Judecători 9

1 Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale:

Sihem. Situat la 30 mile nord de Ierusalim, într-o îngustă vale fertilă. Probabil că el a fost sub jurisdicţia lui Ghedeon. El a fost cel puţin reşedinţa ţiitoarei lui Ghedeon şi a rudelor ei. De îndată ce Ghedeon a fost înmormântat, Abimelec s-a dus la Sihem să încerce a convinge rudele sale, care par să fi fost cetăţeni de seamă ai cetăţii, să-l ajute să obţină aceeaşi autoritate de conducere pe care o exercitase şi tatăl său.

2 „Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: „Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?” Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.”

Locuitorilor din Sihem. Cuvântul ebraic tradus aici bărbaţi (în engl.) este pluralul de la ba’al care înseamnă posesori sau cetăţeni. Locuitorii erau de naţionalitate amestecată, unii fiind israeliţi, unii canaaniţi, şi alţii, ca Abimelec, poate că aveau şi sângele unora şi al altora. Ei locuiau unul lângă altul, amestecându-se într-o anumită măsură, totuşi împărtăşindu-se de o antipatie mutuală. Versetul 28 indică faptul că, în această cetate specială, canaaniţii predominau.

Este mai bine? Abimelec a socotit acest argument ca zdrobitor. Nu trebuie să conchidem că toţi cei 70 de fii ai lui Ghedeon au căutat să câştige pentru ei autoritatea de conducere a tatălui lor. Abimelec a prezentat cazul în lumina cea mai rea posibilă, mizând pe temerile şi prejudecăţile gloatei.

Os din oasele voastre. Se pare că Abimelec a apelat la grupa de canaaniţi a gloatei. Chiar dacă nu acesta a fost cazul, israeliţii din Sihem erau din seminţia lui Efraim, şi el cunoştea prea bine ambiţia lor de a fi seminţia conducătoare. Fără îndoială că ei erau deranjaţi de ideea ca Ghedeon, un bărbat din Manase, să fie bărbatul şef al întregii regiuni. De aceea ei aveau să fie gata oricând să prindă ocazia de a ridica pe fiul lui Ghedeon din Sihem la slujba tatălui lor.

3 Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: „El este frate cu noi.”

Verset ce nu a fost comentat.

4 I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el.

Casa lui Baal-Berit. În vechime templele au slujit ca depozite pentru fondurile civile şi personale, aşa cum sunt băncile de astăzi. La aceasta se mai adăuga la fiecare templu propriul lui tezaur alcătuit din fondurile acumulate prin plata juruinţelor, penalităţilor şi darurilor. Sprijinul lui Abimelec pentru întreprinderea lui venea de la un templu al lui Baal. Ce ruşine, ca fiul unuia din acei care şi-au început cariera sa arătând zădărnicia închinării la Baal să-şi înceapă cariera sa cu un dar din templul lui Baal şi cu el să asasineze pe toţi fraţii lui! Acesta este rezultatul final al poligamiei, ambiţiei şi a lipsei de evlavie. În familiile poligame este iubire puţină şi multă gelozie.

Şaptezeci. Aceşti bani însumau un siclu pentru fiecare frate ucis, probabil cam 21 cenţi.

Oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi. În mod literal, oameni goi (fără însemnătate) şi nesăbuiţi. Multe revoluţii sângeroase au fost duse plătind astfel de urmaşi fără reputaţie şi nesăbuiţi.

5 A venit în casa tatălui său la Ofra şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.

A ucis pe fraţii săi. Aceasta era calea obişnuită a uzurpatorilor spre a-şi asigura tronul lor; persoana care n-avea nici un drept nimicea pe toţi acei care aveau drept, în aşa fel ca să nu mai aibă nici un concurent. Despoţii au anticipat conspiraţiile, şi aşa au nimicit pe toţi fraţii şi rudele lor apropiate.

Pe aceeaşi piatră. Ca şi animalele de jertfă (1 Samuel 14:33-35). Abimelec a ucis pe fraţii lui poate pe aceeaşi stâncă pe care Ghedeon a clădit altarul lui.

Iotam. În mod literal, Domnul este desăvârşit. Faptul că Ghedeon a vrut să dea un astfel de nume celui de-al 70-lea fiu al lui arată că el a rămas un credincios loial Domnului, în ciuda efodului pe care l-a făcut.

6 Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.

Casa lui Milo. Probabil că Milo era o localitate nu departe de Sihem. Nu este lămurit dacă cuvântul casă folosit aici, înseamnă familia sau locuitorii din Milo, sau, o clădire. Aici şi în v. 20 expresia pare să fie paralelă cu oamenii din Sihem. Deci ea se poate referi la oamenii clanului sau familiei din Milo. Pe de altă parte, ea ar putea foarte bine să însemneze o clădire. În v.46 se face referire la turnul din Sihem aşa fel încât ea poate fi egală cu casa lui Milo.

Stejarul (engl. plain). Ebraicul ‘llon. Cuvântul înseamnă un stejar sau terebint (vezi Judecători 6,11; Geneza 35,8). Probabil că pomul acesta din Sihem era acelaşi ca şi cel sub care Iacob a făcut ca familia lui să îngroape cerceii şi amuletele idolatre (Geneza 35,4) şi sub care Iosua a ridicat piatra lui ca mărturie (Iosua 24:26).

