Isaia 66

1 Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce Casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?

Scaunul Meu de domnie. Compară cu Psalmi 11,4; 103,19; Matei 5,34; vezi comentariul la 1Regi 8,27; 2Cronici 2,6; 6,18. Aşternutul picioarelor Mele. Vezi comentariul la Psalmi 99,5.

2 Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa – zice Domnul. – Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.

Toate aceste lucruri. Cerul şi pământul şi tot ce este creat reprezintă lucrarea mâinilor lui Dumnezeu (Geneza 1,1; Psalmi 8,3; 33,6.9; Ioan 1,3). Dumnezeu păstrează pământul şi întregul univers în fiinţă prin marea Lui putere. El nu este dependent de un loc de sălăşluire în vreun edificiu zidit de om. Astfel de construcţii îşi au rostul lor, dar lipsite de un spirit smerit, zdrobit şi ascultător din partea celor care se închină acolo, ele îşi pierd însemnătatea (vezi comentariul la Isaia 57,15).

3 Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine; cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc; cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor.

Junghie un bou. Ebraica acestui pasaj este foarte concisă rezultând câteva interpretări posibile. Nu există o legătură între propoziţii; de pildă prima parte zice: sacrificatorul boului ucigaşul unui om. Legătura dată de KJV, ca şi cum, şi aceea pusă de RSV, asemenea, sunt bazate pe exprimarea din LXX şi a targumurilor. Traducându-se în felul acesta sensul ar fi că lipsit de experienţa spirituală corespunzătoare jertfitorul unui bou n-ar fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât un ucigaş. Celelalte combinaţii ale propoziţiilor ar exprima comparaţii similare.

Este posibil, totuşi, să se introducă conjunctivul este, astfel: Cel care înjunghie un bou este un ucigaş, etc. Aceasta dă sensul că aceia care veneau să se închine lui Dumnezeu cu boi, miei, prinosuri (jertfe de cereale), tămâie în acelaşi timp săvârşeau ucidere şi erau dedaţi la ritualuri idolatre (vezi cap. 65,3-7).

Căile lor. Ideea din versetul acesta este strâns legată de aceea din versetul următor. Aşa cum oamenii aceştia şi-au ales căile lor rele, Dumnezeu va alege pedepse pentru ei corespunzătoare cu nelegiuirile lor.

4 De aceea, şi Eu voi alege ce este spre nefericirea lor şi voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns, şi, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea şi au ales ce nu-Mi place!”

Nefericirea. Ebr. ta’alumim, de la rădăcina ’alal, care într-una din formele sale înseamnă a proceda cu severitate. Probabil un sens mai bun al lui ta’alumim este tratament aspru, suferinţă (RSV). Totuşi, în tratamentul aspru care a venit asupra lui Iuda, Domnul a avut un scop înţelept şi de îndurare, aşa cum a făcut cu cele zece seminţii. Ceea ce n-a putut să realizeze prin ei în propria lor ţară, El urma să realizeze împrăştiindu-i printre vecinii lor păgâni (PK 292).

5 Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine!”

Care vă temeţi. Isaia se întoarce de la făţarnicii nelegiuiţi la rămăşiţa cea dreaptă. Soarta acestora din urmă nu fusese uşoară. Ei fuseseră dispreţuiţi şi persecutaţi de către fraţi mincinoşi. Îngâmfaţi şi plini de îndreptăţire de sine făţarnicii îi luase în bătaie de joc pentru evlavia şi consacrarea lor. Dar profetul arată că lucrurile vor fi schimbate, că nenorocirea va fi soarta batjocoritorilor, iar bucuria şi eliberarea va fi soarta celor drepţi.

Ca să vedem. Literal, vom vedea. Potrivit cu textul masoretic cuvintele acestea alcătuiesc o parte din batjocură: Să fie Domnul slăvit şi vom vedea bucuria voastră. Traducerea El se va arăta (KJV) cere o schimbare în ebraică. Totuşi, sulul 1QIsa zice clar: el se va arăta.

6 Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata cuvenită!

Un glas răsunător. Mintea profetului este purtată înainte în timp către timpul reaşezării. Isaia priveşte la cetatea şi la Templul refăcute şi la Domnul ridicându-Se să dea răsplata noilor vrăjmaşi (vezi comentariul la Isaia 59,16-18).

7 „Înainte ca să simtă dureri, a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.

Înainte ca să simtă dureri. Sionul este personificat printr-o femeie care este în durerile naşterii. Ţara lui Israel, care fusese multă vreme pustie (Ezechiel 38,8), urma ca deodată prin reîntoarcerea mulţimii exilaţilor să palpite de viaţă nouă.

