1 Iov a luat cuvântul și a zis:

Iov a luat cuvântul şi a zis. Capitolele 9 şi 10 vorbesc despre a treia cuvântare a lui Iov, în care el recunoaşte atotputernicia lui Dumnezeu şi, prin contrast, propria sa neputinţă. Apoi se lansează într-o nouă plângere plină de tristeţe cu privire la propriile sale suferinţe.


2 „Știu bine că este așa. Și cum ar putea omul să-și scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?

Este aşa. Iov recunoaşte corectitudinea argumentelor lui Bildad.

Cum ar putea omul să-şi scoată dreptatea? Problema lui Iov nu e dreptatea lui Dumnezeu, pe aceasta el o recunoaşte. El doreşte să ştie cum el, un om, poate fi drept înaintea lui Dumnezeu. Împrejurările îl învinovăţesc ca fiind vinovat, în timp ce conştiinţa sa mărturiseşte nevinovăţia sa. Întrebarea lui Iov a primit răspuns complet doar prin descoperirea planului de mântuire. Prin prevederile planului acestuia e cu putinţă ca Dumnezeu "să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus" (Romani 3:26).


3 Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.

Din o mie de lucruri. Omul nu e egal lui Dumnezeu. El nu poate răspunde la întrebările sau la acuzaţiile Lui.


4 A Lui este înțelepciunea și atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?

Fără să fie pedepsit. [Şi a prosperat, KJV]. Ebr. shalam, "a fi deplin, temeinic, sigur". Shalam e înrudit cu o rădăcină arabă care adaugă ideea de a fi supus.


5 El mută deodată munții și-i răstoarnă în mânia Sa.

Mută deodată munţii. Fiinţa omenească priveşte munţii ca simboluri ale mărimii nemăsurate şi ale stabilităţii, totuşi Dumnezeu poate să-i mute şi să-i răstoarne.


6 Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii.

Zguduie pământul. Fără îndoială o referire la cutremure (1Regi 19:11; vezi Psalmi 104:32; Zaharia 14:45; Matei 24:7).

Se clatină stâlpii. O descriere poetică a cutremurelor. Nu e necesar să se găsească o explicaţie literală pentru "stâlpi".


7 Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare; și ține stelele sub pecetea Lui.

Porunceşte soarelui. Dumnezeu este prezentat ca având putere absolută asupra naturii. Scripturile menţionează adesea fenomenele naturale ca o desfăşurare a puterii lui Dumnezeu (vezi Exod 10:21; Ezechiel 32:7; Ioel 2:31; Matei 24:29; Apocalipsa 6:12; 16:10).


8 Numai El întinde cerurile și umblă pe înălțimile mării.

Întinde cerurile. Vezi Psalmi 104:2; Isaia 40:22; Ieremia 10:12. Vorbirea aceasta figurată preamăreşte atotputernicia lui Dumnezeu, atrăgând atenţia asupra lucrării mâinilor Sale. Înălţimile mării. [Valurile mării, KJV]. Literal, "înălţimile mării". Dumnezeu e zugrăvit ca cineva care are putere să supună semeaţa putere a valurilor.


9 El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele și stelele din ținuturile de miazăzi.

Ursul mare. [Arcturus, KJV]. Ebr. 'ash ('ayish, cap. 38:32). Identificarea nu e absolut sigură. Mulţi gândesc că e vorba de Urs Mare sau Ursul mare (vezi la cap. 38:32).

Luceafărul de seară. [Orion, KJV]. Ebr. kesil; literal, "un nebun", cu toate că nu e sigur că numele dat constelaţiei derivă din aceeaşi rădăcină ca aceea care dă definiţia "nebun". Există un acord general că kesil aici înseamnă Orion (vezi la cap. 38:31).

Raliţele. [Pleiade, KJV]. Ebr. kimah. Unii interpretează 'ash ca fiind Pleiade şi fac ca kimah să se refere la o altă stea strălucitoare, precum Sirius. LXX foloseşte pentru cei trei termeni ebraici "Pleiade, Hesperus şi Arcturus" (vezi la cap. 38:31).

Stele din ţinuturile de miazăzi. Probabil constelaţii nenumite ale cerurilor sudice sau poate spaţiile imense de dincolo de orizontul de sud.


