Ieremia 10

1 Ascultaţi cuvântul pe care vi-l vorbeşte Domnul, casa lui Israel!

Casa lui Israel. Expresia aceasta este folosită aici pentru a desemna rămăşiţa naţiunii israelite, regatul lui Iuda şi nu regatul de la miazănoapte (vezi comentariul la cap. 4,1.3).

2 Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele.

Felul de vieţuire al neamurilor. În primul rând se face referire la felul lor de închinare, la religia lor (vezi Levitic 18,3; 20,23; vezi comentariul la Ieremia 4,18).

Semnele cerului. Păgânii făceau calcule astrologice bazându-se pe arătări extraordinare pe cer. Fenomenele cereşti precum eclipsele, cometele şi conjuncţiile speciale ale corpurilor cereşti erau adesea considerate că determinau soarta naţională sau individuală (vezi Isaia 47,13).

Pentru că neamurile. Motivul avertizării este răspândirea şi influenţa amăgitoare a practicilor religioase idolatre. Că idolatria îi fascina pe israeliţi este clar din frecventele avertizări împotriva acesteia (vezi Exod 23,24.32.33; Levitic 18,3; Deuteronom 7,1-5; Judecători 2,3).

3 Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea;

Obiceiurile. Din ebr. chuqqah, ceva prescris sau orânduire (vezi Psalmi 119,5). Deşert. Ebr. hebel, abur, suflare, ceva pasager şi lipsit de valoare (vezi comentariul la Eclesiastul 1,2). Taie un lemn. Lipsa de valoare a idolilor ca dumnezei este cu tărie demonstrată atragându-se atenţia asupra originii acestor idoli (vezi Isaia 40,20; 45,20).

Meşter. Ebr. charash, un lucrător talentat sau un meseriaş îndemânatic, de la un verb ce înseamnă a ara sau a născoci. În mâinile unui astfel de artizan lemnul din pădure devine o operă de artă.

4 îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane ca să nu se clatine.

Îl împodobeşte. Chipul sculptat este apoi împodobit cu metale preţioase (vezi Isaia 40,19).

Îl ţintuiesc. Idolul este prins în cuie de vreun zid sau un stâlp pentru a-l face să stea drept şi pentru a-l feri de cădere (vezi Isaia 41,7).

5 Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” –

Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări. Ebr. miqshah, folosit în Vechiul Testament numai pentru lucrări strunjite sau bătute cu ciocanul (vezi Exod 25,18.31.36) sau pentru un câmp de castraveţi (vezi Isaia 1,8).

Ogor de castraveţi. Sau palmier [KJV]. Ebr. tomer. Cuvântul care în general denotă un palmier este ortografiat tamar (Exod 15,27; Levitic 23,40; Numeri 33,9; etc.). Este îndoielnic că aici este vizat un palmier. A fost sugerată o altă interpretare bazată pe un comentariu dintr-o lucrare apocrifă, Epistola lui Ieremia, scrisă în perioada macabeilor. Pasajul din Ieremia pare să se refere la această profeţie. Versetul 70 (v. 69 din LXX) al acestei epistole zice: Căci aşa după cum o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi nu păzeşte nimic, aşa sunt şi dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint. Ţinând seama că traducerea ogor de castraveţi este sprijinită de Isaia 1,8 este posibil ca prin ebraicul tomer profetul să fi intenţionat să desemneze o sperietoare de păsări. Aceasta ar da interesanta traducere: Ei sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi. O sperietoare într-o grădină de zarzavat este ţeapănă, fără viaţă şi neputincioasă. Ea este pusă ca să sperie păsările, dar până şi ele pot ajunge să-şi dea seama de neputinţa ei.

Nu vorbesc. Ca şi sperietorile de păsări dintr-un ogor, idolii, deşi pe dinafară sunt făcuţi să semene cu o făptură omenească şi deşi stau într-o poziţie ca şi cum ar vorbi, nu sunt decât nişte stâlpi muţi (vezi Psalmi 115,5).

