1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniței:

Era încă închis. Profetul este încă în locul întemniţării lui menţionat în cap. 32 (vezi comentariul la cap. 32,2).


2 Așa vorbește Domnul care face aceste lucruri, Domnul care le urzește și le înfăptuiește, El, al cărui nume este Domnul:

Face aceste lucruri. Adică pământul, cum se înţelege din implicaţie (vezi Ieremia 10,11; comp. Ioan 45,18). Domnul. Ebr. Yahweh, tetragrama (vezi Vol. I, p. 171-173).


3 „Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde; și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoști.”

Lucruri mari. Literal, lucruri cu neputinţă de cuprins.


4 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetății acesteia și despre casele împăraților lui Iuda care vor fi surpate ca să facă loc pentru șanțurile de întărire și pentru săbii,

Surpate. Vezi comentariul la cap. 32,24.


5 când vor înainta să lupte împotriva haldeilor și când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea și în urgia Mea, și din pricina răutății cărora Îmi voi ascunde fața de această cetate:

Vor înainta să lupte. Israeliţii s-au năpustit împotriva Babilonienilor numai pentru a fi respinşi, şi asta cu preţul multor trupuri moarte ale oamenilor (vezi comentariul la cap. 32,24).


6 „Iată, îi voi da vindecare și sănătate, îi voi vindeca și le voi deschide un izvor bogat în pace și credincioșie.

Vindecare şi sănătate. Dumnezeu trece acum de la o prezentare a mustrării poporului Său la

o făgăduinţă a aşezării lor din nou, când ei urmau să aibă un izvor bogat în pace şi credincioşie. Versetele 6-26 prezintă un tablou viu al slavei pe care ar fi putut-o avea Israel după întoarcerea lui din captivitate dacă poporul ar fi luat aminte la lumina din Ceruri şi ar fi conlucrat cu Dumnezeu în realizarea planurilor şi scopurilor Lui pentru salvarea lumii. Din nefericire, ei s-au abătut iarăşi şi iarăşi de la destinul lor măreţ şi în felul acesta au realizat numai în mică măsură fericirea prezisă aici. Odată cu transferarea făgăduinţelor la Israelul spiritual multe din preziceri vor vedea o împlinire în Biserica Creştină (vezi p. 25-38).


7 Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și pe prinșii de război ai lui Israel și-i voi așeza iarăși ca odinioară.

Ai lui Israel. Israel şi Iuda, este cuprins în făgăduinţa reîntoarcerii din exil.


8 Îi voi curăța de toate nelegiuirile pe care le-au săvârșit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat și prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.

Îi voi curăţi. Bucuria simţită pentru binecuvântările temporare era dependentă de împlinirea unor anumite cerinţe spirituale (vezi p. 27). Pentru a gusta din slava descrisă în v. 6-26 era necesar ca Israel să-şi lepede păcatele. Pentru aceia care se pocăiau sincer, Dumnezeu prezenta făgăduinţa iertării, o iertare deplină şi fără plată. Oamenii nu trebuiau să fie descurajaţi de mărimea abaterilor lor trecute, gândind că situaţia lor era fără de nădejde. Nu numai că Dumnezeu le-ar fi iertat păcatele dar le-ar fi dar şi har pentru ascultare viitoare (Ezechiel 36,25-28).


9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate și uimite de toată fericirea și de toată propășirea pe care le-o voi da.”

O pricină de laudă. Sau Un nume de bucurie. Cu toate că Israel păcătuise grozav, Dumnezeu nu-Şi retrăsese nici una din făgăduinţele Sale de îndurare. Acestea, normal, erau condiţionate de ascultare. Era cu putinţă ca Israel, după captivitate, să ajungă la deplina slavă făgăduită a poporului vechi (vezi p. 31, 32). Prin Zaharia era dată asigurarea: Vor fi ca şi când niciodată nu i-ar fi lepădat (Zaharia 10,6). Aşa este şi în cele spirituale. Indiferent de cât de mult sar fi depărtat un om de cărarea purtării drepte el poate fi primit înaintea lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi păcătuit.


10 Așa vorbește Domnul: „Se vor mai auzi iarăși în locul acesta despre care ziceți că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăși în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,

Lipsit de oameni. Vezi comentariul la cap. 32,43.


11 strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, glasul celor ce zic: „Lăudați pe Domnul oștirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!”, glasul celor ce aduc jertfe de mulțumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinșii de război ai țării și îi voi așeza iarăși ca odinioară, zice Domnul.”

Strigătele de bucurie. O repetare a bucuriilor prezise de care va avea parte poporul lui Dumnezeu. Aceleaşi sunete de bucurie care aveau să dispară în timpul exilului (vezi comentariul la cap. 7,34) urmau să fie auzite acum din nou în ţară.

