Iuda 1

1 Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos:

Iuda. În ce priveşte posibila identitate a scriitorului, vezi Introducerea, paternitatea.

Rob al lui Isus Hristos. [Servul lui Isus Hristos, KJV]. Sau sclav al lui Isus Hristos (vezi comentariul de la Romani 1:1). Dacă Iuda şi Iacov au fost fraţi ai Domnului (vezi Introducerea, paternitatea), atunci amândoi manifestă delicateţe, nemenţionând în epistolele lor această legătură de rudenie, preferând să recunoască natura divină a Domnului lor şi să proclame totala lor supunere, ca robi ascultători ai Lui (vezi comentariul de la Iacov 1:1). Iuda nu pretinde că este apostol (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,2; Romani 1,1).

Iubiţi. [Sfinţiţi, KJV]. Dovezile textuale favorizează cuvântul iubiţi. Atunci ultima parte a versetului spune, literal, către aceia care de către Dumnezeu Tatăl sunt iubiţi şi [de către] Isus Hristos sunt păstraţi, către cei chemaţi. Frazeologia este dificilă, dar înţelesul este clar. Scriitorul se adresează celor care au fost chemaţi (vezi comentariul de la Romani 1,6.7), care sunt mult iubiţi de Tatăl, şi sunt păstraţi de Isus pentru moştenirea pe care a pregătit-o Dumnezeu (compară cu 2 Petru 2,9).

2 Îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.

Îndurarea. Această formă de salutare nu apare nicăieri în altă parte în Noul Testament, dar apar salutări oarecum similare la 1 Petru 1,2, 2 Petru 1,2. Compară cu salutarea obişnuită a lui Pavel din majoritatea scrisorilor sale (compară cu Romani 1,7; 2 Corinteni 1,2; etc.). Iuda, ca şi Petru, doreşte ca cititorii să primească o măsură mare din darurile cereşti (vezi comentariul de la 2 Petru 1,2).

3 Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.

Preaiubiţilor. [Iubiţilor, KJV]. Aceasta este o formă obişnuită de salutare în epistolele destinate mai multor credincioşi (compară cu 1 Petru 4,12; 2 Petru 3,1; 1 Ioan 3,2; etc.).

Cu tot dinadinsul. [Cu sârguinţă, KJV]. Gr. spoude (vezi comentariul de la Romani 12,8.11; compară-l cu cel de la 2 Petru 1,5). Iuda le împărtăşeşte cititorilor situaţia existentă atunci când a scris epistola.

Mântuirea noastră de obşte. [Mântuirea comună, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea mântuirea noastră comună, adică mântuirea pe care o împărţim în comun. Intenţia originală a lui Iuda fusese să scrie o scrisoare pastorală generală, dar se pare că ajunseseră la el veşti tulburătoare cu privire la activităţile dezbinătoare ale oamenilor neevlavioşi (v. 4), care l-au făcut să renunţe la intenţia sa originală în favoarea avertizării împotriva celor care produceau tulburare şi a unui apel serios către credincioşi.

M-am văzut silit. [A fost necesar, KJV]. Literal, am avut nevoia, implicând o urgenţă neaşteptată, care l-a determinat pe Iuda să-şi schimbe planul şi l-a împiedicat să scrie o epistolă călduroasă.

Să vă îndemn. Gr. parakaleo (vezi comentariul de la Matei 5,4).

Să luptaţi. [Să luptaţi cu râvnă, KJV]. Gr. epagonizomai, o formă accentuată a verbului agonizomai (vezi comentariul de la Luca 13,24).

Credinţa. Adică totalitatea învăţăturilor creştine (vezi Faptele Apostolilor 6,7; Romani 1,5).

Dată ... o dată pentru totdeauna. În ce priveşte verbul a da vezi comentariul de la 2 Petru 2,21.

Sfinţilor. Vezi Romani 1,7. Iuda dorea ca cititorii să se ţină cu tărie de doctrina creştină, aşa cum fusese ea dată bisericii de către Isus şi apostoli.

4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

Unii oameni. Compară cu 2 Petru 2,1, unde Petru vorbeşte despre un grup asemănător de oameni a căror venire era încă în viitor. Iuda declară că atunci când scria el, astfel de amăgitori deja tulburau biserica. Vezi comentariul de la Iuda 18.

S-au strecurat. [S-au furişat pe neaşteptate, KJV]. Gr. pareisduo, a intra în taină, a se furişa pe ascuns. Învăţătorii mincinoşi nu erau cinstiţi. Deoarece învăţăturile lor erau subversive ei se străduiau să se prefacă şi să intre în biserică fără a-şi da pe faţă caracterul.

Scrişi de mult. [Rânduiţi mai dinainte, KJV]. Gr. prographo, literal, a scrie mai dinainte. Iuda vrea să spună că osândirea învăţătorilor mincinoşi fusese deja rostită, nu în sensul unei predestinaţii, ci a unei judecăţi, făcută pe temeiul cunoaşterii activităţilor lor dăunătoare. Locuţiunea de mult se poate referi la cuvintele lui Enoh, aşa cum sunt citate în v. 14, 15; iar dacă de mult (palai) este interpretat într-un sens mai imediat, ca la Marcu 15,44, ar putea fi o referire la 2 Petru 2,3. Totuşi, vezi Introducerea.

