1 Adoni-Țedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai și o nimicise cu desăvârșire, că făcuse cetății Ai și împăratului ei cum făcuse Ierihonului și împăratului lui, și că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel și erau în mijlocul lor.

Adomi-Ţedec. În mod literal „domn al dreptăţii”

Ierusalim. Primul loc din V.T. unde se află acest nume. Cât priveşte originea numelui părerile diferă. În general este admis că ultima parte a cuvântului înseamn㠄pace” (vezi Evrei 7,21). Prima parte poate deriva fie dintr-un cuvânt care înseamn㠄moştenire”. Fie dintr-un cuvânt care înseamn㠄statornicire”, a căror idee de bază este asemănătoare. Este puţin îndoielnic că Ierusalimul de pe vremea lui Iosua este identic cu Ierusalimul de astăzi. Texte egiptene tot atât de timpurii ca şi secolele 19 şi 18 amintesc cetatea. Existenţa ei la aceea dată este confirmată de arheologie.

Scrisorile de la Amarna, datând de prin sec. al 14-lea î.Hr., aproape de vremea cuceririi Canaanului de către Israel, amintesc despre o cetate din Palestina cu numele de Urusalim, „cetatea păcii”. Acesta este numele ei în rapoartele asiriene de mai târziu.

Izvoare rabinice pretind că acest cuvânt derivă din numele pe care Avram l-a dat muntelui Moria, locul unde el a adus ca jertfă pe fiul său, plus numele de Salem din Geneza 14,18. Muntele Moria a ajuns mai târziu locul unde Solomon a clădit templul (2 Samuel 24,18-25; 2 Cronici 3,1) Din istorisirea redată în Geneza 22 se pare că nu exista nici o cetate pe muntele Moria în timpul lui Avraam, ci numai pe dealurile învecinate (vezi PP 703). Avraam a numit locul acela Iehova-jireh (Geneza 22,14), „Domnul va purta de grijă”. S-a susţinut de către unii că Moria este derivat din aceeaşi rădăcină şi înseamn㠄vedenia lui Iehova”.
După interpretarea rabinică, numele Ierusalim ar fi o combinare a lui Yire şi Salem. Unul dintre vechile nume ale Ierusalimului a fost Yebusi sau Iebus (Iosua 18,16.28; Judecžtori 19,10.11). Iebusiţii au locuit acolo pe vremea Judecžtorilor, şi cetatea n-a fost luată de la ei decât pe vremea lui David.

Erau în mijlocul lor. Septuaginta red㠄schimbaseră partenerii”. Transferul de fidelitate al gabaoniţilor a făcut să cadă asupra lor cea mai amară ură a foştilor lor prieteni. Se pare că Hotărârea lor i-a făcut pe gabaoniţii să rămână după aceea pentru totdeauna credincioşi faţă de Israel şi faţă de adevăratul Dumnezeu. Faptul acesta denotă că deşi metoda lor de a-şi asigura prietenia lui Israel a fost dubioasă, ei au fost, totuşi, sinceri în măsura luminii pe care o aveau.


2 Atunci i-a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetățile împărătești, mai mare chiar decât Ai, și toți bărbații ei erau viteji.

I-a fost foarte mare frică. Ei s-au temut acum nu numai de puterea lui Israel şi de Dumnezeul lui Israel, cum se vădeşte, din rapoartele de la Ierihon şi Ai, ci şi de puterea militară a cetăţilor Gabaonului. Ei au considerat că orice înclinaţie de schimbare a partenerilor trebuie să fie oprită imediat.

Ca una din cetăţile împărăteşti. În mod literal, „ca una dintre cetăţile împărăţiei”. Importanţa cuvântului „ca” nu trebuie pierdută, pentru că el descoperă acurateţea scriitorului. Aşa cum s-a amintit mai înainte, cetatea nu avea împărat, ci era condusă de „ bătrâni” (vezi cele despre 9,3). Aici este iarăşi o indicaţie indirectă că Gabaonul nu avea împărat, pentru că el era ca o cetate împărătească după mărime. După aceea Gabaonul a fost cetatea primului împărat al lui Israel, Saul (1 Cronici 8,29.30.33).


