Ieremia 17

1 Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor.

Priboi de fier. O daltă sau o unealtă de gravat (vezi Iov 19,24).

Diamant. Ebr. shamir, şmirghel, adamant, cremene. Acesta nu este diamantul pe care-l cunoaştem noi, ci o piatră ascuţită încastrată în fier care se folosea la gravat. Vezi Ezechiel 3,9; Zaharia 7,12. Cuvântul acesta este folosit aici spre a arăta că păcatul lui Iuda era săpat adânc şi de neşters pe tabla inimii lor (2Corinteni 3,3).

Pe coarnele. Foarte probabil coarnele altarelor închinării lor idolatre. Pentru descrierea coarnelor vechiului altar vezi Exod 27,2; 29,12.

2 Cum se gândesc la copiii lor, aşa se gândesc la altarele lor şi la idolii şi Astarteile lor, lângă copacii verzi, pe dealuri înalte.

Cum se gândesc la copiii lor. Crescuţi într-un mediu idolatru, copiii urmau să fie înclinaţi să umble pe aceeaşi cale rea.

Astarteele. Ebr. ’asherim, Aşera era numele unei zeiţe păgâne, al cărei cult era însoţit de ritualuri desfrânate şi simbolul acestei zeiţe era un pom sau un stâlp de lemn (vezi comentariul la Judecători 3,7; vezi Vol. III, p. 39).

Copaci verzi. Deşi Aşera nu era o dumbravă de copaci, Templul acestei zeiţe păgâne era în genere legat cu o astfel de dumbravă, la fel cum dealurile înalte erau asociate cu altarele păgâne (vezi Deuteronom 12,2.3; Isaia 57,7).

3 Eu dau la pradă muntele Meu şi ogoarele lui, avuţiile tale, toate vistieriile şi înălţimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ţinutul tău!

Muntele Meu. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. Multe din versiunile vechi consideră expresia ca adverbială, indicând doar locul unde aveau loc idolatriile, adică pe munţi sau dealuri.

Avuţiile. O aluzie la prăzile pe care invadatorii babilonieni aveau să le ia din Ierusalim, mai ales de la Templu (vezi 2Regi 24,10-16).

4 Din vina ta vei pierde moştenirea pe care ţi-o dădusem; te voi face să slujeşti vrăjmaşului tău într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci aţi aprins focul mâniei Mele, care va arde totdeauna.”

Vei pierde. Ebr. shamat, a fi desfăcut, a lăsa să crească, indicând predarea moştenirii lui Iuda în mina Haldeilor. Întrucât shamat are şi sensul de a lăsa pământul nelucrat, sau îngăduindu-i să stea în repaus (vezi Exod 23,10.11), ţara lui Iuda datorită robiei ce urma să vină, avea să se repauzeze şi să se bucure se sabatele ei (vezi Levitic 24,32-34; 2Cronici 36,21).

Focul. Vezi Deuteronom 32,22.

5 Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!

Blestemat. Dându-şi seama că cea mai mare parte a necazului suferit de naţiunea sa era pricinuit de alianţele ei cu Asiria şi cu Egiptul, lucru care indică un transfer al încrederii lor pentru pace şi siguranţă de la Domnul la om, profetul, cu o bruscheţe plină de semnificaţie, îi denunţă pe aceia care purtau răspunderea acestei încrederi înşelătoare.

Să fie omul. Cuvântul ebraic pentru om este aici gebor, un om tânăr şi viguros.

Se încrede în om. Cuvântul ebraic pentru om aici este ’adam, om (în sens generic), adică o persoană, cineva care face parte din neamul omenesc. Aici, om însemnează doar cineva care este o fiinţă omenească, în felul acesta în mod potrivit vrând să arate că neamurile pe care se bizuiau izraeliţii pentru ajutor nu erau în definitiv decât oameni având slăbiciunile obişnuite tuturor oamenilor. Solia profetului este plină de semnificaţii pentru zilele noastre. Cât de uşor este pentru oameni să caute izvoare omeneşti de ajutor şi călăuzire în loc să se sprijine pe ceea ce a făgăduit Dumnezeu!

6 Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori.

Un nenorocit. Ebr. ’ar’ar, tufiş fiind probabil vorba de jneapăn. O imagine plină de forţă a pustietăţii şi lipsei de rod. Într-o asemenea stare de părăsire, tristeţe, cu totul lipsit de binecuvântările de care ar fi putut avea parte, omul care se încrede în om nu vede venind fericirea.

Pământ sărat. Această impresionantă figură de stil ar aduce imediat în minte ţărmurile pustii ale Mării Moarte, sterpe din pricina sării pe care o conţin atât apa cât şi pământurile.

7 Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!