Osânda. Gr. krima, sentinţă, osândă (vezi comentariul de la Romani 2,2). Scriitorul nu identifică osânda. Dacă epistola aceasta a fost scrisă după 2 Petru (vezi Introducerea), se poate ca Iuda să fi avut în minte cuvintele lui Petru, lăsându-i lui să le explice (vezi comentariul de la 2 Petru 2,3.9).

Oameni neevlavioşi. Gr. asebeis, forma de plural de la asebes (vezi comentariul de la Romani 4,5). Petru foloseşte acest cuvânt cu privire la antediluvieni (2 Petru 2,5). Schimbă. Gr. metatithemi, a transfera, a schimba (vezi comentariul de la Galateni 1,6).

Desfrânare. [Senzualitate, KJV]. Gr. aselgeia (vezi comentariul de la 2 Petru 2,2). Descrierea pe care o face Iuda caracterului şi lucrării învăţătorilor mincinoşi e asemănătoare cu cea făcută de Petru. Aceşti învăţători răstălmăceau cuvintele Scripturii pentru scopurile lor imorale (vezi comentariul de la 2 Petru 2,2).

Harul. Gr. charis (vezi comentariul de la Romani 3,24).

Tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. [Tăgăduind pe singurul Stăpân, Dumnezeu, şi pe singurul Domn, Isus Hristos, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea cuvântului Dumnezeu. Atunci întreaga propoziţie poate fi redată astfel: tăgăduiesc pe singurul Stăpân [despotes], adică pe Domnul [kurios] nostru Isus Hristos. Dintre scriitorii Noului Testament, Petru este singurul care aplică direct cuvântul despotes, stăpân, la Hristos. În ce priveşte despotes, vezi comentariul de la 2 Petru 2,1.

5 Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

Aduc aminte. Nu trebuie să tragem de aici concluzia că cititorii uitaseră lucrurile pe care Iuda e gata să le reamintească. Scriitorul le aduce aminte anumite lucruri pentru că vrea să apere credinţa. Pentru o exprimare asemănătoare compară cu 2 Petru 1,12.13; 3,1.

Măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri. [Deşi odată ştiaţi acestea, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea deşi ştiţi toate lucrurile o dată pentru totdeauna, confirmând interpretarea dată mai sus cuvintelor aduc aminte.

Domnul. Adică Hristos, care a scos poporul Israel din Egipt (vezi comentariul de la Exodul 23,20; 1 Corinteni 10,4).

În urmă. [Apoi, KJV]. Literal, a doua oară, adică evenimentul următor a fost nimicirea necredincioşilor menţionaţi în v. 4 (Numeri 14,26–39).

6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

A păstrat. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,4.9.

Judecata. Gr. krisis (vezi 2 Petru 2:4).

Zilei cele mari. Adică ziua judecăţii (vezi comentariul de la 2 Petru 2,4.9).

În lanţuri veşnice, în întuneric. O exprimare care se deosebeşte clar de 2 Petru 2,4 (vezi comentariul de acolo), unde dovezile textuale atestă exprimarea prăpăstii ale întunericului. Lanţurile sau legăturile sunt veşnice în sensul că îngerii răi nu pot scăpa de ele.

Îngerii. Vezi pasajul similar, de la 2 Petru 2,4. Aici Iuda oferă mai multe amănunte decât Petru.

Vrednicia. [Starea dintâi, KJV]. Gr. arche, în general tradusă cu început (Ioan 1,1; etc.). Pavel foloseşte cuvântul arche şi forma sa de plural, archai, cu referire la stăpâniri (vezi comentariul de la Romani 8,38; Efeseni 1,21; 6,12; etc.). Cuvântul arche e tradus o dată domnie (vezi 1 Corinteni 15,4). Este evident că Iuda se referă clar la poziţia de care s-au bucurat îngerii la început, dar pe care au pierdut-o când l-au urmat pe Lucifer şi au fost alungaţi din cer (vezi comentariul de la Isaia 14,12; Ezechiel 28,16–18; Apocalipsa 12,7–9).

7 Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.

Sodoma şi Gomora. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,6; compară cu Genesa 19,23–28. Iuda nu mai vorbeşte despre Noe şi antediluvieni şi nu-l menţionează nici pe Lot (2 Petru 2,5.7.8). Cetăţile dimprejurul lor. Adică cetăţile învecinate, Adma şi Ţeboim (Deuteronom 29,23), pe care Petru nu le menţionează. Se dăduseră … la curvie. În greceşte aici este folosit un singur cuvânt, care apare doar aici în Noul Testament şi implică o depravare sexuală completă. Trupul altuia. Sau altă carne, după cât se pare o referire la sodomie, aşa cum era practicată de locuitorii cetăţilor câmpiei (vezi comentariul de la Genesa 19,5).

Ne stau înainte. [Ne sunt prezentate, KJV]. Gr. prokeimai, a fi aşezat înainte, a fi lăsat în lumină. Păcatul şi soarta cetăţilor au fost întotdeauna socotite o avertizare cu privire la rezultatele teribile care vin pe urma unei vieţi nelegiuite. Marea Moartă, lipsită de orice formă de viaţă şi cu trăsăturile neobişnuite ale apelor ei, arată care este plata păcatului (compară cu Iacov 1,15).

O pildă. [Un exemplu, KJV]. Focul veşnic care îi va nimici pe nelegiuiţi e comparat cu focul veşnic care a nimicit cetăţile Sodoma şi Gomora. După cum acesta din urmă a avut efecte veşnice, tot aşa va avea şi primul.

