Iov 3

1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.

A blestemat ziua. Cuvântul tradus "blestemat" vin de la qalal, un termen comun pentru blestemare şi nu de la barak, ca în cap. 1:5.11; 2:5.9 (vezi la cap. 1:5). Odată cu trecerea săptămânilor se pare că Iov trece de la o atitudine de resemnare calmă la una de adâncă disperare. Compară cu blestemarea de către Ieremia a zilei sale de naştere în cuvinte asemănătoare (Ieremia 20:14-18).

2 A luat cuvântul şi a zis:

A luat cuvântul. Ebr. 'anah, în general tradus "a răspunde". Aici înseamnă "a răspunde la o ocazie", "a vorbi în vederea împrejurărilor" (vezi Deuteronom 26:5; Isaia 14:10; Zaharia 3:4). Cu versetul acesta se încheie introducerea în proză a cărţii lui Iov.

Capitolul 3:3-26 prezintă primul poem. Este împărţit în trei strofe, v, 3-10; 11-19 şi 20-26. În strofa întâi, Iov blestemă ziua naşterii sale şi noaptea zămislirii sale. În cea de-a doua, el îşi exprimă dorinţa de a fi murit înainte de naştere. A treia strofă pune întrebarea: Pentru ce-i forţează Dumnezeu pe oameni să trăiască, atunci când ei ar vrea mai bine să moară? Blestemele lui sunt solemne, profunde şi sublime. Aceste declaraţii poetice nu se pretează la o analiză tehnică amănunţită. Iov nu are logică. Mai degrabă, el exprimă simţămintele nestăvilite ale unui suflet zdrobit.

3 „Blestemată să fie ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”

Blestemată fie ziua. [Să piară ziua, KJV]. Un fel poetic de a spune: "Doresc să nu mă fi născut". "Ziua" este aici personificată. Noaptea. "Noaptea" este de asemenea personificată. O variantă mai simplă ar fi "noaptea care a zis" (vezi RSV).

Un copil de parte bărbătească. Ebr. geber, "un bărbat", scoţând în evidenţă că e puternic, altfel decât femeile şi copiii. Nu este cuvântul obişnuit care indică sexul masculin; acesta ar fi fost zakar. Geber este folosit aici în mod poetic. După cum vestirea zămislirii este făcută de "noaptea" personificată, tot aşa fiinţa care a fost zămislită este considerată nu copil, ca în mod normal, ci bărbatul în care avea să se transforme Iov. LXX face ca noaptea să fie aceea a naşterii lui Iov şi nu a zămislirii lui. Motivul este probabil acela de a evita dificultatea anunţării sexului copilului în noaptea zămislirii. Totuşi, folosind imaginaţia poetică, un astfel de lucru este aici atribuită nopţii.

4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Ziua aceea. Versetele 4 şi 5 blestemă ziua naşterii, iar versetele 6-10, noaptea zămislirii.

Întuneric. Este blestemul cel mai impresionant care putea fi rostit asupra unei zile, deoarece întunericul este opusul zilei.

Să nu se îngrijească. Literal, "să nu întrebe de ea". Dumnezeu este Cel care dă zilei lumina. El e solicitat acum să o treacă cu vederea.

Strălucească lumina. Sublinierea se realizează prin repetare.

5 S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!

Umbra morţii. Ebr. şalmaweth. Unii savanţi schimbă vocala pentru a citi salmuth şi o traduc "întuneric adânc" (vezi RSV). Şalmuth este privit ca cel mai puternic cuvânt din limba ebraică care exprimă ideea de întuneric (vezi Iov 10:21.22; 12:22; 16:16; 24:17; 34:22; Isaia 9:2; Ieremia 2:6; Amos 5:8). Alţi comentatori consideră că nu există suficiente motive pentru îndepărtarea de punctările vocalice tradiţionale, care sunt susţinute de LXX, şi adoptă traducerea "umbra morţii".

