1 Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:

CUVÂNTUL VORBIT. Această expresie, care se întâlneşte deseori în Ieremia (cap. 11,1; 18,1; 21,1; 25,1; 30,1; 32,1; 34,1; 35,1; 40,1; 44,1), alcătuieşte introducerea uneia din cele mai impresionante predici profetice. Conţinutul acestei predici este raportat în cea mai mare parte în cap. 7-10. Predica a fost ţinută la poarta Templului (cap. 7,2), şi adesea este numită Cuvântarea Templului. Ea osândea greşita încredere pe care evreii o aveau în Templu cât şi în formele religiei. Asemănarea cap. 7 cu cap. 26 a dus pe unii la concluzia că cel din urmă este un rezumat al predicii, urmărind să descrie urmările ce avea să le sufere Ieremia din pricină că prezentase solia. Dacă lucrurile stau astfel, predica a fost ţinută la începutul domniei lui Ioiachim (cap. 26,1; vezi PK 412415). Fără îndoială că este posibil ca Ieremia să repete mai târziu cuprinsul acestei predici în cetăţile lui Iuda (cap. 11,6; PK 414).


2 „Șezi la poarta Casei Domnului, vestește acolo cuvântul acesta și spune: „Ascultați cuvântul Domnului, toți bărbații lui Iuda care intrați pe aceste porți ca să vă închinați înaintea Domnului!

POARTA. Negreşit poarta curţii Casei Domnului (cap. 26,2). Deoarece Ieremia era preot, el avea tot dreptul să intre în Templu. Este probabil că el a stat la una din porţile ce duceau de la curtea din afară la cea interioară sau superioară. Dintr-un asemenea loc avantajos el putea privi întreaga adunare a închinătorilor (vezi cap. 36,10).

TOŢI BĂRBAŢII LUI IUDA. Se presupune că această predică a fost rostită cu ocazia unei sărbători naţionale, când Templul era plin de închinători.

SĂ VĂ ÎNCHINAŢI. Profetul socoteşte că, din moment ce poporul a venit să se închine lui Dumnezeu, el trebuie să ia aminte la cuvântul pe care Dumnezeu îl are pentru ei.


3 Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Îndreptați-vă căile și faptele, și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta.

DOMNUL OŞTIRILOR. Domnul (ebr. Yahweh) oştirilor este unul dintre cele mai maiestuoase şi mai inspiratoare de respect titluri ale Dumnezeirii (vezi Vol. III, p. 173). Titlul acesta este obişnuit în Ieremia (vezi cap. 2,19; 5,14; 7,21; 8,3; 10,16; 11,17.20; 15,16; etc.). El accentuează faptul că Dumnezeu are la porunca Sa forţă şi puteri negrăite. În Vechiul Testament oştire adesea se referă la o oştire de oameni (vezi 2Cronici 28,9; Ieremia 51,3). Comandantul unei oştiri era denumit căpetenia oştirii (1Regi 1,19 etc.). Despre îngeri se vorbeşte ca despre o oştire (vezi 1Regi 22,19; Neemia 9,6; Psalmi 103,21; 148,2), şi termenul este aplicat corpurilor cereşti (vezi Deuteronom 4,19; 17,3; 2Regi 17,16; 21,3.5; Ieremia 8,2; 19,13; etc.). Dumnezeul lui Israel avea la porunca sa nenumărate oşti de forţe spirituale şi materiale. El este Domnul oştirilor cerurilor (vezi Apocalips 19,6).

CĂILE ŞI FAPTELE. O combinaţie de cuvinte frecventă în Ieremia (vezi v. 5; cap. 4,18; 18,11; 26,13; 35,15). Căile pot fi înţelese ca referindu-se la înclinaţiile interioare, la obiceiurile statornicite sau cursul vieţii în general, iar faptele roadele exterioare sau faptele separate care alcătuiesc aceste obiceiuri.


4 Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”

NU VĂ HRĂNIŢI CU NĂDEJDI ÎNŞELĂTOARE. Fără îndoială că profeţii mincinoşi susţineau că Dumnezeu nu va îngădui niciodată ca Templul, locul Său de locuinţă, să cadă în mâini profane, că prezenţa acestui Templu în Ierusalim va sluji ca un fel de vrajă care să ocrotească cetatea şi pe locuitorii ei (vezi comentariul la Mica 3,11). Tot la fel astăzi mulţi membri ai bisericii se încred în legăturile lor exterioare cu biserica în ce priveşte mântuirea. Ei sunt mai dispuşi pentru forme religioase exterioare decât pentru pregătirea interioară a inimii.

