Ioan 15

1 Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul.

Eu sunt. [Adevărata viţă, Ioan 15,1-17]. Încă una din vestitele exprimări de Eu sunt ale lui Isus (vezi la cap. 6,20; cf. cap. 8,12; 10,7.11; 11,25; 14,6). Pentru însemnătatea lui Eu sunt fără pronumele el [acela] vezi la cap. 8,24.

Adevărata. Gr. alethinos, autentica. În metaforele biblice Israel fusese asemănat cu o viţă (Psalmii 80,8-16; Isaia 5,1-7; 27,2,3; Ieremia 2,21; 12,10). O viţă de aur împodobea intrarea Templului lui Irod (vezi Mishnah Middoth 3. 8, ed. Soncino a Talmudului, p. 15) şi desene de frunze de viţă sau de ciorchini erau expuse pe monede şi arhitectură. Iudeii depindeau de legătura lor cu viţa lui Israel pentru mântuirea lor. Dar Israel se dovedise necredincios faţă de avantajele lui spirituale şi respinsese pe adevăratul lui împărat, Isus. Acum Isus Se prezenta ca viţa adevărată. Numai prin legătură vitală cu El puteau oamenii să fie salvaţi.

Vierul. Gr. georgos, un lucrător de pământ, aici, un viticultor. Comparaţi folosirea lui georgos în Luca 20,9; 2 Timotei 2,6; Iacov 5,7. Mai de mult Dumnezeu a adus o vie din Egipt (Psalmii 80,8) şi a sădit-o în ţara Canaan. Acum a luat o altă viţă, pe Însuşi Fiul Său, şi L-a sădit în ţara lui Israel (vezi DA 675).

2 Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.

Orice mlădiţă. Ucenicii sunt reprezentaţi ca mlădiţe ale viţei. Aşa cum mlădiţele sunt dependente de legătura lor cu butucul în ce priveşte viaţa şi productivitatea, tot aşa creştinul este dependent de unirea cu Hristos în ce priveşte viaţa şi rodnicia spirituală.

N-aduce roadă. De la acela care mărturiseşte că este în Hristos se aşteaptă să aducă roade corespunzătoare mărturisirii sale. Roadele acestea sunt denumite în altă parte roade ale Duhului (Galateni 5,22; Efeseni 5,9), sau roade ale neprihănirii [dreptăţii] (Filipeni 1,11; cf. Evrei 12,11), adică, roade care sunt neprihănire [dreptate]. Roadele acestea se dau pe faţă în caracter şi în viaţă. Când aceste roduri bune (Iacov 3,17) lipsesc, este necesar să se îndepărteze ramura neroditoare.

O taie. [Îndepărtează, KJV]. Gr. airo (vezi mai jos la Curăţeşte].

Curăţeşte. Gr. kathairo, a curăţi, în cazul acesta, prin îndepărtarea creşterii superflue. Există

un joc de cuvinte în textul grec pentru taie (îndepărtează) (airo) şi curăţeşte (kathairo) care nu poate fi reprodus în traducere. Caracterul este curăţit de încercările şi necazurile vieţii. Tatăl, Vierul ceresc, supraveghează operaţia. Şi deşi mustrarea poate fi dureroasă, mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii (Evrei 12,11).

Mai multă roadă. Nu poate fi viaţă fără creştere. Câtă vreme există viaţă, este nevoie de dezvoltare continuă. Dezvoltarea caracterului este lucrarea unei vieţi întregi (COL 65,66). Vezi la Matei 5,48.

3 Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.

Acum. Gr. ede, deja, acum. Voi sunteţi curaţi. Vezi la cap. 13,10. Din pricina cuvântului. [Prin cuvânt, KJV]. Mai degrabă, din cauza cuvântului. Ucenicii răspunseseră la cuvântul mântuirii adus lor de Isus (cf. la cap. 12,48).

4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine.

Rămâneţi în Mine. O rămânere continuă într-o legătură vie cu Hristos este esenţială pentru creştere şi rodnicie. Atenţia ocazională dată celor religioase nu este îndestulătoare. Căţărarea pe un val înalt al zelului religioas într-o zi, numai pentru a cădea într-un abis al unei perioade de neglijenţă a doua zi, nu promovează tăria spirituală. A rămâne în Hristos înseamnă că sufeltul trebuie să fie în comuniune zilnică, constantă cu Isus Hristos şi trebuie să trăiască viaţa Lui (Galateni 2,20). Nu este posibil ca o mlădiţă să depindă de alta în ce priveşte viabilitatea ei; fiecare trebuie să-şi menţină legătura sa personală cu via. Fiecare membru trebuie să aducă roadele sale.