Suferind. Gr. hupecho, literal, a rezista sub, de unde a trece prin. Folosirea timpului prezent dă de înţeles că cetăţile nimicite încă mai suferă pedeapsa, care este de fapt nimicirea deplină. Prin urmare, pedeapsa lor continuă.

Pedeapsa. [Răzbunarea, KJV]. Gr. dike, pedeapsă, penalitate.

Foc veşnic. Vezi comentariul de la Matei 25,41. Unii comentatori au adoptat următoarea interpretare a cuvintelor lui Iuda: ne stau înainte ca o pildă de foc veşnic, suferind pedeapsa; dar exprimarea aceasta nu se armonizează cu 2 Petru 2,6, şi constituie un efort inutil de a evita o înţelegere corectă a focului veşnic. Focul care a distrus cetăţile Sodoma şi Gomora şi-a făcut îndeplinit rolul. Când tot ce putea fi ars arsese, focul s-a stins. El a încetat de mult să mai ardă, dar are efecte veşnice. Acesta este senul în care cetăţile au suferit pedeapsa unui foc veşnic.

8 Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.

Oamenii aceştia târâţi de visările lor. [Aceşti oameni, cu vise murdare, KJV]. Literal, aceştia care visează, adică învăţătorii mincinoşi. Cei care au tradus KJV au adăugat cuvântul murdare pe temeiul cuvintelor care urmează, îşi pângăresc la fel trupul. Totuşi, cuvântul visări poate să facă referire la pretenţia acestor învăţători, de a fi profeţi, şi la activităţile lor în acest sens.

Pângăresc ... trupul. Compară cu exprimarea umblă poftind trupul altuia (2 Petru 2,10). La fel. Sau cu toate acestea, la fel, arătând că, în ciuda exemplului teribil al sodomiţilor, aceşti învăţători mincinoşi stăruiau pe aceeaşi cale. Nesocotesc stăpânirea. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,10. Iuda foloseşte un verb diferit (atheteo, a anula, a lepăda), dar acelaşi substantiv, kuriotes, tradus stăpânire. Batjocoresc dregătoriile. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,10.

9 Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”

Arhanghelul. Gr. archaggelos (vezi comentariul de la 1 Tesaloniceni 4,16). Îngerii sunt fiinţe create, iar Hristos este Creatorul (vezi Coloseni 1,16.17). Hristos este Dumnezeu adevărat (vezi Vol. V, p. 917; vezi comentariul de la Ioan 1,1–3), iar îngerilor li se porunceşte să I se închine (vezi comentariul de la Evrei 1,3–8. 13.14).

Mihail. Comentariul acesta susţine că Mihail este un nume al lui Hristos (vezi comentariul de la Daniel 10,13; 1 Tesaloniceni 4,16; Apocalipsa 12,7); nu îngerul cel mai important, ci Domnul îngerilor.

Când Se împotrivea. Petru nu face referire la acelaşi incident pe care îl menţionează acum Iuda (vezi comentariul de la 2 Petru 2,11), ci vorbeşte despre comportamentul circumspect pe care îl au îngerii în prezenţa Domnului. Iuda e mai specific, dând aici exemplul întâlnirii personale dintre Mihail şi Diavolul.

Diavolului. Gr. diabolos (vezi comentariul de la Matei 4,1; Efeseni 4,27).

Trupul lui Moise. În afară de cele povestite aici de Iuda, unica referire biblică cu privire la înmormântarea lui Moise se găseşte la Deuteronom 34,5.6, unde se spune că Domnul l-a îngropat pe servul Său credincios şi că oamenii nu au fost înştiinţaţi de locul unde se afla mormântul lui. Aici Iuda arată că trupul mort a fost cauza unei dispute între Hristos şi Satana. Din faptul că Moise a apărut împreună cu Ilie pe Muntele Schimbării la Faţă se poate trage concluzia că Domnul a câştigat în lupta cu Diavolul şi l-a înviat pe Moise din mormântul său, făcându-l primul exemplu al puterii lui Hristos de a învia (vezi comentariul de la Deuteronom 34,6; Matei 17,3; vezi PP 478, 479).

Îndrăznit. Gr. tolmao, a îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul [să facă ceva]. Nu-i stă în fire caracterului divin să batjocorească pe cineva, nici chiar pe Diavolul, iar Hristos nu a îndrăznit să facă ceva contrar naturii Sale şi caracterului desăvârşit al lui Dumnezeu. Hristos nu ar fi rostit împotriva lui [a diavolului] o judecată de ocară, aşa cum nu ar fi minţit sau furat. Satana este pârâşul (Apocalipsa 12,10; Zaharia 3,1.2), iar Hristos nu Se putea preta să folosească mijloacele lui Satana.

Să rostească. [Să aducă, KJV]. Sau să pronunţe. Judecată de ocară. [Învinuire injurioasă, KJV]. Literal, judecată defăimătoare. Domnul să te mustre. Compară cu Zaharia 3,2, când Domnul l-a mustrat pe Diavol. Nu poate exista o mustrare mai puternică decât cea a Domnului. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,11.

Clement din Alexandria, Origen şi Didim declară că Iuda 9 este un citat dintr-un pasaj din lucrarea pseudo-epigrafică The Assumption of Moses (Moartea lui Moise) (vezi Vol. V, p. 89). Lucrarea aceasta este păstrată doar în fragmente, iar părţile existente nu conţin pasajul în discuţie. Totuşi, învăţaţii sunt în general de acord că nu există motive pentru a pune la îndoială cuvintele acestor părinţi bisericeşti. Faptul că Iuda citează din The Assumption of Moses (Moartea lui Moise) nu înseamnă că această lucrare este inspirată. Dacă a citat din ea, Iuda nu a făcut altceva decât să se folosească de un anumit material cuprins în ea (vezi comentariul de la v. 14).