TEMPLUL DOMNULUI. Această expresie, repetată de trei ori, exprima mândria ce o simţea poporul faţă de măreţia instituţiei religioase ce era reprezentată prin Templu. Acesta era un fel de ataşament superstiţios.

ACESTA ESTE. Clădirile Templului erau printre cele mai frumoase construcţii ridicate vreodată. Ne putem închipui pe profet arătând spre aceste clădiri în vreme ce repeta aceste cuvinte (vezi Matei 24,1). Dar edificiile impunătoare sunt un sărac înlocuitor al sincerei devoţiuni din inimă. Ritualul şi ceremonia prin ele însele nu pot aduce ispăşirea pentru păcat. Sporirea posibilităţilor şi a numărului trebuie să fie însoţită de o corespunzătoare sporire în arzătoare pioşenie.


5 Căci numai dacă vă veți îndrepta căile și faptele, dacă veți înfăptui dreptatea unii față de alții,

DACĂ VĂ VEŢI ÎNDREPTA CĂILE. Sau Dacă întru totul vă veţi îndrepta căile. O continuare a ideii din v. 3. Nu va fi suficientă o reformă parţială sau cu jumătate de inimă. Numai o pocăinţă deplină urmată de o viaţă de strictă cinste şi integritate în legăturile cu ceilalţi oameni putea folosi la înlăturarea pedepselor ce ameninţau să se reverse.


6 dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră,

DACĂ VEŢI ASUPRI. Adevărata religie pătrunde în fiecare fază a vieţii, inclusiv legăturile sociale. Valoarea şi dovada esenţială a religiei este demonstrată prin efectele produse de religie în purtare (vezi Iacov 1,27).

STRĂIN. Categoriile amintite aici alcătuiesc o generală desemnare a tuturor celor săraci şi neajutoraţi (vezi Exod 22,21–24; 23,9; Deuteronom 10,18; 14,29; 24,17–21; Deuteronom 27,19).

NU VEŢI VĂRSA SÂNGE NEVINOVAT. Fără îndoială aici sunt cuprinşi şi ucigaşii judiciari datorită sentinţelor nedrepte ale curţilor de judecată, în afară de ucigaşii nemiloşi.


7 numai așa vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat-o părinților voștri, din veșnicie în veșnicie.

NUMAI AŞA. Profetul pune concluzia propoziţiei condiţionale începută anterior. Numai pe împlinirea condiţiilor date în v. 5 şi 6 era făgăduită continuarea ocrotirii şi dăruirii (vezi p. 27-30). DIN VEŞNICIE ÎN VEŞNICIE. Vezi p. 30.


8 Dar iată că voi vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare care nu slujesc la nimic.

VĂ HRĂNIŢI CU NĂDEJDI ÎNŞELĂTOARE. Sau Cuvinte înşelătoare. O aluzie la cuvintele goale şi fără rost ale proorocilor mincinoşi, care îndrumau pe oameni spre aspectele exterioare ale serviciului religios în loc să-i îndrume către o experienţă lăuntrică autentică (vezi comentariul la v.4).


9 Cum? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, aduceți tămâie lui Baal, mergeți după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți!…

FURAŢI. Construcţia ebraică este vie şi hotărâtă. Ideea poate fi redată astfel, Cum! Furând, ucigând, săvârşind adulter? etc. Predominanţa şi perpetuarea acestor fapte păcătoase sunt înfăţişate în mod evident.

NU-I CONVERTIŢI. Sau nu i-aţi cunoscut. Dimpotrivă, Iehova se descoperise israeliţilor prin marele act al eliberării din sclavie, miraculoasa ocrotire în pustie şi proclamarea sfintei Sale legi, şi celelalte fapte providenţiale ce au mai urmat. Poporul cunoştea din experienţă că El era Dumnezeu (vezi Exod 20,1.2).


10 Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, și ziceți: „Suntem izbăviți!”… ca iarăși să faceți toate aceste urâciuni!