Binecuvântat să fie omul. Aici avem contrariul a ceea ce se spune în v. 5: Blestemat să fie omul.

8 Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.

Ca un pom. La fel cu cuvintele psalmistului (vezi comentariul la Psalmi 1,3).

Sădit lângă ape. Prin urmare primind umezeală din plin, acest pom înfloritor nu este îngrijorat de venirea secetei. La fel este şi cu cei drepţi, care primesc putere pentru fiecare încercare din cauză că se încred în Dumnezeu.

9 Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Înşelătoare. Ebr. ’aqob, de la rădăcina ’aqab, a prinde de călcâi, a înşela. Aici este descoperirea tragicului motiv care îl determină pe omul nerenăscut să aleagă să fie un ienupăr uscat (v. 6) în pustia păcatului, decât un pom roditor, sădit lângă apele (v. 8) vieţii mântuitoare. Motivul acesta este însăşi natura nerenăscută şi păcătoasă a omului (vezi Iov. 15,14; Psalmi 51,5; 58,3; Eclesiastul 9,3; Romani 7,14-20; Efeseni 2,3).

Deznădăjduit de rea. Literal, de nevindecat, adică neavând nici o posibilitate ca să-şi vindece propriul său rău (vezi Ieremia 13,23; 30,12.13; Matei 9,12.13).

10 Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.

Rărunchii. Rinichii ca reprezentanţi ai omului lăuntric, ai motivelor ascunse (vezi comentariul la Psalmi 7,9). Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după faptele lui (vezi Matei 16,27; Romani 14,12; 2Corinteni 5,10; Apocalipsa 22,12). Judecata nu se va ocupa numai de faptele cuiva; ea va avea în vedere şi rodul, influenţa faptelor cuiva faţă de un altul, atât în viaţă cât şi după moarte.

11 Ca o potârniche care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.” –

Ca o potârniche. Ebraica primei părţi a versetului este obscură. Unii sunt de părere că pasajul acesta se referă la o credinţă a iudeilor că potârnichea adaugă la propriile ei ouă şi pe cele furate de la alte păsări şi că puii acestora după ce au fost scoşi la iveală o părăsesc. Se poate că Ieremia foloseşte această credinţă pentru a ilustra cele ce se petrec cu omul apucător, a cărui lăcomie îl face să îngrămădească avuţii care nu-i aparţin de drept, şi care mai devreme sau mai târziu îşi fac aripi şi dispar (vezi Proverbe 23,5).

12 Scaun de domnie plin de slavă, înălţat de la început, loc al Sfântului nostru Locaş,

Scaun de domnie plin de slavă. Vezi comentariul la cap. 14,21.

13 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” –

Verset ce nu a fost comentat.

14 Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!

Vindecă-mă. Compară cap. 3,22; 30,17; 33,6. Profetul Îl cunoaşte pe Singurul care poate vindeca inima păcătoasă (vezi Psalmi 6,2; 30,2; 103,1-3). Tu eşti slava mea. Vezi Deuteronom 10,21; Psalmi 71,6.

15 Iată, ei îmi zic: „Unde este cuvântul Domnului? Să se împlinească, dar!”

Să se împlinească dar! Cuvintele ironice, batjocoritoare ale israeliţilor nepocăiţi ca răspuns la prevestirile lui Ieremia cu privire la pedepse. Părea că oamenii se simţeau în deplină siguranţă şi nici nu visau la necazurile lor viitoare. Aceasta este încă o indicaţie că această serie de solii a avut loc în prima parte a activităţii profetului (vezi comentariul la cap. 14,1; 15,1; 16,2).

16 Şi eu, ca să Te ascult, n-am vrut să nu fiu păstor; nici n-am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele este descoperit înaintea Ta.

N-am venit. Unii au interpretat această declaraţie a lui Ieremia ca arătând că el nu se grăbise să-şi părăsească ocupaţia de păstor spre a împlini însărcinarea de la Dumnezeu ca profet (vezi Amos 7,14.15), afirmând că înainte de chemare el îşi îngrijise turmele în Anatot şi locurile lui (vezi 1Cronici 6,60). Oricum, ebraica acestui pasaj este oarecum obscură şi ar putea să fie înţeleasă şi altfel. Un alt sens posibil este că Ieremia nu s-a dat înapoi de la a-L urma pe Dumnezeu ca păstor spiritual. O a treia interpretare posibilă este aceea reflectată în RSV (vezi mai jos la Păstor).

Păstor. Ebr. ro’eh, păstor. Unii cred că cuvântul trebuie citit ra’ah, rău, cum se traduce în Siriacă şi în traducerile greceşti ale lui Aquila şi Symmachus. De aceea RSV redă această expresie astfel: Eu nu te-am zorit să trimiţi răul.