S-o cuprindă. De la ebr. ga'al, "a răscumpăra", "a acţiona ca rudă". Aici, probabil, cu sensul de "a pretinde". Cuvântul are şi înţelesul de "a păta" sau "a mânji". Ambele semnificaţii dau sens pasajului, dar primul redă o imagine mai vie. Noaptea, ca ruda cea mai apropiată a zilei, de îndată ce aceasta soseşte o va pretinde pentru sine. Despre o tratare a lui ga'al în înţelesul acesta, vezi la Rut 2:20.

Nori. [Un nor, KJV]. Fie ca nori compacţi, groşi strânşi laolaltă să se coboare asupra ei. Acesta este un fel de a exprima ideea de întuneric pe care poetul caută să o sublinieze.

Neguri de peste zi. Probabil o referire la eclipse, cicloane sau furtuni de nisip care ar întuneca ziua.

6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

Noaptea aceea. Noaptea zămislirii lui Iov (v. 3).

Întunericul. Ebr. 'ophel, uneori folosit pentru a exprima întunericul din lumea morţii (vezi cap. 10:22).

Să piară. [Să nu fie adăugată, KJV]. Literal, "să nu se bucure". Traducerea "să nu fie adăugată" cere o schimbare a vocalelor în verbul ebraic. O astfel de schimbare e susţinută de versiunea lui Symmachus a LXX. Totuşi, traducerea literală este perfect inteligibilă şi nu există motive suficiente pentru renunţarea la ea.

Să nu mai fie numărată. Iov ar scoate din şirul zilelor noaptea zămislirii lui.

7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

Stearpă. [Solitară, KJV]. Literal, "stearpă", "tare", "steril". Noaptea aceea să fie lipsită de bine, aşa cum o stâncă goală e lipsită de verdeaţă.

8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte Leviatanul;

Blestemată să fie. Acesta este un text foarte dificil. Mulţi comentatori cred că Iov invoca ajutorul vrăjitorilor, "cei ce blestemă zilele", persoane care pretindeau că sunt capabile să aducă blesteme asupra anumitor zile. Dacă interpretarea aceasta este corectă, nu urmează de aici că Iov credea în vrăjitori. El recunoştea pur şi simplu existenţa lor şi, folosind limbajul poetic, dorea să poată fi îngrămădite asupra nopţii zămislirii sale nu doar relele reale, ci şi cele imaginare. Clarke vede în "cei ce blestemă zilele" pe cei care detestă ziua, care urăsc lumina zilei, ca adulterii, ucigaşii, hoţii şi răufăcătorii, pentru ale căror practice este mai potrivită noaptea.

Să întărâte Leviatanul. [Să-şi înalţe bocetul, KJV]. Literal, "leviatanul". Propoziţia ar trebui citită "care sunt pregătiţi să trezească leviatanul". Aceia care aplică prima parte al versetului la vrăjitori văd în aceasta o nouă referire la puterea vrăjitorilor de a trezi leviatanul. Mitologia antică avea un balaur care era vrăjmaşul soarelui şi al lunii şi despre care se credea că are putere asupra eclipselor. Pare neraţional să se creadă că Iov credea în astfel de puteri. Dacă se referă la mitologie, el face aceasta doar ca să găsească o imagine poetică expresivă.

9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aştepte lumina şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

Stelele din amurgul ei. Cuvântul "amurg", "crepuscul" se poate referi la amurgul serii, sau la zorii dimineţii; aici, este vorba de ultimul. Zorilor zilei. Literal, "genele zorilor zilei".

10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

Pântecele care m-a zămislit. Literal, "pântecele meu", adică pântecele care m-a născut. Noaptea este descrisă aici ca având putere să oprească zămislirea.

11 De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?

De ce? O întrebare repetată de Iov, precum şi de toţi cei ca el din decursul veacurilor. Dar în cazul acesta, Iov nu întreabă de ce era făcut să sufere, ci de ce n-a murit din pruncie. El nu caută atât de mult un răspuns, cât îşi exprimă adânca lui disperare.

Dat sufletul. Literal, "murit" sau "expirat". Expresia "a-şi da sufletul" este o traducere interpretativă care reflectă teologia traducătorilor cu privire la natura omului. În cele mai multe cazuri, expresia traduce un cuvânt ebraic sau grecesc care înseamnă simplu "a muri" (vezi Genesa 25:8.17; 49:33; Marcu 15:37; Fapte 5;5.10). Pe de altă parte, "a-şi da duhul" e o traducere literală a expresiei greceşti din Matei 27:50.

