1 Apropiați-vă, neamuri, să auziți! Popoare, luați aminte! S-asculte pământul, el și ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!

S-asculte pământul. Solia din capitolul 34 nu este doar pentru Iuda, ci pentru toate neamurile din toate timpurile. Isaia descrie aici soarta tristă şi îngrozitoare a celor nelegiuiţi, atât în propriul său timp cât şi la sfârşitul timpului. El vede ziua cea mare a măcelului când nelegiuiţi pier, iar stârvurile lor zac împrăştiate ca acelea ale oştirii lui Sanherib după cercetarea din partea îngerului nimicitor al Domnului (cap. 37,36). În nimicirea armatei asiriene el vede făgăduinţa pieirii tuturor oştilor răului care luptă împotriva lui Dumnezeu. Idumea sau Edomul (v. 5) este ales ca reprezentant simbolic al vrăjmaşilor binelui deoarece Edom s-a dovedit adesea cel mai crud şi mai nemilos dintre vrăjmaşii lui Iuda (vezi 2Cronici 28,17; Ezechiel 35; Amos 1,11; Obadia).


2 Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile și plin de urgie pe toată oștirea lor: El le nimicește cu desăvârșire, le măcelărește de tot.

Mâniat. Vezi comentariul la cap. 26,20. Toată oştirea lor. După cum Dumnezeu era mâniat pe armatele asiriene care atacaseră Ierusalimul, tot aşa va fi şi pe forţele răului care se aliniază împotriva poporului Său. Compară Ioel 3,2; Zaharia 12,2-9; 14,2.3; Apocalips 16,14.16; 17,14; 19,11-19.

Le nimiceşte cu desăvârşire. Ebr. charam, a dedica nimicirii, a sorti răului (vezi comentariul la 1Samuel 15,3).


3 Morții lor sunt aruncați, trupurile lor moarte miros greu, și se topesc munții de sângele lor.

Miroase greu. Este vorba despre războinicii vrăjmaşi morţi. Când Dumnezeu a nimicit forţele lui Sanherib stârvurile moarte ale celor ucişi au fost împrăştiate pe pământ ca gunoiul (Isaia 66,16; Ieremia 25.33; Ezechiel 39,11-20; Apocalips 19,17-21).

Se topesc. Sau vor deveni lichizi sau vor curge (vezi Apocalips 14,20).


4 Toată oștirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, și toată oștirea lor cade cum cade frunza de viță, cum cade frunza de smochin.

Oştirea cerurilor. Adică, soarele, luna şi stelele (vezi 2Regi 21,3; 23,5; Ieremia 8,2; 33,22, etc.). În loc de toată oştirea cerurilor piere, sulul 1QIsa de la Marea Moartă spune Adâncurile se vor căsca şi toată oştirea cerului va fi spulberată.

Piere. În privinţa unei discuţii asupra acestei expresii vezi comentariul la Isaia 13,10.13; 24,23; Evrei 1,10-14. Făcute sul. Aici se face referire la cerurile atmosferice (vezi comentariul la 2Petru 3,7.10-12; Apocalips 6,14; comp. Isaia 24,19.20; Ieremia 4,23.28). Cade. Vezi comentariul la Matei 24,29; Apocalips 6,13.


5 „Căci sabia Mea – zice Domnul – s-a îmbătat în ceruri; iată, se va coborî asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.

Sabia mea. Sabia Domnul simbolizează judecăţile Sale asupra celor nelegiuiţi. Compară Deuteronom 32,41.42; Ieremia 46,10; Apocalips 19,13.15.21.

