Leviticul 19

1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

2 „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru.

Fiţi sfinţi. Acesta este cuvântul cheie al cărţii Leviticul. În tot cuprinsul cărţii accentul este pus pe sfinţenie. Motivarea dată aici este aceea că Dumnezeu este sfânt.

3 Fiecare din voi să cinstească pe mama sa şi pe tatăl său şi să păzească Sabatele Mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Pe mamă-sa şi pe tatăl său. Aici ordinea urmată de obicei în Biblie este inversată. Unii consideră aceasta ca un incident, cuvintele fiind oarecum transpuse. Dar, fără îndoială că Dumnezeu a intenţionat să fie în felul acesta. Cu nici un chip, acest fapt nu reduce din demnitatea tatălui, ci subliniază că mamele nu sunt uitate de Dumnezeu şi nu trebuie să fie uitate nici de om.

În prea mult cămine mamei nu se dă cinstea care i se cuvine. Poate că ea nu reuşeşte să ocupe locul care se cuvine şi să exercite influenţa pozitivă şi constructivă aşa cum ar trebui. Ea poate să-şi micşoreze autoritatea în mintea copilului, spunându-i că atunci când tatăl va veni acasă, îl va face să asculte. O mamă care în mod obişnuit se sustrage de la răspunderea ei ar face bine să studieze situaţia, să cauze cauza propriei greşeli şi să ia măsuri de îndreptare. Porunca spune: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Exod 20,12).

Să păzească sabatele Mele. Porunca a patra şi a cincia, numite aici, sunt cele două porunci pozitive ale legii. Amândouă întipăresc cinstire şi respect faţă de autoritate.

Eu sunt Domnul. Declaraţia aceasta este repetată în acest capitol (v.4, 10, 12, 14, 16, 18, 25, 28, 30, 31, 32, 34, 36, 37).

4 Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Să nu vă întoarceţi spre idoli. Versetul patru indică spre porunca întâi şi a doua, dar mai ales spre a doua. Pentru a călca porunca aceasta nu trebuie să ne închinăm înaintea idolilor de lemn şi de piatră. Tot ce este onorat în locul lui Dumnezeu, sau preferat înaintea Lui, constituie un idol, chiar dacă ar fi vorba doar de o chestiune de imaginaţie.

5 Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.

O jertfă de mulţumire. Aceasta repetă prin accentuare instrucţiunea dată în cap. 7,11-21. După cum s-a observat în comentarea cap. 17,1-7, jertfele de mulţumire erau mai predispuse la abuz decât celelalte.

6 Jertfa să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau a doua zi; ce va mai rămâne până a treia zi să se ardă în foc.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Dacă va mânca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urât: jertfa nu va fi primită.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Cine va mânca din ea îşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Când veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor.

Spicele rămase. Întotdeauna Dumnezeu S-a îngrijit în mod deosebit de cei săraci. Adesea sărăcia se datorează lipsei de economie, prevedere, atenţie sau nepriceperii. Şi iarăşi, pot fi vremuri când ea este întâmplătoare, inevitabilă. Dar oricare ar fi cauza, Dumnezeu priveşte cu milă asupra tuturor celor ce sunt în nevoie şi porunceşte poporului Său să se îngrijească de ei după nevoile lor. Unii care sunt neînstare să lucreze au nevoie de un dar permanent, pe care vor să-l folosească în mod înţelept. Alţii sunt în stare şi dispuşi să lucreze, iar lor trebuie să li se dea ocazie să lucreze. A culege spice nu este uşor şi uneori rezultatul este slab. Dar este de preferat să se ofere oamenilor cât mai mult de lucru, decât să li se dea un dar permanent. Este spre paguba respectului de sine ca un om să primească ceva pentru nimic, cu excepţia unei adevărate nevoi. Dând oamenilor de lucru se realizează mai multe atât pentru cel ce dă, cât şi pentru cel ce primeşte. Dătătorului îi ajută să-şi dezvolte un spirit de generozitate şi adesea îl pune în situaţia de a-I ajuta lui Dumnezeu să răspundă la rugăciune. Şi primitorul este ajutat, deoarece îl face să-I mulţumească lui Dumnezeu şi să-i aprecieze pe cei care i-au oferit o ocazie să se ajute singur. Acest fapt tinde să se creeze spiritul de frăţietate.

