1 Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare și scrie pe ea, așa ca să se înțeleagă: „Grăbește-te de pradă, aruncă-te asupra prăzii.”

[KJV: Mai departe]. Literal, şi, aici echivalent cu apoi sau din nou. În ebraică wau şi, legat cu forma verbului yo’mer, a zis (literal, va zice), aici apare să dea ceea ce este cunoscut drept construcţia consecutivă wau (vezi Vol. I, p. 27). Aceasta leagă cap. 8 de cap. 7 şi face din el

o continuare acelei naraţiuni. Cu alte cuvinte, cap. 8 trebuie să fie considerat o urmare a cap. 7, şi prin urmare o explicare sau clarificare a lui. Ca urmare, incidentul de cap. 8 ar trebui înţeles ca aflându-se într-o relaţie directă cu acela din capitolul anterior, fie către sfârşitul lui 735, fie pe la începutul lui 734 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 7,1.16). Profeţia însăşi este de asemenea strâns legată cu aceea a capitolului precedent, şi trebuie să fie înţeleasă pe fundalul acelui capitol.

Tablă. Ebr. gillayon, tăbliţă. Acelaşi cuvânt este tradus oglinzi în cap. 3,23. [KJV: Cu condei de om]. O traducere literală a ebraicului chereţ ’enosh, o expresie idiomatică însemnând un condei obişnuit, adică un condei sau stylus.

[Maher-Şalal-Haş-Baz]. Literal, Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii. Numele acesta o dată scris pe tăbliţă, era menit să indice iminenţa invaziei asiriene prezise în cap. 7,17-25. Timp de aproape un an înainte de naşterea copilului, numele acesta a purtat solia lui tăcută, simbolică, locuitorilor Ierusalimului, dându-le o amplă ocazie să mediteze asupra însemnătăţii sale. Vezi mai departe comentariul la v. 8.


2 Am luat cu mine niște martori vrednici de credință: pe preotul Urie și pe Zaharia, fiul lui Berechia.

Martori vrednici de credinţă. [KJV: Martori care să raporteze]. Adică, să ateste autenticitatea, şi prin aceasta să evidenţieze importanţa documentului. Urie a fost preotul chemat mai târziu de Ahaz să construiască un nou altar pentru templu, după modelul unui altar pe care el îl văzuse la Damasc (vezi comentariul la 2Regi 16,10.11). Identitatea lui Zaharia este necunoscută.


3 M-am apropiat de prorociță. Ea a zămislit, și a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Șalal-Haș-Baz”.

Proorociţă. Reiese că soţia lui Isaia avea şi ea darul profetic şi-l ajuta în lucrarea lui. Femeile care exercitau darul acesta purtau numele de proorociţe (Judecători 4,4; 2Regi 22,14; 2Cronici 34,22; Luca 2,36). Pe de altă parte, numele acesta îi putea fi acordat şi numai pentru faptul că era soţia unui profet. Maher-Şalal-Haş-Baz era al doilea fiu al lui Isaia (vezi Isaia 7,3). După cum cel dintâi copil al lui Isaia constituia un semn pentru popor că o rămăşiţă se va întoarce, al doilea urma să fie un semn al grabnicei judecăţi viitoare.


4 Căci, înainte ca să știe copilul să spună „tată” și „mamă”, se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogățiile Damascului și prada Samariei.”

Tată. Pe la vârsta de un an, un copil are în mod obişnuit capacitatea de a spune tata sau mama. Înainte ca copilul acesta să ajungă în vârstă de doi ani, asirienii urmau să prădeze atât Israelul, cât şi Siria. Profeţia aceasta s-a împlinit în 732, când Pecah şi Reţin şi-au pierdut tronurile, şi, mai târziu, viaţa (Isaia 7,16; comp. 2Regi 15,30; 16,9). Astfel, scrierea numelui Maher-Şalal-Haş-Baz pe tăbliţă era un semn al neîntârziatei veniri a asirienilor ca să prade Samaria şi să jefuiască Siria (vezi comentariul la Isaia 8,1). Israel şi Siria au căzut astfel pradă Asiriei. Iuda a fost cruţat deocamdată. Dumnezeu îi spusese lui Ahaz să nu se teamă (cap. 7,4) şi vestise mai dinainte naşterea copilului semn Emanuel ca o asigurare că Domnul va fi cu Iuda şi-l va cruţa de soarta nenorocită care a căzut peste vecinii de la nord.

