice, pare să înlăture posibilitatea ca incidentul relatat de Luca să fie un incident diferit şi legat cu lucrarea pereană (vezi la v. 1). Dacă sunt descrise două incidente, cele două trebuie să fi fost aproape identice, inclusiv discuţia care a urmat.

15 Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.

Alţii ca să-L ispitească. [Alţii, ispitindu-L, KJV]. Vezi la Matei 12,38-42; 16,1.

17 Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

Verset ce nu a fost comentat.

19 Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”

Duhul necurat. Vezi la Matei 12,43-45.

25 Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”

Verset ce nu a fost comentat.

27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”

O femeie. Ea era din norod, adică, pe cât se pare, din grupul care ascultase discuţia anterioară. În plus, cuvintele aceste vorbe [lucrurile acestea] leagă incidentul din v. 27.28 cu discuţia din versetele precedente. La acest punct al naraţiunii, Matei (cap. 12,46) povesteşte despre venirea mamei şi fraţilor Domnului, un incident pe care Luca îl relatează în cap. 8,19-21. S-ar putea ca sosirea lor să o fi determinat pe femeia aceasta să facă afirmaţia relatată aici.

28 Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Mai degrabă. Isus nu contrazice elogiul adus de femeie Mariei; ca oricare mamă bună, ea merită onoare şi se împărtăşeşte de onoarea unui fiu vrednic. În schimb, Isus scoate în evidenţă nepotrivirea concepţiei persoanei care a vorbit în măsura în care este vorba de Împărăţia cerului. Isus nici nu aprobă, nici nu dezaprobă ceea ce a zis ea. Dacă Isus ar fi intenţionat ca ucenicii Săi sau creştinii în general să acorde o onoare deosebită Mariei, aducerea de onoare ei de către această străină ar fi fost un prilej ideal pentru ca El să expună o astfel de învăţătură sau cel puţin să exprime aprobare cordială a ceea ce se spusese, aşa cum făcuse când Petru Îl recunoscuse ca fiind Fiul lui Dumnezeu (vezi la Matei 16,17). Potrivit cu Scripturile recunoaşterea din partea creştinului a divinităţii lui Isus este de importanţă majoră, în timp ce ideea acordării de onoare specială Mariei nu este nici măcar sugerată (vezi la Matei 1,18.25; 12,48.50; Luca 1,28.47). În Matei 12,46-50 Isus pare să tăgăduiască orice importanţă deosebită ce revine mamei Sale, cel puţin în ce îi priveşte pe credincioşii creştini.

29 Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.

Neam viclean. [Generaţie rea, KJV]. Cu privire la v. 29-32 vezi la Matei 12,38-42. Nu este sigur dacă aceasta urmează să fie considerată relatarea din partea lui Luca a incidentului relatat în Matei 12,38-42 sau dacă ea este un incident ulterior legat de lucrarea pereană (vezi DA 488; vezi la Luca 11,1.33).

30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

Verset ce nu a fost comentat.

31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam şi-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.

Verset ce nu a fost comentat.

32 Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.

N-aprinde o lumină. [Când a aprins o lumină, KJV]. [Lumina lăuntrică, Luca 11,33-36. Cf. la Matei 5,15]. Faptul că Luca relatase deja cuvintele lui Hristos cu privire la candelă şi lumina ei în legătură cu predica de la lac (vezi la cap. 8,16) lasă să se înţeleagă că subiectul cap. 11,33-36 a fost prezentat mai târziu, probabil în legătură cu lucrarea pereană. Este sigur că Isus a repetat mare parte a învăţăturii Sale anterioare în cursul acestei perioade (vezi DA 488). Faptele acestea pot lăsa să se înţeleagă de asemenea că v. 11-32 relatează incidente pereene (vezi la v. 14.29).

34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

Verset ce nu a fost comentat.

35 Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.

Verset ce nu a fost comentat.

36 Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”

Verset ce nu a fost comentat.

37 Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat şi a şezut la masă.

