1 Iov a luat cuvântul și a zis:

Iov a zis. Aici începe al treilea ciclu de cuvântări (cap. 21-31), care cuprind trei ale lui Iov, una a lui Elifaz şi una a lui Bildad. Ţofar nu lipseşte din acest ciclu.


2 „Ascultați, ascultați cuvintele mele, dați-mi măcar această mângâiere.

Mângâiere. Elifaz rostise propriile sale cuvinte ca mângâiere a lui Dumnezeu (cap. 15,11). Iov caută aici mângâiere în privilegiul de a fi ascultat. Deseori există mai multă terapie a sufletului atunci când eşti ascultat decât atunci când ţi se vorbeşte.


3 Lăsați-mă să vorbesc, vă rog; și, după ce voi vorbi, veți putea să vă bateți joc.

Lăsaţi-mă. [Îngăduiţi-mă, KJV]. Adică permiteţi-mi. Există un accent pe "eu" [în rom., suînţeles] din primul vers. Iov pare să dea de înţeles că opozanţii săi nu îi dau o parte egală ca să vorbească, o acuzaţie care nu prea poate fi justificată. De la începerea dialogului, Iov a avut mai multe de spus decât mângâietorii lui.

Să vă bateţi joc. Această declaraţie ar putea fi adresată expres lui Ţofar, al cărui ultim discurs l-a îndurerat în mod special şi care, după replica pe care o dă acum Iov, nu a mai avut nimic de spus.


4 Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Și pentru ce n-aș fi nerăbdător?

Plângerea mea. Iov dă de înţeles că se plânge de ceva care o cauză supranaturală.

N-aş fi nerăbdător. Având în vedere că Dumnezeu este Cel care îl pedepseşte, de ce nu ar trebui să fie îngrijorat?


5 Priviți-mă, mirați-vă și puneți mâna la gură.

Miraţi-vă. Iov este pe punctul să susţină că cei nelegiuiţi au o viaţă lungă, liniştită şi prosperă. Ştiind că această idee revoluţionară va trezi groază şi indignare în ascultătorii săi, el îi pregăteşte dinainte.


6 Când mă gândesc, mă înspăimânt, și un tremur îmi apucă tot trupul:

Mă înspăimânt. Iov însuşi este înfiorat când se gândeşte ce implicaţii vor avea cele spuse de el. Este o problemă serioasă să dai glas unei teorii care nu este în armonie cu gândirea contemporanilor.


7 Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere?

Pentru ce? Versetele anterioare descoperă că Iov nu pune întrebarea de dragul argumentării. El este cu adevărat preocupat. El observa succesul şi bunăstarea celor nelegiuiţi. Spre deosebire de prietenii lui, el este dispus să accepte acest fenomen ciudat. Dar chiar dacă îl acceptă, recunoaşte că nu se poate împăca cu această idee. Iov nu este singurul care a căutat răspuns la această întrebare uluitoare.

Îmbătrânind. Ţofar a susţinut că biruinţa nelegiuiţilor este scurtă (cap. 20,5). Cu o putere de înţelegere mai mare, Iov vede că succesul celor nelegiuiţi poate continua toată viaţa.


8 Sămânța lor se întărește cu ei și în fața lor, odraslele lor propășesc sub ochii lor.

Sămânţa lui se întăreşte. Prietenii lui Iov susţinuseră că fiii celor nelegiuiţi sunt nimiciţi (cap. 18,19). Iov contestă poziţia aceasta.


9 În casele lor domnește pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.

Fără umbră de frică. Prietenii lui Iov susţinuseră exact contrariul (cap.15:21-24; 20:27.28).


10 Taurii lor sunt plini de vlagă și prăsitori, juncanele lor zămislesc și nu leapădă.
11 Își lasă copiii să se împrăștie ca niște oi, și copiii se zbenguie în jurul lor.

Copiii se zbenguiesc. Un tablou a fericirii şi prosperităţii neumbrite de griji.


12 Cântă cu sunet de tobă și de harpă, se desfată cu sunete de caval.

Tobă. E vorba de dairea. Harfa, de fapt lira, era un instrument simplu constând dintr-un cadran de lemn de-a curmezişul căruia erau întinse de la patru până la şapte coarde. Cavalul era un simplu fluier din trestie. Instrumentele acestea par să reprezinte originalul celor trei tipuri de instrumente muzicale: de percuţie, cu coarde şi de suflat. Pentru informaţii suplimentare despre instrumentele muzicale, vezi p. 29-42.


13 Își petrec zilele în fericire și se coboară într-o clipă în Locuința morților.