10 El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.

Lucruri mari. Versetul acesta este aproape cuvânt cu cuvânt ca acela de la cap. 5:9, unde vorbea Elifaz. Elifaz vede în minunile creaţiunii lui Dumnezeu o expresie a bunătăţii Sale, în timp ce Iov pare că vede numai puterea lui Dumnezeu. Poate că aceste cuvinte erau folosite în mod obişnuit de oamenii din vechime.


11 Iată, El trece pe lângă mine, și nu-L văd, Se duce și nu-L zăresc.

Nu-L văd. O linie precisă desparte lumea vizibilă de cea invizibilă; şi linia aceasta e rareori depăşită. Iov poate reflectează asupra susţinerii lui Elifaz de a fi avut percepţia fizică a vizitei unui duh (cap. 4.15.16), şi susţine că lucrurile stau altfel cu el - lumea duhurilor trece pe lângă el, şi el nu primeşte nici o lumină, nici o iluminare, nici o călăuzire supranaturală din partea acesteia.

Se duce. Ebr. chalaph, acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Elifaz (cap. 4:15) când vorbea despre vizita duhului.

Nu-L zăresc. Elifaz a declarat că simţise acut prezenţa duhului (cap. 4.15.16) şi că i-a auzit glasul (cap. 4:16-21). Iov arată aici că el nu avusese favoarea aceasta.


12 Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?”

Cine-L va opri? [Cine-L poate opri? KJV]. Compară cu cap. 11:10 şi 23:13. Când s-au abătut nenorocirile asupra Iov, răspunsul lui a fost: "Domnul a dat, şi Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului" (cap. 1:21). Acesta a fost un răspuns al încrederii. Trecerea timpului şi impactul durerilor necontenite slăbiseră sufletul lui Iov. Încrederea făcuse loc unui sentiment de neajutorare. În loc să recunoască înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, el vede propria sa slăbiciune. Adesea dezastrul neaşteptat nu zdrobeşte duhul omului cum fac suferinţa monotonă şi persistentă.


13 Dumnezeu nu-Și întoarce mânia; sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei.

Sprijinitorii mândriei. Ebr. 'ozre rahab, literal, "sprijinitorii lui Rahab." Rahab apare în cap. 26:12, unde e tradus "furia" ["mândru" KJV] şi în Isaia 51:9, unde este nume propriu [Egiptul, trd. Cornil.; Rahab, KJV]. Unii cred că Rahab era denumirea veche a unei mari puteri a răului. Dacă lucrurile stau aşa, Iov pare că spune aici că Dumnezeu supune nu numai oameni, dar şi fiinţe mai tari ca omul, precum Rahab şi sprijinitori lui. Întrucât Rahab înseamnnă "mândrie", ar putea fi un nume potrivit pentru Lucifer, iar "sprijinitorii", numele fiinţelor care l-au urmat pe Lucifer (vezi Isaia 14:12-14; Apocalipsa 12:7-9). Iov, însă, prin cuvântările lui, arată că nu cunoştea prea mult despre marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana.


14 Și eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?

Să-I răspund? Versetele 14-16 sugerează limbajul unei curţi de judecată. Iov recunoştea incapacitatea sa de a produce o apărare reuşită.


15 Chiar dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului.

Chiar dacă aş avea dreptate. Iov recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă e sigur de nevinovăţia sa, totuşi face apel la îndurare, când se apropie de Judecătorul său.


16 Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul;

Îl chem. Ebr. qara'. Aici, evident, cu înţelesul de "somaţie în sens legal". Iov zice: Dacă L-aş provoca pe Dumnezeu la o dezbatere în contradictoriu şi El ar fi aprobat-o şi m-ar fi învăţat să-mi apăr cauza în faţa Sa, totuşi nu aş putea să cred că într-adevăr asta intenţionează şi că mi-ar fi îngăduit să stau înaintea Lui şi să-I contest faptele. O astfel de bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu părea de neconceput pentru Iov.


17 El, care mă izbește ca într-o furtună, care îmi înmulțește fără pricină rănile,

Mă izbeşte. [Mă zdrobeşte, KJV]. În versetele 17-21 Iov încearcă să-şi imagineze ce s-ar întâmpla dacă L-ar provoca pe Dumnezeu şi Dumnezeu ar răspunde provocării lui. El Îl imaginează pe Dumnezeu ca acţionând faţă de el nu ca un judecător, stabilind faptele pe temeiul legii, ci ca un suveran, stabilindu-le pe temeiul propriei Sale voinţe. Iov pare că pierde din vedere faptul că suveranitatea supremă nu este incompatibilă cu iubirea şi dreptatea supreme.

