Ioan 16

1 V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.

Prilej de cădere. Gr. skandalizo (vezi la Matei 5,29). Pentru înştiinţări cu privire la persecuţie, pentru ca să se prevină descurajarea vezi la Ioan 15,20.

2 Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.

Sinagogi. Vezi la cap. 9,22.

Aduce o slujbă lui Dumnezeu. [Face serviciu lui Dumnezeu, KJV]. Iudeii care îi persecutau pe apostoli socoteau că evangheliştii aceştia erau hulitori care căutau să răstoarne religia pe care o înfiinţase Dumnezeu (vezi Fapte 6,13.14; 21,28-31). O reflectare a zelului iudeilor pentru religia lor şi a geloziei cu care căutau să ocrotească cultul ei, se găseşte în unul din perceptele din Mishnah: Dacă cineva fură Kiswah-a, sau blestemă prin descântece, sau coabitează cu o femeie păgână [lit. siriană], este pedepsit de zeloţi. Dacă un preot săvârşeşte slujba la Templu când este necurat, fraţii săi preoţi nu-l acuză de aceasta la Beth Din, ci preoţii tineri îl scot din Curtea Templului şi-i despică ţeasta cu ciomegele. [Despre] un laic care a îndeplinit serviciul în Templu, R. Akiba zicea: El este sugrumat; Înţelepţii zic: [Moartea lui este] din mâinile Cerului (Sanhedrin 9. 6, ed. Soncino a Talmudului, p. 542). Paginile raportului istoric cuprind repetate persecuţii săvârşite în numele religiei.

3 Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.

N-au cunoscut. Comparaţi cap. 15,21.

4 V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi.

Ceasul. [Timpul, KJV]. Literal, ceasul. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146) pentru exprimarea ceasul lor, adică ceasul acestor persecutori. Vezi Luca 22,53. Să vă aduceţi aminte. Înştiinţarea de mai înainte urma să-i întărească în ceasul persecuţiei (vezi la cap. 15,20).

Eram cu voi. Nu era nevoie să le spună mai dinainte, deoarece dacă ar fi venit, Isus ar fi fost cu ei pentru a-i încuraja. De fapt, cât timp Isus a fost pe pământ persecuţia a fost îndreptată împotriva Lui. Dar după plecarea Lui ura vrăjmaşului urma să fie îndreptată împotriva reprezentanţilor Lui.

5 Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?”

Mă duc. [Venirea Mângâietorului, Ioan 16,5-33]. Comparaţi cap. 7,33; 13,33; 14,2.

Întreabă. Literal, stăruieşte cu întrebarea. Înţeles în felul acesta, versetul acesta nu contrazice cap. 13,36 şi 14,5. Ucenicii puseseră mai înainte o întrebare cu privire la chestiunea aceasta, dar încetaseră de a face lucrul acesta. Ei erau absorbiţi în gânduri egoiste şi nu se gândeau la bucuria Învăţătorului lor la perspectiva de a Se întoarce la Tatăl Său şi de a duce planul mântuirii un pas mai aproape de terminare. Era de folos ca El să Se ducă (cap. 16,7).

6 Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima.

Întristarea. Vezi la cap. 14,1. Ei ar fi trebuit să se bucure în schimb de perspectiva slavei la care Învăţătorul lor Se întorcea. În schimb gândul despărţirii lor de El le-a umplut inimile de prevestiri rele pline de îngrijorare.

7 Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Vă este de folos. Sau este profitabil pentru voi. Moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos erau evenimente importante în realizarea planului de mântuire. Fără de acestea era Spiritului nu ar fi devenit o realitate. Plecarea Lui era în felul acesta spre folosul şi binele ucenicilor. În trupul lui încarnat Isus nu ar fi putut să fie pretutindeni de faţă, dar prin mijlocirea Duhului, Isus putea fi cu fiecare din urmaşii Săi totdeauna şi în toate locurile (vezi Matei 28,20).

Mângâietorul. Vezi la cap. 14,16.

Vi-L voi trimite. Potrivit cu planul lui Dumnezeu, Isus urma să termine lucrarea Sa pe pământ şi să Se înalţe la tronul Tatălui înainte ca Duhul să vină.