5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.

Despărţiţi de Mine. [Fără de Mine, KJV]. Firea pământească... nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună (Romani 8,7). Este cu neputinţă ca omul, prin propria sa tărie, să scape din prăpastia în care a căzut şi să aducă roade spre sfinţire (vezi SC 18). Orişiunde oamenii susţin principiul că se pot salva pe ei înşişi prin propriile lor fapte nu au nici o barieră împotriva păcatului (vezi DA 35, 36).

6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.

Dacă nu rămâne cineva. Amăgirea, odată ajuns în har eşti întotdeauna în har, este tăgăduită de condiţia aceasta. Este posibil ca aceia care au fost în Hristos să rupă legătura cu El şi să fie pierduţi (vezi la Evrei 6,4-6). Mântuirea este condiţionată de rămânerea în Hristos până la sfârşit.

Se usucă. [Este veştejit, KJV]. Creştinul reprezentat de mlădiţa tăiată poate să aibă mai departe o formă de religie, dar puterea de viaţă lipseşte (2 Timotei 3,5). Când vine încercarea şi necazul, lipsa de conţinut a mărturisirii sale se dă pe faţă. Aşa după cum mlădiţele tăiate sunt cândva adunate şi arse, tot aşa creştinul neroditor, ca şi cel care nu mărturiseşte credinţa, va suferi ultima desfiinţare (Matei 10,28; 13,38-40; 25,41.46). Nu este menţionat nici un act făţiş de neascultare, ci numai păcatul neglijenţei. Comparaţi parabola oilor şi caprelor (Matei 25,31-46). Cei de la stânga împăratului au fost excluşi de la împărăţie din cauza neglijării datoriei creştine.

7 Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.

Dacă rămâneţi în Mine. Rămânerea este reciprocă aşa cum este exprimată în v. 4. Când oamenii rămân în Hristos, Hristos locuieşte în ei şi ei devin părtaşi de natură dumnezeiască (2 Petru 1,4). Gândurile lor ajung să fie atât de identificate cu voia divină încât sunt făcute numai cereri care sunt în armonie cu voia aceea (vezi 1 Ioan 5,14; DA 668). În plus, nici un păcat nu intervine pentru a împiedica un răspuns favorabil.

Rămân în voi cuvintele Mele. Cuvintele acestea arată că locuirea lăuntrică a lui Hristos nu este cu totul o experienţă mistică, inexplicabilă. Oamenii primesc pe Hristos primind cuvintele Lui. Când ei se hrănesc cu acel cuvânt, el le luminează mintea. Când fac o alegere inteligentă pentru a urma acel cuvânt şi ascultă fără rezerve de el prin puterea Cerului care îi face în stare să asculte, Hristos, nădejdea slavei, ia chip înlăuntru (Coloseni 1,27). În plus, pentru ca experienţa aceasta să fie constantă, ei se hrănesc zilnic cu cuvântul. Vezi Ioan 6,53.

8 Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.

Aduceţi multă roadă. Este slavă pentru un vier când plantele lui rodesc bine. Astfel revine slavă lui Dumnezeu, când chipul Lui este reflectat în viaţa urmaşilor Săi. Satana pretinde că cererile lui Dumnezeu sunt prea severe şi că oamenii nu pot ajunge idealul desăvârşirii creştine. Astfel caracterul lui Dumnezeu este îndreptăţit când oamenii, prin harul divin, ajung părtaşi de fire dumnezeiască.

Veţi fi astfel ucenicii Mei. Reflectarea harurilor creştine este o dovadă de ucenicie. Fără o legătură vitală cu Hristos este cu neputinţă să aducem roade ale neprihănirii (v. 5; cf. cap. 13,35).

9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl. Comparaţi cap. 3,35; 5,20; 10,17; 17,24.