Stâlp (în Romani lipseşte). Acesta era unul din pietrele sacre folosite de obicei de evrei şi de canaaniţi în locurile lor de închinare (Geneza 28,18; Exod 24,4; Deuteronom 12,3). Abimelec a fost proclamat împărat în acelaşi loc unde Iosua ţinuse ultima adunare naţională spre a reînnoi legământul lui Israel cu Iehova (Iosua 24:1,25,26). Era obiceiul de a alege un împărat în vreun sanctuar sau loc sacru (1 Samuel 11,15).

7 Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe vârful muntelui Garizim şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: „Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

Vârful muntelui Garizim. Probabil că nu vârful muntelui, care este de 900 picioare deasupra cetăţii, ci o platformă pe care călătorii o numesc ieşitură din latura muntelui. Iotam, singurul fiu al lui Ghedeon care scăpase să fie omorât de Abimelec, aflase că oamenii din Sihem proclamau împărat pe Abimelec. Riscându-şi viaţa, s-a căţărat pe o stâncă mai ieşită deasupra oamenilor care erau adunaţi aproape de stejar. Câştigând atenţia mulţimii care tocmai făcuse împărat e Abimelec, Iotam a anunţat cu glas tare o solie către mulţime. Cuvântarea lui a avut două părţi. Parabola pune în contrast atitudinea lui Ghedeon şi a fiilor lui, cu cea a aventurierului Abimelec, şi prezice că soarta sihemiţilor, din cauza faptului că l-au ales pe Abimelec ca împărat, va fi un dezastru, în cele din urmă. Cuvântarea este una dintre capodoperele literaturii.

8 Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: „Împărăţeşte peste noi!”

Copacii au plecat. Alegorii de acest fel, în care lucrurile neînsufleţite vorbesc şi acţionează, erau plăcute celor din antichitate.

Să ungă un împărat. Iotam cunoştea prea bine dorinţa poporului de a avea un împărat, nu numai pentru a fi asemenea celorlalte popoare din jurul lor, ci pentru că ei socoteau că frecventele lor necazuri din partea vrăjmaşilor se datorau unei nereguli în forma de conducere , în timp ce suferinţele lor se datorau apostaziei lor. Această cerere pentru un împărat a fost exprimată prima dată în oferta poporului de a face împărat pe Ghedeon. Dorinţa lor a continuat să crească tot mai mult, până ce a fost făcută această încercare nereuşită. În zilele lui Saul ea a devenit atât de puternică, încât profetul Samuel, sub îndrumarea lui Dumnezeu, a consimţit şi a condus alegerea unui împărat.

Măslin. În Palestina măslinul este cunoscut ca cel mai de valoare pom. În valea fertilă a Sihemului se mai află încă livezi întinse de astfel de pomi. Măslinul, smochinul şi viţa, cărora li s-a oferit împărăţia în mod succesiv, reprezintă bărbaţi ca Ghedeon pe care binele comunităţii îi interesa mai mult decât avansarea personală.

9 Dar măslinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Să-mi părăsesc eu? Ghedeon a refuzat să părăsească lucrarea legitimă de judecător pentru a-şi asuma o poziţie ca aceea. Deşi ar fi fost capabil pentru ea, Dumnezeu nu-l chemase s-o îndeplinească. Răspunsul lui a fost: Domnul va domni peste voi (cap. 8,23). Asumarea conducerii împărăţiei ar fi fost tot atât de nepotrivită ca şi aceea a pomului care-şi părăseşte postul lui folositor, pentru a deveni împărat peste pomi.

Laude din partea lui Dumnezeu. Untdelemnul de măslin era folosit în slujba cortului întâlnirii, la aducerea de jertfe, daruri, la consacrarea într-o slujba dar şi ca element de dietă. Poate că, cuvântul ‘elohim folosit aici, ar trebui tradus dumnezei, cum ar fi potrivit, pentru că Iotam a adaptat parabola la starea idolatră a sihemiţilor (vezi şi v. 13).

10 Şi copacii au zis smochinului: „Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!”

Smochinul. Ceilalţi fii ai lui Ghedeon, sau poate chiar unii din judecătorii de mai înainte. Aceştia puteau să fi avut aptitudini şi capacităţi pentru conducere cu mult peste acelea ale lui Abimelec. Se poate că fusese făcută vreo ofertă unuia sau mai multora dintre ei să devină împărat, dar ei refuzaseră.

11 Dar smochinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Şi copacii au zis viţei: „Vino, tu, şi domneşte peste noi!”

Verset ce nu a fost comentat.

13 Dar viţa le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Vinul. Ebraicul tiroş, mustul strugurelui, fie proaspăt făcut sau fermentat.

Înveseleşte pe Dumnezeu. Sau înveseleşte pe zei (vezi cele despre v. 9), ca o adaptare a parabolei la obiceiurile binecunoscute ale sihemiţilor idolatri. Ei erau, probabil familiarizaţi cu frecventele jertfe de vin pentru zeităţile păgâne, care, se presupunea că iau într-adevăr parte la ele.