3 Adoni-Țedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, și lui Debir, împăratul Eglonului:

Hebron. În mod literal, înseamn㠄uniune”, „ligă”, sau „asociaţie”. Acesta este una din cele mai vechi comunităţi locuite din Palestina, situată cam la 19 mile sud-vest de Ierusalim. El fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt (Numeri 13,22), vechiul Hyksos centrul Avaris-ului. Cu Hebronul au legătură multe evenimente patriarhale. Aici a locuit Avraam în câmpiile lui Mamre (Geneza 13,18; 18,1). Aici a murit Sara, şi Avraam a cumpărat peştera Macpela de la Efron hititul (Geneza 23,7-16) pentru locul ei de înmormântare. Mai târziu au fost înmormântaţi aici Avraam, Isaac, Iacov, Rebeca şi Lea. La Hebron au găsit cele 12 iscoade pe uriaşii lui Anac (Numeri 13,22.33) Locul păstra multe amintiri sacre pentru israeliţi.

Piream, împăratul Iarmutului. Piream înseamn㠄un măgar sălbatic”; Yarmut, „o înălţime”. Cetatea aceasta era aşezată cam la 15 mile sud-vest de Ierusalim. Ea a fost identificată cu modernul Chirbet-Yarmuc, unde au fost descoperite rămăşiţele unor ziduri şi rezervoare de apă vechi. Nu se cunoaşte nimic despre dimensiunea ei din vremea lui Iosua, dar trebuie să fi fost socotită una dintre cele mai mari cetăţi împărăteşti din Palestina.

Iafia, împăratul Lachisului. Probabil că Iafia înseamn㠄vizibil” sau „cel strălucitor”, cu ideea posibilă a personificării zeului. Lachiş, identificat acum cu marea movilă de la Tell-ed-Duweir este una dintre aşezările ocupate cele mai mari din vechea Palestină. Ea este cam la 30 de mile sud-vest de Ierusalim, în locul cunoscut ca Şefela, sau dealurile de jos ale lui Iuda. Ea domină şoseaua principală din Palestina centrală spre Egipt. Deşi aceasta este prima referire la ea din Biblie, Lachişul este amintit adesea în istoria israelită de mai târziu.

Debir, Împăratul Egbomului. Debir înseamn㠄oracol”. Eglon poate să însemne „rostogolire” Locul a fost identificat cu titlu de încercare, cu Tell el-Hesi, despre care mai înainte se crezuse că el conţine ruinele Lachişului.


4 „Suiți-vă la mine și ajutați-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua și cu copiii lui Israel.”

Suiţi-vă. Expresia aceasta este, din punct de vedere geografic, corectă, deoarece împăraţii ceilalţi locuiau regiunile şi dealurile de mai jos, iar Ierusalimul era la o altitudine relativ mai înaltă. Ierusalimul era cea mai apropiată cetate de vrăjmaşul comun de acum, şi astfel se afla în cel mai mare pericol. Aceasta poate justifica modul în care era condus Ierusalimului în această criză.

Să batem Gabaonul. În locul lui Iosua. Este de remarcat că nu auzim despre nici un atac împotriva lui Iosua şi oştirea lui în războaiele Canaanului. Cucerirea a fost în principal o campanie ofensivă din partea israeliţilor. În luptele spirituale, ca şi în cele militare, forma cea mai bună de apărare este adesea acţiunea ofensivă împotriva vrăjmaşului.


5 Cei cinci împărați ai amoriților: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului și împăratul Eglonului s-au adunat astfel și s-au suit împreună cu toate oștile lor; au venit și au tăbărât lângă Gabaon și au început să lupte împotriva lui.

Amoriţii. Termenul acesta este de obicei adesea luat pentru oricare dintre neamurile canaanite, probabil pentru că amoriţii au fost cel mai tare popor al ţării. Locuitorii Ierusalimului au fost numiţi iebusiţi (Iosua 15,63); iar cei ai Hebronului, hitiţi (Geneza 23,2.3; 25,9.10). Gabaoniţii sunt uneori numiţi heviţi (Iosua 9,7), şi uneori amoriţi.


