Isaia 24

1 Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;

Deşartă ţara. Ca toate celelalte solii profetice ale lui Isaia, cea din capitolul 24 a fost adresată iniţial Israelului literal şi descrie felul în care Dumnezeu ar fi pustiit pământul şi i-ar fi înfrânt pe vrăjmaşii lui Israel dacă acesta din urmă s-ar fi dovedit credincios. Dar, datorită necredincioşiei lui Israel, profeţia aceasta, ca şi altele date iniţial cu privire la naţiunea aceasta, va fi împlinită faţă de poporul lui Dumnezeu de astăzi (vezi p. 30-36). În Apocalips 20, Ioan aplică descrierea pământului făcută aici, la starea lui de pustiire în cursul mileniului.

Isaia s-a ocupat pe larg cu judecăţile lui Dumnezeu asupra naţiunilor individuale (capitolele 13-23). Acum, viziunea lui profetică se înalţă pentru a cuprinde orizontul larg al istoriei ca un tot, iar în capitolele 24-28 descrie marile scene de încheiere, când poporul lui Dumnezeu va fi eliberat, iar vrăjmaşii lui biruiţi. În cap. 24, Isaia prezintă o imagine vie a acestui pământ după ce împăraţii lui au fost biruiţi (v. 21, 22) şi înainte ca Domnul oştirilor să domnească pe muntele Sionului şi la Ierusalim (v. 23).

Îi răstoarnă faţa. Literal, îi tulbură faţa. Aceasta este o descriere impresionantă a teribilelor convulsii care zguduie pământul la a doua venire a lui Hristos (vezi Psalmi 46,1-3.6.8; Apocalips 6,16; 16,18-20).

2 cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator.

Şi poporului. Nu vor exista categorii favorizate la momentul revenirii lui Hristos; toţi vor suferi aceeaşi calamitate. Bogaţi şi săraci, de sus şi de jos, oameni din toate clasele, de toate culorile şi ocupaţiile, vor fi cuprinşi în aceeaşi nimicire comună (vezi Apocalips 6,15; 19,18).

3 Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.

Pustiită de tot. Când Hristos Se întoarce, toţi nelegiuiţii în viaţă vor fi ucişi şi toţi cei drepţi vor fi înălţaţi împreună cu El la cer (vezi Ieremia 25,30-33; Luca 17,26.29.30; 1Tesaloniceni 5,3; Apocalips 19,11-21; 20,4-6). Astfel, pământul va fi lăsat fără locuitori (vezi Ieremia 4,25).

4 Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,

Căpeteniile poporului. Literal, cei de sus ai poporului. Cei mai înălţaţi dintre oameni, aceia care s-au înălţat deasupra semenilor lor, sunt smeriţi de Domnul (vezi cap. 2,11.12.17; 13,11).

5 căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!

Ţara a fost spurcată. Dumnezeu este sfânt, El a dat legea Lui pentru a-i păstra pe oameni curaţi şi lumea neîntinată. Lepădând legea aceasta, oamenii se spurcă şi pe ei, şi lumea în care trăiesc. Contagiunea păcatului a infectat însuşi terenul de sub picioarele noastre, hrana pe care o mâncăm, apa pe care o bem, şi aerul pe care-l respirăm (vezi Geneza 3,17, Numeri 35,33; Psalmi 107,34). Cu trecerea fiecărui an, pământul ajunge tot mai stricat. Dacă n-ar fi intervenţia lui Dumnezeu, ar veni timpul când întinăciunea păcatului ar corupe într-atât neamul omenesc, încât viaţa însăşi să ajungă imposibilă (vezi Geneza 6,5.11.12; DA 36, 37).

Legământul cel veşnic. Vezi comentariul la Ieremia 31,31-33; Ezechiel 16,60.