PESTE CARE AŢI CHEMAT NUMELE MEU. Sau [Chemat cu Numele Meu. Vezi Ieremia 7,11.14.30; 32,34; 34,15; vezi comentariul la Deuteronom 12,5.

SĂ FACEŢI TOATE ACESTE URÂCIUNI. Aceste cuvinte de concluzie nu pot face parte din ceea ce spunea poporul. Ele apar mai curând să fie cuvintele profetului, care dezvăluie intenţiile ascunse ale acestor închinători formalişti. Având în vedere faptul că încă nu sosiseră judecăţile cu care fuseseră ameninţaţi oamenii continuau săvârşirea urâciunilor.


11 Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peșteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!

PEŞTERĂ DE TÂLHARI. Cei care serveau şi se închinau la Templu erau oameni plini de nelegiuiri care-şi acopereau nelegiuirile cu o mantie de evlavie.

VĂD LUCRUL ACESTA. Sau Am văzut. Locuitorii iudei nu-şi puteau ascunde intenţiile dinaintea lui Dumnezeu. El nu era orbit prin zadarnicele lor jertfe. El văzuse totul şi urma să dea pedepse cuvenite (vezi Psalmi 10,11.13.14; Isaia 29,15).


12 Duceți-vă, dar, la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, și vedeți ce i-am făcut din pricina răutății poporului Meu, Israel!

ŞILO. Un oraş pe teritoriul lui Efraim a cărui aşezare este arătate în Judecători 21,19. Poziţia sa centrală a făcut din el locul unde s-a socotit ideal pentru a se aşeza cortul întâlnirii (vezi Iosua 18,1). Şilo a rămas reşedinţa chivotului tip de 300 de ani. La sfârşitul acestei perioade chivotul a căzut în mâinile filistenilor (vezi 1Samuel 4,10.11). Din pricina copleşitoarei idolatrii a lui Israel Dumnezeu a părăsit locuinţa lui din Şilo (Psalmi 78,60). Filistenii puseseră mâna pe chivot şi se presupune că atunci au nimicit şi cetatea (vezi comentariul la 1Samuel 5,1).

Aşezarea cetăţii Sale acum cunoscută ca Seilun a fost supusă săpăturilor de către un grup de arheologi danezi sub conducerea lui H. Kjaer în 1926 şi în 1929. Ei ajunseseră la concluzia că cetatea a fost locuită în era de bronz de mijloc şi din nou cam din secolul al XIII-lea la al XI-lea î.Hr., că pe la mijlocul secolului al XI-lea a fost distrusă prin foc; că oraşul s-ar părea să mai fi fost puţin timp locuit cam de la 1050 la 300 î.Hr. Aceste descoperiri arheologice sunt în armonie cu datele biblice. Deşi Biblia nu dă nici un raport precis cu privire la nimicirea cetăţii, ea menţionează înfrângerea israeliţilor de către filisteni la Eben-Ezer şi Afec şi capturarea chivotului (1Samuel 4,1-11). Probabil că la data aceea cetatea a fost arsă cu foc.

CE I-AM FĂCUT. Putea chivotul din Ierusalim să asigure mai mare imunitate acestui oraş de cum o făcuse pentru Şilo din vechime? Soarta lui Şilo arată că în ce priveşte mântuirea nu este corect să te bazezi pe simpla închinare exterioară. Eli a privit în chip uşuratic la practicile nelegiuite ale fiilor săi (vezi 1Samuel 2,12–17.22–25; PP 575–580), şi poporul socotea că mai degrabă chivotul le va atrage aprobarea lui Dumnezeu, decât religia curată şi sinceră. Aceste păcate au atras asupra lui Şilo pedeapsa lui Dumnezeu (vezi 1Samuel 4,17; Psalmi 78,55–64). Ieremia avertizează pe popor că aceeaşi pedeapsă care a venit asupra lui Şilo şi a sanctuarului său este aproape să se abată asupra Ierusalimului şi a Templului lui (Ieremia 7,14).

RĂUTĂŢI. Vezi 1Samuel 2,12.


