Iov 23

1 Iov a luat cuvântul şi a zis:

Iov a luat cuvântul. Acesta răspunde lui Elifaz printr-o cuvântare care ocupă două capitole (23 şi 24) de patruzeci şi două de versete. Spre deosibire de răspunsurile anterioare ale lui Iov, cuvântarea aceasta este sub formă de monolog, fără o adresare directă la prietenii săi. El începe prin justificarea impetuozităţii plângerilor sale. În cap. 24 repetă argumentele anterioare, susţinând că nelegiuiţii se bucură de prosperitate. El încheie provocându-i pe potrivnicii săi să dovedească ce nu era adevărat în ceea ce spusese el.

2 „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.

Răzvrătire. [Îndârjită, KJV]. Literal, "răzvrătită". "Îndârjită" este traducerea versiunilor Siriaca, Vulgata şi a Targumilor. Iov nu-şi cere iertare pentru plângerile sale. El recunoaşte că, în ciuda tuturor celor spuse de împotrivitorii săi cu privire la dreptul lui de a se plânge, el continuă să se plânge tot atât de îndârjit ca mai înainte.

Suferinţa îmi înăbuşe suspinele. [Lovitura mea e mai grea decât gemetele mele, KJV]. Literal, "mâna". Expresia poate fi tradusă "mâna mea este [apasă] grea asupra gemetelor mele", însemnând că Iov încearcă să-şi oprească gemetele care nu reflectă în mod corespunzător nenorocirile lui. LXX redă propoziţia: "Mâna Lui a fost făcută grea asupra gemetelor mele".

3 Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,

Până la scaunul Lui de domnie. Adică la locuinţa Lui. Iov e chinuit de simţământul depărtării şi inaccesibilităţii lui Dumnezeu. El e stăpânit de gândul că trebuie să-L găsească cumva pe Dumnezeu. Repetă dorinţa de a-şi prezenta cauza direct înaintea lui Dumnezeu.

4 mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.

Verset ce nu a fost comentat.

5 Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.

Ce poate să răspundă. Iov e sătul de raţionamente omeneşti. El este nerăbdător să cunoască poziţia lui Dumnezeu.

6 Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.

Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte? Iov manifestă încredere în dreptatea divină.

7 Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.

Un om fără prihană [Cel drept, KJV]. Conştiinţa lui Iov dă mărturie despre integritatea şi neprihănirea lui. El simte că dacă va putea capta atenţia lui Dumnezeu va fi reabilitat odată pentru totdeauna. Plângerea lui de bază din v. 1-7 e că nu ştie cum să găsească drumul spre Dumnezeu. El se pare că simte că Dumnezeu va fi bun cu el, numai de ar putea ajunge în prezenţa Lui.

8 Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:

Dacă mă duc la răsărit. [Merg înainte, KJV]. Aici începe o nouă strofă. V. 8.9 descriu în mod plastic căutarea inutilă a lui Dumnezeu de către Iov. Acesta merge spre toate punctele cardinale în căutarea lui Dumnezeu, dar în zadar. Geografii orientali se orientau privind estul şi nu nordul, aşa cum procedăm noi. Vestul era în spatele lor. Sudul era în dreapta şi nordul în stânga.

9 dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.

Aş ieşi. Acesta este unul dintre versetele cele mai importante ale cărţii. Cu toate că Iov pare că nu poate să-L găsească pe Dumnezeu, el crede că Acesta cunoaşte căile lui şi că urmăreşte un scop prin modul cum proceda cu el. Iov începe să înţeleagă că este pus la încercare. El nu cunoaşte încă provocarea lui Satana legată de el. Una etapele procesului prin care Iov s-a ridicat de la disperare la credinţă a fost recunoaşterea că nu este pedepsit sau tratat în mod nedrept, ci mai degrabă că este pus la probă pentru ca să iasă din cuptor asemenea aurului curat.

11 Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.

Verset ce nu a fost comentat.

12 N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.

Mi-am plecat voia la cuvintele gurii Tale. [Am preţuit cuvintele gurii sale mai mul decât hrana mea necesară, KJV]. Ebr. chuqqi, literal, "partea mea rânduită". S-ar putea să fie hrană (vezi Genesa 47:22, unde choq e tradus "porţie") [în KJV] sau orice altceva rânduit, precis. Choq este tradus adesea "rânduieli" (Exod 15:25.26; 18:16 etc.) [în KJV] şi uneori "lege" (Genesa 47:26; 1 Cronici 16:17; Psalm 94:20; 105:10) [în KJV]. De aceea, unii interpretează expresia "mai mult decât [sau mai presus de] propria mea lege" ca însemnând că el preferă voia lui Dumnezeu şi nu propriilor sale înclinaţii. Alţii adoptă exprimarea LXX, "în sânul meu". Asiaticii poartă în sân tot ce e preţios sau valoros; dacă aceasta este ilustraţia intenţionată, Iov vrea să spună că cuvintele gurii lui Dumnezeu sunt pentru el cea mai scumpă comoară.

13 Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.

Hotărârea Lui este luată. Vezi Iacov 1:17. Iov a înţeles lămurit suveranitatea lui Dumnezeu.

14 El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.

Planurile faţă de mine. [Ce mi-este rânduit, KJV]. Ebr. chuqqi, literal, "partea mea prescrisă" [KJV]. Compară cu folosire acestui cuvânt în v. 12. Faptul că traducerea din v. 14 cere în mod atât de clar sensul de "rânduit" şi nu "sân" pare să îndreptăţească faptul ca aceeaşi traducere să fie adoptată în ambele versete (vezi la v. 12).

15 De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.

Tremur. Frica lui Iov era pricinuită de suferinţa sa şi de viitorul lui nesigur. Unul dintre marile scopuri ale mesajului lui Dumnezeu adresat lui Iov (cap. 38-41) era acela de a împrăştia frică şi nesiguranţă. Dumnezeu nu-i lasă pe copiii Lui sub povara fricii.

16 Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.

Mi-a tăiat inima. [Îmi înmoaie inima, KJV]. Sau "nu vă înspăimântaţi" (vezi Deuteronom 20:3).

17 Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.

Întunericul. Ceea ce îl zdrobea pe Iov nu era atât de mult suferinţa cât gândul că Dumnezeu, pe care-L iubise şi slujise, făcuse ca suferinţa să vină asupra lui. El recunoaşte întunericul care-l împresoară şi se întreabă de ce Dumnezeu nu l-a nimicit înainte de nenorocirea sa sau de ce nu o ia de la el. Iov îşi continuă plângerile în cap. 24.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3-10 Ed 156

10 �

CH 300; EV 632; TM 355; 1T 83; 7T 210,274