Într-o clipă. Nelegiuiţii îşi trăiesc viaţa prosperă şi lipsită de griji şi mor fără să sufere de boli grele. Nu trebuie să înţelegem că Iov a vrut să spună că aceasta este totdeauna experienţa celor nelegiuiţi. Dar el observase destul de mult existenţa oamenilor ca să ştie ca aşa se întâmpla de cele mai multe ori. Tabloul acesta al vieţii se deosebeşte mult de cel al prietenilor săi, care îşi închipuiau că cei nelegiuiţi suferă fără deosebire chinurile conştiinţei (cap.15:20), ale lipsei copiilor (cap.18:19) şi ale morţii tragice (20:24).


14 Și totuși ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaștem căile Tale.

Pleacă de la noi. Afirmaţiile de aici exprimă teoria necredinţei din toate epocile. Omul mulţumit de sine nu simte deloc nevoie de Dumnezeu. El nu doreşte să cunoască căile Lui. Nu recunoaşte autoritatea Celui Atotputernic. Nu îl interesează nimic din ceea nu-i promite un câştig imediat pentru sine.


15 Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim? Ce vom câștiga dacă-I vom înălța rugăciuni?”
16 Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? – Departe de mine sfatul celor răi! –

În stăpânirea fericirii. [Binele lor în mâna lor, KJV]. Unii redau această propoziţie ca o întrebare: "Nu e binele lor în mâna lor?"

Sfatul. Expresia poate fi tradusă: "Fie sfatul celor nelegiuiţi departe de mine". Satana îl acuzase pe Iov că-I slujeşte lui Dumnezeu de dragul unei răsplătiri trecătoare. Iov a dovedit că această acuzaţie era falsă, agăţându-se de Dumnezeu chiar dacă nu putea înţelege căile Lui. Acum merge mai departe şi refuză întovărăşirea cu cei nelegiuiţi, deşi recunoaşte că lor le merge mai bine şi lui nu.


17 Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,

De multe ori. Bildad spusese: "Da, lumina celui rău se va stinge" (18:5). Iov întreabă acum: de câte ori se întâmplă lucrul acesta în realitate?

Să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri. Propoziţia acesta ar trebui să apară ca o întrebare paralelă cu primele două propoziţii ale versetului. Ideea ar fi atunci: "Cât de des împarte Dumnezeu dureri în mânia Lui?"


18 să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?

Paiul. Acest verset ar trebui probabil să facă parte din seria de întrebări începută în versetul anterior şi să zică: "Cât de adesea sunt ei ca paiul?"


19 Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;

Pentru fiii Săi. Iov pare să presupună că împotrivitorii lui ar putea aduce obiecţia următoare la argumentele lui: "Dumnezeu, ziceţi voi, pedepseşte pe nelegiuit pedepsind pe copiii Săi".

Pe nelegiuit ar trebui să-l pedepsească. [El îl răsplăteşte şi el va şti, KJV]. Această parte a versetului pare să fie replica lui Iov: "să le răsplătească, ca să ştie." (RSV). Iov doreşte ca păcătoşii în persoană şi nu copii lor să simtă apăsarea propriilor fapte nelegiuite.


20 el ar trebui să-și vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.

El ar trebui să-şi vadă. [Ochii lui vor vedea, KJV]. Versetul acesta continuă ideea din versetul anterior şi ar trebui să zică : "Să vadă ochii lor proprii". Iov observase că sunt păcătoşi care mor prosperi şi aparent realizaţi, dar el doreşte ca lucrurile să nu stea astfel. El e înclinat să dorească ca prietenii lui să aibă dreptate în stăruinţa lor că nelegiuirea e răsplătită în viaţa aceasta, dar experienţa îl învăţase că ei nu înţelegeau corect.

Mânia. "Să bea" (Deuteronom 32:33; Isaia 51:17.22; Ieremia 25:15; Apocalipsa 14:8).


21 Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?

Casa lui. Prietenii lui Iov par să fi susţinut ideea că fiii celor nelegiuiţi urmau să fie pedepsiţi (vezi v. 19). Iov răspunde că nelegiuiţii ar trebui să sufere pentru propriile lor păcate, deoarece, de fapt, cât le pasă nelegiuiţilor ce se întâmplă familiilor lor după ce mor? Vezi Ezechiel 18:1-23.


22 Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța minte, pe El, care cârmuiește duhurile cerești?

Pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte? Iov atrage atenţia asupra neputinţei de a pătrunde căile lui Dumnezeu şi recunoaşte că este inutil ca omul să încerce să pătrundă adâncurile căilor lui Dumnezeu sau să-I schimbe căile. Acesta este un sentiment profund.


23 Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii,

Omul moare. Iov accentuează din nou faptul clar că nu există o regulă vrednică de încredere prin care să se explice suferinţa sau lipsa ei.


24 cu coapsele încărcate de grăsime și măduva oaselor plină de suc.

Coapsele. [Piepturile, KJV]. Ebr. 'aţinim, doar aici în Vechiul Testament. Sensul e nesigur. În ebraica modernă, 'aţan înseamnă "a pune în", ca de pildă măslinele într-un vas. De aici, unii derivă înţelesul de "găleţi" (vezi note KJV). LXX traduce cu "lăuntrul", Siriaca cu "laturile", adică "flancurile". RSV traduce: "trupul lui plin de grăsime". Indiferent care ar fi traducerea corectă, ilustraţia denotă o prosperitate evidentă.


