1 Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.

Voi cânta. Isaia este uneori un prooroc al judecăţii nimicitoare, iar alteori un prooroc al nădejdii. Vorbeşte în cuvinte blânde şi mângâietoare, apoi în cuvinte indignate de mânie şi de furie. În cap. 1,10 el se adresa conducătorilor Ierusalimului numindu-i căpetenii ale Sodomei şi poporului numindu-l popor al Gomorei. Acum se prezintă lui Israel ca un bard, cântând o temă patriotică spre delectarea poporului său. Compară cu mulţi dintre psalmii lui David şi cu Cântarea Cântărilor (vezi Amos 6,5).

Cântarea Prea Iubitului meu. Ca şi unii dintre tovarăşii lui prooroci, Isaia era un poet iscusit şi a prezentat multe dintre soliile sale în formă de poezie şi de cântare (capitolele 6,10-13; 9,2-21; 10,1-11, 13-19, 28-34; 11,1-9, 12-16; 12; 13,2-22; 14,4-21, 24-32; 15; 16,1-11; 17,1-6.10-14; 18; 19,1-15; 21,1-15; 22,1-8; etc.).

Prea Iubitului Meu. Prea Iubitul care avea via era Dumnezeu; via era naţiunea lui Israel (vezi Psalmi 80,8-16; Matei 21,33-41).

O câmpie foarte mănoasă. Câmpia foarte mănoasă era ţara Canaanului, poate referindu-se în special la Ierusalim.


2 I-a săpat pământul, l-a curățat de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.

I-a săpat pământul [KJV: A îngrădit-o]. Ebraicul ’azaq, tradus îngrădit, însemna a săpa în ebraica biblică. Traducerea îngrădit-o este întemeiată pe ebraica post-biblică. Contextul arată totuşi clar că via avea într-adevăr o împrejmuire, sau gard, în jurul ei (Isaia 5,5; vezi Matei 21,33). Dumnezeu a aşezat un gard protector în jurul poporului Lui ca să-l apere. Aşezarea lor în ţinuturile centrale înalte ale Palestinei, departe de contactul imediat cu naţiunile din jur, constituia o protecţie. Legea lui Dumnezeu şi soliile Sale trimise prin prooroci erau apărători valoroase, menite să le ferească picioarele de rău.

Pietre. Acestea, poate, reprezintă populaţiile băştinaşe ale ţării, cu religia lor idolatră şi obiceiurile lor păcătoase.

Viţele cele mai alese. Acestea îl reprezintă pe poporul lui Israel, selecţionat cu grijă de Dumnezeu Însuşi (vezi v. 7).

Un turn. Turnul reprezintă Templul (DA 596).

Un teasc. Acesta poate fi privit ca reprezentând instituţii precum şcolile profeţilor, care erau mijloace rânduite de Dumnezeu pentru insuflarea de virtuţi şi daruri cum sunt dreptatea, cinstea şi curăţia.

Struguri. Via fusese sădită cu scopul de a da roadă, ca şi smochinul din parabola din Luca 13,6-9 (vezi Matei 21,19, 34). Strugurii reprezintă roadele de caracter, o reflectare a caracterului dumnezeiesc pe care Israel trebuia să îl expună înaintea lumii (vezi p. 27-30).

Struguri sălbatici. În loc să aducă roadele Duhului, Israel a adus roadele firii pământeşti (vezi Galateni 5,19-23). Fapte de cruzime şi de nedreptate, necinste şi înşelăciune, necumpătare şi imoralitate, dispreţ faţă de drepturile celor săraci şi nenorociţi, tragerea de foloase în dauna văduvelor şi orfanilor – acestea erau relele pe care proorocii le-au mustrat fără încetare; aceştia sunt strugurii sălbatici amintiţi aici.


3 „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea!

Bărbaţi ai lui Iuda. Isaia continuă să se adreseze bărbaţilor din Iuda şi Ierusalim (vezi capitolele 1,1; 2,1; 3,1; 4,3.4), aceia care pretindeau că sunt poporul lui Dumnezeu. Cântarea viei, ca atare, este acum sfârşită, iar Domnul, Prea Iubitul din această cântare vorbeşte poporului Său prin profet.

