1 Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.

Fraţii mei. Vezi cap. 2,1–5.14; vezi comentariul de la capitolul 1,2. Apostolul continuă tema începută în cap. 1. El îi îndeamnă pe fraţii săi de credinţă să se obişnuiască să asculte şi să studieze Cuvântului sădit (vezi comentariul de la cap. 1,19.21.25). Aceasta va avea ca rezultat blândeţe (cap. 1,21), imparţialitate faţă de bogaţi şi săraci (cap. 2,1–13) şi credinţă adevărată (cap. 2,15–26). În plus, o înţelegere corectă a ţintei asemănării cu Domnul Hristos va descoperi nevoia de a părăsi cât mai repede obiceiul vorbirii pripite (vezi comentariul de la cap. 1,19.26; 2,12). Capitolul 3 relevă răspunderea fiecărui creştin de a se abţine de la vorbirea necugetată, imprudentă (vezi comentariul de la v. 2–8). De asemenea arată în continuare că faptele şi credinţa sunt inseparabile, credinţa autentică manifestându-se printr-un caracter creştin (vezi comentariul de la v. 9–18).

Să nu fiţi. Sau încetaţi să mai deveniţi. Învăţători. Gr. didaskaloi, învăţători. În biserica creştină Duhul Sfânt califică anumite persoane să fie învăţători (vezi comentariul de la Efeseni 4,11).

Vom. Apostolul se include şi pe sine, atât ca învăţător cât şi ca om predispus la primejdiile şi greşelile înaltei sale slujbe. Făcând aşa, el dă pe faţă spiritul adevăratei umilinţe la care îi îndeamnă şi pe fraţii săi.

Judecată mai aspră. [Osândire mai mare, KJV]. Adică o judecată mai aspră. În lucrarea lui Dumnezeu există grade de răspundere, iar cei care sunt puşi să îi înveţe pe alţii vor fi răspunzători atât pentru purtarea lor cât şi pentru influenţa exercitată asupra celorlalţi (vezi comentariul de la Matei 23,14). Învăţătorul trebuie să cunoască mai bine decât alţii voia lui Dumnezeu, iar purtarea lui să fie exemplară.


2 Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.

Greşeşte. Gr. ptaio, a se poticni, a da greş în datoria sa. Afirmaţia poate fi parafrazată: În fiecare zi, toţi oamenii fac multe feluri de greşeli (vezi comentariul de la 1 Ioan 1,8). Realitatea este că cei care sunt învăţători (Iacov 3,1) se poticnesc şi ei, chiar dacă ar trebui să ştie mai mult ca alţii. În consecinţă, Iacov dă de înţeles că numai cei mai buni ar trebui să vrea să fie învăţători.

În vorbire. [În cuvânt, KJV]. Vezi şi cap. 1,26. Stăpânirea limbii este sarcina cea mai dificilă a omului (vezi Matei 5,37). Desăvârşit. Gr. teleios (vezi comentariul de la Matei 5,48). Cel care vorbeşte numai despre

lucrurile curate, cinstite şi frumoase a atins ţinta asemănării cu Domnul Hristos. Un astfel de om este cel mai bun învăţător.

Şi poate. Ţinând în stăpânire mădularul cel mai dificil al trupului, îi este destul de uşor să-şi stăpânească celelalte mădulare.

Să-şi ţină în frâu. Vezi comentariul de la cap. 1,26. Cuvintele unui om dau pe faţă gândurile sale. Dacă îşi controlează gândurile astfel încât cuvintele sale să fie demne de un creştin, atunci cu siguranţă că întregul trup este ţinut în frâu (vezi comentariul de la Matei 12,34–37).


3 De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

De pildă, dacă. [Iată, KJV]. Dovezi textuale favorizează exprimarea acum dacă. Cailor frâul în gură. Calul este poate cel mai sprinten dintre animalele domestice, dar e de ajuns un mic dispozitiv în gură pentru a-i conduce toate mişcările.

Asculte. După cum un cal nedisciplinat îl pune în primejdie pe călăreţ, tot aşa o limbă nedisciplinată primejduieşte întreaga viaţă creştină. Ascultarea şi stăpânirea sunt necesare pentru oameni, la fel ca pentru animalele domesticite.