În dragostea Mea. A rămâne în Hristos înseamnă a sta la adăpostul iubirii Lui. Este un lucru mângâietor să ştim că iubirea lui Hristos pentru noi este tot atât de dăinuitoare ca şi iubirea Tatălui pentru Fiul. Mai mult decât atât, Tatăl Însuşi vă iubeşte (cap. 16,27) cu aceeaşi iubire cu care Îl iubeşte pe Fiul (EGW RH 4 nov. 1890).

10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.

Poruncile Mele. Vezi la cap. 14,15.

Poruncile Tatălui. Privind înapoi, Isus putea spune cu desăvârşită încredere: Am ţinut poruncile Tatălui Meu. El a făcut totdeauna lucrurile acelea care plăceau Tatălui Său (cap. 8: 29). El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug (1 Petru 2,22). Viaţa Lui fără de păcat a dovedit că era posibil ca oamenii, cu ajutor divin, să ţină poruncile (vezi DA 24).

11 V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.

Bucuria Mea. Bucuria lui Hristos constă din conştienţa unei îndepliniri cu succes a misiunii. Mântuitorul avea bucurie în îndeplinirea scopului divin în răscumpărarea omului şi în suferirea pentru ca oamenii să fie mântuiţi. Scopul său în viaţă era să proslăvească pe Tatăl Său.

Bucuria voastră. Bucuria este al doilea din harurile Duhului descrise de Pavel (Galateni 5,22). Adevărata bucurie nu se află în râsul zgomotos sau în agitaţia frivolă cauzată de plăcerile goale de conţinut ale lumii. creştinul îşi află plăcerea în odihnirea în iubirea lui Hristos, în biruinţele câştigate şi în serviciul neegoist pentru omenire. Bucuria va ajunge la împlinirea ei supremă în lumea ce va veni, dar o mare măsură de bucurie poate fi experimentată aici şi acum de aceia care rămân în Hristos.

12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.

Porunca Mea. Vezi la cap. 13,34.

13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.

Mai mare dragoste. Porunca cea nouă (cap. 13,34; cf. cap. 15,12) le cerea ucenicilor să exercite unul faţă de altul aceeaşi iubire pe care Isus o manifestase faţă de ei. Isus descoperea acum extinderea acelei iubiri. Iubirea aceea Îl făcea să-Şi dea viaţa pentru ei. Totuşi, iubirea Lui întrecea pe aceea pe care El o recomandă acum: Pe când eram noi încă păcătoşi El a murit pentru noi (vezi Romani 5,6-8).

Prietenii. Vezi la v. 14.

14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.

Prietenii. Gr. philoi, singular philos, înrudit cu verbul phileo, a iubi (vezi la Matei 5,43.44). Philos înseamnă cineva iubit sau drag, sau cineva care este iubitor sau amical. În adevărata iubire este iubire reciprocă. Ucenicii urmează să arate iubirea lor prin ascultare smerită (Ioan 14,15).

15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.

Robi. [Servi, KJV]. Gr. douloi, singular doulos, adesea însemnând sclav, aici, poate, un serv cu statut restrâns (vezi la cap. 8,34). Un serv de rangul acesta se aştepta să asculte orbeşte fără a lua în discuţie sfaturile stăpânului său. Isus le acordase ucenicilor încrederea Sa şi le descoperise multe lucruri. Duhul Sfânt urma să-i lumineze mai departe (cap. 14,26). Isus urma să-i părăsească în curând şi ei trebuiau să lucreze mai departe fără prezenţa Lui corporală. O grea răspundere urma să le revină. El dorea ca ei să se gândească la legătura lor cu El ca fiind aceea de prieteni. Mai înainte, El lăsase să se înţeleagă că ei erau prietenii Săi (vezi la cap. 13,16), acum ei erau prietenii Săi.

16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.

Nu voi M-aţi ales pe Mine. Ucenicii aleseseră să fie urmaşi ai lui Hristos, dar Isus era Acela care din mulţii Săi urmaşi îi alesese pe cei doisprezece să fie apostoli (Luca 6,13; vezi la Marcu 3,14). Toţi pot alege să Îl urmeze pe Hristos, dar El este Acela care alege şi califică oameni să ocupe poziţii de răspundere şi de conducere în lucrarea Lui (1 Corinteni 12,7-11.28).

Să aduceţi roadă. Adică, să aibă succes în misiunea lor.