Pe de altă parte vinul mai era folosit şi la jertfele de băutură din serviciul templului (Exod 29:40; Numeri 15.7.10 etc.).

Să domnesc peste copaci. În mod literal, a flutura mâna in semn de salut. Acţiunea reprezintă un gest de autoritate. Toţi cei trei pomi care produc cele mai bogate binecuvântări pentru om, măslinul, smochinul şi viţa, au refuzat succesiv cinstea de a deveni împărat peste copaci. Motivul a fost la toţi acelaşi, pentru ce să părăsească slujba prin care ei aduceau cel mai de valoare serviciu spre a-şi asuma o slujbă care socoteau că nu era necesară?

Figura a undui peste copaci este o imagine potrivită a voinţei populare – nesigură şi afectată de orice vânt. O poziţie câştigată ca rezultat al favorii populare putea fi menţinută numai prin aplecarea faţă de orice adiere de vânt, sau în plus, prin pierderea adevăratei nobleţe, în efortul de a păstra poziţia prin forţa armelor. Cuvintele lui Iotam indică faptul că şi Ghedeon a înţeles natura nestatornică a israeliţilor. Nici un bărbat de adevărată valoare nu va părăsi o poziţie folositoare pentru a-şi asuma conducerea împărăţiei poporului ale cărui dorinţe şi ţinte se schimbau aşa de repede, ca vântul.

14 Atunci toţi copacii au zis spinului: „Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.”

Spinul Spinul, un arbust spinos, care creşte răzleţ şi care este obişnuit pe dealurile Palestinei. El a reprezentat antiteza copacilor de valoare care au refuzat oferta împărăţiei.

15 Şi spinul a răspuns copacilor: „Dacă, în adevăr, vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului.”

În adevăr. Altfel spus, cu scop serios. Spinul recunoscând valoarea lui inferioară în comparaţie cu a celorlalţi copaci, a bănuit că oferta este făcută numai ca glumă, sau ca bătaie de joc.

Adăpostiţi-vă sub umbra mea. Aceasta mai poate fi tradus găsiţi adăpost la umbra mea. Neghiobul de spin oferă cu toată seriozitatea o invitaţie absurdă. Ramurile cele joase nu oferă nici o umbră, şi sunt pline de spini. Aceasta este o ironie înţepătoare. Ea descrie absurditatea situaţiei în care se aflau sihemiţii. Abimelec, spunea Iotam poporului, nu poate procura pentru ei mai multă ocrotire decât poate spinul uscăţiv să procure umbră şi ocrotire pentru măslin şi smochin. Totul era făgăduit ,dar nimic împlinit.

Altfel. Spinul nu este numai nerăbdător să fie împărat, ci el pronunţă şi ameninţări răutăcioase şi periculoase – duplicatul acelor intimidări, fără îndoială, care fuseseră folosite de Abimelec pentru a convinge să nu fie retrase ofertele de sprijin pe care poporul din Sihem i-l dăduse lui.

Să iasă un foc. Tufişurile de spini erau în mod vădit cauza deselor incendii având în vedere că ele ardeau uşor şi focul se răspândea repede (Exod 22:6; comp. cu Psalmul 58:9; Isaia 9:18). Deşi Abimelec, întocmai ca spinul, nu avea putere sau pricepere să ajute, el avea mare putere să vatăme. Acei care au făcut împărat pe Abimelec erau într-o dilemă. Dacă rămâneau credincioşi faţă de el, acesta avea să-i ducă la ruină.

Pe scurt, morala întregii parabole este aceasta: oameni slabi, nevrednici, răi, vor fi totdeauna gata să-şi asume puterea, pentru ca, în cele din urmă, să aducă ruină asupra lor înşile şi asupra poporului nefericit pe care îl conduc.

16 Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? –

Cu toată curăţia aţi lucrat? Iotam începe aplicaţia parabolei. Fapta lor de a-l face împărat pe Abimelec – vor fi nevoiţi să recunoască – a fost adusă la îndeplinire în mod necugetat şi din mândrie.

Potrivit cu slujba. Arătând situaţia periculoasă în care s-au încurcat oamenii din Sihem, Iotam îi mustră server pentru ingratitudinea pe care au arătat-o faţă de Ghedeon finanţând incursiunea lui Abimelec asupra casei lui Ghedeon, în cursul căreia Abimelec masacrase 69 din fraţii lui vitregi. Aceasta a fost răsplata pe care au dat-o locuitorii din Sihem familiei aceluia care-şi riscase viaţa pentru a-i elibera pe locuitorii Palestinei de hoardele madianite. Favoruri mari sunt răsplătite adesea rău, mai ales de către posterioritate.

17 Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa în primejdie şi v-a izbăvit din mâna lui Madian;

Verset ce nu a fost comentat.

18 şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. –

I-aţi ucis fiii. Pentru că ei au finanţat pe Abimelec în fapta lui cea rea, Iotam îi socoteşte pe oamenii din Sihem împreună răspunzători pentru uciderea fraţilor lui.

Roabă. Adică, o concubină sclavă. Termenul este intenţionat dispreţuitor. Capitolul 9:1 arată că, probabil, concubina lui Ghedeon a fost o femeie liberă, poate dintr-o familie cu influenţă.