Sunt duşi de alţii. De obicei idolii erau căraţi în timpul marilor procesiuni ale dumnezeilor cu ocazia sărbătorilor religioase babiloniene (vezi Psalmi 115,7; 1Samuel 46,1.7).

Nu pot să meargă. Idolii nu pot să meargă singuri nici măcar la propria procesiune.

Nu vă temeţi de ei. Păgânii se închinau dumnezeilor lor fie cu speranţa că aceşti dumnezei lear putea face bine, fie de teama că le vor face rău. Însă profetul declară că aceşti dumnezei nu sunt în stare nici să-şi vatăme vrăjmaşii şi nici să-şi ajute prietenii. Ei nu pot nici răsplăti, nici pedepsi (vezi Isaia 41,23).

6 Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare este Numele Tău prin puterea Ta.

Nici unul nu este ca Tine. Dumnezeu este prezentat aici ca incomparabilul (vezi Exod 15,11; Psalmi 86,8.10).

Numele Tău. Numele lui Dumnezeu reprezintă caracterul Lui descoperit, faima Lui, reputaţia Lui (vezi comentariul la Psalmi 31,3).

7 Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine.

Teamă. Vezi comentariul la Psalmi 19,9; Proverbe 1,7.

Împărat al neamurilor. Suveranitatea universală a lui Dumnezeu este dezvăluită. Iehova este mai mult decât Dumnezeul evreilor (vezi Romani 3,29); El este Dumnezeul întregii lumi (vezi Psalmi 22,28; 47,7.8; 96,10).

Ţi se cuvine. Ebr. ya’ah, a se cuveni. Teamă plină de respect trebuie manifestată numai faţă de Iehova; nu i se mai cuvine nimănui.

Toţi înţelepţii neamurilor. Aici sunt indicaţi nu numai înţelepţii şi filosofii păgânilor, ci şi dumnezeii lor – oricine vor fi fost socotiţi de aceşti păgâni drept izvoare de înţelepciune (vezi Psalmi 89,6). Toată înţelepciunea lumească este nebunie înaintea lui Dumnezeu (1Corinteni 1,19-31).

8 Toţi laolaltă sunt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decât deşertăciune, e lemn!

Proşti şi fără minte. Închinătorii la idoli sunt descrişi ca greoi la simţire, incapabili de a pricepe, necultivaţi şi proşti (vezi comentariul la Psalmi 115,8; Iona 2,8).

Ştiinţa idolilor nu este decât deşertăciune. Ebr. musar, pedepsire, învăţătură, îndemnare. Ultima parte a versetului zice literal: învăţătura deşertăciunilor este lemn. Prin deşertăciune profetul fără îndoială înţelege idoli (vezi Ieremia 8,19; 14,22; comp. Deuteronom 32,21; Psalmi 31,6). Idolii sunt făcuţi din lemn. Şi nu pot da nici o învăţătură.

9 Ei aduc din Tarsis foiţe de argint şi aur din Ufaz; meşterul şi mâna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sunt de materii vopsite în albastru şi în purpură, toate sunt lucrate de meşteri iscusiţi. –

Foiţe de argint. Literal, ciocănit şi întins. Un înveliş exterior de argint şi aur care acoperea chipul de lemn (vezi Isaia 30,22; 40,19; Ieremia 10,4). Opera era cu totul rezultatul strădaniei omeneşti.

Tarşiş. Literal, topitorie sau rafinărie. Tarşişul geografic era poate la sudul Spaniei la Tartessus, unde Fenicienii au dezvoltat bogăţia minerală a Spaniei (vezi Ezechiel 27,12; Iona 1,3; vezi comentariul la 1Regi 10,22).

Ufaz. Amplasarea exactă a acestui loc este necunoscută. Mulţi l-au înţeles ca o variantă a lui Ofir (vezi comentariul la Geneza 10,29; Daniel 10,15).