25 Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,

Cu amărăciunea. În contrast cu prosperitatea unora, alţii mor în amărăciune după o viaţă de chin. Iov nu încearcă să explice această anomalie a vieţii.


26 și amândoi adorm în țărână, amândoi sunt mâncați de viermi.

Amândoi. [La fel, KJV]. În moarte condiţia lor este identică (vezi la cap. 3:20).


27 Știu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăți nedrepte rostiți asupra mea.

Judecăţile nedrepte. [Născociri pe care greşit le puneţi pe seama mea, KJV]. Iov îşi dă seama că prietenii săi cred că el este foarte păcătos. El ştie că nu se bucură de înţelegerea lor.


28 Voi ziceți: „Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiții?”

Casa. Prietenii lui Iov susţinuseră că păcătosul şi casa lui vor fi nimiciţi (8:15.22; 15:34; 18:15.21). Ei erau neclintiţi în teoria lor. Concluziile lor erau întemeiate din cauza punctului lor de vedere, deoarece ei judecau că oricine întâmpina un necaz trebuia să fie un nelegiuit.


29 Dar ce! N-ați întrebat pe călători și nu știți ce istorisesc ei?

Pe călători. Iov le cere prietenilor săi să întrebe pe călătorii care au observat viaţa multor oameni din multe ţări şi să vadă dacă ei sunt sau nu de acord cu el. Iov era sigur că observaţia unor astfel de oameni va dovedi că mulţi oameni buni suferă şi mulţi nelegiuiţi propăşesc.


30 Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruțat, și în ziua mâniei, el scapă.

Cel rău este cruţat. [Este păstrat, KJV]. Ebr. yechaśek de la chařac, "a reţine" (vezi Genesa 20:6; 22:12.16) [KJV), ["a reţine", "a cruţa", trd. Cornil.]. Cuvântul este uneori tradus "a cruţa" (vezi 2 Regi 5:20; Psalm 78:50). Propoziţia pare să însemne că nelegiuiţii sunt scutiţi de necazuri în această viaţă în vederea judecăţii viitoare, când îşi vor primi pedeapsa. Observaţia aceasta este în armonie cu afirmaţia lu1 Petru (2 Petru 2:9).

În ziua mâniei, el scapă. [Vor fi aduşi afară la ziua mâniei, KJV]. Unii traduc aceasta: "în ziua nimicirii". Ei traduc "la ziua mâniei": "în ziua mâniei". Aceasta se face cu o oarecare forţare a înţelesului prepoziţiei ebraice le, care înseamnă de fapt "la" sau "pentru". Schimbarea e făcută în efortul de a aduce afirmaţiile acestui verset în armonie cu contextul, deoarece se consideră că Iov continuă să sublinieze faptul că nelegiuiţii scapă de necaz.


31 Cine îl mustră în față pentru purtarea lui? Cine îi răsplătește tot ce a făcut?

Cine îl mustră? Câtă vreme nelegiuitul e în putere, nimeni nu îndrăzneşte să-l osândească pe faţă sau să-l pedepsească pentru nelegiuirea lui.


32 Este dus la groapă și i se pune o strajă la mormânt.

Este dus. [Totuşi va fi dus, KJV]. Cuvântul tradus "dus" înseamnă "a conduce", "a purta" ca într-o procesiune. Ideea pare să fie că nelegiuitul moare în onoare şi este condus în procesiune la mormântul său.


33 Bulgării din vale îi sunt mai ușori, căci toți oamenii merg după el, și o mulțime îi merge înainte.

Sunt mai uşor. [Îi vor fi dulci, KJV]. un mod de exprimare care nu trebuie înţeles că susţine starea conştientă în moarte (vezi Psalm 146:4).

O mulţime. De la crima lui Cain porţile mormântului s-au deschis şi s-au închis într-un ritm nesfârşit. Au fost doar două excepţii, Enoh şi Ilie. Femeia cu coasa - moartea - va continua să-şi ia partea până când, în final, moartea va fi "înghiţită de biruinţă" (1 Corinteni 15:54).


34 Pentru ce dar îmi dați mângâieri deșarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”

Deşarte. Teoria voastră e greşită, spune Iov prietenilor săi. Ideea voastră despre răsplătirea divină în viaţa aceasta nu e susţinută de realităţile experienţei omeneşti. Nu există mângâiere în ceea ce spuneţi voi, deoarece voi nu rostiţi adevărul. Acest capitol ar putea fi intitulat biruinţa lui Iov asupra împotrivitorilor săi. El nu e atât de irascibil ca la început. Afirmaţiile lui sunt mai puţin personale şi mai profunde. Cuvântarea aceasta se deosebeşte prin seriozitate, încredere şi respect.