13 Și acum, fiindcă ați făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineață, și n-ați ascultat, fiindcă v-am chemat, și n-ați răspuns,

V-AM VORBIT DIS-DE-DIMINEAŢĂ, ŞI N-AŢI ASCULTAT. Sau Sculându-Mă devreme şi vorbind. Un idiom, însemnând a vorbi cu înfocare şi continuu. Expresia este ceva obişnuit la Ieremia, fiind întâlnită adesea, uneori cu uşoare modificări (vezi Ieremia 7,25; 11,7; 25,3.4; 26,5; 29,19; 32,33; 35,14.15; 44,4; comp. 2Cronici 36,15.16). Totuşi, oamenii lui Iuda nu voiau să asculte, indiferent cu câtă ardoare şi cât de neobosit le vorbea Dumnezeu (vezi Proverbe 1,24; Matei 23,37).


14 voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneți încrederea, și locului pe care vi l-am dat vouă și părinților voștri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.

PESTE CARE ESTE CHEMAT NUMELE MEU. Vezi comentariul la v. 10. VĂ PUNEŢI ÎNCREDEREA. Vezi comentariul la v.4. ŞILO. Ieremia folosea nimicirea acestei cetăţi ca o pildă a ceea ce avea să se întâmple Ierusalimului şi templului (Ieremia 26,9; Mica 3,12).


15 Și vă voi lepăda de la fața Mea cum am lepădat pe toți frații voștri, pe toată sămânța lui Efraim! –

VĂ VOI LEPĂDA. Adică, vă voi alunga într-o ţară străină. Ţara Canaanului era ţara lui Iehova (vezi comentariul la Levitic 25,23; Osea 9,3), o ţară de care El se îngrijise în mod deosebit, având-o continuu sub ochiul Lui priveghetor (vezi Deuteronom 11,12). Din această sferă a veghetoarei griji, Iuda urma să fie scos (vezi Ieremia 15,1; 23,39; 32,31; 52,3), aşa cum regatul nordic al lui Israel fusese dus în robie de asirieni (vezi 2Regi 17,18–23; 23,27).

EFRAIM. Un termen deseori întâlnit spre a desemna triburile nordice (vezi Isaia 7,2; Osea 4,17; 5,9; 12,1; comp. Psalmi 78,67.68). Tribul lui Efraim fusese cel mai numeros şi mai puternic din nord. De asemenea din tribul acesta ieşise Ieroboam, primul rege al regatului nordic. Deci termenul Efraim urmează să se aplice întregului regat.


16 Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru ei și nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

NU MIJLOCI. Ca şi cu alţi profeţi ai lui Dumnezeu, Ieremia era un om al rugăciunii, un om plin de râvnă în a mijloci în favoarea poporului său (vezi Ieremia 11,14; 18,20; comp. Geneza 18,23–32; Exod 33,11–14; Numeri 14,13–20; 1Samuel 7,9,10; 12,17–19,23; Psalmi 106,23). Din moment ce naţiunea refuzase să se schimbe, nimic nu putea înlătura soarta care venea. Pedeapsa şi mustrarea trebuie să fie lăsate să-şi facă lucrarea. Rugăciunea de mijlocire pentru a înlătura înspăimântătoarele judecăţi urma să fie fără folos (vezi Ieremia 11,14; 14,11,12; 15,1; comp. Exod 32,10; 1Ioan 5,16).


17 Nu vezi ce fac ei în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului?

NU VEZI? Dacă Ieremia dorea să cunoască motivele interzicerii din v.16 nu avea decât să ia aminte la fapte. Neruşinata apostazie a pretinsului popor al lui Dumnezeu era făţişă, publică şi fără ruşine.


18 Copiii strâng lemne, părinții aprind focul, și femeile frământă plămădeala ca să pregătească turte împărătesei cerului și să toarne jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie.

COPIII. Familia întreagă, cuprinzând şi pe copii, era unită la cultul idolatriei; de aici şi caracterul pustiitor al judecăţii rostită asupra lor (vezi comentariul la cap. 6,11). TURTE. Ebr. Hawwanim, turte pentru jertfe. Aducerea de turte pentru jertfe era ceva caracteristic la cultele din Orientul Apropiat. Această practică păgână şi-a făcut mai târziu drum în

creştinism. Epifanius (Against Heresies lxxviii. 23; lxxix. 1) declara că unele femei mergeau atât de departe încât jertfeau turte în numele şi în cinstea fericitei fecioare. În anumite zile ele aduceau pâine şi o ofereau în numele Mariei. Dar cu toate că luau parte la aceasta, turtele pentru sacrificiu de pe vremea lui Ieremia erau un fel de jertfă de mâncare cu care era însoţită o libaţie, o jertfă de băutură ca o parte a cultului (vezi cap. 44,19.25). Se crede că chipul zeiţei era imprimat pe turte.