Roada voastră să rămână. Comparaţi cu cap. 4,36.

Orice veţi cere. Comparaţi cap. 14,13. Condiţia pentru a primi răspuns la rugăciune este de a rămâne în Hristos.

În numele Meu. Vezi la cap. 14,13.

17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.

Să vă iubiţi unii pe alţii. Vezi la cap. 13,34; cf. cap. 15,12.

18 Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

Dacă vă urăşte lumea. [O înştiinţare cu privire la persecuţie, Ioan 15,18 la 16,4]. Din partea lumii urma să fie ură, dar în cercul lăuntric trebuia să fie iubire (v. 17). Ei urmau să aibă de ajuns de suferit din conflictul dârz cu lumea, ca să nu se mai adauge ceva la antagonismul din afară (Luca 22,24). Lumea urăşte pe aceia ale căror simpatii şi interese sunt în conflict cu ea (vezi la cap. 7,7).

Pe Mine M-a urât. Ucenicii aveau să vadă întreaga furie a urii lumii de abia de aici înainte.

19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

Dacă aţi fi. Condiţia este neîmplinită potrivit cu construcţia din textul grec. Ei fuseseră din lume, dar ascultaseră de chemarea lui Isus de ieşi din lume. Cu privire la fraţii Săi, fiii lui Iosif (vezi la Matei 12,46). Isus spunea: Pe voi lumea nu vă poate urî (Ioan 7,7). Vezi la cap. 15,18.

Vă urăşte. Motivul urii este arătat de versetele precedente: Rămânerea în Hristos (v. 4), aducerea de roade ale dreptăţii (v. 5) şi demonstrarea lor (v. 16). Faptele lumii sunt mustrate de viaţa de dreptate şi de mărturia făţişă a creştinului (Ioan 7,7; 1 Ioan 3,13). Robertson pune întrebarea plină de însemnătate: Vă urăşte lumea? Dacă nu, de ce nu? A devenit lumea mai creştină sau creştinii mai lumeşti?

20 Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

Aduceţi-vă aminte de vorba. Vezi Ioan 13,16; cf. Matei 10,24; Luca 6,40.

Vă vor prigoni. Despre aceasta Isus dăduse înştiinţare mai înainte (vezi Matei 10,17-23). El nu dorea ca ucenicii să se descurajeze când toată forţa persecuţiei urma să se dezlănţuie asupra lor. Cât de eficient a fost învăţată lecţia aceasta urma să fie văzut mai târziu în curajul neînfricat cu care ucenicii au dat piept cu întemniţarea, bătaia, tortura şi moartea (Fapte 5,41; 16,22-25; etc.). În faţa persecuţiei fără pereche (2 Corinteni 4,8-12; 11,23-28) Pavel putea spune: Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă (2 Corinteni 4,17). Temându-se că suferinţele ar înfrânge biserica prunc din Tesalonic, Pavel a scris credincioşilor: Pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri. Căci singuri ştiţi că la aceasta suntem rânduiţi (1 Tesaloniceni 3,3; cf. Filipeni 1,29; 2 Timotei 3,12; 8T 127-129).

Au păzit cuvântul Meu. În ciuda faptului că majoritatea l-a lepădat, unii au crezut cuvântul lui Hristos. Aşa va fi cu ucenicii. Unii vor primi cuvântul lor şi vor fi mântuiţi. Lucrarea lor va fi răsplătită.

21 Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.

Pentru numele Meu. Adică, din cauza mea sau pentru mine. Numele uneori înseamnă persoană sau caracter (vezi Matei 10,22; 12,21).

Nu cunosc pe Cel. [Nu-L cunosc pe El, KJV]. Ei mărturiseau că Îl cunosc pe Dumnezeu şi I se închină, dar nu cunoşteau caracterul Lui şi interpretau greşit cuvântul Său. Comparaţi cap. 14,7; 16,3; 17,3.

22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor.

N-ar avea păcat. Vezi la cap. 9,41. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă (Fapte 17,30). Acum când Isus venise şi le descoperise calea mântuirii, ei erau fără scuză. Ce descoperire mai mare de Sine le-ar fi putut face Dumnezeu? Păcatul lor consta din neacceptarea lui Isus, calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14,6). Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat (Iacov 4,17). La judecată oamenii vor fi condamnaţi nu pentru că au fost în eroare, ci pentru că au neglijat prilejurile trimise de cer pentru a cunoaşte adevărul (DA 490).

