Iov 15

1 Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:

Elifaz din Teman a luat cuvântul. Cuvântările din cartea lui Iov se împart în trei cicluri. Capitolul acesta marchează începutul celui de al doilea ciclu, care continuă până la capitolul 21. Ordinea în ciclul al doilea este acelaşi ca şi cel dintâi : Elifaz, Bildad, Ţofar vorbesc pe rând, fiecare urmat de un răspuns din partea lui Iov. Această cuvântare a lui Elifaz este aspră şi argumentativă în ton. Se subîmparte în trei secţiuni: (1) o mustrare directă a lui Iov pentru încumetarea lui (v. 1-6);

(2) o reflecţie sarcastică cu privire la el pentru supraaprecierea sa de sine şi aroganţa sa (v. 7-16);

(3) o expunere a felului de purtare a lui Dumnezeu cu omul, întemeiată pe experienţa înţelepţilor din vechime (v. 17-35).

2 „Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?

Înţeleptul. Fiecare cuvântare a lui Elifaz începe cu o întrebare. La începutul cuvântării anterioare a lui Iov, Iov pretinde că are înţelepciune. El spunea: "Am şi eu minte ca voi" (cap. 12:3). El repetă aceeaşi idee în cap. 13:2. Elifaz contestă această înţelepciune cu sarcasm.

Înţelepciune deşartă. Literal, "înţelepciune vântului". Iov aplicase afirmaţia aceasta propriilor sale afirmaţii în cap. 6:26.

Vânt de răsărit. Vântul de răsărit era privit ca cel mai rău dintre vânturi. Era un vânt uscat şi sufla peste pustiu cu efecte devastatoare (vezi Genesa 41:6.23; Ieremia 18:17; Ezechiel 17:10; 19:12; 27:26; Osea 13:15).

3 Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?

Verset ce nu a fost comentat.

4 Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

Frica. Adică respectul faţă de Dumnezeu. Iov fusese nu numai îndrăzneţ, dar şi în mod evident lipsit de respect în atitudinea lui faţă de Dumnezeu (vezi la cap. 9:23). Încrederea din sine îl făcuse să-L provoace pe Dumnezeu şi să ceară un prilej de a-şi apăra cauza, ca să arate unde nu era drept Dumnezeu (cap. 13:3.15.22). El exprimase deplina încredere în îndreptăţirea sa (cap. 13:18). Elifaz interpretează declaraţiile acestea ca înrudite cu blasfemia.

Nimiceşte orice simţire de evlavie. [Împiedici rugăciunea, KJV]. Sau "împiedici meditaţia", "opreşti meditaţia evlavioasă". Elifaz credea că atitudinea lui Iov de nereligioasă avea un efect potrivnic nu numai asupra propriei sale persoane, ci şi asupra vieţii spirituale a altora. Dacă Dumnezeu îi trata pe cel drept şi pe cel nelegiuit la fel, unul nu ar fi avut nimic de nădăjduit, iar celălalt, nimic de temut. Ar fi existat motiv slab de încurajare a rugăciunii către Dumnezeu. Cum ar fi putut cel drept să nădăjduiască binecuvântarea Lui specială dacă El era înclinat să-i trateze pe cei buni şi pe cei răi la fel? De ce nu era tot atât de bine să se trăiască în păcat ca şi să fii sfânt? Cum putea un astfel de Dumnezeu să fie obiectul încrederii sau al rugăciunii? Elifaz dă pe faţă lipsa de înţelegere a răsplătii şi pedepsei dincolo de viaţa prezentă. Acestea vor compensa inegalităţile vieţii acesteia.

5 Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

Îţi cârmuieşte gura. Propoziţia ar putea fi tradusă şi "nelegiuirea ta îţi învaţă gura". Ambele traduceri sunt uşor de apărat din punct de vedere gramatical. Cea din urmă exprimă ideea că vorbele lui Iov sunt sugerate de păcatele lui.