10 Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Să nu furaţi şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.

Să nu furaţi. Furtul şi înşelăciunea sunt păcate înrudite. Adesea, ultima este necesară pentru cea dintâi (vezi cap. 6,2). Sunt mai multe feluri de furt decât de minciună. Sunt multe cazuri între cele două şi probabil că acestea sunt cele mai obişnuite. Dumnezeu doreşte ca adevărul să fie înăuntrul omului (Psalmi 51,6) şi tot ce seamănă a şiretenie sau ipocrizie înaintea Lui este o urâciune (vezi Efeseni 4,14; 1 Timotei 4,2).

12 Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

Să nu juraţi strâmb pe numele Meu. Implicit aceasta îngăduie jurământul judecătoresc. Această poruncă nu are în vedere doar jurământul în instanţă, ci jurământul fals. Sperjurul este considerat ca fiind cea mai serioasă fărădelege, pentru că el strică dreptatea. Este o încălcare hotărâtă a poruncii a treia şi merită pedeapsă severă (Matei 5,33-37).

13 Să nu asupreşti pe aproapele tău şi să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu opreşti până a doua zi plata celui tocmit cu ziua.

Să nu asupreşti pe aproapele tău. Versetul 11 opreşte nedreptăţile prin vicleşug, prin violenţă, sau putere superioară. Unii trag concluzia că pentru că un lucru este legal, este îngăduit pentru un creştin. Un lucru poate fi legal, totuşi departe de a fi potrivit (1 Corinteni 6,12; 10,23). Tot aşa, legea unei ţări poate numi legale comportamente pe care Dumnezeu nu le aprobă. Dumnezeu nu încurajează portiţe de scăpare legale.

Plata. Plata trebuie să fie achitată imediat, după cum şi datoriile la termenul lor. A reţine leafa asupra căreia s-a căzut de acord, sau plata unei datorii îndreptăţite, sau a le amâna pe nedrept Îi displace lui Dumnezeu şi nu este cinstit (Deutronom 24,14.15). Cinstea curată cere ca o persoană să nu facă nici un fel de aranjamente, sau să nu accepte nici o obligaţie, numai dacă are toate motivele să creadă că se poate descărca de răspunderile sale cu privire la ele. Ba mai mult, a îngădui să treacă timpul stipulat pentru reglementarea obligaţiunii fără a face aranjamentele necesare este una din cele mai josnice incorectitudini şi arată că un astfel de om este iresponsabil şi nevrednic de încredere.

14 Să nu vorbeşti de rău pe un surd şi să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

Surd. Nu este îngăduit să vorbim de rău pe un surd, pentru că el nu poate să audă, nici să punem un buştean ca piedică pentru un orb, pentru că el nu poate vedea. A face aşa înseamnă a fi necinstit şi crud. Dumnezeu spune: Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum (Deutronom 27,18, compară cu Iov 29,16). Cei care au metehne fizice merită o consideraţie deosebită. Dar să nu profite de neajunsul lor.

15 Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.

Să judeci. A avea în vedere faţa omului înseamnă a face păcat (Iacov 2,9). Pictorul, pe drept, a reprezentat dreptatea ca pe o femeie care ţine în mână o balanţă, cu ochii legaţi, ca să nu fie influenţată văzând cine sau ce este în faţa ei.

16 Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.

Bârfeli. Adică, povestiri care să dea naştere la rău, pentru că sunt fie neadevărate, fie păgubitoare pentru persoana respectivă. Rabinii învăţau că există trei păcate care îndepărtează pe un om din lumea aceasta şi îl privează de fericirea din lumea viitoare – idolatria, incestul şi crima – dar că bârfeala este mai rea decât acestea prin faptul că ea ucide trei persoane deodată: pe calomniator, pe cel calomniat şi pe ascultător. Ea este mai periculoase decât o sabie cu două tăişuri.