Judecaţi. Sionul este chemat acum să dea un verdict asupra sa însuşi (vezi Matei 21,40.41). Dumnezeu Îşi cheamă din nou poporul să judece împreună cu El (vezi Isaia 1,18). Pledoaria Lui este justă, iar ei vor recunoaşte în chip necesar justeţea Lui – şi propria lor vinovăţie – dacă ei privesc faptele cu dreptate.


4 Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni?

Ce aş mai fi putut face? O întrebare este adesea mijlocul cel mai eficient de a descoperi un adevăr. Isaia arată lămurit prin această întrebare scrutătoare că Domnul făcuse tot ce s-ar fi putut face pentru Israel. El le oferise toate facilităţile pentru dezvoltarea unui caracter care să se asemene cu al Său, iar ei nu se puteau învinui decât pe ei pentru eşecul lor (vezi p. 30-33).


5 Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

Îi voi smulge gardul. Dumnezeu urma să îndepărteze de la poporul Său mâna Lui ocrotitoare şi să îngăduie vrăjmaşilor să-i jefuiască şi să-i împrăştie. Ca urmare a abaterii, via urma să ajungă o pustie tristă.


6 o voi pustii; nu va mai fi curățată, nici săpată; spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea.”

O voi pustii. Dumnezeu nu l-a pustiit personal pe Israel, însă prin retragerea protecţiei Sale, le-a îngăduit vrăjmaşilor exteriori, acum Asiria şi mai târziu Babilonul şi Roma, să împlinească voia Lui (vezi comentariul la 2Cronici 18,18; 22,8). Mai târziu, Isaia vorbeşte despre Domnul ca folosindu-se de Asiria ca de toiagul urgiei Lui, pentru pedepsirea lui Israel (cap. 10,5-7).

Nici săpată. Grija este esenţial pentru ca o vie să fie productivă. Fără curăţire şi cultivare ea se deteriorează ajungând cu timpul o pustietate tristă. Încetarea tăierii şi a săpării înseamnă retragerea mijloacelor de cultură morală şi spirituală oferite de Domnul (vezi Luca 13,8; Ioan 15,2).

Spini şi mărăcini. Via, cândva înfloritoare, urma să ajungă pustiită şi tristă. În loc de struguri, urma să nu mai dea decât spini şi mărăcini. Până şi cerul urma să-şi retragă binecuvântările, iar pământul să ajungă ars şi gol. Dumnezeu este Acela care dă viaţă şi binecuvântare (Iacov 1,17). Retragerea binecuvântărilor Lui are ca rezultat pustiire şi moarte.


7 Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată, și când colo, iată sânge vărsat! Se aștepta la dreptate, și când colo, iată strigăte de apăsare!

Via. Dumnezeu nu-şi lasă poporul în nesiguranţă în ce priveşte sensul soliei Sale pentru ei. Aplicaţia specifică a acestei solii la naţiunea apostaziată aminteşte de mustrarea precisă adresată de Natan lui David: Tu eşti omul acesta! (2Samuel 12,7), şi de denunţarea aspră a lui Isus cu privire la iudei: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite (Matei 21,43).

Casa lui Israel. Deşi misiunea lui Isaia era în primul rând pentru regatul lui Iuda, unele dintre soliile lui se aplicau în aceeaşi măsură împărăţiei lui Israel. Parabola cu via era cu siguranţă îndreptată în primul rând către Iuda (v. 3), dar solia de mustrare şi condamnare era la fel de potrivită şi pentru Israel ca şi pentru Iuda (vezi Isaia 1,3; 4,2; 8,18; 31,6; Mica 1,14; 3,1; 6,2). Dar, faptul că aici sunt menţionate atât casa lui Israel, cât şi bărbaţii lui Iuda, ar părea să arate că soliile se aplică ambelor naţiuni. Dacă Israel înseamnă aici regatul de nord, atunci profeţia aceasta a fost dată înainte de anul 722 î.Hr., când acesta a căzut. Pe măsură ce acea naţiune se apropia de judecată, nu se poate tăgădui că un profet al Domnului preocupat în primul rând de Iuda, ar putea să mai arunce ocazional o privire şi asupra vecinului de la nord al lui Iuda, aflat într-un moment crucial.