6 De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.

Mănâncă blestemul ţara. Nu Dumnezeu, ci Satana, instigatorul păcatului, este răspunzător pentru blestemul care vine pe urma lui. Pretutindeni, forţele răului sunt la lucru şi pretutindeni se vede limpede lucrarea lui Satana (DA 636; GC 589). În boală şi moarte, în cutremure şi furtuni, în incendii şi inundaţii, se dă pe faţă lucrarea celui rău. Călcarea legilor lui Dumnezeu nu a adus pace şi prosperitate, ci tulburare, molimă, durere şi, în final, moarte.

Sunt prăpădiţi [KJV: Arşi]. Probabil în timpul plăgii a patra (Apocalips 16,8.9). Nu mai rămâne decât un mic număr. Se referă probabil la rămăşiţa celor drepţi, care n-au căzut sub judecăţile lui Dumnezeu.

7 Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină.

Mustul stă trist. Viile sunt nimicite şi roadele pământului sunt mistuite de căldura arzătoare a plăgii a patra (Apocalips 16,8.9; GC 628). Cântarea secerătorilor veseli este amuţită, căci ţara este pustiită.

8 A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.

Timpanelor. Vezi Vol. III, p. 30, 31.

Arfei. Vezi Vol. III, p. 33, 34. Trecând prin calamităţile teribile ale zilelor din urmă, oamenii nu se mai gândesc la desfătare şi la veselie (vezi Ieremia 7,34; 16,9; 25,10; Apocalips 18,22; comp. Ezechiel 26,13; Osea 2,11).

9 Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.

Nu se mai cântă. Băutura se asociază în general cu petrecere şi plăcere. În ziua aceea Domnul va transforma petrecerile în jale şi cântările în plângeri (Amos 8,10; comp. Dan 5,1-6).

10 Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.

Pustie. Ebr. tohu, haos, goliciune, vanitate. Cuvântul apare şi în Geneza 1,2. Este neclar dacă cetatea de aici reprezintă Babilonul (vezi Ieremia 51,8), iar cuvântul pustiu reprezintă starea lui morală stricată (vezi 1Samuel 12,21; Isaia 41,29), sau dacă atât cetatea cât şi starea ei haotică sunt simboluri ale întregii lumi. Ambele variante ar corespunde cu contextul şi cu spiritul Scripturii. Lumea va reveni la starea ei haotică primară.

11 Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.

Se strigă după vin. Oamenii caută să fugă de calamitate recurgând la beţie.

S-a dus orice desfătare [KJV: Orice desfătare este întunecată]. Soarele bucuriei a apus, iar umbrele nopţii veşnice au căzut (vezi Ieremia 8,20). Oamenii se trezesc în cele din urmă la realitatea că prin excluderea din viaţa lor a Aceluia care este lumina vieţii, şi-au adus asupră-le o noapte fără de sfârşit.

12 Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărâmate.

Pustiire. Cetatea (v. 10) este lăsată ca o ruină ce se fărâmiţează. Întreaga lume a fost transformată într-o tristă pustietate, lipsită de lumina vieţii.

13 Da, în ţară, în mijlocul popoarelor este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinilor rămaşi după culesul viei.

Măslinul. Vezi comentariul la cap. 17,6. În mijlocul vedeniei lui Isaia cu privire la nimicirea pământului el are o licărire cu privire la mântuirea rămăşiţei (vezi cap. 1,9; 10,20-22; 11,11). Aceştia vor fi ca puţinele măsline care rămân într-un măslin care a fost scuturat de un vânt puternic (Apocalips 6,13), sau ca puţinii ciorchini care rămân după ce a trecut culesul.

14 Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. –

Scot strigăte de veselie. Când de pretutindeni se aude plânsul şi scrâşnirea dinţilor din cauza ororilor care au venit asupra lumii, cei drepţi vor vedea că întristarea lor s-a preschimbat în bucurie şi că zorii veseli a veşniciei s-au arătat (vezi cap. 25,8.9).

15 Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! –

Proslăviţi… pe Domnul. Cei drepţi au toate motivele să-I dea slavă lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi fost harul Lui mântuitor, ei ar fi pierit împreună cu lumea.