Fără pricină. Ebr. chinnam, tradus la fel în cap. 2:3, dar redat "degeaba" în cap. 1:9. Iov Îi atribuie lui Dumnezeu ceea ce era în mod clar lucrarea şi planul lui Satana (cap. 2:3). Vezi la Psalmi 38:3; 39:9.


18 care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.

Nu mă lasă să răsuflu. [Îmi ia suflarea, KJV]. Judecăţile lui Dumnezeu sunt descrise ca fiind atât de intense şi grele încât Iov nu poate să-şi tragă suflarea.


19 Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?

Atotputernic. [Puternic, KJV]. El nu se îndoieşte deloc de puterea lui Dumnezeu. El înţelegea mai bine puterea lui Dumnezeu decât bunătatea Sa.

Cine mă va apăra? [Cine îmi va fixa un timp? KJV]. Sau "cine mă va convoca?" LXX spune: "cine va rezista atunci la judecata lui?"


20 Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi; și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.

Oricâtă dreptate aş avea. [Dacă mă justific, KJV]. Propoziţia este adevărată dacă sunt aplicate corect cuvintele (vezi 1 Corinteni 4:4). Dar Iov se gândea la ele într-o lumină cu totul deosebită. El stăruia asupra gândului că făptura nu avea nici o şansă când era în opoziţie cu Cârmuitorul universului.


21 Nevinovat! Sunt; dar nu țin la viață, îmi disprețuiesc viața.

Nevinovat. [Chiar dacă aş fi desăvârşit, KJV]. Literal, versetul acesta zice: "Sunt desăvârşit; nu mă cunosc; îmi dispreţuiesc viaţa." Ideea pare să fie că Iov îşi susţinea nevinovăţia, dar nu putea înţelege nici propria fiinţă, nici împrejurările în care se afla, iar conflictul său era atât de puternic, încât îşi dispreţuia viaţa.


22 Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimicește pe cel nevinovat ca și pe cel vinovat.

Ce-mi pasă. [E un singur lucru, KJV]. Sau "o singură chestiune". Adică toţi sunt la fel înaintea lui Dumnezeu. Nu e deosebire între cei drepţi şi cei nelegiuiţi.

S-o spun. [Am zis-o, KJV]. Iov este pe punctul de a face o afirmaţie îndrăzneaţă.

El nimiceşte. Iov e convins că nu se poate deduce nimic sigur cu privire la caracterul unui om din felul cum se poartă Dumnezeu cu el. Dumnezeu îngăduie ca cei drepţi şi cei nelegiuiţi să fie măturaţi odată.


23 Și dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat.

Biciul. Iov se referă probabil la război, plagă sau molimă. Dacă una din acestea e aruncată asupra oamenilor, ea ucide fără deosebire. În astfel de cazuri, Dumnezeu nu intervine mereu pentru a-l pe cel drept.

Râde. Sau "îşi bate joc", "ia în râs". O remarcă îndrăzneaţă, lipsită de respect şi înverşunată, pe care unii au căutat s-o scuze susţinând că e o afirmaţie retorică, dar scuza pare insuficientă. Este, evident, una dintre afirmaţiile acelea de care Iov s-a căit mai târziu "în ţărână şi cenuşă" (cap. 42:6).


24 Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?

De nu. Propoziţia poate fi tradusă: "Dacă nu, atunci cine e?" În pasajul acesta Iov lasă să se vadă poate cea mai adâncă descurajare şi mai întunecată neîncredere care poate fi observată în oricare din cuvântările lui. El susţine că starea de lucruri stabilită în societatea omenească trebuie să fie pusă în seama lui Dumnezeu; nu e nimeni altul căruia să i se poată pune în seamă.


25 Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;

Zilele mele aleargă mai iuţi. Prin trei imagini sugestive Iov ilustrează rapiditatea cu care viaţa lui se apropie de sfârşit. Alergător. Un mesager sau curier care aleargă repede.


26 trec ca și corăbiile cele iuți, ca vulturul care se repede asupra prăzii.

Corăbiile cele iuţi. Sau "corăbii de trestie". Corăbii construite pentru a fi uşoare şi rapide, dar care nu sunt solide.