19 Dacă, în adevăr şi cu toată curăţia, v-aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui!

V-aţi purtat cu toată curăţia. Cuvintele sunt ironice. Dacă purtarea voastră este dreaptă şi justă, eu vă doresc să vă bucuraţi de ea. Fie ca împăratul-spin al vostru să vă aducă pace şi prosperitate, dacă aţi lucrat cu bună credinţă.

20 Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo şi să mistuie pe Abimelec!”

Dacă nu. Ascultătorii lui Iotam ştiau că nu acţionaseră cu bună credinţă şi acest blestem trebuie să fi fost ca un dangăt de condamnare la moarte.

Să iasă un foc. Blestemul lui Iotam a fost că Abimelec şi oamenii din Sihem aveau să piară prin nimicire reciprocă. Adesea, unitatea oamenilor răi se transformă repede în vrăjmăşie şi exterminare reciprocă. Blestemul acesta s-a împlinit exact aşa după cum se raportează în restul capitolului (vezi v. 56,57).

21 Iotam s-a dat în lături şi a luat-o la fugă; s-a dus la Beer, unde a locuit departe de fratele său Abimelec.

Beer. Care înseamnă izvor. Existau multe localităţi care purtau acest nume. Aceasta face imposibilă identificarea exacta a localităţii. Probabil că Iotam avea să fie în siguranţă oriunde în teritoriile lui Iuda sau Beniamin, şi probabil că a fugit în unul din aceste teritorii.

22 Abimelec stăpânise trei ani peste Israel.

Peste Israel. Adică, peste toţi israeliţii care voiau să accepte autoritatea lui. Probabil că era vorba mai ales de cei din regiunea Sihemului.

23 Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec,

Dumnezeu a trimis. Adică, Dumnezeu nu s-a amestecat în urmările naturale ale blestemului celui rău. Ceea ce Dumnezeu îngăduie adesea este prezentat ca şi cum ar purta semnătura Sa. Acei care nu aleg să slujească lui Dumnezeu, prin aceasta se expun stăpânirii lui Satana.

Duh rău. Aceasta poate să însemne o stare de spirit sau atitudine rea. Cuvântul duh este folosit adesea spre a descrie atitudinea sau dispoziţia (vezi Numeri 14:24).

Necredincioşi. Bărbaţii din Sihem au început acum să trateze pe Abimelec aşa cum ei îl ajutaseră pe el să trateze pe fiii lui Ghedeon. Era de aşteptat că acei care au fost necredincioşi faţă de Ghedeon aveau să fie necredincioşi şi faţă de Abimelec. Raportul nu arată cauza imediată a rupturii dintre Abimelec şi oamenii din Sihem. Poate că ei au aflat prea curând că el era un despot cu mână de fier care nu a ezitat să profite de ei după ce fusese făcut împărat.

24 pentru ca şi cruzimea săvârşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi.

Care-l ajutaseră. În mod literal, i-au întărit mâinile.

25 Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munţilor, nişte oameni care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec.

Au pus la pândă. Probabil că Abimelec şi-a stabilit reşedinţa sa la Ofra, după ce nimicise aici pe fraţii lui. Bărbaţii din Sihem, în nemulţumirea lor, au stat la pândă în speranţa de a-l prinde pe Abimelec atunci când avea să fie însoţit de oameni puţini. În timp ce aşteptau ca victima lor să apară, oamenii nemiloşi care stăteau la pândă, au început să jefuiască pe trecători şi caravanele care treceau pe alături. În curând, regiunea a fost într-o stare de nesiguranţă care aducea pagubă prestigiului şi popularităţii lui Abimelec.

Vârfurile munţilor. Probabil aproape de Sihem. Cetatea aceasta se afla pe cele două artere principale de călătorie prin munţii lui Efraim. Toate drumurile puteau fi uşor dominate de pe înălţimile celor doi munţi: Ebal şi Garizim. Această parte a Palestinei totdeauna a fost o vizuină favorită a hoţilor de drumul mare.

26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el!

Gaal. Numele lui înseamnă scârboşenie. Fraţii săi. Este vădit că nucleul celor ce au urmat pe Gaal a fost format din fraţi sau rude. Au trecut. Aceasta poate sugera că, mai înainte, Gaal locuise dincolo de Iordan.

27 Au ieşit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii şi au început să se înveselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.

Veselească. Ebraicul hilulim, din rădăcina halal a lăuda. În Levitic 19,24, hilulim este tradus spre laudă. Sărbătoarea culesului viilor în Palestina, era cea mai veselă din tot anul. La canaaniţi ea era însoţită, de obicei, de ospăţ cu orgie, băutură şi veselie zgomotoasă. Acesta este felul de cules descris aici. Cu o astfel de ocazie nemulţumirea latentă faţă de stăpânirea lui Abimelec cu siguranţă că avea să iasă la iveală. Sub influenţa vinului şi a veseliei ei au devenit îndrăzneţi şi îndeajuns de nesăbuiţi spre a insulta pe Abimelec şi a vorbi pe faţă împotriva lui. Chiar în templul unde complotaseră cu Abimelec şi luaseră tezaurul lui spre a finanţa prima lui incursiune ticăloasă, ei îl blestemau acum şi au pus la cale nimicirea lui.