Tot trupul. Vezi comentariul de la v. 2.


4 Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

Corăbiile. Destinatarii acestei epistole erau familiarizaţi cu corăbiile, deoarece Imperiul Roman înconjura Marea Mediterană.

Mari. Corăbiile din vechime păreau mari pentru oamenii de pe vremea aceea, deşi transoceanicele de astăzi le întrec cu mult în mărime. Pavel a călătorit la Malta cu o corabie mare, în care încăpeau 276 de persoane, inclusiv echipajul şi pasagerii (vezi Faptele Apostolilor 27,37). Însă, faţă de cârma sa, orice corabie este mare.

Iuţi. [Cumplite, KJV]. Gr. skleros, aspru, tare, dârz. Calul (compară cu v. 3) este foarte încăpăţânat, iar o corabie este victima vânturilor puternice, dar atât calul cât şi corabia pot fi stăpânite cu ajutorul unui obiect destul de mic.

Cârmă. Deşi este foarte mică, ea este absolut necesară.

După gustul. [Aşa cum doreşte, KJV]. Gr. boulomai, a voi, a intenţiona. Deşi conduce corabia, cârma este stăpânită de cârmaci. La fel, deşi într-un anumit sens limba poate da direcţie întregului trup, ea e cârmuită, la rândul ei, de voinţă (vezi cap. 1,15).

Cârmaciului. Sau pilotului.


5 Tot așa și limba este un mic mădular, și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Tot aşa. Iacov compară mărimea cârmei cu cea a limbii şi accentuează influenţa limbii spre

bine sau spre rău.

Se făleşte cu lucruri mari. Limba poate să inspire la fapte mari, fie bune, fie rele.

Pădure. [Cantitate, KJV]. Gr. hule pădure. Mărimea pădurii nu este o garanţie împotriva

puterii de distrugere a unei mici flăcări. Tot aşa, cele mai importante lucruri din viaţa unei persoane sau a unei biserici întregi pot fi primejduite de forţele puse în mişcare de o singură limbă căreia îi place să critice.


6 Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.

Foc. Tot ce se poate spune despre puterea distrugătoare a unei mici flăcări poate fi aplicat şi la puterea limbii. Creştini nu numai că trebuie să evite cuvintele care au efect negativ, dar nici nu trebuie să aţâţe scânteile aruncate de cuvintele altora.

Lume. Gr. kosmos (vezi comentariul de la Ioan 1,9). Ea este aceea. [Tot aşa, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea acestor cuvinte. Pentru prima parte a acestui verset traducerea cea mai potrivită ar fi: Limba este şi ea un foc, este

o lume de nelegiuiri printre mădularele noastre. Ea [limba]. Adică limba care vorbeşte de rău. Întinează. Compară cu cea a spus Domnul Hristos: Ce iese din gură, aceea spurcă pe om

(Matei 15,11; vezi Introducerea, tema).

Tot trupul. Compară cu v. 2 şi 3.

Roata. [Cursul, KJV]. Literal, roata, fiind vorba de cercul trasat de o roată atunci când se învârteşte pe axa ei.

Vieţii. [Naturii, KJV]. Cursul vieţii unei persoane sau al bisericii este adesea aprins de manifestarea mâniei sau a cuvintelor urâte.

Gheenei. [Iadului, KJV]. Vezi comentariul de la Matei 5, 22. Aici gheena simbolizează tot ceea ce este rău şi vrednic de distrugere. Limba care distruge armonia, pacea şi prietenia este pusă în mişcare de o voinţă stăpânită de Satana (vezi comentariul de la Matei 13,25–28).


7 Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc și au fost îmblânzite de neamul omenesc,

Soiurile. Sau felurile de animale, în contrast cu omul. Îmblânzite. Mai degrabă supuse (vezi Marcu 5,4). Neamul omenesc. Regnul sau ordinul animal a fost supus de natura, sau rasa umană, aşa cum a intenţionat Creatorul (Genesa 1,28).


8 dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Dar. Iacov pune în contrast cele patru categorii de animale sălbatice (v. 7) care au fost îmblânzite de om, şi limba omului, pe care el însuşi nu o poate supune.