Un Fariseu. [Prânzirea cu un Fariseu, Luca 11,37-54. Cf. la Matei 23,1-39; Luca 20,45-47. Pare să nu existe nici un motiv pentru a nu considera ocazia la care se face referire în v. 37-54 ca fiind complet deosebită de cea din Matei 23, 1-39; Luca 20, 45-47. Cuvintele pe când vorbea (cap. 11,37) leagă strâns restul capitolului cu ceea ce îl precede. Aici, Isus prânzeşte în familia unui Fariseu, în timp ce în cealaltă ocazie era în curţile Templului din Ierusalim (vezi la Matei 23,38; 24,1). Incidentul acesta a avut loc cu câteva luni înainte de încheierea lucrării lui Isus (COL 253; vezi la Luca 12,1)

Susţinerea criticii superioare că Luca a luat diferite materiale aşa cum le-a găsit, fără a înţelege legătura lor cu alte evenimente din viaţa lui Isus şi le-a aranjat aşa cum i s-a părut mai bine, n-are nici un temei faptic. Predicatorii moderni folosesc adesea acelaşi material al predicii, cu variaţii mai mari sau mai mici, la multe ocazii diferite şi nu există nici un motiv pentru a crede că Isus nu a făcut la fel la prezentarea soliilor Sale. De fapt, ar fi curios într-adevăr, dacă, în lucrarea Lui de învăţare din sat în sat şi din ţinut în ţinut, nu ar fi repetat aceleaşi adevăruri generale. Asemănarea verbală dintre relatări care, aşa cum descoperă contextul, au fost clar spuse la diferite timpuri nu e deloc ciudată. Dacă uneori cuvintele lui Luca sunt asemănătoare cu ceea ce au scris alţii, chiar şi în relatarea diferitelor incidente din viaţa lui Hristos, aceasta nu este un motiv de a tăgădui faptul că el era călăuzit de Spiritul inspiraţiei. În acelaşi timp, ar trebui să se reţină că scriitorii Evangheliei nu au urmat totdeauna o ordine cronologică strictă în prezentarea naraţiunii Evangheliei (vezi EGW Material Suplimentar la 2 Petru 1,21).

Deşi incidentul descris în cap. 11,37-54 este distinct de acela prezentat în Matei 23,1-39, marea asemănare a conţinutului face de dorit să se dea comentariul principal acolo şi nu aici. Să prânzească la el. Cu privire la obiceiurile la masă ale iudeilor vezi la Marcu 2,15.

38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.

A văzut cu mirare. [S-a mirat, KJV]. Versetul acesta ar putea fi redat mai curgător în felul următor: Fariseul a fost uimit să vadă că el nu Se spălase înainte de masă (vezi la Matei 22,4). Pentru semnificaţia şi felul ritualului spălării mâinilor vezi la Marcu 7,1-8. Pentru învăţăturile lui Isus cu privire la subiectul acesta vezi la Marcu 7,9-23.

39 Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate.

Curăţiţi partea de afară. Pentru comentariu la v. 39.40 vezi la Matei 23,25.

Răpire. Gr. harpage, răpire, jaf, prădare sau tâlhărie. În Evrei 10,34 harpage este tradus răpire. Forma adjectivală harpax, este folosită cu privire la lupi răpitori (vezi la Matei 7,15) şi la hrăpăreţi (vezi Luca 18,11;1 Corinteni 5,10; 6,10).

40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru?

Nebunilor. Gr. aphrones, nesimţitori sau nebuni. Aphron este un adjectiv corespunzând substantivului aphrosune, nebunie.

41 Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

Daţi mai bine milostenie. Comparaţi cap. 12,33. Înţelesul v. 41 este obscur. Expresia ta enonta, tradus lucruri din acelea ce aveţi nu pare nicăieri în altă parte în NT şi nu este sigur ce a vrut să spună Isus prin ea. Traducerea KJV este interpretativă şi ipotetică, cum sunt toate celelalte. Textul literal grec pare să favorizeze exprimarea RVS, lucrurile care sunt lăuntrice, adică, lăuntric fie al paharului sau al blidului sau launtric la Fariseii înşişi (vezi v. 39). Dacă Isus Se referă la conţinutul paharului sau al blidului, El sugerează că generozitatea faţă de săraci este o cale mai bună de a evita o întinare reală decât curăţirea ceremonială scrupuloasă a vaselor în care e păstrată hrana. Dacă El Se referă la Fariseii înşişi, spune că spiritul de generozitate faţă de săraci şi îngrijirea de cei săraci este o cale mai bună de urmărire a curăţiei inimii decât preocuparea pretenţioasă de amănunte şi tradiţionalism (vezi la Marcu 7,7). Comparaţi sfatul lui Isus dat tânărului conducător bogat (vezi Luca 18,22.23).

Vă vor fi curate. Vezi la Marcu 7,19. Înţelesul aici pare a fi: Veţi fi curaţi înaintea lui Dumnezeu şi când starea aceasta predomină, nimic altceva nu trebuie să vă preocupe. Totuşi, unii consideră cuvintele acestea ironice în înţelesul: Veţi fi curaţi [în propria voastră vedere] când veţi da milostenii.

