Ieremia 8

1 În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.

În vremea aceea. Asta înseamna vremea în care au loc evenimentele menţionate în cap. 7, 32 - 34.

Vor scoate Oasele. Unii au sugerat că motiv pentru o asemenea profanare ar fi jaful, o căutare de comori, ornamente, insigne, etc. îngropate de obicei alături de împaraţi. Contextul sugerează că motivul ar fi mai degrabă aducerea ruşinii şi dezonoarei asupra celui decedat. O asemenea practică este în armonie cu obiceiurile macabre ale asirienilor faţă de mormintele împaraţilor teritoriilor cucerite. Clasele menţionate ca având oasele scoase din morminte sunt cele date înapoi lui Iuda.

2 Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe care le-au urmat, pe care le-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pământ.

Întinde. Fară îndoială risipite şi prădate fără interes, fără urmă de respect. Ostiri a cerului. Exista ironie în aceasta imagine. Corpurile cereşti marturisesc fără cuvinte despre profanarea oaselor închinatorilor lor. Iubit. Vezi 2 Împarati 17, 16; 21, 3; Ieremia 19, 13; Ezechiel 8, 16; Tefania 1, 5. Închinarea lor devenise o deşanţare nebunească. Strânge. Se refera la îngropare.

3 Toţi cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea decât viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oştirilor.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?

Cade şi nu se mai scoală. Absurditatea persistenţei încăpăţânate a locuitorilor Ierusalimului folosită în căi perverse este arătată printr-un contrast cu ceea ce fac oamenii de obicei. Un om care alunecă şi cade ramâne el întins acolo unde cade fără a face o încercare să se ridice?

Se abate fără să se-ntoarcă. Nu este, de asemenea, un instinct natural pentru cel care s-a rătăcit de la calea dreaptă să se întoarcă la ea?

5 Pentru ce, dar, poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?

Verset ce nu a fost comentat.

6 Căci Eu sunt cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: „Ce am făcut?” Ci toţi îşi încep din nou alergarea ca un cal care se aruncă la luptă.

Se aruncă la luptă. Înfocarea şi curajul nebunesc al calului de razboi este o figură pentru dorinţa oamenilor de a se arunca în bratele destinului (vezi Iov 39, 11 - 25).

7 Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!

Cocorul. Profetul subliniază un contrast evident între fidelitatea păsărilor faţă de instinctele lor migratoare şi infidelitatea omului faţă de legile care îi guvernează fiinţarea. Palestina se întinde în calea migraţiei unor păsări care merg din Africa spre nord. Atât cocorul alb cât şi cel negru sunt cunoscuţi în Palestina. În migrarea lor aceste păsări trec de la Marea Roşie spre nord deasupra vaii Iordanului. Ele se opresc în Palestina ca să se hranească pe animale mici de apa de-a lungul Iordanului şi a Marii Galileii. Câteva păsări sunt mai punctuale în obiceiurile migratoare.

Vremea venirii. Evreiescul mo'adim, "locul venirii" sau "vremea venirii".

Turtureaua. Întoarcerea ei era vestită ca un semn al venirii primăverii (Cântarea cântarilor 2, 12).

Rândunica. În migraţiile sale între Africa şi Europa, această pasare trece prin Palestina. Cei mai mult de 320 de km de apă proaspătă din serpentinele râului Iordan fac viaţa insectelor abundentă, spre deosebire de coasta Mediteraneană.

8 Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.

Cum puteţi să ziceţi? În mod vădit aceste cuvinte se adresează îndeosebi preoţilor şi proorocilor mincinoşi (vezi vers. 10; cap. 2,8; 5,31). Ei erau cei care se lăudau cu înţelepciunea lor şi că stăpâneau legea în ciuda nepăsării lor faţă de cerinţele divine.

Degrabă. [În zadar ea a făcut, trd. Nitz]. Proorocii mincinoşi nu voiau să aibă nici una din învăţăturile lui Ieremia, deoarece ei se socoteau înţelepţi şi hotărâţi de Dumnezeu ca învăţători ai poporului. Preoţii, la fel rătăceau poporul prin falsificarea Sfintei Scripturi.

9 Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?

Ce înţelepciune? [Ce înţelepciune deci este întrânşii? trd. Nitz.; Înţelepciunea lor la ce foloseşte? trd. G. Gal.]. Literal, despre înţelepciune? Adică, în ce privinţă? Temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Prov 1,7; 9,10; 2Tim 3,15). Însă aceşti mincinoşi conducători religioşi nu dădeau cinste nici uneia dintre ele.

10 De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!

De aceea. Pedepsirea şi cauzele ei (vers. 10-12) sunt descrise într-un limbaj aproape identic cu cel din cap. 6,13-15 (a se vedea comentariile de acolo).