Pe o tăbliţă de lut, Tiglat-pileser declară că poporul lui Israel şi-a detronat regele, şi că el l-a pus apoi pe tron pe Osea (vezi Vol. II, p. 85). Potrivit cu 2Regi 15,29.30, în zilele lui Pecah, Tiglatpileser a cucerit Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, iar pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria, iar Osea a ucis pe Pecah şi i-a luat tronul. Iar potrivit cu 2Regi 16,7-9, atunci când Ahaz a cerut ajutor asirian, Tiglat-pileser a cucerit Damascul, a dus populaţia lui departe în captivitate, şi la ucis pe Reţin. În loc să se sprijine pe Dumnezeu pentru ajutor, Ahaz îl rugase pe Tiglat-pileser să-l scape din mâinile regilor lui Israel şi Asiriei (2Regi 16,7). Dar, procedând astfel, el nu făcea altceva decât să invite judecăţile asupra lui Iuda. Cronicarul declară că prin abaterile lui, Ahaz a dezgolit [KJV] pe Iuda, şi că deşi Tiglat-pileser a venit, l-a nenorocit în loc să-l întărească (2Cronici 28,19.20 – KJV).


5 Domnul mi-a vorbit iarăși și mi-a zis:
6 „Pentru că poporul acesta a disprețuit apele din Siloe, care curg lin, și s-a bucurat de Rețin și de fiul lui Remalia,

Apele din Siloe. Apeductul acesta curgea din izvorul Ghihon, într-o peşteră din colina răsăriteană a Ierusalimului, ale cărei ape alcătuiau un pârâu care se vărsa în vechiul Iaz al Siloamului. Mai târziu un tunel construit de către Ezechia (în care s-a găsit inscripţia de la Siloam; vezi Vol. II, vizavi de p. 65; p. 87) ducea apele Ghihonului într-un nou Iaz al Siloamului înăuntrul cetăţii. Aceste ape liniştite din Siloe reprezentau solia de asigurare contra Asiriei care era implicită în numele Emanuel, Dumnezeu cu noi. A refuza apele liniştite din Siloe însemna a refuza sfatul lui Dumnezeu. Îndreptându-se către Asiria pentru ajutor, Ahaz a adus asupra lui Iuda apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), căci Râul, împăratul Asiriei, se va vărsa peste malurile lui şi va inunda întinderea ţării tale [Iuda] (v. 7.8). Toate acesta erau implicite în numele Maher-Şalal-Haş-Baz, Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii, (vezi comentariul la v. 1).

S-a bucurat de Reţin. Înţelesul acestui v. 6 este obscur în legătură cu contextul lui. Ahaz şi poporul lui Iuda se temeau de moarte de Reţin şi Pecah, fiul lui Remalia (cap. 7,1.2). Pe baza unei corectări aduse textului ebraic, unii au tradus ultima parte astfel: se topeşte de frică înaintea lui Reţin şi a feciorului lui Remalia [RSV]. Deşi exprimarea aceasta este în concordanţă cu contextul, ea cuprinde totodată şi o reconstituire improbabilă a textului ebraic. Alţii, presupunând că partea aceasta este o inserare editorială timpurie, au sugerat că dacă ea este omisă, versetul 7 îi urmează versetului 6 în mod natural şi fără să întrerupă firul gândirii. Este vrednic de notat, totuşi, că sulul 1QIsa confirmă textul masoretic.


