Iosua 23

1 De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.

De multă vreme. Vezi introducerea la cartea lui Iosua p.172 pentru discutarea vârstei lui Iosua. Conform informaţiilor existente, Iosua a fost cam în vârstă de 83 de ani când a intrat Israel în Canaan. Fiind cu 5 ani mai în vârstă decât Caleb, el era de 90 de ani la sfârşitul cuceririi ţării. După cap. 24,29, el era în vârstă de 110 ani când a murit. Dacă socoteala noastră este corectă, şi dacă evenimentele din acest capitol au avut loc în timpul ultimului an al vieţii lui Iosua, trebuie să fi trecut 20 de ani de când Domnul dăduse odihnă lui Israel (cap. 21,44; 22,4). Această lungime de timp i-a permis lui Iosua să observe că unul dintre cele mai mari pericole pentru Israel constă în a fi corupţi prin relaţiile intime cu canaaniţii.

2 Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.

Bătrânii lui. Cei convocaţi au reprezentat cele patru nivele, sau grade, de distincţie civilă: bătrânii sau prinţii seminţiilor, căpeteniile sau capii familiilor, judecătorii care tălmăceau şi dădeau decizii în conformitate cu legea, căpeteniile oştii sau magistraţii care executau deciziile judecătorilor. Eleazar, marele preot se afla de faţă, precum şi Fineas, fiul său; fără îndoială că şi Caleb cu vârsta lui înaintată era acolo, şi poate că şi Otniel şi mulţi alţii.

Locul acestei adunări nu este precizat, dar deoarece în capitolul următor (v. 1) este amintit Sihemul, ca loc pentru cea de a doua adunare, se crede că locul pentru prima adunare a fost Timnat-Serah, localitatea de domiciliu a lui Iosua. Totuşi, ea se poate să fi fost tot aşa de bine şi la Sihem, sau chiar în alt loc, ca Silo.

Eu sunt bătrân. Cu câţiva ani mai înainte, Dumnezeu i-a amintit lui Iosua vârsta lui cea înaintată. Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, declarase El (cap. 13,1). Acum, Iosua însuşi simţea efectele vârstei, şi el însuşi a declarat, Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă, în mod literal, eu sunt bătrân, eu am împlinit zilele. Probabil că era în ultimul lui an, adică, în al 110-lea an al lui (cap. 24,29).

3 Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.

Pentru voi. În mod literal, înaintea feţei voastre, adică, înaintea israeliţilor în luptă. Canaaniţii erau ucişi pe măsura înaintării lui Israel în luptă.

4 Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.

V-am dat. Aici, ca şi în cap. 13,1-7, şi după aceea în Judecători 2,33 este recunoscută în mod distinct natura premergătoare şi parţială a cuceririi realizată de Iosua. Dumnezeu a dat lui Israel să stăpânească ţara precum şi asigurarea că El va merge înaintea lor să izgonească neamurile rămase pe măsură ce ei erau în stare şi destui spre a umple şi lua locul lor.

5 Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.

Le va izgoni. Iosua foloseşte aici pentru izgoni acelaşi cuvânt care se află în Deuteronom

6:19 şi 9:4, un cuvânt oarecum neobişnuit folosit numai de 11 ori în VT. El poate să indice că Iosua citează din Deuteronom, şi că acesta din urmă a existat în formă scrisă pe vremea lui Iosua.

6 Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.

Puneţi-vă toată puterea (engl. Be ye therefore very courageous). În mod literal, îndemnul este redat, şi voi să fiţi foarte tari. Curajul vine şi din putere fizică, şi spirituală. Curajul este important pentru toţi creştinii cei vii. Se cere curaj să-L mărturiseşti pe Hristos prin exemplu şi cuvânt în faţa batjocurii. Se cere curaj să se reziste la ispită şi să faci binele în mijlocul unei lumi ostile. Se cere curaj să învingi egoismul. Se cere curaj să recunoşti o greşeală. Dar Domnul ne spune prin Iosua, Voi să fiţi foarte tari să faceţi lucrurile cele drepte.

Tot ce este scris. Să observăm universalitatea poruncii, tot ce este scris în carte. Nu există nici o rezervă sau excepţie – nici o alegere de doctrine favorite sau de sarcini plăcute, ci tot ce este scris, trebuie să fie citit, crezut şi ascultat.

7 Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.

Să nu vă amestecaţi. În mod literal, nu intraţi la aceste naţiuni. Israeliţii deşi locuiau printre aceste neamuri, nu trebuiau să se amestece cu ele. Orice asociere, nu importă, cât de nevinovată putea să pară, putea duce la contacte mai intime care aveau să ademenească până la urmă sufletul de la Dumnezeu. O astfel de interdicţie mai este încă în vigoare. Porunca NT este, Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi (2 Corinteni 6:14). Rezultatele nenorocite ale dispreţuirii voite a acestei porunci se văd adesea în vieţile celor tineri, care, în pofida sfatului, intră în legături de căsătorie cu necredincioşii. În afară de faptul că dau de un cămin în care adevărata armonie nu poate niciodată să domnească, ei mai descoperă adesea şi o creştere a dezgustului faţă de religie care mai curând sau mai târziu are ca rezultat o despărţire completă de Dumnezeu. Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi? (Amos 3,3).

Să nu rostiţi. Pentru instrucţiunile lui Moise cu privire la aceasta vezi Exod 23:13 şi Deuteronom 12:3. Nici numele acestor zei nu trebuiau folosite, şi nici măcar amintite.