6 Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăvește-ne, dă-ne ajutor; căci toți împărații amoriților care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”

Au trimes lui Iosua. Gabaoniţii au fost la grea strâmtoare. Apărarea lor împotriva puternicei coaliţii era insuficientă. Ei au făcut apel la Iosua, în speranţa că, în ciuda fraudei lor, el va veni în ajutorul lor. Felul în care ei au privit spre ajutorul aliaţilor lor în vreme de necaz poate fi folosit drept exemplu pentru modul în care Îi putem cere ajutorul lui Dumnezeu când suntem puternic presaţi de vrăjmaşi spirituali. Ne putem simţi nevrednici de ajutorul divin din cauza păcatelor noastre, dar de asemenea putem şti sigur că nici o rugăciune sinceră după ajutor nu va rămâne fără răspuns.

Pe munte. Referirea este la lanţul de munţi numit „regiunea muntelui” în care erau aşezate unele dintre cele cinci cetăţi amintite mai înainte (cap. 21,11). Altele au fost în Şefelea; dar gabaoniţii, în graba lor, probabil că nu s-au mai îngrijit să facă distincţia. Cât despre ei, erau neliniştiţi că oştile celor cinci neamuri se apropiau de ei dinspre regiunea muntoasă a Ierusalimului (vers. 3,4). Ceea ce poate să pară o contradicţie este în realitate o asigurare a autenticităţii raportului, având în vedere că scriitorul a redat cu exactitate ceea ce i-au spus lui Iosua solii, chiar dacă aceasta se poate să nu fi fost întru totul corect din punct de vedere geografic.


7 Iosua s-a suit din Ghilgal, el și toți oamenii de război cu el, și toți cei viteji.

S-a suit. Expresia aceasta şi cea din v. 9 „au urcat” sunt , din punct de vedere geografic, corecte, pentru că linia de marş de la Ghilgal la Gabaon este o urcare pe tot drumul. Distanţa de la Ghilgal la Gabaon era de circa 16,5 mile(26,7 km). Mărşăluind toată noaptea urcând spre Wadi- Kelt şi prin Wadi-Suweinit, Iosua a sosit dis-de-dimineaţă în apropierea cetăţii Gabaonului înainte ca amoriţii să-şi dea seama că el părăsise tabăra. Mergând întru apărarea Gabaonului, Iosua apăra şi cauza lui Israel. Cetatea domina treceri principale spre Palestina centrală şi sudică şi era nevoie să fie păstrată.

Şi toţi cei viteji. Septuaginta şi Vulgata îl omit pe „şi”. Cuvântul ebraic tradus „şi” mai poate fi tradus şi „chiar”, care se pare că exprimă mai bine sensul intenţionat aici. Atunci textul ar însemna că Iosua s-a suit cu o oştire de oameni aleşi, oameni de valoare, de curaj şi iscusiţi în luptă. Traducerea siriacă este de acord cu ideea astfel exprimată, redând „şi toţi (au fost) puternici bărbaţi de valoare.


8 Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale, și niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.”

Domnul a zis. Poate mai bine „pentru că Domnul spusese”. Este clar că Iosua n-a întreprins expediţia fără să caute sfat de la Dumnezeu. Se pare că până la urmă el a învăţat lecţia aceasta.


9 Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.

Fără veste. Iosua a fost un bărbat expeditiv. Sarcina ce-i sta în faţă cerea acţiune imediată. Multe cauze sunt pierdute din lipsă de acţiune, sau acţiune care are loc prea târziu. Iosua a mărşăluit toată noaptea, şi dimineaţa era gata pentru acţiune înainte ca inamicul să aibă timp să se pregătească pentru luptă.

A mers. Mai preferabil „mărşăluind la deal”(R S V). Expresia aceasta este pur şi simplu explicativă despre cum Iosua „a venit fără veste peste ei.” El a făcut aceasta mărşăluind „toată noaptea”.


10 Domnul i-a pus în învălmășeală dinaintea lui Israel; și Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon și i-a bătut până la Azeca și până la Macheda.

