1 Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.

Cuvântul Domnului. Ioel îl asigură pe cititor că solia sa nu vine de la el. Cuvintele lui erau ale Domnului. El pretinde că are inspiraţie divin, aşa cum au făcut şi alţi profeţi (Osea 1,1; Mica 1,1; comp. 2Timotei 3,16; 2Petru 1,20.21).

Ioel. Numele, probabil, înseamnă Iehova este Dumnezeu. Biblia menţionează câteva persoane cu acest numele (1Samuel 8,2; 1Cronici 7,3; 11,38; 15,7.11). Profetul este evidenţiat ca fiu al lui Petuel. Nimic altceva nu se cunoaşte cu privire la Petuel. Traducerea Bathouel din LXX nu aduce nici o lumină în plus.


2 Ascultați lucrul acesta, bătrâni! Și luați seama, toți locuitorii țării! S-a întâmplat așa ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinților voștri?

S-a întâmplat aşa ceva? Nenorocirea este încă proaspătă în amintirea celor în viaţă. Ea constituie ceva nemaiauzit pentru înaintaşii lor şi ceva de povestit generaţiilor viitoare. Plaga lăcustelor pe care Dumnezeu a adus-o asupra Egiptului prin Moise a fost descrisă şi ea ca un eveniment fără precedent (Exod 10,6). Timp de cinci generaţii, o aşa nenorocire nu mai fusese şi nu urma să mai fie cunoscută. Prin acest mijloc eficient, Ioel subliniază importanţa neobişnuita a soliei sale.


3 Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!

La copiii lor. Compară Psalmi 78,4-7.


4 Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil.

Lăcusta Gazam. Ebr. gazam, de la o rădăcină care înseamnă a tăia, de unde se consideră că desemnează o lăcustă tăietoare. Lăcusta Arbeh. Ebr. ’arbeh, considerată a reprezenta o lăcustă care trăieşte în roiuri sau migratoare. Lăcustele din plaga egipteană sunt identificate ca ’arbeh (Exod 10,4-19). Lăcusta Ielec. Ebr. yelec, care se crede că desemnează stadiul de vierme, lipsit de aripi al lăcustei. Lăcusta Hasil. Ebr. chasil. Această insectă nu poate fi identificată cu precizie. Chasil vine de la

o rădăcină care înseamnă a devora, de unde şi traducerea RSV lăcustă distrugătoare. Unii învăţaţi susţin că gazam, ’arbeh, yelec, chasil sunt patru termeni care desemnează cele patru stadii ale lăcustei de la larvă, până la insecta matură. Totuşi, lucrul acesta nu poate fi dovedit.

În general, două concepţii au fost susţinute cu privire la această descriere a plăgii lăcustelor: 1) concepţia literală, care susţine că Ioel descrie o plagă a lăcustelor deosebit de devastatoare, şi că profetul face din acest dezastru prilejul unei chemări la pocăinţă; eliberarea de sub această plagă naturală este apoi transformată într-un prilej pentru o cuvântare cu privire la viitoarea Zi a Domnului, când poporul lui Dumnezeu va fi eliberat de toţi duşmanii săi. 2) concepţia alegorică, care susţine că descrierea plăgii a fost doar o ilustraţie a judecăţilor viitoare. De exemplu, pe vremea lui Ieronim, cele patru insecte nimicitoare erau considerate drept simboluri ale a) babilonienilor şi asirienilor, b) mezilor şi perşilor, c) macedonenilor şi Antioh Epifanul, d) romanilor. Astăzi, nici un cercetător serios al Bibliei nu mai acceptă această concepţie.

Întrucât invaziile de lăcuste erau destul de obişnuite în Palestina, ar fi dificil să dovedim că o astfel de plagă nu ar putea constitui prilejul profeţiei lui Ioel. Argumentele care au fost prezentate împotriva acestei opinii, ca de exemplu faptul că obiceiurile lăcustelor nu sunt descrise cu acurateţe, tind să cadă atunci când ne gândim că exprimarea este extrem de figurată şi poetică. Pe de altă parte, este imposibil de dovedit că Ioel nu s-a folosit de descrierea invaziei insectelor doar ca o ilustraţie pentru a reprezenta invazia oştirilor duşmane. (Vezi p. 937, 938).

Oricare interpretare este adoptată, învăţătura escatologică a cărţii rămâne aceeaşi. Ioel se concentrează asupra zilei celei mari a Domnului şi asupra izbăvirii lui Israel din ziua aceea, dacă naţiunea va fi cooperat întru totul cu Dumnezeu. Dar Israel nu a reuşit să facă lucrul acesta. Scriitorii inspiraţi arată cum soliile profetice care nu au ajuns să fie împlinite din cauza necredinţei lui Israel, urmează să fie împlinite în era creştină (vezi p. 35, 36).


5 Treziți-vă, bețivilor, și plângeți! Văitați-vă, toți cei ce beți vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!

Beţivilor. Într-o manieră poetică băutorii de vin sunt chemaţi să-şi deplângă soarta. Lipsiţi de mijloacele pasiunii lor favorite, ei sunt îndemnaţi să se trezească din apatia lor şi să verse lacrimi de dezamăgire.


6 Căci în țara mea a năvălit un popor puternic și fără număr, cu dinți de leu și măsele de leoaică.

Un popor. Ebr. goy. Compară Proverbe 30,25.26, unde creaturi inferioare sunt denumite popor (ebr. ’am). Pasajul acesta din Ioel pare să fie singurul loc din Scripturi unde se face referire la făpturi inferioare ca la o naţiune. Posibil că realitatea iese aici la suprafaţă prin ilustraţie, şi că profetul are în vedere o oaste invadatoare inamică.