28 Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelec şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal şi nu este Zebul îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?

Cine este Abimelec? În mod vădit, insultător, ca şi Cine este David? şi Cine este fiul lui Isai? din 1 Samuel 25:10.

Cine este Sihem? Probabil tot o reflecţie cu privire la cetate pentru a recunoaşte pe unul ca Abimelec să stăpânească peste locuitorii lui. A aparţinut Sihemului în mod natural şi tradiţional lui Abimelec?

Zebul, îngrijitorul lui. Noi nu suntem stăpâniţi nici măcar de Abimelec, spunea el de fapt, ci doar de Zebul, îngrijitorul lui, care nu-i bun de nimic După cât s-ar părea, Zebul fusese pus de Abimelec ca guvernator sau prefect al cetăţii (vezi v. 30). Gaal pregătea calea spre a uzurpa poziţia şi autoritatea lui Zebul.

Bărbaţii lui Hamor. Cu mult mai bine să faceţi ca şi conducător al vostru, un canaanit pur sânge, descendent al vechiului nostru prinţ băştinaş Hamor, stăpânul ereditar al Sihemului (vezi Geneza 33,19; Iosua 24,32).

29 Oh! Dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec.” Şi despre Abimelec zicea: „Strânge-ţi oştirea şi ieşi!”

Oh, dacă aş fi... (engl Would to God). Ebraicul mi, în mod literal, Cine, o exclamare idiomatică, care înseamnă: o, dacă aş putea avea! În realitate, cuvântul God nu este în textul ebraic. Traducerea KJV redă propoziţia într-o engleză idiomatică. Un alt exemplu de traducere idiomatică ce introduce numele lui Dumnezeu se află în expresia din NT God forbid (Romani 3,31 etc.). Textul original conţine simplu, să nu se întâmple.

În ceea ce priveşte metodele lui Gaal, compară cu metoda similară folosită de Absalom pentru a submina poziţia lui David (2 Samuel 15,4). Declaraţia este îndreptată împotriva lui Zebul. Gaad conchide că, dacă el ar fi guvernatorul cetăţii în locul lui Zebul, ar termina repede cu Abimelec.

Zicea. În Septuaginta este scris: aş spune. În conformitate cu contextul, probabil că aceasta este redarea corectă. În ebraică cele două forme sunt foarte asemănătoare, şi este posibil ca un copist să fi confundat pe una cu cealaltă. Versetul 31 sugerează că Zebul a trimis vorba în taină lui Abimelec informându-l cu privire la cele ce aveau loc. Dacă Gaal îl provocase în mod public pe Abimelec să se întâlnească, nu mai era nevoie de o misiune secretă. Dacă este reţinută traducerea zicea, ea poate fi interpretată ca însemnând că Gaal a vorbit lui Abimelec într-un dialog oratoric imaginar şi însufleţit. Dacă este aşa, atunci aplauzele sihemiţilor au încurajat pe oratorul încălzit de vin în aşa măsură încât el s-a întors ca şi când s-ar fi adresat lui Abimelec, zicând cu îngâmfare, Strânge-ţi oştirea şi ieşi.

30 Zebul, cârmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie.

Cârmuitorul cetăţii. Vezi cele despre v. 28

A auzit ce zicea. Trădătorii sunt adesea trădaţi la rândul lor, de către cei din propriile lor rânduri. Blestemarea unui împărat este dusă de către o pasăre a cerului (Eclesiastul 10,20). Lăudăroşenia lui Gaal cel beat a ajuns la urechile lui Zebul, care s-a mâniat din cauza aceasta, pentru că el a aflat că, ruina lui proprie avea să fie legată de aceea a lui Abimelec. Istorisirea aceasta, deşi simplă, este spusă într-un mod interesant, făcându-ne în stare să urmărim în mod clar desfăşurarea progresivă a conspiraţiei în care trădarea secretă, lăudăroşenia şi gelozia, conlucrează spre a aduce moarte pentru cetate.

31 A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem şi au răsculat cetatea împotriva ta.

Pe ascuns. Ebraicul betormah. Acesta poate fi tradus fie în taină, fie în Tormah. Dacă acesta din urmă e corect, Abimelec locuia într-o cetate numită Tormah. Versetul 41 declară că el locuia la Arumah. Numai dacă cele două nume nu descriu aceeaşi cetate, prima traducere, "în taină", este fără îndoială corectă. Zebul a acţionat pe ascuns. El nu era destul de puternic spre a se ocupa de Gaal, astfel că el nu i s-a opus pe faţă. Dacă Gaal ar fi fost mai înţelept el ar fi putut să se ocupe mult mai subtil cu Zebul.

32 Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pândă în câmp.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi când Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să-i faci ce-ţi vor îngădui puterile.

Verset ce nu a fost comentat.

34 Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea şi s-au pus la pândă lângă Sihem, împărţiţi în patru cete.

Verset ce nu a fost comentat.

35 Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.