8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

Va dovedi lumea vinovată. [Mustra, KJV]. Gr. elegcho, a convinge. Cuvântul este tradus s-au simţit mustraţi în cap. 8,9. În cap. 8,46 este tradus dovedi (cf. 1 Corinteni 14,24; Tit. 1,9; Iacov 2,9), dar convinge ar fi preferabil. În Luca 3,19; Efeseni 5,11.13; 2 Timotei 4,2 elegcho este tradus mustra ca şi în 1 Timotei 5,20; Tit. 1,13; Evrei 12,5; Apocalipsa 3,19.

Pentru păcatul. Lucrul acesta l-a făcut şi Isus (cap. 7,7). Ziua Cincizecimii, ziua când s-a revărsat darul Duhului, a procurat o impresionantă expunere a acestui aspect al lucrării Duhului. Aceia care au auzit cuvântarea lui Petru au fost străpunşi în inimă (Fapte 2,37). Una din cele dintâi dovezi ale lucrării Duhului Sfânt este convingerea adâncă pe care cineva o are că este păcătos.

Neprihănirea. Spiritul nu numai că dă pe faţă păcatul; El convinge cu privire la neprihănire. El îndeamnă pe oameni să accepte neprihănirea lui Hristos, atât cea atribuită (Romani 10,3-10), cât şi cea împărtăşită (Galateni 2,20; Filipeni 2,13).

Judecata. De asemenea, Isus i-a avertizat pe oameni cu privire la judecata viitoare (Matei 5,21.22; 10,15; 11,22.24; 12,36). Nimeni nu poate scăpa de judecată; ea este tot atât de sigură ca şi moartea (Evrei 9,27). Deşi teama de judecată nu trebuie să fie primul motiv pentru a face binele, totuşi, ea este un mijloc puternic de a trezi minţile întunecate de păcat şi adesea, şi pe bună dreptate, se face apel la ea (vezi Marcu 9,43-48; Apocalipsa 14,9-11). Vezi la Ioan 16,11.

Astfel Duhul îi convinge pe oameni de păcatul lor, îi îndreaptă la mântuirea şi neprihănirea care este în Isus şi-i avertizează de consecinţele continuării în păcatele lor şi de neglijare a mântuirii oferite fără plată.

9 În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;

Nu cred în Mine. Dumnezeu a prevăzut numai un singur mijloc de mântuire (Fapte 4,12; 1 Corinteni 3,11), şi anume, credinţa în Isus Hristos (Ioan 3,16; 18,36). Cei care sunt luminaţi, aşa cum fuseseră iudeii, sunt fără scuză când refuză să creadă în Acela pe care Dumnezeu L-a trimis în lume (vezi la cap. 15,22).

10 în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea;

Mă duc la Tatăl. [Mă duc la Tatăl Meu, KJV]. Pe când era pe pământ Isus a arătat calea la dreptatea desăvârşită cerută de la cei care intră în împărăţia cerului (Matei 5,48; 6,33). După plecarea Sa aceasta urma să fie lucrarea specială a Duhului (vezi la Ioan 16,8).

11 în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.

Pentru judecata. Gr. krisis, actul judecăţii. Îndreptăţirea caracterului divin la cruce a asigurat că Satana va fi adus la judecată şi condamnat. Şi dacă aceasta era adevărat cu privire la arhirebelul însuşi, urma să fie adevărat şi cu privire la toţi complicii lui. Vezi la v. 8.

Stăpânitorul lumii acesteia. Vezi la cap. 12,31; cf. cap. 14,30.

12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

Am să vă spun multe lucruri. Mintea omenească este capabilă să adune adevărul într-o măsură limitată. Isus petrecuse peste trei ani cu ucenicii, timp în care El îi învăţase cu credincioşie din cele dumnezeieşti. Ei învăţaseră mult, dar mai erau încă multe lucruri care mai rămâneau să fie descoperite (vezi la cap. 14,26). Înţelepciunea lui Dumnezeu este infinită şi nu poate fi epuizată. O viaţă întreagă de studiu sârguincios ne dă privilegiul de ne face numai o părere limitată cu privire la comorile infinite ale cunoştinţei spirituale.