7 Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăți smochinul, l-a jupuit de coajă și l-a trântit jos; mlădițele de viță au ajuns albe!

Via. Compară Psalmi 80,8; Isaia 5,1-7; Osea 9,10; 10,1.

Pustiit. După ce lăcustele atacă tot ce este verde şi suculent, atacă coaja pomilor.

Mi-a făcut bucăţi. Literal i-a făcut cioturi.


8 Bocește-te ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereții ei!

Bărbatul tinereţii ei. Fără îndoială, cineva cu care o tânără este logodită şi pe care îl iubeşte cu adevărat, dar care moare înainte ca ei să se fi căsătorit. În locul unei haine de nuntă, ea îmbracă

o haină aspră de sac a doliului. În legea mozaică, se considera că o logodnă, în aspectele ei generale, îi leagă pe cei doi tot atât de mult ca şi o căsătorie (vezi comentariul la Deuteronom 22,23; Matei 1,18-20).


9 Au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Domnului; preoții, slujitorii Domnului, jelesc.

Darurile de mâncare. Sau jertfele de făină, jertfele de cereale. Cu privire la natura acestor jertfe, vezi comentariul la Levitic 2,1. O parte din aceste daruri erau pentru întreţinerea preoţilor (Levitic 2,3; 6,16; 10,12-15).


10 Câmpia este pustiită, pământul, întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.

Pământul întristat. Prin personificare, ţara este prezentată ca fiind întristată din cauza lipsei sale de productivitate. Ebraica acestui verset prezintă o serie de aliteraţii interesante care nu pot fi reproduse în română.


11 Înmărmuriți, plugari, văitați-vă, vieri, din pricina grâului și orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.

Grâului. Grâul, orzul, alacul şi meiul erau principalele recolte cerealiere ale Palestinei.


12 Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp s-au uscat… Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!

Rodiul. Enumerarea efectelor secetei (v. 20) asupra diferitelor plante şi asupra diferiţilor pomi este făcută, fără îndoială, pentru a scoate în evidenţă severitatea ei. Limbajul versetelor 10-12 descrie şi el corespunzător efectele celei de-a patra din ultimele şapte plăgi (Apocalipsa 16,8.9; comp. GC 628).


13 Încingeți-vă, preoți, și plângeți! Bociți-vă, slujitori ai altarului; veniți și petreceți noaptea îmbrăcați cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare și jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.

Încingeţi-vă. Adică cu sac, normal, un simbol al doliului (v. 8), aici al pocăinţei pe care trebuie să o dea pe faţă Israel (1Regi 21,27). Slujitori. De la ebraicul sharath, a sluji. Cuvântul este folosit aici sinonim cu preoţi.


14 Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare; strângeți pe bătrâni, pe toți locuitorii țării, în Casa Domnului Dumnezeului vostru și strigați către Domnul.

Vestiţi. Sau Sfinţiţi. Ebr. qadas, a consacra, a dedica, aici, probabil, în sensul consacrării cu rituri religioase sau cel puţin cu proclamare oficială.

Adunare de sărbătoare. Sau solemnă. Ebraicul ’asarah, de la rădăcina asar, a reţine, a restrânge, aici în sensul de a înceta orice lucrare în scopul de a convoca o adunare.


15 „Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.

Ziua Domnului. O expresie obişnuită la profeţi (Isaia 2,12; 13,6; Ezechiel 30,3; Amos 5,18; Ţefania 1,14; etc.). Cu privire la semnificaţia expresiei, vezi comentariul la Isaia 13,6. În primul rând Ioel se referă la judecăţile iminente asupra lui Iuda. În principiu, prezicerile lui se aplică şi la ziua finală a judecăţii care urmează să vină asupra lumii. (Vezi p. 37, 38).

Cel Atotputernic. Ebr. Shaddai, (vezi Vol. I, p. 171).


16 Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noștri? Și n-a pierit bucuria și veselia din Casa Dumnezeului nostru?

Hrana. Ebr. ’okel, hrană de orice fel.

Din Casa. Întrucât recoltele fuseseră distruse, nu se puteau înfăţişa la Templu daruri din primele roade sau de mulţumire. Când evreii din vechime aduceau darurile acestea şi altele la Domnul, era un timp de bucurie (vezi Deuteronom 12,5-7). Plaga a pus capăt acestei bucurii.


17 S-au uscat semințele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!

S-au uscat seminţele. Ebraica primei propoziţii a acestui verset este incertă. Cuvintele traduse aici seminţe uscat şi bulgări apar numai aici în Vechiul Testament, iar sensul lor este obscur. În loc de seminţe unii cred că trebuie să se traducă smochine uscate, alţii cursuri de ape. Cuvântul pentru s-au uscat, abash, dacă trebuie să fie comparat cu arabul ’abisa, înseamnă a se sfriji. În loc de bulgări, unii spun lopeţi. LXX nu susţine nici una din aceste sugestii. Ea zice juncile sar la ieslele lor. Dar aceasta nu reduce câtuşi de puţin obscuritatea pasajului


18 Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă!

Gem vitele. Aici este arătat efectul năpădirii insectelor şi al secetei asupra regnului animal.


19 Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul izlazurile pustiului, și para focului a pârlit toți copacii de pe câmp!

Doamne. După câte se pare o izbucnire a profetului, datorită intensităţii necazului şi suferinţei pricinuită de invazia insectelor şi de secetă. Focului. Para focului este probabil un simbol al căldurii dogorâtoare a soarelui.


20 Chiar și fiarele câmpului se îndreaptă doritoare către Tine, căci au secat pâraiele și a mâncat focul izlazurile pustiului.

Fiarele. Vezi comentariul la v. 18.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

10–12GC 628

12 PK 538

12, 15–18Ed 180; PK 726; 9T 15

15–18PK 537

17–20GC 628