1 Elihu a urmat și a zis:

Elihu a urmat. Capitolele 36 şi 37 alcătuiesc un singur discurs. Ele constituie un apel final către Iov să fie resemnat şi răbdător înaintea lui Dumnezeu.


2 „Așteaptă puțin și voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.

Pentru Dumnezeu. Motivul lui declarat de a-şi continua cuvântarea este că mai sunt multe lucruri pe care se simte constrâns să le rostească în apărarea lui Dumnezeu. Elihu crede că e apărătorul Lui, în cazul Dumnezeu versus Iov.


3 Îmi voi lua temeiurile de dreptate și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.

De departe. Elihu nu are de gând să repete argumente vechi. El doreşte să aducă ceea ce cunoaşte din domeniul lucrurilor care au scăpat atenţiei lor. Din vastul domeniu al istoriei şi al naturii, Elihu intenţionează să scoată argumente pentru a apăra dreptatea lui Dumnezeu (vezi cap. 8:8).


4 Fii încredințat, cuvântările mele nu sunt minciuni, ci ai a face cu un om cu simțăminte curate.

Ai de a face. Cuvintele acestea sună cam arogant, dar probabil Elihu nu intenţionează să fie aşa. Iov îi acuzase pe prietenii săi că foloseau argumente netemeinice în apărarea lui Dumnezeu (vezi cap. 13:7.8). Elihu făgăduieşte aici că vorbele lui vor fi sincere. El îşi va întemeia afirmaţiile pe ceea ce consideră că sunt cunoştinţe desăvârşite şi nu pe prejudecată.


5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; și este puternic prin tăria priceperii Lui.

Este puternic. Versetul acesta introduce tema cuvântării lui Elihu, puterea şi priceperea lui Dumnezeu.


6 El nu lasă pe cel rău să trăiască și face dreptate celui nenorocit.

El nu lasă. Elihu susţine în esenţă aceeaşi teorie ca şi cei trei prieteni ai lui Iov. El crede că purtarea lui Dumnezeu faţă de om în viaţa aceasta e determinată de caracterul omului. Iov observase că oamenii nelegiuiţi par să fie feriţi de nenorocire (cap. 21:7).


7 Nu-Și întoarce ochii de asupra celor fără prihană și-i pune pe scaunul de domnie cu împărații, îi așază pentru totdeauna ca să domnească.

Nu-Şi întoarce. Elihu declară că deşi cei drepţi sunt supuşi suferinţei, ei nu sunt părăsiţi. Dumnezeu Îşi ţine privirea îndreptată asupra lor, că sunt fie pe scaune de domnie, fie în închisoare

(v. 8). Iov sugerase că Dumnezeu îl părăsise (cap. 29:2). Elihu nu este de acord însă (Psalm 34:15). El crede cu tărie în înălţarea celor drepţi.


8 Se întâmplă să cadă în lanțuri și să fie prinși în legăturile nenorocirii?

În lanţuri. Vezi Genesa 39:20; Ieremia 40:1; Daniel 3:21; Matei 14:3; Fapte 12:1-6; 16:24;

24:27.


9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.

Le pune înainte. Elihu susţine că suferinţa vine peste cei drepţi cu scopul de a le descoperi slăbiciunile din caracterul lor şi natura vinovăţiei lor.


10 Îi înștiințează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.

Îi înştiinţează. [Le deschide urechea, KJV]. Elihu pretinde că Dumnezeu îi face pe oameni să fie dispuşi să înveţe şi să asculte îngăduind să fie loviţi cu suferinţă. Aşa, zice el, a fost cu Iov.

Îi îndeamnă. [Le porunceşte, KJV]. Suferinţele de la Dumnezeu sunt porunci de tipul "du-te şi să nu mai păcătuieşti". Elihu dezvoltă aici teoria lui cu privire la suferinţă ca metodă disciplinară şi nu penală. În loc să privească la Iov aşa cum au făcut-o ceilalţi prieteni ai lui, ca la un păcătos pe care Dumnezeu Se răzbună, el îl priveşte ca pe o persoană care e mustrată din iubire pentru greşelile ei.


