1 În a douăzeci și una zi a lunii a șaptea, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:

A lunii a şaptea. Adică, Tişri, luna ebraică începând în septembrie sau octombrie (vezi Vol. II,

p. 116).


2 „Vorbește lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, și rămășiței poporului și spune-le:

Rămăşiţei. Acelaşi cuvânt ebraic, she’erith, este folosit şi aici şi în cap. 1,12.14.


3 „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Așa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voștri?

Cine a mai rămas? Întrucât nu trecuseră chiar 70 de ani (vezi comentariul la cap. 1,2) de la distrugerea Templului, este destul de posibil ca unii din oamenii mai în vârstă care erau de faţă să fi văzut primul Templu în copilăria lor. Unii comentatori consideră că Hagai însuşi era suficient de în vârstă ca să-l fi văzut. Deosebirea între slava magnifică a Templului lui Solomon şi înfăţişarea dezamăgitoare a acestei clădiri trebuie să fi produs o adâncă întristare poporului, aşa cum simţiseră la punerea temeliei cu 15 ani înainte (Ezra 3,11-13).

Nimic. Iosif Flavius declară că Templul al doilea era înalt numai pe jumătate cât Templul lui Solomon, şi în multe privinţe inferior lui (Antichităţi, viii. 3. 2; xv. 11. 1). Totuşi, deosebirea principală nu era în mărime, ci în splendoarea înfăţişării şi în bogăţia podoabelor de aur şi de pietre preţioase.


4 Acum fii tare, Zorobabel! – zice Domnul. Fii tare și tu, Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot! Fii tare și tu, tot poporul din țară, zice Domnul, și lucrați! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor.

Fii tare. Cuvintele acestea de încurajare au fost rostite de trei ori pentru accentuare (compară cu apariţia lor de patru ori în Iosua 1,6.7.9.18). Eu sunt ca voi. Vezi comentariul la cap. 1,13


5 Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când ați ieșit din Egipt, și Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeți!”

Legământului… făcut cu voi. Domnul garantase că va fi cu poporul Său (Exod 29,45). Din Egipt. Copiii lui Israel consideraseră întotdeauna eliberarea din Egipt un eveniment excepţional (vezi comentariul la Amos 2,10). Duhul. Aici Dumnezeu i-a dat poporului asigurarea că Duhul Lui cel Sfânt va fi cu ei (vezi PK 576).


6 Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „Încă puțină vreme, și voi clătina încă o dată cerurile și pământul, marea și uscatul;

o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3

Încă o dată. Pentru ca poporul să poată să ajungă să accepte şi să preţuiască mult cel de-al doilea Templu, Hagai prezice că în viitor slava lui o va întrece cu mult pe aceea a Templului lui Solomon. Prin folosirea cuvântului încă o dată profetul se referă la manifestările anterioare ale puterii lui Dumnezeu, inclusiv probabil la cutremurarea pământului de la darea Legii pe muntele Sinai (vezi comentariul la Psalmi 68,7.8).


7 voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, și voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oștirilor.

Toate neamurile. Întrucât profetul este aici preocupat de prima venire a Domnului, acesta este probabil o referire la căderea naţiunilor şi imperiilor care a avut loc după Hagai (vezi versetul 21 şi 22)

Comorile. Sau dorinţa. Ebr. chemdah, de la chamad, a dori. Dorinţa tuturor neamurilor a venit în cel de-al doilea Templu – construit de Zorobabel şi mai târziu renovat de Irod cel Mare – când Hristos a învăţat şi a vindecat în curţile sale.

Vor veni. Verbul acesta este la plural în ebraică, în timp ce subiectul lui, chemdah, (vezi mai sus) este la singular. Unii traducători l-au schimbat pe chemdah, dorinţă în chamudoth, lucruri de dorit sau comori, pentru ca subiectul să se poată acorda cu verbul plural. Totuşi, aceasta neutralizează importanţa mesianică de multă vreme onorată a pasajului. În caz este nevoie să se facă o modificare în ebraică pentru a asigura acordul dintre subiect şi predicat, contextul ar sugera ca verbul să fie făcut singular pentru a se acorda cu subiectul, chemdah.

Umplea de slavă Casa aceasta. Lucrul acesta s-a întâmplat când Hristos a venit în Templu (vezi Maleahi 3,1; Ioan 2,13-16; GC 23, 24). În vremurile de mai târziu, şi chiar şi astăzi, iudeii se referă în mod obişnuit la Templul lui Solomon ca fiind Templul dintâi, iar la Templul care a durat de la rezidirea lui sub Zorobabel până la pustiirea lui în anul 70 d.Hr., ca fiind al doilea Templu.