7 iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice și mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieși din albia lui și se va vărsa peste malurile lui;

Ale Râului. Aici se face referire la Asiria sub simbolul Râului Eufrat (vezi comentariul la Iosua 24,2; vezi Ieremia 47,2), iar viitoarele invazii asiriene în Iuda sunt descrise prin imaginea unui râu care se revarsă peste malurile sale inundând ţinutul învecinat. Apele acestea vor înghiţi mai întâi naţiunea lui Israel, iar mai târziu vor da peste maluri (Isaia 7,8) în Iuda. Asirienii obişnuiau să se refere la oştirile lor afirmând că ele copleşesc popoarele ca un potop.


8 va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli și va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oștii lui vor umple întinderea țării tale, Emanuele!”

Va pătrunde în Iuda. Din cauza neascultării şi necredinţei, ţara lui Iuda nu urma să rămână cu totul ferită de atacul asirian. Israel urma să piară cu totul, dar Iuda nu avea să fie copleşit cu totul. Mică la început, potopul urma să crească în mărime până când apele vor ajunge la gâtul (vezi cap. 30,28) lui Iuda. Istoria raportează că în cele din urmă întregul Iuda a căzut temporar în mâinile asirienilor, cu excepţia Ierusalimului (vezi comentariul la 2Regi 18,13).

Aripile întinse. Se referă la revărsarea apelor râului peste ambele maluri ale sale. Desigur, râul însuşi îl reprezenta pe regele Asiriei (v. 7). Vor umple întinderea. Vezi cele de mai sus.

Emanuele. În ceea ce priveşte numele acesta, vezi la cap. 7,14. Menţionarea numelui Emanuel este o amintire că Israel L-ar fi putut avea pe Dumnezeu cu el (vezi comentariul la cap. 7,14). El a pierdut cu desăvârşire prezenţa lui Dumnezeu, şi Iuda aproape şi el. Mulţi dintre conducătorii şi oamenii din Iuda Îl părăsiseră pe Dumnezeu, şi ca urmare prezenţa Lui nu putea să fie cu ei. Dar alţii, o mică rămăşiţă, au fost credincioşi, iar ei vor fi mântuiţi. În primul rând pentru aceştia a fost dată această solie.


9 Scoateți strigăte de război cât voiți, popoare, căci tot veți fi zdrobite; luați aminte, toți cei ce locuiți departe! Pregătiți-vă oricât de luptă, căci tot veți fi zdrobiți. Pregătiți-vă oricât de luptă, căci tot veți fi zdrobiți.

[KJV: Strângeţi-vă laolaltă]. Ebr. ro’u, de la ra’a’, care poate să însemne fie a fi rău, a fi neplăcut sau a sfărâma. În consecinţă, ro’u ar însemna fie a fi neplăcut, fie a fi sfărâmat. Traducătorii Vulgatei latine au considerat probabil textul ebraic nevocalizat (vezi Vol. I, p. 27, 34, 35) al cuvântului ro’u ca fiind de la rădăcina ra’ah, a avea de-a face [unul cu altul] şi în consecinţă l-au tradus pe ro’u drept congremini, adunaţi-vă sau strângeţi-vă. Traducerea KJV urmează această posibilă traducere a Vulgatei latine. Traducătorii LXX-ei pare să fi avut înaintea lor un text ebraic care zicea de’u în loc de ro’u, şi au redat pe de’u în greacă prin gnote, a şti. În ebraică, literele r şi d sunt aproape identice la înfăţişare, şi unul poate fi uşor confundat cu celălalt (vezi p. 14; de pildă vezi comentariul la Geneza 10,4; 25,15; Iosua 9,4; 1Samuel 12,11; 2Samuel 8,12; 23,30). De’u vine de la rădăcina yada’, a cunoaşte, iar forma de’u s-ar traduce ştiţi, cunoaşteţi. De’u oferă o traducere mai în armonie cu contextul, şi ar putea fi redat ca luaţi cunoştinţă sau cunoaşteţi. În ebraică, Isaia 8,9 apare în formă poetică, expresia cunoaşteţi aflându-se într-o relaţie de paralelism cu cuvântul ascultaţi (vezi Vol. III, p. 24-27).

Popoare. Isaia vorbeşte aici naţiunilor păgâne care se gândesc să facă la planuri împreună

(v. 10) împotriva lui Dumnezeu, şi le avertizează că Dumnezeu este cu noi. În forma poetică a v. 9, voi popoare se află în paralelism cu cei ce locuiţi departe.


