1 De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?

De unde? Acum apostolul trece la lucrurile rele care au loc înăuntrul bisericii, fiind rezultatul limbii neîmblânzite şi a spiritului de ceartă. Cauza fundamentală a oricărei dezbinări şi tulburări este interesul personal (vezi comentariul de la cap. 3,14).

Luptele. [Războaiele, KJV]. Gr. polemoi, certurile, vrajbă, poate în contrast cu machai (vezi mai jos), însemnând controverse care implicau mai multe persoane. Certurile. [Luptele, KJV]. Gr. machai, neînţelegeri, aici probabil făcând referire la

neînţelegeri între două persoane. Dovezile textuale favorizează exprimarea de aici vin lupte.

Între voi. Aceşti membri încă nu semănau în pace (vezi comentariul de la cap. 3,18).

Nu vin oare? Din versiunea greacă reiese că se aşteaptă un răspuns afirmativ.

Poftele. Gr. hedonai, plăcerile, în general în Noul Testament acest cuvânt se foloseşte cu privire la dorinţele şi pofte rele (vezi Luca 8,14; Tit 3,3).

Se luptă. [Se războiesc, KJV]. Când oamenii sunt preocupaţi de satisfacerea interesului personal, certurile şi neînţelegerile nu se mai sfârşesc. Fiecare vede în altul un obstacol în calea deplinei satisfaceri a dorinţelor personale (vezi comentariul de la Tit 3,3).

În mădularele voastre. Fie mădularele corpului fizic, fie membrii bisericii. Indiferent de sens, interesul personal, care caută fără încetare recunoaşterea şi satisfacerea dorinţelor personale, este sursa tuturor conflictelor, care adesea duc la ceartă.


2 Voi poftiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați, și nu aveți, pentru că nu cereți.

Voi poftiţi. Gr. epithumeo, a tânji cu pasiune. Vezi cap. 1,14. Interesul personal, dacă nu este ţinut în frâu, se dezvoltă până ajunge călcarea poruncii a zecea (vezi Exodul 20,17).

Nu aveţi. Un om lacom niciodată nu este mulţumit cu ce are.

Ucideţi. Aici Iacov aminteşte adevărul, recunoscut în general, că pasiunea neînfrânată pentru satisfacerea plăcerii personale duce adesea la ucidere (vezi Matei 5,22). El nu vrea neapărat să spună că printre destinatarii epistolei sale erau unii vinovaţi de omor. Unii comentatori ar schimba punctuaţia acestui verset astfel: Poftiţi şi pentru că nu aveţi, ucideţi; pizmuiţi, dar nu izbutiţi să căpătaţi, aşa că vă certaţi şi vă luptaţi. Înaintea lui Dumnezeu ura este un păcat tot atât de grav ca şi omorul (vezi comentariul de la Matei 5,22).

Nu izbutiţi să căpătaţi. Oricare ar fi rezultatul forţei şi al violenţei, adevărata fericire şi satisfacţie nu sunt atinse. Vă certaţi şi vă luptaţi. [Vă luptaţi şi vă războiţi, KJV]. Vezi comentariul de la v. 1. Pentru că adevărata satisfacţie nu este găsită, cearta continuă neîncetat.

Nu cereţi. Pentru a obţine ceea ce doresc, aceşti certăreţi se bazează pe propriile lor eforturi, în loc de a depinde de Dumnezeu pentru a primi ce este mai bun pentru ei. Dumnezeu a pus în inima omului dorinţe legitime şi nevoi fundamentale (vezi comentariul de la cap. 1,15) şi, în parte, fericirea depinde de satisfacerea acestor dorinţe date de Dumnezeu. Când oamenii încearcă să-şi satisfacă aceste dorinţe pe căi nelegitime, vor avea parte în mod sigur de dezamăgire, invidie şi ceartă. Pentru că neglijaseră rugăciunea, aceşti credincioşi nu lucrau în armonie cu planul lui Dumnezeu pentru adevărata lor fericire. Rugăciunea implică faptul că un om este dispus să accepte ceea ce Dumnezeu este dispus să îi ofere.