El Se aştepta la judecată. Dumnezeu aştepta ca poporul Lui să exercite dreptatea, dar, în schimb, a văzut pretutindeni vărsare de sânge, nedreptate şi asuprire.

Strigăte. Strigătele veneau de la cei care sufereau apăsare sau al căror sânge nevinovat era vărsat (vezi Geneza 4,10; Deuteronom 24,15; Iacov 5,4; Apocalips 6,9.10). Drepţii nu se poartă unii faţă de alţii de aşa manieră încât strigătele lor de ajutor să ajungă până la cer.


8 Vai de cei ce înșiră casă lângă casă și lipesc ogor lângă ogor până nu mai rămâne loc, și locuiesc în mijlocul țării!

Vai de cei ce. Isaia începe aici enumerarea unei serii de nenorociri care urmau să vină asupra lui Israel ca urmare a vinovăţiilor amintite. Vinovăţiile acestea sunt strugurii sălbatici din v. 2. Nu toate păcatele poporului pot fi amintite; sunt numite numai cele mai caracteristice ale acelei vremi.

Înşiră casă lângă casă. Acest tablou grafic reprezintă păcatul poftei şi lăcomiei. Iniţial Dumnezeu a intenţionat ca Israel să fie o naţiune de mici proprietari de pământ. Pentru a pune piedică în calea formării de mari moşii, El a rânduit anul jubileului (Levitic 25,13; 27,24) şi legea moştenirii pentru moştenitoare (Numeri 27,1-11; vezi 33,54; 36). Însă legile acestea fuseseră desconsiderate, iar ca urmare, în loc de un mare număr de mici proprietari de pământ, se dezvoltase o clasă de proprietari bogaţi şi o alta, de muncitori agricoli săraci şi lipsiţi de pământ. Mulţi oameni fuseseră aduşi la adevărată sclavie, iar alţii care încă nu erau sclavi, erau obligaţi să plătească chirii exorbitante. Mica, un contemporan al lui Isaia a denunţat şi el răul acesta (Mica 2,2).

În mijlocul ţării. Adică îşi asigură un monopol. Clasele bogate nu aveau nici un interes faţă de binele poporului în general. Ei erau preocupaţi exclusiv de propriile lor interese. Lor nu le păsa nici dacă săracii erau cu totul desfiinţaţi. Se apropia repede vremea când săracii vor pierde şi ultimele posesiuni, iar bogaţii vor rămână să se bucure de roadele pământului.


9 Iată ce mi-a descoperit Domnul oștirilor: „Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari și frumoase nu vor mai fi locuite.

Case multe. Cei care îşi deposedaseră vecinii pentru a-şi spori propriile lor moşii nu aveau să se bucure multă vreme de roadele măsurilor lor apăsătoare. În loc de a da de prosperitate şi de fericire, ei aveau să dea de sărăcie şi ruină naţională. Lucrurile urmau să ajungă atât de departe încât moşii mari şi frumoase să rămână nelocuite şi necultivate.


10 Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, și un omer de sămânță nu va da decât o efă.”

Zece pogoane. Cuvântul ebraic pentru pogon denotă în mod specific terenul care putea fi arat într-o zi folosind o pereche de boi. Un bat era egal cu aproximativ 22 litri (vezi Vol. I, p. 167). Cu alte cuvinte, pământul nu va mai aduce practic nici un venit.

Un omer. Zece efe (acelaşi volum ca şi zece baţi) făceau un omer; din acestea se va obţine doar o efă. În loc ca pământul să fie rentabil, recolta va fi chiar mai mică decât cantitatea de sămânţă semănată. Este imaginea unei desăvârşite nereuşite şi ruine.


11 Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi amețitoare și șed până târziu noaptea, și se înfierbântă de vin!

Băuturi ameţitoare. Al doilea păcat enumerat este beţia şi necumpătarea. Pretinsul popor al lui Dumnezeu era dedat la băuturi ameţitoare. Ei se sculau de dimineaţă pentru ca să aibă mai mult timp să bea. De dimineaţă până noaptea târziu, mulţi nu se gândeau decât numai şi numai la vin (vezi Isaia 22,13; 28,7; Osea 4,11; Amos 6,6).