10 Faceți la planuri cât voiți, căci nu se va alege nimic de ele! Luați la hotărâri cât voiți, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).

Faceţi la planuri. Dumnezeu poate să nimicească toate sfaturile celor răi care uneltesc să împiedice planurile Sale. El a făcut aceasta pe vremea lui Ahaz şi face la fel şi astăzi.

Dumnezeu este cu noi. Ebr. Immanu ’El, aceleaşi cuvinte transliterate în v. 8 ca Emanuel. Versetele 9 şi 10 explică solia cu Emanuel pe care Dumnezeu căuta să o imprime în inimile poporului Său. În cele din urmă, sfaturile asirienilor nu vor izbuti împotriva poporului lui Dumnezeu datorită faptului că El era cu ei (vezi cap. 10,5-12). Isaia a predicat stăruitor această solie cu Emanuel poporului lui Iuda, şi fără îndoială erau mulţi care înţeleseseră să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Regele Ezechia, fiul lui Ahaz, a fost unul dintre aceştia. Când Sanherib a venit împotriva lui Iuda, Ezechia a încurajat pe poporul său prin aceste cuvinte pline de îmbărbătare: Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratului Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi. (2Cronici 32,7.8). Pentru că Ezechia s-a încrezut în Domnul, Dumnezeu a fost cu el, şi 185.000 de oameni din oastea lui Sanherib au fost ucişi într-o singură noapte de îngerul Domnului (2Regi 19,35).


11 Așa mi-a vorbit Domnul, când m-a apucat mâna Lui și m-a înștiințat să nu umblu pe calea poporului acestuia:

Calea poporului acestuia. Isaia nu trebuie să cedeze la pornirea populară de depărtare de Dumnezeu. Dumnezeu a întărit porunca aceasta cu o mână puternică [KJV]. De aceea Isaia nu trebuia să fie în îndoială cu privire la calea cea bună de urmat.


12 „Nu numiți uneltire tot ce numește poporul acesta uneltire; și nu vă temeți de ce se teme el, nici nu vă speriați!

Nu numiţi. Cu toate că Dumnezeu îi vorbeşte lui Isaia personal, El se adresează poporului acestuia (v. 11). În ebraică voi este la plural şi Dumnezeu continuă să îi vorbească poporului până la versetul 15. În versetul 16 din nou i Se adresează lui Isaia personal.

Uneltire. [KJV: Confederaţie]. Ebr. qesher, conspiraţie, uneltire aşa cum este redat cuvântul în mai mult de jumătate dintre ocazii (2Samuel 15,12; 2Regi 15,15, 30; Ezechiel 22,25; etc.). În 2Cronici 23,13 şi în altă parte el este tradus vânzare. Numai în Isaia 8,12 este redat confederaţie [KJV]. În sensul acesta denotă o confederaţie alcătuită în scopul de a unelti contra cuiva. Astăzi cuvântul confederaţie este în general folosit în înţelesul favorabil de alianţă, cu toate că mai înseamnă şi o alianţă între persoane pentru scopuri ilegale, sens predominant pe vremea când a fost tradusă KJV. Cu acest din urmă sens este folosit cuvântul aici. Siria şi Israel făcuseră o conspiraţie, sau erau uniţi contra lui Iuda (cap. 7,2.5.6), iar Ahaz, în ce-l privea, făcuse

o alianţă cu Asiria împotriva lui Israel şi a Siriei (2Regi 16,7-9). Ahaz şi poporul lui se temeau de conspiraţia, sau confederaţia, israelito-asiriană, şi se uniseră cu păgânii într-un efort de a o neutraliza. Din cauză că se încrezuse în păgâni pentru ajutor, în loc să se încreadă în Dumnezeu, fusese mustrat Ahaz de către Domnul. Era o ocară pentru Dumnezeul cerului ca poporul declarat al Său să intre într-o confederaţie cu idolatrii. Dumnezeu doreşte ca poporul Său să stea deoparte, deosebit de lume. Noi trebuie să ne consfătuim cu Dumnezeu şi să ne aflăm tăria în El. Numai astfel putem avea prezenţa Domnului cu noi; numai în felul acesta putem face lucrarea Lui în felul Lui. Când poporul lui Dumnezeu alcătuieşte alianţe de orice fel cu aceia care nu-L cunosc, atunci metodele oamenilor vor înlocui în mod inevitabil principiile Cerului, iar lucrarea Domnului va suferi. Tăria noastră stă nu în strânsă asociere cu lumea, ci într-o desăvârşită separare de ea.