Nici un om. Nu înseamnă că limba nu poate fi niciodată stăpânită, ci că omul firesc nu poate face asta. Omul poate îmblânzi animalele, dar e lipsit de puterea de a-şi supune propria limbă. Numai prin harul divin poate realiza lucrul acesta. Iacov admite posibilitatea de a o îmblânzi (vezi v. 2) şi declară că urmaşii Domnului Hristos ar trebui să câştige biruinţa asupra vorbirii necugetate (vezi comentariul de la v. 10).

Rău. Limba este rea numai când e stăpânită de o minte stăpânită de forţele răului. Când un om nu-L lasă pe Duhul Sfânt să-i stăpânească gândurile, şi în felul acesta nici vorbirea, limba este un instrument al răului.

Care nu se poate înfrâna. [De nestăpânit, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea neastâmpărat, neliniştit (vezi comentariul de la cap. 1,8).

Otravă de moarte. Adică acţionează asupra fericirii omului şi asupra păcii societăţii, la fel cum acţionează otrava asupra corpului omenesc. Pierderea încrederii, a păcii şi a prieteniei este rezultatul inevitabil al vorbirii pripite şi necugetate (compară cu Psalmi 140,3; Romani 3,13).


9 Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.

Binecuvântăm. Gr. eulogeo, a vorbi de bine, a lăuda, a binecuvânta. Domnul. [Dumnezeul, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea Domnul. Vezi cap. 1,1. Blestemăm. Dovedim că suntem creştini atunci când îi binecuvântăm pe vrăjmaşii noştri

(vezi comentariul de la Matei 5,44.45). Nici chiar Domnul Hristos nu a rostit împotriva lui Satana o judecată de ocară (vezi Iuda 9). Blestemul izvorăşte din ură şi dă pe faţă spiritul Celui Rău, pârâşul fraţilor noştri (vezi Apocalipsa 12,10). Iacov arată aici că limba poate fi folosită de aceeaşi persoană pentru scopuri opuse (în engleză double-tongued), la fel cum mintea poate fi nehotărâtă (În KJV double-minded) (vezi comentariul de la cap. 1,8).

Asemănarea. Gr. homoiosis, asemănare. Versetul acesta se referă în primul rând la felul în care a fost creat omul, după chipul (asemănarea) lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Genesa 1,26), pe care încă îl mai păstrează într-o oarecare măsură (vezi 1 Corinteni 11,7). Deşi chipul divin a fost aproape cu totul şters de păcat, Dumnezeu a luat măsuri ca acesta să poată fi refăcut.


10 Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!

Din. Prima propoziţie a v. 10 completează ideea din v. 9. Şi binecuvântarea şi blestemul. Alăturarea blestemului cu binecuvântarea poate să sugereze că binecuvântarea nu a fost rostită cu sinceritate (compară cu Proverbe 18,21).

Nu trebuie să fie aşa. Mustrarea este făcută cu mult tact. Adesea o declaraţie discretă accentuează ideea sugerată şi încurajează cooperarea. În ciuda dificultăţii de a îmblânzi limba, Domnul va lucra pentru noi dacă Îi predăm voinţa. De fapt, mai întâi trebuie să fie predate gândurile şi abia atunci limba este îmblânzită (vezi comentariul de la 2 Corinteni 10,5), dar pentru a-şi stăpâni gândurile, om trebuie mai întâi să-şi predea inima lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Iacov 1,14).

Fraţii mei. Iacov apelează din nou la părtăşia creştină şi la frăţia celor care au acelaşi Tată, pe Dumnezeu (vezi v. 9). Deşi unii din destinatarii acestei epistole sunt vinovaţi de blestemul rostit asupra semenilor, în timp ce Îl binecuvântează pe Dumnezeu, Iacov încă îi priveşte cu dragoste.


11 Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce și apă amară?

Oare? Din versiunea greacă reiese că se aşteaptă un răspuns negativ.

Vână. [Loc, KJV]. Gr. ope, deschizătură, crăpătură.