Vulturul. Iov a îndreptat atenţia către ce era cel mai rapid pe pământ, către ce era cel mai rapid pe apă şi acum îndreaptă atenţia către ce este cel mai rapid în aer. Prin comparaţiile acestea el arată rapiditatea cu care viaţa lui se apropie de încheiere.


27 Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferințele, să-mi las întristarea și să fiu voios”,

Întristare. Literal, "faţa mea" sau "înfăţişarea mea", adică mina tristă pe care o avea Iov. El sugerează o încercare de adunare a puterii şi de aflarea a fericirii în ciuda suferinţelor sale, dar consideră zadarnice astfel de încercări.


28 sunt îngrozit de toate durerile mele. Știu că nu mă vei scoate nevinovat.

Îngrozit. Suferinţa lui Iov era sporită de teama că Dumnezeu urma să-l osândească. Dezamăgirea, îndoiala, teama îl apăsau pe Iov la fel de mult ca şi suferinţa fizică.


29 Și dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?

Judecat vinovat. Literal, "sunt nelegiuit" sau "sunt vinovat". Adică Iov crede că suferinţele sale arată că aşa e considerat.

Pentru ce să mă mai trudesc? O atitudine defetistă bântuia mintea lui Iov. Ca şi mulţi alţii care suferă, el zicea în fond: "Ce folos!"


30 Chiar dacă m-aș spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aș curăța mâinile cu leșie,

Zăpadă. [Apă de zăpadă, KJV]. Simbolizând o curăţire deplină.

Mâinile. Expresia zice literal: "mi-aş face mâinile curate cu leşie [potasă]".


31 Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până și hainele de mine!

În mocirlă. Nu contează, spune Iov, cât de curat şi de nepătat aş căuta să mă fac, Dumnezeu mă va scufunda din nou în noroi. Hainele. Hainele lui Iov sunt personificate şi înfăţişate ca demne de scârbă pentru el.


32 Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde și să mergem împreună la judecată.

El nu este un om. Iov vede că nu există speranţă de a ajunge la o înţelegere cu Dumnezeu, din cauza prăpastiei dintre ei. Dumnezeu e nemărginit, iar Iov e dureros de conştient de propria să viaţă mărginită şi pieritoare.


33 Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-și pună mâna peste noi amândoi.

Mijlocitor. Sau "arbitru". În discuţia lui cu Dumnezeu, Iov crede că nu există nimeni care să poată fi considerat arbitru. Numai într-una din următoarele condiţii, gândeşte el, disputa dintre el şi Dumnezeu putea să fie mai echitabilă: (1) Dacă Dumnezeu, renunţând de Sine şi la toate atributele Sale divine, ar deveni om; sau (2) dacă s-ar putea găsi un mijlocitor sau arbitru, care să decidă în disputa aceasta. Totuşi, gândea Iov, nici una din condiţii nu este posibilă. Evanghelia asigură împlinirea ambelor condiţii. "EU SUNT este Arbitrul dintre Dumnezeu şi neamul omenesc, aşezându-Şi mâinile peste amândoi" (DA 25). Nu că noi trebuie să ne închipuim pe Isus ca rezolvând o dispută dintre om şi Dumnezeu, ci că El este Acela care îi reprezintă pe Dumnezeu şi pe om, Acela prin care omul poate să-L înţeleagă pe Dumnezeu şi să se apropie de El. Vezi Evrei 2:17.18.

Să-şi pună mâna. S-a sugerat că aceasta s-ar putea referi la vreo ceremonie străveche în care, pentru o oarecare cauză, mijlocitorul sau arbitrul îşi aşeza mâinile pe ambele părţi într-o dispută judecătorească. Ar putea să însemne că arbitrul avea putere de control asupra ambelor părţi, că era datoria lui să le stabilească anumite limite, să împiedice folosirea de cuvinte nelalocul lor şi să supravegheze ca argumentarea să fie făcută în mod cinstit de ambele părţi. Fireşte, ilustraţia aceasta nu putea fi aplicată la Dumnezeu ca fiind una dintre părţi, deşi în concepţia lui Iov aplicaţia era valabilă.


34 Să-Și tragă însă varga deasupra mea și să nu mă mai tulbure spaima Lui.

Să-şi tragă însă varga. Iov se umileşte înaintea mustrărilor lui Dumnezeu. El este îngrozit. El crede că ar putea să se apere, dacă Dumnezeu ar înceta să-i trimită suferinţe.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2 �

GC 254

5 �

PP 328

9 �

EW 41


35 Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.