10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.

Aceştia. Adică învăţătorii mincinoşi. Întregul verset este foarte asemănător cu pasajul paralel, 2 Petru 2,12 (vezi comentariul de acolo).

11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!

Vai de ei! Vezi comentariul de la Matei 11,21; compară cu Apocalipsa 8,13. Exclamaţia lui Iuda îndreaptă atenţia către rezultatele care vor veni cu siguranţă asupra celor care urmează calea proorocilor mincinoşi.

Au urmat. Iuda putea să-şi întemeieze judecata pe care o pronunţă cu privire la aceşti învăţători pe comportamentul lor anterior, deoarece ei urmaseră deja calea altor oameni nelegiuiţi. Cain. Iuda vorbise deja despre exemplul Israelului necredincios (v. 5), al îngerilor decăzuţi

(v. 6), şi al Sodomei şi Gomorei (v. 7). Acum el îi adaugă la această listă pe Cain, Balaam şi Core, ilustrând prin şase exemple categoria căreia îi aparţineau învăţătorii mincinoşi. Numele lui Cain sugerează păcatul uciderii. Fără îndoială că Iuda are în minte această crimă atroce a lui Cain, deoarece faptele amăgitorilor aveau ca rezultat moartea spirituală.

S-au aruncat. [Au alergat cu lăcomie, KJV]. Gr. ekcheo, a vărsă, sugerând aici că învăţătorii s-au dedat cu nesăbuinţă la păcatul lui Balaam.

Rătăcirea lui Balaam. Petru declară că învăţătorii mincinoşi au urmat (planao) calea lui Balaam, în timp ce Iuda spune că ei s-au aruncat în rătăcirea (plane) lui Balaam. Folosind cuvinte foarte apropiate, cei doi scriitori exprimă idei similare. În ce priveşte analogia dintre Balaam şi învăţătorii mincinoşi, vezi comentariul de la 2 Petru 2,15.

Răscoală. Gr. antilogia, contradicţie, de unde opoziţie, sau, în cazul acesta, răscoală.

Core. Core, Datan şi Abiram s-au răsculat împotriva lui Moise, care era rânduit de Dumnezeu, şi au dat naştere la o răscoală în tabăra lui Israel. Iuda spune că şi învăţătorii mincinoşi s-au răsculat împotriva autorităţii. Drept urmare, ei vor pieri la fel de sigur ca şi Core şi tovarăşii lui, din cauza păcatului lor (vezi comentariul de la Numeri 16,1–35).

12 Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;

Stânci ascunse. [Pete, KJV]. Mai degrabă stânci ascunse, o metaforă care-i descrie pe cei care le pricinuiesc altora naufragiu.

Mesele ... de dragoste. Vezi comentariul de la 2 Petru 2,13.

Se ospătează. Literal, se păstoresc, adică se îngrijesc în mod egoist de propriile lor interese, în dauna altora. Ei urmează această cale fără ruşine, adică fără frică de Dumnezeu, cu neobrăzare. În versetul acesta Iuda foloseşte trei cuvinte greceşti care încep cu a, care înseamnă fără – aphobos, fără ruşine, anudroi, fără apă, akarpa, fără rod (vezi comentariul de mai jos).

Nori. Iuda continuă lista metaforelor, pe care a început-o când i-a numit pe învăţători stânci ascunse la mesele voastre. El adaugă alte patru cuvinte de comparaţie – nori, pomi, valuri şi stele. Cuvintele nori fără apă sugerează că, la fel ca norii care nu udă pământul uscat, aceşti învăţători nu împlinesc făgăduinţa ploii spirituale. În acest sens sunt ei înşelători, dezamăgindu-i pe cei care aşteaptă de la ei înviorare spirituală.

Mânaţi. Mai degrabă purtaţi pe sus, ca norii care trec fără a vărsa din apa lor.

Pomi tomnatici fără rod. [Pomi a căror roadă se usucă, KJV]. Sau pomi tomnatici (RSV). Toamna este timpul când se aşteaptă roadele, dar aceşti prooroci mincinoşi sunt fără rod (vezi comentariul de la 2 Petru 1,8).

De două ori morţi. Pomii nu doar că sunt lipsiţi de rod, dar au fost şi dezrădăcinaţi. La fel, învăţătorii mincinoşi la care se face referire fuseseră înainte morţi în păcat, iar acum s-au reîntors la acea stare spirituală.

Dezrădăcinaţi. [Smulşi din rădăcină, KJV]. Nici chiar un pom viu n-ar putea să supravieţuiască unui asemenea tratament. Învăţătorii mincinoşi nu au rămas prinşi de Hristos. Ei nu au rădăcina şi temelia pusă în dragoste (Efeseni 3,17), ci în egoism.

13 nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.

Valuri înfuriate. [Valuri violente, KJV]. Sau valuri nedomolite, referindu-se la pasiunile nestăpânite ale învăţătorilor apostaziaţi.

Îşi spumegă ruşinile. Aşa cum marea îşi adună spuma pe valuri, tot aşa învăţătorii îşi arată poftele lor ruşinoase, fiind văzute de toţi. Forma de plural, ruşinile, face referire la toate obiceiurile urâte ale învăţătorilor mincinoşi.

