Ieremia 29

1 Iată cuprinsul epistolei pe care a trimis-o prorocul Ieremia din Ierusalim către rămăşiţa bătrânilor din robie, preoţilor, prorocilor şi întregului popor, pe care-i dusese în robie Nebucadneţar, din Ierusalim la Babilon,

Cuprinsul epistolei. Probabil nu multă vreme după ce Ioiachim fusese luat prizonier (vezi comentariul la v. 4) scrisoarea aceasta a fost trimisă de Ieremia la captivii din Babilon (2Regi 24,8-16; 2Cronici 36,5-8; Daniel 1,1-4). Dispreţuit şi de către fraţii său din patrie, Ieremia îşi îndreaptă atenţia către exilaţi.

Rămăşiţa bătrânilor. Aceasta arată că nu toţi din aceşti bărbaţi conducători (vezi comentariul la Ezechiel 8,1; 20,1) se duseseră în exil.

2 după ce împăratul Ieconia, împărăteasa, famenii dregători, căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, lemnarii şi fierarii au părăsit Ierusalimul.

După ce împăratul Ieconia. Vezi comentariul la cap. 22,24. Aceasta a fost probabil scrisă pe la începutul domniei lui Zedechia, şi astfel înainte de evenimentele din cap. 27 şi 28 (vezi comentariul la cap. 27,1; 28,1).

Împărăteasa. Adică, împărăteasa mamă (vezi comentariul la cap. 13,18); mama lui Ioiachim, Nehuşta, soţia lui Ioiachim a fost luată prizonier împreună cu el (2Regi 24,8.12.15).

Lemnarii şi fierarii. Vezi comentariul la cap. 24,1.

3 Le-a trimis-o prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimişi la Babilon de Zedechia, împăratul lui Iuda, la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Ea cuprindea următoarele:

Le-am trimis-o prin. Aceşti doi bărbaţi erau evident prieteni şi susţinători ai lui Ieremia, şi era natural ca Ieremia să-i însărcineze pe ei cu ducerea soliei la exilaţii din Babilon. Eleasa, numit fiul lui Şafan, era pe cât se poate un frate al lui Ahicam, protectorul lui Ieremia (vezi comentariul la cap. 26,24). Ghemaria era probabil fiul lui Hilchia care a fost marele preot în cursul domniei lui Iosia, şi care a găsit cartea legii şi care de altfel a fost la loc de frunte în lucrarea de reformă (vezi 2Regi 22; 2Cronici 34). Scrisoarea a fost trimisă din Ierusalim.

4 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război pe care i-am dus din Ierusalim la Babilon:

Pe care i-am dus. Profetul informa pe exilaţi de faptul că starea lor de captivitate din vremea aceea nu era contrar voii lui Dumnezeu, şi că ei trebuiau să accepte în linişte soarta şi să facă tot ce puteau mai bine în această situaţie.

5 „Zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!

Zidiţi case. Faptul că un astfel de sfat era necesar arată că, la fel cu fraţii lor din patrie (vezi cap. 28), exilaţii iudei din Babilon erau neliniştiţi şi îndărătnici în supunerea faţă de biruitorii lor haldei. Atitudinea aceasta primea sprijin din partea profeţilor mincinoşi dintre ei, care stăruiau de popor să nu se supună. Sfatul lui Ieremia către exilaţi era ca ei să primească cu răbdare starea lor prezentă de supunere.

6 Luaţi-vă neveste şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi şi să nu vă împuţinaţi.

Să facă. Sau Să nască. Naşterea de nepoţi în exil arată că captivitatea lor urma să dureze cel puţin două generaţii. De asemenea se descoperea că ei urmau să fie lăsaţi oarecum în pace să-şi vadă de propriile lor căi, deoarece înrobitorii lor urmau să le îngăduie să posede case şi pământuri (vezi comentariul la v. 5). Favoarea împărătească dovedită faţă de Daniel trebuie să fi fost un factor de a uşura soarta iudeilor captivi.

