1 Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce știe, și va cădea astfel sub vină,

Când... va păcătui. Dacă cineva păcătuieşte (RSV). În Biblia ebraică, versetele 1-13 sunt unite la capitolul 4, pentru motivul evident că ele se ocupă cu acelaşi subiect ca şi cap. 4, adică jertfele pentru păcat. Totuşi, caracterul lor este puţin diferit, fiind cazuri intermediare între jertfele pentru păcat şi jertfele pentru vină, împărtăşindu-se de natura ambelor şi purtând ambele nume.

Fiind pus sub jurământ. Mai degrabă, un jurământ public (RSV). Locul este scena unei curţi de judecată, unde martorii sunt chemaţi să depună mărturie. Cel care refuză să mărturisească este declarat vinovat. Sunt vremuri când datorii neplăcute, pe care am prefera să le evităm trebuie să fie aduse la îndeplinire.

Când spunem adevărul, trebuie să fim cu băgare de seamă să nu atribuim vreo vină şi astfel să judecăm pe fratele nostru. Trebuie să avem grijă ca faptele pretinse să fie într-adevăr fapte, iar nu bănuieli. Probele indirecte pot să indice calea spre adevăr, dar ele pot şi să inducă complet în eroare. Să ne ferim a trage concluzii lipsise de temei.

Un caz în speţă este acela al unui diacon care a fost văzut de mai mulţi membri ai bisericii trecând pe lângă casa de adunare în ziua Sabatului îmbrăcat în hainele lui de toate zilele şi ducând o mică sarcină de lemne. Mai târziu, el a venit la serviciul divin ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. El a fost de îndată cercetat, deoarece păcatul fusese public, dar nu se dădea pe faţă nici un fel de regret. În acest caz, nu se puneau la îndoială faptele, iar el nu tăgăduia ceea ce făcuse. Martorii şi acuzatul erau de acord în privinţa faptelor care avuseseră loc. Fapta sa era o clară călcare a Sabatului. Apoi el a explicat.

În dimineaţa acelei zile, el simţise îndemnul să viziteze o văduvă şi pe cei doi copii ai ei, pe care avea de gând să-i ia la şcoala de Sabat. Ajungând acasă a găsit-o pe mamă bolnavă şi casa fără lemne de foc. A plecat acasă la el, s-a schimbat de haine şi a dus un braţ de lemne pentru familia nevoiaşă. Acest lucru îl văzuseră martorii, dar necunoscând împrejurările, ei au tras concluzia că el a făcut în Sabat ceva ce nu trebuia să fie făcut.

Un martor trebuie să spună adevărul, tot adevărul, şi nimic altceva decât adevărul. Lui nu-i este îngăduit să născocească, nici să adauge, nici să scadă, nici să judece motivele care au promovat fapta. Multă nedreptate şi necaz s-ar evita dacă s-ar da mai multă atenţie acestor principii.


2 sau când cineva, fără să știe, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, și va băga apoi de seamă și se va face astfel vinovat;

Ceva necurat. Popoarele din vechime n-au avut cunoştinţele medicale de care dispunem astăzi. Ele nu puteau ajunge la cunoştinţa că venind în contact cu anumite boli puteau deveni purtători de boală. Astfel că singurul principiu sănătos era să se evite orice părea suspect. Călcarea acestui principiu putea duce la epidemie. Ca măsură sanitară, acest principiu este încă sănătos.

Legile levitice, desigur, s-au ocupat în primul rând cu necurăţia morală şi ceremonială. În acelaşi timp, multe dintre aceste reguli aveau o semnificaţie atât pentru corpurile oamenilor, cât şi pentru sufletele lor. Având în vedere că oamenii nu erau pregătiţi nici să înţeleagă, nici să aprecieze pe deplin aspectul fizic, această valoare, deşi se subînţelege, adesea nu este nici măcar amintită. Cuvântul tame, tradus necurat nu este niciodată folosit în Vechiul Testament decât în legătură cu necurăţia levitică. În versetul 1 şi 4 este evident că obiectul în discuţie este răspunderea morală. Având în vedere că necurăţia din versetele 2 şi 3 este clasată cu aceea din verstele 1 şi 4 ca fiind păcat de acelaşi fel, aceasta trebuia să fie de asemenea o chestiune de răspundere morală. În codul levitic, necurăţia este mai ales o vinovăţie morală sau ceremonială şi poate sau nu poate să însemne adevărată necurăţie fizică.