8 Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-odată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!

Într-o zi. Este un lucru neauzit şi de necrezut ca o naţiune să ajungă la existenţă aşa de brusc. Dacă iudeii din exil ar fi luat seama la solia profeţilor, refacerea ar fi fost la fel de dramatică şi de glorioasă cum este descrisă aici.

9 Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu las să nască? – zice Domnul. – Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea? – zice Dumnezeul tău.

Să nu las să nască? Seriozitatea planului lui Dumnezeu este înfăţişată aici. Eşecul lui Israel de a realiza scopul divin nu se datora vreunei deficienţe a harului divin. Şi nici nu va îngădui Dumnezeu ca nereuşita trecătoare a lui Israel să zădărnicească planul veacurilor pentru răscumpărarea omenirii (PK 705, 706). Ierusalimul ceresc mama noastră (Galateni 4,26) va fi populat cu naţiunile celor mântuiţi (vezi comentariul la Isaia 59,1).

10 Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns,

L-aţi plâns. Compară capitolele 57,18; 61,2.3.

11 ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.”

Bând laptele. Versetele 11 şi 12 continuă tabloul cu Ierusalimul ca mamă a naţiunii de curând născută. Toată preocuparea unei mame pentru copilul ei este răsplătită din belşug.

12 Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu, şi slava neamurilor, ca un pârâu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi, veţi fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi.

Pacea. Sau prosperitatea, succesul (vezi comentariul la Isaia 57,19).

Ca un râu. Vezi comentariul la cap. 48,18.

Slava. Ebr. kabod, aici probabil însemnând bogăţie, ca în capitolele: 10,3; 61,6. Cu privire la bogăţia neamurilor vezi comentariul la cap. 60,5.

În braţe. Sau Pe coapse, [KJV]. Compară cap. 60,4. în ţările orientale copii erau adesea purtaţi pe şoldurile mamei.

13 Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!”

Mângâie. Compară cap. 49,15.

14 Şi când veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba. – Domnul îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să-I simtă mânia.

Se va bucura. Fără îndoială o referire la luarea în râs a batjocoritorilor la care se face referire în cap. 65,5. Oasele voastre vor prinde putere. În vreme de necaz se spune că oasele putrezesc (Psalmi 31,10; conf. Plângeri 1,13), sau în timp de boală că ard (Iov 30,30). Faţă de robii săi. Acelaşi contrast este exprimat ca în v. 5 (vezi comentariul acolo).

15 Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările, în flăcări de foc.

Domnul vine. Adevărata restaurare a lui Israel ar fi însemnat moarte pentru apostaziaţi şi nelegiuiţi. Astfel a doua venire a Domnului Hristos va aduce eliberare sfinţilor şi moarte celor răi (Apocalips 19,19-21).

16 Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.

Pedepseşte. De la ebr. şafat, a judeca. 1QIsa de la Marea Moartă zice aici: Căci cu foc va veni Iehova să judece, şi cu sabia Lui toată carnea.

Descrierea din cap. 66, ca şi cea din cap. 65 (vezi comentariul la cap. 65,17), este în termenii a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă iudeii ar fi ales să împlinească planul divin. Prin urmare urâciunile amintite aici sunt în mod specific acelea de care se făceau vinovaţi iudeii apostaziaţi.

17 Cei ce se sfinţesc şi se curăţă în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de porc, şi şoareci, şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor pieri – zice Domnul.

Le sfinţesc. Aceşti apostaziaţi amestecau ritualurile păgâne cu cultul lui Iehova şi apoi luau o atitudine de Sunt mai sfânt decât tine (cap. 65,5) faţă de fraţii lor. Domnia lui Ahaz, şi a lui Manase a fost impresionant de mult caracterizată printr-o astfel închinare (2Regi 16,10-16; 21,2.7). Ceremoniile de consacrare şi purificare la care se face referire erau probabil riturile iniţierii în misterele păgâne.

În grădini. Grădinile şi dumbrăvile acestea erau adesea scena unor ceremonii păgâne crude şi imorale. Evreii îi urmau adesea pe păgâni pentru a se închina în astfel locuri (Isaia 1,29; 65,3.4; comp. 1Regi 14,23; 15,13; 2Regi 16,3.4; 17,9-11; 18,4), deşi lor li se poruncise de Dumnezeu să le nimicească (Exod 34,13; Deuteronom 7,5).