7 Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!

Binele. Sau Pacea. Vezi comentariul la cap. 6,14. Aducerea la îndeplinire a acestui îndemn de a se ruga pentru Babilon trebuie să fi fost o experienţă cât se poate de dificilă pentru exilaţi, având în vedere sentimentul natural de repulsie pe care captivii îl vor fi nutrit împotriva biruitorilor lor (vezi Psalmi 137). Domnul manifestă acelaşi duh de blândeţe şi de toleranţă faţă de caldei, pe care Isus mai târziu L-a dat pe faţă pentru samaritenii neospitalieri (vezi Luca 9,54-56).

8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voştri care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror vise voi le pricinuiţi!

Proorocii, ghicitorii voştri. Aceste două categorii de înşelători îşi făceau lucrarea atât în Babilon cât şi în Iudeea, prezicând că iudeii urmau să fie grabnic eliberaţi din captivitate (vezi cap. 28,1-3) Ghicitorii erau aceia care încercau să spună mai dinainte viitorul prin diferite metode de interpretare a semnelor şi arătărilor (vezi comentariul la Daniel 1,20).

Visătorii. Sau Faceţi să fie visate. Aceste visuri înşelătoare erau, la urma urmei, acelea pe care israeliţii doreau să le audă din nou scoţând în evidenţă plângerea divină mai timpurie poporului Meu îi plac aceste lucruri (vezi Ieremia 5,31; Isaia 30,9.10; Mica 3,11).

9 Căci ei vă prorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.

În numele meu. În îndrăzneala şi făţărnicia lor nesfântă, aceşti înşelători pretindeau că vorbesc din partea lui Dumnezeu (vezi comentariul la cap. 14,13).

10 Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.

Şaptezeci de ani. Făgăduind această nădejde înşelătoare a unei captivităţi scurte, Dumnezeu din nou afirmă că şaptezeci de ani întregi va dura captivitatea (vezi cap. 25,12). La data aceasta deja trecuseră 10 ani din cei 70 (vezi cap. 25,12).

Îmi voi aduce aminte de voi. Sau Vă voi cerceta. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5. Când cei 70 de ani aveau să ajungă la sfârşitul lor, atunci, şi nu mai înainte, urma să împlinească Dumnezeu cuvântul Său cel bun al făgăduinţei milei şi îndurării făcând ca poporul Său să fie adus înapoi în locul acesta.

11 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Un viitor şi o nădejde. Sau Un sfârşit aşteptat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu făgăduieşte naţiunii Sale alese că toate lucrurile se vor sfârşi pentru ei cu bine în cIuda captivităţii lor. Dacă cu dreptate Domnul urma să rănească pe copiii Săi prin intermediul captivităţii, în iubirea şi îndurarea Lui, El urma să-i vindece prin intermediul refacerii (vezi Deuteronom 32,39; Iov 5,18; Osea 6,1).

12 Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.

Cu toată inima. Această minunată făgăduinţă este un ecou al celor din Deuteronom 4,29. Dumnezeu arată lămurit că El nu poate face nimic pentru poporul Său dacă el nu-L caută cu intenţie sinceră.

14 Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Totuşi voi ziceţi: „Dumnezeu ne-a ridicat proroci în Babilon!”

Prooroci în Babilon. Anume prooroci mincinoşi (vezi comentariul la v. 21), pe care aceşti îngâmfaţi îi preferau în locul lui Ieremia.

16 Aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului care şade pe scaunul de domnie al lui David, asupra întregului popor care locuieşte în cetatea aceasta, asupra fraţilor voştri care n-au mers cu voi în robie.

Asupra împăratului. Adică, asupra lui Zedechia.

17 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi trimite între ei sabie, foamete şi ciumă şi-i voi face ca nişte smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca.

Sabie. Încă o pomenire a celor trei pedepse, sabia, foametea şi ciuma, aduse de război (vezi comentariul la cap. 14,12).

