Judecători 12

1 Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miazănoapte şi au zis lui Iefta: „Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”

Spre miazănoapte. Ebraicul şafonah. Galaadul era la est şi nord-est de Efraim. Din cauza aceasta, cei mai mulţi traducători ai Bibliei redau cuvântul ca nume propriu. Era o cetate cu numele de Ţafon în valea Iordanului, de partea Galaadului, nu departe de Sucot (Iosua 13,27).

Te-ai dus. Ei n-au vrut să spună că a trecut Iordanul, ci că a mers împotriva amoniţilor.

Fără să ne fi chemat şi pe noi. Atât aici, cât şi în Judecători 8,1-3, seminţia lui Efraim este prezentată într-o lumină nefavorabilă. Ei au fost pasivi în timpul asupririi şi aroganţei când alţii luaseră iniţiativa şi au câştigat victoria. Ghedeon fusese conciliant faţă de ei şi a trecut cu vederea neobrăzarea lor, dar Iefta nu era dispus să ajungă subalternul lor. Pretinsa lor nemulţumire izvora din dorinţa lor de a fi priviţi ca seminţie israelită conducătoare. Mândria lor i-a făcut să se supere că nu avuseseră parte de gloria victoriei. Ba mai mult, ei au negat Galaadului dreptul la acţiune separată, ca acela al alegerii unui conducător.

2 Iefta le-a răspuns: „Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor.

Când v-am chemat. Raportul anterior n-a menţionat un apel către seminţiile din Canaanul apusean ca să ajute la alungarea asupritorilor. Naratorul a amintit numai faptele importante.

3 Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc şi am pornit împotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi, dar, azi împotriva mea ca să-mi faceţi război?”

Pentru ce? Bărbaţii lui Efraim au fost mai vinovaţi – dacă este posibil – decât au fost amoniţii. Este greu de spus dacă răspunsul lui Iefta a fost dat într-un spirit de conciliere. In orice caz, se pare că efraimiţii nu au fost satisfăcuţi cu raţionamentul lui, pentru că a rezultat un război civil.

4 Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului şi a început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că efraimiţii ziceau: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!”

Toţi bărbaţii Galaadului. Cuprinzându-i, probabil, pe toţi israeliţii de la est de Iordan. Semnale de focuri şi trompete au putut transmite chemarea pentru adunare către satele seminţiilor de răsărit, într-un timp foarte scurt.

Pentru că... ziceau. În ciuda răspunsului rezonabil al lui Iefta, se pare că bărbaţii lui Efraim au precipitat conflictul prin batjocuri de neîngăduit.

Fugari ai lui Efraim. Puterea batjocurii este pierdută pentru noi, având în vedere că nu cunoaştem toate amănuntele. Se pare că se ivise gelozie amară între manasiţii care locuiau la răsărit de Iordan şi restul manasiţilor şi efraimiţilor, rudele lor apropiate din Palestina vestică. Manasiţii din răsărit îngăduiseră ca strânsele lor legături de seminţie şi de familie să lase de dorit şi au fost răspândiţi în lotul lor de pământ din ce în ce mai mult cu seminţiile de păstori ale lui Ruben şi Gad în mijlocul cărora locuiau. Pentru această despărţire de seminţie i-au batjocorit efraimiţii, numindu-i fugari, adică, resturile şi clasa de jos a rudeniilor tribale din apus.

5 Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim zicea: „Lasă-mă să trec!”, bărbaţii Galaadului îl întrebau: „Eşti efraimit?” Dacă răspundea: „Nu”,

Vadurile Iordanului. Numai prin aceste vaduri puteau trece repede Efraimiţii în propriul lor teritoriu. Fugarii lui Efraim. În ebraică, acestea sunt exact aceleaşi cuvinte cu care cu puţin timp înainte efraimiţii îşi bătuseră joc de oamenii Galaadului – fugarii lui Efraim. Acum efraimiţii sunt fugari.

Eşti efraimit? Traficul era mare prin vadurile Iordanului. Scopul întrebării era spre a se face deosebire între fugari şi călători şi negustorii fără vină. Bărbaţii care cu puţin timp mai înainte se mândriseră cu seminţia lor erau acum gata să nege orice legătura cu ea în scopul de a-şi salva viaţa.

6 atunci îi ziceau: „Ei bine, zi: Şibolet.” Şi el zicea: „Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau şi-l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.

Zi Şibolet. Cuvântul, probabil, a fost ales la întâmplare ca un exemplu al unui cuvânt care începe cu litera shin. Oricare alt cuvânt care începe cu acea literă putea tot aşa de bine să fie folosit. Evreii de la răsărit de Iordan au pronunţat litera iniţială ş ca în şibolet. Evreii din Canaan o redau ca sunet moale s ca în sibolet. Aceasta era una dintre acele deosebiri de dialect care s-au dezvoltat în decursul anilor. Şibolet înseamnă râu curgător.

7 Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, galaaditul, a murit şi a fost îngropat într-una din cetăţile Galaadului.

Zece ani (în engl. şase ani). Stăpânirea lui Iefta a fost cea mai scurtă dintre toţi judecătorii. Se poate ca el să fi căzut în luptă în timp ce se lupta împotriva altor vrăjmaşi ai lui Israel.