Stele rătăcitoare. Stelele stabile sunt de ajutor pentru navigaţie, dar stelele căzătoare sau rătăcitoare, prin care poate Iuda vrea să spună comete, nu servesc la nimic util, neoferind nici lumină, nici călăuzire. Tot aşa, aceşti învăţători mincinoşi, oricât ar părea ei de strălucitori, nu ajută pe nimeni să facă progrese în drumul lor către cer.

Cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. Expresia de aici apare şi la 2 Petru 2,17 (vezi comentariul de acolo). După cum meteoriţii, care strălucesc pe cerul întunecat şi apoi se afundă în întuneric, sunt pe veci pierduţi pentru privirea omenească, tot aşa amăgitorii, după puţină popularitate, vor dispărea.

14 Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi,

Şi ... Enoh. Referirea la Enoh şi la citatul din profeţia sa a iscat multă discuţie. Comentatorii sunt în general de acord că pe la mijlocul sec. I î.Hr. cartea pseudo-epigrafică, numită 1 Enoh, circula printre iudei (vezi Vol. V, pp. 87, 88). În cap. 1,9 din această lucrare necanonică se zice astfel: Şi iată! El vine cu zeci de mii din sfinţii Săi ca să-i judece pe toţi şi să nimicească pe cei care nu se tem de Dumnezeu; şi să convingă toată firea de toate faptele neevlavioase pe care le-a comis şi de toate lucrurile grave pe care păcătoşii neevlavioşi le-au rostit împotriva Lui (R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 189).

În general se crede că Iuda a citat din această lucrare necanonică, deşi unii susţin tocmai contrariul. Iuda a citat din 1 Enoh doar mânat de Duhul Sfânt.

Al şaptelea patriarh de la Adam. [Al şaptelea de la Adam, KJV]. În 1 Enoh 60,8 de asemenea se spune că acest patriarh a fost al şaptelea de la Adam. În Genesa 5,4–20 este trasată următoarea descendenţă: Adam, Set, Enos, Cainan, Mahalaleel, Iared şi Enoh. Enoh este al şaptelea din acest şir, începând de la Adam inclusiv, conform unei metode antice bine statornicite, numită calcularea inclusivă (vezi Vol. II, pp. 136, 137). În terminologia modernă, el ar fi al şaselea de la Adam.

A venit Domnul. [Domnul vine, KJV]. Literal, a venit Domnul, fiind folosit timpul trecut din cauza certitudinii împlinirii profeţiei. În epistola lui Petru, după ce sunt descrişi învăţătorii mincinoşi şi este prezisă soarta lor, cea mai mare parte a capitolului al treilea (2 Petru 3) vorbeşte despre revenirea Domnului. Iuda se mulţumeşte cu o scurtă aluzie, care constă în întregime dintrun citat din profeţia lui Enoh (Iuda 14, 15), poate pentru că dorea să-şi păstreze scrisoarea (vezi comentariul de la v. 3) într-un cadru restrâns. Atât Petru cât şi Iuda consideră că venirea Domnului are legătură cu învăţătorii neevlavioşi, Iuda punând un accent mai mare pe judecata amăgitorilor.

Zecile de mii. Literal, în sfintele Sale miriade, adică în mijlocul sfintelor Sale miriade. De la cuvântul tradus zecile de mii (muriades) vine cuvântul nostru miriade (vezi comentariul de la Luca 12,1).

Sfinţi. Nu e sigur dacă Iuda se referă aici la vasta oştire a sfinţilor îngeri care îl va însoţi pe Hristos când va reveni pe pământ (vezi comentariul de la Daniel 7,10; Matei 25,31; 1 Tesaloniceni 3,13) sau la cei răscumpăraţi care vor coborî cu El la sfârşitul celor 1000 de ani (vezi comentariul de la Apocalipsa 20,4–9).

15 ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”

Judecată. Gr. krisis (vezi comentariul de la 2 Petru 2,4). Hristos vine să rostească judecata asupra tuturor oamenilor, dintre care unii vor fi mântuiţi, iar alţii pierduţi (vezi comentariul de la Ioan 3,17; 5,22.27).

Să încredinţeze. Vezi comentariul de la Ioan 8,46; 16,8.

Pe toţi cei nelegiuiţi. Literal, toţi nelegiuiţii. În ce priveşte cuvântul nelegiuiţi (asebeis), vezi comentariul de la v. 4. Faptul că adjectivul nelegiuit apare de patru ori în acest verset, arată natura stricată a învăţătorilor din v. 4 şi atrage atenţia asupra certitudinii pedepsirii lor.

Cuvinte de ocară. [Vorbirea aspră, KJV]. Mai bine, lucruri grave. Păcătoşii au rostit întotdeauna cuvinte de ocară cu privire la Dumnezeu şi la Hristos, ca scuză pentru propria lor păcătoşenie şi pentru a submina din înţelepciunea şi dreptatea Domnului. La judecata finală aceste acuzaţii vor primi răspuns şi răsplată.

16 Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig.

Ei sunt. Iuda se întoarce acum la discuţia cu privire la învăţătorii mincinoşi (compară cu v. 12; 2 Petru 2,17), sugerând că ei sunt incluşi între cei cu privire la care profeţia declară că sunt nelegiuiţi.

Cârtitori. Gr. goggustai, nemulţumitori, de la gogguzo, un cuvânt onomatopeic (pronunţat gongudzo), a fi nemulţumit, a cârti. Vezi comentariul de la 1 Petru 4,9.