N-am dorit. Profetul protestează că deoarece nu dorise să vadă ziua nenorocirii, a pedepsei divine, despre care el prezisese că va veni asuprea poporului său, el nu prea se grăbea să fie crainicul lui Dumnezeu.

17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii!

Verset ce nu a fost comentat.

18 Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte-i cu o îndoită urgie! –

Să fie acoperiţi ruşine. Vezi comentariul la Psalmi 35,4.

Îndoită urgie. Literal, îndoită sfărâmare.

19 Aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi stai la poarta copiilor poporului, pe care intră şi ies împăraţii lui Iuda, şi la toate porţile Ierusalimului

Aşa mi-a vorbit Domnul. De aici începe o nouă serie de profeţii care n-au nici o legătură directă cu ceea ce s-a prezentat mai înainte. Aceasta se poate să fie fost dată la câtva timp după soliile raportate în cap. 14 la 17,18 şi se probabil cu ceva mai înainte de Cuvântarea de la Templu (vezi comentariul la cap. 7,1; vezi şi PK 411).

20 şi spune-le: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului care intraţi pe aceste porţi!”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Aşa vorbeşte Domnul: „Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nicio povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului.

Aşa vorbeşte Domnul. Versetul acesta ca şi cele următoare arată că pângărirea Sabatului era practicată în Ierusalim, îndeosebi la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29).

Povară. Vezi un raport asemănător de călcare a Sabatului în Neemia 13,14-22. Aceste poveri se poate să fi fost de cereale, vin, fructe, peşte şi alte articole de comerţ care erau aduse în cetate de la ţară de către cei care veneau la Templu să se închine. Mai erau şi de mărfuri ale cetăţii, care erau vândute în sfânta zi de odihnă. Astfel, tabloul prezentat este acela al unei păziri neglijente a Sabatului, lucru nespus de dezgustător pentru Dumnezeu (vezi Isaia 56,26; comp. cap. 58,13.14).

22 Să nu scoateţi din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceţi nicio lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte; ci şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zice Domnul, şi nu veţi aduce nicio sarcină înăuntru pe porţile acestei cetăţi în ziua Sabatului, ci veţi sfinţi ziua Sabatului şi nu veţi face nicio lucrare în ziua aceasta,

Verset ce nu a fost comentat.

25 atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voievozi care vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în care şi călare pe cai, ei şi voievozii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci.

Acestei cetăţi. Ar fi greu să se găsească vreun text biblic care să înfăţişeze în mod mai cert marea importanţă a păzirii Sabatului. Dacă iudeii ar fost credincioşi faţă de legea lui Dumnezeu, şi îndeosebi faţă de porunca Sabatului, atunci ar fi avut parte de nesfârşite binecuvântări.

În care şi călări. Simboluri ale slavei împărăteşti (1Regi 4,26; Zaharia 9,9.10). Locuită în veci. Cu privire la soarta plină de slavă pe care ar fi putut să o aibă Ierusalimul, vezi DA 577; comp. PK 46, 564; vezi şi p. 29, 30.

26 Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din ţara lui Beniamin, din vale, de pe munte şi de la miazăzi, ca să aducă arderi de tot şi jertfe, să aducă daruri de mâncare şi tămâie şi să aducă jertfe de mulţumire în Casa Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

27 Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nicio povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.”

Nu veţi asculta. Faptul că neglijenţa israeliţilor în păzirea Sabatului a adus acest rezultat tragic este mărturisit în 2Regi 25,9.

Nu se va stinge. Nu că focul va arde neîncetat, ci mai degrabă că focul dreptăţii răsplătitoare a lui Dumnezeu nu va avea să se stingă până ce nu va fi împlinit pe deplin planul divin. Ierusalimul a fost distrus prin foc atât de Babilonieni în 586 î.Hr., cât şi de Romani în 70 d.Hr.; iar în amândouă cazurile nici o sforţare omenească nu a fost în stare să oprească incendiul până ce nu şi-a terminat cu totul lucrarea de nimicire ce-i fusese hotărâtă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 CW 34, 164; DA 414; FE 501; LS 323; MH 486; PK 329; TM 106, 313, 350, 367, 375, 380, 464, 480, 487, 494; 2T 130; 5T 195; 7T 178, 213; 8T 145, 162

5, 6 COL 201

5–8FE 172, 372, 441

5–10FE 223

7 MH 286

8 GC 602

9 CH 456; COL 159; PP 688; 1T 188, 482; 3T 253, 336; 5T 194, 332

9, 10 2T 512

10 3T 191; 5T 494

11 Ed 143

12 PP 34

13 3T 186, 464; 5T 371

13, 14 FE 172

19, 21, 22 PK 411

21–25GC 19

24, 25 DA 577; PK 411, 564

25 PK 46

27 PK 412