Împotriva vieţii aproapelui tău. De preferat, ridici împotriva vieţii aproapelui tău, fie direct, fie prin martori falşi (vezi Daniel 8,25; 11,14; 1 Cronici 21,1). Iudeii interpretează aceasta ca însemnând că acela care vede pe cineva în pericol precum înec, jaf, sau fiare sălbatice, are datoria să-l ajute, sau dacă un om se întâmplă să fie martor la o crimă, sau nedreptate, este dator să meargă să-l scape pe cel prejudiciat fie prin asistenţă personal, fie prin depunerea de mărturie în instanţă.

17 Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.

Să nu urăşti pe fratele tău. Este posibil a urî şi dispreţui o persoană fără a arăta pe faţă lucrul acesta. Totuşi, ura este păcat (1 Ioan 2,9-11). Acela care urăşte îşi face lui însuşi cel mai mare rău.

Să mustri pe aproapele tău. Hristos a spus: Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l (Luca 17,3; vezi şi Matei 18,15-17). Pavel zice: Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor (1 Timotei 5,20); mustră-i aspru (Tit 1,13); mustră cu deplină putere (Tit 2,15). Ultimele trei declaraţii se referă la răspunderea slujbaşilor, dar sfatul lui Hristos din Matei 18,15-17 este aplicabil la toţi. Este tot atât de rău a nutri ură în inimă, cât şi a reţine mustrarea. Rabinii învaţă că aceia care nu dezaprobă pe cel vinovat sunt părtaşi la păcat, şi că ar fi mai bine pentru ei să se arunce într-un cuptor care arde.

18 Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.

Să nu te răzbuni. Este o slăbiciune omenească să doreşti a te răzbuna pe cineva care ţi-a făcut rău, dar nu sprijină o astfel de procedare. Pavel zice: Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu (Romani 12,19). A purta ură este fără nici un folos. Aceasta nu face bine nimănui, iar celui ce poartă ură îi face mult rău. Ura amărăşte buna dispoziţie şi dă naştere unei imagini deformate asupra vieţii.

Să iubeşti pe aproapele tău. În această poruncă sunt cuprinse ultimele şase porunci (Matei 22,40). Hristos a zis: Aţi auzit că s-a zis: ‘Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău’. Dar Eu vă spun: ‘Iubiţi pe vrăjmaşii voştri’ (Matei 5,43.44).

Chiar şi criticii admit că declaraţia iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi a fost o declaraţie neobişnuită pentru acea vreme a lumii. Astăzi există egoism, cum a fost întotdeauna, şi este încă puţină iubire pentru aproapele, când interesele cuiva sunt în conflict cu ale noastre. De obicei, fiecare trăieşte pentru sine. Dacă putem face un bine aproapelui nostru, fără să ne păgubim pe noi înşine, ne dăm aprobarea. În mare măsură, iubirea pentru aproapele nu este decât o probă de interes personal.

19 Să păziţi legile mele. Să nu împreunezi vite de două soiuri deosebite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire.

Două feluri de seminţe. La început Dumnezeu a făcut specii diferite de animale şi plante. El n-a intenţionat să fie un amestec de diferite feluri spre confuzia tuturor. Regula contra amestecului de lână şi in nu este clarificată, nici nu este explicată în altă parte din Biblie. Scopul ei putea să fie acela de a imprima în minte principiul care se aplică la fiinţe. Ideea de a păstra diferitele feluri intacte, cum le-a creat Dumnezeu, este spre binele tuturor.

20 Când un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n-a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amândoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentru că ea nu era slobodă.

Se va culca cu o femeie. Femeia roabă în acest caz este logodită cu un soţ, dar n-a fost încă răscumpărată. De aceea, ea nu este liberă, ci este considerată ca proprietate a aceluia căruia îi serveşte.