11 Dacă ascultă și se supun, își sfârșesc zilele în fericire și anii în bucurie.

Dacă ascultă. Elihu subliniază făgăduinţa că prosperitatea şi plăcerea vor veni în viaţa aceasta, dacă cei mustraţi răspund aşa cum trebuie (vezi Iov 33:23-28; Ieremia 7:23; 26:13). Reîntoarcerea prosperităţii în viaţa lui Iov, susţine el, va avea loc doar dacă el se pocăieşte de păcatele sale şi ascultă de Dumnezeu. Iov se află sub disciplină. Dar cei drepţi trebuie să se aştepte la necazuri şi persecuţii (vezi Ioan 16:33; Fapte 14:22; 2 Timotei 3:12; Evrei 12:1-11; 1 Petru 4:12.13).


12 Dacă n-ascultă, pier uciși de sabie, mor în orbirea lor.

N-ascultă. Versetul acesta prezintă alternativa v. 11. Nu asculta şi vei muri, aceasta e ideea. Există elemente adevărate în teoria lui Elihu.


13 Nelegiuiții se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănțuie;
14 își pierd viața în tinerețe, mor ca cei desfrânați.

Îşi pierd viaţa în tinereţe. Elihu vede un sfârşit grabnic pentru cei nelegiuiţi. Vârsta înaintată era respectată foarte mult la cei din vechime şi a muri în tinereţe era considerat o mare tragedie.

Desfrânaţi. [Necuraţi, KJV]. Ebr. qedeshim, "desfrânaţi de Templu". Acelaşi cuvânt ebraic apare în Deuteronom 23:18; 1 Regi 14:24; 15:12; 22:46; 2 Regi 23:7. Ideea pare să fie că cei nelegiuiţi urmează să aibă parte de soarta celor mai părăsiţi şi mai ticăloşi oameni. Declaraţiile lor religioase nu le vor servi ca ocrotire în faţa pedepsei.


15 Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, și prin suferință îl înștiințează.

Prin nenorocirea lui. Ideea pare să fie că Dumnezeu foloseşte suferinţa ca pe un mijloc de eliberare pentru cei drept (vezi Psalm 119:67.71).

Îl înştiinţează. [Le deschide urechile, KJV]. Urechile care erau surde la glasul lui Dumnezeu ajung sensibile în urma necazului.


16 Și pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.

Te va scoate. [Te-ar fi scos, KJV]. Elihu îi spune lui Iov că şi el ar fi fost eliberat şi repus în drepturi dacă ar fi acceptat suferinţele cu o dispoziţie corespunzătoare şi ar fi tras învăţăturile dorite.


17 Dar dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.

Pedeapsa este nedezlipită. După Elihu, Iov nu răspunsese aşa cum ar fi trebuit la disciplina aplicată de Dumnezeu, întrucât veniseră asupra lui judecăţile lui Dumnezeu, păstrate pentru cei nelegiuiţi.


18 Supărarea să nu te împingă la batjocură, și mărimea prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!

Supărarea. Elihu pare să zică: "Iov, pentru că eşti mâniat, ia seama ca nu cumva să suferi pedeapsa lui Dumnezeu pentru mânia ta. Într-un astfel de caz, nu ar mai fi cale de scăpare pentru tine".


19 Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?

Strigătele. [Bogăţiile, KJV]. Cuvântul ebraic shua' este luat de unii ca referindu-se la bogăţii [ca în, KJV]; de alţii, la strigăte după ajutor. Ambele idei sunt posibile.


20 Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.

Nu suspina. [Nu dori, KJV]. O aluzie la dorinţa repetată a lui Iov de a fi lovit de îndată şi pus în mormânt (vezi cap. 6:9; 7:15; 14:13). Elihu susţine că această dorinţă este greşită.


21 Ferește-te să faci rău, căci suferința te îndeamnă la rău.

Fereşte-te să faci rău. Elihu îl acuză pe Iov că alege să dea frâu liber plângerii în loc să suporte încercările cu resemnare.


22 Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să învețe pe alții ca El?