Le voi da … ogoarele lor altor stăpâni. Adică, alţii le vor lua în stăpânire.

11 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi pace nu este.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad şi vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.

Vor fi daţi de ruşine. Vezi la cap. 6,15.

13 Vreau să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunzele se vor veşteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.” –

Vreau să isprăvesc cu ei. Cu totul îi voi mistui, trd. Nitz.]. Expresia tradusă în felul acesta este îndoielnică, o altă posibilitate fiind că s-ar putea să descrie de la ebraicul ’asaph, care înseamnă a aduna. Expresia ar suna atunci vreau neapărat să adun. LXX zice: Neapărat ei vor aduna laolaltă. [Când vor aduna roadele ţarinei, se vor prăbuşi, trd. G.Gal.]. Compară cu Ţef. 1,2.3. Traducerea: Voi mistui neapărat, (KJV) este întemeiată pe presupunerea că rădăcina verbului este suph şi nu ’asaph.

Nu vor mai fi struguri. Unii socotesc acest pasaj ca o ameninţare cu lipsa de recoltă şi cu lipsa de alimente. Pare însă mai logic să dăm vorbirii un înţeles figurat, ca o descriere a naţiunii. Poporul lui Dumnezeu ajunsese o vie degenerată, fără roade, un smochin sterp, şi o ramură veştedă (vezi Isa 5,2; Ier 2,21; Mat 21,19; Luc13,7-9).

Frunzele. Pune în contrast tabloul omului drept din Psa 1,3 cu tabloul din Ier 17,8.

Le voi da celor ce vor trece peste ele. [Vor trece de la ei, KJV; Bunurile pe care le-am dat, se vor duce de la dânşii, trd. Nitz; Le voi da celor ce vor năvăli în ţara lor, trd. G.Gal.]. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. LXX nu are nici o redare corespunzătoare. Textul ebraic ar putea fi redat literal astfel: Le voi da lor, ei vor trece peste ele. Legătura dintre aceste două idei nu este clară.

14 „Pentru ce şedem jos? Strângeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.

Pentru ce şedem jos? [Pentru ce stăm liniştiţi? KJV; De ce şedem? trd. Nitz.; De ce stăm locului? trd. G.Gal.]. Profetul în mod dramatic rosteşte cuvinte ce vor fi folosite de oamenii îngroziţi în discuţia dintre ei.

Ape otrăvite. [Fiere, KJV; trd. Nitz.]. Ebr. ro’sh, o plantă amară şi otrăvitoare (vezi Deu 29,18; 32,32; Psa 69,21), poate cucuta, colocintul, macul sau mătrăguna.

15 Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!

Pace. Vezi la cap. 6,14.

Groază. [Spaimă, trd. Nitz]. Ebr. be’athah, groază sau cutremurare.

Sforăitul. Într-un chip dramatic profetul descrise sosirea năvălitorului înspăimântător în partea de miazănoapte şi spaima ce avea să urmeze.

Dan. Un oraş la hotarul de miazănoapte al Palestinei (vezi la cap. 4,15).

Nechezatul. Aici denotând caii de război (vezi la 17,3).

Vin. Deşi în viitor, năvălirea este dramatic descrisă ca şi cum deja ar avea loc.

Ce cuprinde ea. [Cetatea şi locuitorii ei, trd. Nitz; G.Gal.]. Literal, ceea ce o umple.

16 Sforăitul cailor Săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.”

Verset ce nu a fost comentat.

17 „Căci iată că trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.”

Şerpi otrăvitori. [Basilici, trd. Nitz.]. Ebr. siph’onim. Specia de şerpi la care se face referire nu este cunoscută precis, dar neîndoios că era o varietate otrăvitoare. LXX îi redă prin şerpi otrăvitori, şi nu prin şerpi basilici.

Descântec. Descântarea de şerpi o găsim în trecut din timpuri foarte îndepărtate (vezi la Exo 7,11), şi ea încă mai este practicată, mai ales în India şi Egipt. Se pare că unii şerpi nu răspund la descântec (vezi la Psa 58,4.5;vezi la Ecl. 10,11). Profetul a folosit figura cu un asemenea şarpe spre a înfăţişa neînduplecata fire a năvălitorului. Furia duşmanului nu va fi potolită sau slăbită prin nici o iscusinţă sau metodă.

18 Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.

Mă doare inima. [Inima mi-e leşinată, KJV; Inima mi-e bolnavă, trd. Nitz.; G.Gal.]. Textul ebraic al primei părţi a versetului e obscur. Este totuşi limpede că inima profetului era zdrobită din pricina deznădăjduitei stări a poporului său. Capitolul 8 se încheie cu o revărsare a chinului sufletesc sfâşietor de inimă al lui Ieremia din pricina nenorocirii naţionale gata să vină.