Uneori o letargie spirituală împiedică achiziţionare de adevăr divin în plus. Acesta era cazul cu corintenii, despre care Pavel spunea că sunt fireşti, care aveau nevoie să fie hrăniţi cu lapte şi nu cu hrană solidă, deoarece nu erau în stare să suporte o dietă spirituală substanţială (1 Corinteni 3,1.2). Creştinii sunt îndemnaţi să lase adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să meargă spre cele desăvârşite (Evrei 6,1; cf. Evrei 5,11-14).

13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

Duhul adevărului. Vezi la cap. 14,17.

În tot adevărul. Vezi la cap. 14,26; 16,12. Adevăr este folosit aici în primul rând în sensul lui teologic (vezi la cap. 8,32). Totuşi, este tot aşa de adevărat că toate descoperirile şi invenţiile cu adevărat ştiinţifice îşi au obârşia în Dumnezeu (vezi CT 277).

Nu va vorbi de la El. Isus declarase acelaşi lucru cu privire la Sine (cap. 12,49; 14,10). Sursa ultimă a autorităţii era Dumnezeu.

Lucrurile viitoare. Isus descoperise lucruri viitoare (Matei 24; etc.). Dar trebuia să se dea mai multă lumină cu privire la cele viitoare. Profeţiile Apocalipsei sunt un exemplu remarcabil de felul cum s-a împlinit aceasta. Cu privire la soliile către biserică Ioan a declarat: Să asculte ce zice bisericilor Duhul (Apocalipsa 2,7.11; etc.).

14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

Mă va proslăvi. Adică, printr-o descoperire a maiestăţii şi slavei Hristosului înviat şi o dezvăluire a tainelor planului de mântuire. Ce este al Meu. Este posibil de a da o parte din fondul deplin al adevărului (vezi la v. 12).

15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

Tot. [Toate lucrurile, KJV]. Vezi la cap. 3,35; cf. cap. 17,10.

16 Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.”

Nu Mă veţi mai vedea. Cea dintâi puţină vreme este în general înţeleasă că se referă la timpul scurt intervenind până la Paşte şi a doua puţină vreme la cele trei zile dintre crucificare şi înviere. Unii au sugerat un dublu înţeles la cuvintele lui Hristos, mai întâi, că ele se referă la moarte şi înviere şi al doilea, că ele se referă la înălţarea la Tatăl şi revenirea Sa la sfârşitul veacului (cap. 14,1-3). Revenirea aceasta este prezentată în altă parte ca nefiind departe: Cel ce adevereşte acestea zice: Da, Eu vin curând (Apocalipsa 22,20; cf. cap. 1,3). Totuşi, având în vedere explicaţia din Ioan 16,20-29 se pare că lucrul cel mai bun este de a considera pasajul ca o referire la evenimente ale viitorului imediat.

17 La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea” şi: „Pentru că Mă duc la Tatăl”?”

Între ei. Se pare că se sfiau să Îl întrebe pe Isus direct. Cuvintele Lui enigmatice treziseră cu putere curiozitatea lor.

Ce înseamnă cuvintele acestea? Isus vorbise mai înainte de moartea şi învierea Sa, dar ucenicii nu înţeleseseră pe deplin însemnătatea cuvintelor Sale (vezi la Matei 16,21); de unde încurcătura lor faţă de această afirmaţie.

18 Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: „Peste puţină vreme”? Nu ştim ce vrea să spună.”

Verset ce nu a fost comentat.

19 Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea”?

Verset ce nu a fost comentat.

20 Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.

Veţi plânge şi vă veţi tângui. Isus nu dă un răspuns direct la întrebarea ucenicilor, dar revarsă o lumină nouă asupra circumstanţelor care însoţeau evenimentele care aveau să aibă loc peste puţină vreme. Pentru o împlinire a prezicerii vezi Luca 23,27; Ioan 20,11.

Lumea se va bucura. Vrăjmaşii lui Isus s-au bucurat când El a fost adus la tăcere. Totuşi, bucuria lor a fost de scurtă durată, aşa cum a fost şi întristarea prietenilor lui Isus. Se va preface în bucurie. Vezi cap. 20,20.