Dumnezeu este mare în puterea Lui. Aceasta propoziţie a fost numit punctul esenţial al întregului discurs al lui Elihu. El se străduieşte să dezvolte ideea despre Dumnezeu ca mare învăţător (vezi cap. 33:14.16; 35:11; 36:10). Se presupune că acţiunile Lui sunt considerate învăţături, care, dacă sunt luate în serios, vor aduce ca rezultat bunăstarea, dar dacă sunt lepădate vor aduce nenorocirea.


23 Cine Îi cere socoteală de căile Lui și cine îndrăznește să-I spună: „Faci rău”?

Cine Îi cere socoteală de căile Lui? [Cine I-a impus căile Sale? KJV]. Deşi Dumnezeu este un Învăţător desăvârşit; sunt unii care caută să-L înveţe, să-I dicteze drumul pe care ar trebui să-l urmeze şi să îmbunătăţească şi să îndrepte universul Lui. Elihu vrea să spună că ceva din acest spirit a apărut în plângerile lui Iov (vezi cap. 9:22-24; 10:3; 12:20-25; 16:11-17). Iov ajunsese întrun punct periculos, aproape să-L acuze pe Dumnezeu de nedreptate. El îi dăduse pretext lui Elihu să-i aducă o astfel de acuzaţie.


24 Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toți oamenii trebuie să le mărească!

Să lauzi faptele Lui. În loc să-L învinuiască pe Dumnezeu, Iov ar fi trebuit să-L laude, aşa cum alţii cântă laudele Lui.


25 Orice om le privește, fiecare muritor le vede de departe.
26 Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.

Ce mare e Dumnezeu. În aceste verset, sunt puse în antiteză măreţia lui Dumnezeu şi slăbiciunea omului.


27 Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur și dă ploaia,

Dă ploaia. Elihu face apel la natură în apărarea măreţiei lui Dumnezeu. El descrie fenomenele evaporării şi distilării care fac posibilă ploaia.


28 pe care norii o strecoară, și o picură peste mulțimea oamenilor.
29 Și cine poate pricepe ruperea norului și bubuitul cortului Său?

Bubuitul. Elihu introduce descrierea unei furtuni cu tunete.


30 Iată, El Își întinde lumina în jurul Lui și acoperă adâncimile mării.

Lumină. Probabil aici o referire la fulger.


31 Prin aceste mijloace, El judecă popoarele și dă belșug de hrană.

Prin aceste mijloace. Probabil, antecedentul este "nori". Prin norii Săi se spune că Dumnezeu realizează două efecte contrarii. Pe de o parte, El aduce pedeapsa asupra popoarelor, distrugândule recoltele, producând un prăpăd mare, lovind şi omorând cu trăsnete. Pe de altă parte, El dă hrană din belşug făcând posibilă vegetaţia prin ploile pe care le aduc norii.


32 Ia fulgerul în mână și-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.

Şi-l aruncă. [porunceşte, KJV]. Se pare că Dumnezeu ia fulgerul în mâinile Sale şi-l îndreaptă acolo unde-I place. Expresia: "să nu lumineze prin norul care se interpune", este traducerea prepoziţiei ebraice be, "prin" sau "cu" şi a unui singur cuvânt maphgia', "cotropitor". Unii schimbă punctuaţia masoretică pentru a citi miphga', "semn".


33 Dă de veste că e de față printr-un bubuit, și până și turmele Îi simt apropierea.

Bubuitul. Zgomotul unui tunet.

Şi turmele. O traducere literală a textului masoretic este "şi vitele cu privirea spre ceea ce se ridică [sau acela care se ridică]". KJV este o traducere fidelă a expresiei ebraice, aşa cum este redată aici, interpretând expresia "ceea ce se ridică" ca fiind aburul, evident din context, dar înţelesul e obscur. Unii, printr-o schimbare a punctărilor masoretice, au obţinut o traducere foarte diferită, de pildă, "care este gelos cu mânie împotriva nelegiuirii". Asemenea redări variate sunt, bineînţeles, pur ipotetice.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 18 �

3T 549