Izvorului. [Fântână, KJV]. Gr. pege, izvor. După cum din izvor ţâşneşte apa, tot aşa inima este sursa cuvintelor (vezi comentariul de la Proverbe 4,23.24). Deşi izvorul este neînsufleţit, este condus de legile naturii. Şi creştinii ar trebui să acţioneze în armonie cu legea naturii lor reînnoite. Apostolul porneşte de la un lucru imposibil în natură pentru a demonstra un comportament uman absurd, dar din nefericire real.

Apă dulce. Adică apă de băut.

Amară. Adică sălcie. Din nici un izvor nu iese şi apă dulce şi apă sălcie. Cei care cunoşteau Palestina erau duşi cu gândul la contrastul dintre izvoarele minerale din apropiere de Marea Moartă şi pâraiele de apă dulce din nord, alimentate de zăpezile Libanului.


12 Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.

Poate? Din versiunea greacă reiese că se aşteaptă un răspuns negativ.

Smochin. Pomii fructiferi şi izvoarele de apă dau fructe şi respectiv apă. Nu se poate să producă altceva. Iacov sugerează aici că blestemul şi vorbirea nechibzuită dovedesc faptul că persoana respectivă nu este un creştin autentic. Apostolul nu vrea să spună că o persoană convertită nu cade niciodată în păcat (compară cu v. 2), ci că o persoană cu adevărat convertită nu are obiceiul de a se angaja în vorbire necreştinească (vezi comentariul de la v. 10).

Viţă. Ilustraţiile de aici se aseamănă cu cele folosite de Domnul Hristos (vezi Matei 7,16). Intenţia lui Iacov nu este în primul rând să pună în contrast binele cu răul, ci să accentueze faptul că toţi pomii dau roade după soiul lor (Genesa 1,11.12) şi că, inevitabil, roadele arată soiul pomului care le produce (vezi Matei 7,20).

Nici. [Tot aşa, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea: Nici apa sărată nu poate da apă dulce (ca în traducerea Cornilescu. În KJV propoziţia aceasta sună astfel: Tot aşa, nici un izvor nu poate da şi apă sărată, şi apă dulce). Iacov arată că e cu neputinţă ca adevărata închinare să pornească dintr-o inimă rea. Concluziile lui sunt îndeosebi aplicabile la învăţători.


13 Cine dintre voi este înțelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii!

Înţelept. [Un om înţelept, KJV]. Mai degrabă înţelept (ca în traducerea Cornilescu). Iacov se referă la înţelepciunea necesară pentru trăirea unei vieţi evlavioase (vezi 1 Corinteni 6,5; Efeseni 5,15).

Priceput. [Înzestrat cu cunoştinţe, KJV]. Sau înţelept. Să-şi arate. Adevărata înţelepciune va fi demonstrată prin fapte. Natura omului va fi dovedită prin roadele pe care le aduce, aşa cum este subliniat în v. 12. Purtarea. Gr. anastrophe, fel de vieţuire, comportament. Compară cu Efeseni 2,3; vezi

Galateni 1,13; 1 Timotei 4,12; Evrei 13,7; 1 Petru 1,15; vezi comentariul de la Efeseni 4,22.

Bună. Gr. kalos, excelent, lăudabil.

Faptele. Adică faptele credinţei.

Blândeţea. Gr. praütes, amabilitate (vezi comentariul de la cap. 1,21). Falsa blândeţe este

doar autoliniştire şi lipsă de iniţiativă. Omul cu adevărat înţelept şi blând îşi exprimă convingerile şi îşi pune în practică planurile cu delicateţe şi în acelaşi timp cu fermitate. Blândeţea duce la gândire clară şi la capacitatea de a conduce cu calm. Un om înţelept este smerit înaintea lui Dumnezeu, iar această experienţă spirituală devine o barieră împotriva aroganţei şi a conducerii neîndurătoare (vezi cap. 2,13). Doar înţelegerea unor lucruri nu înseamnă înţelepciune, şi numai blândeţea în purtare este cea care îl face pe omul educat să fie cu adevărat înţelept.


14 Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului.