Argintarului. Ebr. soreph, un rafinator, de unde aurar sau argintar.

Albastru. Ebr. tekeleth, lână violet-purpurie.

Purpură. Ebr. ’argaman, lână vopsită cu roşu purpuriu.

Meşteri iscusiţi. Cei ce făceau idolii erau artişti iscusiţi (vezi comentariul la cap. 9,17).

10 Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui.

Dumnezeu cu adevărat. Ieremia Îl aşează aici în contrast pe Iehova cu idolii falşi, care sunt numai dumnezei imaginari. Dumnezeu este adevărul personificat (vezi Psalmi 31,5; Ioan 14,6; 17;3; 1 Ioan 5,20).

Dumnezeul viu. În contrast cu lipsa de viaţă a idolilor, Dumnezeu are viaţa în Sine (Ioan 5,26). Sursa existenţei Sale este în propria Sa Fiinţă. Toate celelalte fiinţe vii trăiesc în El (vezi Fapte 17,28).

Veşnic. În contrast cu lipsa de putere şi cu existenţa vremelnică a tuturor celorlalte obiecte de închinare, Dumnezeu este Împăratul veşnic. Domeniul Lui nu este limitat nici de spaţiu, nici de timp.

Nu pot să sufere. Adică, să suporte cu răbdare sau să îndure.

11 Aşa să le vorbiţi: „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.

Aşa să le vorbeşti. Versetul acesta este scris în limba aramaică. Se poate invoca numai o presupunere drept motiv al acestei introduceri a limbii aramaice. Deoarece versetul pare a curma oarecum brusc cursul natural al vorbirii, unii bănuiesc că este o interpolare, fie o glosă marginală, fie poate un fragment din vreun Targum aramaic. Totuşi s-a mai oferit şi o altă explicaţie. Cei care ţin la autenticitatea versetului sunt de părere că pasajul s-ar putea să fie un răspuns alcătuit de profet în limba curentă a Babilonului pentru a fi folosit atunci când, după exil, Babilonienii i-ar fi invitat pe iudei să li se alăture la cultul idolatru.

Vor pieri. În aramaică (vezi mai sus) este o asemănare fonetică între cuvintele a face şi a pieri.

12 Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.

El a făcut. Numai Iehova are dreptul să pretindă închinare, şi acest drept este întemeiat pe faptul că El este Creatorul. Lui îi datorează existenţa toate fiinţele (vezi Psalmi 96,5). Universul este produsul energiei Sale creatoare (Isaia 40,22.26; 42,5; 44,24; 45,12.18; 51,13). Idolii sunt creaţi, în timp ce Dumnezeu creează. El este Creatorul. Versetele 12-16 din Ieremia 10 apar în cap. 51,15-19 cu uşoare deosebiri.

13 La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.

La tunetul lui. Activitatea continuă a lui Dumnezeu este înfăţişată prin fenomenele naturii (vezi Amos 5,8; 9,5.6). Psalmistul vede chiar şi în furtuna însoţită de tunete o desfăşurare a puterii maiestuoase a lui Dumnezeu. El denumeşte tunetul, vocea lui Dumnezeu (vezi comentariul la Psalmi 29,3).

Urlă apele. Ebr. hamon, freamăt, tumult şi deci mulţime sau îmbulzeală. Norii. Ebr. nesi’im, definit ca ceaţă umedă, folosit în sensul acesta numai aici, în Ieremia 51,16 şi Psalmi 135,7 care în mare măsură sunt paralele şi in Proverbe 25,14. Dă naştere fulgerelor şi ploii. Literal, pentru ploaie.

14 Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi nu este nicio suflare în ei;

Prost. Vezi comentariul la v. 8. Orice argintar. Adică, orice afinator de metale, sau giuvaergiu sau argintar (Vezi comentariul la v. 9). Rămâne de ruşine. Idolul căruia meşteşugarul i-a încredinţat toată iscusinţa lui rămâne un obiect lipsit de viaţă.