Grozave. Sau Rele. Ebr. Sho’arim, grozave, dezgustătoare, o expresie mai puternică de dezgust decât foarte rele (cap. 24,2). Ieremia compară din nou pe cei rămaşi în Iuda după captivitatea lui Ioiachim cu smochine rele, care nu pot fi mâncate (vezi comentariul la cap. 24,8-10).

18 Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,

Sabie. Vezi comentariul la v. 17; vezi comentariul la cap. 14,12.

Spaimă. Literal îi dau spre groază (vezi comentariul la cap. 7,13).

Pustiire. Sau Uimire. Vezi comentariul la cap. 25,9.

19 pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei prorocii; dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul.

Nenumărate rânduri. Literal, Sculându-Mă de dimineaţă. Sculându-Mă de dimineaţă este un idiom care arată o râvnă stăruitoare (vezi comentariul la cap. 7,13).

20 Voi însă ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi prinşii de război pe care v-am trimis din Ierusalim în Babilon!

V-am trimis. Vezi comentariul la v. 4.

21 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, şi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă prorocesc minciuni în Numele Meu: „Iată, îi dau în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului; şi-i va omorî sub ochii voştri.

Ahab. Nimic nu se ştie cu privire la aceşti prooroci mincinoşi, Ahab şi Zedechia, în afară de ce e declarat aici. Ei erau probabil căpeteniile partidei rebeliunii printre exilaţi. Nebucadneţar. Sau Nebucadreţar. Pentru o explicaţie cu privire la ortografia numelui împăratului Babilonian vezi comentariul la cap. 21,2.

22 Vor sluji ca prilej de blestem între toţi prinşii de război ai lui Iuda care sunt la Babilon. Şi se va zice: „Să-ţi facă Domnul ca lui Zedechia şi ca lui Ahab pe care împăratul Babilonului i-a fript în foc!”

I-a fript în foc. Metoda aceasta de executare era evident obişnuită la Babilonieni pentru rebelii trădători (vezi Daniel 3,6.20). Dacă aceşti prooroci erau agitatori printre exilaţi (vezi comentariul la v. 21), babilonienii nu urmau să considere nici o pedeapsă ca prea crudă.

23 Şi lucrul acesta se va întâmpla pentru că au făcut o mişelie în Israel preacurvind cu nevestele aproapelui lor şi pentru că au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nicio poruncă. Ştiu lucrul acesta şi sunt martor, zice Domnul.

Mişelie. Literal, lucru fără noimă, nebunie, de la un cuvânt în evreieşte care poartă în sine sugestia lipsei de castitate (vezi comentariul la Geneza 34,7; Deuteronom 22,21; Judecători 19,23.24). Aceasta arată că aceşti conducători, Ahab şi Zedechia, ca şi colegii lor din Ierusalim duceau o viaţă ticăloasă şi desfrânată (vezi Ieremia 23,14).

Ştiu lucrul acesta. Aceşti falşi conducători religioşi trebuie să fi înşelat pe oameni spre a-i crede că sunt oameni de un bun caracter moral. Dacă adulterele proorocilor mincinoşi ar fi fost cunoscute, ei şi-ar fi pierdut influenţa asupra minţii oamenilor. Dumnezeu a dezvăluit aici pentru toţi un raport al purtării păcătoase a acestor profeţi apostaţi.

24 Iar lui Şemaia, nehelamitul, să-i spui:

Să-i spună. Pare că o nouă secţiune începe aici şi că v. 23 constituie sfârşitul scrisorii începute în v. 4. Solia lui Ieremia către exilaţi a stârnit mânia profeţilor rivali falşi din Babilon, şi s-a alcătuit o mişcare pentru a distruge pe Ieremia.

Şemaia. Evident un conducător din Babilon în opoziţie cu Ieremia. Nu se cunoaşte nimic mai mult cu privire la el peste ceea ce este descoperit aici.

Nehelamitul. Există presupunerea că nehelamitul e derivat de la ebraicul chalam, cu sensul de a visa, însă ea este respinsă de majoritatea învăţaţilor.