3 sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, și va băga de seamă mai târziu și se va face astfel vinovat;

Şi va băga de seamă. Un om poate fi necunoscător şi din cauza aceasta fapta lui să fie considerată scuzabilă. Dar, deşi necunoscător, el poate să devină o ameninţare pentru alţii ca purtător de infecţie. De aceea, în unele cazuri se putea ca el să nu fie întru totul necunoscător şi trebuia să înveţe o lecţie destinată să-l impresioneze pe el şi pe alţii. Cu toate acestea, nu trebuia să i se atribuie vinovăţie totală unuia care era necunoscător, afară de cazul că procedase aşa în mod voit, şi avusese posibilitatea să cunoască mai mult.

Unii închid ochii în mod deliberat faţă de lumină, asigurându-se că prin aceasta sunt scutiţi de răspundere. Dar la judecată va trebui să dăm socoteală nu numai pentru ce ştim, ci şi pentru ce am fi putut şti, dacă am fi depus efortul să aflăm.


4 sau când cineva, vorbind cu ușurință, jură că are să facă ceva rău sau bine, și nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, și se va face astfel vinovat:

Când cineva... jură. Aceasta nu se referă la conversaţie, ci la declararea solemnă a unei făgăduinţei de a face sau de a se abţine a face anumite lucruri. Când oamenii încheiau un contract sau legământ, exista un acord mutual, iar acest acord era confirmat adesea printr-un jurământ.

Dacă una din părţile contractante uită făgăduiala sa, pe care o întărise prin jurământ, sau o respingea în mod deliberat şi dacă bagă de seamă mai târziu, se va face astfel vinovat.

Greşeala de a nu păstra cuvântul este un păcat flagrant al zilelor noastre şi pare a fi în creştere. De astfel de creştini trebuie să te păzeşti. Este uşor să cazi în căile lumii şi să ajungi slab faţă de standardul pus de Dumnezeu.


5 Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul.

Să-şi mărturisească. El este vinovat şi ştie acest lucru. O recunoaştere generală nu va fi suficientă. Aceasta trebuie să fie o mărturisire a acelui lucru. Nimic mai puţin nu va fi de ajuns.


6 Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, și anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispășitoare. Și preotul să facă pentru el ispășirea păcatului lui.

Jertfă ispăşitoare. Aceasta consta dintr-o oaie, sau o capră. Acestea erau jertfe obişnuite, iar preotul făcea ispăşire pentru păcatul aducătorului.


7 Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispășire, iar celălalt ca ardere de tot.

Turturele. Dumnezeu simte împreună cu cei săraci în ce priveşte aducerea jertfei obişnuite. Păcătosul aducea la preot două păsări, iar preotul sacrifica mai întâi una ca jertfă pentru păcat, iar apoi pe cealaltă ca ardere de tot.


8 Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispășire. Preotul să-i frângă cu unghia capul de la grumaz, fără să-l despartă;
9 să stropească un perete al altarului cu sângele jertfei de ispășire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele altarului; aceasta este o jertfă de ispășire.
10 Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere de tot, după rânduielile așezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a făcut, și i se va ierta.
11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, și anume ca dar de ispășire; să nu pună untdelemn pe ea și să n-adauge nici tămâie, căci este un dar de ispășire.

Floarea făinii. Vinovatul putea să fie prea sărac ca să nu poată aduce turturele sau porumbei. Dar chiar şi cel mai sărac putea să aducă o mică porţie de făină. El nu trebuia să pună pe ea untdelemn sau tămâie, pentru că atunci ar fi devenit o jertfă de mâncare. Fără acestea, ea rămânea

o jertfă pentru păcat.

Preotul lua un pumn de făină şi o ardea pe altar, în acelaşi fel ca darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Ca să nu fie considerată jertfă de mâncare, Dumnezeu repetă că ea este un dar de ispăşire.