15 sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, când va veni pedeapsa.

Lucru de nimic. Ebr. hebel, abur sau suflare (vezi Ieremia 10,3; vezi comentariul la Eclesiastul 1,2).

Lucrare înşelătoare. Literal, lucrare de batjocură. Idolii în sine nu merită decât râs şi batjocură, deşi credinţa sinceră chiar şi a unui idolatru nu ar trebui să devină un subiect de batjocură pentru un creştin.

Când va veni pedeapsa. Vezi comentariul la Psalmi 8,9; 59,5. La timpul când făuritorii de idoli îşi vor primi pedeapsa, idolii vor pierii (v. 11).

16 Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este numele Lui.”

Partea lui Iacov. Iehova (vezi Psalmi 16,5; 73,26; 119,57).

Ca ei. Asemenea idolilor pieritori făcuţi de tâmplari sau de giuvaergii.

El a întocmit totul. De la ebr. yasar, a alcătui, a forma, a crea (vezi comentariul la Geneza 1,2), de unde sensul cel care întocmeşte sau cel care face. Idolii sunt făcuţi de om, însă Dumnezeu a format universul.

Sămânţă. Ebr. shebet, în primul rând un toiag, un sceptru, un braţ. Shebet a mai ajuns să fie folosit pentru o ceată de oameni conduşi de cineva cu un toiag, de unde shabot este tradus prin trib sau seminţie

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3. Acest nume maiestuos stă într-un contrast evident cu numele dumnezeilor păgâni.

17 Ia din ţară legătura cu ce este al tău, tu, care eşti în strâmtorare!

Ia din ţară. Aici probabil înţelegând pământul.

După digresiunea din cap. 10,1-6, în care se ocupă cu nebunia idolatrei, profetul se întoarce la subiectul cap. 9, şi anume – pustiirea grabnică a ţării şi exilarea locuitorilor. În chip dramatic profetul zăreşte plecarea exilaţilor. El îi îndeamnă pe oameni ca în grabă să adune câteva lucruri şi să fie gata pentru imediata plecare spre Babilon (vezi Ezechiel. 12,3)

Legătura cu ce este al tău. Ebr. kin’ah, o povară, un pachet, o legătură.

Strâmtoare. Ebr. masor, un asediu sau un loc asediat.

18 Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii ţării. Îi voi strânge de aproape ca să simtă.” –

De data aceasta. Mai bine acum! Cu ocaziile anterioare invadatorii Ierusalimului se retrăseseră fără succes (2Regi 16,5; 19,35.36), sau se mulţumiseră cu jefuirea şi tributul (2Regi 14,14).

Voi arunca. O figură de stil ce accentuează furia expulzării (vezi Ieremia 16,13; comp. 1Samuel 25,29). Însuşi Iehova este vorbitorul.

Ca să simtă. În ebraică este simplu, să găsească, fără a arăta obiectul. Traducerea siriacă adaugă obiectul: pe mine, adică pe Dumnezeu. Targumurile comentează expresia ca să simtă, afirmând că este vorba de nenorocire. Se poate că dinadins profetul a lăsat exprimarea imprecisă. Ceea ce vor găsi va depinde de atitudinea pe care ei o vor avea sub pedeapsă.

19 „Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana! Dar eu zic: „O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!

Vai de mine. Naţiunea, aici personificată, este înfăţişată ca deplângându-şi starea nenorocită,

ruina casei sale, şi pierderea copiilor săi.

Zdrobită. Literal, o ruptură sau o fractură.

