1 „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu.

Să răspund. [Sunt căutat, KJV]. Versetul acesta a fost înţeles în două feluri. Întrucât Pavel citează pasajul şi-l aplică la neamuri (Romani 10,20), mulţi iau interpretarea lui ca fiind prima ţintă a afirmaţiei lui Isaia. Alţii consideră că Isaia cel puţin în primul rând s-a referit la Israel în cap. 65,1 ca şi în Isaia 65,2 (comp. Romani 10,21).

Iată-Mă. Ebr. Hinneni, care poate fi tradus şi aici sunt. Mulţi ani Dumnezeu a continuat să fie răbdător cu poporul Său şi i-a dat toate ocaziile să se pocăiască. Dar când au stăruit să se ridice împotriva solilor Lui, ei au ajuns la punctul de a fi fără leac (2Cronici 36,16). Totuşi, chiar şi judecăţile teribile aveau un scop înţelept şi milostiv.


2 Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!

Mi-am întins mâinile. Stăruind şi mustrând, sau poate ca o invitaţie.

Răzvrătit. De la ebr. sarar, a fi încăpăţânat, a fi răzvrătit. Sarar este folosit pentru a descrie atitudinea mai marilor din cap. 1,23, şi iarăşi în Osea 9,15 (unde este tradus prin îndărătnic).

Gândurilor. Ebr. mechasheboth, care poate fi tradus şi planuri, ca în Iov 5,12; Psalmi 33,10; Proverbe 19,21; Ieremia 11,19; etc. Relele lumii au rezultat din faptul că oamenii şi-au pus propriile lor idei înaintea planurilor şi scopurilor lui Dumnezeu.


3 Spre un popor care nu contenește să Mă mânie în față aducând jertfe în grădini și arzând tămâie pe cărămizile de pe acoperiș;

Să Mă mânie. Vezi Deuteronom 32,21; 2Cronici 34,25. Versetele 3-5 din Isaia 65 prezintă o listă de provocări prin care iudeii şi-au atras propria cădere.

Aducând jertfe în grădini. Vezi Isaia 1,29; 57,5; 66,17; Ezechiel 20,28. Locuitorii băştinaşi ai Canaanului îndeplineau cele mai imorale forme de cult în grădini şi dumbrăvi frumoase, iar iudeii le-au urmat adesea pilda.

Pe cărămizile de pe acoperiş. [Pe altare de cărămidă, KJV]. Literal, pe cărămizi. Vechile altare asiriene şi babiloniene erau în general făcute din piatră sau metal. Evreii au fost instruiţi să folosească altare de pământ (vezi comentariul la Exod 20,24). Nu se cunosc altare de cărămizi. Aici se face probabil referire la acoperişurile de cărămidă ale caselor pe care iudeii, cel puţin pe timpul lui Ieremia, jertfeau tămâie în cinstea oştirii cerului (Ieremia 19,13; comp. Ieremia 32,29), sau poate la pavajul de cărămidă al altarelor păgâne.

Sulul 1QIsa de la Marea Moartă prezintă o variaţie interesantă în versetul acesta. În loc de ard tămâie pe altare de cărămidă apare o propoziţie al cărei înţeles este incert. Rădăcina unuia cuvânt nu este clară. O posibilitate este că acel cuvânt vine de la o rădăcina acadiană care înseamnă să toarne o jertfă de băutură. În cazul acesta propoziţia ar suna: Mâinile lor toarnă o jertfă de băutură pe pietre. Totuşi, sunt posibile şi alte derivări; prin urmare suntem lăsaţi în incertitudine cu privire la natura exactă a ritualului păgân la care se face referire aici. LXX prezintă şi ea o variantă interesantă, cu exprimarea: ei ard tămâie pe cărămizi diavolilor, care nu există.


4 care locuiește în morminte și petrece noaptea în peșteri mâncând carne de porc și având în străchini bucate necurate,

În morminte. Probabil pentru a întreţine legături cu morţii (Isaia 8,19.20; comp. Deuteronom 18,10-12).

În peşteri. Probabil morminte în peşteri sau încăperi săpate în stâncă, aşa cum erau obişnuite în Palestina. Practica necromanţiei în aceste locuri apare aici denunţată.