Unul către unul. Sau Înapoia unui copac, KJV. Cuvântul copac este adăugat [în KJV]. Referirea poate fi la vreun obiect de închinare urâcios sau revoltător. Ebr. ’achad, unul, este masculin în textul ebraic obişnuit, dar feminin în mai multe manuscrise, între care şi sulul de la Marea Moartă a lui Isaia. Nu se ştie la ce se referă acest unul.

Mănâncă carne de porc. Vezi comentariul la cap. 65,4. Oamenii aceştia Îl sfidau pe faţă pe Dumnezeu mâncând ceea ce îndeosebi era o urâciune pentru El. Atât porcul cât şi şoarecele sunt trecuţi în lista animalelor necurate care erau interzise evreilor să le mănânce (Levitic 11,2-7.29.44). Apostaziaţii iudei triumfau când lepădau toate restricţiile şi pretindeau că se sfinţesc exact prin cele despre care Dumnezeu spusese că-i vor întina şi-i vor face nedestoinici pentru comuniune cu El. În pretenţia din partea lor a unei sfinţenii superioare ei decăzuseră în cea mai joasă degradare.

Vor pieri. 1QIsa omite verbul acesta, probabil o eroare scribală. Nimicirea a fost deja menţionată în versetele 15 şi 16.

18 Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea.

Eu pedepsesc. Sau Eu cunosc, [KJV]. Verbul acesta din urmă nu este în ebraică, dar LXX are epistamai, a înţelege, a cunoaşte. Targumurile zic aici: şi înaintea mea sunt faptele şi gândurile lor descoperite.

Vine vremea. LXX zice: Eu vin. Vor vedea slava Mea. Adică, o descoperire a caracterului Lui, aici probabil acel aspect descoperit în nimicirea păcătoşilor.

19 Şi voi pune un semn între ele şi voi trimite la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, care trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate care n-au auzit vorbindu-se niciodată de Mine şi n-au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.

Voi pune un semn. 1QIsa de la Marea Moartă zice: voi pune semne. Ce este semnul acesta, sau ce sunt semnele acestea, nu este arătat. Expresia voi pune un semn este probabil paralelă cu vor vedea slava Mea. Văzând slava, sau semnul lui Dumnezeu, cei scăpaţi de nimicire vor spune naţiunilor ce le-a fost descoperit cu privire la Dumnezeu.

Tarsis. În general identificat cu Tartessus din Spania (vezi comentariul la Geneza 10,4).

Pul. Locul acesta nu este precis cunoscut, dar se consideră de unii că reprezintă un popor african. Unii cred că Pul este o ortografiere greşită a lui Put (vezi comentariul la Ezechiel 27,10). Totuşi, 1QIsa de la Marea Moartă zice Pul.

Lud. O regiune din Mesopotamia Superioară (vezi comentariul la Geneza 10,22)

Tubal. O seminţie iafetită din apropiere de Marea Neagră (vezi comentariul la Ezechiel 31,2).

Iavan. Numele ebraic obişnuit pentru ionieni, sau greci (vezi comentariul la Geneza 10,2).

Ostroavele. Sau, ţinuturile de coastă. Locurile numite reprezintă ţări depărtate în general care nu auziseră mai înainte de Dumnezeul lui Israel, dar care acum urmau să-L cunoască prin predicarea solilor.

20 Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în care şi pe tărgi, pe catâri şi pe dromaderi, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim – zice Domnul – cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului.

Fraţii voştri. Exilaţi încă împrăştiaţi.

În care. Aici sunt înşirate diferitele tipuri de mijloace de transport folosite în Orientul antic. Prin orice mijloc la îndemână oamenii din toate rasele şi din toate regiunile de climă urmau să vină la Sion.

Muntele Meu, cel sfânt, Ierusalim. Vezi comentariul la cap. 2,2-4. Într-un vas curat. În contrast cu bucatele necurate aduse în străchini de un popor răzvrătit (capitolele 65,2.4; 66,16.17).

21 Şi voi lua şi dintre ei pe unii ca preoţi şi leviţi – zice Domnul.

Preoţi şi leviţi. La acest stadiu al restaurării legea ceremonială ar fi încă în vigoare (vezi comentariul la Ezechiel 40,13).

22 Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.

Cerurile cele noi. Vezi comentariul la cap. 65,17.

23 În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul.

Fiecare lună nouă. Sau De la lună nouă la alta, [KJV]. Cu privire la ritualul lunii noi sub legea mozaică vezi Numeri 10,10; 28,11-14; comp. Amos 8,5). Cu privire la importanţa lunii noi în timpul restaurării lui Israel vezi Ezechiel 46,1.3.