12 De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte?

Să mă primească. [M-au prevenit, KJV]. Cuvântul folosit în KJV cuprinde înţelesul vechi de "a anticipa" sau de "a merge înainte" (1 Tesaloniceni 4:15). O traducere mai bună a formei verbului ebraic folosită aici ar fi "a întâmpina", "a confrunta", "a primi". Iov întreba probabil : "De ce m-a luat mama în poala ei?"

13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni

Aş dormi. [Aş fi dormit, KJV]. Iov descrie moartea ca un somn liniştit şi odihnitor (vezi Psalmi 13:3; Ioan 11:11; 1 Corinteni 15:51; 1 Tesaloniceni 4:14). În pasajul de faţă el nu aşteaptă cu nerăbdare viaţa de după înviere. El pune în contrast suferinţele lui prezente cu odihna de care s-ar fi bucurat dacă ar fi fost mort.

14 cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte,

Cu împăraţii. Iov pune în contrast situaţia lui nenorocită cu demnitatea morţii. Gândul lui a fost bine exprimat de Bryant Thanatopsis a lui:

"Dar în eternul loc de odihnă - al tău

Tu nu eşti fără soţi, şi nici

Nu poţi dori mai mult sălaş. Vei fi

Cu patriarhii lumii de demult,

Cu regi, cu înţelepţi, cu toţi cei buni,

Aleşi, cu marii văzători trecuţi,

Toţi într-un singur, grandios mormânt."

Falnice morminte. [Locuri pustii, KJV]. Concizia face dificilă descoperirea sensului exact al acestei expresii. Unii văd în expresia aceasta ideea că împăraţii îşi clădesc monumente reclădind cetăţi ruinate şi pustii (vezi Isaia 61:4; Ezechiel 36:10.33; Maleahi 1:4); alţii cred că termenul este termen ironic pentru palatele splendide care, indiferent de măreţia lor, ajung, în cele din urmă o ruină.

15 cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!

Stârpitură îngropată. Înainte Iov întrebase: "Pentru ce n-am murit la naştere?" (vezi la v. 11).

17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

Necăjesc. [Acolo nelegiuiţii încetează necăjirea, KJV]. Literal, "bântuirea", "agitaţia". Cuvântul descrie neodihna, neliniştea, frământarea lăuntrică, care îl caracterizează pe cel nelegiuit. Cuvântul provine dintr-o rădăcină ebraică ce înseamnă "a fi agitat", "a tremura", "a dârdâi de frig" (vezi Deuteronom 2:25; Proverbe 29:9; Isaia 5:25). Iov 3:17-19 nu se referă la viaţa viitoare. Descrie uitarea mormântului. Frământarea, oboseala, robia chinuitoare ale vieţii sunt înghiţite într-un somn fără vise. Deşi acesta e un gând frumos, creştinul trebuie să vadă dincolo de mormânt învierea şi nemurirea. Iov exprimă mai târziu această nădejde măreaţă (cap. 14:14.15).

18 Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

Cei puşi în lanţuri. Aici sunt indicaţi cei supuşi la muncă forţată şi care sunt totdeauna sub biciul "asupritorului". Cuvântul tradus "asupritor" este cel redat "isprăvnicei" din Exod 3:7; 5,6.10.13.14.

19 cel mic şi cel mare sunt totuna acolo, şi robul scapă de stăpânul său.

Cel mic şi cel mare. Egalitatea tuturor oamenilor indiferent de vârstă în faţa morţii este frumos zugrăvită de Bryant în "Thanatopsis":

"... În lungul şir

De seculi ce se duc, ca muritori

În floarea primăverii tânărul

Maturul om, fecioara, vârstnica,

Copilul fraged, omu-ncărunţit-

Vor fi alăturea de tine puşi

De cei ce la-al lor rând îi vor urma."

