1 În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în țara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri și întăritură.

În ziua aceea. Adică, ziua cea mare a Domnului descrisă în cap. 24 şi 25. Aceasta va fi o zi de necaz şi de nimicire pentru nelegiuiţi, dar o zi de mântuire şi de bucurie pentru poporul lui Dumnezeu. Capitolul acesta constă dintr-o cântare de nădejde şi încredere care va fi în inima poporului lui Dumnezeu când necazurile copleşesc pământul la momentul când Hristos este pe punctul de a reveni pentru ca să domnească.

Avem o cetate tare. Pe timpul lui Isaia aceasta ar fi fost Ierusalimul şi Muntele Sionului literal (cap. 24,23). Sanherib a împins puterea Asiriei împotriva Ierusalimului, dar nu l-a cucerit (vezi comentariul la cap. 36; 37). Ce n-a putut face pentru cetate puterea omenească, a făcut puterea lui Dumnezeu pentru ea. El a făcut Ierusalimul o cetate de scăpare întărită, ale cărei ziduri erau de necucerit.


2 Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios.

Neamul cel neprihănit. Ierusalimul va fi numit: cetatea neprihănită [dreaptă], cetatea credincioasă (cap 1,26), deoarece locuitorii ei vor fi sfinţi şi drepţi. Numai cei loiali lui Dumnezeu şi care-I slujesc cu credincioşie se pot aştepta să intre pe porţi în cetate (Apocalips 22,14; vezi comentariul la Matei 7,21-27).


3 Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

Tu-i chezăşluieşti pacea, da pacea. Literal, în pace, pace. Pace deplină va fi moştenirea sfinţilor în împărăţia lui Dumnezeu şi poate fi experienţa fericită a copiilor lui Dumnezeu chiar aici. Deplina supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu aduce binecuvântarea deplinei seninătăţi. Creştinul matur este în pace cu Dumnezeu, cu sine şi cu lumea din jurul său. Compară experienţa lui Pavel (2Corinteni 11,23-28; comp. cap. 4,8-10), filozofia lui cu privire la suferinţă (2Corinteni 4,17.18) şi asigurarea lui plină de încredere (Filipeni 4,7). Putem fi înconjuraţi de tulburări şi tumult, şi totuşi să ne bucurăm de o linişte şi pace sufletească pe care lumea nici nu le cunoaşte. Această pace lăuntrică este reflectată printr-o privire voioasă, un temperament blând şi o experienţă puternică, strălucitoare, care îi stimulează pe toţi aceia cu care venim în contact. Pacea creştinului nu depinde de starea liniştită a lumii înconjurătoare, ci de locuirea Duhului lui Dumnezeu în inima lui (vezi comentariul la Matei 11,28-30; Ioan 14,27).


4 Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.

Domnul Dumnezeu [KJV: Domnul Iehova]. Vezi comentariul la cap. 12,2.

Stânca veacurilor. Hristos este Stânca veacurilor pentru toţi aceia care învaţă să-şi pună încrederea în El (Isaia 17,10; vezi comentariul la Deuteronom 32,4; Matei 16,18; 1Corinteni 10,4).


5 El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălțimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ și a aruncat-o în țărână.

Cetatea îngâmfată. Probabil Babilonul (vezi comentariul la cap. 25,2), cetatea al cărei împărat se fălea a fi mai pe sus se stelele lui Dumnezeu (vezi comentariul la cap. 14,4.13). Babilonul mistic şi Ierusalimul mistic au fost totdeauna arhivrăjmaşi în marele conflict al veacurilor (vezi comentariul la Isaia 14,4; Apocalips 17,5; 18,24). În ce priveşte o imagine vie a căderii Babilonului literal, vezi Isaia 13,19-22. În ce priveşte o descriere a căderii Babilonului mistic, aşa cum este prezentată de Ioan, vezi Apocalips 16,19; 17,16; 18,2.6.8.20-23; 19,2.


6 Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub pașii celor obijduiți.”

Picioarele săracilor. Adică, ale poporului asuprit al lui Dumnezeu (vezi comentariul la Matei 5,3). În vremurile vechi, biruitorii erau reprezentaţi pe monumente în cinstea biruinţei lor ca aşezându-şi picioarele pe grumazul vrăjmaşilor lor biruiţi. Aici se spune că cei blânzi şi smeriţi ai lui Dumnezeu îşi pun picioarele pe îngâmfatul Babilon care stă întins la pământ înaintea lor. Poporul credincios al lui Dumnezeu a îndurat multă vreme cruda oprimare a Babilonului, dar acum roata se schimbă. Babilonul este umilit în ţărână, iar poporul lui Dumnezeu triumfă asupra lui. Compară Isaia 14,2, unde Israelul va ţine astfel robi pe cei ce îi robiseră pe ei, şi vor stăpâni peste asupritorii lor. Acelaşi lucru se va întâmpla cu Babilonul mistic.


7 Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului.

Neprihănirea. Literal, netedă sau dreaptă.