Carne de porc. Consumarea acestui fel de carne era interzisă (Levitic 11,7; Deuteronom 14,8). Referirea de aici este probabil la consumarea de mâncăruri sacrificiale. Jertfirea de carne de porc constituia o parte dintr-o ceremonie profanatoare în perioada macabeilor prin care un iudeu renunţa în mod solemn la religia sa (1Macabei 1,41-64; comp. 2Macabei 6,18-19).

Bucate necurate. [Urâciuni, KJV]. Vezi Deuteronom 14,2.3; comp. Ezechiel 4,14; Fapte 10,13.14.


5 și care totuși zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!”… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!

Dă-te înapoi. S-ar putea să fie aici o referire la iudeii renegaţi care uneori erau iniţiaţi în cultele de mistere păgâne care se considera că produc un tip superior de sfinţenie. Viaţa unor astfel de oameni putea să fie afundată în stricăciune, dar ei ridicau măreţe pretenţii de sfinţenie, considerând că posedau un fel special de sfinţenie care le era inaccesibilă semenilor lor.

Un fum. Astfel de pretenţii zadarnice în numele religiei erau ofensatoare pentru Dumnezeu şi constituiau o continuă provocare pentru El.


6 Iată ce am hotărât în Mine: Nici gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi.

Iată ce am hotărât. Fiind astfel scrise, păcatele lui Israel urmau să nu fie uitate ci să-şi primească plata. Faptele tuturor oamenilor, atât bune, cât şi rele sunt înregistrate de îngeri în registrele cerului, unde constituie o mărturie în favoarea sau împotriva lor (vezi Psalmi 56,8; Dan 7,10; 12,1; Maleahi 3,16; GC 481).

Nici gând să trec. Adică, El nu va rămâne inactiv. El nu Se va reţine pururea.

Îi voi pedepsi. Sau mai bine Voi răsplăti în sânul lor, KJV. Tabloul este luat de la obiceiul vechi de a primi darurile într-o îndoitură a mantalei sau a veşmântului (vezi Luca 6,38).


7 Pentru nelegiuirile voastre – zice Domnul – și pentru nelegiuirile părinților voștri care au ars tămâie pe munți și M-au batjocorit pe înălțimi, de aceea, le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut.”

Pe munţi. Vezi 2Regi 15,4.35; Isaia 57,7; Ezechiel 6,13; 18,6; 20,27.28; Osea 4,13. Batjocorit. [Hulit, KJV]. Ebr. charaph, a-şi bate joc, a face de ocară. Le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut. Adică, Dumnezeu îi va răsplăti pentru faptele lor anterioare.


8 Așa vorbește Domnul: „După cum, când se găsește zeamă într-un strugure, se zice: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!”, tot așa, și Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul.

Zeamă. [Vin roşu, KJV]. Imaginea este a unei vii. Recolta este în cea mai mare parte formată din struguri sălbatici acri (vezi cap. 5,4). Însă culegătorii ajung la nişte ciorchini de struguri buni în stare să producă un vin bun şi se dă decretul: Nu-l nimici. Aceasta ilustrează atitudinea lui Dumnezeu faţă de poporul Său. El a păcătuit, şi judecata a fost rostită asupra lui. Dar nu toţi sunt răi, şi nu toţi urmează să fie distruşi. Cei care sunt neprihăniţi printre ei vor fi cruţaţi şi readuşi în ţara lor.

O binecuvântare în el. Strugurii sălbatici, acri sunt fără de valoare, şi sunt buni numai pentru nimicire. Strugurii buni, dând hrană omului, sunt o binecuvântare de la Dumnezeu.


9 Voi scoate o sămânță din Iacov, și din Iuda, un moștenitor al munților Mei; aleșii Mei vor stăpâni țara, și robii Mei vor locui în ea.

O sămânţă din Iacov. O sămânţă reprezintă numai o mică parte din planta care a produs-o. Ea ar putea să pară neînsemnată, dar este de cea mai mare importanţă, deoarece posedă capacitatea de a se reproduce în mod repetat. Nu toţi cei din Iacov şi din Iuda vor fi mântuiţi, ci numai o rămăşiţă (capitolele 1,9; 10,21; 11,11; 46,3).

Munţilor Mei. Palestina este o ţară muntoasă şi este bine reprezentată printr-un astfel de termen (vezi Isaia 14,25; comp. Isaia 57,13; Ezechiel 36,1-8).