3 Sau cereți, și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.

Cereţi. Vezi comentariul de la Matei 7,7. Nu căpătaţi. Răspunsurile la rugăciune depind atât de natura cererilor cât şi de spiritul rugăciunii (vezi comentariul de la Luca 11,9). Rău. Gr. kakos, greşit, adică din motive greşite şi poate pentru scopuri rele. Cel care se roagă fără a fi hotărât să se supună voinţei lui Dumnezeu, se roagă rău (vezi 1 Ioan 5,14). Risipiţi. [Consumaţi, KJV]. Gr. dapanao, a risipi, a cheltui.

Plăcerile. Gr. hedonai (vezi comentariul de la v. 1). Rugăciunile de felul acesta nu primesc răspuns pentru că lucrurile cerute vor fi folosite pentru plăcerea personală. La astfel de rugăciuni, chiar pentru lucruri bune în ele însele, Dumnezeu nu poate răspunde.


4 Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.

Preacurvare. Adică cei care sunt necredincioşi legământului conjugal. Unii consideră că aici Iacov vorbeşte despre adulter într-un sens figurat, adică apostazie faţă de credinţa în Dumnezeu (vezi comentariul de la Ezechiel 16,15 şi de la 2 Corinteni 11,2). Totuşi, se pare că persoanele cărora li se vorbeşte în Iacov 4,1–5 se considerau membri ai bisericii şi, cu toate acestea, practicau păcate ordinare. De aceea deducem că Iacov s-ar putea să vorbească despre adulterul propriu-zis. Oricum ar fi, prin favoritismul lor faţă de cei bogaţi (vezi comentariul de la cap. 2,1–13), prin neglijarea faptelor creştineşti (vezi comentariul de la cap. 2,14–26), prin vorbirea lor pripită şi necugetată (vezi comentariul de la cap. 3,1–10), prin pizma amară şi duhul de ceartă (vezi comentariul de la cap. 3,14–18) şi prin pofta lor neînfrânată pentru lucrurile interzise (vezi comentariul de la cap.4, 1–3), aceşti membri ai bisericii dovedeau că nu se purtau altfel decât cei din lume (vezi comentariul de la cap. 1,7).

Nu ştiţi. Din cauza cunoştinţei pe care o aveau din Vechiul Testament şi din cuvintele Domnului Hristos, ei ar fi trebuit să ştie mai bine. Prietenia lumii. Adică prietenia cu lumea. Scopul principal al celor din lume este satisfacerea dorinţelor personale. Evanghelia îi cheamă pe oameni la o viaţă de slujire. Între spiritul şi practica

lumii şi acelea ale bisericii trebuie să fie o diferenţă uriaşă (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,15). Vrăjmăşie. Adică vrăjmăşie din partea omului, faţă de Dumnezeu. Cine. Indiferent dacă sunt sau nu înscrişi în registrul bisericii, cei stăpâniţi de interesul personal rămân sub condamnarea lui Dumnezeu. Vrea. Gr. boulomai, a intenţiona. Inima vrea puternic să-şi împlinească o anumită plăcere lumească.

Prieten cu lumea. Când cei care şi-au mărturisit credincioşia faţă de Dumnezeu tânjesc în continuare să îşi împlinească poftele personale, aşa cum le oferă lumea, atunci inima lor nu mai este întreagă a lui Dumnezeu. Supunerea lor se îndoieşte (vezi cap. 1,6) şi este nestatornică (conf. v. 8). A-L servi pe Dumnezeu nu poate să fie un interes printre multe altele, deoarece vieţuirea creştină nu se împacă cu lumea aceasta (vezi comentariul de la Matei 6,24).