25 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Tu ai trimis în numele tău întregului popor din Ierusalim, lui Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, şi tuturor preoţilor o scrisoare cu următorul cuprins:

Tu ai trimis. Sau Ai trimis scrisori. Acestea se poate să fi fost trimise prin solii numiţi în v. 3 când s-au întors de la Babilon. Când soliile au ajuns la Ierusalim, Ieremia a luat cunoştinţă de ele. Drept urmare el a trimis o solie răspuns mustrând aspru pe Şemaia.

Ţefania. Întrucât el era al doilea preot (Ieremia 52,24; comp. 2Regi 25,18), se nădăjduia că autoritatea şi influenţa lui l-ar opri pe Ieremia din profetizare, şi că el ar putea fi pedepsit ca un înşelător. Ţefania a acţionat pentru împăratul Zedechia într-un fel de temporizare (vezi Ieremia 21,1; 37,3). Mai târziu, când Nebucadneţar, căpetenia străjerilor, a cucerit Ierusalimul, Ţefania a fost luat prizonier şi executat (cap. 52,24-27).

26 „Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toţi nebunii şi peste toţi cei ce se dau drept proroci, ca să-i arunci în butuci şi în fiare.

Iehoiada. Unii au susţinut că el fusese înlocuit de Ţefania din cauză că nu susţinea partida rebeliunii. Întrucât probabil era datoria preotului al doilea de a păstra ordinea în Templu şi de a pedepsi pe impostorii profeţi, Şemaia a mustrat pe Ţefania pentru încropeala şi timiditatea lui în împlinirea slujbei lui prin aceea că nu a suprimat pe Ieremia, care aici dă cuprinsul scrisorilor lui Şemaia (v. 25).

Toţi nebunii. Un termen batjocoritor aplicat adesea la pretendenţi (vezi 2Regi 9,11; Osea 9,7). În butuci. Vezi comentariul la cap. 20,2.

27 Acum, pentru ce nu pedepseşti pe Ieremia din Anatot, care proroceşte printre voi?

Verset ce nu a fost comentat.

28 Ba încă a trimis chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!” –

Robia va fi lungă. Cuvântul adăugat robia, e probabil corect, judecând după context (vezi comentariul la v. 5, 10).

29 (Preotul Ţefania citise în adevăr scrisoarea aceasta în faţa prorocului Ieremia.) –

Citise... scrisoarea. Ţefania evident a făcut lucrul acesta fie pentru ca să avertizeze pe Ieremia cu privire la complotul vrăjmaşilor lui împotriva lui sau pentru a determina pe profet să-şi îmblânzească sau să-şi modereze cuvintele.

30 Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

Verset ce nu a fost comentat.

31 „Trimite să spună tuturor celor din robie: „Aşa vorbeşte Domnul despre Şemaia, nehelamitul: „Pentru că Şemaia vă proroceşte fără să-l fi trimis Eu şi vă insuflă o încredere mincinoasă,

Trimete să spună tuturor. Aceasta pare să arate că legătura dintre Babilon şi Palestina era frecventă.

32 iată ce zice Domnul: „Voi pedepsi pe Şemaia, nehelamitul, şi sămânţa lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia şi nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul; căci el a propovăduit răzvrătire împotriva Domnului.”

Voi pedepsi pe Şemaia. Felul specific al pedepsei nu este arătat în cazul lui Şemaia aşa cum fusese în cazurile lui Ahab şi Zedechia (vezi v. 21, 22).

Comentariile lui Ellen G. White

1–324T 172–174

1 4T 172

5–7PK 442

5–94T 172

7 PK 440

8, 10 PK 441

10 4T 169, 172

10–13PK 553

11 DA 57; Ed 21, 101; MB 101; PP 129

12, 13 ML 19

13 SC 43; 4T 43, 533; 6T 51

13, 14 6T 53

14 PK 552; 4T 172

21 PK 442

21–234T 173