I-a pus în învălmăşeală. Sau „a băgat panică în ei”( R S V). Cuvântul ebraic folosit aici înseamn㠄a se grăbi încoace şi încolo înnebunit.” Când are şi un obiect, ca aici, el înseamn㠄a confunda”, „a arunca în încurcătură, sau „a pune în derută”. În Exod 23,27, Dumnezeu făgăduise să trimită frica înaintea lui Israel şi să-i facă pe vrăşmaşii lor să întoarcă spatele înaintea lor. Învălmăşeala celor cinci împăraţi a fost împlinirea acestei făgăduinţe, şi este un exemplu al felului cum ar fi lucrat Domnul în toată cucerirea Canaanului, dacă israeliţii ar fi fost întotdeauna gata să lucreze în acord cu planul Lui.

Bet-Haron. În mod literal, „casa unei caverne”. Bet-Heron era alcătuit din două oraşe, cuprinzând oraşul de jos şi de sus, cunoscut azi ca Beit Ur el Foqa (de sus) şi Beit Ur et Tatha (de jos) Aceste oraşe controlează trecătoarea muntoasă. Iosua şi oamenii lui i-au urmărit pe amoriţi dintr-o direcţie nord-vestică faţă de acest punct. Drumul care coboară de la Bet-Haromul de sus la Bet-Haromul de jos era foarte stâncos şi accidentat, aşa de râpos încât în stâncă au fost tăiate trepte pentru a uşura coborârea. Acesta a fost locul unde Domnul a trimes pietrele de grindină asupra lor. Din punctul acesta, vrăşmaşul s-a întors într-o direcţie sudică, spre Iarmut şi Lachis, cetăţile de reşedinţă a doi din împăraţi.

Azeca. O cetate puternic fortificată la o scurtă depărtare nord-est de Lachis, cunoscută astăzi ca Tell ez –Zakarîyeh. La ea se fac mai multe referiri în istoria de mai târziu a V.T.

Macheda. Aşezarea Machedei este nesigură, dar unii cred a fi fortăreaţa excavată de la Tell es Safi, adică Libna. Totuşi identificarea este îndoielnică având în vedere că era o altă cetate cu numele de Libna, afară de cazul că cetatea purta două nume.


11 Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel și se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei niște pietre mari până la Azeca, și au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulți decât cei uciși cu sabia de copiii lui Israel.

Pietre mari. Precizate în acelaşi verset ca „pietrele grindinii”. Septuaginta conţine „pietrele grindinii” în ambele locuri. Este greu să credem despre aceste pietre ca fiind meteori, sau „ pietre literale. Dumnezeu folosise cu o ocazie anterioară piatra de grindină ca unealtă a nimicirii (Exod 9,18-26). S-au păstrat rapoarte despre mai multe furtuni din Est în care se spune că grindina avea o greutate de la o jumătate până la două treimi dintr-un pfund.

În China au fost cunoscute unele care cântăreau mai mulţi phunzi ucigând chiar şi vitele. Dumnezeu are „cămări cu grindin㔠(Iov 38,22,23) pentru a fi folosite în ziua luptei finale (Apocalipsa 16,21)


12 Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului!”

Domnului. Traducerea siriacă red㠄înaintea Domnului,” sau „în prezenţa Domnului.” Propoziţia ebraică are o varietate de semeni, precum: „cu privire la”, „din cauza”, „privitor la „din pricină că”. Semnele acestea exprimă ideea că ceea ce a spus Iosua era „ din cauza Domnului”, sau cu privire la Domnul”, adică , a vorbit după instrucţiune divină sau cel puţin cu aprobare divină. În consecinţă cuvintele sale n-au fost îngâmfate.