La intrarea porţii. În timpul perioadei judecătorilor, poarta cetăţii era locul obişnuit unde autorităţile se întâlneau cu poporul. În această dimineaţă deosebită Zebul a venit la poartă pentru că se aştepta la tulburare. A venit şi Gaal, pentru că el avea de gând să supravegheze desfăşurarea evenimentelor din cetate, ca să poată împinge lucrurile spre propriile lui interese.

36 Gaal a zărit poporul şi a zis lui Zebul: „Iată un popor care se coboară din vârful munţilor.” Zebul i-a răspuns: „Este umbra munţilor pe care-i iei drept oameni.”

Iată un popor care se pogoară. În timpul nopţii, forţele lui Abimelec veniseră atât de aproape de cetate cât au putut, fără ca să dea naştere la alarmare. Dimineaţa devreme, după ce porţile cetăţii au fost deschise şi mulţi oameni ieşiseră dintre zidurile acesteia la ogoarele lor, soldaţii lui Abimelec au început să înainteze către cetate. Gal, care veghea la poartă, i-a descoperit imediat şi, emoţionat, a informat cu glas tare pe Zebul. Ne putem imagina pe acesta din urmă cum, pentru a câştiga timp pentru Abimelec, iese încet să privească, pentru ca apoi să răspundă cu viclenie şi în bătaie de joc, "Tu te agiţi degeaba! Aceasta nu este decât umbra aruncată de munţii Ebal şi Garizim". Se pare că Zebul l-a tratat ca şi când ar mai suferi încă din seara precedentă.

37 Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: „Este chiar un popor care se coboară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.”

Înălţimile ţării. În mod literal "mijlocul ţării". Probabil că acesta era numele unui deal, numit aşa pentru că se afla la jumătatea drumului dintre Iordan şi Mare.

Şi o ceată. Din toate punctele care supravegheau drumurile cetăţii au înaintat cete ale

soldaţilor lui Abimelec, spre consternarea lui Gaal şi surprinderea cetăţenilor.

Stejarului (engl. "the plain"). Traducerea preferată este "stejar" (vezi cele despre v.6).

Ghicitorilor (engl. "of Meonenim"). Probabil mai corect tradus "a ghicitorilor", decât ca nume

propriu. Acest stejar sacru probabil că a fost reşedinţa unei familii sau secte de ghicitori.

38 Zebul i-a răspuns: „Unde îţi este acum gura cu care ziceai: „Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum şi luptă-te cu el!”

Unde îţi este acum gura? "Gura" este folosită aici metaforic, pentru "lăudăroşenie". Ea este o mustrare pentru îndrăzneala şi obrăznicia de mai înainte a lui Gaal. Deşi se pare că Zebul încă nu este în situaţia de a se opune pe faţă lui Gaal, de teamă pentru siguranţa lui personală, totuşi prin dojenile lui în faţa celor prezenţi el îndeamnă pe Gaal să împlinească lucrul cu care se lăudase (v. 28) ieşind să lupte cu forţele lui Abimelec. Oamenii insolenţi şi îngâmfaţi adesea sunt făcuţi să-şi schimbe repede atitudinea într-un timp scurt şi să se teamă de cei pe care mai înainte i-au insultat.

39 Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului şi s-a luptat cu Abimelec.

Verset ce nu a fost comentat.

40 Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii.

Au căzut morţi. (engl. "overthrown and wounded"). Mai bine "au căzut ucişi". Abimelec a câştigat, fără multă greutate, o victorie deplină. Este vădit că, acei care au urmat pe Gaal au suferit pierderi grele. Suntem lăsaţi în nesiguranţă în ceea ce priveşte motivul pentru care Zebul n-a închis porţile cetăţii pentru a tăia retragerea lui Gaal. Poate că Gaal a lăsat o gardă de bărbaţi puternici spre a păzi poarta, pentru ca el şi oamenii lui să poată găsi siguranţă înăuntrul zidurilor, dacă aveau să fie biruiţi.

41 Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, care n-au putut să rămână la Sihem.

S-a oprit la Aruma. Adică, Abimelec s-a întors acum la Aruma acesta fiind căminul lui. El n-a încercat să atace Sihemul. Zidurile lui erau îndeajuns de puternice astfel că el a hotărât să-l ia printr-o strategie. De aceea, el s-a întors la casa lui din Aruma, ca şi când, învingându-l pe Gaal, el nu avea să forţeze cearta cu sihemiţii. Retrăgându-şi forţele, el a reuşit să-i adoarmă pe sihemiţi cu un neînţelept simţământ de siguranţă.

A izgonit pe Gaal. Nepriceperea lui Gaal de a se opune lui Abimelec l-a costat grupul lui de aderenţi din Sihem. Nici unul nu mai avea încredere în el, şi, poate, sperând că Abimelec avea să se liniştească dacă Gaal va fi izgonit, oamenii din Sihem au trecut de partea lui Zebul. Lui Gaal şi celor câţiva oameni care rămăseseră cu el, li s-a cerut să părăsească cetatea, ceea ce au şi făcut.

42 A doua zi, poporul a ieşit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de ştire,

Verset ce nu a fost comentat.

43 şi-a luat ceata, a împărţit-o în trei părţi şi s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieşea din cetate, s-a sculat împotriva lor şi i-a bătut.