21 Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.

Femeia. [O femeie, KJV]. Literal, femeia, o femeie tipică. Figura cu o femeie în chinurile naşterii se găseşte în Vechiul Testament (Isaia 26,17; 66,7; etc.). Dar numai aici se face referire la întristarea transformată în bucurie.

Om. Gr. anthropos, om în înţelesul generic, adică, o fiinţă omenească.

22 Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.

Inima vi se va bucura. Aceasta este aplicaţia pe care Isus o face din figura introdusă în v. 21. De aceea, faptul de a vedea în chinurile de naştere ale femeii, durerile naşterii unei noi ordini a împărăţiei, este o extindere forţată a figurii. Bucuria ucenicilor a venit în ziua învierii.

Nimeni. [Nici un om, KJV]. Gr. oudeis, nici unul, diavolul şi uneltele sale inclusiv. Bucuria ucenicilor urma să fie deplină şi dăinuitoare în comuniunea spirituală cu Domnul înviat, care urma să fie cu ei în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28,20).

23 În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.

În ziua aceea. Adică, era darului Duhului Sfânt (cap. 14,16.17.26; 25,26; 16,7-14).

Nu Mă veţi mai întreba de nimic. Cuvântul întreba este folosit de două ori în versetul acesta, în primul caz de la erotao şi în al doilea de la aiteo. Erotao înseamnă în general a pune o întrebare, în contrast cu aiteo, care înseamnă a cere ceva. Se poate ca aici să se fi avut în vedere deosebirea aceasta. În cazul acesta Isus îi informează pe ucenici că în ziua dăruirii Duhului Sfânt nu va mai fi nevoie de întrebări, deoarece Duhul îi va învăţa toate lucrurile (cap. 14,26). În această ultimă noapte ucenicii puseseră multe întrebări şi dăduseră pe faţă o remarcabilă greutate de a înţelege (cap. 14,5.8.9.22; 16,17). Spiritul urma să le lumineze mintea şi ei urmau să înţeleagă ceea ce acum le apărea atât de enigmatic.

Totuşi, Ioan foloseşte pe erotao şi în sensul de a cere ceva (vezi cap. 14,16, unde este tradus cere). Dacă Ioan intenţiona acelaşi înţeles aici, atunci contrastul este între Mă veţi întreba şi cere de la Tatăl. Ucenicii nu vor mai avea prezenţa corporală a lui Isus între ei, dar ei ar fi putut să ceară liber de la Tatăl în numele lui Isus, pe deplin siguri că cererile lor urmau să fie împlinite.

Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51.

În numele Meu. Vezi la cap. 14,13.

24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

Până acum nu aţi cerut. Legătura dintre Fiul şi Tatăl nu fusese pe deplin înţeleasă mai înainte. Fuseseră adresate rugăciuni către Divinitate cu o concepţie limitată sau, poate uneori, fără nici o concepţie despre Dumnezeire. După înălţarea lui Hristos şi instalarea Lui ca Preot şi Împărat, adevărata Lui poziţie ca Mijlocitor al rugăciunilor creştinului urma să fie înţeleasă.

Bucuria voastră. Vezi la cap. 15,11.

25 V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.

Pilde. Gr. paroimiai (vezi la cap. 10,6).

Vă voi vorbi desluşit. [V-am arătat lămurit, KJV]. Duhul urma să le învioreze puterea de înţelegere (cap. 14,26; 16,13).

26 În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.

În numele Meu. Vezi la cap. 14,13.

Nu vă zic. Mijlocirea lui Hristos nu urma să biruiască vreo repulsie sau lipsă de bunăvoinţă din partea Tatălui de a asculta rugăciunile sfinţilor. Tatăl Însuşi îi iubea pe ucenici (vezi v. 27) şi era tot atât de dispus să răspundă la rugăciune ca şi Fiul. Subiectul ilustraţiei în prezentarea lui Isus ca Mijlocitor (Evrei 7,25) este că numai prin mijlocirea sacrificiului nemărginit al Fiului este posibil ca atât Tatăl, cât şi Fiul să extindă plinătatea binecuvântării la solicitant.