ÎMPĂRĂTEASA CERULUI. Vezi comentariul la cap. 44,17. ALTOR DUMNEZEI. Adorarea împărătesei cerului nu era decât una din formele idolatriei păgâne ce se practica.


19 Pe Mine Mă mânie ei oare, zice Domnul; nu pe ei înșiși, spre rușinea lor?”

PE EI ÎNŞIŞI. Urmările propriei idolatriei a porului urmează să cadă asupra propriilor lor capete (vezi Iov 35,6.8; Proverbe 8,36). SPRE RUŞINEA LOR. Vezi cap. 3,25.


20 De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, mânia și urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni și dobitoace, peste copacii de pe câmp și peste roadele pământului; și va arde și nu se va stinge.”

NU SE VA STINGE. Nici o putere omenească nu mai avea să fie în stare să stingă focul judecăţii din moment ce odată a fost aprins (vezi Ieremia 4,4; 15,14; 17,27; 21,12; Plângeri 2,3; 4,11; comp. Deuteronom 32,22).


21 Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Adăugați arderile voastre de tot la jertfele voastre și mâncați-le carnea!

DOMNUL OŞTIRILOR. Vezi comentariul la v.3.

ARDERI DE TOT. Din ebr. ’oleh, literal, care se ridică (vezi comentariul la Geneza 8,20; Levitic 1,3). Toată jertfa era mistuită de focul de pe altar (vezi Levitic 1,9).

JERTFELE. Ebr. Zebachim, un termen general folosit pentru toate jertfele în care carnea animalului era mâncată (vezi comentariul la jertfele de pace, Vol. I, p. 700, 701). Profetul declara că locuitorii din Iuda puteau tot aşa de bine să mănânce şi carnea arderilor de tot ca şi pe aceea a jertfei de pace (vezi Ieremia 6,20; Osea 9,1). Deoarece Dumnezeu nu primea pe nici unele din ele. Înmulţirea jertfelor nu puteau abate venirea judecăţii.


22 Căci n-am vorbit nimic cu părinții voștri și nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot și jertfe, în ziua când i-am scos din țara Egiptului.

N-AM VORBIT. Aceasta este unul din pasajele dificile ale Bibliei în care înţelesul literal şi superficial par să contrazică afirmaţiile lămurite ale altor pasaje din Scripturi. Ieremia pare a tăgădui că la Sinai Dumnezeu ar fi dat vreo îndrumare cu privire la aducerea de jertfe. Totuşi, nu trebuie să înţelegem în felul acesta vorbirea lui. Că profetul nu tăgăduieşte validitatea sistemului jertfelor reiese clar din alte afirmaţii făcute chiar de gura lui (cap. 17,26; 31,14; 33,11.17–24). Atunci cum poate fi înţeleasă această afirmaţie? În mod evident Ieremia foloseşte ca o figură retorică prin compararea a două idei în care predominanta uneia este arătată prin tăgăduirea celeilalte. Alte exemple de o astfel de figură sunt, 1) Geneza 45,8. Aici Iosif le spune fraţilor săi că nu ei îl trimiseseră în Egipt, ci Dumnezeu, deşi în mod cert fraţii lui avuseseră o parte însemnată în această chestiune. 2) Exod 16,8. Aici Moise spune mulţimii răzvrătite că murmurările lor nu erau împotriva lui, ci împotriva lui Dumnezeu, cu toate că nemulţumirile fuseseră precis îndreptate împotriva lui Moise. O figură asemănătoare a fost folosită de Isus (Luca 14,26). Luate literal, cuvintele Lui par ca şi cum ar porunci oamenilor să-şi urască pe membrii propriei lor familii. Însă, El nu căuta decât să accentueze că iubirea faţă de Dumnezeu trebuie să întreacă iubirea faţă de oameni. Prin ură el înţelegea mai mică iubire.