Aleşii Mei. Aleşii lui Dumnezeu nu sunt câţiva oameni selecţionaţi arbitrar de Domnul, ei cuprind pe toţi aceia care aleg să meargă pe căile de dreptate ale lui Dumnezeu (vezi Isaia 43,20; 45,4; Matei 24,22).


10 Saronul va sluji ca loc de pășune oilor, și valea Acor va sluji de culcuș boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.

Saronul. O câmpie mănoasă de-a lungul ţărmului mării, întinzându-se de la Carmel la Iope. Era un ţinut al frumuseţii şi belşugului (cap. 35,2), un ţinut de păşune pentru turme şi cirezi (1Cronici 27,29), şi un ţinut al florilor (Cântarea Cântărilor 2,1). Dumnezeu făgăduieşte aici să-i răsplătească cu prosperitate şi pace pe aceia care Îl vor căuta.

Valea Acor. Acor era o vale care dădea în câmpia Ierihonului. Ea este legată prin tradiţie de Acan, deoarece acolo a fost ucis cu pietre (Iosua 7,24-26). Aici probabil numele reprezintă limita răsăriteană a ţării. Toată Palestina, de la Saron la apus până la Acor în răsărit urma să fie un ţinut prosper şi paşnic – patria poporului Domnului. Valea Acor urma să devină o uşă de nădejde (Osea 2,15).


11 Dar pe voi care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfânt, care puneți o masă „norocului” și umpleți un pahar în cinstea „sorții”,

Care părăseşti pe Domnul. Profetul îşi îndreaptă înapoi atenţia la păcătoşii idolatri – categorie pe care o învinovăţise în versetele 2 şi 3. În muntele cel sfânt al lui Dumnezeu se aflau Casa de Rugăciune şi altarul pe care să aducă jertfele lor şi unde să aducă închinare lui Dumnezeu (cap. 56,7).

Norocului. Ebr. Gad, numele dat zeului norocului. Numele Baal-gad din Iosua 11,17; 12,7 sugerează predominarea acestei forme de cult în Canaan pe timpul când evreii au luat teritoriul în stăpânire. Se obişnuia în antichitate să se aducă o jertfă zeilor, şi apoi să se mănânce din hrana astfel oferită, la o sărbătoare în cinstea zeului.

Umpleţi un pahar în cinstea Soartei. Literal, care umpleţi [pahare de] vin amestecat.

Soartei. [Numărului aceluia, KJV]. Ebr. Meni, considerat a fi numele vreunei zeităţi păgâne palestiniene. Numele înseamnă soartă.


12 vă sortesc sabiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți înjunghiați; căci Eu am chemat, și n-ați răspuns, am vorbit, și n-ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea și ați ales ce nu-Mi place.”

Vă sortesc săbiei. Verbul ebraic folosit aici (manah) este rădăcina numelui Mani (vezi comentariul la v. 11).

Am chemat. Compară versetele 1 şi 2. Oamenii fuseseră îngrijoraţi de faptul că atunci când au avut nevoie de ajutor şi L-au chemat pe Dumnezeu, El nu le-a răspuns (capitolele 63,15; 64,12). Totuşi, vina pentru soarta lor le aparţinea lor, nu lui Dumnezeu. Oamenii se distruseseră singuri prin propria lor nepocăinţă (Osea 13,9).


13 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veți fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, și voi vă veți rușina;

Robii Mei vor mânca. Versetele 13-15 prezintă o listă de contraste între cei credincioşi din Israel şi cei care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Copiilor Lui li se vor satisface toate nevoile, în timp ce aceia care pun o masă pentru dumnezei păgâni vor suferi de lipsă de hrană (vezi capitolele 3,1; 8,21).


14 iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veți striga de durerea pe care o veți avea în suflet și vă veți boci de mâhnit ce vă va fi duhul.

Veţi striga. Va veni timpul când cei care s-au bucurat de fapte de nelegiuire şi s-au dedat la sărbători destrăbălate în cinstea zeilor păgâni vor striga şi vor urla de necazurile care vor veni asupra lor, în timp ce aceia care au fost credincioşi faţă de Dumnezeu se vor bucura (vezi capitolele 2,11–21; 35,6–10).