Edom. Vezi comentariul la Ezechiel 35,15. Adesea toţi vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu sunt simbolizaţi printr-o singură naţiune a cărei ură şi cruzime au fost deosebit de înverşunate. Popoare care s-au distins în felul acesta au fost Egiptul, Babilonul, Edomul, Amon şi Moab. Înrudiţi de aproape cu iudeii, edomiţii au manifestat întotdeauna o duşmănie deosebită faţă de ei (vezi comentariul la Isaia 34,1). Cu prilejul unei invazii asiriene este posibil ca Edomul să se fi alăturat asirienilor vărsându-şi mânia pe Iuda, iar în felul acesta numele de Edom este unit aici cu acela al Asiriei în pronunţarea judecăţii de către Isaia. În ce priveşte judecăţile divine asupra Edomului ca un simbol al marii zile a lui Dumnezeu, vezi comentariul la cap. 63,1-6.


6 Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor și țapilor, cu grăsimea rinichilor berbecilor; căci Domnul ține un praznic de jertfe la Boțra, și un mare măcel este în țara Edomului.

Praznic de jertfe la Boţra. Boţra era o cetate importantă a Edomului (Isaia 63,1; comp. Geneza 36,33; 1Cronici 1,44) situată la 20 de mile sud-est de marea Moartă. Amos a prezis nimicirea palatelor sale (Amos 1,12), iar Ieremia a declarat că el va ajunge o pustietate şi o ocară (Ieremia 49,13.22). Mieii, ţapii şi berbecii reprezintă poporul Edomului, care va fi dat măcelăririi precum animalele la timpul sacrificiului. Ieremia foloseşte o figură de vorbire asemănătoare (Ieremia 46,10).


7 Bivolii cad împreună cu ei, și boii, împreună cu taurii; țara lor se adapă cu sânge, și țărâna se umple de grăsime.”

Bivolii. Ebr. re’emim boi sălbatici (vezi comentariul la Numeri 23,22). Diferitele feluri de boi din versetul acesta reprezintă naţiunile puternice ale pământului, care vor însoţi popoarele mai slabe, mieii, ţapii şi berbecii din versetul 6, la locul de jertfă.


8 Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire și răzbunare pentru Sion.

Răzbunare. Literal cazul, într-un sens juridic. Neamurile sunt reprezentate aici ca participând la marea luptă dintre bine şi rău, aliniate de partea lui Satana împotriva Sionului, cetatea lui Dumnezeu. Compară Zaharia 3,1.2. Este descris ceasul în aparenţă mult întârziat al răsplătirii în care Edomul (vezi comentariul la Isaia 34,5.6) va fi pedepsit pentru ospitalitatea lui persistentă împotriva poporului ales al lui Dumnezeu (vezi Isaia 63,1-4; comp. Ieremia 46,10). Pentru aplicarea acestui verset la ziua cea mare a lui Dumnezeu vezi GC 673.


9 Pâraiele Edomului se vor preface în smoală, și pulberea lui în pucioasă; da, țara lui va fi ca smoala care arde.

Pucioasă. Ilustraţiile din v. 9 sunt întemeiate pe nimicirea Sodomei şi Gomorei (vezi comentariul la Geneza 19,24). Regiunea ocupată de cetăţile acestea probabil se află la capătul sudic al Mării Moarte (vezi comentariul la Geneza . 14,3). Chiar şi astăzi aici se mai găsesc petrol lichid şi smoală. La revenirea lui Hristos, întreg pământul va fi nimicit într-un incendiu de proporţii (2Petru 3,10.12; Apocalips 20,10.14).


10 Nu se va stinge nici zi, nici noapte, și fumul lui se va înălța în veci. Din veac în veac va fi pustiit, și nimeni nu va trece prin el în veci de veci.