13 Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați.

Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. Mai degrabă, Priviţi pe Domnul oştirilor ca sfânt. Isaia avusese o viziune a sfinţeniei lui Dumnezeu (cap. 6,1-4), iar acum invită poporul lui Iuda să recunoască sfinţenia Domnului. Fără să aibă o înţelegere a sfinţeniei nemărginite a lui Dumnezeu, oamenii nu vor ajunge niciodată la sfinţenie personală.

De El să vă temeţi. Vezi comentariul la Deuteronom 4,10; 6,2. Un popor temător de Dumnezeu nu se poate teme de om. Ahaz era înspăimântat de Pecah şi de Reţin deoarece refuzase să se teamă de Domnul. Frica de Dumnezeu, totuşi, este ceva de departe deosebit de teama de om. Frica de Domnul nu înseamnă a fi speriat de El, ci a fi cuprins de respect în faţa Lui, de a te încrede în El şi a-L iubi, de a veni cu bucurie înaintea Lui.


14 Și atunci El va fi un locaș sfânt, dar și o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!

Locaş sfânt. Ebr. miqdash, loc sfânt, sanctuar. Aceia care se temeau aşa cum se cuvenea de Domnul (vezi comentariul la v. 13) urmau să găsească în El un adăpost faţă de primejdie (vezi comentariul la Psalmi 91,1). Isaia căuta să abată poporul de la cele pământeşti la Dumnezeu. Hristos a fost şi mai este şi astăzi, adevăratul sanctuar al lui Israel.

O piatră de poticnire. Isus Se referea la Sine ca fiind Stânca (Matei 21,42-44). Pavel cita Isaia 8,14 cu referire la Hristos (Romani 9,33), iar Petru îl aplică şi mai amănunţit (1Petru 2,6-8). În timpul înălţării Templului lui Solomon nu i se putea găsi locul unei pietre uriaşe tăiate din carieră şi transportate pe terenul Templului. Multă vreme ea a stat în drumul constructorilor, nefolosită şi lepădată. În cele din urmă, totuşi, s-a descoperit că aceasta era cea mai însemnată piatră a întregii structuri, piatra unghiulară, şi în cele din urmă a fost aşezată la locul ei de însemnătate vitală (vezi DA 597, 598). Isus este Piatra Unghiulară de multă vreme lepădată a iudaismului.

Pentru aceia care nu L-au cunoscut pe Hristos, El a fost o piatră de poticnire şi de sminteală. El le-a stat mereu în cale, împiedicându-i să-şi împlinească planurile egoiste, oprindu-i de la realizarea intenţiilor lor păcătoase. Piatra aceasta de care ei se tot poticneau nu era altcineva decât însăşi Piatra Unghiulară a cerului însuşi, Cel fără de care viaţa întreagă, bucuria şi pacea pentru lumea aceasta şi pentru univers sunt cu neputinţă.

Cele două case ale lui Israel. Expresia aceasta evidenţiază faptul că Isaia se adresează nu numai lui Iuda, ci şi lui Israel. Atât Iuda cât şi Israel se ridicaseră împotriva Domnului şi a legii Lui, considerându-L mai degrabă o poticnire decât sanctuarul vieţii şi nădejdii ce El făgăduise să fie.