O voi suferi. A recunoaşte şi accepta suferinţa pe care cineva şi-a atras-o prin purtarea sa rea

este primul pas în reformă (vezi Plângeri 3,39.40). Evreii din zilele lui Ieremia respingeau categoric orice gând că repetatele solii ameninţătoare cu privire la iminenta captivitate s-ar putea adeveri (vezi Ieremia 7,3; Ezechiel 11,3; 12,21-28). Până şi devotatul suflet al lui Ieremia se răzvrăteşte iniţial la gândul acesta. El se simte adânc rănit (cap. 4,19; 8,21; 15,18), plânge (cap. 9,1; 13,17; 14,17), şi se roagă ca să fie înlăturată captivitatea (cap. 7,16; 11,14; 14,11). Îi era greu să înţeleagă că nu putea fi înlăturată (vezi cap. 11,11; 14,19).

20 Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sunt rupte, fiii mei m-au părăsit, nu mai sunt; n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele!

Cortul. Un simbol al Ierusalimului, sau poate al întregii ţări a lui Iuda.

Funiile. Continuă imaginea cu cortul.

Nu mai sunt. Copiii erau morţi sau în exil (vezi Ieremia 31,15; comp. Gen 42,36).

21 Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propăşit şi li se risipesc toate turmele.

Păstorii. Conducătorii civili (vezi comentariul la cap. 2,8; comp. cap. 3,15). N-au propăşit. Textul ebraic poate fi tradus şi prin n-au prosperat, sau nu au lucrat înţelepţeşte.

22 Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetăţile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de şacali.” –

Vuiet. Expresia zice literal sunetul unei veşti sau Ascultă! Veşti! Zguduirea înfăţişează

mărşăluirea unei mari oştiri ce porneşte la luptă (vezi cap. 6,23; 8,16).

De la miazănoapte. Vezi comentariul la cap. 1,14; 4,6.

Şacali. Ebr. tannim, (vezi comentariul la cap. 9,11).

23 Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă.

Ştiu. Vorbitorul este profetul, însă el vorbeşte ca reprezentant al lui Iehova. Versetele 23, 24 alcătuiesc o rugăciune de mijlocire, cu o mărturisire corespunzătoare a păcatului şi o cerere de îndulcire a pedepsei (vezi cap. 18,20).

Soarta omului. Adică, calea vieţii.

Nu stă în puterea omului. În sine şi de la sine omul nu poate să hotărască bine unde şi cum să meargă. El are nevoie de călăuzire divină (vezi Psalmi 37,33; Proverbe 16,9; 20,24). Izraeliţii preferau propria lor cale.

24 Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură, şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti!

Pedepseşte-mă. O mărturisire a vinovăţiei şi o încuviinţare a nevoii de îndreptare. Este un semn de nădejde când păcătosul în mod sincer recunoaşte rătăcirea umblărilor sale şi de bunăvoie se supune pedepsei necesare.

Cu măsură. Ebr. mishpat, judecată, folosit aici în sensul de dreptate (vezi comentariul la cap. 5,4).

Să nu mă nimiceşti. Literal, să nu mă micşorezi.

25 Varsă-Ţi urgia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci mănâncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc şi-i pustiesc locuinţa. –

Varsă. Compară Psalmi 79,6,7.

Nu Te cunosc. Poate mai bine nu Te-au cunoscut. Toate neamurile au primit o anumită măsură de iluminare (vezi Romani 1,18-25; 2,14-16)

Mănâncă pe Iacov. Dumnezeu a îngăduit ca păgânii să-l pedepsească pe poporul Său pe care-l alesese. Satana a căutat să profite de ocazie pentru a-l nimici pe deplin pe Israel (vezi Isaia 10,6.7). Neamurile au depăşit îngăduinţa lui Dumnezeu (Isaia 47,6).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 FE 171

6, 7 MH 433; PK 97; 8T 281

10 ML 288

10–12MH 413; PP 336

10–13PK 97

10–16FE 172

11, 12 8T 263

13 MH 416; PP 115; 8T 260

14–16PK 98; PP 336

16 MH 413; 8T 263

23 MH 417; 3T 482

23, 24 PK 421