Să fie pedepsiţi. Literal să se facă o anchetă (RSV). Ebraicul biggoreth, tradus astfel, conţine ideea unei cercetări făcute cu scopul de a hotărî o pedeapsă corespunzătoare cu crima. Aplicarea de către KJV a lui biggoreth numai faţă de femeie nu este sprijinită de textul ebraic. Acesta se aplică în mod egal la amândoi.

21 El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa Cortului întâlnirii, un berbec ca jertfă pentru vină.

El să aducă. Ca adaos la oricare ar fi fost pedeapsa corespunzătoare dată de judecată, bărbatul trebuia să aducă jertfa lui pentru vină (vezi cap. 7,1). În primul caz, el îşi plătea datoria faţă de societate, în cazul al doilea el era împăcat cu Dumnezeu. De la femei nu se aştepta să aducă astfel de jertfe.

22 Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Când veţi intra în ţară şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncaţi din ele.

Netăiate împrejur. Un pom fructifer nu era considerat matur decât la vârsta de patru ani. Până la vârsta aceasta, el era considerat ca netăiat împrejur. Adică fructele lui nu trebuiau să fie nici mâncate, nici aduse Domnului. În anul al patrulea, roadele lui trebuiau să fie închinate Domnului, spre lauda Lui şi de aceea dăruite Lui.

24 În al patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui.

Verset ce nu a fost comentat.

25 În al cincilea an, să mâncaţi roadele, ca ele să vi se înmulţească din ce în ce mai mult: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să nu ghiciţi după vârcolaci, nici după nori.

Sânge. Unii traduc această poruncă, Să nu mâncaţi nici o carne cu sânge în ea. Sângele trebuia să fie scurs din orice animal junghiat pentru hrană. Până în ziua de azi, iudeii conştiincioşi respectă regula aceasta şi oriunde este posibil au propriile abatoare. În alte locuri, la anumite zile, preotul este prezent la tăierea animalelor pentru iudei spre a se asigura că ritualului sângelui este respectat. Despre astfel de carne se spune că este cuşer şi înseamnă că este curată. Creştinii de regulă dau puţină atenţie acestei porunci sanitare, uitând cu totul că la început Dumnezeu a îngăduit folosirea cărnii ca hrană numai cu condiţia aceasta (Geneza 9,4). Aceeaşi restricţie a fost prescrisă mai târziu şi pentru creştinii dintre neamuri (Fapte 15,20.29).

Să nu ghiciţi. Probabil acesta se referă la farmece şi descântece, care deşi nu erau imorale în sine, tindeau spre superstiţie şi idolatrie. Este de mirare să constaţi că astăzi mai sunt încă mulţi influenţaţi de credinţele superstiţioase. Chiar şi ziare cu reputaţie dau informaţii despre zile norocoase şi nenorocoase. Oamenii susţin că sunt în stare să prezică viitorul prin poziţia stelelor şi recomande ce trebuie sau ce nu trebuie să se facă în anumite zile. Cei ce spun norocul şi mediumurile pentru spirite înfloresc cu miile, iar milioane sunt înşelaţi de ei. Unii poartă farmece în buzunare, sau pe trup, bat în cuie potcoave de cai deasupra uşii, alţii bat în lemn ca să nu li se întâmple rău. Mulţi nu vor să înceapă sau să aducă la îndeplinire anumite sarcini în zilele de vineri. Numărul 13 este considerat a fi nenorocos. Unii consideră o pisică neagră de rău augur într-o călătorie şi văzând-o se întorc din drum pentru a-şi începe călătoria din nou. Unii refuză să meargă sub o scară, iar alţii pretind a se vindeca de anumite boli prin aruncarea unui obiect în spatele lor, într-o noapte fără lună. În vechime, astfel de lucruri erau luate mult mai în serios decât sunt astăzi şi era pericolul ca Israel să cadă în magia popoarelor din jurul lor.