Şi i-a bătut. După ce mulţi din bărbaţii cetăţii au ieşit la lucru în câmp, oamenii lui Abimelec i-au atacat şi i-au nimicit fără milă. Este greu de înţeles cum locuitorii din Sihem au crezut prosteşte că Abimelec avea să fie mulţumit cu alungarea lui Gaal şi nu va continua victoria lui iniţială, printrun atac asupra cetăţii.

44 Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit înainte şi s-au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau în câmp şi i-au bătut.

Intrarea porţii. De data aceasta, strategia lui Abimelec a fost mai bună. De îndată ce a început atacul, el a condus una din cetele oamenilor lui la poarta cetăţii şi a ocupat-o. Prin această periculoasă ieşire el a fost în măsură să oprească pe sihemiţii din afara cetăţii să ajungă iarăşi înăuntru, sau pe cei dinlăuntru să iasă să scape pe concetăţenii lor. Nu se neagă curajul lui Abimelec.

45 Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea până în temelie şi a presărat sare peste ea.

A luat-o. Locuitorii Sihemului s-au luptat aprig. Abimelec a avut nevoie de întreaga zi pentru a lărgi capul de pod de la poartă şi, în cele din urmă, să devasteze cetatea. El n-a lăsat pe nimeni sa scape. Se presupune că toată populaţia a pierit de sabie sau foc.

A presărat sare peste ea. Mânia lui Abimelec n-a fost astâmpărată până ce nu a fost dărâmată toată cetatea, edificiile şi zidurile. Apoi Abimelec a presărat sare peste ruine ca acţiune simbolică, pentru a exprima dorinţa ca ea să rămână aridă şi pentru totdeauna nelocuită (vezi Deuteronom 29:23; Psalmul 107:34). Ar fi fost greu să se pună suficientă sare acolo pentru a strica ţinutul, cel puţin pe o suprafaţă apreciabilă. Este greu a se înţelege ce înseamnă textul. Acţiuni similare au fost raportate despre Asirieni, Atila şi Carol al IV-lea al Franţei. Sihem a fost iarăşi o cetate prosperă pe vremea lui Solomon (1 Regi 12,1). Împrejurimile lui au fost prea fertile şi aşezarea lui la o cruce de drumuri prea avantajoasă spre a rămâne nelocuită timp îndelungat.

46 La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit.

Turnul Sihemului. Acesta poate fi "casa lui Milo" (vezi cele despre v.6).

Cetăţuia. Ebraicul şeriah. O pivniţă subterană sau săpătură (vezi 1 Samuel 13:6, ASY unde este tradus "adăpost"). În acest caz "cetăţuia" era în legătură cu un templu.

Dumnezeului Berit. Nu este clar dacă acest templu al zeului Berit era acelaşi cu cel al lui Baal-Berit amintit mai înainte în capitolul (v. 4). Presupunerea este că ele erau identice.

În antichitate, templele erau privite ca locuri de azil. Aceasta era valabil atât la evrei (1 Regi 2,28-34), cât şi la păgâni (1 Macabei 5,43). Literatura clasică greacă abundă în ilustrări de oameni care fug la temple pentru azil politic. Locuitorii din vecinătate puteau să-i alunge din cetatea lor întărită, iar ei au ales să se ducă în templu şi să pledeze pentru îndurare. Dacă Abimelec n-ar fi fost fără milă, probabil că el ar fi putut să respecte acest obicei vechi şi să cruţe poporul . Totuşi, se pare că îndurarea era cu totul străină de natura Samuel

47 S-a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemului s-au strâns acolo.

Verset ce nu a fost comentat.

48 Atunci Abimelec s-a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.”

Muntele Ţalmon. Un deal necunoscut din apropiere. Ţalmon înseamnă "umbros", nume pe care dealul l-a primit, de la pădurile dese care acopereau versanţii lui.

49 Şi au tăiat fiecare câte o ramură şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lângă cetăţuie şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au pierit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.

I-au dat foc. Este vădit că cetăţuia nu a fost destinată pentru apărare. Aceasta era o pivniţă zidită în teritoriul templului în care refugiaţii intraseră, aşteptând ca Abimelec să respecte dreptul lor de azil de acolo. Căldura cea mare în curând a făcut să ia foc căptuşeala de lemn, si rezultatul a fost că toţi cei din încăperea cea adâncă au pierit, în total cam 1.000 de bărbaţi şi femei.

Profeţia lui Iotam a fost împlinită întru totul. Din împăratul-spin a ieşit un foc şi a nimicit pe oamenii din Sihem (v.20). Probabil că pe mulţi din popor nu-i privea câtuşi de puţin cearta sau punerea ca împărat a lui Abimelec. Poate că ei nu se amestecaseră cu nici una dintre părţi. Totuşi, în decursul veacurilor oamenii cu spirit turbulent au făcut ca alţii să piară împreună cu ei. Milioane de oameni nevinovaţi mai pier încă în războaie crude, duse de câţiva oameni răi.

50 Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul şi l-a luat.

Tebeţ. Actualmente există o cetate numită Tubâş cam la 10 mile nord-est de Sihem. Mulţi cred că aceasta este cetatea amintită aici, dar identitatea este îndoielnică. După cât s-ar părea, Tebeţul a urmat Sihemul în răzvrătirea împotriva stăpânirii lui Abimelec.