O cursă. Imaginea cu piatra este înlocuită cu aceea a unei curse, pentru a scoate în evidenţă un alt aspect al problemei. Hristos şi solia Lui urmau să fie ca o capcană, sau o cursă, pentru locuitorii nelegiuiţi ai Ierusalimului. Acela care trebuia să fie viaţa, nădejdea şi ocrotirea întregii omeniri urma să Se dovedească a fi o cursă pentru aceia care refuzau să meargă pe căile Lui. Totuşi, numai astfel poate fi păstrată viaţa pe pământ. Dacă nelegiuiţilor li s-ar îngădui să umble nestânjeniţi pe căile lor rele, ei s-ar distruge foarte repede şi pe ei înşişi şi i-ar distruge şi pe toţi locuitorii pământului. Numai punând o stavilă acţiunilor nelegiuiţilor şi fixându-le anumite limite peste care nu le este îngăduit să treacă se face posibilă continuarea vieţii pe pământ. Oricine trăieşte poate mulţumi lui Dumnezeu că El este ca un laţ şi o cursă pentru nelegiuit, pentru că altfel n-ar exista pace sau bucurie, libertate sau nădejde pentru nici unul dintre locuitorii pământului.


15 Mulți se vor poticni, vor cădea și se vor sfărâma, vor da în laț și vor fi prinși.” –

Se vor poticni, vor cădea. Domnul Se referă aici în primul rând la oamenii din vremea lui Isaia. Dar, aceia din toate timpurile care umblă contra lui Dumnezeu şi a legii Lui, atunci când resping mustrările Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, de asemenea se vor poticni şi vor cădea. Aceia care, din cauza lipsei de discernământ spiritual, nu ajung să înţeleagă adevărata importanţă a soliilor Cuvântului lui Dumnezeu, adesea fac ca soliile acelea să devină un mijloc de poticnire pentru aceia care ajung sub influenţa lor. Nimeni nu va fi prins în cursă dacă are pătrundere spirituală şi dragoste de adevăr.


16 Învelește această mărturie, pecetluiește această descoperire, între ucenicii Mei. –

Înveleşte această mărturie. [KJV: Pecetluieşte]. Aceasta era sarcina lui Isaia. Cuvintele acestea se referă la obiceiul antic oriental de a lega un document şi de a ataşa la el un sigiliu. Unele din papirusurile iudeo-aramaice din secolul al V-lea î.Hr., descoperite la Elefantina, în Egipt, au fost găsite încă legate cu sfoară, iar nodul sigilat cu lut imprimat cu o pecete (vezi Vol. III, vizavi de p. 80). În felul acesta conţinutul documentului era autentificat şi păstrat neatins. Aşa trebuie să fie cu cuvintele lui Dumnezeu şi cu legea lui Dumnezeu. Isaia vestise poporului o solie de importanţă vitală, solia de viaţă a lui Dumnezeu pentru naţiune. Solia aceea trebuia să fie păstrată cu sârguinţă. Dumnezeu îi dăduse lui Israel legea Lui sfântă, iar ascultarea de legea aceasta însemna viaţă pentru întreaga omenire. Era esenţial ca legea să fie păstrată neştirbită în decursul veacurilor, ca nu cumva

o iotă sau o frântură de slovă să fie schimbată sau în vreun alt chip să fie făcută zadarnică (vezi comentariul la Matei 5,17, 18).


17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Își ascunde fața de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.

Eu nădăjduiesc. Isaia este din nou cel care vorbeşte, acesta este răspunsul lui personal la solia lui Dumnezeu din versetele 12-16. Indiferent ce ar face alţii, profetul afirmă intenţia sa de a asculta de Dumnezeu şi de a găsi în El încredere şi tărie.

Îşi ascunde Faţa. Dumnezeu niciodată nu-şi ascunde Faţa în mod arbitrar de vreun om sau vreo naţiune. Numai când oamenii Îi întorc spatele lui Dumnezeu, El Îşi întoarce Faţa de la ei (vezi cap. 59,1.2). Dumnezeu nu continuă să le vorbească la nesfârşit acelora care nu vor să asculte. Numai din cauză că Israel se întorsese de la auzirea Cuvântului Domnului şi de la ascultarea de legea Lui, El Îşi ascunsese, ca să spunem aşa, Faţa de la ei. Experienţa naţiunii întregi era acum similară cu cea a lui Saul când Domnul nu i-a mai răspuns (1Samuel 28,6).