Vicleni. Cuvântul tradus astfel vin din aceeaşi rădăcină ca cel redat "şiret" ["subtil", KJV] din Genesa 3:1.

6 Nu eu, ci gura ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Te osândeşte. Compară cu o acuzaţie asemănătoare adusă lui Isus: "A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula lui." (Matei 26:65)

7 Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

Omul care s-a născut întâi? Aceasta este prima dintr-o serie de întrebări profund usturătoare. Elifaz caută să-l câştige pe Iov prin ironie şi zeflemea.

8 Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu? [Ai auzit tu secretul lui Dumnezeu? KJV]. Ebr. sod, un consiliu, un cerc de prieteni care vorbesc pe un ton familiar. Sod e tradus "adunare" în Ieremia 6:11; 15:17; Ezechiel 13:9 şi "sfat" în Ieremia 23:18.22.

Ai sorbit din ele înţelepciunea? [Restrângi înţelepciunea la tine? KJV]. Adică deţii monopolul înţelepciunii? În esenţă, Iov a adus aceeaşi acuzaţie prietenilor săi în cap. 12:2.

9 Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?

Ce ştii tu? Compară cu gândul din cap. 13:2.

10 Între noi sunt peri albi, bătrâni, oameni mai înziliţi decât tatăl tău.

Între noi. [Cu noi, KJV]. Adică "cu grupa noastră" sau "de partea noastră". Elifaz doreşte să imprime în mintea lui Iov ideea că toate capetele cărunte ale timpului său, ca şi bărbaţii bătrâni ai vremurilor trecute sunt de partea sa şi gândesc ca el. Bildad a folosit un argument asemănător în cap. 8:8.

11 Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând?…

Mângâierile. Probabil perspectivele bunăvoinţei divine pe care prietenii lui Iov i-o prezentaseră dacă el s-ar fi pocăit (vezi cap. 5:18-27; 8:20-22; 11:13-19).

Cuvintele care îţi vorbesc atât de blând. [E ceva secret în tine? KJV]. Ebr. dabar la'at, literal, "un cuvânt blând". Elifaz se referă probabil la propriile sale cuvinte şi la acelea ale prietenilor săi cu care ei căutau să-l convingă pe Iov de greşeala lui. El crede că Iov ar fi trebuit să fie impresionat de cuvintele lor "blânde".

12 Încotro te trage inima şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?

Privire ţintă. [Sticlire, KJV]. Ebr. razam, care apare numai aici. Se socoteşte că se referă la scânteierea ochilor. Probabil că ochii Iov scăpărau când ascult acuzaţiile prietenilor săi.

13 Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea:

Cuvinte ca acestea? Pentru Elifaz şi tovarăşii săi, plângerile lui Iov erau semne ale unui duh îngâmfat, răzvrătit şi hulitor.

14 „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Ce este omul? Aceasta este repetarea unei afirmaţii pe care Elifaz o făcuse în prima cuvântare (vezi cap. 4:17-19).

15 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,

Sfinţii. Literal, "cei sfinţi", aici evident îngerii. După Elifaz, chiar şi cerul şi îngerii apar ca necuraţi în comparaţie cu sfinţenia infinită a lui Dumnezeu.

16 cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?

Urâcioasă. Omul e zugrăvit ca o făptură stricată, care este tot atât de dornică de nelegiuire, cum este omul însetat dornic să găsească apa.

17 Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

Ascultă-mă. Elifaz introduce aici, cu o elaborată prefaţă (v. 17-19), fie un citat dintr-o carte, fie o descriere atentă a lui cu privire la soarta celor nelegiuiţi. Descrierea aceasta se întinde de la v. 20 până la sfârşitul capitolului şi este menită în mod clar să fie aplicată la Iov.

18 ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind de la părinţii lor,

Înţelepţii. Vezi cap. 8:8-10. Din nou se face apel la tradiţia veche.