Acest pasaj accentuează că ascultarea faţă de legea morală se situează mai presus de ascultarea de un sistem ceremonial (vezi 1Samuel 15,22; Psalmi 51,16.17). Păzirea riturilor exterioare avea de scop să ajute la păstrarea unei sincere ascultări (vezi Deuteronom 6,1-3), dar nicidecum să fie un înlocuitor al sfinţeniei inimii. Despre felul de cult adus lui Dumnezeu de compatrioţii lui Ieremia, Dumnezeu nu vorbise la Sinai.


23 Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultați glasul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiți fericiți.”

EU VOI FI DUMNEZEUL VOSTRU. Vezi Exod 6,7; Levitic 26,12; Deuteronom 29,13. Expresia aceasta se întâlneşte adesea în Ieremia (cap. 11,4; 24,7; 30,22; 31,3; 32,38). TOATE CĂILE. Pasajul acesta este asemănător cu cel din Deuteronom 5,23 (vezi Deuteronom 9,12.16; 11,28; 31,29). CA SĂ FIŢI FERICIŢI. Sau o veţi duce bine. O expresie obişnuită în Ieremia (vezi cap. 38,20; 40,9; 42,6), găsită de asemenea şi în cartea Deuteronomului (vezi 4,40; 5,16.33; 6,18).


24 Dar ei n-au ascultat și n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile și pornirile inimii lor rele, au dat înapoi și n-au mers înainte.

N-AU ASCULTAT. Ebr. Shama’, a auzi, de unde a luat aminte la, a da ascultare la, a asculta. Versetele 24-28 repetă tristul fapt al neascultării lui Israel faţă de poruncile aducătoare de bine ale lui Iehova (vezi Psalmi 81,11.12).

N-AU LUAT AMINTE. Sau Plecat urechea. Vezi Isaia 55,3; Ieremia 25,4; 44,5.

PORNIRILE INIMII. Sau Închipuirile. Ebr. Sheriruth, împietrirea, încăpăţânarea. În Vechiul Testament totdeauna este în legătură cu inima (vezi Ieremia 3,17; 9,14; 11,8; 13,10; 16,12; 18,12; 23,17; comp. Deuteronom 29,19; Psalmi 81,12).

AU DAT ÎNAPOI. Sau Au mers înapoi. Vezi v. 26; Ieremia 2,27; 32,33; comp. Neemia 9,29; Osea 4,16. Iuda era asemenea unui bun îndărătnic care-şi întorcea spatele şi nu vrea să-şi vâre gâtul în jug. În viaţa religioasă şi morală nu este stare pe loc. Este sau înaintare sau dare înapoi (vezi 5T 93).


25 Din ziua când au ieșit părinții voștri din Egipt până în ziua de azi, v-am trimis pe toți slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi de dimineață.

SLUJITORII MEI. Comp. Matei 21,33-41.45.

PROOROCII. Comp. 2Cronici 36,15.16.

DE DIMINEAŢĂ. Vezi comentariul la v. 13.


26 Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte; și-au înțepenit gâtul și au făcut mai rău decât părinții lor.

ASCULTAT. Vezi comentariul la v. 24. ŞI-AU ÎNŢEPENIT GÂTUL. Un simbol ce exprimă îndărătnicia (vezi comentariul la 2Regi 17,14).

MAI RĂU DECÂT. Oamenii din zilele lui Ieremia păcătuiau faţă de o lumină mai mare. Ei nu trăgeau foloase din experienţa străbunilor lor. Dimpotrivă, concetăţenii lui Ieremia aşezaseră obiecte ale idolatriei chiar în cuprinsul Templului (vezi Ieremia 7,30; comp. 2Regi 21,7).


27 Și chiar dacă le vei spune toate aceste lucruri, tot nu te vor asculta; și dacă vei striga la ei, nu-ți vor răspunde.
28 De aceea spune-le: „Acesta este poporul care n-ascultă glasul Domnului Dumnezeului său și care nu vrea să ia învățătură; s-a dus adevărul, a fugit din gura lor.” –

POPORUL. Literal, naţiunea. Israel ieşea în evidenţă ca un exemplu proeminent de încăpăţânare şi rebeliune (vezi Isaia 1,4). Vina lui era sporită în şi mai mare măsură datorită privilegiilor legământului.

