1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
2 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, și să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.

Să se ferească. Tot ce slujea la Cortul Întâlnirii trebuia să fie cu totul curat, ceremonial sau altfel. Dacă vreun preot devenea necurat, trebuia să evite cu grijă să se atingă de vreunul din lucrurile sfinte şi nici măcar să nu se apropie de ele. Acestea cuprindeau tot ce aparţinea de slujba de la sanctuar precum: altarele, cu toate uneltele lor şi jertfele aduse preoţilor de popor. Dacă vreunul făcea aşa, era nimicit dinaintea Domnului, adică de la slujba Cortului Întâlnirii.


3 Spune-le: „Orice om dintre urmașii voștri și din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel și care va avea pe el o necurăție, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul.
4 Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânță, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot așa și cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânță în somn,

Lepră. Cele mai multe din pângăririle care puteau să vină asupra unui preot aveau să fie numai de natură vremelnică şi excluderea de la sanctuar avea să dureze numai până seara. Totuşi, cei care contractau lepra, sau care aveau o rană deschisă erau excluşi până erau declaraţi din nou curaţi, oricât de lungă ar fi putut fi perioada de timp. În timpul despărţirii lor, ei erau întreţinuţi ca şi ceilalţi preoţi, dar nu puteau mânca din lucrurile jertfite, pentru că aceasta ar fi inclus purtarea păcatului.


5 cel ce se va atinge de o târâtoare și se va spurca sau un om atins de vreo necurăție oarecare și care se va fi făcut necurat prin ea.

De o târâtoare. Dumnezeu a poruncit ca tot ce slujea la sanctuar să fie absolut curat. Dacă un preot avea să atingă o târâtoare, sau o altă persoană care nu era curată, el trebuia să se spele şi nu îi era îngăduit să slujească până în ziua următoare.


6 Cine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce își va scălda trupul în apă;
7 după asfințitul soarelui, va fi curat; și în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.

După asfinţitul soarelui. Apusul soarelui încheia ziua. La timpul acesta se încheiau uşile Cortului Întâlnirii şi în acea zi nu se mai slujea. De aceea, când preotul era necurat până seara, el nu putea sluji până în ziua următoare.


8 Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfâșiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sunt Domnul.
9 Să păzească poruncile Mele, ca să nu-și ia pedeapsa pentru păcatul lor și să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu sunt Domnul care îi sfințesc.

Ca să nu îşi ia pedeapsa. În tot timpul, preoţii trebuiau să se abţină de la mâncarea lucrurilor necurate, care fuseseră sfâşiate, sau care muriseră de la sine. Oricine făcea aşa ceva cu ştiinţă avea să moară.


10 Niciun străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuiește la un preot ca oaspete și cel tocmit cu ziua să nu mănânce din lucrurile sfinte.

Lucrurile sfinte. Adică, hrana zilnică a preotului şi a familiei lui, care venea în cea mai mare parte din jertfele poporului. Robii evrei şi familiile lor erau consideraţi ca aparţinând familiei şi de aceea puteau să mănânce din lucrurile sfinte. O fiică măritată care locuia cu bărbatul ei era considerată ca aparţinând altei familii şi de aceea nu putea să mănânce din ele.


11 Dar robul cumpărat de preot cu preț de argint va putea să mănânce, tot așa și cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.
12 Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare.
13 Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărțită de bărbat, fără să aibă copii, și care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănânce din ea.
14 Dacă un om mănâncă dintr-un lucru sfânt, fără să bage de seamă, să dea preotului prețul lucrului sfânt, adăugând încă o cincime la el.

Fără să bage de seamă. Dacă un om care nu era îndreptăţit să mănânce din lucrurile sfinte făcea acest lucru fără să îşi dea seama, prin aceasta păcătuia faţă de lucrurile închinate Domnului şi i se aplica regula din capitolul 5,15.16. Un preot trebuia să fie întotdeauna cu băgare de seamă spre a evita încălcarea acestei reguli. Se putea, de exemplu, ca o fiică să-i viziteze pe părinţii ei acasă şi să i se dea o porţie de mâncare pe care să o ia acasă. Dacă aceasta era sfântă, ea nu avea drept la ea. Un vizitator putea să fie invitat să mănânce cu familia preotului. Se putea să fie incomod să se gătească o mâncare deosebită numai pentru vizitator care trebuia să aleagă ce era îngăduit să mănânce. Dacă el sau gazda făcea o greşeală, aceasta ar fi constituit un păcat.