Vrăjmaş. Compară cu 1 Ioan 2,15.


5 Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Degeaba. Gr. kenos, gol, fără valoare. Declaraţiile biblice cu privire la iubirea lui Dumnezeu nu sunt cuvinte goale pentru om.

Scriptura. Adică Vechiul Testament în general, deoarece declaraţia ce urmează nu este citată dintr-un anumit loc din Scriptură. Totuşi, ideea se potriveşte cu învăţătura generală a Vechiul Testament (compară cu Genesa 6,3–5; Exodul 20,5).

Duhul. Adică Duhul Sfânt, dacă sunt adoptate traducerile de mai jos (vezi la gelozie). Şi alte pasaje din Noul Testament arată faptul că Duhul Sfânt vrea să locuiască înăuntrul omului (vezi comentariul de la Ioan 14,16.17; 1 Corinteni 6,19).

Locuiască. [Locuieşte, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea a pune să locuiască, a da o locuinţă (vezi traducerile date mai jos, la gelozie).

Ne vrea. [Pofteşte, KJV]. Gr. epipotheo, a urmări cu dragoste, a dori cu ardoare (compară cu Romani 1,11; 2 Corinteni 5,2; 9,14; Filipeni 1,8; 2,26; 1 Tesaloniceni 3,6; 2 Timotei 1,4).

Gelozie. Gr. phthonos, gelozie. Aici exprimarea din versiunea greacă este dificilă. Unii traduc astfel: Cu gelozie El [Dumnezeu] vrea Duhul pe care L-a pus să locuiască în noi; alţii: Duhul Sfânt, pe care [Dumnezeu] L-a pus să locuiască în noi, vrea cu gelozie. Adesea Dumnezeu Se descrie pe Sine ca gelos (vezi Numeri 25,11; 1 Împăraţi 14,22; Ezechiel 23,25; Ţefania 1,18; Zaharia 1,14; 8,2; vezi comentariul de la Exodul 20,5; Deuteronom 32,16; Psalmi 78,58; Ezechiel 36,5; Ioel 2,18). Pavel compara puternica sa iubire pentru biserica din Corint cu gelozia lui Dumnezeu pentru poporul Său (vezi comentariul de la 2 Corinteni 11,2). Prietenia credincioşilor cu lumea Îl întristează pe Duhul gelos al lui Dumnezeu, care vrea ca iubirea noastră să fie neîmpărţită. Gelozia omului este egoistă, gelozia lui Dumnezeu reflectă marea Sa grijă pentru binele copiilor Săi.


6 Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”

Har. Gr. charis (vezi comentariul de la Romani 3,24). Datorită iubirii lui Dumnezeu pentru copiii Săi, sunt oferite continuu rezerve proaspete pentru a-i face în stare să reziste ispitelor din lume. Cei care se roagă cu sinceritate pentru har îşi vor dezvolta mereu caracterul creştin. Dumnezeu cere supunere neîmpărţită, dar îi şi dă omului destulă tărie pentru a-l face în stare să asculte (vezi comentariul de la Evrei 4,16).

Zice. Citatul este din LXX, Proverbele 3,34.

Dumnezeu. Dumnezeu este un participant activ în lupta poporului Său împotriva forţelor răului. Pavel a ajuns la concluzia că harul lui Dumnezeu este întotdeauna suficient pentru a face faţă încercărilor vieţii (vezi comentariul de la 2 Corinteni 12,9).

Mândri. Este vorba de cei care aleg plăcerile lumii, din dorinţa de a-şi satisface interesul personal (vezi comentariul de la v. 1). Ei privesc aroganţă şi mândrie la cerinţele lui Dumnezeu şi la cei smeriţi, care aleg să-şi satisfacă dorinţele potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Smeriţi. Sau umili (vezi comentariul de la Matei 11,29).


7 Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.