Tu care eşti fără prihană. [Drept, KJV]. Dumnezeu este drept în purtarea Lui atât faţă de cei drepţi, cât şi faţă de cei nelegiuiţi. El deschide calea înaintea celui care-I slujeşte, călăuzindu-l pe căi ale dreptăţii şi îndrumându-l mereu înainte şi în sus spre porţile cetăţii veşnice.

Netezeşti. În loc de netezeşti cărarea dreptului, sulul 1QIsa de la Marea Moartă zice: faci sigură cărarea dreptului.


8 De aceea Te așteptăm, Doamne, și pe calea judecăților Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău și după pomenirea Ta.

Judecăţilor. Vezi comentariul la Psalmi 119,7.

Sufletul nostru suspină. Dreptul suspină şi doreşte să fie asemenea lui Dumnezeu şi să fie cu El. Dorinţa cea mai fierbinte a poporului lui Dumnezeu este după o mai deplină manifestare a voii Sale, ca ei să umble pe căile Sale şi să împlinească planurile Sale.


9 Sufletul meu Te dorește noaptea, și duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea.

Sufletul meu Te doreşte. Dorul sufletului lui Isaia după Dumnezeu este asemănător cu experienţa psalmistului (Psalmi 42,1.2; 62,1.5; 63,1.5.6). Fie că oamenii realizează sau nu, setea inimii lor poate fi potolită numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin părtăşia cu El. Fără Dumnezeu, există întotdeauna o lipsă în inimă şi în viaţă, pe care nimic de pe lumea aceasta nu o poate compensa pe deplin.

Judecăţile Tale. Judecăţile lui Dumnezeu îi impresionează pe toţi cu excepţia păcătoşilor celor mai împietriţi, iar prin ele mulţi sunt aduşi de pe căile răului pe căile dreptăţii. Unii sunt atât de absorbiţi în treburile acestei lumi, încât nimic altceva în afară de judecăţile Cerului nu-i mai poate deştepta ca să înţeleagă primejdia care-i aşteaptă.


10 Dacă ierți pe cel rău, el totuși nu învață neprihănirea, se dedă la rău în țara în care domnește neprihănirea și nu caută la măreția Domnului.

Dacă ierţi. Exact opusul judecăţilor (v. 9). Prosperitatea nu poate să realizeze ceea ce face nenorocirea. Unii oameni nici nu apreciază bunătatea şi nici nu învaţă ceva din ea. Deşi sunt înconjuraţi de o atmosferă de bunătate şi de dreptate, ei nu răspund la ea, ci stăruie într-o purtare nedreaptă faţă de alţii. Ei nu-şi dau seama că Dumnezeu ştie şi Lui Îi pasă.


11 Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău, și vor fi rușinați; va arde focul pe vrăjmașii Tăi.

Eu n-o zăresc. Când Dumnezeu Îşi înalţă mâna plin de bunătate pentru călăuzirea şi ocrotirea poporului Său, nelegiuiţii nu văd. Ei nu văd deoarece sunt orbi în mod voit faţă de cele spirituale. Dar, va veni timpul când vor fi siliţi să vadă. Atunci şi numai atunci se vor ruşina de calea pe care au ales-o.

Râvna. Ebr. qin’ah, ardoare, pasiune, zel.


12 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlinești pentru noi.

Ne dai pace. Pentru vrăjmaşii lui Dumnezeu foc (v. 11), dar pentru cei drepţi pace.

Pentru noi. Dumnezeu este mereu la lucru în favoarea poporul Său, niciodată împotriva lui. Necazurile şi descurajările prin care ei au să treacă sunt spre binele lor.


13 Doamne Dumnezeul nostru, alți stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine și numai Numele Tău îl chemăm.

Alţi stăpâni. Probabil o referire la popoare ca Egiptul şi Asiria. Pentru timpul de faţă Israel fusese constrâns să se supună stăpânirii lor, dar ei au recunoscut numai un singur Stăpân, Dumnezeu. A chema numele lui Dumnezeu înseamnă a-I aduce laudă, onoare şi supunere.


14 Cei ce sunt morți acum nu vor mai trăi, sunt niște umbre, și nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters pomenirea.

Sunt morţi. Adică, vrăjmaşii lui Israel care căutaseră să-i zdrobească. Lucrul acesta a fost valabil pentru oştirea egipteană de la Marea Roşie şi pentru asirienii lui Sanherib.


15 Înmulțește poporul, Doamne! Înmulțește poporul, arată-Ți slava; dă înapoi toate hotarele țării.

Înmulţeşte poporul. Adică, pe Iuda. În contrast, vrăjmaşii lui Iuda pieriseră cu toţii (v. 14). Scena de biruinţă descrisă aici se va împlini pe deplin numai când Hristos îi va face pe vrăjmaşii Săi aşternut picioarelor Sale (Psalmi 110,1; Matei 22,44), şi când împărăţiile acestei lumi vor fi supuse cârmuirii Lui înţelepte şi drepte (vezi Daniel 2,44; Apocalips 11,15). Dumnezeu va realiza pe pământul înnoit ceea ce ar fi făcut pentru Israel dacă naţiunea aceasta ar fi fost credincioasă faţă de El (vezi p. 27-30).