8 Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.

Argintul. Dumnezeu nu le cere oamenilor să-I aducă daruri pentru că are nevoie de bani, ci pentru ca ei să poată primi o binecuvântare din dăruire şi să-şi dezvolte un caracter ca al Lui (vezi DA 20, 21). Dăruirea continuă înfometează lăcomia până ce aceasta moare. (3T 548). De la iudeii de pe vremea lui Hagai putem lua învăţătura că Dumnezeu nu-i poate binecuvânta pe aceia care nu Îi aduc ceea ce este necesar în slujba Lui (vezi cap. 1,5-11).


9 Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oștirilor; și în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oștirilor.”

Slava. Datorită prezenţei lui Hristos slava celui de-al doilea Templu (vezi comentariul la v. 7) a fost mai mare decât a celui anterior. Al doilea Templu a fost cinstit cu prezenţa Aceluia în care locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. (Coloseni 2,9). Pentru o tratare a scopului lui Dumnezeu pentru iudei după reîntoarcerea lor din captivitate, vezi p. 27-30.

Pacea. Prezenţa Domnului păcii îi va aduce omenirii toate binecuvântările care însoţesc pacea (vezi comentariul la Ieremia 6,14). Vestirea naşterii lui Hristos, adresată de oastea îngerească păstorilor din Betleem, a fost o solie de pace: Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi lui (Luca 2,14).


10 În a douăzeci și patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:

A lunii a noua. Adică, Kislev, luna ebraică începând în noiembrie sau decembrie (vezi Vol. II,

p. 116). Ziua a douăzeci şi patra a acestei luni ar fi aproximativ 18 decembrie, 520 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 99).


11 „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Pune preoților următoarea întrebare asupra Legii:

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

Întrebare. Era datoria încredinţată preoţilor să instruiască poporul cu privire la toate cerinţele de Dumnezeu (vezi comentariul la 2Cronici 15,3). În consecinţă, un răspuns din partea preoţilor era privit ca având autoritate.


12 „Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfințită și atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfințite?” Preoții au răspuns: „Nu!”

Carne sfinţită. Adică, carne de la anumite jertfe de animale (vezi comentariul la Levitic 6,25).

Nu. Ceea ce atingea carnea sfinţită urma să fie sfânt (vezi Levitic 6,27), dar haina cuiva care ducea carne sfinţită nu putea să transmită sfinţenia acesteia la nimic altceva.


13 Și Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoții au răspuns: „Vor fi spurcate.”

Spurcat. În urma atingerii de un trup mort venea o serioasă necurăţie ceremonială (vezi Numeri 19,11). Tot ce atingea persoana necurată devenea necurat.


14 Atunci Hagai, luând iarăși cuvântul, a zis: „Tot așa este și poporul acesta, tot așa este și neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, așa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!

Tot aşa este şi poporul acesta. Profetul oferă aici interpretarea v. 11-13. Nu numai exilaţii înşişi, dar şi toate lucrurile pe care ei le atingeau aduceau blestemul divin în loc de binecuvântarea divină. Neascultarea lor în ce priveşte zidirea Casei Domnului era necurăţia lor. Solia aceasta este în mod hotărât o mustrare pentru comportamentul anterior al poporului.

Ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă. Evident aceasta se referă la altarul pe care exilaţii îl construiseră când se întorseseră iniţial (vezi Ezra 3,2). Urmând analogia din Hagai 2,12, este clar că altarul sfânt nu sfinţea, şi nu putea să sfinţească comportamentul lipsit de sfinţenie al închinătorilor.


15 Uitați-vă, dar, cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!

Până în ziua de azi. Hagai evident dorea ca poporul să se uite cu băgare de seamă la ceea ce urma să se întâmple în lumina a ceea ce se petrecuse mai înainte.

Până să se fi pus piatră pe piatră. Sau înainte ca piatra să fi fost pusă. Probabil o referire la construirea clădirii Templului înseşi decât numai la punerea temeliei Templului.


16 Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cinzeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!

Măsuri. Cuvântul acesta se află în LXX, nu şi în ebraică. Grămezile erau de cereale care atunci când erau treierate, dădeau numai jumătate din cantitatea la care se aşteptau oamenii. Această scădere a recoltei reprezintă pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului din cauza neglijenţei lor.