În El îmi pun încrederea. Oricare va fi experienţa altora, Isaia va privi la Dumnezeu, va asculta cuvintele Sale şi va merge pe căile Lui (vezi Iosua 24,15).


18 Iată, eu și copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem niște semne și niște minuni în Israel, din partea Domnului oștirilor care locuiește pe muntele Sionului.

Iată eu şi copiii. Aşa cum era arătat de numele lor (vezi comentariul la cap. 7,14), Isaia şi copiii lui era rânduiţi de Dumnezeu să fie semne vii pentru poporul lui Iuda. Prin ei Dumnezeu a proclamat o solie vitală pentru poporul Său. Numele Isaia înseamnă Iehova [va] mântui. Numele lui Isaia este, de fapt, tema cărţii care-i poartă numele (vezi p. 84). În împrejurările imediate, aceasta însemna mântuire de Israel, Siria şi Asiria. Numele celui dintâi fiu al lui Isaia, Şear-Iaşub, înseamnă [o] rămăşiţă [se va] întoarce, iar copilul acela prin însuşi numele lui însemna pentru popor că o rămăşiţă ca fi mântuită. De data aceasta Dumnezeu nu avea să pună capăt pe deplin lui Iuda, aşa cum plănuia să facă cu Israel. Numele celui de al doilea fiu al lui Isaia, Maher-Şalal-Haş-Baz, înseamnă: Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii. Fiul acesta era un semn constant că judecata se grăbea şi că nu după mult timp nenorocirea va veni asupra acelora care lepădaseră harul lui Dumnezeu. Pentru aceia care erau credincioşi şi sinceri faţă de El, copilul Emanuel era asigurarea prezenţei continue a lui Dumnezeu în mijlocul lor.


19 Dacă vi se zice însă: „Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc”, răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?

Dacă vi se va zice. Isaia denunţă aici izvoarele pe care Ahaz şi mulţi din Iuda se sprijineau pentru sfat şi călăuzire.

Cei ce cheamă morţii. Vezi comentariul la Levitic 19,31; Deuteronom 18,11. Prin nelegiuirea lor, copiii lui Israel se depărtaseră de Dumnezeu chiar aşa cum făcuse Saul, aşa că Domnul nu le mai răspundea (vezi comentariul la 1Samuel 28,6). Şi ca şi Saul, poporul se întorsese acum la demoni pentru a primi călăuzire şi ajutor. Spiritismul predomina atunci, ca şi astăzi, având drept rezultat faptul că oamenii se căutau duhurile pentru a obţine călăuzire.

Şoptesc. Ebr. şaphaph, însemnând de obicei a ciripi, a şopti (vezi comentariul la Levitic 19,31). Medium-urile vorbeau într-un şoptit bolborosit. Este ceva din ridicol şi dispreţ în aceste cuvinte. Emisarii diavolului adesea recurgeau la născocirile cele mai absurde şi mai degradante pentru a face legătura cu duhurile. Consultând duhurile demonilor, oamenii urmau să ajungă în mod inevitabil la fel cu ele în caracter şi fapte. Satana exercită de fapt un control nelimitat asupra acelora care uită legea şi mărturia (Isaia 8,20) preferând soliile mai plăcute ale duhurilor sale rele.

Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Alternativa căutării de îndrumare la intermediarii spiritişti. Era apogeul nebuniei ca Israel să-L părăsească pe Dumnezeu, Autorul vieţii, şi să se predea autorului mizeriei şi al morţii.

Pe cei morţi pentru cei vii? Întrucât cei morţi nu ştiu nimic (Eclesiastul 9,5), este evident că ei nu pot fi întrebaţi, şi că orice pretenţie de a face aşa ceva este înşelătorie. Omul nu este în stare de o nebunie mai mare decât aceea de a-L părăsi pe viul Dumnezeu şi de a se aşeza sub influenţa autorului morţii. Aceia care refuză adevărul pentru că nu le place, sunt lipsiţi de apărare împotriva minciunilor diavolului (vezi 2Tesaloniceni 2,10.11).