12 Harpa și lăuta, timpanul, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului și nu văd lucrul mâinilor Lui.

Arfa. Muzica instrumentală ocupa o parte de seamă a ospeţelor lor beţive (vezi Amos 6,5.6). În loc să fie folosită pentru slava lui Dumnezeu, muzica devenise o unealtă puternică în mâna vrăjmaşului, pentru a aduce ruină sufletului.

Nu iau seama. În chefurile lor destrăbălate şi desfrânate, conştiinţa acestor nesăţioşi ajunsese să fie scorojită, adevărul şi binele fuseseră uitate, iar inima lor era deschisă pentru tot felul de rele. Viciul luase locul iubirii, iar silnicia şi teroarea locul dreptăţii.


13 De aceea, poporul meu va fi dus pe neașteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, și gloata lui se va usca de sete.

Dus în robie. Robia încă nu începuse (vezi comentariul la v. 7). Isaia prezintă aici motivele ducerii în captivitate. El nu prezintă captivitatea ca pe un fapt împlinit. Poporul Israel a fost dus în robie în 723/722.

Pe neaşteptate [KJV: nu au cunoştinţă]. Păcatul este nebunie. Aceia care se dedau la păcat dovedesc nu că sunt înţelepţi, ci neînţelepţi. Rezultatele păcatului nu sunt prosperitate, pace şi onoare, ci de ticăloşie, vai şi moarte. Cel care alege păcatul, alege moartea. În mod clar şi repetat, Dumnezeu arătase care aveau să fie urmările abaterilor. De asemenea, experienţele trecute arătaseră adesea roada îngrozitoare a neascultării. Acum poporul lui Israel şi al lui Iuda dădea pe faţă deplina lui lipsă de cunoştinţă prin aceea că stăruiau în rău şi astfel îşi asigurau propria distrugere. Ei erau distruşi din lipsă de cunoştinţă, pentru că au lepădat cunoştinţa (Osea 4,6).


14 De aceea, își și deschide Locuința morților gura și își lărgește peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreția și bogăția Sionului, cu toată mulțimea lui gălăgioasă și veselă.

Locuinţa morţilor. Ebr. she’ol, locuinţa figurată a morţilor (vezi comentariul la 2Samuel 12,23; 22,6).

Îşi lărgeşte. Adică, pentru a cuprinde numărul sporit de sosiri din ţinutul celor vii.

Mulţimea gălăgioasă [KJV: Pompa lor]. Nobilimea Ierusalimului, mulţimile de oameni, toţi aceia care se mândreau cu pompa lor actuală şi găseau plăcere în păcatele lor, vor merge împreună la pieire.


15 Și astfel, cei mici vor fi doborâți, cei mari vor fi smeriți, și privirile trufașe vor fi plecate.

Cei mici. Vezi cap. 2,9.11.17. Oameni de toate categoriile vor fi smeriţi, cei mici asemenea celor mari. Nimicirea apropiată nu avea să cruţe pe nimeni.


16 Dar Domnul oștirilor va fi înălțat prin judecată, și Dumnezeul cel sfânt va fi sfințit prin dreptate.

Înălţat prin judecată. Adică onorat şi îndreptăţit în ce priveşte actele Sale de dreptate. Păcatul aduce în final smerire, dar la urmă, dreptatea şi justeţea aduc onoare şi slavă. Lucrările Domnului sunt de aşa natură încât să-I aducă onoare şi slavă înaintea întregului univers.

Sfinţit prin dreptate. Literal: sfântul Dumnezeu Se arată sfânt în dreptate. Purtarea dreaptă a lui Dumnezeu faţă de oameni dovedeşte sfinţenia caracterului Său. Israel pierduse din vedere faptul că Dumnezeu este sfânt, şi de aceea n-a înţeles nici importanţa şi nici semnificaţia dreptăţii. Conştientizând personal caracterul înălţat al lui Dumnezeu, Isaia avea povara constantă ca Israel să devină şi el sfânt şi drept. Idealul acesta el îl ţine mereu înaintea lor.