19 cărora singuri li se dăduse ţara şi printre care niciun străin nu venise încă.

Nici un străin. La popoarele răsăritene, din cele mai vechi timpuri, se considera că puritatea de neam era semnul celei mai înalte nobleţe.

20 „Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de care are parte cel nelegiuit.

Omul cel rău. Versetele 20-35 cuprind un discurs elaborat, încărcat cu ilustraţii şi metafore, în care se susţine că nelegiuitul nu poate scăpa de nenorocire.

Îşi duce anii. [Călătoreşte, KJV]. Iov declarase: "celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine" (cap. 12,6). Elifaz ocupă poziţia contrară. Ambii bărbaţi par să exagereze în favoarea cauzei lor. Experienţa dovedeşte că cei nelegiuiţi pot să prospere sau nu, iar cei neprihăniţi pot să sufere sau nu.

21 Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

Ţipete de spaimă. Poate blestemele unei conştiinţe rele.

În mijlocul fericirii. Vezi Psalmi 37:35.36; 73:18-20.

22 El nu trage nădejde să scape de întuneric, vede sabia care-l ameninţă;

El nu trage nădejde. Nelegiuitul se teme continuu de o oarecare nenorocire înspăimântătoare. Mintea lui nu e niciodată liniştită. El trăieşte sub imperiul fricii continue. Întuneric. Adesea folosit în mod figurat în loc de soartă rea (vezi v. 23.30; cap. 19:8).

23 aleargă încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.

Pâine. Probabil un tablou al bogatului opresor, care este chinuit de vedenii de foame.

24 Necazul şi neliniştea îl înspăimântă şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Necazuri şi nelinişte. Fără îndoială că Iov a înţeles aplicaţia care se făcea la el.

25 Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic

Împotriva lui Dumnezeu. Aici e descrisă atitudinea sfidătoare a celui nelegiuit. Totuşi, nu e adevărat că a-L ignora pe Dumnezeu este la fel de serios cu a-L sfida?

26 şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

Să se năpustească asupra Lui. Ilustraţia de aici este luată din felul cum oamenii se aruncă în luptă. Un atac violent era de obicei însoţit de strigăte pentru a încerca intimidarea vrăjmaşului. Partea cea mai tare a scuturilor lui. [Cocoaşele scuturilor lui, KJV]. Proeminenţele convexe ale unui scut, partea pe care o vede inamicul.

27 Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză

Grăsime. Un tablou al vieţii luxoase şi necumpătate a nelegiuitului (vezi Deuteronom 32:15; Psalmi 73:7; Ieremia 5:28).

28 şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.

Cetăţi nimicite. Se face referire probabil fie la cetăţi pe care însuşi omul nelegiuit le-a pustiit în lăcomia lui, fie locuri aflate sub blestemul lui Dumnezeu şi destinate astfel pustiirii definitive (vezi Deuteronom 13:16; Iosua 6:26; 1 Regi 16:34). Ultima descrie sfidarea lui Dumnezeu de către cel nelegiuit.

29 Nu se va mai îmbogăţi, averea nu-i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.

Verset ce nu a fost comentat.

30 Nu va putea ieşi din întuneric, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Verset ce nu a fost comentat.

31 Dacă se încrede în rău, se înşală, căci răul îi va fi răsplata.

Rău. [Vanitate, KJV]. Privind cu prejudecată, prietenii lui Iov nu puteau vedea decât zădărnicie în cuvintele lui Iov.

32 Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.

Va veni. Adică răsplata va fi dată pe deplin până la scadenţă.

33 Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Măslin. Despre pomul acesta se spune că pierde flori în număr mare. Tot astfel nelegiuitul îşi va pierde averile.

34 Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mânca focul.

Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. O insinuare că Iov e ipocrit şi stricat.

35 El zămisleşte răul şi naşte răul: în sânul lui coace roade care-l înşală.”

Zămisleşte răul. O schimbare a imaginii (vezi Isaia 59:4).