Desvinovăţire. Gr. prophasis, un pretext.

23 Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu.

Urăşte şi pe Tatăl Meu. Comparaţi cap. 13,20; 14,7.9-11.

24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

Lucrări. [Lucrările, KJV]. În v. 22 se făcea apel la cuvintele pe care le rostise Isus. Aici apelul este la lucrări. În fiecare dintre acestea era o dovadă îndestulătoare pe care să se întemeieze credinţa în El ca Mântuitor al lumii.

N-ar avea păcat. Vezi la v. 22.

25 Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.”

Să se împlinească vorba. Textul grec al acestei propoziţii poate fi interpretat ca exprimând

rezultat şi nu scop (vezi la Ioan 9,3; cf. la Matei 1,22). În Legea lor. Vezi la cap. 10,34. M-a urât. Citatul este probabil din Psalmii 69,4. Totuşi, comparaţi Psalmii 35,19.

26 Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

Mângâietorul. Vezi la cap. 14,16.

Îl voi trimite. Din nou în cap. 16,7 Isus este prezentat ca cineva care trimite Duhul, în timp ce în cap. 14,26; cf. v. 16, Tatăl trimite Duhul. Nu există nici o contradicţie aici. Tatăl şi Fiul lucrează în unison (vezi la cap. 10,30).

27 Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.

Şi voi. Vezi Fapte 5,32. De la început. Ei erau în felul acesta calificaţi să fie martori (vezi Fapte 1,21.22). Comparaţi folosirea expresiei de la început în 1 Ioan 2,7.24; 3,11; 2 Ioan 5,6.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 674, 675, 676; 5T 230 1, 2 Ev 361; 1T 300; 4T 353; 6T 133; 8T 186 1–8 7T 171 1–27 DA 674–678; TM 271 2 DA 676; SL 82; 3T 387; 4T 354; 5T 18, 344 3 1T 339 4 4T 355; 5T 232 4, 5 AA 284; CSW 30; CT 329; SC 68; SL 80; TM 151, 324; 1T 289, 340; 5T 47, 228, 254 4–6 DA 676; 1T 300; 2T 263, 441, 454; 4T 542; 5T 49 4–16 MH 514 5 CG 232; COL 52, 332; CSW 94, 158, 165, 168; CT 231, 412; DA 675; Ev 343, 643; EW 73; FE 110, 178, 196, 200, 225, 249, 284, 292, 349, 476; GC 73; GW 392; MH 513; ML 11, 15, 74; MM 41, 99, 150; SL 55; TM 142, 154, 339, 381; 3T 387, 522; 4T 320, 354, 560; 5T 229, 230, 306, 344, 425, 583, 586, 591; 6T 45, 247, 438; 7T

39, 152, 194, 298; 9T 152, 203 6 DA 739; ML 93; 5T 229 7 CG 499; COL 144; LS 80, 207; ML 20; 3T 209; 4T 259, 355 7, 8 DA 677; EW 29, 73 8 COL 301; CS 302; CSW 181; DA 251; GW 287; MYP 314; SL 84; 3T 528; 5T 239, 348; 6T 42; 8T 243, 246 9, 10 FE 399 10 COL 283, 312; DA 287; Ed 78; FE 135, 402; GC 469; MH 426, 451; ML 311; SC 61; SL 67, 80; TM 138; 7T 141; 8T 289, 312 11 MH 504; SC 124; 7T 273 12 CH 32; DA 641, 677; FE 210; ML 187; TM 158, 192; IT 150, 166, 371; 5T 35, 360, 604; 6T 455; WM 83 12, 13 2T 169 12–14 1T 690 13 3T 529 14 MM 43; 4T 188; 5T 553 15 Ed 94; FE 303; GW 267; 2T 510 16 CT 509; SC 100; TM 212, 217; 2T 426, 431; 7T 259 16–19 1T 285 17 COL 382; DA 504 17–20 2T 492 18 PP 559; 1T 418 18–21 DA 678; 5T 433 19 2T 690 19, 20 GC 144 20 GC 47 20, 21 AA 79 22 GC 164 25 MB 32 26 AA 51 26, 27 AA 22; TM 69, 285