ADEVĂRUL. Adică, credincioşia sau fidelitatea (vezi comentariul la cap. 5,3).


29 Acum, tunde-ți părul, Ierusalime, și aruncă-l departe; suie-te pe înălțimi și fă o cântare de jale! Căci Domnul leapădă și îndepărtează neamul de oameni care I-a ațâțat urgia.

TUNDE-ŢI PĂRUL. Verbul ca şi pronumele posesiv ţi [al tău] sunt feminine în ebraică, arătând că se adresează unei femei. În KJV genul este indicat prin cuvintele, O, Ierusalime, care sunt adăugate. Cetatea era asemuită cu o femeie care, în adâncimea amărăciunii ei din cauza pierderii copiilor ei, îşi tunde părul şi se îndreaptă spre înălţimi spre a-şi jeli pierderea (vezi Judecători 11,37; Plângeri 1,1–3). Tăierea părului era un semn de mâhnire nemărginită (Iov 1,20; Isaia 15,2; Ieremia 16,6; 48,37; Mica 1,16). Unii au socotit ca o referire la pletele de păr pe care nazireii le lăsau să le atârne ca semn sau dovadă a consacrării lor lui Dumnezeu (Numeri 6,19), plete pe care, atunci când un nazireu se făcea necurat din pricină că se atinsese de un mort, trebuia să le tundă (Numeri 6,21).

ÎNĂLŢIMI. Ebr. Shephaim, vârfuri înalte sterpe.


30 Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; și-au așezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu ca s-o spurce.

ŞI-AU AŞEZAT URÂCIUNILE. Manase pângărise Casa lui Dumnezeu aşezând în ea chipul Astarteei (vezi 2Regi 21,5.7; vezi comentariul la Ieremia 7,18). Oamenii nu erau mulţumiţi să săvârşească ritualuri desfrânate la vechile altare canaanite sau să ardă tămâie oştirii cerului pe acoperişurile caselor (vezi Ieremia 19,13), ei au mers atât de departe încât au pângărit locaşul lui Dumnezeu (vezi cap. 23,11; 32,34).


31 Au zidit și locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-și ardă în foc pe fiii și fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem și nici nu-Mi trecuse prin minte.

LOCURI ÎNALTE. Cuvântul ebraic folosit aici bamoth, se deosebeşte de cel tradus prin înălţimi în v. 29; şi se referă la locuri statornicite pentru închinare idolatră (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 17,9; Ezechiel 16,16).

TOFET. Un loc în valea Ben-Himon, unde copiii erau sacrificaţi lui Moloh. Nu se ştie sigur de unde derivă cuvântul tofet. Unii socotesc că acest cuvânt derivă de la ebraicul tuph, care înseamnă a scuipa sau a vărsa şi îl privesc ca un termen de urâciune sau scârbă. Tofet se poate să fi fost un nume de ocară dat acestui centru de idolatrie după cum bosheth, ruşine era pentru Baal (vezi comentariul la Judecători 6,32; 2Samuel 2,8). Baal este chiar pus în locul lui Tofet în Ieremia 19,5; 32,35. Alţii cred că Tofet derivă de la toph, tobă (vezi Vol. III, p. 30, 31), şi afirmă că numele s-a dat locului aceluia din pricina obiceiului de a folosi toba care să astupe strigătele copiilor care erau jertfiţi lui Moloh. În Paradisul pierdut (cartea I, 11, 391-396) Milton face aluzie la

o atare practică, Întâi Moloh, rege îngrozitor, mânjit de sânge De jertfe omeneşti şi lacrimi de părinţi; Deşi prin uruit de tobe şi de dairele A pruncilor strigare-nspăimântată nu se mai auzea. Când erau traşi prin foc pentru al său Oribil idol.