Nemulţumiţi. [Care se plâng, KJV]. Adică cei nemulţumiţi cu soarta lor şi care în consecinţă murmură împotriva lui Dumnezeu.

După poftele lor. Vezi comentariul de la 2 Petru 3,3.

Vorbe trufaşe. [Cuvinte bombastice, KJV]. Gr. huperogka (vezi comentariul de la 2 Petru 2,18).

Slăvesc pe oameni. Literal, admiră feţele, adică privesc la faţa oamenilor, contrar eticii creştine (vezi comentariul de la Iacov 2,1). Învăţătorii falşi erau morţi din punct de vedere moral şi nu se sfiiau să folosească flatarea în interes personal. Nimeni nu trebuie aibă încredere în astfel de oameni, iar Iuda era atent să avertizeze pe cititori cu privire la înşelăciunile lor.

17 Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos.

Dar voi, preaiubiţilor. [Dar, iubiţilor, KJV]. Literal, Dar voi, preaiubiţilor, cu accentul pe pronumele voi, pentru a face deosebire între creştinul credincios şi cel nemulţumitor. Aduceţi-vă aminte. A uita ceea ce spuseseră apostolii avea să-i facă pe credincioşi susceptibili la învăţăturile amăgitoare ale vrăjmaşului şi să-i ducă la apostazie. Vorbele vestite mai dinainte. Deşi aceste cuvinte ar putea fi o aluzie la învăţăturile orale, nu le exclud pe cele scrise. Fără îndoială că cea mai mare parte din cele scrise de apostoli fuseseră mai

întâi expuse oral.

Apostolii. Cuvântul acesta îi include probabil pe Pavel şi pe principalii săi tovarăşi (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 1,2; 1 Tesaloniceni 2,6). Pentru a-şi sprijini afirmaţiile, apostolii, la rândul lor, apelau la învăţătura Domnului şi la Vechiul Testament (vezi comentariul de la 2 Petru 3,2).

18 Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.

Vă spuneau. Nu e sigur dacă aici Iuda face aluzie la 2 Petru 3,3 sau la vreo altă sursă. Unii susţin că atât Iuda cât şi Petru citează dintr-o profeţie mai veche, bine cunoscută pe atunci. Alţii consideră că aceste cuvinte ale lui Iuda sunt un citat aproape literal din 2 Petru 3:3, prezentând următoarele raţionamente în sprijinul opiniei lor: (1) Iuda declară că le reamintea cititorilor săi vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos (v. 17). (2) El citează apoi o profeţie care se găseşte numai în 2 Petru 3,3. (3) Pe de altă parte, Petru, deşi se referă atât la învăţătura Vechiului Testament cât şi a Noului Testament (vezi comentariul de la 2 Petru 3,2), nu susţine că citează, ci face pur şi simplu o afirmaţie personală care e vrednică de încredere deoarece e bazată pe o instrucţiune anterioară, inspirată şi e în armonie cu ea (vezi comentariul de la v. 3). Unii consideră că aceasta este o dovadă că a doua epistolă a lui Petru a fost scrisă înainte de cea a lui Iuda (vezi Introducerea, cadrul istoric).

Oricum ar fi, Iuda le reaminteşte cititorilor despre faptul că apostolii preziseră că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care, declară el (v. 4), deja s-au strecurat în biserică. Ioan de asemenea le reaminteşte cititorilor avertizarea care fusese făcută cu privire la antihrist (1 Ioan 2,18), şi apoi adaugă: Acum s-au ridicat mulţi antihrişti; prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă (vezi comentariul de la 1 Ioan 4,3; vezi Nota Suplimentară de la Romani 13).

Diferenţele de exprimare dintre Iuda 18 şi 2 Petru 3,3 vor fi arătate în continuare, dar ideea celor două pasaje este aceeaşi (vezi comentariul de la 2 Petru 3,3).

În vremurile din urmă. Petru zice în zilele din urmă (2 Petru 3:3).

Vor fi. Petru zice: vor veni (2 Petru 3:3).

Batjocoritori. La fel ca în 2 Petru 3:3.

Care vor trăi. Sau trăiesc, la fel ca în 2 Petru 3:3.

După poftele lor nelegiuite. Sau după poftele nelegiuirii lor, adică sub îndemnul poftelor care se ivesc din practicile lor neevlavioase. Petru vorbeşte numai de poftele lor şi nu se referă la obârşia sau la natura lor.

19 Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul.

Ei sunt. În greceşte sunt aceleaşi cuvinte ca în v. 16.

Dau naştere la dezbinare. [Se despart, KJV]. Sau fac despărţiri, adică, urmărind propriile lor scopuri, produc dezbinare în biserică. Cel care nutreşte ambiţii nelegiuite nu prea are cum să-şi împlinească planurile într-o biserică unită. De aceea, el caută ocazii să dea naştere la dezbinări printre membri. Adevărata viaţă spirituală dispare atunci când apare dezbinarea (compară cu 1 Corinteni 1,10–13).

Oameni supuşi poftelor firii. [Oameni senzuali, KJV]. Gr. psuchikoi (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,44; Iacov 3,15). Psuchikoi stă în opoziţie cu specificarea n-au Duhul, adică sunt oameni nespirituali.