15 Veți lăsa numele vostru ca blestem aleșilor Mei; și anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” și va da robilor Săi un alt nume.

Numele vostru. Compară Ieremia 29,22. Numele acestor iudei apostaziaţi vor fi folosite în formule de blestem. Vă vor omorî. Vezi v. 12.

Un alt nume. Vezi comentariul la cap. 62,2. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă are aici o omisiune care se extinde până în v. 16. El nu conţine cuvintele, şi va da robilor Săi un alt nume. Aşa că cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta, şi înlocuieşte expresia fără încetare, făcând ultima propoziţie din v. 15 să zică: Domnul, Dumnezeu vă va omorî fără încetare. La începutul v. 16 adaugă cuvintele: şi va fi că cel care se binecuvântează, făcând prima parte a v. 16 să sune aşa: şi va fi că cel care se jură pe Dumnezeul adevărului şi se jură pe pământ va jura pe Dumnezeul adevărului. În mod interesant, scribul a lăsat un spaţiu gol de aproape un rând în manuscrisul său. După câte se pare el copia dintr-un manuscris defectuos, iar aceasta reprezintă încercarea lui de a îndrepta sau reface textul.


16 Așa că, cine se va binecuvânta în țară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, și cine va jura în țară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.

Dumnezeul adevărului. Literal, Dumnezeul lui Amin, adică Dumnezeul credincioşiei. LXX zice: Dumnezeul adevărat, în felul acesta punându-L în contrast cu zeităţile păgâne. Uitate. Vezi comentariul la v. 17.


17 Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.

Eu fac. În versetele 17-25 Isaia descrie ceruri noi şi un pământ nou care urmau să fie realizate dacă Israel ar fi luat aminte la soliile profetului şi ar fi împlinit scopul divin după restaurarea de după captivitate. Israel a dat greş; de aceea, într-o aplicaţie secundară, versetele acestea arată spre cerurile cele noi şi pământul cel nou care urmează să vină la finele mileniului. Totuşi, descrierea trebuie înţeleasă mai întâi în termenii cadrului ei local, iar aplicaţia secundară să fie făcută numai în lumina a ceea ce au să spună scriitorii Noului Testament şi Spiritul profeţiei cu privire la viaţa viitoare (vezi p. 35-38). Când se urmează acest principiu de interpretare, pasajul nu prezintă nici o problemă. Dacă se fac, însă, încercări de a aplica detaliile pasajului la viitoarele ceruri noi şi la viitorul pământ nou se ivesc mai multe dificultăţi: 1) Potrivit cu limbajul v. 20, afară de cazul că limbajul urmează să fie înţeles într-un sens extrem de metaforic, moartea este încă prezentă (vezi comentariul la v. 20), în timp ce în cerul şi pământul de care vorbeşte Ioan nu va mai fi moarte (Apocalips 21,4). 2) potrivit cu Isaia 65,23 (vezi comentariul de acolo) încă se mai nasc copii. În cerurile şi pământul pe care le aşteptăm cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor ... nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. (Luca 20,35). Comentariul la pasajul acesta e prea clar pentru a fi greşit aplicat: Sunt astăzi oameni care exprimă credinţa că vor fi căsătorii, naşteri pe noul pământ, dar aceia care cred Scripturile nu pot să accepte asemenea doctrine (MM 99). 3) Potrivit cu Isaia 66,23.24, închinătorii, în drumul lor spre Ierusalim văd cadavrele celor ce au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, în timp ce potrivit cu Apocalips 20-22, focul zilei sfârşitului înnoieşte pământul înainte ca el să poată deveni sălaşul celor răscumpăraţi.

Dificultăţile acestea sunt pe deplin înlăturate când pasajul este interpretat conform cu principiile schiţate la p. 25-38.

Eşecul lui Israel a făcut cu neputinţă împlinirea acestor profeţii potrivit cu planul original. Totuşi scopurile lui Iehova vor înainta către deplina lor împlinire (vezi PK 705, 706). Vor fi ceruri noi şi un pământ nou, dar felul cum ele vor fi introduse este oarecum deosebit acum când planurile lui Dumnezeu, în loc să fie îndeplinite prin Israel, naţiunea aleasă vor fi îndeplinit prin biserica creştină (vezi PK 713, 714).