Să nu-l întrebuinţaţi în jurământ. A jura pe vreun zeu era de fapt a-l recunoaşte ca martor şi răzbunător în cazul călcării contractelor, şi efectiv un obiect potrivit pentru închinare religioasă. Aceasta ar însemna, atunci, că Israel nu putea face nici un legământ cu idolatrii, pentru că singura cale de a-l face, obligatoriu avea să fie pentru idolatri să jure pe zeul lui şi aceasta ar însemna o recunoaştere a zeului către israelit.

8 Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.

Unul singur. Iosua foloseşte iarăşi în acest verset cuvintele lui Moise aşa cum se află în cântarea lui raportată în Deuteronom 32,30.

11 Vegheaţi, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.

Vegheaţi dar cu luare-aminte. În mod literal, luaţi seama peste măsură de mult asupra sufletelor voastre. Poate că pericolul avea să fie mai mare acum, după ce israeliţii se aşezaseră comozi în ţară, ca iubirea lor pentru Dumnezeu să se întoarcă spre altceva. Scripturile, atât cele ale VT cât şi ale NT, scot în evidenţă preeminenţa iubirii. Puterea poate să fie plăcută, înţelepciunea şi frumuseţea pot fi fermecătoare, iar bogăţiile pot să dea un anumit prestigiu şi sens siguranţei, dar viaţa nu constă în acestea. Iubirea le înlocuieşte pe toate. Ascultarea se supune faţă de glasul care strigă: Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine (Exod 20,3). Dar iubirea răspunde Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul (Psalmul 8,1). Ascultarea refuză să ia în deşert Numele Domnului, în timp ce iubirea exclamă sufletul nostru suspină după Numele Tău (Isaia 26,8). Nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi (Fapte 4,12). Ascultarea refuză să calce Sabatul, dar iubirea zice: Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul (Isaia 58:13). Aşa ar trebui să fie cu toate poruncile divine. Iubirea este împlinirea Legii (Romani 13:10).

12 Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi dacă veţi intra în legături cu ele,

Vă veţi uni cu ele prin căsătorii. În mod literal, veţi deveni rude prin căsătorie. A trecut timp îndelungat mai înainte ca Israel să înveţe cum să trăiască în lume fără să fie din lume. Aceasta n-au învăţat-o decât după robia babiloniană, şi când au învăţat-o, aceasta a fost curând denaturată într-un exclusivism fariseic.

13 să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.

O cursă şi un laţ. Probabil, mai degrabă, un laţ şi o capcană (vezi Exod 23,33; Numeri 33,55). Implicaţia este că rezultatele cele rele sunt acoperite ca să nu fie observate. Societatea coruptă este insidioasă în atracţiile ei. Mai întâi sunt puse laţurile şi cursele, şi bicele şi spinii nu vin până ce victima nu este asigurată. Oamenii stricaţi abat pe cei curaţi prin viclenie. Ei, în mod instinctiv, ascund părţile lor cele mai rele în timp ce descoperă pe cele bune ale lor, înşelând astfel prada lor. Uneori chiar virtuţile celor curaţi ajută la lucrarea de nimicire. Iubirea... nu cugetă la rău şi bărbatul nevinovat este ispitit să spună despre seducătorii lui Despre oamenii aceştia s-au spus lucruri nedrepte. Ei sunt mai buni decât ceea ce s-a spus despre ei.

Bici. Acestea ar fi pentru a mâna pe israeliţi pe drumul pe care ei n-ar voi să meargă. Dar odată ajungând în cursă ei aveau să fie mânaţi ca boii în jug.

Spini. În ochi, aceştia ar indica orbire, deoarece un spin în ochi ar orbi pe individ. Tocmai aşa avea vrăjmaşul să scoată ochii lui Israel, bineînţeles prin idolatrie.

14 Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi, dar, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.

Pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Mai degrabă, pe calea tuturor de pe pământ. Iosua stă în faţa acestui inevitabil sfârşit al căii cu calm şi încredere. El nu este un sfârşit ciudat, pentru că toţi oamenii din trecut, în afară de Enoh şi Ilie, au ajuns la această destinaţie. Singura excepţie în viitor vor fi acei care vor fi schimbaţi la venirea lui Isus (1 Corinteni 15:51-54). Iosua murea pe deplin mulţumit de Dumnezeu şi de ceea ce făcuse Dumnezeu. El murea cu interes spiritual pentru cei care rămâneau, iar mărinimia caracterului său consta în faptul că el însuşi a fost aşa de mult ascuns în spatele măreţiei faptelor lui eroice, şi Dumnezeul care l-a condus în ele. Marea lui întrebare era, Ce vor crede ei despre Dumnezeul meu după plecarea mea? Ei îl cunosc acum pe El, dar îşi vor mai aduce aminte?

15 Şi după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul Dumnezeul vostru s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri degrabă din ţara cea bună pe care v-a dat-o El.”

Dacă veţi călca. În mod literal, în călcarea voastră. Ideea este oricând călcaţi sau dacă călcaţi şi mergeţi să slujiţi altor zei. Dumnezeu presupune că poporul Său va fi credincios. El nu-i încearcă înainte ca să-i binecuvânteze. El dă oamenilor din belşug în prezent ca El să-i poată pregăti să se bucure încă şi mai mult de îmbelşugata îndurare din viitor. Deşi Dumnezeu prevede necredincioşia care vine, El nu reţine, pe temeiul acesta, darurile Sale. A fi un vas al îndurării, înţelepciunii şi binecuvântării lui Dumnezeu este cel mai minunat privilegiu, dar aceasta atrage după sine şi cea mai hotărâtă răspundere. A te abate de la Dumnezeu şi adevărul Său în faţa darurilor Sale, este a atrage judecata proporţional cu lumina primită.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1-16 PP 521, 522

1-3,5,6 PP 521;

14-16 PP 522.