HINOM. O vale la sud-vestul Ierusalimului numită acum Wadi-er-Rababeh. În vechime probabil că a fost o vale adâncă cu pereţi prăpăstioşi şi stâncoşi însă coroziunile din cursul secolelor au făcut depresiunile mai puţin pronunţate. În timpul perioadei regilor lui Iuda valea a ajuns să fie cunoscută ca închinată cultului lui Moloh. Solomon a fost cel dintâi care a inaugurat acest urâcios rit (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 23,13). Cultul lui Moloh a ajuns să devină deosebit de proeminent în zilele lui Ahaz (vezi 2Cronici 28,3) şi ale lui Manase (vezi 2Cronici 33,6). Pentru a pune capăt acestor urâciuni Iosia a pângărit valea (2Regi 23,10.14) făcând din ea, potrivit tradiţiei, locul unde se aduceau hoiturile şi gunoaiele. Cartea lui Enoh (27,1) aminteşte locul acesta numindu-l valea blestemată. Numele grecesc gehenna din Noul Testament este o transcriere a ebraicului ge Himon, numele dat acestei văi.

SĂ-ŞI ARDĂ ÎN FOC COPIII. Sacrificarea de copii făcea parte din cultul idolatru al fenicienilor, moabiţilor, amoniţilor şi al altora. Acest înspăimântător obicei a fost adoptat de Ahaz (vezi comentariul la 2Regi 16,3) şi de Manase Diodorus Siculus (xiii. 37, 39; xx. 14) descrie un astfel de sacrificiu adus lui Cronus din Tir (Baal sau Moloh) aşa cum avea loc în zilele lui, în colonia feniciană Cartagina. Zeul era înfăţişat printr-o statuie de aramă în forma unei figuri omeneşti cu cap de taur şi cu braţele întinse. Copilul sacrificat, atunci când era pus pe braţe, se rostogolea într-o gaură în flăcări. Diodorus nu spune clar dacă acel copil era ars de viu sau mai întâi ucis, aşa cum se întâmpla de obicei cu o ardere de tot (vezi Ieremia 19,5; Ezechiel 16,20.21) După Plutarh (On Superstition, 13), descriind şi el astfel de ritualuri, spune că copilului i se tăia gâtul. Mamelor care asistau, le era interzis să plângă; instrumentele de suflat şi tobele acopereau sunetul plângerii. Însă se poate ca în zilele lui Ieremia copiii să fi fost mai întâi ucişi. Asemenea jertfe, declară psalmistul, erau aduse demonilor (Psalmi 106,37.38).

NU-L PORUNCISE. Vezi cap. 19,5; 32,25. Nu numai că Dumnezeu nu poruncise asemenea ritualuri, dar interzicea cu stricteţe asemenea practici sub pedepse aspre (vezi Levitic 18,21; 20,1–5; Deuteronom 12,31; 18,9,10).


32 De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet și valea Ben-Hinom, ci se va zice Valea Măcelului și se vor îngropa morții la Tofet din lipsă de loc.

DIN LIPSĂ DE LOC. Vezi cap. 19,6.15. Gândul pare a fi că măcelul va fi atât de mare încât nu va mai rămâne loc de îngropăciune.


33 Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului și a fiarelor pământului; și nimeni nu le va speria.

HRANA PĂSĂRILOR. O mare mulţime de trupuri moarte urma să rămână neîngropate (vezi Deuteronom 28,26; Ieremia 16,4; 19,7; Ieremia 34,20), din pricina întinderii măcelului şi al micului număr de supravieţuitori.

NIMENI NU LE VA SPERIA. Cetatea urma să ajungă atât de depopulată încât nu avea să fie nimeni care să sperie păsările sau fiarele ca se nu se ospăteze din trupurile moarte (comp. Apocalips 19,17.18.21).


34 Voi face astfel să înceteze în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, căci țara va ajunge un pustiu!

STRIGĂTELE DE VESELIE. Sau Glas de petrecere. Vaietele şi tânguirile urmau să înlocuiască bucuria şi veselia. Îndeosebi se aminteşte încetarea cântecelor şi a muzicii vesele cu care mirele şi mireasa erau însoţiţi de la casa unuia la a altuia (vezi Isaia 24,7,8; Ieremia 16,9; Apocalips 18,23).

PUSTIA. Ebr. ’chorbah, folosit pentru locurile în care cândva fuseseră locuite, dar care căzuseră în ruină. Ţara avea să ajungă un adevărat pustiu.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2–7PK 413

4 COL 292; FE 398; 4T 535; 5T 486

10 TM 79

12, 14 PP 514

23 ML 283

23, 24, 28 PK 414

31 PP 337