Supuneţi-vă. Aici Iacov începe o listă de zece imperative, la care ar face bine să ia aminte fiecare membru al bisericii supus primejdiei de a deveni prieten al lumii (vezi v. 4). Înainte ca Dumnezeu să poată acorda harul Său (v. 6), omul smerit trebuie să fie dispus să-şi supună voinţa planului divin. Supunerea implică încrederea că planul lui Dumnezeu este pentru propriul său bine (vezi Evrei 12,9).

Dar. Adică din cauza primejdiei mândriei şi a interesului personal, creştinii trebuie să se asculte de porunca lui Dumnezeu. El făgăduieşte să nu îngăduie nici o ispită peste puterea noastră de rezistenţă (vezi 1 Corinteni 10,13).

Împotriviţi-vă. [Rezistaţi, KJV]. Gr. anthistemi, a lua poziţie împotriva. Compară cu Efeseni 4,27.

Diavolului. Diavolul este foarte implicat (vezi comentariul de la Matei 4,1). Pavel descrie pregătirea creştinului pentru a rezista cu succes la şiretlicurile sale (vezi comentariul de la Efeseni 6,13–17). În pustie biruinţa Domnului Hristos asupra diavolului (vezi comentariul la Matei 4,1–11) a fost câştigată prin supunerea faţă de Dumnezeu şi credinţa în El (DA 130). Fiecare creştin poate rezista la ispită ca şi Domnul Hristos.

Fugi. Chiar şi omul cel mai slab, dacă îşi pune încrederea în puterea Domnului Hristos, îl va face pe Satana să tremure şi să fugă (DA 131).


8 Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățați-vă mâinile, păcătoșilor; curățați-vă inima, oameni cu inima împărțită!

Apropiaţi-vă. Imperativul acesta este secretul biruinţei împotriva lui Satana (compară cu v. 7). Deşi Dumnezeu nu este departe de fiecare din noi (Faptele Apostolilor 17,27), totuşi El aşteaptă să-L căutăm (vezi 2 Cronici 15,2; Psalmi 145,18; Isaia 55,6). Ne putem apropia de Dumnezeu doar prin credinţă (vezi Evrei 7,25) şi printr-o pocăinţă adevărată (vezi Osea 14,1; Maleahi 3,7).

El. Aşa cum tatăl din parabola fiului risipitor l-a văzut pe fiul său când era încă departe (Luca 15,20), tot aşa şi Părintele nostru ceresc tânjeşte după noi şi aşteaptă să ne întoarcem la El. Totuşi, El nu ne va forţa să primim iubirea Lui (vezi PP 384).

Curăţiţi-vă mâinile. Curăţirea mâinilor simboliza îndepărtarea vinovăţiei (vezi Deuteronom 21,6; Psalmi 24,4; 26,6; 73,13; Matei 27,24; vezi comentariul de la Isaia 1,15.16). Pavel declară că pentru a i se răspunde la rugăciune, una din condiţii este ca omul să aibă mâini curate (vezi 1 Timotei 2,8).

Păcătoşilor. Compară cu epitetul suflete preacurvare (v. 4). Curăţiţi-vă. Vezi comentariul de la 1 Ioan 3,3. Inima împărţită. [Mintea împărţită, KJV]. Vezi comentariul de la cap. 1,8. Supunerea omului nu trebuie să fie împărţită.


9 Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare:

Simţiţi-vă ticăloşia. [Mâhniţi-vă, KJV]. Păcătoşii ar trebui să simtă ticăloşia stării lor. Oamenii ar trebui să-şi analizeze mereu adevărata lor stare spirituală. Biserica din Laodicea a primit îndemnuri speciale cu privire la chestiunea aceasta (vezi comentariul de la Apocalipsa 3,17). Prietenia cu lumea (Iacov 4,4), certurile din interiorul bisericii (cap. 3,16; 4,1) şi pofta (cap. 4,1–5) ar fi trebuit să-i facă pe toţi membrii sinceri să îşi simtă ticăloşia.