51 În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei şi s-au suit pe acoperişul turnului.

Acoperişul turnului. În Palestina au fost găsite turnuri de felul acesta, cu ziduri de piatră groase până la 14 picioare. Existau coridoare sau etaje în interiorul turnului cu o platformă deasupra, de pe care să-l apere. În această citadelă formidabilă s-au refugiat cetăţenii din Tebeţ după ce Abimelec străpunsese zidurile cetăţii. Amintirea frecventă a turnurilor reflectă starea de instabilitate a ţării.

52 Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc.

S-a apropiat de uşă. Abimelec a atacat turnul cu furia si curajul care îi erau caracteristice. Când apărătorii au rezistat atacurilor lui furioase, Abimelec a încercat să pună foc uşii din lemn. Dacă ar fi reuşit să ardă uşa, oamenii lui ar fi putut lua cu asalt turnul.

53 Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec şi i-a sfărâmat ţeasta capului.

O femeie. Chiar şi femeile ajutau la apărare. În timp ce bărbaţii aveau să folosească arcuri şi săgeţi, femeile puteau să rostogolească pietre grele asupra celor care se aventurau până aproape de temelia turnului.

Piatră de râşniţă. În mod literal, "piatră de învârtire", adică, jumătatea superioară a pietrei de râşnit, care se învârtea în timpul râşnitului spre deosebire de piatra inferioară, care rămânea nemişcată. Faptul că femeia aceasta a avut o piatră de râşniţă sugerează că turnul a putut avea în depozit cereale şi unelte pentru măcinat făină, ca măsură preventivă in cazul unui asediu.

Şi i-a sfărâmat ţeasta capului. O veche expresie englezească asupra însemnătăţii căreia au avut loc multe controverse. Textul ebraic spune: i-a sfărâmat ţeasta. Cuvântul pentru ţeastă este aici gulgoleth, de la care vine numele de Golgota, locul unde a fost răstignit Isus. Chiar dacă Abimelec purta un scut greu, un astfel de obiect căzând de la o înălţime de 30 sau 40 picioare i-ar fi sfărâmat cu siguranţă ţeasta.

54 Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele şi i-a zis: „Scoate-ţi sabia şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: „L-a omorât o femeie.” Tânărul l-a străpuns cu sabia şi a murit.

Tânărul care-i purta armele. Conducătorii militari aveau de obicei un aghiotant sau scutier ca semn al importanţei cât şi ca purtător al greului scut şi ale suliţelor stăpânului când lupta nu era în desfăşurare. (vezi Judecători 7,10; 1 Samuel 14,6; 31,4).

Ca să nu se zică de mine. Oroarea de a fi ucis de o femeie nu era limitată la evrei (vezi cap. 4,9; 5,24-27). Acelaşi simţământ este exprimat şi în literatura greacă şi romană. Probabil că Abimelec, având o aşa rană de moarte, s-a mai temut şi ca să nu cadă în mâinile vrăjmaşilor lui, care l-ar fi tratat cu insultă şi tortură. Cu toată osteneala lui de a-şi sfârşi viaţa prin alte mijloace, Abimelec tot n-a scăpat de oroarea de a fi ucis de o femeie (vezi 2 Samuel 11,21).

În clipele morţii lui, Abimelec a putut lua în considerare ceea ce gândesc oamenii despre viaţa lui, pentru că, aceasta este baza de pe care oamenii judecă, în cele din urmă, pe un om. Chiar în această zi problemele cu privire la care oamenii sunt cei mai sensibili adesea, nu sunt lucrurile de bază ale vieţii, cele care interesează cu adevărat. Aceia care în viaţă se consultă numai cu mândria şi ambiţia lor, vor muri cum au trăit, îngrijindu-se mai mult ca reputaţia lor să fie păstrată pe pământ, decât ca sufletele lor să fie salvate de la nimicire.

L-a străpuns. Primul bărbat care a cerut să exercite dreptul de împărat asupra lui Israel, şi primul împărat adevărat al lui Israel, Saul, a cerut să moară în acelaşi fel (vezi 1 Samuel 31:3,4).

55 Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.

Fiecare acasă. De obicei, moartea unui conducător era de ajuns pentru a împrăştia şi risipi o oştire din vechime (vezi 1 Samuel 17,51).

56 Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui;

Astfel a făcut Dumnezeu. Aceste cuvinte redau morala întregului raport. Scriitorul acestei cărţi a avut un simţământ adânc că Dumnezeu controlează evenimentele istoriei, pedepsind atât crimele individuale cât şi pe cele naţionale. Ucigaşul fiilor lui Ghedeon "pe o piatră" este ucis de o piatră sfărâmându-i capul, în timp ce sihemiţii cei nelegiuiţi, care au folosit banii templului pentru a plăti asasini ai oamenilor buni, au murit arşi chiar în templul din care ei au ajutat la săvârşirea faptei. Blestemul lui Iotam se împlinise întru totul.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ.

1-6 PP 556,557.

57 şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.

Verset ce nu a fost comentat.