Duhul. Literal, Duh. E posibil să interpretăm cuvintele lui Iuda, n-au Duhul, ca nu au viaţă spirituală, în acord cu ideea anterioară, a nespiritualităţii învăţătorilor mincinoşi. Dar ţinând cont că în v. 20 se vorbeşte de Duhul Sfânt, este probabil că Iuda se gândeşte aici tot la Duhul Sfânt. Cu siguranţă că cei care produc dezbinări în biserică şi sunt nespirituali nu au cum să fie stăpâniţi de Duhul Sfânt.

20 Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,

Dar voi, preaiubiţilor. Ca în traducerea literală a v. 17 (vezi comentariul de acolo), aici fiind subliniată deosebirea dintre adevăraţii credincioşi şi cei care dezbină biserica.

Zidiţi-vă. Iuda îi îndeamnă pe cititori să-şi zidească credinţa ca o apărare împotriva amăgitorilor, care fuseseră foarte activi în a-şi distruge propria viaţă, dar şi pe a altora. În ce priveşte imaginea sugerată prin cuvântul zidiţi-vă, vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,31; 20,32; compară cu cel de la 1 Petru 2,5.

Pe credinţa voastră preasfântă. Sau prin credinţa voastră preasfântă, adică tot ce biserica învaţă cu privire la Hristos. Pavel vorbeşte despre zidirea pe temelia apostolilor, a profeţilor şi a lui Isus Hristos (Efeseni 2,20), şi e probabil ca Iuda să se fi gândit la acelaşi lucru. Cu greu ar fi putut credinţa personală a cuiva în Isus Hristos să fie numită preasfântă.

Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt. Adică să se roage în conformitate cu instrucţiunile Duhului Sfânt şi cu ajutorul Său (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,31; Efeseni 6,18). În ce priveşte valoarea spirituală a rugăciunii, vezi comentariul de la Luca 18,1.

21 ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.

Ţineţi-vă. Deşi creştinii sunt păziţi de puterea lui Dumnezeu (1 Petru 1,5; vezi comentariul de la Ioan 17,11), ei trebuie să se ferească de rău şi să rămână în sfera influenţelor bune (vezi comentariul de la 1 Timotei 5,22; Iacov 1,27; 1 Ioan 5,18.21).

În dragostea lui Dumnezeu. Adică în sfera iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Cei care se depărtează de iubirea ocrotitoare a lui Dumnezeu, aşa cum făcuseră învăţătorii mincinoşi, nu se pot aştepta să fie ocrotiţi de rău. În ce priveşte iubirea lui Dumnezeu, vezi comentariul de la Romani 5,5; 1 Corinteni 13,1.

Aşteptaţi. Gr. prosdechomai, a aştepta (vezi comentariul de la Tit 2,13). Vezi şi comentariul de la 2 Petru 3,12.

Îndurarea Domnului nostru. Scriptura vorbeşte despre îndurarea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Efeseni 2,4; 1 Petru 1,3), dar Hristos, fiind de aceeaşi natură ca Tatăl, este la fel de îndurător. Atributul acesta, de care depinde viitorul nostru, îşi va afla culmea împlinirii la a doua venire, când Domnul Se va întoarce pentru a-i răscumpăra pe cei care au acceptat viaţa veşnică, oferită prin îndurarea Sa. Creştinul aşteaptă cu nerăbdare această împlinire.

22 Mustraţi pe cei ce se despart de voi;

Mustraţi. [Pentru unii să aveţi milă, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea pe unii mustraţi-i. Acceptând exprimarea sugerată mai jos, la cei ce se despart, am putea citi aici, pe unii mustraţi-i, sau pe unii convingeţi-i.

Cei ce se despart. Dovezile textuale favorizează exprimarea cei ce se îndoiesc, sau cei care sunt certăreţi.

23 căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne.

Căutaţi să mântuiţi pe unii ... cu frică. Textul de aici este la fel nesigur (vezi comentariul de la v. 22), dar e clar că Iuda îi îndeamnă pe cititori să lucreze în favoarea altora. De asemenea, ei trebuie să fie fără încetare motivaţi de soarta care-i aşteaptă pe cei nelegiuiţi şi să recunoască incapacitatea de a-şi îndeplini singuri responsabilitatea.

Smulgându-i. Gr. harpazo (vezi comentariul de la Filipeni 2,6).

Foc. Se poate ca această figură de stil să fie sugerată de referirea pe care Iuda o făcuse deja la focul de care au avut parte Sodoma şi Gomora (v. 7), Core şi adepţii săi (v. 11; compară cu Numeri 16,35). O figură asemănătoare e folosită în Amos 4,11; Zaharia 3,2.

Urând. Acest cuvânt sugerează scârba pe care o simte creştinul faţă de necazurile cauzate de păcat, chiar şi în timp ce se îngrijeşte, cu dragoste, de victimele păcatului.

Cămaşa. [Haina, KJV]. Gr. chiton, veşmântul purtat direct pe piele (vezi comentariul de la Matei 5,40) şi care era cel mai probabil să fie contaminată de bolile contagioase.

Mânjită de carne. S-ar putea ca Iuda să se fi gândit la lepră, boală despre care de obicei se credea că preînchipuia păcatul (compară cu DA 266), sau la carne simbol, al dorinţelor păcătoase ale omului (vezi comentariul de la Romani 6,19; 8,3–5). Figura aceasta de stil îndreaptă atenţia către scârba pe care omul pocăit o simte faţă de toate formele păcatului.

24 Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,

Iar. [Acum, KJV]. Încheindu-şi scrisoarea, Iuda îi lasă la o parte pe învăţătorii mincinoşi şi prototipurile lor şi le îndreaptă cititorilor atenţia către slava de nespus a Domnului. Doxologia aceasta seamănă bine cu cea din Romani 16,25–27 (vezi comentariul de acolo).