Fumul lui. Compară expresii similare din Apocalips 14,11 şi 19,3. Nimicirea Sodomei şi Gomorei este prezentată ca o pildă suferind pedeapsa unui foc veşnic care îi va nimici pe cei nelegiuiţi (Iuda 7). Cetăţile acelea a căror nimicire a fost o pildă pentru cei care vor trăi în nelegiuire au fost prefăcute în cenuşă (2Petru 2,6). Toţi nelegiuiţii urmează să fie nimiciţi în acelaşi fel şi mistuiţi pierind ca fumul (Psalmi 37,20). Mândrul Babilon, al cărui fum se ridică în sus în vecii vecilor (Apocalips 19,3), va fi ars de tot în foc (Apocalips. 18,8). Flăcările ultimelor zile nu le vor lăsa celor nelegiuiţi nici rădăcină, nici ramură (Maleahi 4,1.3; comp. Psalmi 37,9.10; Obadia 10), şi îi va lăsa ca şi cum nu ar fi existat (vezi Ezechiel 28,18.19; Obadia 16).


11 Ci pelicanul și ariciul îl vor stăpâni, bufnița și corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii și cumpăna nimicirii.

Pelicanul. [Cormoranul, KJV]. Ebr. qa’ath o pasăre necurată neidentificată, poate o specie de bufniţă sau şoim. În Levitic 11,18 şi Deuteronom 14,17 qa’ath este tradus pelican.

Ariciul. Ebr. qippod, probabil ariciul sau porcul spinos. În Ţefania 2,14 pelicanul şi ariciul sunt iarăşi menţionaţi laolaltă.

Pustiirii... nimicirii. Ebr. tohu ... bohu, aceiaşi termeni traduşi pustiu şi gol în Geneza 1,2 şi însemnând haotic şi gol (vezi comentariul la Geneza 1,2). Aceeaşi descriere vie este dată cu privire la pământ aşa cum va arăta în timpul mileniului (vezi comentariul la Isaia 24,1.3; Apocalips 20,1-3). Cu privire la cuvântul tradus aici cumpăna vezi comentariul la Isaia 28,17.


12 Nu vor mai fi în el fruntași, ca să aleagă un împărat, și toți voievozii lui vor fi nimiciți.

Nu vor mai fi fruntaşi. Sensul primei părţi a v. 12 este incert în originalul ebraic. El spune literal, Nobilii ei, şi nici o împărăţie pe care o vor chema (numi). Nimiciţi. Toţi fruntaşii Edomului au fugit, iar împărăţia se află într-o stare haotică.


13 În casele lui împărătești vor crește spinii, în cetățuile lui, mărăcini și urzici. Acolo va fi locuința șacalilor și vizuina struților.

Şacalilor. Vezi comentariul la cap. 13,22.

Struţilor. Vezi comentariul la cap. 13,21.


14 Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, și țapii păroși se vor chema unii pe alții. Acolo își va avea locuința năluca nopții și își va găsi un loc de odihnă.

Ţepii păroşi. Vezi comentariul la cap. 13,21. Versetele 11-15 prezintă o deosebire extrem de figurată a lumii în starea ei haotică. Năluca nopţii. Ebr. lilith,un cuvânt care în akkadiană înseamnă un demon nelegiuit.


15 Acolo își va face cuibul șarpele de noapte, își va pune ouăle, le va cloci și își va strânge puii la umbra lui; acolo se vor strânge toți uliii, fiecare la tovarășul lui.

Şarpele de noapte. Ebr. qippoz, probabil un şarpe mărunt. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice Iqippod,I adică ariciul (vezi comentariul la v. 11) sau poate bufniţa cu urechi scurte.


16 Căutați în cartea Domnului și citiți! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greș. Căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strânge acele sălbăticiuni.

Cartea Domnului. Nicăieri decât în raportul Inspirat avem date vrednice de încredere cu privire la situaţia existentă atunci când Domnul este mâniat pe toate neamurile (vezi comentariul la v. 2).

Nu va da greş. Literal lipsi, dori după, adică a duce lipsă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 GC 672; SR 428

4 DA 780

8 GC 673; SR 429; 5T 212


17 El a tras la sorți pentru ele, și mâna Lui le-a împărțit cu funia de măsurat țara aceasta: ele o vor stăpâni totdeauna și o vor locui din veac în veac. –