Tânguiţi-vă. Vezi comentariul de la Matei 5,4. Acesta este un apel serios la pocăinţă şi este menit să-i atingă chiar şi pe aceia pe care Iacov îi mustrase aspru. Există nădejde, pentru că atunci când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire (vezi comentariul de la 2 Corinteni 7,10).

Râsul. Adică râsul care a însoţit poftele sau plăcerile lor (vezi v. 1). Veselia aceasta devine un narcotic care încurajează falsa satisfacţie şi siguranţă, în timp sufletul se află continuu în pragul distrugerii. Totuşi, Iacov nu dă de înţeles că viaţa creştinului trebuie să fie caracterizată de tristeţe.

Tânguire. Rezultatul inevitabil al nechibzuinţei şi al frivolităţii.

Bucuria. Propoziţia Bucuria voastră [să se prefacă] în întristare este paralelă cu propoziţia râsul vostru să se prefacă în tânguire (vezi Vol. III, pp. 23–28).

Întristare. Gr. katepheia, tristeţe, deprimare. Compară cu cei smeriţi din v. 6.


10 smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.

Smeriţi-vă. Vezi comentariul de la Matei 11,29; 23,12; Iacov 1,9. Astfel Iacov rezumă îndemnurile cu privire la credincioşia neîmpărţită faţă de voia lui Dumnezeu. Pentru un om onest imaginea ticăloşiei sale are ca rezultat un duh smerit înaintea lui Dumnezeu, care este pururi gata să ierte (vezi comentariul de la Isaia 57,15).

Înaintea. Smerirea la care sunt îndemnaţi credincioşii va fi autentică, pentru că cei smeriţi nu manifestă falsă modestie, doar pentru a fi văzuţi de oameni. Nici faptele şi nici motivele din spatele lor nu sunt ascunse înaintea Domnului (vezi 2 Cronici 16,9; Evrei 4,13). Indiferent de natura păcatului şi indiferent de cine a fost păgubit prin el, Domnul Însuşi este Cel împotriva căruia s-a păcătuit cel mai mult (vezi comentariul de la Psalmi 51,4).

Înălţa. Vezi cap. 1,9. Cei smeriţi vor fi înălţaţi de Dumnezeu într-o oarecare măsură în viaţa aceasta, dar mai deplin în viaţa viitoare. El este Cel ce înviorează duhurile smerite (vezi comentariul de la Isaia 57,15). La fel ca Ionatan şi Ioan Botezătorul (Ed 156, 157), cei care prin lepădare de sine au intrat în părtăşia suferinţelor Domnului Hristos, vor secera răsplata onoarei cereşti. Acela care este dispus să fie învăţat de Dumnezeu şi să se încreadă în călăuzirea Lui, nu va fi niciodată părăsit (vezi comentariul de la Proverbe 15,33).


11 Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și, dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător.

Nu vă vorbiţi de rău. Sau încetaţi să vă mai vorbiţi de rău, sau încetaţi să vă mai calomniaţi. Acum Iacov încheie discuţia cu privire la datoriile membrilor bisericii faţă de Domnul, pe care pretind că-L slujesc, şi reia denunţarea anumitor rele care chinuiesc biserica. Lipsa smereniei înaintea lui Dumnezeu duce în mod inevitabil la lipsa smereniei înaintea oamenilor. Deprinderea de a-i critica pe ceilalţi membri ai bisericii dă pe faţă egoismul şi devine o sursă de neînţelegere în biserică (vezi cap. 3,2–6).

Pe. [Despre, KJV]. Sau împotriva.

Un frate. Adică un alt membru al bisericii.

Judecă. Cel care îl vorbeşte de rău pe un alt membru al bisericii, îl judecă. Această judecată e însoţită de găsirea de greşeli şi de critică, cu scopul de a ofensa. Vezi comentariul de la Matei 7,1–5.