Trecute. Acestea vor cuprinde vechile suferinţe (v. 16), necazurile captivităţii, sau pentru noi, greutăţile acestei lumi rele prezente. Pacea şi slava noului pământ vor întrece atât de mult necazul şi durerea acestei lumi prezente încât, comparate, încercările vor părea ca nimic (vezi Ieremia 3,16; EW 17; comp. Isaia 43,18.19)

Unii au crezut că profetul prezice aici o viitoare uitare a lucrurilor de pe acest pământ, cel puţin cu privire la păcatele trecute. Ebraica acestui verset nu obligă la o astfel de înţelegere. Zakar, tradus prin a aduce aminte, defineşte adesea acţiunea sau starea care rezultă din memoria conştientă. De pildă afirmaţia că copiii lui Israel şi-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, (Judecători 8,34) nu înseamnă că Dumnezeu niciodată nu pătrunsese în mintea lor conştientă. Ea însemnă doar că poporul nu I-a adus lui Iehova închinarea pe care o cunoaştere a Lui ar fi trebuit să-i determine să I-o aducă (vezi Judecători 8,34). Dacă o astfel de nuanţă de înţeles urmează să fie ataşată declaraţiei lui Isaia, atunci pasajul poate fi înţeles că susţine că amintirea lucrurilor trecute nu va mai necăji sau chinui mintea sau nu va mai da naştere la simţăminte de remuşcare.

În lumea aceea de mâine toate complicaţiile experienţei vieţii ... vor fi lămurite. (Ed 305). Când nu mai vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos (1Corinteni 13,12) vom avea o cunoaştere clară şi inteligentă (GC 659). O cunoaştere a istoriei marii lupte va constitui o protecţie împotriva oricărei repetări viitoare a răului experiment al păcatului (GC 499).

Nu-i vor mai veni în minte. Literal, nu-i va mai veni pe inimă.


18 Ci vă veți bucura și vă veți înveseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, și pe poporul lui, în bucurie.

Vă veţi bucura. Chiar şi azi ne putem bucura la gândul bucuriei şi slavei lumii viitoare. Tablourile unei lumi noi şi mai bune dau tărie şi curaj când dăm piept cu încercările prezentului. Dezamăgirile şi descurajările vor fi întâmpinate cu mult mai multă bună dispoziţie, dacă inima noastră este preocupată cu bucuriile îmbelşugate ale noului pământ, care în curând va fi căminul nostru. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă are cele două imperative la singular: te vei bucura, şi te vei veseli. Totuşi versiunile vechi susţin textul Masoretic.


19 Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul țipetelor.

Mă voi veseli asupra Ierusalimului. Pe vremea lui Isaia nu prea erau motive de bucurie din cauza Ierusalimului. Oştirile lui Sanherib au venit împotriva cetăţii, iar împăratul Asiriei se fălea că la închis pe Ezechia ca pe o pasăre într-o colivie (vezi comentariul la 2Regi 18,13). Când ambasadorii babilonieni l-au vizitat pe Ezechia, Isaia a prevăzut timpul când oştirile Babilonului urmau să vină împotriva Ierusalimului şi să-i ia acestuia comorile şi populaţia (cap. 39,6-7). Mica, contemporanul lui Isaia, anticipa timpul când Sionul va fi arat ca un ogor, iar Ierusalimul şi Templul lui vor fi distruse (Mica 3,12). Însă Domnul plănuia un viitor măreţ pentru Ierusalim (Isaia 52,9; 62,1.7). Cetatea ar fi putut fi întemeiată ca marea metropolă a pământului. Ea ar fi putut fi diadema de glorie a lumii (DA 577; vezi p. 30). Dar când iudeii L-au lepădat pe Mesia, ziua îndurării pentru Ierusalim s-a sfârşit (Matei 23,37.38; DA 578). Totuşi, noul Israel al lui Dumnezeu priveşte către Ierusalimul ceresc ca împlinirea bucuriei sale.


20 Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puține, nici bătrâni care să nu-și împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, și cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.