20 La Lege și la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.

Lege. Ebr. torah, însemnând întreaga voinţă descoperită a lui Dumnezeu. Acesta este termenul biblic obişnuit pentru scrierile inspirate ale Scripturii, îndeosebi acelea ale lui Moise (vezi comentariul la Numeri 19,14; Deuteronom 4,44; 30,10; 31,9; Proverbe 3,1; vezi Vol. I, p. 37, 38). Isaia îi îndreaptă pe oameni să se depărteze de cuvintele şi înţelepciunea demonilor şi oamenilor şi să vină la voinţa descoperită a lui Dumnezeu. Profeţii lui Dumnezeu erau martorii sau purtătorii Săi de cuvânt, iar mărturia pe care ei o purtau era solia Lui de înţelepciune şi de viaţă. Isaia îi îndreaptă aici pe oameni la Cuvântul lui Dumnezeu ca standard al adevărului şi îndrumar al dreptei vieţuiri. Dumnezeu S-a descoperit în Cuvântul Lui. Orice ar vorbi oamenii şi nu este în armonie cu acel Cuvânt, nu are zori sau lumină (vezi comentariul la cap. 50,10, 11).


21 El va pribegi prin țară, apăsat și flămând, și, când îi va fi foame, se va mânia și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus,

Apăsat şi flămând. Literal: greu apăsat şi flămând, sau greu necăjit şi flămând (RSV). Isaia se referă aici la aceia care L-au lepădat pe Dumnezeu şi lumina Cuvântului Său, îndeosebi la aceia care au lepădat solia profetică a capitolelor 7 şi 8. Toţi aceştia pribegesc, ca să zicem aşa, printr-o ţară a întunericului, dezorientaţi şi necăjiţi, tânjind după un lucru pe care nici ei nu-l cunosc, căutând ceva un lucru pe care nu-l vor găsi niciodată – despărţiţi de Dumnezeu. Amărâţi, zăpăciţi, fără lumină sau nădejde, mânioşi pe starea lor, îi învinovăţesc pe conducătorii lor omeneşti pentru necazul în care se găsesc, şi Îl blestemă pe Dumnezeu pentru că acum trebuie să culeagă roadele amare ale neascultării. Profetul descrie aici cu iscusinţă experienţa oamenilor încăpăţânaţi din toate veacurile. În cap. 9,1-8 viziunea lui inspirată priveşte pe scurt la timpul viitor al primei veniri a lui Hristos, Lumina care va împrăştia întunericul din sufletele oamenilor prin razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii (Maleahi 4,2, vezi comentariul la Matei 1,23).


22 fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră, și se va vedea izgonit în întuneric beznă.

Se va uita. Oamenii aceştia se uită către cer fără să-L vadă nici pe Dumnezeu şi nici lumina. Apoi se uită spre pământ, şi acolo găsesc numai chin sufletesc şi dezorientare. Fără Dumnezeu lumea este un labirint înfricoşător de nesiguranţă şi mizerie. Mesia, către care profetul priveşte în viitor cu dor în cap. 9,1-7, este unica lumină a omului în întunericul de astăzi, şi unica sa nădejde pentru un viitor mai luminos.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9 Ev 617

10 PK 330

10-13 Ev 618

11, 12 Ev 26

11-13 LS 322; TM 463; 6T 17

11-20 7T 153

12 CE 31; LS 321; 8T 42, 160, 161

12, 13 FE 484

13 8T 38, 103

13, 14 PK 330

13-15 DA 598

14, 15 5T 691

15 FE 284

16 GC 452; 6T 332

18 AH 159, 536; COL 196; Te 270; 1T 547; CG 561, 565; 2T 366

19 EW 59; PP 684; 5T 193

19, 20 GC 559; PP 687; SR 397

20 CH 459; Ev 260; GC vii, 593, 452; GW 301, 309; LS 322; MB 145; TM 30, 110, 119, 463, 503; 5T 199, 301, 575, 625, 691; 8T 299

22 PK 373, 681