Legea. Judecarea de orice fel este nepotrivită cu spiritul legii morale. Principiul iubirii este încălcat de dorinţa de afirmare de sine şi de critică.

Judecă Legea. Adică cel care judecă pretinde că în dreptul său legea nu se aplică. De fapt el zice că nu există lege care să-l protejeze pe fratele vorbit de rău şi că nici o lege nu osândeşte spiritul său de critică.

Nu eşti împlinitor. Iacov îl mustră din nou pe acel credincios pentru discrepanţa dintre mărturisirea sa de credinţă şi faptele lui de zi cu zi (vezi cap. 1,22–25). Fiecare creştin ar trebui să considere că este o obligaţie personală să fie stăpânit de spiritul Legii lui Dumnezeu, indiferent de natura provocării exterioare la care ar putea fi supus.

Judecător. Adică judecător al legii. Uitând că jurisdicţia legii se aplică tuturor oamenilor, căutătorul de greşeli aspiră să fie un fondator de lege, nu un împlinitor al ei. Cauza găsirii de greşeli se găseşte adesea în propriile reguli de viaţă ale membrului respectiv sau în propriile interpretări ale Bibliei, care îl determină să-i condamne pe toţi cei care nu sunt de acord cu el.


12 Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?

Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii. Dovezile textuale favorizează adăugarea cuvintelor şi judecătorul (ca în traducerea lui Cornilescu). În chestiunile spirituale numai Dătătorul Legii poate să judece. Numai Dumnezeu poate să discearnă, fără posibilitatea de a greşi, caracterul oamenilor. În consecinţă, numai El poate să decidă soarta veşnică a omului (vezi comentariul de la 1 Corinteni 4,5).

Mântuiască. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 4,12.

Piardă. Gr. apollumi (vezi comentariul de la Ioan 3,16).

Tu cine eşti? Iacov scoate în evidenţă absurditatea încercării de a-i judeca pe alţii, deoarece nici un om nu poate să cunoască adevăratele motive. Într-un fel sau altul, toţi oamenii sunt călcători ai aceleiaşi Legi, şi numai mândria şi egoismul îl mână pe om să deprecieze sau să facă rău altuia prin cuvintele sale.

Pe aproapele tău. [Pe altul, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea pe aproapele.


13 Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga!”,

Ascultaţi acum. O expresie menită să atragă atenţia, implicând dezaprobarea celor ce urmează. Iacov îşi continuă tema – credincioşia împărţită a membrilor bisericii. Omul nehotărât [cu mintea împărţită, KJV] (cap. 1,8) nu are înţelepciune cerească (vezi comentariul de la cap. 1,5; 3,14–18); el neglijează buna cuviinţă datorată semenilor săi (vezi comentariul de la cap. 2,1–17; 4,11.12) şi e lipsit de curăţia inimii în relaţia sa cu Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 3,17; 4,3–10). Aici Iacov se adresează membrilor bisericii care Îl neglijează pe Dumnezeu şi datoriile zilnice.

Ziceţi. Fie prin cuvântul rostit, fie prin gânduri.

Astăzi. Aceşti membri ai bisericii fac planuri pentru viitor ca şi cum nu ar exista Dumnezeu. Mai mult chiar, ei plănuiesc ca şi cum viitorul ar sta în propriile lor mâini. Compară cu Proverbele 27,1.

Vom sta. Exprimarea implică ideea că, după ce va fi trecut această perioadă de timp, vor face planuri asemănătoare pentru o altă perioadă de timp.

Vom face negustorie. [Vom cumpăra şi vom vinde, KJV]. Apostolul nu condamnă planurile bune făcute în scopuri de afaceri. Dar cazul tipic pe care îl dă aici reflectă neglijarea planurilor pe care Dumnezeu le are pentru fiecare om în parte.