Copii cu zile puţine. Adică, copii care mor fiind în vârstă de numai câteva zile. Mulţi comentatori au fost extrem de încercaţi cu privire la versetul acesta întrucât presupune continuarea morţii şi a păcatului într-un timp când ei cred ca acestea au fost desfiinţate. Încurcătura a fost exprimată astfel: Cel mai remarcabil în această descriere este că moartea şi păcatul sunt prezente ca încă dăinuind (Pulpit). Răspunsul la această problemă a fost deja dat (vezi comentariul la v. 17). Isaia descrie cerurile noi şi pământul cel nou în termenii modului în care s-ar fi realizat aceste condiţii cu privire la naţiunea lui Israel.

Învierea şi starea de nemurire ar fi fost precedate de o perioadă în care aderarea la legile lui Dumnezeu şi conlucrarea cu programul divin ar fi izgonit în cea mai mare parte boala şi moartea prematură. Lucrul acesta îl evidenţiază Isaia în versetul de faţă. Limbajul lui este poetic, dar sensul general pare clar. Primul lui punct de observaţie este referitor la mortalitatea infantilă. Nu vor mai fi morţi infantile.

Împlinească zilele. Adică, nu vor fi morţi timpurii. Bătrânii nu vor mai muri până nu-şi vor fi trăit zilele rânduite lor.

Tânăr. [Copil, KJV]. Ebr. na’ar, june, un tânăr. A treia grupă, tineretul este amintită acum. Declaraţia referitoare la ei merge în paralel cu acelea referitoare la celelalte grupe. Tinerii, la fel, nu vor muri până nu-şi vor fi trăit durata rânduită vieţii lor. Durata este fixată aici la 100 de ani. De ce s-a ales tocmai această cifră nu se clarifică. Ea este fără îndoială o cifră rotundă, iar pe vremea lui Isaia, reprezenta o cifră mult deasupra mediei de viaţă. După Psalmi 90,10, al cărui autor este considerat a fi Moise, durata vieţii unui om era de 70 de ani. Câţiva atingeau 80 de ani. Pentru regii lui Iuda de la Roboam la Ioiachim a căror lungime aproximativă de viaţă poate fi calculată, media vârstei la moarte era de circa 47 de ani. O vârstă de 100 de ani pentru contemporanii lui Isaia ar fi fost deci considerabil peste vârsta pe care omul de rând nădăjduia să o ajungă.

Făgăduinţele date aici lui Israel cu condiţia ca ei să conlucreze cu programul divin pot fi comparate cu făgăduinţele care le-au fost făcute pe vremea exodului. La data aceea Domnul făgăduise să înlăture orice boală (Deuteronom 7,15). Prin împlinirea condiţiilor făgăduinţa s-a împlinit. Nu era nici o persoană slabă în seminţiile lor. [KJV] (Psalmi 105,37; vezi mai departe COL 288). Aceleaşi făgăduinţe de longevitate şi imunitate faţă de suferinţe le erau acum oferite încă o dată lui Israel, şi cu aceleaşi condiţii.

Condiţiile descrise aici – un Israel reînviat spiritual lucrând în cele din urmă în armonie cu planul Cerului, şi moştenind o Palestină din nou roditoare (Isaia 65,9.10) – ar fi precedat eradicarea finală a păcatului şi păcătoşilor, învierea şi nemurirea, ca o consecinţă pentru cei drepţi. Isaia prezintă treptele spre aceste evenimente finale aşa cum s-ar fi împlinit pentru naţiunea lui Israel.

O dată cu eşecul lui Israel şi împlinirea, în consecinţă, a acestor făgăduinţe în biserica creştină (PK 713, 714), anumite amănunte se vor schimba, însă evenimentul culminant final – cerurile noi şi pământul cel nou în care va locui neprihănirea - constituie încă fericita nădejde a sfinţilor de astăzi (2Petru 3,13; Apocalips 21,1.2). Multă vreme s-a rugat biserica pentru aceasta (Matei 6,10).

Unii au înţeles expresia: cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr [Copilul va muri la vârsta de o sută de ani, KJV], ca însemnând că la vârsta de 100 de ani omul va fi socotit încă tânăr. Ei cred că se face o comparaţie cu condiţiile din lumea dinainte de Potop; Oamenii înainte de potop trăiau multe sute de ani, şi când erau în vârstă de o sută de ani erau socotiţi încă tineri (4SG 156). Totuşi folosirea cuvântului muri (ebr. muth) pentru a descrie trecerea de la tinereţe la vârsta de adult ar fi extrem de neobişnuită. Întrucât pasajul poate fi înţeles fără dificultate dându-i-se lui muth sensul lui normal, pare mai potrivit să se evite o interpretare încâlcită şi nesigură a cuvântului.