Jertfe de mulţumire. Vezi comentariul la cap. 32,44.

12 Așa vorbește Domnul oștirilor: „În locul acesta pustiu, fără oameni și fără dobitoace, și în toate cetățile lui vor mai fi iarăși locuințe de păstori care-și vor odihni turmele. În cetățile de la munte,
13 în cetățile din câmpie, în cetățile de la miazăzi, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, și în cetățile lui Iuda vor mai trece iarăși oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.

Sud Vezi capitolul 32, 44


14 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel și despre casa lui Iuda.

Voi împlini. Vezi comentariul la cap. 23,5-7.


15 În zilele acelea și în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită care va înfăptui dreptatea și judecata în țară.

Odraslă neprihănită. Vezi Isaia 11,1; vezi comentariul la Zaharia 38,6.12.


16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, și Ierusalimul va locui în liniște. Și iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.”

Cum îl vor numi. Cu toate că v. 16 repetă prezicerea din cap. 23,6, el diferă de acea referire prin faptul că aici cetatea este numită Domnul, Neprihănirea noastră. Dacă Ierusalimul ar fi trăit conform cu ceea ce Dumnezeu intenţiona ca el să fie, viitorul lui ar fi fost mult mai slăvit (vezi p. 30).


17 Căci așa vorbește Domnul: „David nu va fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.

David nu va fi lipsit niciodată. Aceasta repetă făgăduinţa din 2Samuel 7,16; 1Regi 2,4; Psalmi 89,20.29.35.36. Vezi comentariul la 1Regi 2,4.


18 Nici preoții și leviții nu vor fi lipsiți niciodată înaintea Mea de urmași care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare și să aducă jertfe în toate zilele!”

Darurile de mâncare. Adică, darurile de făină, sau daruri de cereale (vezi Vol. I, p. 703, 704).


19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
20 Așa vorbește Domnul: „Dacă puteți să rupeți legământul Meu cu ziua și legământul Meu cu noaptea, așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor,

Legământul meu cu ziua. Din nou, ca mai înainte, Dumnezeu garantează siguranţa legământului cu poporul Său, referindu-Se la siguranţa legii naturale (vezi comentariul la cap. 31,35).


21 atunci se va putea rupe și legământul Meu cu robul Meu David, așa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, și legământul Meu cu leviții, preoții, care Îmi fac slujba.
22 Ca oștirea cerurilor care nu se poate număra și ca nisipul mării care nu se poate măsura, așa voi înmulți sămânța robului Meu David și pe leviții care-Mi slujesc.”

Oştirea cerurilor. Numărul infinit al corpurilor cereşti este folosit pentru a ilustra marea mulţime care va fi socotită ca sămânţă a lui David.


23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
24 „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceștia: „A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese”? Atât de mult disprețuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.”

Ce zic oamenii aceştia. Unii comentatori au înţeles pasajul acesta ca fiind o luare în râs din partea păgânilor din cauza aparentei căderi a celor două familii, pe care aceşti comentatori le interpretează ca fiind cele două regate ale israeliţilor, Israel şi Iuda (vezi Ezechiel 35,10; 36,19-20).

Alţii interpretează cuvântul oamenii ca fiind israeliţii înşişi (vezi Ieremia 4,10; 5,14.23; 6,19), care, în necredincioşia, lor făcuseră loc disperării (vezi. 32,42.43; 23,10), din cauză că chiar cele două familii, familia lui David şi a lui Levi (cap. 33,21.22) păreau să fi fost părăsite de Dumnezeu.


25 Așa vorbește Domnul: „Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua și cu noaptea, dacă n-am așezat legile cerurilor și ale pământului,

Dacă... legământul meu. Dumnezeu întâmpină această disperare înfăţişând siguranţa legii naturale ca dovadă a siguranţei făgăduinţelor Sale pentru poporul Său (vezi comentariul la v. 20).


26 atunci voi lepăda și sămânța lui Iacov și a robului Meu David și nu voi mai lua din sămânța lui pe cei ce vor stăpâni peste urmașii lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război și voi avea milă de ei!”

Sămânţa lui iacov. Unii sugerează că cele două familii (v. 24) pot fi casa lui Iacov şi Casa lui David. Dumnezeu dă răspunsul Său la batjocorirea dispreţuitoare din partea păgânilor sau la exprimarea de descurajare din partea poporului Său (vezi comentariul la v. 24). El le făgăduieşte să-i readucă la slava lor de mai înainte (vezi comentariul la v. 9).

Comentariile lui Ellen G. White

1–14PK 472–474

1 PK 472

2–96T 228

2–12PK 473

3 Ed 127, 282; ML 23; 8T 335

13, 14 PK 474

16 MB 106; 6T 228

17, 18 AA 223