Opreşte-te. Verbul tradus aici „opreşte-te” este în general redat „fii liniştit.” Totuşi mai poate însemna şi „a fi nemişcat”, depinde la ce este aplicat. Fiind adresat soarelui şi lunii care de obicei nu produc sunet, natural că el ar avea sensul ultim. Scriitorul inspirat a folosit limbajul popular al vremii descriind chestiuni de ştiinţă. În realitate nu soarele este cel care se mişcă pe ceruri, ci pământul se învârteşte în jurul axei sale ceea ce marchează ziua. Dar chiar în epoca noastră modernă de iluminare ştiinţifică noi vorbim de înălţarea sau coborârea soarelui. Unii, a căror concepţie limitată despre Dumnezeu Îl deposedează de puterea de a se amesteca în legea naturală, socotesc că o oprire a rotaţiei pământului ar fi avut efecte dezastruoase asupra pământului însuşi şi posibil, asupra întregului sistem solar, dacă nu asupra universului. Dacă credem într-un Dumnezeu atotputernic, care, ca Creator şi Susţinător, controlează lucrările creaţiei sale, nu mai este nici o problemă.

Prelungirea zilei nu numai că a procurat timp în plus pentru totala nimicire a inamicilor lui Israel, ci a fost şi o demonstraţie semnal a puterii Dumnezeului lui Israel.

El dovedea că chiar zeii cărora li se închinau păgânii erau fără putere înaintea adevăratului Dumnezeu. Ei se închinau la zeul canaanit Baal şi la zeiţa Astarteea. Atât soarele cât şi luna cărora ei se închinau s-au dovedit a fi supuşi faţă de porunca lui Iosua, sub călăuzirea lui Iehova, Dumnezeul lui Israel.

La o citire întâmplătoare, unii cred că minunea a avut loc când soarele apunea, şi că soarele era, de aceea, ţinut exact deasupra orizontului. Dar versetul 13 afirmă c㠄 soarele s-a oprit în mijlocul cerului”. Iosua şi oamenii lui au urmărit pe canaaniţi până dincolo de Bet-Haron. Având în vedere că lupta a început dis-de-dimineaţă, ar fi fost posibil să ajungă în acest loc înainte de amiază. Pe când Iosua stătea în vârful trecătorii de la Bet-Haron şi privea în jos la mulţimea cea mare a vrăjmaşului care fugea spre sud-vest înspre cetăţile lor întărite, el s-a temut că ziua se va dovedi a fi prea scurtă pentru a aduce victorie deplină. El ştia că timpul potrivit pentru a lovi era în timp ce inamicul era dezorganizat. Întârzierea ar fi dat timp pentru reorganizare. Cum s-a uitat înapoi spre răsărit către Gabaon el a văzut soarele, ca să zicem aşa , deasupra acelui punct. În spre vest, deasupra văii Aialonului, luna, în descreştere, abia se mai vedea încă. Dacă vremea ar fi fost aproape de apus, el ar fi văzut soarele în spre vest scufundându-se în mare în loc să-l vadă înspre est deasupra Gabaonului.

Cât priveşte lungimea timpului cu care soarele a întârziat în mersul său, în general este admis că a fost de o zi întreagă. Cu toate acestea textul ebraic nu specifică. În mod literal, el redă că soarele „ nu s-a grăbit să spună ca o zi perfectă”, adică , aşa cum face când ziua este încheiată. Dar limba mai îngăduie şi redarea „aproape o zi întreagă”. Aceasta ar fi procurat timp pentru aducerea la îndeplinire a evenimentelor consemnate în versetul 28, deoarece exprimarea din acest verset pare să lase a se înţelege că Macheda a fost luată în aceeaşi zi.


13 Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.

Cartea Dreptului În mod literal „ cartea celui drept”. Traducerea siriacă o numeşte „cartea laudelor”, sau „ cartea imnurilor”. La carte se mai face referire directă numai de două ori în V T, aici şi 2 Samuel 1,18-27. Septuaginta aminteşte în 1 Regi 8,53 o „carte a cântării”, probabil tot o referire la Cartea Dreptului. Cartea, în totalitatea ei, pare să fi fost alcătuită din balade însoţite de introducere în proză, care se ocupau cu eroii islamici – oameni drepţi - arătând cum au trăit şi ce au realizat. Evident că a fost compilată treptat, după cum au avut loc evenimentele aduse la îndeplinire de către aceşti bărbaţi şi femei. Faptul că balada din 2 Samuel 19,27 a fost compusă de David şi înregistrează în Cartea Dreptului nu este nici o dovadă că părţi din carte n-au existat mai devreme, poate, chiar, pe timpul lui Iosua. Remarcabilul eveniment al opririi soarelui şi lunii poate să fi fost înregistrat curând după ce el a avut loc.