În fiecare Sabat. Sau De la un Sabat al altul, [KJV]. Sabatul este o instituţie veşnică. El ar fi fost onorat cum se cuvine în statul iudeu refăcut, iar pe noul pământ viitor va fi ţinut de toţi (vezi DA 283). Toţi vor ţine Sabatul ca veşnică recunoaştere a lui Hristos în calitatea Lui de Creator al lumii în măreţia ei edenică, şi de re-Creator al cerurilor noi şi al pământului nou, ale dreptăţii şi sfinţeniei.

24 Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”

Vor vedea trupurile moarte. Versetul acesta trebuie să fie privit în lumina principiilor schiţate în comentariul la Isaia 65,17. Limbajul este o dovadă în plus că descrierea lui Isaia prezintă cum ar fi fost aşezate cerurile şi pământul noi dacă naţiunea iudeilor şi-ar fi acceptat destinul ei divin. Înainte ca pământul cel nou de care vorbeşte Ioan (Apocalips 21,22) să devină sălaşul celor drepţi şi închinătorii să meargă la Ierusalim, orice urmă de păcat va fi fost îndepărtată şi nici un trup mort nu va rămâne care să strice desăvârşirea acelui Eden refăcut (vezi 2Petru 3,10). De aceea cuvintele lui Isaia nu trebuie să fie luate ca aplicându-se direct la viitoarea stare a noului pământ. Aplicaţia secundară trebuie să se facă în armonie cu declaraţiile scriitorilor inspirate ulterior care ne-au informat cu privire la felul cum planurile veşnice ale lui Dumnezeu vor fi aduse la îndeplinire prin biserica creştină (vezi p. 36, 37).

Aceia care aplică versetul acesta la pedeapsa veşnică a sufletelor într-un iad care arde pururi ar face bine să observe că sunt văzute trupuri moarte, nu suflete descarnate în chinuri. O astfel de aplicare greşită a profeţiei ignoră de asemenea principiile mai sus notate.

Viermele. Ebr. tola’at, aici probabil larvă. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în Exod 16,20; Iov 25,6; Psalmi 22,6; Isaia 14,11. Tabloul este al larvelor care rod din trupurile moarte.

Nu va muri. Prin aceeaşi aplicare greşită menţionată mai sus unii au înţeles expresia aceasta ca arătând în mod figurat viaţa nesfârşită a celor răi. Totuşi expresia în ebraică este un imperfect simplu, un timp care denotă o acţiune neîndeplinită şi înseamnă pur şi simplu că în momentul considerat acţiunea verbului nu este încă deplină. De pildă, timpul imperfect este folosit la Geneza 2,25 în afirmaţia cu privire la Adam şi Eva că lor nu le era ruşine. Afirmaţia nu era o prezicere că lor nu urma să le fie niciodată ruşine. Că mai târziu le-a fost ruşine este clar implicat în Geneza 3,7. O traducere sugerată a timpului ebraic care transmite această nuanţă de sens este: viermele lor na murit încă.

Nu se va stinge. Timpul ebraic este acelaşi ca în expresia viermele lor nu va muri. De aceea expresia poate fi tradusă, focul lor nu s-a stins încă (vezi mai sus la nu va muri). Că expresia, focul lor nu se va stinge, nu înseamnă foc care va arde pururi este evident din prezicerea din Ieremia 17,27, unde Ierusalimul este ameninţat cu un astfel de foc. Focul a fost aprins (2Cronici 26,19), dar el de mult s-a mistuit. Focul de nestins înseamnă pur şi simplu un foc pe care nimeni nu-l va stinge sau nu-l poate stinge. Totuşi, atunci când va fi consumat cele din care se hrăneşte, el se stinge în mod natural.

Astfel defineşte Biblia în mod clar focul care nu se va stinge. S-ar mai putea observa că ebraica din Isaia 66,24 este poetică în formă şi că expresiile viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge sunt paralele. Sensul celei de-a doua expresii, care este clar definit, sugerează astfel interpretarea care ar trebui să i se acorde cele dintâi.

Cu privire la folosirea din partea Domnului Isus a cuvintelor din Isaia 66,24 vezi comentariul la Marcu 9,44. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 DA 437; FE 371; 6T 184

2 FE 451; GW 177; TM 207, 250

3, 4 8T 249

5 EW 13; GC 372; LS 53; SR 361; 1T 44

8 Ev 579

10 PK 729

12 PK 374

13 CS 17; Ed 245

19 PK 374

22, 23 ML 364

23 DA 283, 770; PK 733; 6T 368

24 EW 294