Unde străluceşte lumina. Ebr. ’urim, de la ’or, lumină. Se poate ca ’urim să se refere la răsărit ca locul de unde vine lumina în zori. Ostroavele mării s-ar putea să se refere la insulele Mării Mediterane, şi să fie o denumire poetică a apusului. Cuvântul yam, mare este folosit adesea în loc de apus fiind tradus astfel în Geneza 28,14; Numeri 34,6; etc. Dacă acesta este sensul din Isaia 24,15, oamenii sunt auziţi pretutindeni cântând laude lui Dumnezeu (vezi v. 16).

16 De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”

Slavă celui neprihănit. Se aud cântări înălţându-se către Hristos, Cel Neprihănit (vezi v. 15). Într-o vreme ca aceasta nu prea se pare potrivit să se aducă slavă oamenilor, oricât de drepţi ar fi. Compară cântarea universală de laudă adusă lui Dumnezeu, raportată în Apocalips 19,1-6, chiar la momentul acesta.

Sunt pierdut [KJV: Slăbiciunea mea]. Sensul cuvântului ebraic este incert. Ar putea să însemne, literal, slăbiciune mie. Aici profetul pare să se îndrepte, pentru moment, de la slava viitoare la ocara şi mizeria prezentului. Slăbiciune este folosit ca un simbol al pierderii şi întristării, o consecinţă a judecăţilor lui Dumnezeu (Psalmi 106,15; vezi Isaia 10,16; comp. 17,4). După o scurtă privire asupra bucuriei poporului lui Dumnezeu la momentul eliberării sale, Isaia se întoarce la necazurile şi dezamăgirile celor pierduţi, continuând cu o descriere a teribilelor judecăţi viitoare.

Jefuitorii [KJV: Necredincioşii sau Trădătorii]. Când este prea târziu, oamenii îşi dau seama că starea lor se datorează propriei comportări lipsite de credincioşie faţă de Dumnezeu. Acelaşi cuvânt este tradus cu înşelăciune în Exod 21,8 [KJV]. El implică un fel de purtare exact opusă faţă de ceea ce omul ştie că este bine.

17 Groaza, groapa şi laţul vin peste tine, locuitor al ţării!

Groapa şi laţul. Aici, într-o succesiune rapidă, sunt descrise terorile şi calamităţile care vin peste nelegiuiţi. Ieremia 48,44 dă aceeaşi succesiune de judecăţi inevitabile. Nici unul dintre nelegiuiţi nu va scăpa (Isaia 24,18) de efectele celor şapte plăgi de pe urmă. Cel care scapă de una este apucat de alta, iar cel care scapă şi de aceasta va fi apucat de o a treia.

18 Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului!

Stăvilarele de sus [KJV: Ferestrele de sus]. Mai curând sau mai târziu, pedeapsa este sigură, moartea şi nimicirea vin din toate părţile. Întreaga natură iese de pe făgaşul ei (GC 636; comp. Geneza 7,11; 8,2). Acum, din ceruri va ploua cu foc în loc de apă (Psalmi 50,3; 2Petru 3,7.10.12).

Temeliile. Pământul va fi zguduit ca de glasul lui Dumnezeu (Psalmi 46,2.3; Isaia 2,19; Evrei 12,26.27; Apocalips 16,18).

19 Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,

Se sfărâmă. Ebr. parar, literal, în forma folosită aici care se aruncă înainte şi înapoi. Parar este tradus scuturat în Iov 16,12.

Se crapă. Ebr. muţ, literal, în forma folosită aici, se clatină.

20 pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.