19 Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o ţară depărtată: „Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?” – „Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?” –

Pentru ce? Dumnezeu răspunde printr-o contra-întrebare. Pentru ce a stăruit poporul în idolatrie? Nenorocirea lor nu se datora vreunei lipse de credincioşie din partea Sa, ci propriei lor necredincioşii faţă de Împăratul lor.

Idoli străini. [Nimicnicii străine, KJV; Deşertăciuni străine, trd. Nitz; Idoli din ţări străine, trd. G.Gal.]. Aceste icoane străine înfăţişau dumnezei care nu existau (vezi Deu 32,21; 1Rg 16,13.26; Ier 14,22; Psa 31,6). Copiii lui Iuda aleseseră să slujească unor dumnezei străini; ca urmare, Iehova i-a aruncat într-o ţară străină.

20 „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!” –

Secerişul a trecut. Unii socotesc acest verset ca o continuare a tânguirii robilor, alţii, ca o continuare a tânguirii amare a profetului din pricina sorţii poporului. În orice caz,ea este jelirea înfrângerii. În Palestina recoltarea cerealelor începe cam în aprilie. Culesul fructelor vine cam în august sau septembrie. Când recolta de cereale era compromisă mai era o nădejde că va fi o recoltă de struguri, smochine etc. însă pentru Iuda anotimpul strângerii fructelor – ultima ocazie – trecuse şi nu se vedea nici o scăpare. Acum nenorocirea ei se arăta ca de neînlăturat.

Curând va veni pe lume cea din urmă vară şi se va strânge cea din urmă recoltă. Atunci, de pe buzele a mii de inşi care acum trăiesc în mulţumire de sine se va înălţa din nou această tânguire a disperării (vezi 7T16).

21 Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza.

Durerea. [Rana, trd. Nitz; Căderea, trd. G.Gal.]. pasajul spune literal: Pentru zdrobire… sunt zdrobit (vezi cap. 23,9). Ieremia era zdrobit de simţământul totalei ruine adunate pentru poporul său.

Mă doare. [Sunt negru, KJV] Sunt în jale, trd. Nitz.; sunt mâhnit, trd. G.Gal.]. Vezi la cap. 4,28. Profetul se îmbracă în doliu (vezi Psa 38,6; 42,9).

Spaima. [Înspăimântarea,KJV]. Ebr. shammah, un eveniment groaznic, groază (vezi la cap. 5,30).

22 Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu? –

Leac alinător. [Balsam, trd. Nitz.; Balsam alinător, trd. G.Gal.]. O răşină sau o gumă aromatică mult preţuită pentru proprietăţile ei lecuitoare (vezi cap. 46,17; 51,8), ce se extrage dintr-un brad mărunt care face flori şi care creşte în regiunile muntoase din răsăritul Iordanului. În vremurile Vechiului Testament produsul era exportat (vezi Gen 37,25; Eze 27,17). Nu exista nici un balsam pentru rănile spirituale ale lui Israel şi nici un vindecător care să-l aplice? Răspunsul implicat este: Ba da, este! Solia adusă de profeţi dacă ar fi fost ascultată, ar fi adus vindecare.

Există un leac pentru boala păcatului. S-ar putea ca păcatul să fie mare, dar Medicul sufletului e şi mai mare.

Pentru ce? Lipsa de vindecare a poporului nu se datora lipsei de mijloace care să aducă vindecare, ci refuzului naţiunii de a veni la Marele Medic. Poate că oamenii ajunseseră nesimţitori la nevoia lor. Poate că erau prea mândri ca să accepte leacul şi gândeau că se pot tămădui singuri. Poate că ajunseseră să îndrăgească boala. Cu nici un chip ei nu voiau să privească la Tămăduitor şi să trăiască.

Vindecarea. Ebr. ’arukah, nu este acelaşi cu cel tradus vindecare în vers. 15. ’Arukah se referă la o carne proaspătă ce creşte pe locul rănit.

Fiica poporului Meu. Un obişnuit idiom ebraic implicând că naţiunea ebraică în tot cursul istoriei ei a fost mama, iar generaţia prezentă era fiica. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 PK 414

7 CT 189; PK 414

11 EW 234; GC 655; 1T 335; 4T 185; 5T 77, 83; see also EGW on Jer. 6:14

20 1T 50; 2T 243; 5T 353, 590; 7T 16; 8T 252; 9T 48

22 CH 536; COL 418; DA 365; PK 119, 719; 6T 230