Câştiga. Perspectiva pământească (vezi comentariul de la cap. 3,15) pune accentul pe avantajul material, în dauna celui spiritual. Prosperitatea materială nu este păcat (vezi comentariul de la cap. 1,10) dacă rămâne secundară faţă de scopul primar al creştinului – împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Compară cu bogatul neînţelept (vezi comentariul de la Luca 12,15–21).


14 și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.

Şi nu ştiţi. Sau întrucât nu ştiţi. Versetul 14 este parantetic. Ce. Sau care este natura vieţii voastre? Nu sunteţi. [Ea este, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea: Nu sunteţi (ca în traducerea Cornilescu). Abur. Sau ceaţă, suflare. În lumea aceasta viaţa unui om este nesigură sau, în cel mai fericit caz, de scurtă durată (vezi 1 Cronici 29,15; Iov 8,9; Psalmi 102,11; Iacov 1,10.11). Puţintel. [Pentru puţin timp, KJV]. Este accentuată mai degrabă scurtimea vieţii, nu viaţa în sine. Piere. Adică viaţa omului începe să se stingă aproape îndată ce apare. Viaţa, ca şi aburul, poate dispărea brusc.


15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceți: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru.”

Dimpotrivă. [De aceea, KJV]. Gr. anti, dimpotrivă, în schimb.

Dacă va voi Domnul. Iacov nu vrea să spună că un creştin ar trebui să rostească întotdeauna aceste cuvinte, ci că spiritul de supunere reflectat de ele ar trebui să îi călăuzească fiecare plan.

Prima categorie de oameni despre care se vorbeşte (vezi comentariul de la v. 13) neglijează voia lui Dumnezeu în ce priveşte viitorul, preferând câştigului material. A doua categorie de creştini îşi dau seama de nesiguranţa vieţii şi se străduiesc să pună pe primul loc în viaţă slujirea faţă de Dumnezeu. Ei ştiu că Dumnezeu are un plan special pentru ei şi că numai prin acceptarea acestuia vor găsi adevărata fericire. O aplicare a acestui principiu ar putea să însemne că unele din cele mai bune planuri pentru viaţă ar trebui schimbate, pentru ca planul foarte bun al lui Dumnezeu să poată fi îndeplinit. Creştinul adevărat acceptă lucrul acesta cu bucurie, fiind sigur că Dumnezeu este la cârma vieţii sale. Pavel se îngrijora numai pentru ziua de azi, ştiind că viaţa lui era în mâinile lui Dumnezeu. El putea să spună cu adevărat că toate planurile sale erau supuse voinţei divine (vezi Faptele Apostolilor 18,21; 1 Corinteni 4,19; Filipeni 2,24).

Trăi. Compară cu Faptele Apostolilor 17,28.

Face. Supunându-se voinţei lui Dumnezeu (v. 7), oamenii ar face bine să-şi aducă aminte că adesea căile lui Dumnezeu sunt deosebite de acelea ale oamenilor (compară cu Isaia 55,8.9). În consecinţă, un creştin credincios întâmpină fiecare zi cu încredere în călăuzirea divină în toate întreprinderile sale, indiferent ce ar reprezenta pentru el cutare sau cutare lucru.


16 Pe când acum vă făliți cu lăudăroșiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

Pe când acum. [Dar acum, KJV]. Sau dar de fapt, adică în loc de ceea ce ar trebui să ziceţi.

Vă făliţi. Gr. kauchaomai, a se făli, a se lăuda. Fără să-şi dea seama de gravitatea stării lor, aceşti membri lăudăroşi ai bisericii (compară cu v. 13) continuă să-şi facă încrezători planuri pentru viitor. În loc să fie smeriţi înaintea lui Dumnezeu, ei se laudă cu lăudăroşiile lor.

Lăudăroşiile. Gr. alazoneiai, pretenţii, lăudăroşenii. Se subînţelege că este vorba de încrederea nefondată în deşteptăciunea, iscusinţa şi puterea personală. Aceşti credincioşi plini de încredere în sine acţionau ca şi cum viitorul era în mâinile lor şi ca şi cum succesul pe care îl aveau era produsul talentului lor.