17 Acolo vor paște mieii ca pe imașul lor, și păstori pribegi vor mânca moșiile prăpădite ale bogaților.

Pe imaşul lor. Sau (vezi Ezechiel 34,11-15). Israelul refăcut este comparat cu nişte miei păscând fericiţi şi paşnici laolaltă.

Moşiile prăpădite. Textul ebraic al restului versetului 17 este obscur. Traducerea RSV, mieii de îngrăşat şi iezii vor paşte printre ruine, este bazată pe LXX şi corespunde contextului. Conform acestei propuneri de traducere, ţinuturi astăzi pustii vor fi transformate în păşune, unde animale domestice vor paşte împreună liniştite.


18 Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, și păcatul, cu șleaurile unei căruțe

Trag după ei nelegiuirea. Al treilea vai este adresat acelor care persistă în căile lor rele, pe deplin conştienţi de ceea ce fac. Ca să spunem aşa, ei se prind de bună voie cu funii de nelegiuirile lor, şi se împotrivesc cu încăpăţânare oricărei influenţe menită să-i elibereze (vezi cap. 61,1).

Şleaurile unei căruţe. Şleaurile unei căruţe sunt mai groase şi mai tari ca o simplă funie, şi reprezintă un stadiu avansat de rebeliune în care cei răi sunt legaţi de păcatele lor cu legături imposibil de rupt. Persistând în rău ei îşi pecetluiesc propria soartă nenorocită.


19 și zic: „Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!”

Să-Şi grăbească. Păcătoşii aceştia Îl provoacă cu îndrăzneală pe Dumnezeu să-şi continue planul cu privire la spiritul lor de perversitate. Ei sunt sfidători în răzvrătirea lor împotriva Lui. Isaia a evidenţiat permanent certitudinea şi apropierea nenorocirii apropiate. Numele celui de al doilea fiu al său, Maher-Şalal-Haş-Baz (cap. 8,3), înseamnă Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii. Numele acesta era menit ca un semn pentru Israel al apropierii nenorocirii pe care Isaia o prevestea atât de adesea (cap. 8,18). Dar poporul dispreţuise avertizările divine. La soliile solemne ale lui Isaia cu privire la judecăţile iminente, ei răspundeau batjocoritor: Să-Şi grăbească Dumnezeu nenorocirea de care ne tot vorbeşti. Vrem să o vedem şi noi cu ochii noştri. În felul acesta ei îşi chemau propria distrugere. Vezi Maleahi 2,17; 3,13.


20 Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!

Numesc răul bine. Acela care se împotriveşte cu persistenţă avertizărilor pe care Dumnezeu le trimite în îndurarea Lui, va deveni în cele din urmă atât de stricat în gândurile lui, încât nu va mai fi în stare să deosebească între bine şi rău. El crede în mod sincer că binele este rău şi răul bine. Când stricăciunea ajunge atât de departe, prăpădul nu mai poate zăbovi mult.


21 Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți!

Se socot înţelepţi. Crezând că ei ştiu mai bine ca Dumnezeu, aceşti nepocăiţi perverşi se dedau la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere este zăvorâtă în întuneric (Romani 1,21; vezi DA 213). Înţelepciunea cu care se fălesc este pură nebunie (Romani 1,22). Lumea este plină de oameni care privesc cu dispreţ la aceia care cred în Dumnezeu şi ascultă de cuvântul Lui. Ei găsesc greşeli în tot ceea ce a făcut Dumnezeu şi în tot ceea ce intenţionează El să facă. Tocmai oamenii de soiul acesta sunt aceia care astăzi atrag nenorocirea asupra lor şi asupra lumii înconjurătoare. Oamenii aceştia trebuie să ia seama la cuvintele sublime ale psalmistului opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu (Psalmi 46,10).


22 Vai de cei tari când este vorba de băut vin și viteji când este vorba de amestecat băuturi tari;

Tari când este vorba de băut vin. Vaiul acesta este asemănător cu acela rostit împotriva băutorilor de vin din versetele 11 şi 12. Dar vaiul de acolo este doar împotriva unei grupe de beţivani blestemaţi. Vaiul acesta face legătura dintre băutură şi nedreptăţile amintite în v. 23 ca rezultând din folosirea ei. Aceşti oameni sunt tari la băutură şi cutezători în practicarea din partea lor a nedreptăţii.