Inima. Interesul personal poate să fie ascuns şi deci neobservat de ceilalţi, dar este ca un izvor amar (compară cu v. 11) – într-o zi se va revărsa prin cuvinte sau fapte. Iacov dă de înţeles că inima trebuie cercetată mereu cu atenţie.

Pizmă. Gr. zelos, zel, într-un sens rău, gelozie (vezi comentariul de la Iacov 2,17). Dacă zelul este bun sau rău depinde de scopul urmărit. Iacov vorbeşte aici despre zelul rău, deoarece este amar. Un asemenea zel stă în puternic contrast cu blândeţea descrisă mai înainte (Iacov 3,13).

Ceartă. Gr. eritheia, spirit partizan, spirit de dezbinare, interes personal. Oamenii pot deveni foarte zeloşi în promovarea intereselor personale şi pot arăta foarte puţin respect pentru dorinţele altora. Blândeţea înţelepciunii este o condiţie esenţială pentru creştin.

Să nu vă lăudaţi. Sau încetaţi să vă mai lăudaţi. Creştinii nu trebuie să se laude cu realizările sau cu aptitudinile lor. Cei cu spirit certăreţ caută de obicei să atragă adepţi, lăudându-se. Această atitudine dă pe faţă lipsa adevăratei înţelepciuni. Doar slujirea ar trebui să aducă popularitatea.

Adevărului. Adică adevărul Evangheliei. Cel care mărturiseşte despre sine că e înţelept nu ar trebui, prin lipsa spiritului creştin, să trădeze adevărul pe care-l proclamă. Adevăratul creştinism este un fel de viaţă. Teoria adevărului are valoare numai când îşi găseşte expresie într-o purtare care Îl dă pe faţă pe Domnul Hristos, întruparea adevărului (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,6; vezi Ioan 14,6; 3T 59).


15 Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.

Înţelepciunea aceasta. Adică înţelepciunea celor care trădează adevărul printr-un spirit lipsit de blândeţe (vezi comentariul de la v. 13). Iacov recunoaşte două feluri de înţelepciune, aşa cum a recunoscut două feluri de credinţă (vezi comentariul de la cap. 2,17). Aşa cum se întâmplă şi cu credinţa, acest fel de înţelepciune este înţelepciune doar cu numele. De fapt ea constă în perspicacitate, logică şi argumente subtile, toate folosite în interes personal.

Nu vine de sus. Învăţătura şi iscusinţa folosite greşit nu sunt de la Dumnezeu, care este sursa adevăratei înţelepciuni (vezi DA 219; vezi comentariul de la cap. 1,5). Dumnezeu nu îi ajută cu înţelepciune pe cei certăreţi şi preocupaţi doar de interesul personal (vezi comentariul de la cap. 3,14).

Pământească. Această înţelepciune izvorăşte din principii şi motive pământeşti şi serveşte doar scopurilor pământeşti. Are în vedere numai viaţa prezentă.

Firească. [Senzuală, KJV]. Gr. psuchikos, nespirituală (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,44). Înţelepciunea pământească are ca scop satisfacerea dorinţelor şi pornirilor omului firesc.

Drăcească. Sau demonică. Vezi cap. 2,19. Această înţelepciune nu doar că nu are caracteristicile înţelepciunii care vine de sus, dar conţine şi elemente caracteristice demonilor. Lucifer, acum şeful demonilor, n-a fost satisfăcut cu înţelepciunea pe care i-o acordase Dumnezeu (vezi Ezechiel 28,17). În cele din urmă acest duh invidios l-a condus la pizmă amară şi un duh de ceartă (compară cu Iacov 3,14). Unii văd în cele trei adjective, pământească, firească şi drăcească, pe cei trei duşmani spirituali ai omului – lumea, firea şi diavolul.


16 Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.

Pizmă şi duh de ceartă. Vezi comentariul de la v. 14.

Tulburare. Gr. akatastasia, stare de dezordine, nelinişte. Vezi cap. 1,8; 3,8. Rezultatul urmăririi interesului personal, într-o familie sau într-o biserică, este întotdeauna o stare de instabilitate care duce la nefericire şi tulburare. Astfel, înţelepciunea care nu vine de sus cu timpul îşi va da pe faţă adevărata natură prin roadele ei.