Teasc. Ebr. yekeb, o presă pentru vin sau untdelemn. De obicei aceasta consta din două cavităţi în piatră sau în pământ, una superioară în care erau zdrobiţi strugurii sau măslinele, legată printr-un canal cu cea inferioară, în care se aduna vinul sau untdelemnul.

Măsuri. Sau Vase. Profetul avea în minte recolta de untdelemn sau de vin, care urma să fie măsurată cu una din măsurile ebraice de capacitate ca de pildă batul (vezi Vol. I, p. 166, 167). Traducătorii KJV par să fi adăugat cuvântul vase pentru a evita un termen mai specific.


17 V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.

Lovit. Dumnezeu Însuşi Şi-a pedepsit poporul (vezi comentariul la Deuteronom 28,22; Amos 4,9). Rugina şi tăciunele mănaseră porumbul; grindina distrusese viile (vezi Psalmi 78,47).


18 Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci și patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitați-vă cu băgare de seamă la ele.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă. În ebraică acest verset este bine despărţit, din punct de vedere gramatical, în două părţi. În prima, profetul cheamă poporul să se uite cu băgare de seamă la – să observe cu atenţie – ceea ce urma să se petreacă din ziua aceea înainte. În a doua el le cere să se uite cu băgare de seamă din ziua punerii temeliei Templului mai departe. Mulţi comentatori consideră în acord că aceste două zile sunt una şi aceeaşi.


19 Mai era sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”

Sămânţă. Cu alte cuvinte: Este sămânţa voastră de cereale [vezi Iov 39,12], pe care aţi păstrat-o pentru semănat în anul viitor, încă în grânar, sau ea a fost deja mâncată datorită lipsei de alimente de pe urma secetei?

Nici. Cu toate că nu era nici un semn de creştere sau de lăstărire prin care să se poată prezice ce fel de recoltă va fi, Hagai prevede un belşug (vezi Deuteronom 28,2.3).

N-au mai adus nimic. Pare evident că seceta aceea (vezi Hagai 1,9.10) încă predomina pe vremea când a fost dată solia aceasta. În mod normal, sezonul ploios ar fi trebuit să înceapă cu o lună sau două mai devreme (vezi Vol. II, p. 110).

Ziua aceasta. Adică, ziua ascultării lor.


20 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci și patra zi a lunii, astfel:

De a doua oară. Sau Şi din nou. Cartea se încheie cu o făgăduinţă de restaurare pentru casa lui David, sub conducerea lui Zorobabel (v. 21-23).

A douăzeci şi patra zi. Vezi comentariul la v. 10. Cu toate că luna nu este menţionată aici, este rezonabil să presupunem că este aceeaşi cu luna mesajului profetului imediat precedent. Se susţine, în general, că solia aceasta a fost dată în aceeaşi zi cu solia din v. 10-19.


21 „Vorbește lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, și spune: „Voi clătina cerurile și pământul;

Clătina. Vezi comentariul la v. 6, 7.


22 voi răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, voi nimici puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de război, și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi trântiți la pământ, și unul va pieri ucis de sabia altuia.

Răsturna. Domnul Se prezintă aici ca exercitându-Şi puterea asupra tuturor naţiunilor de pe

pământ care s-au ridicat să se împotrivească planurilor Sale.


23 În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, pe tine, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, robul Meu – zice Domnul – te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oștirilor.”

Pecete. Ebr. chotham, un sigiliu, sau un inel de sigiliu, privit ca un obiect de o mare importanţă, autoritate şi valoare (vezi comentariul la Ieremia 22,24). Aceste cuvinte minunate de promisiune pentru Zorobabel ar trebui să aducă îmbărbătare tuturor copiilor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va îngădui ca vreunul din servii Lui cu inimă sinceră să fie lăsat să se lupte singur împotriva unor puteri superioare şi să fie biruit. El păstrează ca pe un giuvaer preţios pe acela a cărui viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu privire la fiecare persoană de felul acesta, El zice: ‚Te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales’. (7T 67).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3. Cuvintele acestea de asigurare sunt rostite de către Comandantul oştirilor universului, o asigurare că făgăduinţele Sale vor fi împlinite.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 GC 24 4 PK 575, 576, 577 7 DA 52, 187; GC 23, 24; PK 577, 597, 697 8 AA 519; ChS 168; CS 188, 224, 261, 262, 303; MH 502; PP 525; TM 177, 198; 2T 652; 3T 549; 4T 78, 458, 473; 6T 102; 9T 255; WM 279, 280, 281 9 PK 597 16 Ed 143 16–19PP 527 19, 23 PK 577 23 MH 488; 7T 67