23 care scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați!

Scot cu faţa curată pe vinovat. Adică achită pe vinovat. Binele nu înseamnă nimic pentru categoria aceasta. Ei sunt dispuşi să-i achite pe cei mai nelegiuiţi oameni pentru un câştig material. Pentru mită ei sunt gata să declare pe un om nevinovat ca vinovat, iar pe un nelegiuit ca inocent. Ei sunt lipsiţi de scrupule morale. Modul lor de vieţuire este costisitor, şi nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi asigura mijloacele necesare. O ţară a ajuns într-o stare jalnică când oameni de teapa aceasta şed pe scaunul de judecător.


24 De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea și cum arde flacăra iarba uscată, tot așa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, și floarea li se va risipi în vânt ca țărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oștirilor și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel.

Cum mistuie o limbă de foc miriştea. Literal: cum iarba uscată sortită flăcării se afundă. Sulul 1QIsa de curând descoperit la Marea Moartă (vezi Vol. I, p. 31; Vol. IV, p. 86), zice: se afundă ca flacăra focului. Aceasta din urmă se aseamănă cu expresia din LXX: arşi împreună de un foc nestăpânit.

Ca putregaiul. Oamenii aceşti sunt stricaţi cu desăvârşire, şi vor pieri în propria lor stricăciune. Tot aşa de repede cum iarba uscată se aprinde şi este făcută cenuşă, şi ei vor fi mistuiţi.

Legea Domnului. Teribile sunt urmările atunci când legea Domnului este lepădată (vezi GC 586), deoarece fără ea nu se poate deosebi ce este bine şi ce este rău. Tocmai din cauză că oamenii aceştia lepădaseră legea lui Dumnezeu, ei s-au afundat atât de mult în nelegiuire, încât să se dedea la practicile descrise în versetele 8-23.

Au dispreţuit cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu este totdeauna adevărat şi just. Dar oamenii aceştia au dispreţuit sfântul Lui cuvânt (vezi comentariul la v. 21), iar când oamenii iau o atare atitudine, puţin se mai poate nădăjdui în dreptul lor.


25 De aceea Se și aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Își întinde mâna împotriva lui și-l lovește de se zguduie munții, și trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește, și mâna Lui este încă întinsă.

Se şi aprinde Domnul de mânie. Vezi comentariul la Judecători 2,20; 2Regi 13,3; 17,11. Este înspăimântător să aţâţi mânia Domnului. Domnul Dumnezeu este: plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie (Exod 34,6). El iubeşte cu înfocare pe păcătos, dar urăşte cu desăvârşire păcatul. El nu îl achită pe vinovat; de fapt, El nu poate face aceasta şi să rămână consecvent cu propriul Său caracter – decât dacă şi numai atunci când persoana vinovată se pocăieşte de umbletele ei rele. Când nelegiuirea ajunge la un punct dincolo de care nu este nădejde, îndelunga răbdare dumnezeiască încetează şi lucrarea mâniei începe (5T 208; 9T 13). La momentul soliei lui Isaia, nelegiuirea lui Israel aproape că ajunsese la punctul acesta.

Se zguduie munţii. Probabil o referire la vreun cutremur îngrozitor care trebuie să fi pricinuit mult prăpăd şi fusese privit ca o judecată din partea Cerului. Un asemenea cutremur pare să fi avut loc pe vremea domniei lui Ozia, poate în ultima parte a domniei lui, cu câţiva ani înainte de moartea lui. Acesta ar fi putut fi cutremurul care a avut loc nu cu mult timp înainte de data la care profetul Amos şi-a primit chemarea (Amos 1,1). Amintirea acestui cutremur era încă vie în minţile oamenilor când Isaia a dat solia sa.

Ca noroiul. Literal: ca lepădătura, sau ca gunoiul (RSV). Când a lovit cutremurul, oamenii au fugit pe uliţe, unde au fost ucişi, iar trupurile lor împrăştiate.