42 Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

Vai de voi. Vezi la Matei 23,13.

Din izmă, din rută. Vezi la Matei 23,23.

43 Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

Scaunele dintâi. Vezi la Matei 23,6.

44 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie.”

Cărturarii şi Fariseii făţarnici. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea acestor cuvinte. Cu privire la comentariul despre cărturari şi Farisei vezi la p. 51.52. În privinţa cuvântului făţarnici vezi la Matei 6,2.

Mormintele care nu se văd. Timpul a îndepărtat orice dovadă exterioară a locurilor de îngropăciune şi oamenii puteau umbla peste ele fără să ştie (RSV). Contactul cu morţii aducea întinare rituală.

45 Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”

Unul din învăţătorii Legii. Amănuntul acesta distinctiv al naraţiunii lui Luca nu apare în pasajul corespunzător din Matei 23,27. Învăţătorii Legii erau cărturari. Scriind pentru Neamuri care ar fi putut înţelege greşit înţelesul ebraic tehnic dat cuvântului cărturari, Luca pune în loc termenul învăţător de Lege.

Ne ocărâţi şi pe noi. Cei mai mulţi cărturari erau Farisei. Fariseii alcătuiau o sectă religioasă; cărturarii, sau învăţătorii Legii, erau tâlcuitori de profesie ai Legii. În pasajul corespunzător din Matei 23 Isus se adresează de la început atât Fariseilor, cât şi cărturarilor. Aceasta este încă o indicaţie că Luca relatează aici un incident care a avut loc cu o altă ocazie decât acea din Matei, în ciuda marii asemănări dintre cele două relatări (vezi la v. 37).

46 „Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.

Puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat. [Împovăraţi pe oameni, KJV]. Vezi la Matei 23,4.

47 Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri.

Zidiţi mormintele. Pentru v. 47, 48 vezi la Matei 23,29.30.

48 Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele.

Verset ce nu a fost comentat.

49 De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,

Înţelepciunea lui Dumnezeu. Vezi la Matei 23,34. Potrivit cu 1 Corinteni 1,24.30, Isus Însuşi este înţelepciunea lui Dumnezeu întrupată, dar este îndoielnic că Isus Se referă la Sine aici. Mai probabil, El vrea să spună: Dumnezeu în înţelepciunea Sa. Nu există nici o carte cunoscută care să fi purtat expresia aceasta ca titlul al ei.

50 ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:

Proorocilor. Cu privire la v. 50, 51 vezi la Matei 23,35.36.

De la întemeierea lumii. Vezi Matei 13,35; 25,34; Apocalipsa 13,8.

Acest neam. Vezi la Matei 12,39; 23,36; 24,34.

51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!

Verset ce nu a fost comentat.

52 Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”

Cheia cunoştinţei. Comparaţi cu Matei 23,13. Cheia cunoştinţei este cheia care deschide uşa cunoştinţei, adică, cunoştinţei mântuirii, aşa cum lămureşte contextul de aici şi din Matei 23,13. Pentru o folosire similară a cuvântului chei vezi la Matei 16,19.

53 După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;

După ce a ieşit de acolo. [După ce a spus aceste lucruri, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea când a ieşit de acolo. Cărturarii şi Fariseii. Cu privire la cărturari şi Farisei vezi p. 51,52. Pentru eforturile anterioare din partea lor de a împiedica lucrarea lui Isus vezi la Matei 4,12; Marcu 2,24; Luca 6,6.7.11; etc.

54 I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

Să-L poată învinui. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestei propoziţii. De doi ani spioni ai Sinedriului se ţinuseră pe urmele lui Isus oriunde mergea în Galileea şi Iudea (DA 213; vezi la v. 53). Acum erau mai activi ca oricând. Dar spionii nu auziseră nimic care ar fi putut fi în cea mai mică măsură interpretat contra Lui, cu excepţia celor mai fantastice distorsionări şi falsificări deliberate (vezi la Matei 26,59-63).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 COL 140; MB 103; 9T 278 1–13 COL 139–149

4 MB 113

5, 6 2T 28

5–8 COL 140

7–9 DA 495

9 COL 147; 7T 214

9, 10 CH 380

9–13 COL 141; TM 381

11, 12 EW 21; 1T 71

11–13 CT 242

13 AA 50; FE 434, 537; GC 477; MB 132; 1T 120; 5T 157; 8T 22

21 5T 309; 6T 407

28 FE 339; 4T 60

35 PK 83; 3T 59, 65

37–52 TM 76

42 EW 166; 2T 85

52 TM 109; 3T 441; 5T 728

54 COL 22; TM 108