20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă şi viaţă celor amărâţi la suflet,

Pentru ce? Expresia aceasta introduce a treia strofă a plângerii lui Iov. El a meditat la meditase la pacea şi liniştea morţii. Acum gândurile i se reîntorc la propria lui nenorocire şi repetă seculara întrebare: "De ce?" Strofa este tabloul unui om care doreşte cu ardoare moartea, dar e sortit să trăiască. Experienţa aceasta îşi are corespondentul modern în bolnavul de cancer se stinge încetul cu încetul în lunile lungi, zadarnice şi agonizate înainte ca moartea să-i aducă eliberarea. Acum, ca şi atunci, adesea se pune întrebarea: "De ce?"

Lumină. Vezi v. 16. Lumina pare să fie folosită aici ca un simbol al vieţii.

Amărâţi la suflet. Ebr. mare nephesh. Combinaţia acestor cuvinte ebraice este tradusă diferit: "amărâţi" (Judecători 18:25), "suflet amărât" (1 Samuel 1:10), "nemulţumiţi" (1 Samuel 22:2), "amărâţi în suflet" (1 Samuel 30:6), "înfuriaţi" (2 Samuel 17:8). Aici, expresia este la plural. Iov nu se gândeşte doar la sine, ci are în vedere şi alţi suferinzi.

21 care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,

Verset ce nu a fost comentat.

22 care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormântul? –

Verset ce nu a fost comentat.

23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?

Nu ştie încotro să meargă. [Drumul îi e ascuns, KJV]. Iov se simte înfrânt. Nu ştie încotro să se îndrepte.

Îl îngrădeşte. Satana a pretins că Dumnezeu ridicase un gard de ocrotire în jurul lui Iov (cap. 1:10). Acum Iov pretinde că Dumnezeu a înălţat un gard de suferinţe în jurul lui.

24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

Suspinurile îmi sunt hrana. [Suspinul meu vine înainte ca să mănânc, KJV]. Literal, "înainte de pâinea mea". Înţelesul e nesigur. Unii traduc expresia, dar pe o bază îndoielnică, "în loc de hrana mea". Alţii au sugerat următoarele variante: "iau locul hranei mele zilnice", "ca hrană a mea ", "când încep să mănânc". Unii au presupus că starea de sănătate a lui Iov îi provoca dureri când mânca; alţii că suspinele lui erau tot atât de prezente ca hrana lui zilnică. Natura poetică a pasajului face ca explicaţia ultimă să fie mai probabilă.

Jalea. [Mugetele, KJV]. Sau "gemetele", "suspinele". Aceste expresii ale durerii lui Iov sunt ca un curent continuu de apă.

25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!

De ce să mă tem? [Lucru de care să mă tem, KJV]. Vrea această afirmaţie să spună că Iov a nutrit teama de dezastru înainte ca necazul să-l fi lovit? Deducţia aceasta nu e necesară. Tradus literal, textul zice: "Mă tem de ceva, şi acel ceva vine peste mine; şi de ce mi-era frică, am parte." Se pare că Iov descrie experienţa sa după ce au început necazurile. Fiecare catastrofă îi sporeşte teama de alt necaz; şi în fiecare caz, se pare că alt necaz vine.

26 N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.”

Necaz. Vezi la v. 17.

Nu trebuie să se tragă concluzia că declaraţiile lui Iov din cap. 3 reprezintă o reacţie lăudabilă la nenorocire. Poemul acesta cuprinde multă nemulţumire şi amărăciune care, în împrejurările acelea, pot fi iertate, dar nu aprobate. Faptul că Iov se plângea de soartă sa îl face să pară mai uman decât dacă n-ar fi fost tulburat de nenorocirile lui. Iov a fost măreţ din punct de vedere spiritual nu pentru că n-a fost niciodată descurajat, ci pentru că treptat a găsit o cale ca să iasă din descurajare. Dacă dorim să vedem un exemplu desăvârşit de tărie în suferinţă, trebuie să privim la Isus, nu la Iov. În suferinţă, Iov a blestemat ziua naşterii sale, iar Isus a zis: "Pentru aceasta am venit până la ceasul acesta" (Ioan 12:27). În lumea aceasta de păcat desăvârşirea caracterului vine numai prin suferinţă (vezi la Evrei 2:10; 1 Petru 4:13).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 �

PK 162; 3T 262