Dacă este aşa, atunci când Iosua a înregistrat lupta de la Gabaon (vezi pag. 169), probabil că la scurt timp înaintea morţii lui, s-ar părea că el ar fi citat balada aceasta deosebită cu introducerea ei în proză ca parte a dării lui de seamă despre acest eveniment însemnat. Versetul 15 înseamnă că ea este o parte a citării, sau cel puţin cuvinte de comentare asupra conţinutului baladei. Prima parte a versetului 12 sub formă de introducere şi versetul 15 sub formă de încheiere au putut fi adăugate de scriitorul versetului 14, dar se pare mai probabil că totul, cu excepţia formulei de citat „nu este scris oare în Cartea Dreptului”, face parte din citat.


14 N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.
15 Și Iosua și tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.
16 Cei cinci împărați au fugit și s-au ascuns într-o peșteră la Macheda.

Într-o peşteră. În mod literal, „în peşteră”. Locul Machedei este nesigur (vezi versetul 10). Este vădit că undeva în apropiere de cetatea aceasta a fost o peşteră importantă.


17 S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împărați se află ascunși într-o peșteră la Macheda.”
18 Iosua a zis: „Prăvăliți niște pietre mari la intrarea peșterii și puneți niște oameni să-i păzească.
19 Și voi nu vă opriți, ci urmăriți pe vrăjmașii voștri și bateți-i pe dinapoi; nu-i lăsați să intre în cetățile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.”

Şi voi nu vă opriţi. În mod literal, „iar voi, să nu staţi liniştiţi”. Prompta trimitere de trupe a lui Iosua da pe faţă iscusinţa strategiei lui inspirată. Timpul era avantajos pentru o acţiune împotriva forţelor principale ale vrăjmaşului. Orice acţiune diversionistă, ca aceea a executării celor cinci împăraţi, ar fi însemnat întârziere costisitoare.

Bateţi-i pe dinapoi. Adică, puneţi în derută ariergarda oştirii. Cuvântul ebraic astfel tradus se întâlneşte numai aici şi în Deuteronom 25,18.


20 După ce Iosua și copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrângere și i-au bătut cu desăvârșire, cei ce au putut scăpa au intrat în cetățile întărite,
21 și tot poporul s-a întors liniștit în tabără la Iosua în Macheda, fără ca cineva să fi crâcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel.

Tot poporul. Dacă este ca, cuvântul „tot” să fie luat literal, aceasta înseamnă că nici un israelit nu a fost ucis, nici unui rănit, nici unul dispărut în luptă. Textul ebraic declară în mod expres că împotriva nici unui singur israelit, nimeni nu a îndrăznit să ridice glasul, cu atât mai puţin o armă. Aceasta a fost o victorie completă şi glorioasă.


22 Iosua a zis atunci: „Deschideți intrarea peșterii, scoateți afară din ea pe cei cinci împărați și aduceți-i la mine.”
23 Ei au făcut așa și au adus la el pe cei cinci împărați, pe care-i scoseseră din peșteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului și pe împăratul Eglonului.
24 După ce au adus pe acești împărați înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toți bărbații lui Israel și a zis căpeteniilor oamenilor de război care merseseră cu el: „Apropiați-vă și puneți-vă picioarele pe grumajii împăraților acestora.” Ei s-au apropiat și au pus picioarele pe grumajii lor.

Toţi bărbaţii. Adică, toţi bărbaţii de război „care merseseră cu el”, după cum se spune în acelaşi verset. Iosua ştia să menţină bunăvoinţa oamenilor. El le-a acordat încrederea lui. Ei avuseseră părtăşie în luptă, şi meritau să vadă roadele lucrării lor, împărtăşindu-se de rezultatele finale. Adevăratul conducător împărtăşeşte atât bucuriile, cât şi necazurile serviciului cu conducătorii săi – nu numai munca, ci şi roadele muncii. El face pe oamenii lui să simtă că ei sunt o parte a însărcinării şi nu numai un simplu zimţ din roata succesului. Iosua avea încredere în oamenii lui, şi ei aveau încredere în el. A proceda astfel, este pentru un conducător a-şi întări poziţia sa, iar nu a o slăbi. Încrederea dă naştere la încredere.