De felul acesta. Adică orice lăudăroşie de felul acesta, care se încumetă să înalţe capacităţile omului. Nu ar fi rău dacă omul s-ar lăuda cu realizările lui Dumnezeu. Pavel, de pildă, se fălea cu crucea Domnului Hristos (vezi Galateni 6,14; 1 Tesaloniceni 2,19).

Rea. Este rea pentru că înalţă mulţumirea de sine şi cultivă încumetarea; felul acesta de gândire este cu totul păcătos şi este înrudit cu spiritul care l-a condus pe Lucifer (vezi comentariul de la Isaia 14,13.14; Ezechiel 28,14–18).


17 Deci cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat!

Deci. Iacov se referă aici la problema prezentată în versetele precedente, adică făurirea de planuri pentru viitor. Nici un adevăr nu este aşa des întâlnit în Scripturi ca acela al incertitudinii vieţii şi al tragediei omului care nu se supune lui Dumnezeu; cu toate acestea, puţine adevăruri sunt atât de universal neglijate.

Ştie. Vezi comentariul de la Ioan 13,17. Bine. În contrast cu răul (v. 16). Parabola talanţilor ilustrează acest principiu (Matei 25,14–30).

Nu face. [Nu-l face, KJV]. Cei care sunt doar ascultători, nu şi împlinitori, dovedesc că religia lor este zadarnică (vezi comentariul de la cap. 1,23.26). O credinţă pervertită se bazează numai pe cunoştinţe şi îşi dovedeşte falsitatea prin lipsa faptelor pe care credinţa sinceră le-ar îndeplini cu bucurie (vezi comentariul de la cap. 2,17.20.26). Aceasta este de asemenea o mustrare pentru oamenii care evită studiul Cuvântului lui Dumnezeu deoarece un plus de cunoştinţe le-ar spori responsabilitatea.

Un păcat. În ziua judecăţii, pentru oamenii de felul servului leneş (vezi com. la Matei 25,27), scuza că nu au făcut nici un rău se va dovedi insuficientă. Sustragerea deliberată de la datoria cunoscută este răzvrătire directă împotriva voinţei lui Dumnezeu. Faptul acesta amplifică dificultatea care îl confruntă pe omul nehotărât şi nestatornic (vezi comentariul de la Iacov 1,8), pseudoreligios (vezi comentariul de la cap. 1,26), cu credinţa moartă (vezi comentariul de la cap. 2,17.20) şi firesc (vezi comentariul de la cap. 3,15). Toate aceste caracteristici ale credincioşilor nedesăvârşiţi sunt rezultatul unei hotărâri incomplete de a păzi poruncile lui Dumnezeu. Ei se clatină între ceea ce ştiu că ar trebui să facă şi ceea ce ar dori să facă (vezi cap. 4,17), şi nu reuşesc să se supună fără rezerve voinţei lui Dumnezeu. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–17TM 125

3 2T 373

4 Ev 270, 620; EW 274; GC 382; PP 458, 607; TM 276; 1T 285; 2T 168, 444, 492, 493, 657; 4T 47, 638; 5T 33, 341, 431; 6T 143

6 55T 337

7 MYP 50, 51, 57; Te 171; 1T 433; 3T 196, 483; 4T 32, 94; 5T 293, 395

7, 8 AH 214; DA 131; FE 226; 2T 312; 4T 364

7–101T 180

8 CSW 62; Ev 285; FEE 251; MB 85; MM 46; MYP 105; SC 55; TM 251, 478; 2T 289, 335; 5T 520, 635; 8T 128

8, 9 1T 531; 2T 93

8–104T 244; 5T 163

10 ML 31

11 PP 385

14 4T 490

17 PP 420; 1T 116