1 În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, și l-a luat,

Tartan. Literal, comandantul, tartan fiind titlul comandantului principal al oştirilor asiriene, nu numele lui personal. În analele anului al XI-lea al lui Sargon (711 î.Hr.) este raportat că Azuri, regele Asdodului, s-a răsculat împotriva Asiriei, iar Sargon a trimis îndată o oştire, l-a dat jos pe Azuri şi l-a pus pe Ahimiti, fratele lui mai mic, pe tronul Asdodului. Asdodienii, însă, au refuzat să accepte pe cel numit de Asiria şi au pus pe tron în locul lui pe un aventurier grec. După analele lui Sargon, alte cetăţi filistene, împreună cu Iuda, Edom şi Moab, s-au unit la luptă împotriva Asiriei, şi un apel, cerându-i să fie aliatul lor, a fost trimis lui Pir’u [Faraon?] rege al lui Musru [Egipt?], un potentat [care a fost] neînstare să-i salveze. Când Sargon a atacat Asdodul, uzurpatorul grec a fugit în ţinutul lui Musru, care aparţine Etiopiei, un asirian fiind făcut guvernator. Îndepărtatul rege al Etiopiei a fost apucat de groază la înaintarea lui Sargon şi a luat repede măsuri pentru a se împăca cu Asiria, punându-l pe grec în lanţuri şi trimiţându-l în ţara Asiriei.

Sargon. Multă vreme unica referire disponibilă la acest important împărat asirian a fost afirmaţia de aici. În trecut scepticii au contestat acurateţea istorică a acestui text, totuşi, în cursul săpăturilor de la Corsabad din anii 1843 până la 1845, Botta a descoperit palatul lui Sargon, împreună cu vestitele sale inscripţii care se ocupă de istoria acestui important împărat.


2 în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoț, și i-a zis: „Du-te, dezleagă-ți sacul de pe coapse și scoate-ți încălțămintea din picioare!” El a făcut așa, a umblat gol și desculț.

Dezleagă-ţi sacul. Sacul este purtat de obicei în timp de doliu, iar dezlegarea sacului este aşadar un simbol al bucuriei (Psalmi 30,11). Dar, în cazul acesta, sacul pare să fi fost veşmântul distinctiv al lui Isaia, după cum haina din păr de cămilă era distinctivă pentru Ioan Botezătorul (Matei 3,4) şi cureaua de piele pentru Ilie (2Regi 1,8).

Gol. Vezi la 1Samuel 19,24. Cuvântul ’arom, gol, poate să însemne gol de tot sau numai pe jumătate îmbrăcat. Aici, ca şi în Isaia 58,7; Ezechiel 18,7.16; Mica 1,8, este indicat înţelesul al doilea. Isaia şi-a pus deoparte veşmântul lui de deasupra purtând doar îmbrăcămintea de dedesubt,

o practică obişnuită în Orient chiar şi astăzi, mai ales la muncitori. Acest lucru simboliza umilire, lipsă şi ocară.


3 Și Domnul a zis: „După cum robul Meu Isaia umblă gol și desculț trei ani de zile, ca semn și înștiințare pentru Egipt și pentru Etiopia,

Trei ani. Este incert dacă Isaia a purtat costumul acesta continuu timp de trei ani, sau numai la diferite intervale într-o perioadă de trei ani, pentru a păstra înaintea poporului viitoarea umilire a Egiptului.


4 tot așa și împăratul Asiriei va lua din Egipt și din Etiopia prinși de război și surghiuniți, tineri și bătrâni, goi și desculți și cu spinarea descoperită, spre rușinea Egiptului.

Va lua din Egipt. Sargon nu a lăsat un raport cu privire la o invadare a Egiptului, dar dacă Musru, unde a fugit uzurpatorul grec a fost Egiptul (vezi comentariul la v. 1), probabil că mulţi egipteni care luaseră parte la mişcarea împotriva Asiriei au fost şi ei trimişi în Asiria în umilinţă, aşa cum se descrie aici. Totuşi, în timpul domniilor lui Esarhadon (681-669) şi Asurbanipal (669-627?), Egiptul, într-o serie de ocazii, a fost invadat de oştile asiriene, numeroşi captivi, chiar de viţă domnească, fiind duşi în Asiria.


5 Atunci se vor îngrozi și se vor rușina cei ce își puseseră încrederea în Etiopia și se făleau cu Egiptul.
6 Și locuitorii de pe țărmul acesta vor zice în ziua aceea: „Iată ce a ajuns încrederea noastră pe care ne bizuiserăm ca să fim ajutați și să fim izbăviți de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?”

Ţărmul. Ebr. ’i, insulă, sau, aşa cum este folosit aici, ţărm. Popoarele întregului ţărm maritim palestinian, inclusiv Filistia şi Fenicia, şi posibil Ciprul, luaseră parte la revolta anti-asiriană, dar au fost suprimate fără milă. Ele au descoperit, spre întristarea lor, că nici cu ajutorul Egiptului şi el Etiopiei nu se putea rezista puterii Asiriei.