Tremură ca o colibă. Literal, se scutură înainte şi înapoi ca o colibă. Coliba era o construcţie temporară unde cineva putea petrece noaptea în timp ce păzea strugurii ce se coceau din vie (vezi cap. 1,8). Ebraica din cap. 24,19.20 nu ne oferă vreun motiv să credem pământul va fi scos de pe orbita lui în timpul zilei celei mari a Domnului. Descrierea de aici se referă la cutremurul de la revenirea lui Hristos, care va fi fără îndoială convulsia cea mai îngrozitoare pe care pământul a cunoscut-o vreodată (vezi Apocalips 16,18-20). Întregul contur al suprafeţei pământului va fi schimbat atunci. Munţii vor fi zguduiţi din temelii, insule vor fi mutate din locurile lor, iar suprafaţa pământului se va ridica, se va lăsa şi se va umfla ca valurile unei mări bătute de furtună (vezi Psalmi 46,2.3.6). Apostolul Petru (2Petru 3,7.10-13) oferă o altă imagine vie a distrugerii complete care va copleşi lumea aceasta, din ale cărei ruine Domnul va crea ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului.

Oştirea de sus. Ebr. marom, tradus căpeteniile poporului în v. 4 [cei făloşi de pe pământ

– KJV]. În v. 18, totuşi, acelaşi cuvânt apare din nou ca de sus, părând că se referă la cer (Geneza 7,11). În Isaia 24,21 expresia împăraţii pământului sugerează ideea că cei de sus care sunt la înălţime [KJV] se referă la Satana şi la îngerii răi. Pavel se referă la Satana ca fiind domnul puterii văzduhului (Efeseni 2,2), iar la conducătorii nevăzuţi ai răului ca fiind stăpânitorii întunericului acestui veac care locuiesc în locurile cereşti (Efeseni 6,12). În 1Corinteni 15,24.25, Pavel se referă la supunerea lor de către Hristos. Isaia prevede timpul când îngerii şi oamenii răi vor suferi cu toţii pedeapsa (vezi Matei 25,41; 2Petru 2,4.9; Apocalips 20,10-15).

22 Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.

Prinşi de război. Satana şi legiunile lui de îngeri răi, cei de sus din v. 21, şi împăraţii pământului sunt acum strânşi ca prinşi de război. Cei dintâi sunt îngrădiţi acum pe pământul acesta, care, în starea lui haotică (v. 1.3.19.20) devine închisoarea lor pentru 1.000 de ani (vezi comentariul la Apocalips 20,1.2.7), iar cei din urmă sunt îngrădiţi de închisoarea mormântului (vezi comentariul la Apocalips 20,5).

Temniţă. Ebr. bor, un bazin săpat în pământ pentru depozitarea apei. În timpul sezonului uscat, sau când nu era folosită ca bazin, o asemenea groapă constituia un loc pentru prizonieri (vezi Geneza 37,20; Ieremia 38,6-13, Zaharia 9,11; etc.). Groapa este folosită şi ca un sinonim pentru mormânt (Psalmi 30,3; 88,4.5; Isaia 14,15; 38,18; etc.).

După un mare număr de zile. Adică după cei 1.000 de ani (vezi Apocalips 20,2-7; GC 661). La expirarea acestei perioade, Satana este slobozit din închisoarea lui pentru un scurt timp, iar nelegiuiţii morţi sunt înviaţi, imediat începând să facă pregătiri pentru cucerirea Noului Ierusalim (vezi comentariul la Apocalips 20,7-9).

23 Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui. –

Soarele de groază [KJV: Soarele se va ruşina]. Cea mai glorioasă sursă de lumină cunoscută acum păleşte şi ajunge fără importanţă în comparaţie cu slava lui Hristos (vezi Isaia 60,19.20; Apocalips 21,23; 22,5).

Domnul oştirilor va împărăţi. Se referă la ziua glorioasă de triumf când sfinţii vor domni cu Hristos în bucurie şi slavă veşnică. Noul Ierusalim devine atunci capitala pământului, iar aici Hristos va domni veşnic (Ieremia 3,17; Daniel 2,44; 7,14; Zaharia 14,4.9; Apocalips 11,15; 21,2-5; 7,15-17).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 GC 657; PK 537, 726

1-8 Ed 180; 9T 14

3 GC 657

4, 5 CH 461; GC 590

5 5T 144; 9T 267

5, 6 GC 657; PK 537, 726

8 PK 726

14 Ed 307; PK 730

16 2T 198, 234

20 DA 780; PP 340

22 GC 661

23 DA 458