15 Preoții să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare;
16 ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovați mâncând din lucrurile sfinte: căci Eu sunt Domnul care îi sfințesc.”
17 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
18 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel și spune-le: „Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bunăvoie,

Străinii. Adică, un individ nenaturalizat care locuia printre evrei. Un străin putea să aducă o jertfă, dar nu se putea apropia un altar asemenea unui israelit. Preotul primea jertfa şi o sacrifica pentru el. O astfel de jertfă avea să fie inevitabil o jertfă de bună-voie, faţă de care desigur se aplica regula din capitolul 1,3.


19 să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.
20 Să nu aduceți niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită.
21 Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulțumire, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bunăvoie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea.

Jertfă de mulţumire. O făgăduinţă de a înfăţişa Domnului un animal constituia şi o juruinţă. Un animal inferior nu era primit. El trebuia să fie desăvârşit din toate punctele de vedere. Aceasta se aplica atât la israelit, cât şi la străin.


22 Să n-aduceți niciuna care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine; din acestea să n-aduceți pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
23 Ca dar de bunăvoie vei putea să jertfești un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruințe, nu va fi primit.

Dar de bunăvoie. Totuşi, dacă acesta era un dar de bunăvoie şi nu o juruinţă, aducătorul putea să ofere chiar şi un animal care avea ceva în plus, sau îi lipsea o parte. Astfel de daruri erau folosite adesea pentru săraci. Putea să fie un corn frânt, sau putea să aibă un defect la picior, sau o cicatrice pe piele. Nici una din acestea nu o făcea nepotrivită pentru hrană.


24 Să n-aduceți Domnului un dobitoc cu boașele frânte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceți ca jertfă în țara voastră.

Boaşele frânte. Aceasta se referă la animale rănite întâmplător. Se pare că mutilarea deliberată a animalelor era oprită.


25 Nici să nu luați de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceți ca mâncare Dumnezeului vostru; căci sunt sluțite, au metehne: și n-ar fi primite.”

Mâncare Dumnezeului vostru. Adică, jertfele aduse de popor, de care erau dependenţi preoţii pentru traiul lor.


26 Domnul a zis lui Moise:
27 „Vițelul, mielul sau iedul, după naștere, să mai rămână șapte zile cu mama sa, și apoi, de la a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc.

Şapte zile cu mamă-sa. Un animal nou născut nu era primit imediat ca jertfă (vezi comentariul pentru Exod 22,30). Pentru jertfă nu exista o limită superioară de vârstă, cu excepţia când se arăta în mod specific. Ghedeon a jertfit un viţel în vârstă de şapte ani (Judecători 6,25).


28 Vaca, oaia sau capra, să n-o înjunghiați ca jertfă în aceeași zi cu fătul lor.

Cu fătul lor. Nu ni se spune de ce nu putea să fie o vacă junghiată în aceeaşi zi cu fătul ei. Această regulă pare să fie de aceeaşi natură ca aceea care oprea luarea din cuibul de pasăre a mamei şi a puiului ei (Deutronom 22,6). Poate că aceste precepte erau destinate să înveţe pe Israel bunătatea şi mila, chiar şi faţă de animalele necuvântătoare. Se mai putea ca riturile religioase păgâne să fi cerut astfel de practici, iar faptul acesta în sine ar putea produce o explicaţie potrivită pentru interdicţia dată aici (vezi comentariul pentru Exod 23,19).

Principiul bunătăţii faţă de animale este bun şi astăzi. Să nu omorâm când nu este necesar, ci mai degrabă să simţim acea delicată şi grijulie purtare de grijă pe care Însuşi Creatorul o are pentru vieţuitoarele câmpului şi ale pădurii (Matei 10,29). Chiar şi copiii cei mici se simt nemulţumiţi când se aduce vătămare animalelor lor favorite. Să nu pierdem aprecierea sensibilă a copilăriei pentru bunătate. Cruzimea de orice fel se va dovedi revoltătoare. Fie ca medicii să fie cu băgare de seamă, să nu devină insensibili faţă de suferinţele altora. Fie ca slujbaşii să nu uite slăbiciunile omenirii şi nevoia de simpatie mai mult decât de mustrare


29 Când veți aduce Domnului o jertfă de mulțumire, s-o aduceți așa ca să fie primită.

O jertfă de mulţumire. Versetele 29 şi 30 repetă instrucţiunile din capitolul 7,15.


30 Vita să se mănânce în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până a doua zi dimineața. Eu sunt Domnul.
31 Să păziți poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul.
32 Să nu necinstiți Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sunt Domnul care vă sfințesc
33 și care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul.”