Pe grumajii. Procedarea aceasta era un obicei al Orientului după cum se poate vedea din anumite monumente asiriene şi egiptene. Acesta era un semn al victoriei depline. Pentru israeliţi aceasta era o demonstrare a completei subjugări la care aveau să fie obligaţi toţi potrivnicii lor. (vezi Geneza 49,8; 2 Samuel 22,41)


25 Iosua le-a zis: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați, ci întăriți-vă și îmbărbătați-vă, căci așa va face Domnul tuturor vrăjmașilor voștri împotriva cărora vă veți lupta.”
26 După aceea, Iosua i-a lovit și i-a omorât; i-a spânzurat de cinci copaci și au rămas spânzurați de copaci până seara.

I-a spânzurat. Evreii n-au spânzurat pe oameni de vii înainte de vremea Romanilor. Victima era mai întâi ucisă şi apoi spânzurată, ca exemplu pentru ca alţii să fie împiedicaţi de la crime asemănătoare. Dar conform cu legea din Deuteronom 21,23, trupul nu trebuia să atârne peste noapte ca să nu pângărească ţara.


27 Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peștera în care se ascunseseră și au pus la intrarea peșterii niște pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.

Pe la apusul. Având în vedere faptul că ziua a fost prelungită, nu există motiv de îndoială c㠄apusul soarelui” amintit în versetul acesta era în seara acelei remarcabile zile lungi.


28 Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea și a trecut-o prin ascuțișul sabiei; a nimicit cu desăvârșire pe împărat, cetatea și pe toți cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape niciunul, și împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.

Ziua aceea. După cât s-ar părea, ziua luptei de la Bet-Haron. Se pare că luarea Machedei a completat seria de întâmplări ale memorabilei zile. Aceasta a lăsat pe israeliţi fără pericolul de atac, pentru câtva timp. Ea a fost o zi mare, plină de evenimente mari.


29 Iosua și tot Israelul împreună cu el a trecut din Macheda la Libna și a dat luptă împotriva Libnei.

Libna. Operaţiunile împotriva Libnei marchează începutul unei alte etape a campaniei. Libna era o cetate puternic fortificată la nord de Lachiş. Săpăturile aşezării au scos la iveală că ea a fost odată o fortăreaţă bine construită şi că în mod practic ea a fost nimicită prin foc cam în acea vreme.


30 Domnul a dat-o și pe ea împreună cu împăratul ei în mâinile lui Israel și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se găseau în ea; n-a lăsat să scape niciunul și a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului.
31 Iosua și tot Israelul împreună cu el a trecut din Libna în Lachis, a tăbărât înaintea ei și a început lupta împotriva ei.

Lachis. Aceasta a fost principala „cetate” fortificată din regiune şi a continuat să fie o fortăreaţă în istoria israelită de mai târziu. Aşezarea a fost excavată, şi astăzi este cunoscută ca Tell ed-Duweir. Aici au fost găsite faimoasele scrisori de la Lahiş de pe vremea lui Ieremia. Ruinele sunt cam la 30 de mile sud-veste de Ierusalim, şi 20 mile este de coasta mării. Lachis-ul este numit des în Vechiul Testament. Aceasta era o fortăreaţă importantă a cărei stăpânire un vrăjmaş de la sud trebuia să o asigure înainte de a înainta spre Ierusalim. (vezi 2 Regi 18,14.17; 19,8).


32 Domnul a dat cetatea Lachis în mâinile lui Israel, care a luat-o a doua zi și a trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna.
33 Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s-a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l-a bătut, pe el și pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape.