27 Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.

Tatăl Însuşi. Vezi la v. 26.

Pentru că M-aţi iubit. Dumnezeu nu îi iubeşte numai pe cei care Îl iubesc pe Fiul Său, El iubeşte lumea (Ioan 3,16; cf. Romani 5,8). Totuşi, când oamenii răspund la iubirea lui Dumnezeu este posibilă o manifestare mai mare a acelei iubiri.

28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.”

Am ieşit. [Am venit, KJV]. Marile fapte ale credinţei creştine sunt rezumate aici: preexistenţa lui Hristos (Am ieşit de la Tatăl), întruparea şi evenimentele însoţitoare (am venit în lume) şi înălţarea (Mă duc la Tatăl). Vezi la cap. 1,1.14.

29 Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă.

Nici o pildă. [Nici un proverb, KJV]. Vezi la cap. 10,6.

30 Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”

Cunoaştem. [Suntem siguri, KJV]. Literal, cunoaştem. Ucenicii au ajuns probabil la concluzia că sosise deja momentul iluminării din v. 25. Isus a căutat să arate cât de mărginită era concepţia aceasta (v. 31, 32).

Cineva. Ucenicii mărturisesc aici credinţa în capacitatea Lui de a citi inimile. El demonstrase capacitatea Lui de a răspunde la dorinţa nerostită a inimilor lor (v. 17-19).

31 „Acum credeţi?”, le-a răspuns Isus.

Acum credeţi? Hristos nu tăgăduieşte că ei credeau; El doar lasă să se subînţeleagă că credinţa lor fusese nedesăvârşită.

32 „Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.

Veţi fi risipiţi. Vezi Marcu 14,27.50.

Mă veţi lăsa singur. Ei toţi L-au părăsit şi au fugit (Matei 26,56).

Dar nu sunt singur. Hristos avea o legătură neîntreruptă cu Tatăl Său.

33 V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Pace. Vezi la cap. 14,27.

Veţi avea necazuri. Vezi la cap. 15,20; 16,2.

Îndrăzniţi. Gr. tharseo, a fi plin de curaj. Comparaţi Matei 9,2; 14,27; etc.

Eu am biruit lumea. Isus privea cu încredere înainte către cruce, deplin încrezător că va fi biruitor asupra puterilor întunericului (vezi Coloseni 2,15). Stăpânitorul lumii acesteia urma să fie înfrânt (vezi la cap. 12,31; 14,30; cf. cap. 16,11), iar ucenicii nu aveau nimic de temut.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–4 TM 69 2 Ev 339; 6T 120

2, 4 AA 79

7 AA 38; Ed 94; MH 104; SC 75

7, 8 TM 392

8 AA 52; DA 671; Ev 283; FE 197; GW 284; ML 332; TM 65, 401; 3T 428; 6T 319

8, 9 ML 43

11 DA 679

12 AA 271; DA 507; Ev 57, 202, 369; MH 245; TM 476; 6T 55

12–14 DA 670

13 AA 38, 51, 53; CSW 35; Ed 134; Ev 167; EW 190; FE 473; GC viii, 469; GW 284; TM 111; 5T 439; 6T 163; 8T 19

13, 14 DA 671; GW 297; SC 109; 5T 703

13–15 Ed 94

14 AA 52; DA 671; ML 49; SC 91; TM 95, 396

15 EW 24

19, 20 DA 277

20 DA 82

22 DA 788

23 Ed 95; TM 205

23, 24 AA 36; DA 833; SC 74; TM 157; 8T 178

24 DA 667; GC 477; LS 74; SC 111; 1T 55, 120; 4T 315; 6T 364; 7T 32, 251

25 MH 420; 8T 267

27 FE 178; SC 64; 5T 742

26, 27 GC 416; SC 100; 6T 364; 8T 178

27 FE 178; SC 64; 5T 742

32 DA 697

33 AA 23, 84, 86; DA 123, 679; FE 465; GW 39; LS 265; ML 69, 324; SC 123; 2T 122; 3T 115, 423; 5T 82; 6T 307; 8T 127, 212