Rele. Gr. phaulos, fără valoare, care nu este bun de nimic. Un sistem născut din interese personale şi promovat de un spirit de dominaţie tiranică se va dovedi în cele din urmă un eşec din cauza slăbiciunii sale inerente. Păcatul şi interesul personal nu produc niciodată armonie.


17 Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică.

Înţelepciunea. Adică adevărata înţelepciune, pe care o promite Dumnezeu tuturor celor care

o cer cu sinceritate (vezi comentariul de la cap. 1, 5).

Curată. Gr. hagnos, neîntinată. Acesta este însuşirea de bază, deoarece toate celelalte trăsături ale înţelepciunii izvorăsc dintr-o filozofie de viaţă care este neîntinată. Înţelepciunea aceasta nu este întinată de principii şi scopuri pământeşti

Paşnică. Vezi comentariul de la Matei 5,9. Omul cu adevărat înţelept încearcă să evite neînţelegerile şi certurile, dar dorinţa de a fi pace nu-l va împiedica să prezinte adevărul, chiar dacă aceasta ar avea ca rezultat tulburare. Domnul Isus a profetizat că proclamarea adevărului va aduce controversă în lume (vezi comentariul de la Matei 10,34), dar neînţelegerea aceasta este din vina celor care se împotrivesc adevărului, nu a acelora care îl prezintă cu înţelepciune. Curăţia vieţii şi a doctrinei nu trebuie niciodată sacrificate din dorinţa de a asigura pacea.

Blândă. Gr. epieikes, rezonabil, blând (vezi 1 Timotei 3,3; Tit 3,2). Adevărata înţelepciune este blândă, suferă cu răbdare provocările şi este tolerantă faţă de greşelile altora. Ea face din om un creştin nobil.

Uşor de înduplecat. Gr. eupeithes, uşor de înduplecat, adică neîncăpăţânat şi cu care nu este greu să cooperezi. Îndurare. Vezi comentariul de la cap. 2,13.

Roduri bune. Vezi comentariul de la Matei 7,17; 21,34; Galateni 5,22.23.

Fără părtinire. Sau neşovăitor, fără incertitudine, adică este hotărât cu privire la ce trebuie să facă. Creştinul nu trebuie să oscileze între părţile în litigiu, doar pentru a câştiga avantaje. Un om înţelept nu se ruşinează de poziţia sa, indiferent de cât de mulţi i s-ar opune.

Nefăţarnică. [Fără ipocrizie, KJV]. Gr. anupokritos, neprefăcut, nedeghizat.


18 Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.

Roada. Adică produsul sau răsplata unei purtări neprihănite (vezi comentariul de la Proverbe 11,30; Matei 7,16). Neprihănirii. Aici se arată că ea produce roade (vezi comentariul de la Matei 3,8; vezi COL 69).

Pace. Un caracter neprihănit este dezvoltat numai de cei împăciuitori. Este evident că Iacov face o comparaţie între rezultatele pe care le aduce pizma şi duhul de ceartă, adică fapte fără valoare (vezi comentariul de la v. 16), şi răsplata metodelor paşnice.

Fac pace. Adevăraţii creştini caută să rezolve neînţelegerile din familie şi din biserică (vezi comentariul de la Matei 5,9). Cel care seamănă seminţele păcii se bucură de roada păcii, parţial în viaţa aceasta şi pe deplin în viaţa viitoare, în împărăţia Dumnezeului păcii (1 Tesaloniceni 5,23).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 1T 308, 698; 4T 235, 367; 7T 243

2–52T 316

5, 6 4T 139, 243

5–82T 52

6 PP 659; 2T 426; 4T 244, 331; 5T 57

8 4T 236, 311; 5T 175, 176

11 FE 167; 7T 167

11–182T 178

13 ML 111; 2T 544; 5T 175

14–185T 225

15 GC 474, 554; SL 30; SR 395

15–188T 242

16 PP 385

17 Ev 368; FE 121; GC 474; GW 119, 164, 448; MB 24; MM 146; SL 30; 3T 106; 5T 121, 175; 7T 48

17, 18 AA 526; AH 18; CT 194; FE 266; GW 186; TM 157; 2T 544