Aici suntem confruntaţi cu o situaţie neobişnuită – o jertfă pentru păcat fără sânge. Dar mai este şi un alt lucru important în legătură cu ea: astfel de jertfe pentru păcat nu ajungeau niciodată pe altar. Pentru accentuare, Dumnezeu repetă: Aceasta este o jertfă pentru păcat. Cum trebuie să explicăm deosebirea de ritual pe care o îngăduie Dumnezeu aici?

Conform cu Evrei 9,22, fără vărsare de sânge nu este iertare. Aceasta este regula. Levitic 5,11-13 este o excepţie de la regula generală. Nu toate lucrurile, ci după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge (Evrei 9,22). Faptul că în cazul acesta o jertfă pentru păcat face ispăşire fără sânge probabil că explică pe aproape.

La drept vorbind, niciodată nu poate fi adevărată iertare de păcat fără sângele lui Hristos. Dacă ar fi aşa, moartea lui Hristos ar fi zadarnică. Dar, în simbol, erau cazuri unde iertarea şi curăţirea aveau loc fără vărsarea imediată a sângelui.


12 S-o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, și s-o ardă pe altar, ca și pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispășire.
13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispășirea păcatului pe care l-a făcut față de unul din aceste lucruri, și i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca și la darul de mâncare.”
14 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
15 „Când cineva va face o nelegiuire și va păcătui fără voie față de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după prețuirea ta în sicli de argint, după siclul Sfântului Locaș.

Va face o nelegiuire. Lucrurile închinate Domnului sunt primele roade, zecimea, darurile şi orice altceva ce aparţine de slujirea lui Dumnezeu. Nelegiuirea avută aici în vedere este fie reţinerea, fie diminuarea, adică plătirea unei sume mai mici decât era datorat. Jertfa cerută pentru această nelegiuire era un berbece fără cusur. Dar aceasta nu era de ajuns, cel care păcătuise mai trebuia şi să restituie şi să mai adauge a cincia partea a lucrului. Această prevedere era o piedică temporară pentru reţinerea deliberată. Când se punea problema sumei în discuţie, preotul trebuia să facă preţuirea. După ce se avea loc restituirea, preotul făcea ispăşire pentru el cu berbecele adus ca jertfă pentru vină (v.16).


16 Să mai adauge a cincea parte la prețul lucrului cu care a înșelat Sfântul Locaș și să-l încredințeze preotului. Și preotul să facă ispășire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, și i se va ierta.
17 Când va păcătui cineva făcând, fără să știe, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri care nu trebuie făcute, și se va face vinovat purtându-și astfel vina,

Lucruri care nu trebuie făcute. A doua situaţie este mult asemănătoare cu prima (v.14-16), dar se referă la lucruri care nu trebuie făcute. Acestea sunt lucruri care, deşi nu sunt amintite în mod deosebit, ajung să nu fie pe placul lui Dumnezeu.

Dumnezeu se ocupă mai de grabă cu principii decât cu amănunte. Cele Zece Porunci se ocupă cu principii fundamentale. Porunca să nu furi nu specifică lucrul care nu trebuie să fie luat. Ea este atot-cuprinzătoare. Ea nu spune să nu furi obiecte mari. Ea spune simplu: să nu furi. Tot aşa şi în cazul acesta, Dumnezeu ar fi putut intra în amănunte. Dacă ar fi făcut aşa, unii ar fi putut fi ispitiţi să creadă că lucrurile menţionate sunt mai serioase decât cele care au fost omise. Aşa că Dumnezeu include toate abaterile în declaraţia: lucruri care nu trebuie să fie făcute. Nimeni nu putea invoca ignoranţa. Aceasta poate să pară ca fiind o afirmaţie tare, dar era justă.


18 să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta. Și preotul să facă pentru el ispășirea greșelii pe care a făcut-o fără să știe; și i se va ierta.

Ispăşirea... greşelii. Necunoaşterea este ceva de care trebuie să ne pocăim. De obicei, ignoranţa nu este considerată ca păcat. Dumnezeu simte împreună cu cel necunoscător, şi noi trebuie să simţim la fel. Dar trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă spre a ne îmbunătăţi defectele.


19 Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat față de Domnul.”