Blestemat. În contrast cu binecuvântările de care se bucură cei drepţi, păcătosul, chiar dacă atinge o vârstă înaintată, va fi blestemat.


21 Vor zidi case și le vor locui; vor sădii vii și le vor mânca rodul.

Vor zidi case. Prin moarte timpurie, invazie şi deportare israeliţii îşi pierduseră căminele, ogoarele şi viile. Colonizarea în statul refăcut nu avea să mai fie tulburată de acestea. În cerurile cele noi şi pământul cel nou care urmează să fie aşezate în curând, şederea nu va fi întreruptă nici măcar de moarte. Viaţa pe noul pământ va fi într-o mare măsură asemănătoare cu viaţa pe care omul a trăit-o în Paradis înainte de apariţia păcatului. În lumea înnoită vor fi toate conforturile şi deliciile vechiului Eden. Vor fi pomi, flori şi ape curgătoare, fructe delicioase şi locuinţe frumoase. Lumea va fi a omului ca să se bucure de ea, să-şi construiască pentru sine felul de cămin pe care în voieşte, iar cu inimă smerită de învăţăcel, să ţină legătura cu natura şi cu Dumnezeul naturii.


22 Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.

Zilele copacilor. Un copac este un simbol al stabilităţii şi permanenţei. Compară cap. 40,6.

Lucrul mâinilor lor. Viaţa pe noul pământ nu va fi o existenţă indolentă. Oamenii vor lucra şi se vor bucura de roadele ostenelilor lor. Munca va fi acolo o mângâiere şi un izvor de nesecată plăcere. Sfinţii vor plănui case şi grădini şi vor avea la dispoziţie timpul şi mijloacele pentru a-şi aduce planurile la îndeplinire.

23 Nu vor munci degeaba și nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânță binecuvântată de Domnul, și copiii lor vor fi împreună cu ei.

Nu vor avea copii. Ebr. yalad, a naşte copii (vezi MM 99).

Să-i vadă pierind. Ebr. behalah, groază neaşteptată. Behalah apare şi în Levitic 26,16; Psalmi 78,33; Ieremia 15,8. Femeile nu vor naşte copii ca să fie stârpiţi prin boală, dezastru sau război.

Copiii lor vor fi împreună cu ei. Tabloul este acela al unei familii patriarhale, mari, fericite şi prospere. Ei trăiesc împreună în pace şi lucrează în armonie pentru binele comun. Ei sunt cu toţii copiii aceluiaşi Părinte şi în felul acesta sunt cu toţii fraţi şi toţi au aceleaşi interese pe inimă.


24 Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!

Înainte ca să Mă cheme. În păcatul şi necazul lor israeliţii Îl chemaseră pe Dumnezeu, dar ei credeau că El este departe şi indiferent la strigătele lor şi la nevoia lor teribilă (capitolele 40,27; 49,14; 63,15; 64,12). Dar Dumnezeu le spusese lămurit că din cauza păcatelor lor El nu putea să le asculte rugăciunile (capitolele 1,15; 59,1-3). Acum, cu inima înnoită prin har divin, înălţând cereri după voia lui Dumnezeu nu putea să fie amânare în ce priveşte răspunsul. Chiar înainte ca copii Lui să-şi exprime dorinţele şi să-L cheme, Dumnezeu urma să o ia înaintea cererilor lor şi să ofere tot ce ar putea să sporească bunăstarea şi fericirea lor.


25 Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.”

Lupul şi mielul. Vezi comentariul la cap. 11,6-8.

Şarpele se va hrăni. Vezi comentariul la Geneza 4,14.

Nici o vătămare. Vezi comentariul la cap. 11,9.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 AA 375

5 COL 150; GW 336; TM 186; 4T 257; 5T 342

6, 7 GC 481

8 DA 149; MH 333; Te 97

17 PK 732

18, 19 PK 729

19 CH 338; Ed 271; GC 676; SR 431; TM 414

21, 22 Ed 303; GC 675; ML 358; PK 731

25 Ed 304; EW 18; ML 354; 1T 68