27 Să nu vă tăiaţi rotund colţurile părului şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.

Colţurile bărbii. Iudeii erau foarte mândri de bărbile lor, considerându-le semnul bărbăţiei şi demnităţii. S-a sugerat că o barbă stricată însemna că purtătorul ei era un adept al unui zeu păgân. Acea parte tăiată putea fi jertfită zeilor. Dumnezeu a interzis poporului Său să urmeze acest obicei. În contextul ei, (v.26-28) restricţia aceasta putea să însemne numai o măsură de siguranţă împotriva obiceiurilor păgâne. Aplicarea ei la obiceiul modern de a rade barba este cu totul nejustificată.

28 Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul.

Tăieturi în carne. Acestea erau făcute de diferitele popoare vechi în legătură cu ritualurile ceremoniale pentru morţi. Chiar şi astăzi unele popoare păgâne mai urmează astfel de practici. Întrun trib din Noua Guinee se taie un deget la moartea unui membru al familiei.

Slove săpate. Acestea poate să se refere la tatuaj, un obicei care nu este imoral în sine, dar în mod sigur nedemn pentru poporul lui Dumnezeu, pentru că tinde să strice chipul Creatorului.

29 Să nu-ţi necinsteşti fata dând-o să fie curvă, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie şi să se umple de fărădelegi.

Să nu-ţi necinsteşti fata. Acesta era un obicei comun printre popoarele din vechime, mai ales printre cei săraci, care adesea îşi vindeau fiicele şi uneori soţiile în robie şi prostituţie. Atunci femeile nu se bucurau de preţuire înaltă.

30 Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Locaşul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul.

Să păziţi Sabatele Mele. Respectul este cuprins în amândouă poruncile amintite aici. Sunt unii care păzesc Sabatul, dar nu arată respectul cuvenit faţă de Sanctuar. Alţii respectă Sanctuarul, dar nu Sabatul. Religia adevărată cheamă la respectarea amândoura, pentru că sunt sfinte.

31 Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Duhurile morţilor. De la onoth, literal burdufuri (de piele) ca în Iov 32,19. Aceasta este prima folosire a cuvântului în Biblie. Folosirea cuvântului pentru a desemna spirite pare că se datorează însuşirii glasului lor nedistinct şi nenatural, aşa cum putea să fie produs prin vorbirea într-un burduf, sau alt recipient. Cuvântul tradus în Isaia 8,19 prin murmur înseamnă a şopti, a vorbi încet, a bolborosi. El mai înseamnă a media (încet), ca şi când o persoană se adresează sieşi cu glas încet, care seamănă cu un oftat (Psalmi 143,6). Cuvântul tradus tradiţie este din şaphaph, un cuvânt care imită bolboroseala unui medium. În Isaia 29,4, şaphaph este redat prin şoaptă şi în Isaia 38,14 croncăneală. Septuaginta redă de obicei oboth ca eggastrimuthoi ventrilogi însemnând proiectarea glasului spre stomac în tonuri joase şi guturale. Ventrilogismul avea să se potrivească uşor la scopurile magice.

Oboth este feminin, sugerând că spiritele erau de obicei femei. Despre un medium se spunea că are un duh familiar. Ea nu era posedată de un duh familiar, ci avea duhul. O traducere literală a textului din 1 Samuel 28,7 ar fi o femeie, stăpâna unui spirit familiar. Folosit ca substantiv a cuvântului englezesc familiar înseamnă un intim, un însoţitor. Spirit familiar poate, deci, potrivit să fie spirit intim, sau poate însoţitor intim, adică cineva care a însoţit cu mediumul, poate fi chemat de stăpâna lui şi i se poate spune ce să facă. Posesorul, sau stăpâna lui, ob, de obicei se apleacă în timp ce vorbeşte ca medium şi conform cu Isaia 29,4 vorbeşte ca din pământ. Aceasta poate să explice faptul că atunci când Saul a consultat vrăjitoarea din Endor, ea a văzut o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ (1 Samuel 28,13), şi lămureşte de ce Saul s-a plecat cu faţa la pământ (v.14) pentru a conversa, cum credea el, cu Samuel (v.15-19).