Mâna Lui este încă întinsă [KJV – încă lipseşte]. Adică, în judecată (vezi cap. 9,12.17.21; 10,4). Cu privire la întoarcerea mâniei lui Dumnezeu, vezi Psalmi 85,4; Isaia 12,1; Osea 14,4, iar cu privire la întinderea mâinii Sale pentru a lovi şi prăpădi, vezi Exod 3,20; 9,15; 2Samuel 24,16; Isaia 14,27.


26 El ridică un steag popoarelor îndepărtate și le fluieră de la un capăt al pământului: și iată-le, vin repede și ușor.

Un steag. Ebr. nes, semnal, semn, standard. În vremurile vechi, cele mai rapide mijloace de comunicare erau prin focuri sau fumuri semnalizatoare din vârf în vârf de deal. În mod similar Dumnezeu anunţă că trimite o solie popoarelor. Acest vechi mijloc de comunicare i-a oferit lui Isaia o comparaţie deseori folosită (vezi cap. 11,10.12; 13,2; 18,3; 49,22; 62,10). Semnul lui Dumnezeu putea fi un semn pe pământ sau în cer şi era orice mesaj pe care-l putea trimite Dumnezeu printr-un sol angelic sau omenesc, prin fenomene naturale sau prin orice alt mijloc pe care El l-ar fi putut folosi pentru a vorbi inimilor oamenilor. Când Dumnezeu vorbeşte popoarelor, ele răspund trimiţându-şi armatele (vezi cap. 5,26-30). În cazul acesta Isaia se referă îndeosebi la asirieni, care aveau să invadeze în curând Palestina (vezi cap. 10,5-7).

Fluieră. După cum steagul era un semnal pentru ochi, tot aşa fluieratul urma să fie pentru urechi. Amândouă aveau să fie înţelese de popoare, care urmau să răspundă grabnic la chemarea Domnului.


27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu șovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălțăminte.

Nici unul nu este obosit. Tabloul din versetele 27-30 este al unei oştiri care înaintează repede (vezi cap. 10,28-33). Oştirea se zoreşte ca să împlinească sarcina dată. Nimic nu o va împiedica. Compară felul în care Dumnezeu i-a împiedicat pe egipteni când înaintau contrar voinţei Sale (Exod 14,23-25).

[KJV: Dintr-înşii]. Sulul 1QIsa, de la Marea Moartă (vezi Vol. I, p. 31; Vol. IV, p. 86) omite expresia aceasta, la fel ca şi LXX.


28 Săgețile lor sunt ascuțite, și toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sunt cremene, și roțile carelor lor parcă sunt un vârtej.

Săgeţile lor sunt ascuţite. Oastea este gata de bătălie. Armele lor sunt ascuţite, caii lor sunt pregătiţi pentru călătoria lungă şi grea, iar roţile carelor lor se învârtesc ca un vârtej.


29 Răcnesc ca niște lei, mugesc ca niște pui de lei; sforăie și apucă prada, o iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor.

Răcnesc. Adică, strigătul lor de război. Oştirea se apropie ca un leu – crudă, curajoasă, puternică şi hotărâtă. Prada nu le va scăpa. Dumnezeu i-a dat acestei oştiri semnalul de plecare, iar planul divin va fi îndeplinit.


30 În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric și strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.

Muget. Profetul se foloseşte aici de o altă figură de stil, comparând apropierea asirienilor cu apele unui potop care mătură tot ce este înaintea lui lăsând în urmă pustiire şi ruină (vezi cap. 8,7.8).

Întuneric şi strâmtorare. Mugetul sugestiv al mării este însoţit de întunericul şi groaza furtunii.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 COL 214, 284; GC 20; PK 17

2 COL 215

3-7 AA 15; COL 290; PK 19

4 COL 218, 298; DA 596; GC 20; 1T 510; 2T 123; 5T 117, 195, 240

7 COL 214, 285, 298; PK 17, 711, 8T 114

8, 11, 12 PK 306

11-13 8T 114

20 AA 431, GC 192, 229, 557; GW 264; MH 346; ML 87; PK 178; 1T 332; 3T 207, 324; 5T 62, 438

20, 21 PP 360; 8T 114

22 PK 306

22-24 MH 346

23, 24 PP 360

24 8T 97, 115