8 După el, a fost judecător în Israel Ibţan din Betleem.

Ibţan. Înţelesul acestui nume este necunoscut. În Biblie se află numai în acest loc.

Din Betleem. Deşi poate că acesta a fost Betleemul Iudeii, probabil că a fost Betleemul din seminţia lui Zabulon, actualul Beit Lahm, şapte mile la nord-vest de Nazareth (v. Iosua 19,15.16).

Ibţan, împreună cu alţi doi judecători amintiţi aici, Elon şi Abdon, şi cei doi ale căror nume sunt amintite în cap. 10,1-5, Tola şi Iair, formează o grupă de judecători despre ale căror fapte de vitejie nu este nimic raportat. Despre ei sunt date amănuntele cele mai scurte: numele lor, unde au locuit, cât au stăpânit, locul înmormântării lor. În cazul a trei dintre ei (Iair, Ibţan şi Abdon), s-a mai adăugat numele fiilor lor, şi unele evidenţe despre bogăţia lor.

9 El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară şi a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel şapte ani;

În afară. Ibţan avusese o politică precisă de întărire a poziţiei sale prin căsătorie. El le-a dat pe cele treizeci de fiice ale sale prin căsătorie bărbaţilor din alte seminţii şi, de asemenea, a luat fete pentru cei treizeci de fii ai lui din alte seminţii decât acelea. Informaţia aceasta este dată spre a arăta că Ibţan a fost un mare bărbat cu influenţă întinsă. Mai mult, faptul ca el a trăit să-i vadă căsătoriţi pe cei şaizeci de copii ai lui, arată că el dusese o viaţă lungă şi prosperă, deşi l-a condus pe Israel numai 7 ani. Probabil că aceştia au fost ultimii ani ai vieţii lui. Se poate că el a ajuns la poziţia de judecător prin politica lui de a-şi întemeia prietenii în alte seminţii prin inter-căsătorii. Evident că, în timpul perioadei conducerii lui, a fost pace.

10 apoi Ibţan a murit şi a fost îngropat în Betleem.

Verset ce nu a fost comentat.

11 După el a fost judecător în Israel Elon din Zabulon. El a fost judecător în Israel zece ani;

Eblon. Numele înseamnă un terebint. Adesea, orientalii au primit nume de copaci. În Geneza 46:14 şi Numeri 26:26 Numele se află ca unul al familie lui Zabulon.

12 apoi Elon din Zabulon a murit şi a fost îngropat la Aialon, în ţara lui Zabulon.

Verset ce nu a fost comentat.

13 După el, a fost judecător în Israel Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul.

Abdon. În mod literal, serv.

Lui Hilel. Care înseamnă lăudând. Aceasta este prima întâlnire a unui nume care mai târziu a ajuns faimos la iudei. În Biblie se află numai aici: Ultimul Hilel a fost conducătorul unei şcoli iudaice de gândire cu puţin timp înainte de vremea lui Hristos şi este socotit cel mai mare dintre toţi rabinii iudei.

Piratonitul. Piraton, conform cu vers. 15, era în ţinutul lui Efraim, aşa că putem conchide că Abdon aparţinea seminţiei lui Efraim. În 1 Cronici 8,23, un bărbat cu numele de Abdon este cuprins în seminţia lui Beniamin, dar deoarece numele era obişnuit, Abdon, care a ajuns judecător, putea tot atât de bine să fost efraimit (v. 1 Cronici 27,14). Cetatea Piraton se crede, în general, a fi moderna Far’atha, 7 mile (1,2 km) sud-vest de Sihem.

14 El a avut patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi, care călăreau pe şaptezeci de mânji de măgari. El a fost judecător în Israel opt ani;

Patruzeci de fii. Sunt amintiţi numai membrii familiei de parte bărbătească. Fără îndoială că el a avut şi multe fiice. Iarăşi se citează numărul mare al membrilor familiei ca dovadă a bogăţiei şi a rangului său înalt. Se demonstrează şi mult răspândita poligamie printre cei care îşi puteau îngădui femei multe.

Nepoţi. Aceştia trebuie să fi fost nepoţi. Textul ebraic spune în mod literal fii ai fiilor. Traducerea KJV foloseşte cuvântul nephew în înţelesul vechi al limbii engleze de nepot, a cărei folosire acum este ieşită din uz. De aceea în acea traducere oriunde întâlnim cuvântul nephew, noi trebuie să-l citim nepot (de bunic).

15 apoi Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul, a murit şi a fost îngropat la Piraton, în ţara lui Efraim, pe muntele amaleciţilor.

Muntele Amaleciţilor. Amaleciţii şi-au aşezat locuinţa lor în Negeb, în sudul Iudeii. Totuşi acest nume de cetate indică faptul că, la o vreme, ei au avansat înspre nord până la această regiune din Efraim într-o incursiune care a făcut ca numele lor să fie ataşat la acea regiune specială. Se poate ca ei să fi fost învinşi acolo, sau că s-a îngăduit ca un mic număr dintre ei să se aşeze acolo în acea regiune în vremurile de mai înainte.