Terafimii din Vechiul Testament (vezi comentariul pentru Geneza 31,19) se pare că, cel puţin pe acea vreme, au fost folosiţi de mediumuri ca suport pentru pretinsa comunicare cu morţii, adesea cu ajutorul ventrilogismului. În Zaharia 10,2 este spus căci terafimii vorbesc nimicuri (RSV) când sunt întrebaţi. În cel puţin un caz, cuvântul terafimi se referă la un chip atât de asemănător cu o fiinţă omenească, încât acesta a înşelat solii trimişi de Saul, făcându-i să creadă că în pat era culcat chiar David (1 Samuel 19,12-17). Un ventrilog putea să simuleze uşor o conversaţie cu un chip, într-un fel destul de real, pentru a convinge sufletele superstiţioase că vorbeau duhurile celor morţi. Ar fi numai firesc ca diavolul să controleze cuvintele duhului medium în armonie cu propriile scopuri.

32 Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

Perilor albi. Porunca aceasta extinde porunca a cincia. Respectul este o virtute fundamentală. Lipsa de respect şi de cugetare serioasă au fost întotdeauna păcate copleşitoare. Acesta este timpul tineretului. Ei sunt într-adevăr speranţa lumii şi a bisericii. Dar aceasta nu înseamnă a da la o parte bărbaţii în vârstă şi cu experienţă, nici să fie dispreţuit sfatul lor.

Să te temi de dumnezeul tău. Porunca aceasta este întotdeauna un adevăr prezent. Biserica zilelor noastre este sfătuită: Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă (Apocalipsa 14,7).

33 Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi.

Un străin. Străinii din vechime, în general, erau priviţi cu suspiciune. De ce şi-a părăsit străinul căminul? N-a făcut cumva vreo crimă? Era el vreun fugar din faţa justiţiei? Era un rob fugit? Se ridică întrebări fireşti, când puţini se aventurează departe de dealurile şi văile strămoşilor lor. Străinul era în defensivă, dar poporul lui Dumnezeu nu trebuia să-l asuprească.

34 Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Băştinaş din mijlocul vostru. Nu era de ajuns ca străinul să nu fie lăsat singur, nici să fi necăjit, sau chinuit. Ei trebuiau să-l trateze cu aceeaşi consideraţie pe care o arătau unii faţă de alţii. Hristos a enunţat aceeaşi regulă când a fost pe pământ. De fapt, El a citat tocmai din acest capitol al Leviticului, când a zis: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22,39; Levitic 19,18).

Pentru ca cineva să nu tragă concluzia că prin aproapele Hristos a înţeles un iudeu, El a spus pilda samariteanului milos. Orice om în nevoie este aproapele nostru (Luca 10,30-37).

Aţi fost străini. Este bine pentru noi să ne amintim că în trecut au fost vremuri când eram printre străini şi aveam nevoie de o mână de ajutor, sau de un cuvânt de îmbărbătare. Aceasta ne face mai amabili cu cei care au nevoie de ajutorul şi îmbărbătarea noastră.

35 Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere.

Să nu faceţi nedreptate. Dumnezeu porunceşte cinste strictă în măsurile de lungime, greutate şi cantitate. În orice schimb trebuie să se observe dreptate strictă. Hristos spune: Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura (Luca 6,38).

Comentariile lui Ellen G. White

9 MH 186

9,10 AA 337; Ed 44; PP 531

11 4T 336, 350

13 5T 350

13-15 3T 517

14 3T 519

17 DA 441; MB 87; 1T 214; 4T 513; 7T 260

18 COL 261, 381; PP 136, 305, 373, 424

30 ML 286; MYP 265; 5T 491

31 GC 556; PP 689

32 AH 363; Ed 244; LS 275; ML 279

33,34 PP 507

34 DA 500

35,36 MH 188

36 Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte şi hine drepte. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.