Dă înapoi. Potrivit planului iniţial al lui Dumnezeu, hotarele lui Israel s-ar fi tot extins până ar fi cuprins lumea întreagă (vezi p. 28-30). Când Israel L-a lepădat pe Hristos, fiind lepădat la rândul său, biserica creştină a moştenit făgăduinţa extinderii mondiale, care se va realiza în mod final şi deplin pe noul pământ (vezi p. 30, 35).


16 Doamne, ei Te-au căutat, când erau în strâmtorare; au început să se roage, când i-ai pedepsit.

Te-au căutat. Ei L-au căutat pe Dumnezeu ca urmare a mustrării. Necazul a adus o sinceră cercetare a inimii şi rugăciuni înfocate de eliberare.


17 Cum se zvârcolește o femeie însărcinată, gata să nască, și cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, așa am fost noi, departe de fața Ta, Doamne!

Cum… o femeie. Comparaţia exprimă chinul amarnic şi spaima poporului lui Dumnezeu în ceasul încercării lor (Ieremia 4,31; 6,23.24; 30,6; vezi comentariul la Isaia 13,8). Chinuitoarea lor încercare va fi urmată de o bucurie veşnică (vezi Ioan 16,20.21).


18 Am zămislit, am simțit dureri și, când să naștem, am născut vânt: țara nu este mântuită, și locuitorii ei nu sunt născuți.

Am născut vânt. Veacuri de eforturi au părut că nu aduc rezultate demne de luat în seamă. Israel credea că Îi slujise zadarnic lui Dumnezeu. Făgăduinţele măreţe nu se împliniseră. Pentru o schiţă a planului iniţial al lui Dumnezeu pentru Israel, şi a eşecului lui ca naţiune de a satisface cerinţele lui Dumnezeu şi de a obţine binecuvântările făgăduite, vezi p. 27-33.


19 Să învie, dar, morții Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viață, și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.

Morţii tăi. De la experienţele nesatisfăcătoare ale prezentului, atenţia profetului este din nou îndreptată către măreţele bucurii ale viitorului, când vor învia cei morţi în Hristos pentru a fi pururi cu Domnul lor (1Tesaloniceni 4,16.17). Ezechiel asemăna restaurarea iudeilor după captivitatea babiloniană cu învierea din morţi (Ezechiel 37,1-14). Eliberarea de sub puterea vrăjmaşului de atunci era un tip al eliberării mai mari de sub puterea lui Satana şi a mormântului. Întoarcerea iudeilor din Babilonul literal prefigura eliberarea întregului popor al lui Dumnezeu din Babilonul mistic (vezi comentariul la Apocalips 18,2.4).

Locuiţi în ţărână. Adică, în mormânt (Geneza 3,19; Eclesiastul 12,7).


20 Du-te, poporul meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! –

Mânia. Adică a lui Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor Lui. Mânia finală a lui Dumnezeu îmbracă forma aşa-numitelor şapte plăgi de pe urmă (Apocalips 14,10; 15,1; comp. Isaia 34,2; Naum 1,6). La data uciderii întâilor născuţi din Egipt, poporul lui Dumnezeu trebuia să rămână în casele lor (Exod 12,22.23). În timpul celor şapte plăgi de pe urmă, Dumnezeu Îşi invită poporul să facă din El adăpostul lor, pentru ca El să poată fi pentru ei adăpostul şi sprijinul lor, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoie (Psalmi 46,1). Ocrotit în felul acesta, poporul Lui nu trebuie să se teamă chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor (Psalmi 46,2; comp. Psalmi 25,5; 91,1-10). Mânia lui Dumnezeu ţine doar o clipă (Isaia 54,8; comp. Psalmi 30,5). Lucrarea de judecată este pentru Dumnezeu o lucrare ciudată (Isaia 28,21). Dar ceasul mâniei divine împotriva celor nelegiuiţi este şi ceasul eliberării şi al triumfului pentru poporul lui Dumnezeu.


21 Căci iată, Domnul iese din locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; și pământul va da sângele pe față, și nu va mai acoperi uciderile.

Va da sângele pe faţă. Pământul acesta a fost mânjit de multe crime şi de mult sânge nevinovat care strigă, ca şi sângele lui Abel, după răzbunare (Geneza 4,10; Apocalips 6,10; 18,20.24; 19,2). Cu privire la alte referiri la răzbunarea Domnului asupra nelegiuiţilor, vezi Mica 1,3-9; Iuda 14.15, Apocalips 19,11-21.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-4 Ed 167

2 ML 266; PK 366; SR 413; 1T 61

3 AA 510; COL 174; DA 331; GW 263; MB 53, 85; MH 289; ML 10, 181, 336, 338; PK 545; SR 317; 2T 327

4 ML 10; PP 413; TM 386

7 TM 438

9 PK 309

9, 10 PP 332

19 DA 786; EW 16; GC 300; PK 728; 1T 60

20 Ed 181; FE 545; PK 278; 6T 195, 404

20, 21 COL 178; GC 634; PK 725, TM 182

21 Ev 26; GC 657; PK 278; PP 339; SR 415; TM 458; 2T 446; 7T 141; 8T 53