Aceluia care poate. Aceleaşi cuvinte greceşti sunt traduse cu Aceluia care poate să vă întărească [Aceluia care are puterea] în Romani 16,25 (vezi comentariul de acolo şi de la Efeseni 3,20).

Să vă păzească. O imagine vie a grijii statornice a Domnului pentru copiii Săi.

De orice cădere. [De cădere, KJV]. Acela care acceptă paza lui Dumnezeu poate trăi fără păcat (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,6.9).

Să vă facă să vă înfăţişaţi. [Să vă înfăţişeze, KJV]. Punctul culminant al grijii lui Dumnezeu de a-l păzi pe credincios va fi atunci când acesta va sta fără de teamă în prezenţa divină, în ziua judecăţii (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,28). Prin harul lui Hristos creştinul trăieşte cu încredere în puterea lui Dumnezeu de a-l feri să nu cadă în păcat şi de a-l face în stare ca într-o zi să stea în prezenţa lui Dumnezeu fără prihană şi fără a se ruşina de ceva.

Fără prihană. [Fără pată, KJV]. Gr. amomoi (vezi comentariul de la Efeseni 1,4).

Plini de bucurie. Adică o bucurie atât de mare încât nu poate fi exprimată de cuvintele omeneşti. Mintea nu reuşeşte să descrie bucuria care va umple inima credinciosului când în cele din urmă va sta în faţa tronului lui Dumnezeu.

Înaintea slavei Sale. Proba finală a neprihănirii este capacitatea de a sta înaintea lui Dumnezeu, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia (1 Timotei 6,16). Scopul Evangheliei este să-i pregătească pe oameni pentru acea experienţă (Coloseni 1,22). În ce priveşte slava (doxa), vezi comentariul de la Ioan 1,14; Romani 3,23.

25 singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.

Singurului Dumnezeu. [Singurului Dumnezeu înţelept, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea singurului Dumnezeu. Astfel, este accentuată unicitatea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Ioan 5,44; compară-l cu cel de la Romani 16,27; 1 Timotei 1,17).

Mântuitorul nostru. Dovezile textuale favorizează includerea cuvintelor prin Isus Hristos Domnul nostru (care apar în traducerea Cornilescu) după cuvintele Mântuitorul nostru (compară cu Romani 6,27). Pentru titlul Mântuitor, aplicat Tatălui, vezi comentariul de la Luca 1,47; 1 Timotei 1,1; 4,10.

Să fie slavă. Uimit peste măsură faţă de infinita măreţie şi bunătate a lui Dumnezeu, Iuda Îi atribuie Lui toată slava şi măreţia. Pentru cuvântul slavă (doxa), vezi comentariul de la Ioan 1,14; Romani 3,23.

Măreţie. Gr. megalosune (vezi comentariul de la Evrei 1,3).

Putere. Gr. exousia, autoritate (vezi comentariul de la Matei 10,1; Marcu 2,10). Stăpânire. Gr. kratos, tradus şi putere (vezi comentariul de la Efeseni 1,19).

Acum şi în veci. Literal, acum şi în toţi vecii. Dovezile textuale atestă includerea cuvintelor înainte de toată veşnicia sau înainte de tot timpul (pro pantos tou aionos) înainte de expresia acum şi în veci. În felul acesta Iuda mărturiseşte despre preexistenţa şi veşnicia lui Isus Hristos, prin care Tatăl a primit, primeşte şi va primi slavă, măreţie, putere şi stăpânire. A fost din totdeauna sarcina Mântuitorului aceea de a-L proslăvi pe Tatăl (Ioan 17,1–5), şi va continua lucrarea aceasta de-a lungul veşniciei.

Amin. Gr. amen (vezi comentariul de la Matei 5,18). Folosind aici acest cuvânt, Iuda poate sugera faptul că este de acord cu această laudă adusă lui Dumnezeu, sau poate îşi exprima dorinţa ca cititorii să fie feriţi de cădere, pentru ca la rândul lor să se poată alătura la cântarea de laudă adresată Tatălui. Probabil că scriitorul intenţionează ca acest Amin să se refere la ambele idei. Cu siguranţă că epistola sa, aşa scurtă cum este, trebuie să fi adus statornicie spirituală în viaţa acelora care au ascultat de ea.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 Ev 361; GC 51, 64, 298; MM 22; 5T 16, 525, 601; 8T 158, 198, 199, 211 4 1T 610 6 GC 548, 661 9 DA 421; EW 164; MB 57; PP 479; SR 173; TM 222, 249; 1T 626; 3T 220; 9T 239, 242 11 CS 139; PP 81 12 TM 81; 1T 527; 2T 376; 4T 335 13 1T 327, 414 14 PP 85; SR 58 14, 15 GC 299, 426, 548; GW 52; PP 86, 393; TM 230; 6T 392; 8T 330 16 1T 475 20 7T 22, 184 20, 21 SC 97 20–236T 280 21 CT 191; FE 267; 7T 201 21–23CT 253; 7T 268 22 MH 178; 4T 221 22, 23 COL 236; Ev 368; TM 123; 1T 382; 2T 220, 673; 3T 108, 270, 420; 5T 255 23 EW 120; 1T 152; 2T 504; 8T 18 24 DA 632; Ed 309; GC 646; MB 42; 8T 127