Ghezer. Această cetate este actualul Tell Jezer. În excavările de la această aşezare a fost găsit material arheologic important. Ea este aşezată la 18 mile nord – vest de Ierusalim, Ghezerul era în afara direcţiei de marş a lui Iosua, dar Horam, regele ei, a venit în ajutorul Lachiş-ului. Iosua l-a bătut pe el şi oştirea lui, dar nu i-a luat cetatea (cap. 16,10). Este vădit că Horam avusese un pact de asistenţă mutuală cu regele Lachişului, în eventualitatea unui atac asupra oricăreia din cetăţi. Ghezerul a fost atribuit mai târziu ca o cetate levitică (cap. 21,22).


34 Iosua și tot Israelul împreună cu el a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărât înaintea ei și au început lupta.

Eglon. Vezi cele despre versetul 3.


35 Au luat-o în aceeași zi și au trecut-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și pe toți cei ce se aflau în ea; Iosua a nimicit-o cu desăvârșire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis.
36 Iosua și tot Israelul împreună cu el s-a suit din Eglon la Hebron și au început lupta împotriva lui.

Hebron. Vezi cele despre versetul 3. Este evident că locuitorii Hebronului au numit un rege nou care să urmeze celui omorât mai înainte (versetul 24-26). Expresia „toate cetăţile care ţineau de el” arată că Hebronul era o metropolă (versetul 37), adică, o cetate mamă, cu mai multe cetăţi supuse jurisdicţiei ei şi dependente de ea. Tot aşa era şi Gabaonul, amintit în capitolul 9,17.


37 L-au luat și l-au trecut prin ascuțișul sabiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetățile care țineau de el și pe toți cei ce se aflau în el; Iosua n-a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, și l-a nimicit cu desăvârșire împreună cu toți cei ce se aflau în el.
38 Iosua și tot Israelul împreună cu el s-a îndreptat împotriva Debirului și a început lupta împotriva lui.

Debir. Numele canaanit era Chiriat-Sefer, care înseamn㠄cetatea cărţilor”. În capitolul 15,49, el este numit Chiriat-sana, „cetatea Palmierilor”. EL era în ţinutul muntos al lui Iuda, cam la 12 mile sud-este de Hebron şi la aceeaşi distanţă sud-este de Lachiş. EL a fost identificat cu Tell Beit Mirsim. Ulterior, canaaniţii au reluat cetatea, dar Otniel, fratele lui Caleb, a recuperat-o mai târziu pentru Israel. Pentru bravura lui, el a primit de nevastă pe Axa, fiica lui Caleb (cap. 15,17). Cetatea a fost dată preoţilor (cap 21,15).


39 L-a luat, pe el, pe împăratul lui și toate cetățile care țineau de el; le-au trecut prin ascuțișul sabiei și au nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului și împăratului lui cum făcuse Hebronului și cum făcuse Libnei și împăratului ei.
40 Iosua a bătut astfel toată țara, muntele, partea de miazăzi, câmpia și costișele, și a bătut pe toți împărații; n-a lăsat să scape nimeni și a nimicit cu desăvârșire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.

Toată ţara. Expresia „muntele” înseamnă regiunea muntoasă care se întinde la sud de Ierusalim.

Miazăzi. Ebraicul negeb. O regiune semi-aridă, de piatră, calcaroasă, cu numai câteva izvoare, cu verdeaţă, deposedată de pomi şi verde numai în sezonul ploios. Teritoriul oferea o ocazie pentru agricultorul harnic care nu numai că avea să are orice loc neted, dar să folosească chiar şi stâncile şi să le facă să întreţină recoltele şi viile sale.

Câmpia. Această regiune inferioară, Şefela, era regiune de la poalele muntelui dintre Iuda şi Filistia.

Costişele. Probabil terenul ondulat de la poalele Şefelei şi dintre aceasta şi câmpia Filistiei. Regiunea aceasta era brăzdată de pâraie şi văi şi deci fertilă şi prosperă.


41 Iosua i-a bătut de la Cades-Barnea până la Gaza, a bătut toată țara Gosen până la Gabaon.

Gosen. Nu regiunea cu acelaşi nume din Egipt, fostul loc de şedere al evreilor, ci o porţiune din Iudeea sudică. (cap. 11,16; 15,51).


42 Iosua a luat în același timp pe toți împărații aceia și țara lor, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.
43 Și Iosua și tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.

Ghilgal. (vezi cele despre cap. 9,6; 10,7).